ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4690/2012

Asupra contestației în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 55/CA din 15 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a fost admisă, în parte, contestația reclamantei SC P.T. SRL în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F. - Direcția Generală a Finanțelor Publice Tulcea și a anulat Decizia nr. 71/2007 emisă de D.G.F.P. Tulcea pentru suma de 27.750 RON reprezentând TVA colectată aferentă transportului mărfurilor importate și 8.484 RON reprezentând TVA colectată aferentă transportului intracomunitar de bunuri, precum și a accesoriilor aferente acestor sume, cu consecința anulării actelor care au stat la baza emiterii Deciziei nr. 71/2007 dar și a actelor subsecvente în limita sumelor mai sus arătate.

S-a luat act de renunțarea la cererea de suspendare și a fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată. Împotriva acestei sentințe au declarat recurs reclamanta SC P.T. SRL Jurilovca și pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Tulcea. În motivarea cererii sale de recurs, reclamanta SC P.T. S.R.L.

Jurilovca a invocat în esență următoarele: - în mod nelegal și netemeinic instanța de judecată a admis în parte acțiunea reclamantei, fără a soluționa toate problemele invocate și nu s-a pronunțat asupra excepției de nelegalitate invocate, înlăturând concluziile raportului de expertiză; - se arată că instanța nu s-a pronunțat asupra faptului că cel care a efectuat controlul nu poate participa sub nici o formă la soluționarea contestației, în acest sens fiind invocată excepția de nelegalitate a Deciziei nr. 71/7 noiembrie 2007; - instanța de fond nu s-a pronunțat asupra nelegalității actului administrativ ca urmare a emiterii acestuia de un organ necompetent, arată recurenta că în cauză trebuia să soluționeze contestația Direcția Generală de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală - întrucât suma totală reținută în decizia contestată era de 1.001.854 RON; - în mod eronat a apreciat instanța de fond că celelalte sume reținute în raport și decizia de impunere și care exced sumei de 585.525 RON nu au făcut obiectul contestației și apoi a Deciziei nr. 71/2007 și nu pot fi analizate de instanță, deși s-au încuviințat obiective pentru expertiza contabilă.

Or, arată recurenta că a solicitat anularea deciziei de impunere în tot și nu în parte, astfel încât în conformitate cu pct. 2.1. din Ordinul Agenției Naționale de Administrare Fiscală nr. 519 din 27 septembrie 2005 contestația se consideră făcută împotriva tuturor sumelor. Instanța de fond a soluționat greșit problema sumelor reprezentând TVA pentru realizarea investiției L., a lucrărilor la depozitul de pește din București și TVA aferent prestațiilor la nava P., considerând că au fost legal calculate de organul fiscal și înlăturând expertiza contabilă. În drept, cererea se întemeiază pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea cererii de recurs, pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tulcea arătat în esență următoarele: Instanța de fond nu a analizat pe deplin fondul cauzei, pronunțând o soluție greșită.

Privind suma de 27.750 RON se arată că din documentele deținute de contestatoare nu s-a putut reține includerea valorii transportului în valoarea în vamă a bunurilor importate, întrucât actele în cauză fac dovada transportului transfrontalier dar nu și dovada includerii acestei operațiuni în valoarea bunului în vamă. Cu privire la suma de 8.484 RON instanța a reținut că aceasta a fost în mod eronat stabilită de organul fiscal în sarcina reclamantei. Se arată că deși reclamanta putea beneficia de scutire de TVA pentru transportul aferent exportului, această scutire nu poate opera întrucât reclamantul nu a depus toate documentele menționate de art. 5 alin. (2) din Ordinul nr. 2222/2006. A mai arătat recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice Tulcea că în mod netemeinic și nelegal a admis cererea privind cheltuielile de judecată, nefiind reținută culpa procesuală, reaua-credință sau exercitarea abuzivă a drepturilor procesuale.

În drept, cererea de recurs s-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Prin Decizia nr. 1077 din 28 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au fost respinse ca nefondate recursurile declarate. Instanța de recurs, pentru a motiva această soluție a reținut că: În ceea ce privește recursul reclamantei SC P.T. SRL, Înalta Curte a constatat că este nefondat. Excepția de nelegalitate a Deciziei de soluționare a contestației nr. 71 din 7 noiembrie 2007 a fost socotită de instanța de fond ca fiind un motiv ce privește nelegalitatea acestui act administrativ - în sensul larg al art. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, nefiind incidente dispozițiile art. 4 din Legea nr. 554/2004 - pentru considerentul că reprezintă însăși obiectul acțiunii ce face analiza instanței de fond.

După soluționarea unei asemenea excepții, motiv de nelegalitate practic nu mai există un act administrativ care să fie soluționat pe fond în accepțiunea art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Nelegalitatea Deciziei nr. 71/2007 ca urmare a emiterii acesteia de către un organ fiscal necompetent - nu se poate reține. În primul rând, se observă că instanța de fond a motivat cu privire la acest aspect în mod corect că organul fiscal a soluționat contestația privind suma de 568.825 RON și în limitele învestirii sale și a normelor de competență. S-a reținut că accesoriile sunt aferente obligației fiscale în principal stabilite și sunt variabile în funcție de data efectivă a executării datoriei principale (art. 108 din O.G.

nr. 92/2003). Prin urmare Direcția Generală a Finanțelor Publice Tulcea era competentă să soluționeze contestația conform art. 209 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003. Referitor la soluționarea contestației împotriva Deciziei nr. 44/2008 și a RIF nr. 8090/2007 de către aceeași persoană care a efectuat controlul, nu este susținută, în condițiile în care RIF și decizia de impunere sunt emise și semnate de reprezentanții autorității - consilier superior - econ. C.D. și inspector asistent econ. N.M., avizați de șef serviciu econ. R.M. iar Decizia de soluționare nr. 71/2007 a fost avizată de director executiv econ. C.M. Împrejurarea că argumentele folosite în soluționarea contestației sunt similare sau identice, nu reprezintă un motiv de incompatibilitate prevăzut de lege.

În ceea ce privește nesoluționarea de către instanța de fond a acțiunii privind celelalte sume care exced sumei de 585.525 RON - întrucât nu au făcut obiect al contestației și al Deciziei nr. 71/2007 - s-a reținut că din modul de formulare al contestației reclamantei nu rezultă că au fost contestate și celelalte sume la care se referă reclamanta recurentă. Recurenta-reclamantă, a invocat prevederile pct. 2.1. din ordinul A.N.A.F. nr. 519/2005 potrivit căruia "În situația în care contestatorul precizează că obiectul contestației îl formează actul administrativ atacat fără a menționa (...) cuantumul sumei totale contestate, individualizată pe feluri de impozite, taxe, datorie vamală, contribuții și accesorii aferente acestora sau măsurile pe care le contestă, contestația se consideră formulată împotriva întregului act administrativ fiscal". Însă potrivit pct. 2.4.

din același act normativ "Organul de soluționare competent nu se poate substitui contestatorului cu privire la motivele de fapt și de drept pentru care s-a contestat actul administrativ-fiscal respectiv". Prin urmare, recurenta-reclamantă a specificat suma contestată și motivele contestației - respectiv TVA accesorii - pentru sumele individualizate astfel: - 27.750 RON - TVA aferentă operațiunilor de transport mărfuri importate, - 8.484 RON - TVA - pe transport internațional de mărfuri, - 469.945 RON - TVA - investiție L., - 34.515 RON - investiție P., - 23.066 RON - investiții depozit București, - 5.065 RON - investiție magazin București totalizând suma de 568.825 RON și accesorii aferente.

Prin Decizia nr. 71/2007 - organul de soluționare a contestației s-a referit strict la sumele individualizate contestate și motivele invocate, în conformitate cu prevederile legale, iar instanța de fond nu se poate pronunța asupra legalității operațiunilor înaintea organului fiscal competent. Argumentele recurentei-reclamante privind nelegala înlăturare de către instanța de fond a expertizei contabile referitoare la TVA pentru realizare investiție L., a lucrărilor la depozitul și magazinul din București, pentru prestațiile aferente navei P. - nu au fost reținute. Instanța de fond a apreciat corect că, faptul că reclamanta este acționar la SC T.A. nu o îndreptățește să deducă TVA pentru lucrările de construcții efectuate de altă societate pentru că nu era beneficiara lucrărilor și trebuie să respecte prevederile art. 145 C. fisc.

Aceleași argumente au fost reținute corect și în privința TVA aferentă prestațiilor la nava P. și la depozitul, magazinele din București - în sensul că au reprezentat prestări servicii în favoarea altei persoane și nu au fost emise facturi, nu au fost respectate dispozițiile privind aportul în natură. În ceea ce privește recursul Direcției Generale a Finanțelor Publice - s-a reținut că este de asemenea nefondat pentru considerentele următoare: Referitor la suma de 27.750 RON, s-a apreciat că în mod corect instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 143 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 571/2003 - privind scutirea de TVA pentru transporturile de mărfuri importate a cărei contravaloare a fost inclusă în valoarea de vamă.

Astfel, potrivit dispozițiilor mai sus enunțate, scutirea se justifică cu contractul încheiat cu importatorul, casa de expediție ori cu furnizorul din străinătate, copie de pe carnetul TIR sau de pe documentul de tranzit comunitar T, documentul de transport internațional din care să rezulte că bunurile transportate prin import sau copie de pe acestea pentru casele de expediție. Nu există vreo dovadă că recurenta-reclamantă nu a inclus valoarea transportului în valoarea în vamă a bunurilor importate, iar aceasta din urmă a depus înscrisurile pentru a dovedi scutirea de TVA. În ceea ce privește suma de 8.484 RON, s-a constatat că nu este incidentă dispoziția art. 5 alin. (2) din Ordinul nr. 2222/2006, întrucât nu este vorba de un transport care se referă la importul de mărfuri, ci, după cum rezultă din documente, este vorba de un transport de stuf în alte state comunitare.

Referitor la cheltuielile de judecată, s-a constatat că având în vedere cuantumul acestora și totodată admiterea în parte a acțiunii, nu sunt motive pentru respingerea sau modificarea cuantumului acestora, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a prevederilor art. 274 C. proc. civ. Împotriva Deciziei nr. 1077 din 28 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost formulată contestație în anulare de către SC P.T. SRL și a solicitat admiterea contestației în anulare, retractarea Deciziei nr. 1077 din 28 februarie 2012 și fixarea unui termen pentru retractarea recursului, fiind invocate dispozițiile art. 318 C. proc. civ.

În ceea ce privește greșelile materiale s-a avut în vedere eroarea comisă de instanță în aprecierea neîndeplinirii condițiilor art. 145 și 155 C. fisc., cu privire la deducerea TVA-ului aferent lucrărilor de investiții la Complexul hotelier L. deoarece instanța de recurs a preluat și a perpetuat greșeala materială comisă de judecătorul fondului care a apreciat în mod eronat că pentru efectuarea lucrărilor ce au făcut obiectul investiției nu a fost emisă factura fiscală, fără a observa că există factura fiscală seria X aferentă lucrărilor în discuție. Din interpretarea dispozițiilor art. 304 1 teza finală coroborat cu art. 316 și cu aplicarea art. 292 alin. (2) C. proc.

civ., instanța de recurs avea posibilitatea și obligația de a analiza cauza sub toate aspectele, atât prin prisma motivelor de recurs invocate în mod expres, cât și a apărărilor de fond, chiar nereluate în motivarea căii de atac, iar instanța de control judiciar a omis a se pronunța asupra unor motive de casare ce vizau atât nelegalitatea cât și netemeinicia sentinței Curții de Apel Constanța. Astfel, prin Decizia nr. 71 din 7 noiembrie 2007 a A.N.A.F. - D.G.F.P. Tulcea a reținut că lucrările efectuate la Complexul Hotelier L. nu pot fi încadrate în categoria investiții pentru că la 7 noiembrie 2011 nu era majorat capitalul social al SC T.A. SA, deși la dosar s-a depus Hotărârea AGA nr. 4 din 5 octombrie 2007, iar faptul că aceasta a fost înregistrată la un an după finalizarea investiției nu duce la pierderea dreptului de deducere TVA pentru că legea nu prevede un termen limită în acest sens.

S-a solicitat admiterea contestației în anulare, retractarea Deciziei nr. 1077 din 28 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal, și fixarea unui termen pentru rejudecarea recursului. După examinarea motivelor contestației în anulare se constată că aceasta este nefondată pentru următoarele considerente: Obiectul contestației în anulare îl constituie Decizia nr. 1077 din 28 februarie 2012 a Înaltei Curți, prin care au fost respinse ca nefondate recursurile declarate de SC P.T. SRL Jurilovca și Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Generală a Finanțelor Publice Tulcea împotriva Sentinței civile nr. 55/CA din 15 februarie 2011 a Curții de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, pentru cauze de contencios administrativ și fiscal, iar contestația în anulare a fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 C. proc.

civ. Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, de retractare, prin care se cere însăși instanței care a pronunțat hotărârea atacată în cazurile și în condițiile prevăzute de lege, să-și desființeze propria hotărâre și să procedeze la o nouă judecată. Conform art. 318 C. proc. civ. "Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale, sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.

Dispozițiile alineatului precedent se aplică în mod corespunzător și în cazul în care judecătoria, potrivit prevederilor unei legi speciale, judecă în ultimă instanță". Prin urmare, textul se referă la două motive de contestație în anulare: - hotărârea dată este rezultatul unei greșeli materiale; - instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis să cerceteze recursul dintre motivele de modificare sau de casare. În motivele contestației în anulare s-au făcut referiri la ambele motive. În privința contestației în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) teza I C. proc. civ., aceasta va fi respinsă pentru că nu suntem în prezenta unei greșeli materiale. Acest text se referă la erori materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecării recursului ori erori pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului.

Este un text de excepție iar noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv. Noțiunea de greșeală materială se referă la greșeli materiale cu caracter procedural care să ducă la pronunțarea unei soluții eronate, dar care să vizeze confundarea unor elemente sau date materiale iar nu "greșelile de judecată" pentru că s-ar ajunge la anularea unei hotărâri irevocabile și la judecarea, încă odată, a recursului. Toate aspectele invocate de contestatoare în contestațiile în anulare nu vizează greșeli materiale în sensul dispozițiilor art. 318 alin. (1) teza 1 C. proc. civ., ci ele vizează fondul cererii, astfel că va fi respinsă contestația în anulare. Nu vor fi reținute nici argumentele contestatoarei potrivit cărora instanța de recurs a omis să se pronunțe asupra unor motive de casare ce vizau nelegalitatea cât și netemeinicia sentinței atacate.

Mai întâi, se poate observa că nu au fost indicate motivele de casare ce au fost omise de către instanța de fond a fi analizate sau a se pronunța, ci s-a invocat o problemă de fond a cauzei ce a fost analizată de instanța de recurs arătându-se că instanța de fond a apreciat că faptul că reclamanta este acționar la SC T.A. nu o îndreptățește să deducă lucrările de construcții efectuate de altă societate și trebuia să respecte prevederile art. 145 C. fisc. Contestatoarea nu a făcut diferența între motivele de casare și argumentele arătate în sprijinul acestor motive. Art. 318 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. are în vedere numai omisiunea de a examina unul din motivele de casare invocate în termen de către recurent, iar nu argumentele de fapt sau de drept indicate de parte, care oricât de larg ar fi dezvoltate sunt întotdeauna subsumate motivului de casare pe care îl sprijină.

Instanța de recurs este în drept să grupeze argumentele folosite de recurent în dezvoltarea unui motiv de casare și să răspundă printr-un considerent comun. Susținerile din motivarea contestației în anulare reprezintă de fapt o reluare a motivelor de recurs deja analizate de instanța ce a soluționat recursul, prin acestea dorindu-se, în realitate, o rejudecare a recursului. De altfel, din modul de redactare, dar și din conținutul motivelor contestației în anulare, contestatorul tinde la anularea unei hotărâri pentru că, în opinia sa, nu a fost bine soluționată cauza. Or, motivele invocate de către contestator nu pot fi încadrate în textele de lege invocate drept temei al căii de atac exercitate în cauză.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, Curtea reamintește faptul că nicio parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui "apel-recurs deghizat" ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative.

O cale extraordinară de atac nu poate fi admisă pentru simplul motiv că instanța a cărei hotărâre este atacată a apreciat greșit probele sau a aplicat greșit legea, în absența unui "defect fundamental". De asemenea Curtea, permanent subliniază că principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, iar posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile, afectează dreptul la un proces echitabil, reglementat de art. 6 din Convenție (cauza Mitrea vs. România, 26105 din 03 Hotărârea din 29 iulie 2008). De aceea, în baza art. 320 C. proc. civ., va fi respinsă contestația în anulare ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge contestația în anulare formulată de SC P.T. SRL împotriva Deciziei nr. 1077 din 28 februarie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 9 noiembrie 2012. Procesat de GGC - GV