ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4211/2013

Deliberând asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată următoarele: Prin sentința nr. 248 din 31 octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, în Dosarul nr. 5791/87/2010 a fost admisă execepția de necompetență teritorială a acestei instanțe, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, în a cărei rază teritorială își are sediul pârâta, conform prevederilor art. 10 alin. (4) C. proc. civ. raportat la art. 5 C. proc. civ. Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub număr de Dosar nr. 10534/105/2011. Prin sentința nr. 9 din 16 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția alia civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea precizată, formulată de reclamanta SC A.C.

SRL prin administrator judiciar Expert Corn Sprl, în contradictoriu cu pârâta SC P. SRL Ploiești și a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 166.376,79 lei, reprezentând contravaloare facturi, iar prin încheierea din camera de consiliu din 4 aprilie 2012, a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar Expert Corn Sprl și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în practicaua și dispozitivul sentinței nr. 9 din 16 ianuarie 2012, în sensul că denumirea corectă a societății pârâte este SC P. SRL și nu SC P. SRL, așa cum din eroare s-a menționat.

Pentru a pronunța această soluție, în urma examinării actelor și lucrărilor dosarului prin prisma probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente cauzei, prima instanță a reținut, în esență, că între părți s-au derulat relații comerciale în temeiul cărora reclamanta a executat o serie de lucrări în favoarea societății pârâte, lucrări pentru care s-au emis facturile fiscale aflate în copie la filele 28-52. Din verificarea acestor facturi s-a constatat că pârâta datorează suma de 166.376,79 lei, creanță certă, lichidă și exigibilă, neputând fi reținute susținerile pârâtei care a precizat că nu au fost respectate prevederile Legii nr. 10/1995 vizând efectuarea inspecției lucrărilor și a recepției finale, deoarece aceasta nu a făcut dovada că lucrările nu au fost efectuate în conformitate cu acordul de voință al părților și cu respectarea legislației privind calitatea în construcții.

Pe cale de consecință, în temeiul dispozițiilor art. 969 C. civ., instanța de fond a admis acțiunea așa cum a fost precizată și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei de 166.376,79 lei contravaloare facturi. Împotriva acestei sentințe, pârâta SC P. SRL Ploiești a declarat apel criticând hotărârea atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând repunerea în termenul de declarare a apelului, motivat de împrejurarea că abia la data de 4 octombrie 2012 i-a fost comunicată sentința apelată, odată cu înființarea popririi asupra conturilor sale de către Biroul Executorului Judecătoresc T.D.I. Apelanta-pârâtă a susținut că la instanța de fond nu a fost citată, cauza judecându-se cu lipsă de procedură în ceea ce o privește, citația, acțiunea și toate actele de procedură fiind îndeplinite cu SC P. SRL, care nu este aceeași societate cu apelanta-pârâtă.

La termenul din data de 16 ianuarie 2013, intimata-reclamantă a invocat excepția tardivității apelului declarat de pârâtă, iar apelanta a solicitat respingerea excepției tardivității apelului, întrucât nu a fost citată legal la prima instanță și totodată a solicitat repunerea în termenul legal de exercitare a căii de atac a apelului. Instanța de apel a respins excepția tardivității declarării apelului, invocată de intimata-reclamantă, având în vedere că hotărârea apelată a fost comunicată pe denumirea greșită a societății, respectiv pe denumirea SC P. SRL, denumire greșită ce a fost îndreptată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din data de 4 aprilie 2012, pronunțată de instanța de fond, însă și sentința apelată și încheierea de îndreptare a erorii materiale au fost comunicate pe aceeași denumire greșită a societății, apoi comunicarea s-a realizat prin afișare la ușa instanței, deși apelanta avea sediul în Ploiești.

Totodată s-a constatat că apelanta-pârâtă a luat cunoștință de hotărârea apelată la data de 4 octombrie 2012, dată la care a și declarat apel, astfel că a respins excepția tardivității apelului, invocată de intimata-reclamantă și, pe cale de consecință, a admis cererea de repunere în termenul de declarare a apelului. Prin Decizia nr. 2 din 16 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul declarat de pârâta SC P. SRL, a fost anulată sentința atacată și trimisă cauza spre rejudecare, la aceeași instanță - Tribunalul Prahova.

Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului de fond, a rezultat că la instanța de fond a fost citată în calitate de pârâtă SC P. SRL Ploiești și nu SC P. SRL Ploiești, cum a fost indicat în acțiunea cu care a fost învestită prima instanță, așa cum rezultă din citația aflată la fila 12 dosar fond, deși din citația aflată la fila 13 dosar fond, agentul procedural care a încercat îndeplinirea procedurii de citare pentru termenul din 16 ianuarie 2012, a învederat că SC P. SRL Ploiești, nu există ca societate, în sentința apelată menționându-se aceeași denumire greșită a societății pârâte, SC P. SRL, comunicarea sentinței efectuându-se pe aceeași denumire greșită a SC P. SRL.

Instanța de apel a constatat că, ulterior, urmare a cererii formulate de către lichidatorul judiciar Expert Corn Sprl Craiova, s-a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată în practicaua și dispozitivul sentinței apelate, iar prin încheierea din Camera de Consiliu de la 4 aprilie 2012, s-a admis cererea și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în practicaua și dispozitivul sentinței în sensul că denumirea corectă a societății pârâte este SC P. SRL Ploiești și nu SC P. SRL așa cum din eroare s-a consemnat, comunicarea încheierii efectuându-se însă tot pe denumirea greșită a societății pârâte SC P. SRL. Astfel, având în vedere că prima instanță a soluționat cauza cu lipsă de procedură, pârâta neavând astfel posibilitatea să administreze probatorii și să-și exercite dreptul la apărare, în temeiul dispozițiilor art. 297/2 alin. (1) C. proc.

civ., a fost admis apelul declarat de pârâta SC P. SRL, a fost anulată sentința apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, respectiv Tribunalul Prahova. În termen legal, împotriva hotărârii instanței de apel, reclamanta SC A.C. SRL prin lichidator judiciar expert Com Sprl a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției tardivității declarării apelului și, pe cale de consecință, respingerea apelului ca tardiv introdus, iar în cazul în care se va trece peste această excepție, respingerea apelului ca nefondat. În motivare, recurenta-reclamantă susține, în esență, că instanța de apel a dispus, în mod nelegal, respingerea excepției tardivității introducerii apelului, întrucât în cauză au fost aplicate, în mod legal, dispozițiile art. 92 1 C. proc.

civ., menționând faptul că imobilul din Ploiești, județul Prahova (adresă la care s-a efectuat procedura de citare și de comunicare) este proprietate a SC P. SRL, că nu există nici o societate înființată în localitatea Ploiești cu denumirea SC P. SRL, cu atât mai mult la adresa menționată. Așa fiind, în opinia recurentei, nu se poate pune în discuție faptul că procedura de citare și de comunicare a fost viciată, având în vedere că SC P. SRL a refuzat primirea hotărârilor, având posibilitatea formulării căii de atac a apelului, în termenul legal. În aceste condiții, apreciază că instanța de apel a pronunțat o decizie cu încălcarea legii, având în vedere că pârâta SC P. SRL a declarat apelul după împlinirea termenului de 15 zile de când a luat cunoștință de hotărârea atacată, pronunțată de Tribunalul Prahova.

Sub un alt aspect, consideră soluția de admitere a apelului, anulare a sentinței și trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeași instanța - Tribunalul Prahova ca fiind nelegală, având în vedere că între părțile aflate în litigiu au existat relații comerciale, în sensul executării de lucrări și servicii ce nu au fost achitate de către SC P. SRL, iar, în cauză, creanța este certă, lichidă și exigibilă. În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimata-pârâtă SC P. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea recursului. Analizând decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele care succed: Potrivit dispozițiilor art. 100 alin. (1) pct. 4 C. proc.

civ., procesul-verbal încheiat de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură trebuie să cuprindă: „numele, prenumele și domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea, cu arătarea numărului, etajului, apartamentului sau camerei, dacă cel căruia i s-a făcut comunicarea locuiește într-o clădire cu mai multe etaje sau apartamente sau în hotel, și dacă actul de procedură a fost înmânat la locuința sa, ori a fost afișat pe ușa acestei locuințe". Conform alin. (3) al aceluiași articol "arătările de la pct. 1, 2, 4, 5, 7 și 8 sunt prevăzute sub pedeapsa nulității." În speță, verificând modul de îndeplinire a procedurii de comunicare a sentinței apelate, Înalta Curte constată că în cuprinsul procesului-verbal întocmit de agentul procedural, respectiv dovezii de comunicare a sentinței tribunalului (fila 26 dosar fond), este menționată o altă denumire decât cea a societății pârâte, respectiv SC P. SRL, în loc de SC P. SRL, astfel cum în mod corect a constatat și instanța de control judiciar, agentul procedural care a încercat îndeplinirea procedurii de comunicare menționând expres „destinatar necunoscut la adresa indicată". De altfel, ulterior, prin încheierea din Camera de Consiliu de la 4 aprilie 2012,

prima instanță a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în practicaua și dispozitivul sentinței apelate în sensul că denumirea corectă a societății pârâte este SC P. SRL Ploiești și nu SC P. SRL așa cum din eroare s-a consemnat, dar și comunicarea încheierii a fost efectuată tot pe denumirea greșită a societății pârâte. Or, indicarea greșită a numelui, în cuprinsul procesului-verbal, a celui căruia trebuie să i se comunice actul de procedură echivalează cu o necomunicare și atrage sancțiunea nulității absolute, fiind lipsite de justificare susținerile recurentei cu privire la faptul că imobilul existent la adresa la care s-a efectuat procedura de comunicare și de citare ar fi proprietatea pârâtei, iar împrejurarea că pârâta ar fi avut cunoștință de conținutul hotărârii apelate, în raport de aplicabilitatea art. 92 1 C. proc.

civ., reprezintă o simplă supoziție ce nu poate înlătura în niciun fel caracterul expres al nulității stipulat de dispozițiile procedurale. Faptul că dovada de comunicare a sentinței apelate nu îndeplinește cerințele imperative instituite de art. 100 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. atrage nulitatea comunicării potrivit art. 100 alin. (3) C. proc. civ. Prin urmare, în speță, s-a constatat în mod legal ca fiind întrunite cerințele dispozițiilor art. 103 C. proc. civ., întrucât împrejurarea invocată de către apelanta-pârâtă în sprijinul cererii de repunere în termen, în sensul că nu i-a fost comunicată legal hotărârea, reprezintă o împrejurare mai presus de voința părții care să o fi împiedicat să exercite calea de atac a apelului.

În raport de considerentele expuse și ținând cont că pârâta a luat cunoștință de hotărârea apelată la data de 4 octombrie 2012, dată la care a și declarat apel, în mod legal instanța de apel a respins excepția tardivității declarării apelului, fiind nefondate criticile recurentei sub acest aspect. Contrar susținerilor recurentei, fără a reitera argumentele expuse, instanța de apel a reținut în mod judicios că prima instanță a soluționat cauza, deși procedura de citare nu a fost legal îndeplinită cu pârâta, întrucât aceasta a fost citată cu o altă denumire, respectiv SC P. SRL, în loc de SC P. SRL (filele 12, 13 dosar de fond). Or, este de necontestat că prin soluționarea cauzei fără ca procedura de citare să fie legal îndeplinită, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea dispozițiilor art. 107 C. proc.

civ., respectiv cu încălcarea dreptului la apărare, la un proces echitabil în sensul art. 6 parag. 1 din C.E.D.O. Procedând în acest mod, instanța de fond a pricinuit părții o vătămare, care nu putea fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ. În consecință, în raport de prevederile art. 297 C. proc. civ., cum în mod legal a reținut și instanța de control judiciar, se impunea admiterea apelului, anularea sentinței și trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind că prima instanță a soluționat procesul cu lipsă de procedură.

Nu în ultimul rând, criticile vizând fondul cauzei (aspectele referitoare la existența relațiilor contractuale ori vizând caracterul creanței supusă judecății) exced controlului de legalitate al hotărârii cu care instanța de recurs a fost învestită prin prezenta cerere, recurenta-reclamantă fiind ținută să formuleze critici prin raportare la soluția pronunțată de instanța de apel, la argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea soluției, în limitele în care aceasta s-a pronunțat (respectiv de respingere a excepției tardivității declarării apelului, de admitere a cererii de repunere în termenul de apel și de admitere a apelului ca urmare a constatării lipsei de procedură cu pârâta la termenul care la care s-a soluționat cauza în primă instanță).

Așa fiind, Înalta Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv pentru care, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge, ca nefandat, recursul declarat de reclamanta SC A.C. SRL prin lichidator judiciar expert Com Sprl împotriva Deciziei nr. 2 din 16 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, menținând decizia instanței de apel, deoarece este legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.C. SRL prin lichidator judiciar expert Com Sprl împotriva Deciziei nr. 2 din 16 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2013.