ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4211/2013
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4211/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Deliberând
asupra recursului, din examinarea actelor și lucrărilor din dosar constată
următoarele:
Prin sentința nr. 248 din 31
octombrie 2011 pronunțată de Tribunalul Teleorman, secția civilă, în Dosarul
nr. 5791/87/2010 a fost admisă execepția de necompetență teritorială a acestei
instanțe, excepție invocată de pârâtă prin întâmpinare, și a fost declinată competența
de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, în a cărei rază
teritorială își are sediul pârâta, conform prevederilor art. 10 alin. (4) C.
proc. civ. raportat la art. 5 C. proc. civ.
Cauza a fost
înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub număr de Dosar nr. 10534/105/2011.
Prin sentința
nr. 9 din 16 ianuarie 2012 pronunțată de Tribunalul Prahova, secția alia
civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea
precizată, formulată de reclamanta SC A.C. SRL prin administrator judiciar
Expert Corn Sprl, în contradictoriu cu pârâta SC P. SRL Ploiești și a fost
obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 166.376,79 lei, reprezentând
contravaloare facturi, iar prin încheierea din camera de consiliu din 4 aprilie
2012, a fost admisă cererea formulată de lichidatorul judiciar Expert Corn Sprl
și s-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurată în practicaua și
dispozitivul sentinței nr. 9 din 16 ianuarie 2012, în sensul că denumirea
corectă a societății pârâte este SC P. SRL și nu SC P. SRL, așa cum din eroare
s-a menționat.
Pentru a
pronunța această soluție, în urma examinării actelor și lucrărilor dosarului
prin prisma probelor administrate și a dispozițiilor legale incidente cauzei,
prima instanță a reținut, în esență, că între părți s-au derulat relații
comerciale în temeiul cărora reclamanta a executat o serie de lucrări în
favoarea societății pârâte, lucrări pentru care s-au emis facturile fiscale
aflate în copie la filele 28-52. Din verificarea acestor facturi s-a constatat
că pârâta datorează suma de 166.376,79 lei, creanță certă, lichidă și
exigibilă, neputând fi reținute susținerile pârâtei care a precizat că nu au
fost respectate prevederile Legii nr. 10/1995 vizând efectuarea inspecției
lucrărilor și a recepției finale, deoarece aceasta nu a făcut dovada că
lucrările nu au fost efectuate în conformitate cu acordul de voință al părților
și cu respectarea legislației privind calitatea în construcții.
Pe cale de
consecință, în temeiul dispozițiilor art. 969 C. civ., instanța de fond a admis
acțiunea așa cum a fost precizată și a dispus obligarea pârâtei la plata sumei
de 166.376,79 lei contravaloare facturi.
Împotriva
acestei sentințe, pârâta SC P. SRL Ploiești a declarat apel criticând hotărârea
atacată pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând repunerea în termenul
de declarare a apelului, motivat de împrejurarea că abia la data de 4 octombrie
2012 i-a fost comunicată sentința apelată, odată cu înființarea popririi asupra
conturilor sale de către Biroul Executorului Judecătoresc T.D.I.
Apelanta-pârâtă
a susținut că la instanța de fond nu a fost citată, cauza judecându-se cu lipsă
de procedură în ceea ce o privește, citația, acțiunea și toate actele de
procedură fiind îndeplinite cu SC P. SRL, care nu este aceeași societate cu
apelanta-pârâtă.
La termenul din
data de 16 ianuarie 2013, intimata-reclamantă a invocat excepția tardivității
apelului declarat de pârâtă, iar apelanta a solicitat respingerea excepției
tardivității apelului, întrucât nu a fost citată legal la prima instanță și
totodată a solicitat repunerea în termenul legal de exercitare a căii de atac a
apelului.
Instanța de
apel a respins excepția tardivității declarării apelului, invocată de
intimata-reclamantă, având în vedere că hotărârea apelată a fost comunicată pe
denumirea greșită a societății, respectiv pe denumirea SC P. SRL, denumire
greșită ce a fost îndreptată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale
din data de 4 aprilie 2012, pronunțată de instanța de fond, însă și sentința
apelată și încheierea de îndreptare a erorii materiale au fost comunicate pe
aceeași denumire greșită a societății, apoi comunicarea s-a realizat prin
afișare la ușa instanței, deși apelanta avea sediul în Ploiești.
Totodată s-a
constatat că apelanta-pârâtă a luat cunoștință de hotărârea apelată la data de
4 octombrie 2012, dată la care a și declarat apel, astfel că a respins excepția
tardivității apelului, invocată de intimata-reclamantă și, pe cale de
consecință, a admis cererea de repunere în termenul de declarare a apelului.
Prin Decizia
nr. 2 din 16 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a
civilă, de contencios administrativ și fiscal, a fost admis apelul declarat de
pârâta SC P. SRL, a fost anulată sentința atacată și trimisă cauza spre
rejudecare, la aceeași instanță - Tribunalul Prahova.
Din verificarea
actelor și lucrărilor dosarului de fond, a rezultat că la instanța de fond a
fost citată în calitate de pârâtă SC P. SRL Ploiești și nu SC P. SRL Ploiești,
cum a fost indicat în acțiunea cu care a fost învestită prima instanță, așa cum
rezultă din citația aflată la fila 12 dosar fond, deși din citația aflată la
fila 13 dosar fond, agentul procedural care a încercat îndeplinirea procedurii
de citare pentru termenul din 16 ianuarie 2012, a învederat că SC P. SRL
Ploiești, nu există ca societate, în sentința apelată menționându-se aceeași
denumire greșită a societății pârâte, SC P. SRL, comunicarea sentinței
efectuându-se pe aceeași denumire greșită a SC P. SRL.
Instanța de
apel a constatat că, ulterior, urmare a cererii formulate de către lichidatorul
judiciar Expert Corn Sprl Craiova, s-a solicitat îndreptarea erorii materiale
strecurată în practicaua și dispozitivul sentinței apelate, iar prin încheierea
din Camera de Consiliu de la 4 aprilie 2012, s-a admis cererea și s-a dispus
îndreptarea erorii materiale strecurate în practicaua și dispozitivul sentinței
în sensul că denumirea corectă a societății pârâte este SC P. SRL Ploiești și
nu SC P. SRL așa cum din eroare s-a consemnat, comunicarea încheierii
efectuându-se însă tot pe denumirea greșită a societății pârâte SC P. SRL.
Astfel, având
în vedere că prima instanță a soluționat cauza cu lipsă de procedură, pârâta
neavând astfel posibilitatea să administreze probatorii și să-și exercite
dreptul la apărare, în temeiul dispozițiilor art. 297/2 alin. (1) C. proc.
civ., a fost admis apelul declarat de pârâta SC P. SRL, a fost anulată sentința
apelată și a fost trimisă cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond,
respectiv Tribunalul Prahova.
În termen
legal, împotriva hotărârii instanței de apel, reclamanta SC A.C. SRL prin
lichidator judiciar expert Com Sprl a declarat recurs, solicitând admiterea
recursului, modificarea hotărârii atacate, în sensul admiterii excepției
tardivității declarării apelului și, pe cale de consecință, respingerea
apelului ca tardiv introdus, iar în cazul în care se va trece peste această
excepție, respingerea apelului ca nefondat.
În motivare,
recurenta-reclamantă susține, în esență, că instanța de apel a dispus, în mod
nelegal, respingerea excepției tardivității introducerii apelului, întrucât în
cauză au fost aplicate, în mod legal, dispozițiile art. 92
1
C. proc.
civ., menționând faptul că imobilul din Ploiești, județul Prahova (adresă la
care s-a efectuat procedura de citare și de comunicare) este proprietate a SC P.
SRL, că nu există nici o societate înființată în localitatea Ploiești cu
denumirea SC P. SRL, cu atât mai mult la adresa menționată.
Așa fiind, în
opinia recurentei, nu se poate pune în discuție faptul că procedura de citare
și de comunicare a fost viciată, având în vedere că SC P. SRL a refuzat
primirea hotărârilor, având posibilitatea formulării căii de atac a apelului,
în termenul legal.
În aceste
condiții, apreciază că instanța de apel a pronunțat o decizie cu încălcarea legii,
având în vedere că pârâta SC P. SRL a declarat apelul după împlinirea
termenului de 15 zile de când a luat cunoștință de hotărârea atacată,
pronunțată de Tribunalul Prahova.
Sub un alt
aspect, consideră soluția de admitere a apelului, anulare a sentinței și
trimitere a cauzei spre rejudecare la aceeași instanța - Tribunalul Prahova ca
fiind nelegală, având în vedere că între părțile aflate în litigiu au existat
relații comerciale, în sensul executării de lucrări și servicii ce nu au fost
achitate de către SC P. SRL, iar, în cauză, creanța este certă, lichidă și
exigibilă.
În drept, au
fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Intimata-pârâtă
SC P. SRL a formulat întâmpinare prin care a solicitat, în esență, respingerea
recursului.
Analizând
decizia recurată, în limitele controlului de legalitate, în raport de criticile
formulate și temeiurile de drept invocate, Înalta Curte constată că recursul
este nefondat pentru considerentele care succed:
Potrivit
dispozițiilor art. 100 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., procesul-verbal încheiat
de cel însărcinat cu înmânarea actului de procedură trebuie să cuprindă:
„numele, prenumele și domiciliul celui căruia i s-a făcut comunicarea, cu
arătarea numărului, etajului, apartamentului sau camerei, dacă cel căruia i s-a
făcut comunicarea locuiește într-o clădire cu mai multe etaje sau apartamente
sau în hotel, și dacă actul de procedură a fost înmânat la locuința sa, ori a
fost afișat pe ușa acestei locuințe".
Conform alin. (3)
al aceluiași articol "arătările de la pct. 1, 2, 4, 5, 7 și 8 sunt
prevăzute sub pedeapsa nulității."
În speță,
verificând modul de îndeplinire a procedurii de comunicare a sentinței apelate,
Înalta Curte constată că în cuprinsul procesului-verbal întocmit de agentul
procedural, respectiv dovezii de comunicare a sentinței tribunalului (fila 26
dosar fond), este menționată o altă denumire decât cea a societății pârâte,
respectiv SC P. SRL, în loc de SC P. SRL, astfel cum în mod corect a constatat
și instanța de control judiciar, agentul procedural care a încercat
îndeplinirea procedurii de comunicare menționând expres „destinatar necunoscut
la adresa indicată".
De altfel,
ulterior, prin încheierea din Camera de Consiliu de la 4 aprilie 2012, prima
instanță a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în practicaua și
dispozitivul sentinței apelate în sensul că denumirea corectă a societății
pârâte este SC P. SRL Ploiești și nu SC P. SRL așa cum din eroare s-a
consemnat, dar și comunicarea încheierii a fost efectuată tot pe denumirea
greșită a societății pârâte.
Or, indicarea
greșită a numelui, în cuprinsul procesului-verbal, a celui căruia trebuie să i
se comunice actul de procedură echivalează cu o necomunicare și atrage
sancțiunea nulității absolute, fiind lipsite de justificare susținerile
recurentei cu privire la faptul că imobilul existent la adresa la care s-a
efectuat procedura de comunicare și de citare ar fi proprietatea pârâtei, iar
împrejurarea că pârâta ar fi avut cunoștință de conținutul hotărârii apelate,
în raport de aplicabilitatea art. 92
1
C. proc. civ., reprezintă o
simplă supoziție ce nu poate înlătura în niciun fel caracterul expres al
nulității stipulat de dispozițiile procedurale.
Faptul că
dovada de comunicare a sentinței apelate nu îndeplinește cerințele imperative
instituite de art. 100 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. atrage nulitatea
comunicării potrivit art. 100 alin. (3) C. proc. civ.
Prin urmare, în
speță, s-a constatat în mod legal ca fiind întrunite cerințele dispozițiilor
art. 103 C. proc. civ., întrucât împrejurarea invocată de către apelanta-pârâtă
în sprijinul cererii de repunere în termen, în sensul că nu i-a fost comunicată
legal hotărârea, reprezintă o împrejurare mai presus de voința părții care să o
fi împiedicat să exercite calea de atac a apelului.
În raport de
considerentele expuse și ținând cont că pârâta a luat cunoștință de hotărârea
apelată la data de 4 octombrie 2012, dată la care a și declarat apel, în mod
legal instanța de apel a respins excepția tardivității declarării apelului,
fiind nefondate criticile recurentei sub acest aspect.
Contrar
susținerilor recurentei, fără a reitera argumentele expuse, instanța de apel a
reținut în mod judicios că prima instanță a soluționat cauza, deși procedura de
citare nu a fost legal îndeplinită cu pârâta, întrucât aceasta a fost citată cu
o altă denumire, respectiv SC P. SRL, în loc de SC P. SRL (filele 12, 13 dosar
de fond).
Or, este de
necontestat că prin soluționarea cauzei fără ca procedura de citare să fie
legal îndeplinită, instanța de fond a pronunțat o hotărâre cu încălcarea
dispozițiilor art. 107 C. proc. civ., respectiv cu încălcarea dreptului la
apărare, la un proces echitabil în sensul art. 6 parag. 1 din C.E.D.O.
Procedând în
acest mod, instanța de fond a pricinuit părții o vătămare, care nu putea fi
înlăturată decât prin anularea hotărârii, conform art. 105 alin. (2) C. proc.
civ.
În consecință,
în raport de prevederile art. 297 C. proc. civ., cum în mod legal a reținut și
instanța de control judiciar, se impunea admiterea apelului, anularea sentinței
și trimiterea cauzei spre rejudecare, dat fiind că prima instanță a soluționat
procesul cu lipsă de procedură.
Nu în ultimul
rând, criticile vizând fondul cauzei (aspectele referitoare la existența
relațiilor contractuale ori vizând caracterul creanței supusă judecății) exced
controlului de legalitate al hotărârii cu care instanța de recurs a fost
învestită prin prezenta cerere, recurenta-reclamantă fiind ținută să formuleze
critici prin raportare la soluția pronunțată de instanța de apel, la
argumentele folosite de instanța de control judiciar în fundamentarea soluției,
în limitele în care aceasta s-a pronunțat (respectiv de respingere a excepției
tardivității declarării apelului, de admitere a cererii de repunere în termenul
de apel și de admitere a apelului ca urmare a constatării lipsei de procedură
cu pârâta la termenul care la care s-a soluționat cauza în primă instanță).
Așa fiind, Înalta
Curte constată că hotărârea recurată este la adăpost de orice critică, motiv
pentru care, cu aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va
respinge, ca nefandat, recursul declarat de reclamanta SC A.C. SRL prin
lichidator judiciar expert Com Sprl împotriva Deciziei nr. 2 din 16 ianuarie
2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția a ll-a civilă, de contencios
administrativ și fiscal, menținând decizia instanței de apel, deoarece este
legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de reclamanta SC A.C. SRL prin lichidator judiciar expert Com Sprl împotriva
Deciziei nr. 2 din 16 ianuarie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția
a ll-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în
ședință publică, astăzi 27 noiembrie 2013.