ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6567/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6567/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra cauzei de fata, constata

următoarele:

Prin cererea înregistrata pe rolul

Tribunalului București, secția a IV-a civilă, sub nr. 12762/3/2007, la data de

11 aprilie 2007, reclamantul V.D.G., a solicitat in contradictoriu cu parații

Municipiul București

prin Primarul

general și Consiliul general al Municipiului București

,

ca prin hotărâre judecătorească, sa se dispună obligarea

acestora sa ii lase in deplina proprietate si liniștita posesie imobilul situat

in București, str. Paul Creceanu, sectorul 2, compus din clădire (doua corpuri)

si teren in suprafața de 710 m.p., iar in subsidiar, potrivit Legii nr. 10/2001,

in cazul in care acest imobil nu poate fi restituit in natura, sa se dispună

obligarea paraților la masuri reparatorii prin echivalent - compensarea cu un

alt imobil echivalent valoric la nivelul pieței imobiliare, ori obligarea

paraților la acordarea unor despăgubiri bănești la valoarea de piața, stabilite

prin expertiza tehnica de specialitate și să fie obligați la cheltuieli de

judecata.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat ca prin actul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. X/1941 de către

Tribunalul Ilfov, secția notariat, și transcris sub nr. x/1941, autorii săi, M.S.

si E.S., au dobândit imobilul teren viran din București, str. Paul Greceanu

(fosta Laptelui).

Pe acest teren, autorii reclamantului

au edificat o construcție (doua corpuri) compusa din subsol, parter si etaj, in

baza autorizației de construcție din 29 iulie 1943.

E.S., decedat la 04 mai 1965 a fost

moștenit de către fiicele sale, V.I.A. si N.S.M., conform certificatului de

moștenitor din 21 mai 1973 emis de către Notariatul de stat Județean Alba. S.M.,

decedata la 24 ianuarie 1969 a fost moștenită de către V.I.A. si N.S.M.,

conform certificatului de moștenitor din 02 iulie 1996, emis de către B.N.P. - M.E.

N.S.M. a decedat la 06 februarie 1982,

fiind moștenită de către sora sa, V.I.A., conform aceluiași certificat de

moștenitor din 02 iulie 1996 și, la rândul său, V.I.A. a decedat in 22 martie 1998,

așa cum rezulta din certificatul de moștenitor din 08 iunie 1998, unic

moștenitor fiind V.D.G.

Imobilul din str. Paul Creceanu,

sector 2, București a fost trecut in proprietatea statului, fără titlul.

În conformitate cu prevederile Legii nr.

10/2001 reclamantul a adresat pârâtei notificarea nr. 281 din 26 mai 2001, care

nu a fost soluționată până în prezent, fapt ce echivalează cu un refuz de

restituire, motiv care-l îndreptățește sa se adreseze justiției.

În același sens a argumentat si malta

Curte de Casație si Justiție, secțiile unite, prin Decizia nr. IX din 20 martie

2006.

Reclamantul a mai arătat ca prin

Hotărârea nr. 2028 din 05 decembrie 1998 a Consiliului General al Municipiului

București, i s-au acordat despăgubiri, in baza Legii nr. 112/1995, pentru

imobilul revendicat, cuantumul acestora fiind de 249.749.040 ROL, limitat de

lege la data respectiva, despăgubirea fiind modică.

Mai precizează că, imobilul

construcție a fost înstrăinat parțial către chiriași, conform Legii nr. 112/1995.

În drept, au fost invocate

dispozițiile Legii nr. 10/2001.

În ședința publica din data de 11 mai 2007,

reclamantul si-a precizat cererea, in sensul ca urmează a sta in judecata, in

calitate de parat numai Municipiul București prin Primar General, iar prin

încheierea de ședința de la acea data, tribunalul a pus in vedere reclamantul

sa-si precizeze capătul 1 al cererii de chemare in judecata.

La data de 22 iunie 2007, reclamantul

a depus cerere precizatoare prin care a arătat ca înțelege sa-si întemeieze

aceasta cerere pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, precizând că in baza acestei

legi a revendicat imobilul in litigiu de la posesorul neproprietar, paratul din

cauză.

La data de 25 ianuarie 2008,

reclamantul a depus la dosar cererea precizatoare, arătând ca, dat fiind faptul

ca imobilul a fost înstrăinat chiriașilor in temeiul si cu încălcarea Legii nr.

112/1995, a solicitat instanței obligarea pârâtului la acordarea unor

despăgubiri bănești stabilită la valoarea de piața actuala. De asemenea, a

precizat că valoarea solicitată urmează a fi stabilita prin expertiza tehnica

de specialitate.

Prin încheierea de ședința din data de

07 martie 2008, tribunalul a dispus, in temeiul art. 242 alin. (1) pct. 2 C.

proc. civ., suspendarea judecării cauzei, pentru lipsa pârtilor, având in

vedere ca nu s-a solicitat judecarea in lipsa.

Cererea a fost repusa pe rol la data

de 18 aprilie 2008, la cererea reclamantului.

Tribunalul București, secția a IV-a civila,

prin sentința civila nr. 1815 din 05 decembrie 2008 a respins ca neîntemeiata

acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut în esență că reclamantul a solicitat obligarea

paraților Municipiul București prin Primarul General si C.G.M.B., in principal

sa-i lase in deplina proprietate si liniștita posesie imobilul situat in

București, str. Paul Greceanu, sector 2 compus din teren in suprafața de 710 mp

si doua corpuri de clădire, iar in subsidiar, acordarea de masuri reparatorii,

fie prin compensare cu un alt imobil echivalent ca valoare cu cel revendicat,

fie acordarea de despăgubiri bănești la valoarea de circulație a imobilului.

Ca urmare a precizării ulterioare a

acțiunii, reclamantul a solicitat acordarea de despăgubiri bănești la valoarea

de circulație a imobilului (fila 60 dosar).

Referitor la imobilul în litigiu,

tribunalul a reținut în prealabil că, prin hotărârea nr. 2028 din 5 decembrie 1998

pronunțată de C.C.M.B, în temeiul Legii nr. 112/1995, reclamantului i s-au

acordat despăgubiri bănești în valoare de 249.749.040 lei, având în vedere că

imobilul a fost înstrăinat chiriașilor.

Prin aceasta hotărâre a fost

recunoscut dreptul de proprietate al reclamantului asupra imobilului in

litigiu, astfel încât, nu s-au mai analizat aspecte legate de calitatea de

persoană îndreptățită a reclamantului.

Prin notificarea nr. 291 din 26 mai 2001,

reclamantul a solicitat restituirea in natura a imobilului în litigiu, pentru

care i-au fost deja acordate despăgubiri in baza Legii nr. 112/1995.

Deoarece persoana deținătoare nu a

răspuns la notificarea formulată, instanța a reținut că reclamantul este

îndreptățit să i se analizeze cererea de restituire de către instanță, care

poate soluționa fondul pricinii așa cum s-a pronunțat Înalta Curte de Casație

și Justiție prin Decizia nr. 9 din 20 martie 2006 pronunțată într-un recurs în

interesul legii.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 20

alin. (2) din Legea nr. 10/2001 republicata: „in cazul in care imobilul a fost

vândut cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea

situației juridice a unor imobile cu destinația de locuința, trecute in

proprietatea statului, cu modificările ulterioare, persoana îndreptățită are

dreptul la masuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piața

corespunzătoare a întregului imobil, teren si construcții, stabilita potrivit

standardelor internaționale de evaluare. Daca persoanele îndreptățite au primit

despăgubiri potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la

diferența dintre valoarea încasata, actualizata cu indicele inflației, si

valoarea corespunzătoare a imobilului."

A mai reținut tribunalul ca

reclamantul nu a prezentat documentele necesare efectuării expertizei, situație

în care instanța a apreciat că este în imposibilitate obiectivă de a soluționa

cererea pe fond, cu motivarea că reclamantul nu a manifestat suficientă

diligentă în administrarea probatoriului și că a cerut judecarea cauzei în

lipsă.

Conform art. 20 alin. (2) din Legea nr.

10/2001 republicata: „in cazul in care imobilul a fost vândut cu respectarea

prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației juridice a unor

imobile cu destinația de locuința, trecute in proprietatea statului, cu

modificările ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul la masuri

reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piața corespunzătoare a

întregului imobil, teren si construcții, stabilita potrivit standardelor

internaționale de evaluare. Daca persoanele îndreptățite au primit despăgubiri

potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferența dintre

valoarea încasata, actualizata cu indicele inflației, si valoarea

corespunzătoare a imobilului.

”

Potrivit dispozițiilor art. 129 alin. (1)

C. proc. civ. reclamantul avea nu numai dreptul, ci si obligația de a urmări

desfășurarea procesului si de a administra probele necesare dezlegării

pricinii, obligație pe care nu și-a îndeplinit-o.

Deoarece instanța de fond nu a avut

posibilitatea să cunoască modul in care au fost soluționate cererile de chemare

in judecata prin care reclamantul a solicitat obligarea actualilor proprietari

la restituirea in natura a apartamentelor vândute, foști chiriași in baza Legii

nr. 112/1995, si in raport de care sa se dispună obligarea unității deținătoare

la restituirea prin echivalent, văzând si dispozițiile art. 20 alin. (2) din

Legea 10/2001 republicata, acțiunea reclamantului a fost respinsă ca

neîntemeiata.

Împotriva sentinței instanței de fond

a declarat apel reclamantul V.D.G., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În dezvoltarea motivelor de apel s-a

arătat că prin probele administrate instanța putea stabili cu ușurință situația

juridica a imobilului si valoarea acestuia. Precizează că, prima instanța a

reținut ca imobilul înstrăinat nu poate fi restituit in natura, situație în

care se acordă despăgubiri, evidențiindu-se motivarea contradictorie a

hotărârii.

Apelantul învederează că, nu poate fi

interpretată cererea prin care se solicită judecarea in lipsa pârtii ca un

dezinteres al părții pentru soluționarea cauzei, aceasta fiind făcuta exclusiv

pentru a se împiedica suspendarea în condițiile art. 242 alin. (2) din C. proc.

civ.

Apelul a fost admis prin decizia

civilă nr. 32/ A din 4 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX a

civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală.

A fost schimbată în parte sentința

instanței de fond, în

sensul

că:

A fost obligat pârâtul să înainteze în

condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 Comisiei Centrale pentru

Acordarea Despăgubirilor, propunerea privind acordarea de măsuri reparatorii

prin echivalent reclamantului, pentru imobilul situat în București, str. Paul

Creceanu, sector 2, compus din clădire și teren de 704,51 mp.

Pentru a decide astfel, instanța

corect a constatat aspectele legate de sesizarea ei, de situația juridică a

imobilului, a aplicat corespunzător dispozițiile Legii nr. 10/2001 cu privire

la calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului și la dreptul de

proprietate asupra imobilului în litigiu.

Referitor la dreptul de proprietate,

s-a reținut că prin Hotărârea nr. 2028 din 05 decembrie 1998 emisă de Consiliul

General al Municipiului București s-au acordat reclamantului despăgubiri

bănești, deci a fost recunoscut dreptul de proprietate al reclamantului, astfel

că nu mai putea fi pusă în discuție calitatea reclamantului de persoană

îndreptățită la restituire sub aspectul calității de proprietar al imobilului,

hotărârea dată în baza Legii nr. 112/1995 nefiind desființată, astfel că ea

produce efecte juridice în continuare.

Întrucât persoana deținătoare a

imobilului nu a răspuns la notificarea adresată de reclamant, tribunalul în mod

corect a apreciat că reclamantul este îndreptățit să i se analizeze cererea de

restituire conform notificării chiar de către instanță, invocând Decizia nr. 9

din 20 martie 2006 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în

recursul în interesul legii.

Instanța de apel a avut în vedere că

reclamantul a sesizat instanța cu mai multe litigii, care au ca obiect

revendicare în contradictoriu cu cumpărătorii imobilului, foști chiriași, în

baza Legii nr. 112/1995 și că reclamantul a recunoscut prin cererea de sesizare

a instanței că o parte a imobilului a fost vândută foștilor chiriași.

Referitor la prima critică, prin care

s-a arătat că pe baza probelor administrate putea fi stabilită situația

juridică a imobilului și valoarea acestuia, instanța de control judiciar a

reținut-o ca fondată, având în vedere că la dosar se aflau suficiente

înscrisuri care să permită identificarea imobilului în vederea evaluării.

În acest sens, se precizează că

expertul desemnat în cauză a fost investit cu efectuarea unei expertize ce a

avut ca obiectiv evaluarea ipotetica a imobilului a cărui restituire s-a

solicitat, acesta răspunzând obiectiv prin lucrarea întocmită că, nu a avut

acces in interiorul imobilului datorită lipsei părților care nu au depus

diligentă pentru rezolvarea respectivei situații.

Instanța de apel corect a constatat ca

posibilitatea expertului de a intra sau nu in imobil, fata de obiectivul

expertizei astfel cum a fost stabilit, respectiv evaluare ipotetica, nu

prezintă relevanta, cunoscut fiind ca evaluarea unui imobil se face de fapt in

temeiul unor criterii prevăzute de lege sau in baza unor înscrisuri, iar starea

efectiva a imobilului reprezintă numai un criteriu subsidiar de evaluare. în

speța, în raport de obiectivul stabilit „evaluare ipotetica", s-a apreciat

că acest criteriu subsidiar nu era relevant.

Pe de alta parte, instanța de apel a

reținut că, fata de prevederile exprese ale Titlului vil din Legea nr. 247/2005,

evaluarea efectiva a imobilului, in vederea acordării de masuri reparatorii

prin echivalent se face de către Comisia Centrala pentru Acordarea Despăgubirilor,

care urmând procedura prevăzuta de acest act normativ, hotărăște asupra formei

de masuri reparatorii si asupra cuantumului acestora.

Astfel, o expertiza de evaluare a

imobilului, care urmează să fie restituit prin echivalent, nu prezintă relevanta,

atâta timp cât instanța judecătoreasca nu este competenta sa soluționeze o

cerere de acordare efectiva a despăgubirilor, fata de temeiul juridic invocat

de reclamant in susținerea cererii de chemare in judecata, respectiv

prevederile Legii nr. 10/2001, care se completează in mod obligatoriu cu Legea nr.

247/2005.

Față de aceste aspecte invocate mai

sus, s-a reținut un al doilea motiv pentru care concluziile raportului de

expertiza nu puteau fi considerate un temei de respingere a cererii formulate

de reclamant.

Se mai susține de către apelant ca nu

poate fi interpretata cererea de judecare a cauzei in lipsa pârtii ca si un

dezinteres pentru soluționarea cauzei, aceasta fiind făcuta exclusiv pentru a

se împiedica o noua suspendare pe temeiul art. 242 C. proc. civ.

Cu privire la cel de-al doilea motiv

de apel, curtea a reținut ca fondată și această critică, deoarece nu putea fi

interpretată cererea de judecare a cauzei în lipsa părții ca și un dezinteres

pentru soluționarea cauzei, cererea fiind făcută exclusiv pentru a se împiedica

o nouă suspendare pe temeiul art. 242 pct. 2 C. proc. civ.

În ceea ce privește fondul cauzei, instanța

de apel a constatat că prin Hotărârea nr. 2028 din 05 decembrie 1998 pronunțata

de către C.G.M.B. in temeiul dispozițiilor Legii nr. 112/1995, vizând același

imobil, i s-au acordat reclamantului despăgubiri bănești in valoare de

249.749.040 lei (fila 21 dosar fond).

Conform dovezii depuse la dosarul de

apel, pe numele reclamantului a fost consemnata suma de 268 673 480 lei vechi.

Conform dispozițiilor art. 20 alin.

(2) din Legea nr. 10/2001 republicata: „în cazul in care imobilul a fost vândut

cu respectarea prevederilor Legii nr. 112/1995 pentru reglementarea situației

juridice a unor imobile cu destinația de locuința, trecute in proprietatea

statului, cu modificările ulterioare, persoana îndreptățită are dreptul la

masuri reparatorii prin echivalent pentru valoarea de piața corespunzătoare a

întregului imobil, teren si construcții, stabilita potrivit standardelor

internaționale de evaluare. Daca persoanele îndreptățite au primit despăgubiri

potrivit prevederilor Legii nr. 112/1995, ele au dreptul la diferența dintre

valoarea încasata, actualizata cu indicele inflației, si valoarea corespunzătoare

a imobilului.

”

În consecința, Curtea de Apel a

constatat ca reclamantul se încadrează in prevederile acestui articol de lege,

având dreptul la diferența dintre valoarea încasata, actualizata cu indicele de

inflație și valoarea corespunzătoare a imobilului, valoarea urmând să fie

calculata in cadrul procedurii ce va fi efectuata in fata autorităților

instituite de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Decizia a fost atacată cu recurs de

către pârâtul Municipiul București prin Primar General, care a formulat

următoarele critici:

Recurentul, invocând motivul de recurs

prev. de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susține că hotărârea instanței de apel

este lipsită de temei legal, a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a

legii.

Susține că instanța de apel în mod

greșit a admis apelul, având în vedere următoarele considerente:

Recurentul învederează că reclamantul

avea obligația să depună la dosarul cauzei mai multe înscrisuri prin care să

dovedească dreptul de proprietate, referindu-se la termenul în care trebuiau

prezentate aceste înscrisuri instanței și invocă dispozițiile art. 22 din

Normele date în aplicarea Legii nr. 10/2001.

Mai susține că reclamantul avea

obligația să depună înscrisuri prin care să facă dovada că nu s-au încasat

despăgubiri la momentul preluării imobilului în proprietatea statului,

respectiv declarații autentice date pe propria răspundere și prin care să arate

că nu a beneficiat de despăgubiri, ori că înțelege să le restituie în cazul în

care a primit astfel de despăgubiri.

Analizând critica formulată, față de

împrejurarea că se invocă nesocotirea unor norme de drept material în

soluționarea pricinii, Înalta Curte constată caracterul nefondat al acesteia,

în sensul următoarelor considerente

.

Recurentul-pârât susține ca, în cauză

s-au aplicat greșit dispozițiile Legii nr. 10/2001 referitor la obligația

reclamantului de a depune acte doveditoare privind dreptul de proprietate

asupra imobilului și cu privire la încasarea despăgubirilor acordate la

momentul preluării imobilului de către stat.

De fapt, critica este haotică și

imprecisă și nici nu are legătură cu aspectele reținute prin hotărârea

recurată.

Trebuie avut în vedere că instanța de

apel în mod corect a soluționat cauza, reținând că reclamantul a formulat

notificare prin care a solicitat restituirea imobilului situat în București,

str. Paul Greceanu, sector 2 și în subsidiar să i se acorde măsuri reparatorii,

respectiv acordarea de despăgubiri bănești la valoarea de circulație a

imobilului. Se va avea în vedere că prin Hotărârea nr. 2028 din 5 decembrie 1998

pronunțată de Consiliul General al Municipiului București în temeiul

dispozițiilor Legii nr. 112/1995 acestuia i s-au acordat despăgubiri bănești în

valoare de 249.749.040 lei.

Așa cum corect a reținut instanța,

prin acesta hotărâre s-a recunoscut dreptul de proprietate al reclamantului

asupra imobilului în litigiu, încât nu mai poate fi pusă în discuție calitatea

reclamantului de persoană îndreptățită la restituire sub aspectul calității de

proprietar, nefiind necesară administrarea altor probe, așa cum susține

recurentul.

De fapt, instanța de apel a constatat

că la dosarul cauzei se aflau suficiente înscrisuri care să permită

identificarea imobilului în vederea evaluării, cu privire la calitatea de

persoană îndreptățită a reclamantului și cu privire la dreptul de proprietate,

care să nu facă necesară administrarea altor probe.

De fapt, prin hotărârea recurată

pârâtul a fost obligat să înainteze, în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005,

comisiei Centrale pentru Acordarea Despăgubirilor, propunerea privind acordarea

de măsuri reparatorii prin echivalent reclamantului pentru imobilul în litigiu,

situație în care această comisie are obligația să se pronunțe cu privire la

cuantumul măsurilor reparatorii, critica recurentului fiind neîntemeiată în

ceea ce privește obligația reclamantului de a depune dovezi din care să rezulte

că nu a încasat despăgubiri la momentul preluării imobilului.

Recurentul nu a combătut argumentele

instanței care au condus la soluția pronunțată, limitându-se la a susține

greșita admitere a apelului, de o manieră în care nu este susceptibilă de a

face obiectul unei critici de nelegalitate, supusă cenzurii instanței de

recurs. Contrar susținerilor haotice din recurs, decizia pronunțată în apel se

bazează pe o corectă aplicare a dispozițiilor art. 20 alin. (2) din Legea nr. 10/2001

republicată, făcând trimitere și la Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

În consecință, față de considerentele

arătate, criticile recurentului fiind găsite neîntemeiate, recursul va fi

respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondat recursul declarat

de paratul Municipiul București prin Primarul General împotriva deciziei nr. 32/

A din 4 februarie 2010 a Curții de Apel București, secția a IX-a civila si

pentru cauze privind proprietatea intelectuala.

Irevocabila.

Pronunțata in ședința publica, astăzi

6 decembrie 2010.