ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2245/2013

Deliberând, în condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, reține următoarele: Prin Decizia nr. 22 din 29 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, s-a respins cererea de revizuire formulată de revizuentii T.P., T.V.V. împotriva Deciziei civile nr. 1194 din 3 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția civilă, în Dosar nr. 1363/2005 în contradictoriu cu intimații T.B.l., T.B.I., T.B.G., T.B.D., T.V., T.I. În motivarea acestei decizii, instanța a reținut că prin cererea de revizuire formulată de revizuentul T.P., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. acesta tinde ca, prin depunerea la dosarul cauzei, a titlului de proprietate din 27 octombrie 2011 și a procesului verbal de punere în posesie din 19 mai 2011- la filele 4, 5,și 6 din dosarul de revizuire, să determine o rejudecare a apelului soluționat de Curtea de Apel Craiova ca instanță de apel la data de 3 mai 2005, în Dosarul nr. 1363/CIV/2005.

Instanța a arătat că actele noi depuse de revizuent în cauza de față, nu întrunesc condițiile prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ. Din analiza cererii de revizuire, instanța a constatat în mod indubitabil că, revizuentul este nemulțumit de decizia pronunțată în apel, de modul în care instanța de control judiciar a interpretat dispozițiile legale și înscrisurile depuse la dosarul cauzei solicitând o „rejudecare a apelului" bazată pe explicațiile suplimentare date de intimatul reclamant în cererea sa de revizuire. Temeiul juridic invocat de revizuent - art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

prevede că revizuirea se poate cere dacă „după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.„ De principiu, revizuirea este o cale de atac de retractare, finalitatea unui astfel de demers fiind acela de a îndrepta eroarea săvârșită cu privire la reținerea stării de fapt în raport cu materialul probator existent complinit cu înscrisuri doveditoare descoperite ulterior, dar care existau la data judecății. Aceste înscrisuri trebuie totodată să îndeplinească anumite condiții pentru a fi considerate a avea vocație de „act nou" prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. : să fi existat la data pronunțării soluției, să nu fi putut fi depuse, fie datorită reținerii lor de către partea potrivnică, fie din împrejurări mai presus de voința ambelor părți și să fie determinant în soluționarea cauzei astfel încât, dacă el ar fi fost cunoscut de către instanță, soluția pronunțată ar fi fost alta. Ori în cauză, pe de-o parte „actele noi" depuse de revizuent nu au existat la data pronunțării deciziei din apel, data emiterii acestora - mai 2011 fiind mult ulterioară datei pronunțării deciziei mai 2005, iar pe de altă parte, acestea nu pot fi reținute ca determinante în soluția pronunțată de instanța de apel.

Astfel, s-a reținut în soluționarea apelului faptul că violența fizică sau psihică - invocată de revizuent și în cererea de revizuire, atunci când susține că tatăl său a „ pus degetul" pe contract datorită fricii sale de a nu săvârși vreo infracțiune dar sub presiunea exercitată de fiul său-, pot conduce la alterarea consimțământului unei părți contractante- în speță vânzătorului - actul juridic astfel încheiat fiind lovit de nulitate relativă iar nu de nulitate absolută cum susține revizuehtul în cererea sa, ca și la data judecării apelului. Instanța de apel s-a pronunțat în sensul că nulitatea relativă putând fi invocată în termen de 3 ani de la data încheierii contractului, promovarea cererii de chemare în judecată la data de 19 ian 2004 față de 30 august 2000, s-a făcut cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de lege pentru anularea contractului pentru vicii de consimțământ.

Referitor la celelalte motive de nulitate invocate de reclamant și care se regăsesc și în cuprinsul cererii de revizuire, s-a reținut că acestea au fost înlăturate de instanța de apel întrucât pe de-o parte seriozitatea prețului a fost analizată în raport cu data încheierii contractului, raporturile dintre părți și reprezentarea subiectivă a părților despre valoarea bunurilor supuse tranzacționării iar motivul pentru care vânzătorul a pus doar degetul pe contract nu a fost reținut de instanță ca datorându-se neștiinței de carte sau reprezentării acestuia a imposibilității de a vinde un bun care nu îi aparține în exclusivitate ci, aceasta a acordat relevanță mențiunii făcută de notar pe contractul de vânzare cumpărare în temeiul obligației instituită de art. 60 din Legea nr. 36/1995 potrivit căreia notarul are obligația de a face mențiuni despre împrejurările care împiedică părțile să semneze un act - în cauza de față, vânzătorul, deși știutor de carte, a fost împiedicat să vândă datorită stării de sale precare de sănătate.

Punerea degetului pe act a fost apreciată de instanța de apel ca având semnificația acordului de voință dat de vânzător la încheierea actului de vânzare cumpărare. Dacă în calea de atac a apelului în materie civilă se pot invoca motive de nelegalitate respectiv cele de netemeinicie, permise de caracterul devolutiv al acestei căi de atac, în calea extraordinară de atac a revizuirii, paleta de posibilități este deosebit de restrânsă, în mod expres și limitativ prevăzută de lege, tocmai pentru a nu se aduce atingere principiului autorității de lucru judecat. În considerarea acestor aspecte Curtea de Apel a reținut că noțiunea de act nou este admisă în accepțiunea sa restrânsă de înscris, neputând fi complinită cu declarații de martori, mărturisiri, explicații suplimentare etc, la care face trimitere revizuentul din cauza de fată.

Din cuprinsul deciziei civile ce se cere a fi revizuită în prezenta cauză, rezultă indubitabil că revizuentul a mai suspus analizei instanței împrejurările de fapt pe care le invocă in cererea de revizuire, acestea fiind analizate de instanța de apel, care s-a pronunțat, înlăturându-le. S-a concluzionat că acesta invocă de fapt, în temeiul prevăzut de art. 322 pct. 5C. proc. civ. erori de judecată și de interpretare a probelor din dosarul cauzei care nu pot fi cenzurate pe calea revizuirii, fapt pentru care, instanța a respins cererea de revizuire, fiind nefondată. Împotriva acestei decizii au declarat recurs revizuenții T.V.V. prin procurator T.V.P. și T.V.P., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc.

civ. Recurenții consideră că hotărârea a fost dată cu procedura nelegal îndeplinită întrucât nu a fost citat T.B.C. zis D., reținându-se ilegal că este decedat. De asemenea, recurenții susțin că hotărârea recurată a fost dată cu nerespectarea sentinței nr. 2803 din 08 decembrie 2010, definitivă și irevocabilă. Arată că în baza acestei sentințe s-au emis actele noi înscrise în procesul verbal de punere în posesie din 19 mai 2011, contrar celor reținute de instanța de apel în hotărârea revizuită pag. 5, alin. (7), hotărârea pronunțată fiind dată cu încălcarea dreptului național și internațional al omului la proprietate. Recurenții susțin că în actul nou, respectiv procesul verbal de punere în pososie din 19 mai 2012, stă înscris: „Se pun în posesie proprietarii T.V.P., T.V.V.

etc. conform hotărârii comisiei județene din 16 decembrie 1991 ca moștenitori ai defunctului T.P.V. (vânzătorul) și def. T.E. (mama) conform sentinței nr. 2803 din 08 decembrie 2010 definitivă și irevocabilă", iar în procesul verbal de punere în posesie din 11 iulie 2000, în baza căruia s-a încheiat contractul, stă înscris că s-a emis tot în baza aceleiași, Hotărârea Consiliului Județean din 16 decembrie 1991. În opinia recurenților aceste aspecte confirmă faptul că actul nou, procesul verbal de punere în posesie din 19 mai 2011, este procesul verbal de punere în posesie din 11 iulie 2000 în baza căruia s-a încheiat contractul corectat definitiv și irevocabil prin sentința nr. 2803 din 08 decembrie 2010 conform Hotărârii Județene din 16 decembrie 1991 prin specificarea în el și pe recurenți în calitate de fii, ca moștenitori ai mamei.

Se mai arată de către recurenți faptul că nu au depus actul nou întrucât la data la care s-a dat hotărârea revizuită acesta nu era corectat de Justiția Rămână, iar cumpărătorul prin mijloace frauduloase confirmate de actele oficiale din dosar a obținut procesul verbal cu nerespectarea Hotărârea Consiliului Județean din 16 decembrie 1991. În anul 1991 s-a executat efectiv Hotărârea Consiliului Județean din 16 decembrie 1991 prin punerea părinților lor în posesia terenurilor înscrise în contract pe măsurătorile pe teren, posesie deținută de ei în baza Hotărârii Consiliului Județean până în 04 ianuarie 1999 când mama a decedat, dată de la care fiii au preluat posesia terenurilor acesteia, deținută la încheierea contractului și până în prezent în baza hotărârii definitivă și irevocabilă de mai sus, lucru ce confirmă că posesia terenurilor nu poate fi transmisă prin contract și casarea hotărârilor date în apel și revizuire.

În consecință, recurenții revizuenți solicită admiterea recursului, casarea hotărârii, admiterea în principiu a cererii de revizuire și pe fond respingerea apelului și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond și în subsidiar admiterea capătului 2 de cerere, rezoluțiunea contractului. Examinând decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente: Preliminar, constată că dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8, au fost invocate formal, deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură a se circumscrie ipotezelor pe care aceste teze le prevăd. Pe fondul recursului, criticile dezvoltate de recurent încardate în pct. 5 și 9 al art. 304 C. proc.

civ. sunt nefondate pentru cele ce se succed: Nu poate fi reținută susținerea revizuenților potrivit căreia hotărârea recurată a fost dată cu procedura nelegal îndeplinită, întrucât nu a fost citat T.B.C. (zis D.). Se constată că la fila 8 din Dosarul de revizuire nr. 2250/54/2011 al Curții de Apel Craiova, secția I civilă, se află dovada de îndeplinire a procedurii de citare prin afișare cu intimatul T.B.C. (zis D.), pentru termenul din 29 februarie 2012 la care s-a judecat cererea de revizuire. În consecință, prin hotărârea dată, instanța nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C. proc. civ.). Prin criticile formulate, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenții revizuenți critică decizia civilă recurată pentru nelegalitate, ca fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., potrivit cărora „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri: dacă, după darea hotărârii, sau descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere". Revizuirea, fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează sunt de strictă interpretare, așa încât exercitarea ei nu poate avea loc decât în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Statuând că se poate cere revizuirea pentru motivul mai sus arătat, legiuitorul s-a referit la acele înscrisuri care, nefiind cunoscute, nu au putut fi verificate de instanța care a judecat, fapt care a permis săvârșirea unei erori de fapt involuntare ce se impune a fi corectată și care este de natură să conducă la schimbarea soluției pronunțată. În sensul textului legal enunțat, poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii numai un înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a fost reținut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forță majoră și care este apt să conducă, prin el însuși, la anularea deciziei atacate, întrucât confirmă o situație fundamental deosebită de aceea care a fost reținută de instanță ca determinantă în darea soluției.

În analizarea revizuirii întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanța sesizată este obligată să se limiteze, potrivit art. 326 alin. (3) C. proc. civ., la analiza admisibilității cererii și a faptelor pe care se întemeiază, fără a putea repune în discuție proba cu expertiză ori reaprecia înscrisurile preexistente la dosar, așa cum susțin recurenții, aceleași rigori fiind impuse și instanței care soluționează recursul declarat împotriva deciziei prin care s-a soluționat cererea de revizuire. Admisibilitatea cererii de revizuire este condiționată nu numai de descoperirea ulterior judecății a unor acte noi și de imposibilitatea înfățișării lor în instanță datorită unor împrejurări mai presus de voința părții, dar și de caracterul determinant al acestor înscrisuri.

Pentru ca înscrisurile să fie considerate „acte noi" în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., prima condiție este ca ele să fi existat la data pronunțării soluției și să nu fi putut fi depuse datorită reținerii de către partea adversă sau din împrejurări mai presus de voința părților, iar o a doua condiție este ca acestea să fie „înscrisuri determinante", fiind necesar ca ele, dacă ar fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, să fi putut duce la altă soluție decât cea pronunțată.

În speță, înscrisurile noi pe care revizuienții le invocă sunt procesul verbal de punere în posesie din data de 19 mai 2011 și titlul de proprietate din 27 octombrie 2011, emise în baza hotărârii definitive și irevocabile înscrisă în procesul verbal, pentru terenurile înscrise în contractul contestat, terenuri ce au fost intabulate în cartea funciară pe numele proprietarilor menționați în ele, restabilindu-se astfel situația anterioară datei de 30 august 2000 când s-a încheiat contractul contestat. În cadrul cererii de revizuire, instanța are obligația să verifice impactul și efectele acestor acte asupra soluției pronunțate în cauză și dacă au caracter determinant în retractarea hotărârii atacate.

Recurenții susțin că instanța de revizuire nu a avut în vedere sentința nr. 2803 din 08 decembrie 2010, definitivă și irevocabilă, în baza căreia a fost emis procesul verbal de punere în posesie din 19 mai 2012 invocat ca înscris nou, prin care se poate constata nulitatea absolută a procesului verbal de punere în posesie din 17 iulie 2000 și a adeverinței de proprietate din 11 iulie 2000 emise provizoriu până la emiterea titlului de proprietate, această nulitate absolută transmițându-se și contractului contestat întrucât au sta la baza încheierii acestuia. Susținerea este eronată și nu poate fi primită, întrucât aceste acte pe de o parte nu au existat la data pronunțării deciziei din apel, data emiterii acestora-mai 2011 fiind ulterioară pronunțării deciziei -mai 2005, iar pe de altă parte nu pot fi reținute ca determinante în soluția pronunțată de instanța de apel.

Instanța de apel s-a pronunțat asupra motivelor de nulitate invocate de reclamantul Titel Petre, reiterate și în cererea de revizuire, arătând argumentele pentru care acestea au fost înlăturate. În acest sens trebuie interpretată condiția caracterului determinant al înscrisurilor în cadrul cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., deoarece nu constituie motiv de revizuire descoperirea oricăror acte, ci numai a acelora care, dacă ar fi fost cunoscute, fără a fi necesar a se administra și alte probe, ar fi putut duce la altă soluție decât cea pronunțată.

Ca urmare, simplul fapt că partea a descoperit ulterior anumite înscrisuri probatorii, fără a dovedi că o împrejurare mai presus de voința sa a împiedicat-o să le procure în timpul procesului, nu este de natură să justifice admiterea cererii de revizuire deoarece, în caz contrar, un proces definitiv câștigat ar putea fi supus revizuirii pe bază de acte și dovezi posterior confecționate, iar autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie. Întemeindu-și cererea de revizuire pe aceste acte, revizuienții solicită de fapt o rejudecare a apelului invocând împrejurări de fapt care au fost avute în vedere la pronunțarea soluției, situație inadmisibilă, care ar duce la încălcarea puterii de lucru judecat a hotărârii instanței de apel.

În aceste condiții, în mod corect cererea de revizuire a fost respinsă, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale acestei căi de atac, anume aceea ca înscrisurile prezentate ca fiind înscrisuri noi, să fi avut caracter determinant, prin ele însele, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute la soluționarea cauzei, ar fi determinat o altă soluție. Pentru considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține decizia atacată și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenții T.V.V. prin procurator T.V.P. și T.V.P. împotriva Deciziei nr. 22 din 29 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2013.