ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2245/2013

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2245/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului, reține următoarele:

Prin Decizia nr. 22 din 29

februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, s-a

respins cererea de revizuire formulată de revizuentii T.P., T.V.V. împotriva

Deciziei civile nr. 1194 din 3 mai 2005 pronunțată de Curtea de Apel Craiova,

secția civilă, în Dosar nr. 1363/2005 în contradictoriu cu intimații T.B.l., T.B.I.,

T.B.G., T.B.D., T.V., T.I.

În motivarea

acestei decizii, instanța a reținut că prin cererea de revizuire formulată de

revizuentul T.P., întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

acesta tinde ca, prin depunerea la dosarul cauzei, a titlului de proprietate din

27 octombrie 2011 și a procesului verbal de punere în posesie din 19 mai 2011-

la filele 4, 5,și 6 din dosarul de revizuire, să determine o rejudecare a

apelului soluționat de Curtea de Apel Craiova ca instanță de apel la data de 3

mai 2005, în Dosarul nr. 1363/CIV/2005.

Instanța a

arătat că actele noi depuse de revizuent în cauza de față, nu întrunesc

condițiile prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ.

Din analiza

cererii de revizuire, instanța a constatat în mod indubitabil că, revizuentul

este nemulțumit de decizia pronunțată în apel, de modul în care instanța de

control judiciar a interpretat dispozițiile legale și înscrisurile depuse la

dosarul cauzei solicitând o „rejudecare a apelului" bazată pe explicațiile

suplimentare date de intimatul reclamant în cererea sa de revizuire.

Temeiul juridic

invocat de revizuent - art. 322 pct. 5 C. proc. civ. prevede că revizuirea se

poate cere dacă „după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare,

reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o

împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a

modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei

revizuire se cere.„

De principiu,

revizuirea este o cale de atac de retractare, finalitatea unui astfel de demers

fiind acela de a îndrepta eroarea săvârșită cu privire la reținerea stării de

fapt în raport cu materialul probator existent complinit cu înscrisuri

doveditoare descoperite ulterior, dar care existau la data judecății.

Aceste

înscrisuri trebuie totodată să îndeplinească anumite condiții pentru a fi

considerate a avea vocație de „act nou" prevăzut de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. : să fi existat la data pronunțării soluției, să nu fi putut fi depuse,

fie datorită reținerii lor de către partea potrivnică, fie din împrejurări mai

presus de voința ambelor părți și să fie determinant în soluționarea cauzei

astfel încât, dacă el ar fi fost cunoscut de către instanță, soluția pronunțată

ar fi fost alta.

Ori în cauză,

pe de-o parte „actele noi" depuse de revizuent nu au existat la data

pronunțării deciziei din apel, data emiterii acestora - mai 2011 fiind mult

ulterioară datei pronunțării deciziei mai 2005, iar pe de altă parte, acestea nu

pot fi reținute ca determinante în soluția pronunțată de instanța de apel.

Astfel, s-a

reținut în soluționarea apelului faptul că violența fizică sau psihică -

invocată de revizuent și în cererea de revizuire, atunci când susține că tatăl

său a „ pus degetul" pe contract datorită fricii sale de a nu săvârși vreo

infracțiune dar sub presiunea exercitată de fiul său-, pot conduce la alterarea

consimțământului unei părți contractante- în speță vânzătorului - actul juridic

astfel încheiat fiind lovit de nulitate relativă iar nu de nulitate absolută

cum susține revizuehtul în cererea sa, ca și la data judecării apelului.

Instanța de apel s-a pronunțat în sensul că nulitatea relativă putând fi

invocată în termen de 3 ani de la data încheierii contractului, promovarea

cererii de chemare în judecată la data de 19 ian 2004 față de 30 august 2000,

s-a făcut cu depășirea termenului de prescripție de 3 ani prevăzut de lege

pentru anularea contractului pentru vicii de consimțământ.

Referitor la

celelalte motive de nulitate invocate de reclamant și care se regăsesc și în

cuprinsul cererii de revizuire, s-a reținut că acestea au fost înlăturate de

instanța de apel întrucât pe de-o parte seriozitatea prețului a fost analizată

în raport cu data încheierii contractului, raporturile dintre părți și

reprezentarea subiectivă a părților despre valoarea bunurilor supuse

tranzacționării iar motivul pentru care vânzătorul a pus doar degetul pe

contract nu a fost reținut de instanță ca datorându-se neștiinței de carte sau

reprezentării acestuia a imposibilității de a vinde un bun care nu îi aparține

în exclusivitate ci, aceasta a acordat relevanță mențiunii făcută de notar pe

contractul de vânzare cumpărare în temeiul obligației instituită de art. 60 din

Legea nr. 36/1995 potrivit căreia notarul are obligația de a face mențiuni

despre împrejurările care împiedică părțile să semneze un act - în cauza de

față, vânzătorul, deși știutor de carte, a fost împiedicat să vândă datorită

stării de sale precare de sănătate.

Punerea

degetului pe act a fost apreciată de instanța de apel ca având semnificația

acordului de voință dat de vânzător la încheierea actului de vânzare cumpărare.

Dacă în calea

de atac a apelului în materie civilă se pot invoca motive de nelegalitate

respectiv cele de netemeinicie, permise de caracterul devolutiv al acestei căi

de atac, în calea extraordinară de atac a revizuirii, paleta de posibilități

este deosebit de restrânsă, în mod expres și limitativ prevăzută de lege, tocmai

pentru a nu se aduce atingere principiului autorității de lucru judecat.

În considerarea

acestor aspecte Curtea de Apel a reținut că noțiunea de act nou este admisă în

accepțiunea sa restrânsă de înscris, neputând fi complinită cu declarații de

martori, mărturisiri, explicații suplimentare etc, la care face trimitere

revizuentul din cauza de fată.

Din cuprinsul

deciziei civile ce se cere a fi revizuită în prezenta cauză, rezultă

indubitabil că revizuentul a mai suspus analizei instanței împrejurările de

fapt pe care le invocă in cererea de revizuire, acestea fiind analizate de

instanța de apel, care s-a pronunțat, înlăturându-le.

S-a

concluzionat că acesta invocă de fapt, în temeiul prevăzut de art. 322 pct. 5C.

proc. civ. erori de judecată și de interpretare a probelor din dosarul cauzei

care nu pot fi cenzurate pe calea revizuirii, fapt pentru care, instanța a

respins cererea de revizuire, fiind nefondată.

Împotriva

acestei decizii au declarat recurs revizuenții T.V.V. prin procurator T.V.P. și

T.V.P., întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 5, 6, 7, 8 și 9 C. proc. civ.

Recurenții

consideră că hotărârea a fost dată cu procedura nelegal îndeplinită întrucât nu

a fost citat T.B.C. zis D., reținându-se ilegal că este decedat.

De asemenea,

recurenții susțin că hotărârea recurată a fost dată cu nerespectarea sentinței nr.

2803 din 08 decembrie 2010, definitivă și irevocabilă.

Arată că în

baza acestei sentințe s-au emis actele noi înscrise în procesul verbal de

punere în posesie din 19 mai 2011, contrar celor reținute de instanța de apel

în hotărârea revizuită pag. 5, alin. (7), hotărârea pronunțată fiind dată cu

încălcarea dreptului național și internațional al omului la proprietate.

Recurenții

susțin că în actul nou, respectiv procesul verbal de punere în pososie din 19

mai 2012, stă înscris: „Se pun în posesie proprietarii T.V.P., T.V.V. etc.

conform hotărârii comisiei județene din 16 decembrie 1991 ca moștenitori ai

defunctului T.P.V. (vânzătorul) și def. T.E. (mama) conform sentinței nr. 2803

din 08 decembrie 2010 definitivă și irevocabilă", iar în procesul verbal

de punere în posesie din 11 iulie 2000, în baza căruia s-a încheiat contractul,

stă înscris că s-a emis tot în baza aceleiași, Hotărârea Consiliului Județean

din 16 decembrie 1991.

În opinia recurenților

aceste aspecte confirmă faptul că actul nou, procesul verbal de punere în

posesie din 19 mai 2011, este procesul verbal de punere în posesie din 11 iulie

2000 în baza căruia s-a încheiat contractul corectat definitiv și irevocabil

prin sentința nr. 2803 din 08 decembrie 2010 conform Hotărârii Județene din 16

decembrie 1991 prin specificarea în el și pe recurenți în calitate de fii, ca

moștenitori ai mamei.

Se mai arată de

către recurenți faptul că nu au depus actul nou întrucât la data la care s-a dat

hotărârea revizuită acesta nu era corectat de Justiția Rămână, iar cumpărătorul

prin mijloace frauduloase confirmate de actele oficiale din dosar a obținut

procesul verbal cu nerespectarea Hotărârea Consiliului Județean din 16

decembrie 1991.

În anul 1991

s-a executat efectiv Hotărârea Consiliului Județean din 16 decembrie 1991

prin punerea părinților lor în posesia terenurilor înscrise în contract pe

măsurătorile pe teren, posesie deținută de ei în baza Hotărârii Consiliului Județean

până în 04 ianuarie 1999 când mama a decedat, dată de la care fiii au preluat

posesia terenurilor acesteia, deținută la încheierea contractului și până în

prezent în baza hotărârii definitivă și irevocabilă de mai sus, lucru ce

confirmă că posesia terenurilor nu poate fi transmisă prin contract și casarea

hotărârilor date în apel și revizuire.

În consecință,

recurenții revizuenți solicită admiterea recursului, casarea hotărârii,

admiterea în principiu a cererii de revizuire și pe fond respingerea apelului

și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond și în

subsidiar admiterea capătului 2 de cerere, rezoluțiunea contractului.

Examinând

decizia recurată prin prisma criticilor formulate și a actelor dosarului, Înalta

Curte constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Preliminar,

constată că dispozițiile art. 304 pct. 6, 7, 8, au fost invocate formal,

deoarece nu a fost dezvoltată nicio critică de natură a se circumscrie

ipotezelor pe care aceste teze le prevăd.

Pe fondul

recursului, criticile dezvoltate de recurent încardate în pct. 5 și 9 al art. 304

C. proc. civ. sunt nefondate pentru cele ce se succed:

Nu poate fi

reținută susținerea revizuenților potrivit căreia hotărârea recurată a fost

dată cu procedura nelegal îndeplinită, întrucât nu a fost citat T.B.C. (zis D.).

Se constată că la fila 8 din Dosarul de revizuire nr. 2250/54/2011 al Curții de

Apel Craiova, secția I civilă, se află dovada de îndeplinire a procedurii de

citare prin afișare cu intimatul T.B.C. (zis D.), pentru termenul din 29

februarie 2012 la care s-a judecat cererea de revizuire.

În consecință,

prin hotărârea dată, instanța nu a încălcat formele de procedură prevăzute sub

sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ. (art. 304 pct. 5 C.

proc. civ.).

Prin criticile

formulate, încadrate în motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., recurenții revizuenți critică decizia civilă recurată pentru

nelegalitate, ca fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 322 pct. 5 C.

proc. civ., potrivit cărora „revizuirea unei hotărâri rămase definitive în

instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o

instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în următoarele

cazuri: dacă, după darea hotărârii, sau descoperit înscrisuri doveditoare,

reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o

împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a

modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei

revizuire se cere".

Revizuirea,

fiind o cale extraordinară de atac, dispozițiile legale care o reglementează

sunt de strictă interpretare, așa încât exercitarea ei nu poate avea loc decât

în cazurile și în condițiile expres prevăzute de lege.

Statuând că se

poate cere revizuirea pentru motivul mai sus arătat, legiuitorul s-a referit la

acele înscrisuri care, nefiind cunoscute, nu au putut fi verificate de instanța

care a judecat, fapt care a permis săvârșirea unei erori de fapt involuntare ce

se impune a fi corectată și care este de natură să conducă la schimbarea

soluției pronunțată.

În sensul

textului legal enunțat, poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea hotărârii

numai un înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei

revizuire se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a

fost reținut de partea adversă ori dintr-o împrejurare de forță majoră și care

este apt să conducă, prin el însuși, la anularea deciziei atacate, întrucât

confirmă o situație fundamental deosebită de aceea care a fost reținută de

instanță ca determinantă în darea soluției.

În analizarea

revizuirii întemeiate pe prevederile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., instanța

sesizată este obligată să se limiteze, potrivit art. 326 alin. (3) C. proc.

civ., la analiza admisibilității cererii și a faptelor pe care se întemeiază,

fără a putea repune în discuție proba cu expertiză ori reaprecia înscrisurile

preexistente la dosar, așa cum susțin recurenții, aceleași rigori fiind impuse

și instanței care soluționează recursul declarat împotriva deciziei prin care

s-a soluționat cererea de revizuire.

Admisibilitatea

cererii de revizuire este condiționată nu numai de descoperirea ulterior

judecății a unor acte noi și de imposibilitatea înfățișării lor în instanță

datorită unor împrejurări mai presus de voința părții, dar și de caracterul

determinant al acestor înscrisuri.

Pentru ca

înscrisurile să fie considerate „acte noi" în sensul dispozițiilor art. 322

pct. 5 C. proc. civ., prima condiție este ca ele să fi existat la data pronunțării

soluției și să nu fi putut fi depuse datorită reținerii de către partea adversă

sau din împrejurări mai presus de voința părților, iar o a doua condiție este

ca acestea să fie „înscrisuri determinante", fiind necesar ca ele, dacă ar

fi fost cunoscute de instanță cu ocazia judecării pricinii, să fi putut duce la

altă soluție decât cea pronunțată.

În speță,

înscrisurile noi pe care revizuienții le invocă sunt procesul verbal de punere

în posesie din data de 19 mai 2011 și titlul de proprietate din 27 octombrie 2011,

emise în baza hotărârii definitive și irevocabile înscrisă în procesul verbal, pentru

terenurile înscrise în contractul contestat, terenuri ce au fost intabulate în

cartea funciară pe numele proprietarilor menționați în ele, restabilindu-se

astfel situația anterioară datei de 30 august 2000 când s-a încheiat contractul

contestat.

În cadrul

cererii de revizuire, instanța are obligația să verifice impactul și efectele

acestor acte asupra soluției pronunțate în cauză și dacă au caracter determinant

în retractarea hotărârii atacate.

Recurenții

susțin că instanța de revizuire nu a avut în vedere sentința nr. 2803 din 08

decembrie 2010, definitivă și irevocabilă, în baza căreia a fost emis procesul

verbal de punere în posesie din 19 mai 2012 invocat ca înscris nou, prin care

se poate constata nulitatea absolută a procesului verbal de punere în posesie

din 17 iulie 2000 și a adeverinței de proprietate din 11 iulie 2000 emise

provizoriu până la emiterea titlului de proprietate, această nulitate absolută

transmițându-se și contractului contestat întrucât au sta la baza încheierii

acestuia.

Susținerea este

eronată și nu poate fi primită, întrucât aceste acte pe de o parte nu au

existat la data pronunțării deciziei din apel, data emiterii acestora-mai 2011

fiind ulterioară pronunțării deciziei -mai 2005, iar pe de altă parte nu pot fi

reținute ca determinante în soluția pronunțată de instanța de apel.

Instanța de

apel s-a pronunțat asupra motivelor de nulitate invocate de reclamantul Titel

Petre, reiterate și în cererea de revizuire, arătând argumentele pentru care

acestea au fost înlăturate.

În acest sens

trebuie interpretată condiția caracterului determinant al înscrisurilor în

cadrul cererii de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., deoarece nu constituie motiv de revizuire descoperirea oricăror acte, ci

numai a acelora care, dacă ar fi fost cunoscute, fără a fi necesar a se

administra și alte probe, ar fi putut duce la altă soluție decât cea

pronunțată.

Ca urmare,

simplul fapt că partea a descoperit ulterior anumite înscrisuri probatorii,

fără a dovedi că o împrejurare mai presus de voința sa a împiedicat-o să le

procure în timpul procesului, nu este de natură să justifice admiterea cererii

de revizuire deoarece, în caz contrar, un proces definitiv câștigat ar putea fi

supus revizuirii pe bază de acte și dovezi posterior confecționate, iar

autoritatea de lucru judecat ar deveni iluzorie.

Întemeindu-și

cererea de revizuire pe aceste acte, revizuienții solicită de fapt o rejudecare

a apelului invocând împrejurări de fapt care au fost avute în vedere la

pronunțarea soluției, situație inadmisibilă, care ar duce la încălcarea puterii

de lucru judecat a hotărârii instanței de apel.

În aceste

condiții, în mod corect cererea de revizuire a fost respinsă, în cauză nefiind

îndeplinite cumulativ condițiile de admisibilitate ale acestei căi de atac,

anume aceea ca înscrisurile prezentate ca fiind înscrisuri noi, să fi avut

caracter determinant, prin ele însele, în sensul că dacă ar fi fost cunoscute

la soluționarea cauzei, ar fi determinat o altă soluție.

Pentru

considerentele expuse, în baza art. 312 C. proc. civ., Înalta Curte va menține

decizia atacată și va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de revizuenții T.V.V. prin procurator T.V.P. și T.V.P.

împotriva Deciziei nr. 22 din 29 februarie 2012 pronunțată de Curtea de Apel

Craiova, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 5 iunie 2013.