ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1319/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 6/F pronunțată la data de 11 mai 2011 de Tribunalul Bistrița Năsăud s-a dispus condamnarea inculpatului M.Z., la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență prev. de art. 6 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen.

S-a făcut aplic. art. 71 rap. la art. 64 lit. a)-b) C. pen.

S-a constatat că partea vătămată B.S.M. nu s-a constituit parte civilă în cauză.

A fost obligat inculpatul să plătească părții civile Z.T. suma de 1.350 de euro și 1.450 RON cu titlu de despăgubiri civile, dispunându-se totodată confiscarea de la inculpat a sumei de 900 de euro.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:

Auzind acest lucru și aflând anterior prin localitate că numitul S.A. zis P., cunoștea pe cineva care putea facilita obținerea permiselor de conducere, B.S. l-a căutat pe acesta întrebându-l dacă are vreo cunoștință care ar putea să-l ajute în acest sens. S.A. a negat,însă l-a asigurat că o să-l anunțe în cazul în care va găsi pe cineva.

Cunoscându-l pe inculpatul M.Z., pe care îl auzise anterior afirmând că poate obține „mai ușor

”

permise de conducere și întâlnindu-se la un moment dat întâmplător cu acesta, S.A. l-a întrebat dacă acest lucru este real, M.Z. confirmând că poate obține permise de conducere deoarece are pe cineva care lucrează în domeniu, un astfel de demers costând 2000 de euro.

Ulterior, S.A. i-a relatat acest aspect lui B.S. și i-a făcut cunoștință cu inculpatul, cei trei întâlnindu-se în fața Școlii generale din Bistrița, ocazie cu care inculpatul l-a asigurat pe B.S. că are o cunoștință ce se numește B. care lucrează la Serviciul Permise, iar acesta îl va ajuta să obțină permisul de conducere, chiar și în cazul în care este „analfabet”. I-a spus, totodată, că obținerea permisului îl va costa 2.000 de euro din care suma de 300 de euro va fi necesară pentru întocmirea dosarului cu acte necesare înscrierii la o școală de șoferi care avea sediul chiar în imobilul Școlii generale (dosarul respectiv urmând a fi întocmit de către inculpat).

M.Z. i-a solicitat de asemenea lui B.S. ca, după ce persoana care își dorea permisul de conducere s-ar fi prezentat la proba scrisă și după ce i s-ar fi confirmat că a promovat-o, să-i fie remisă diferența de 1.700 de euro spre a o înmâna la rândul său acelei cunoștințe care urma să asigure obținerea permisului de conducere.

În perioada următoare, M.Z. și B.S. s-au înțeles însă ca pentru demersurile făcute inculpatul să primească doar 1100 de euro și 300 lei, această ultimă sumă fiind necesară, potrivit declarației denunțătorului, pentru acoperirea costurilor analizelor medicale, care de asemenea trebuiau efectuate anterior obținerii permisului.

Denunțătorul B.S. i-a relatat apoi socrului său G.I. despre discuția avută cu inculpatul, primind în total de la acesta 1.400 de euro și 300 lei, bani din care B.S. a păstrat pentru sine 300 de euro pentru a-și acoperi cheltuielile ocazionate de repetatele întâlniri avute cu învinuitul, iar diferența de 1.100 de euro și 300 lei a remis-o în trei tranșe lui M.Z. (cei doi întâlnindu-se la Cofetăria M. în două rânduri, cu prima ocazie B.S. remițându-i 300 de euro și 100 lei iar după circa o săptămână încă 300 de euro și 100 lei).

Ulterior M.Z. l-a sunat pe B.S. și i-a cerut să vină împreună cu socrul său în fața Cofetăriei M., deoarece acesta va trebui să susțină proba practică, ocazie cu care inculpatul a solicitat să-i fie remisă suma de 500 de euro și 100 lei, astfel că B.S. și G.I., însoțiți și de către numitul S.A., s-au deplasat cu autoturismul proprietatea lui B.S. în fața Cofetăriei M., unde, după câteva ore (interval de timp în care B.S. l-a sunat în permanență pe telefonul mobil, inculpatul răspunzând fie că vine imediat, fie nu răspundea deloc la apeluri), inculpatul a venit și i-a asigurat că numitul G.I. va susține proba practică. Le-a spus de asemenea să-l mai aștepte, deoarece trebuie să obțină detalii în legătură cu ora și seria în care este programat G.I. să susțină examenul.

Inculpatul a plecat apoi și s-a plimbat prin oraș astfel încât să treacă un interval de timp și să poată pretinde că s-a interesat cu privire la aspectele arătate mai sus, după care s-a întors și le-a spus că nu poate să-i ajute în ziua respectivă, întrucât nu s-a întâlnit cu persoana care urma să faciliteze obținerea permisului de conducere, cu acea ocazie primind de la cei doi suma de 500 de euro și 100 lei.

În perioada următoare, inculpatul i-a transmis în repetate rânduri lui G.I., prin intermediul lui B.S., să se prezinte în fața Cofetăriei M. spre a fi condus să susțină proba practică, întâlniri neonorate de către inculpat, care de altminteri a recunoscut cu ocazia audierii sale că toate aspectele pe care le-a înfățișat denunțătorului și socrului acestuia nu erau reale, el necunoscând în realitate nici un funcționar prin intermediul căruia să faciliteze obținerea permisului de conducere.

Văzând că inculpatul nu i-a rezolvat socrului său obținerea permisului de conducere, B.S. l-a contactat pe S.A. și i-a spus că ar avea nevoie de o dovadă a remiterii sumelor de bani către inculpat, spre a-l putea determina ulterior să le restituie, astfel că acesta a discutat cu M.Z., care a fost de acord să încheie cu B.S. un „contract de împrumut” din care să rezulte-că acesta din urmă i-ar fi împrumutat 1.700 euro (diferența de 200 de euro dintre suma predată de G.I. lui B.S. și cea menționată în contract, fiind reprezentată de pierderile suferite de denunțător ca urmare a contactării repetate a inculpatului).

A fost în consecință încheiat un contract de împrumut din care rezulta că M.Z. îi datora lui B.S. suma de 1.700 de euro, acesta obligându-se să o restituie până la 29 aprilie 2009, pe parcursul cercetărilor inculpatul restituindu-i lui B.S. suma de 1.050 lei (echivalentul a 250 de euro), pentru diferența de 900 de euro acesta neformulând pretenții, numitul G.I., în cadrul declarațiilor date arătând că nu formulează pretenții civile în cauză întrucât a primit 1.350 de euro de la B.S., renunțând la diferența în sumă de 150 de euro.

I-a spus totodată că un asemenea demers o să-l coste 1.500 de euro, din care Z.T. trebuia să-i remită 750 de euro înainte de examen iar diferența de 750 de euro - în momentul în care acesta ar fi primit permisul.

Z.T. nu a acceptat inițial propunerea, ci a urmat cursurile școlii de șoferi și s-a prezentat în perioada următoare la examenul pentru permis, de două ori, fără însă a-l promova, interval de timp în care a fost in repetate rânduri contactat telefonic de către inculpat, care insista, spunându-i că nu o să obțină permisul niciodată dacă nu remite banii solicitați.

La data de 24 octombrie 2008, Z.T. s-a prezentat la cel de-al doilea examen, iar când a ieșit din imobilul în care susținuse proba teoretică, a fost întâmpinat de M.Z., care i-a promis din nou să-l ajute să obțină permisul de conducere și i-a solicitat dosarul cu acte spre a-l înmâna lui B.A., precum și suma de 300 de euro. Z.T. a acceptat, i-a înmânat dosarul și suma solicitată, iar în perioada următoare i-a remis inculpatului, la solicitarea acestuia, în mai multe tranșe, sume de bani ce au totalizat suma de 1.350 de euro și 1.450 lei (sume relevate de declarațiile denunțătorului și de transcrierile înregistrărilor telefonice), întâlnirile dintre cei doi având loc până în luna februarie 2009 inclusiv, în diferite locații, inculpatul asigurându-l de fiecare dată pe Z.T. că îi va ridica permisul.

În cursul lunii decembrie 2008, spre a întări convingerea denunțătorului că va fi efectuat demersul promis, inculpatul l-a rugat pe martorul R.A.D. (un cunoscut de-al său), să-l sune pe Z.T. și să-i spună că este dl. A., și că poate să stea liniștit și să-i dea banii lui Z., deoarece problema se va rezolva, nedându-i detalii lui R.A.D. referitor la „problema” care trebuia rezolvată pentru Z.T., relatându-i doar că acesta din urmă îi datora lui și unui coleg de-al său - A.L. o sumă de bani (doar ulterior M.Z. relatându-i lui R.A.D. despre promisiunea făcută lui Z.T. și banii primiți de la acesta, despre circumstanțele în care Z.T. a ajuns să-i dea periodic sume de bani, rugându-l din nou în cursul lunii februarie 2009 să-l sune pe Z.T., să se recomande ca fiind A. și să-i ceară să mai aibă răbdare, solicitându-i totodată încă 400 de euro).

R.A.D. s-a conformat, iar apoi s-a deplasat împreună cu M.Z. în localitatea unde domiciliază Z.T., fiind transportați de către martorul C.F.D. cu autoturismul acestuia, ocazie cu care inculpatul M.Z. a primit de la Z.T. suma de 400 de euro, din care a remis lui R.A.D. suma de 150 de euro, iar lui C.F.D. suma de 30 de euro pentru transport.

Ulterior, R.A.D. a luat hotărârea (fără a-l înștiința pe M.Z.) de a continua să se recomande ca fiind A. (funcționarul despre care Z.T. credea că este cel pe lângă care a intervenit M.Z. și care îi va elibera permisul de conducere), astfel că l-a sunat pe denunțător și i-a solicitat să-i mai dea 150 de euro pentru a-i elibera actul, ocazie cu care i-a spus de asemenea că îl va trimite după bani pe nepotul său C.

Apoi, R.A.D. a fost cel care s-a deplasat la locuința lui Z.T. și s-a recomandat ca fiind C., nepotul lui A., solicitând și primind cei 150 de euro, bani pe care i-a folosit în interes personal.

Ulterior, Z.T. a încercat să-l contacteze în perioada următoare pe R.A.D. pentru a-l întreba cu privire la situația permisului-acesta nerăspunzând la telefon-însă la jumătatea lunii iulie 2009, R.A.D. l-a sunat din nou pe Z.T. și i-a mai solicitat 250 de euro, denunțătorul refuzând însă predarea acestei sume de bani (denunțătorul nu s-a mai constituie parte civilă în cauză cu suma de 150 de euro remisă lui R.A.D., întrucât a recuperat-o de la acesta pe parcursul cercetărilor).

Deși inculpatul M.Z. a contestat cuantumul sumelor remise și restituite, acesta este relevat de probele administrate în cauză, respectiv declarațiile părților vătămate, ale martorilor, și transcrierile înregistrărilor convorbirilor telefonice aflate la dosarul cauzei (redate și în conținutul rechizitoriului - f. 4, 5, 6, 11 din dosarul de urmărire penală).

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel inculpatul M.Z. solicitând admitere acestuia, desființarea hotărârii atacate și pronunțând o nouă hotărâre, să se dispună reducerea cuantumului pedepsei aplicate și modificarea modalității de executare a acesteia.

În motivare apelului s-a arătat că inculpatul a recunoscut faptele și a manifestat o atitudine de regret, sprijinind organele de cercetare la aflarea adevărului, fiind incidente dispozițiile art. 74 lit. b) și c) C. pen., iar reeducarea inculpatului se poate realiza și în modalitatea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.

Prin Decizia penală nr. 1989 din 08 iunie 2012 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, pronunțată în Dosarul nr. 21/112/2010, a fost respins, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.Z. împotriva Deciziei penale nr. 193/A din 01 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Împotriva acestei decizii, petentul M.Z. a formulat contestație în anulare, care a fost admisă prin Decizia penală nr. 802 din 5 martie 2013 a I.C.CJ., secția penală, pronunțată în Dosar nr. 4938/1/2012, anulându-se decizia atacată și fixându-se termen pentru rejudecarea recursului la data de astăzi, 16 aprilie 2013.

Apărarea a invocat oral, la acest termen, motivul de recurs prevăzut de pct. 14 al art. 385

9

C. proc. pen., solicitând reindividualizarea pedepsei aplicate inculpatului de către instanța de fond și schimbarea modalității de executare a acesteia, prin aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. proc. pen.

Analizând recursul formulat, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că acesta este nefondat, urmând a fi respins, pentru cele ce succed:

Înalta Curte constată că s-a efectuat o judicioasă operațiune de individualizare a pedepsei aplicate și s-a stabilit corect modalitatea de executare, în raport de criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. și de scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen.

Astfel, s-au avut în vedere dispozițiile părții generale ale Codului penal cu privire la pluralitatea de infracțiuni, față de săvârșirea în formă continuată a infracțiunii de corupție, limitele speciale de pedeapsă, precum și pe cele cu privire la starea de recidivă, recurentul inculpat fiind condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare aplicată pentru comiterea unei infracțiuni de furt calificat prin sentința penală nr. 118/2002 a Judecătoriei Beclean, definitivă prin Decizia penală nr. 157 din 23 iulie 2003 a Tribunalului Bistrița-Năsăud, pedeapsă din executarea căreia a fost liberat condiționat la 4 februarie 2005, cu un rest neexecutat de 397 zile de închisoare, fiind aplicabile astfel dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

Față de condamnarea anterioară, nu poate fi stabilită o modalitate de executare neprivativă de libertate.

În privința circumstanțelor atenuante, niciuna dintre ipotezele reglementate de art. 74 C. pen., nu este incidență în cauză. Conduita anterioară, pe care apărarea o invocă drept circumstanță atenuantă (art. 74 lit. a) C. pen.), nu are acest caracter, față de existența condamnării de 3 ani închisoare.

De asemenea, neîndeplinirea celorlalte condiții legale cumulative, subsumate alin. (1) al art. 86

1

C. pen., respectiv a condiției de la litera b, inculpatul fiind condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de un an, conduce la concluzia inaplicabilității în cauză a instituției juridice a suspendării sub supraveghere a executării pedepsei.

Față de circumstanțele reale, precum și de datele care caracterizează persoana inculpatului recurent, se constată că, în mod corect, instanța de fond nu a reținut în favoarea inculpatului vreuna dintre circumstanțele atenuante prevăzute de art. 74 C. pen. Din contră, inculpatul a demonstrat că clemența arătată în executarea pedepsei anterioare nu a găsit ecou în conștiința și conduita ulterioară a acestuia.

În consecință, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. l lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.Z. împotriva Deciziei penale nr. 193/A din 01 noiembrie 2011 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 400 RON cu titlu, de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 16 aprilie 2013.