ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4032/2011

Asupra recursului de față; Din actele și lucrările dosarului, constată că: Prin sentința nr. 72/ LC din 11 februarie 2010, Tribunalul Satu Mare a respins acțiunea comercială formulată de reclamanta SC B.C.R.A.V.I.G. SA, împotriva pârâtului S.D., având ca obiect acordarea despăgubirii în cuantum de 222.611,49 lei, cu dobânda legală de la data promovării acțiunii și până la data plății, reținând, în esență, că nu poate fi angajată răspunderea pârâtului pentru imobilul aflat sub paza sa juridică în condițiile art. 1000 alin. (l) C. civ.

Pentru antrenarea unei asemenea răspunderi este necesar să se demonstreze existența unui raport de cauzalitate între lucru și prejudiciul produs victimei, ceea ce nu se poate reține fiindcă prejudiciul pretins nu a fost provocat de „comportamentul” lucrului, mai exact, al imobilului aflat în proprietatea părții pârâte, ci de incendiul produs asupra lucrului pârâtului, care, la rândul lui, a fost generat de fapta unei persoane, fie cu intenție, fie din neglijență. În aceste circumstanțe, prejudiciul fiind consecința faptei omului, raportul de cauzalitate dintre lucru și daună nu există și, de aceea, persoana păgubită poate pretinde repararea prejudiciului doar în condițiile art. 998 sau art. 999 C. civ., care reglementează răspunderea pentru fapta proprie.

Prin decizia secției comerciale, de contencios administrativ și fiscal, Curtea de Apel Oradea nr. 99-A/C din 19 octombrie 2010 a respins, ca nefondat, apelul comercial declarat de apelanta-reclamantă SC B.C.R.A.V.I.G. SA, împotriva sentinței primei instanțe, pe care a menținut-o în totalitate și a obligat apelanta să plătească intimatei suma de 2.000 lei, cheltuieli de judecată în apel. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a constatat neîndeplinirea condițiilor impuse de art. 1000 alin. (l) C. civ. Pentru declanșarea răspunderii prevăzute de art. 1000 alin. (l) C. civ., victima prejudiciului trebuie să facă dovada faptei lucrului, a prejudiciului, precum și a raportului de cauzalitate între fapta lucrului și prejudiciului.

De îndată ce aceste condiții au fost dovedite, revine în sarcina paznicului juridic al lucrului să facă dovada existenței unor cauze exoneratoare de răspundere. În privința prejudiciului, acesta este dovedit, căci reclamanta și-a fundamentat acțiunea pe dreptul de regres instituit de art. 22 din Legea nr. 136/1995, subrogându-se în dreptul asiguratului T.R.C., căruia i-a achitat despăgubirea, în baza contractului de asigurare complexă a locuinței nr. 0056381. În ceea ce privește, însă, fapta lucrului imobilului aflat în posesia pârâtului și raportul de cauzalitate între fapta lucrului și prejudiciu, instanța de apel a reținut că aceste elemente nu sunt dovedite. Din probele dosarului nu rezultă cu certitudine că incendiul care a cuprins imobilul asiguratului T.R.C.

a provenit de la imobilul pârâtului. Din înscrisurile și rapoartele de expertiză pe care se fundamentează acțiunea și cererea de apel a reclamantei apelante nu rezultă aspectul arătat. Împotriva deciziei pronunțate în apel a formulat recurs reclamanta SC B.C.R.A.V.I.G. SA, invocând motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., arătând, în esență, că pe baza actelor de la dosarul de daună s-a stabilit că răspunderea în producerea incendiului și implicit a pagubei revine intimatului-pârât. Această concluzie rezultă din procesul-verbal de intervenție al pompierilor, din datele relevate de expertiza extrajudiciară efectuată în dosarul de daună, de expertiza judiciară în specialitatea incendii și efecte pirogene efectuată de expertul tehnic C.I.

în dosarul nr. 2871/218/2006. Apelanta-reclamantă a făcut proba elementelor răspunderii civile, iar neefectuarea expertizei de specialitate nu a impietat calitatea probelor administrate și instanța de apel, deși, a apreciat, contrar primei instanțe, că în speță își găsesc aplicabilitatea dispozițiile art. 1000 alin. (l) C. civ., a considerat că nu s-a făcut proba tuturor elementelor răspunderii civile delictuale. Recursul este nefondat. Criticile ce vizează lipsa probelor administrate și calitatea acestora nu mai pot constitui motive de nelegalitate, în sensul dispozițiilor art. 304 alin. (l) pct. 1-9 C. proc. civ., având în vedere că acestea țin de netemeinicia hotărârii atacate, trimiterea la probele administrate nemaiputând permite examinarea deciziei recurate prin prisma acestora, întrucât au fost expres abrogate prin O.U.G.

nr. 13 8/2000. În motivarea deciziei sale, instanța de apel a tăcut, în mod just, aplicarea dispozițiilor art. 1000 alin. (l) C. civ., potrivit cărora suntem asemenea responsabili de prejudiciul cauzat prin fapta persoanelor pentru care suntem obligați a răspunde sau de lucrurile ce sunt sub paza noastră, reglementări ce statuează, deopotrivă, și cu privire la condițiile pentru declanșarea răspunderii ce constau în dovedirea de către victimă a faptei lucrului, a prejudiciului, pe de o parte, și, pe de altă parte, raportul de cauzalitate dintre fapta lucrului și prejudiciu.

În prezenta pricină, având în vedere starea de fapt stabilită, necenzurabilă în recurs, și prevederile art. 1000 alin. (l) C. civ., se constată a fi dovedită condiția existenței prejudiciului creat, reclamanta formulând acțiunea pe dreptul de regres instituit de art. 22 din Legea nr. 136/1995, subrogându-se în dreptul asiguratului, căruia i-a achitat despăgubirea, în baza contractului de asigurare complexă a locuinței nr. 0056381, însă, nu se constată a fi dovedită fapta lucrului imobilului aflat în posesia pârâtului și nici raportul de cauzalitate dintre fapta lucrului și prejudiciu, astfel cum, cu justețe, a reținut și instanța de apel. În consecință, pentru considerentele arătate, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (l) C. proc.

civ, urmează să respingă, ca nefondat, recursul formulat în cauză. Așa fiind, PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul formulat de reclamanta SC B.C.R.A.V.I.G. SA, împotriva deciziei Secției comerciale, de contencios administrativ și fiscal a Curții de Apel Oradea nr. 99-A/C din 19 octombrie 2010. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 8 decembrie 2011.