ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2274/2011

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2274/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)

Asupra

recursului de față;

Din

examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin cererea formulată la data de 14

noiembrie 2009 și înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr.

5263/105/2009, reclamanta Parc Memorial C.S., a chemat în judecată pârâta SC R.

SA Ploiești, solicitând obligarea acesteia la finalizarea și predarea lucrărilor

aferente plăților efectuate la obiectivul „împrejmuire Parc Memorial C.S.”,

conform Contractului de execuție lucrări din 11 iulie 2003.

În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a încheiat

cu pârâta

contractul de

execuție lucrări din 11 iulie 2003, prin care pârâta se

obliga să finalizeze lucrarea „împrejmuire Parc Memorial C.S.

”,

în decurs de 24 luni calendaristice de la data intrării în vigoare a

contractului, durată ce a fost prelungită până la data de 30.12.2005, prin

actele adiționale din 25 iulie 2003 și din 08 iulie 2005 și că, din prețul

total convenit, în sumă de 849.872,5 lei, a făcut pârâtei, între anii 2003 -

2005, plăți parțiale în valoare de 491.890 lei.

Datorită

lipsei de fonduri, Consiliul Local al Municipiului Ploiești nu a mai prevăzut

în bugetul pentru anul 2006 suma de 357.983 lei, necesară terminării lucrării,

astfel că, la sfârșitul anului 2005, lucrările au fost sistate.

în

argumentarea cererii sale, reclamanta a invocat prevederile capitolului 12 și

16 din contract, susținând că a solicitat pârâtei recepționarea tronsoanelor

realizate (lucrările efectuate care au fost plătite integral) și că aceasta a

refuzat, motivând că în contract nu era prevăzută recepția lucrărilor la

terminarea acestora, precum și cea finală, pe tronsoane nefinalizate,

menționând că situațiile de plată întocmite țin loc de recepție provizorie a

lucrărilor.

Prin

sentința nr. 299 din data de 16 iunie 2010, Tribunalul Prahova a respins ca

neîntemeiată acțiunea reclamantei Parc Memorial C.S. împotriva pârâtei SC R. SA.

Pentru a

pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin contractul de execuție

de lucrări din 11 iulie 2003, încheiat între părți, pârâta în calitate de

executant s-a obligat să execute și să finalizeze lucrarea „împrejmuire Parc

Memorial C.S.”, în conformitate cu obligațiile stipulate în caietul de sarcini

și în contract.

Prețul

pentru executarea lucrărilor a fost convenit de părți prin contractul mai sus

amintit la suma de 8.498.725 mii lei ( din care 7.141.786 mii lei + TVA

1.356.939 mii lei) plătibil în funcție de sumele primite conform bugetului

parteneriatului constituit prin

contractul

de asociere nr. x/2001, încheiat între Consiliul Județean

Prahova,

Consiliul Local Ploiești și Consiliul Local Bucov.

Prima

instanță a reținut că, întrucât contractul încheiat între părți este unul

sinalagmatic, în sarcina acestora născându-se drepturi și obligații reciproce

și interdependente, în condițiile în care reclamanta a sistat plata lucrărilor,

aceasta nu poate solicita obligarea pârâtei la îndeplinirea obligației

prevăzute la art. 12.6 din contract, având în vedere că SC R. SA, prin adresa din

16 septembrie 2009, i-a opus excepția de neexecutare a contractului, excepție

ce poate fi invocată direct între părți, fără a fi necesară intervenția instanței

de judecată.

De

asemenea, instanța de fond a apreciat că nu se poate da eficiență prevederilor

contractuale invocate, potrivit cărora: „executantul este responsabil pentru

menținerea în bună stare a lucrărilor, materialelor, echipamentelor și instalațiilor

care urmează să fie puse în operă, de la data primirii ordinului de începere a

lucrării până la data semnării procesului - verbal de recepție a acesteia”, în

condițiile sistării „sine die” a executării contractului, din vina

achizitorului. In acest sens a reținut că executantului nu i se poate imputa

neasigurarea lucrărilor efectuate în urmă cu peste 5 ani, clauza menționată

vizând strict la perioada convenită de părți contract pentru finalizarea

lucrării.

Tribunalul

a mai reținut că pretențiile reclamantei nu au fost susținute de suport

probator, ea nefăcând dovada nerealizării de către pârâtă a lucrărilor parțiale

achitate, sau a încadrării lor în categoria lucrărilor ce trebuiau recepționate

potrivit prevederilor art. 16.1 din contract.

Împotriva

sentinței nr. 299 din 16 iunie 2010 pronunțate de Tribunalul Prahova a declarat

apel Administrația Parcului Memorial „C.S.”, criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În motivarea căii ordinare de atac, întemeiate pe

prevederile art.

281-298 C. proc. civ., reclamanta a criticat soluția

instanței de

fond pentru

aplicarea greșită a instituției juridice a excepției de

neexecutare a contractului, reținând că prin adresa din 16 septembrie 2010,

pârâta a invocat această excepție, deși ea însăși nu-și executase

obligațiile ce-i incumbau prin contract.

A

susținut că SC R. SA (deși nu și-a

îndeplinit propriile obligații) a invocat această excepție, deși Administrația

Parcului Memorial „C.S.” și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract,

inclusiv aceea de a achita contravaloarea facturilor emise de către pârâta -

intimată.

Reclamanta

a arătat că a solicitat pârâtei recepționarea tronsoanelor realizate (lucrări

efectuate care au fost plătite integral), dar aceasta a refuzat, ignorând

prevederile Capitolului 16 - Finalizarea lucrărilor: „Recepția se poate face și

pentru părți din lucrare, distincte

din

punct de vedere fizic si funcțional”, motivând că în contract nu era

prevăzută

recepția la terminarea lucrărilor și nici cea finală, pe tronsoane

nefinalizate, menționând că situațiile de plată întocmite țin loc de recepție

provizorie la terminarea lucrărilor. Reclamanta a apreciat că răspunsul pârâtei

la solicitarea sa denotă rea-credință din partea acesteia, deoarece în

conformitate cu prevederile Capitolului 18 - Modalități de plată, plățile

parțiale nu se consideră ca recepție a lucrărilor executate.

Totodată,

reclamanta a mai susținut că, în baza prevederilor Capitolului 17, perioada de

garanție a lucrărilor a fost stabilită pentru o durată de 24 de luni, care

începea să curgă de la data recepției la terminarea lucrărilor, pe ansamblu sau

pe părți din lucrare distincte din punct de vedere fizic și funcțional, până la

recepția finală.

Pârâta a

depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca

nefondat, arătând în esență că, datorită timpului nefavorabil, părțile

au

prelungit durata contractului până la 30 decembrie 2007 și că, din

prețul total convenit de 849.872,50 lei, i s-au făcut plăți parțiale în valoare

de 491.890 lei, în baza situațiilor de lucrări provizorii, efectiv executate și

confirmate de achizitor.

Prin

decizia civilă nr.133 din 13 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost

respins ca nefondat apelul reclamantei Administrația Parc Memorial C.S. pentru

următoarele considerente:

Instanța

de control a reținut că obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă obligarea

pârâtei la finalizarea și predarea lucrărilor aferente plăților efectuate la

obiectivul „împrejmuire Parc Memorial C.S.”, conform contractului de execuție

lucrări din 11 iulie 2003.

În baza

contractului de execuție de lucrări din 11 iulie 2003, încheiat între Primăria

Municipiului Ploiești, reprezentantă prin Administrația Parc Memorial C.S., în

calitate de achizitor și SC R. SA, în calitate de executant, aceasta din urmă

s-a obligat să execute și să finalizeze lucrarea împrejmuire Parc Memorial C.S.

la prețul de 8498.725 mii lei, într-un interval de 24 luni, termen ulterior

prelungit prin acte adiționale până la data de 30 decembrie 2005. La sfârșitul

anului 2005 lucrările au fost sistate, pentru că fondurile necesare finalizării

lucrării contractante nu au mai fost alocate pentru anul următor, pârâta

încasând doar contravaloarea lucrărilor efectiv executate.

Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a

apreciat ca fiind corectă soluția primei instanțe, care a reținut că pârâta nu

mai poate fi obligată după

aproximativ cinci

ani să finalizeze lucrările și să procedeze la predarea

acestora, având

în vedere că lucrările au fost sistate din culpa reclamantei.

De asemenea a

reținut că, în condițiile în care a făcut plăți parțiale către pârâtă,

reclamanta nu dovedește că nu s-au făcut întocmit situații de lucrări

provizorii și că nu s-au recepționat lucrările executate.

Instanța de

control a confirmat soluția primei instanțe și în considerarea caracterului

sinalagmatic al contractului încheiat între părți, presupunând obligații

reciproce și termene de execuție, în speță

nerespectate

din culpa reclamantei, astfel încât, a apreciat ca justificată

aplicabilitatea

clauzelor contractuale invocate de aceasta, doar în situația în care reclamanta

și-ar fi respectat propriile obligații, nu în situația contrară.

Împotriva

Deciziei civile nr.133 din 13 decembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel

Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul

nr. 5236/105/2009, a declarat recurs reclamanta Administrația Parc Memorial

C.S. Ploiești, criticând-o pentru

nelegalitate,

conform motivelor prevăzute de dispozițiile art. 304 pct.8

și pct.9 C.

proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei

nr.133 din 13 decembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, în sensul

admiterii apelului pe care l-a formulat, iar pe fondul cauzei, admiterea

acțiunii introductive.

susținerea criticii subsumate punctului 8 al art. 304 C. proc. civ., potrivit

căruia decizia atacată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a actului

juridic dedus judecății, schimbându-i natura sau înțelesul vădit lămurit și

neîndoielnic, reclamanta a arătat că instanțele de fond au interpretat greșit

atât acțiunea pe care a formulat-o, cât și actul juridic dedus judecății -

contractul de execuție lucrări din 11 iulie 2003.

Astfel,

a susținut că a solicitat obligarea pârâtei doar la finalizarea lucrărilor

pentru care a achitat prețul, nu la finalizarea lucrărilor contractate în

totalitatea lor. In acest sens a arătat că, deși achitase prețul acestora,

lucrările a căror finalizare o pretinde nu fuseseră realizate la sfârșitul

anului 2005, situație dovedită cu procesul-verbal încheiat la data de 14 iulie 2005

și procesul-verbal încheiat la data de 26 septembrie 2005, în care s-a

consemnat că, în urma inundațiilor din vara - toamna anului 2005, gardul

împrejmuitor al parcului a fost distrus, precum și faptul că, din cauza

surpării digului de protecție au fost distruse 18 panouri de gard din plasă

metalică.

De

asemenea a arătat că, în baza art. 20.1. din contract, pârâta - executant avea

obligația de a încheia, anterior începerii lucrărilor, o asigurare ce trebuia

să includă toate riscurile care ar fi putut apărea

privind lucrările executate, utilajele, instalațiile de lucru,

echipamentele,

materialele pe stoc, personalul propriu și reprezentanții

împuterniciți să verifice, să testeze sau să recepționeze lucrările, precum și

daunele sau prejudiciile aduse către terțe persoane fizice sau juridice. In

temeiul acestei clauze contractuale, prin adresa din 11 ianuarie 2006, a

solicitat

executantului să prezinte această

poliță, pentru a fi remediate prejudiciile

produse de inundații și, pe

parcursul derulării contractului, în repetate rânduri a adus la cunoștință

pârâtei că pe anumite porțiuni gardul a fost distrus și că se impunea

înlocuirea acestuia, solicitări ce i-au fost ignorate.

2.

Subsumat prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care prevede

admisibilitatea recursului în cazul în care hotărârea atacată a fost pronunțată

în lipsa unui temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a

legii, Administrația Parc Memorial C.S. Ploiești a susținut că, instanțele de

fond au ignorat art. 16.2. din contractul de execuție, în care se prevede că la

finalizarea lucrărilor executantul avea obligația de a notifica în scris

achizitorul privind îndeplinirea condițiilor de recepție și să-i solicite

convocarea comisiei de recepție. De asemenea, a susținut că a fost ignorat art.

16.4, potrivit căruia recepția lucrărilor se putea face și pentru părți din

lucrare distincte din punct de vedere fizic și funcțional, obligație pe care

pârâta nu și-a îndeplinit-o, respectiv nu i-a predat lucrările efectuate până

la data de 30 decembrie 2005.

Reclamanta

a mai arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din

H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de

construcții și instalații aferente acestora, potrivit căruia recepția

constituie o componentă a sistemului calității în construcții și este actul

prin care investitorul declară că acceptă și preia lucrarea cu sau fără rezerve

și că aceasta poate fi dată în folosință, prin actul de recepție

certificându-se îndeplinirea obligațiilor ce reveneau executantului în

conformitate cu prevederile contractului și ale documentației de execuție.

În

raport de textul legal menționat și, în lipsa unui act de recepție la

terminarea lucrărilor, a susținut că nu se poate considera ca pârâta și-a

îndeplinit obligațiile contractuale, acesta fiind în continuare obligată să

finalizeze și să predea achizitorului lucrările parțiale aferente plăților

efectuate până la data de 30 decembrie 2005.

De

asemenea, reclamanta a criticat soluția instanțelor de fond în ceea ce privește

aprecierea referitoare la faptul că i s-ar fi opus de către pârâtă excepția de

neexecutare a contractului, prin adresa din 16 septembrie 2009, în realitate,

din conținutul acestui înscris rezultând

mai

degrabă un refuz al executantului de a finaliza și a preda lucrările ce

trebuiau

executate până la 30 decembrie 2005.

Recursul

este nefondat și urmează a fi respins motivat de următoarele argumente:

1.

Referi tor la critica potrivit căreia

instanța de apel ar fi interpretat greșit atât pretențiile deduse judecății

prin acțiunea introductivă, cât și actul juridic pe care și-a întemeiat

pretențiile, respectiv contractul de execuție de lucrări din 11 iulie 2003,

având ca obiect executarea lucrării „împrejmuire Parc Memorial C.S.”, Înalta Curte

constată că susținerile reclamantei sunt nefondate, instanțele de fond reținând

în mod corect, atât natura acțiunii cu care au fost învestite, o acțiune în

obligație de a face având ca temei dispozițiile art. 1073, 1075, 1077 C. civ.,

cât și natura actului dedus judecății, contractul de execuție de lucrări de

construcție.

Reclamanta

nu a formulat o acțiune în răspundere contractuală, întemeiată pe dispozițiile

art. 969 C. civ., tocmai pentru că nu putea solicita obligarea pârâtei la

îndeplinirea contraprestației, respectiv efectuarea lucrărilor, tocmai pentru că

nu-și îndeplinise propria obligație, de achitare a prețului lucrărilor.

Motivarea

soluției instanțelor de fond, de respingere a acțiunii ca nefondată, s-a bazat

pe aspectul nedovedirii pretențiilor reclamantei, pe lipsa suportului probator

al acestora, respectiv pe neindicarea lucrărilor pentru care a achitat prețul,

precum și pe neprecizarea lucrărilor care potrivit contractului ar fi trebuit

să facă obiectul unor recepții parțiale, reclamanta, nedepunând nici graficul

de lucrări, nici caietul de sarcini, dar, cum acestea constituie aspecte ce țin

de stabilirea situației de fapt și de interpretarea probatoriului, nu vor putea

fi analizate în această fază procesuală, instanța de recurs fiind ținută să

cenzureze hotărârea atacată exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate

expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

prevederilor art. 20.1

din

contractul părților, respectiv neprezentarea poliței de asigurare a lucrărilor,

fiind formulată pentru prima oară în faza procesuală a recursului, nefiind

susținută, nici în fața instanței de fond, nici în fața instanței de apel, va

fi înlăturată, pe de o parte întrucât nu constituie una dintre situațiile

cuprinse în motivul de nelegalitate prevăzut de punctul 8 al articolului 304 C.

proc. civ. și de asemenea pentru că nu poate fi analizată omisso medio.

3.

Referitor la critica subsumată de reclamantă dispozițiilor art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., potrivit căreia instanța de apel ar fi pronunțat hotărârea atacată

cu încălcarea art. 16.2 și art. 16.4 din contractul de execuție, privind

obligația executantului de a notifica în scris achizitorul îndeplinirea

condițiilor de recepție și să-i solicite convocarea comisiei de recepție la

finalizarea lucrărilor și privind posibilitatea recepției lucrărilor pentru

părți din lucrare distincte din punct de vedere fizic și funcțional, înalta

Curte constată, că prevederile contractuale au fost corect apreciate ca

inaplicabile, în condițiile în care reclamanta nu a indicat care anume lucrări

se încadrează în aceste prevederi, clauzele contractuale stabilind aceste

obligații în sarcina

executantului la

finalizarea lucrărilor, iar reclamanta nu a precizat și nu a

dovedit,

după cum au reținut instanțele de fond, care anume lucrări achitate au fost

finalizate și ar fi trebuit recepționate.

În ceea

ce privește critica deciziei pronunțate de instanța de apel pentru neaplicarea

art. 1, 3 și 6 din H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de

recepție a lucrărilor de construcții și instalații, înalta Curte constată ca

reclamanta nu a invocat normele legale în faza apelului, dar și că acestea nu

sunt incidente în cauză având în vedere că reclamanta nu a formulat un petit în

sensul obligării pârâtei la îndeplinirea formalităților de recepție, iar în

măsura în care s-ar aprecia că o astfel de pretenție ar fi inclusă în obligația

de predare a lucrărilor, acestea tot nu sunt incidente cauzei, întrucât

stabilesc obligația de recepție la finalizarea lucrărilor, iar reclamanta nu a

indicat lucrările finalizate și neachitate, ba dimpotrivă a cerut instanței să

oblige pârâta la finalizarea lucrărilor pentru care a achitat parțial prețul

convenit prin contract, fără a indica și proba care sunt acestea.

Înalta Curte

va respinge și critica vizând pretinsa greșită reținere a

adresei din 16 septembrie 2009, emise de pârâta SC

R. SA

ca valorând invocare a excepției de neexecutare a contractului de

către aceasta, în opinia reclamantei conținutul adresei reprezentând refuzul

pârâtei de a-și îndeplini obligațiile contractuale, pentru considerentul că,

precizarea în sensul neachitării prețului de către reclamanta are exact

semnificația refuzului de executare a obligației, ca reacție la neexecutarea

obligației corelative, ceea ce definește instituția juridică a excepției de

neexecutare a contractului.

Față de

considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

Înalta Curte va respinge ca nefundat recursul declarat de reclamanta Administrația

Parc Memorial C.S. Ploiești.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

ca nefondat recursul declarat de reclamanta Administrația Parc Memorial C.S.

Ploiești împotriva Deciziei civile nr. 133 din 13 decembrie 2010 pronunțate de

Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2011.