ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2274/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin cererea formulată la data de 14 noiembrie 2009 și înregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr. 5263/105/2009, reclamanta Parc Memorial C.S., a chemat în judecată pârâta SC R. SA Ploiești, solicitând obligarea acesteia la finalizarea și predarea lucrărilor aferente plăților efectuate la obiectivul „împrejmuire Parc Memorial C.S.”, conform Contractului de execuție lucrări din 11 iulie 2003. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta contractul de execuție lucrări din 11 iulie 2003, prin care pârâta se obliga să finalizeze lucrarea „împrejmuire Parc Memorial C.S.

”, în decurs de 24 luni calendaristice de la data intrării în vigoare a contractului, durată ce a fost prelungită până la data de 30.12.2005, prin actele adiționale din 25 iulie 2003 și din 08 iulie 2005 și că, din prețul total convenit, în sumă de 849.872,5 lei, a făcut pârâtei, între anii 2003 - 2005, plăți parțiale în valoare de 491.890 lei. Datorită lipsei de fonduri, Consiliul Local al Municipiului Ploiești nu a mai prevăzut în bugetul pentru anul 2006 suma de 357.983 lei, necesară terminării lucrării, astfel că, la sfârșitul anului 2005, lucrările au fost sistate.

în argumentarea cererii sale, reclamanta a invocat prevederile capitolului 12 și 16 din contract, susținând că a solicitat pârâtei recepționarea tronsoanelor realizate (lucrările efectuate care au fost plătite integral) și că aceasta a refuzat, motivând că în contract nu era prevăzută recepția lucrărilor la terminarea acestora, precum și cea finală, pe tronsoane nefinalizate, menționând că situațiile de plată întocmite țin loc de recepție provizorie a lucrărilor. Prin sentința nr. 299 din data de 16 iunie 2010, Tribunalul Prahova a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei Parc Memorial C.S. împotriva pârâtei SC R. SA. Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că prin contractul de execuție de lucrări din 11 iulie 2003, încheiat între părți, pârâta în calitate de executant s-a obligat să execute și să finalizeze lucrarea „împrejmuire Parc Memorial C.S.”, în conformitate cu obligațiile stipulate în caietul de sarcini și în contract.

Prețul pentru executarea lucrărilor a fost convenit de părți prin contractul mai sus amintit la suma de 8.498.725 mii lei ( din care 7.141.786 mii lei + TVA 1.356.939 mii lei) plătibil în funcție de sumele primite conform bugetului parteneriatului constituit prin contractul de asociere nr. x/2001, încheiat între Consiliul Județean Prahova, Consiliul Local Ploiești și Consiliul Local Bucov. Prima instanță a reținut că, întrucât contractul încheiat între părți este unul sinalagmatic, în sarcina acestora născându-se drepturi și obligații reciproce și interdependente, în condițiile în care reclamanta a sistat plata lucrărilor, aceasta nu poate solicita obligarea pârâtei la îndeplinirea obligației prevăzute la art. 12.6 din contract, având în vedere că SC R. SA, prin adresa din 16 septembrie 2009, i-a opus excepția de neexecutare a contractului, excepție ce poate fi invocată direct între părți, fără a fi necesară intervenția instanței de judecată.

De asemenea, instanța de fond a apreciat că nu se poate da eficiență prevederilor contractuale invocate, potrivit cărora: „executantul este responsabil pentru menținerea în bună stare a lucrărilor, materialelor, echipamentelor și instalațiilor care urmează să fie puse în operă, de la data primirii ordinului de începere a lucrării până la data semnării procesului - verbal de recepție a acesteia”, în condițiile sistării „sine die” a executării contractului, din vina achizitorului. In acest sens a reținut că executantului nu i se poate imputa neasigurarea lucrărilor efectuate în urmă cu peste 5 ani, clauza menționată vizând strict la perioada convenită de părți contract pentru finalizarea lucrării.

Tribunalul a mai reținut că pretențiile reclamantei nu au fost susținute de suport probator, ea nefăcând dovada nerealizării de către pârâtă a lucrărilor parțiale achitate, sau a încadrării lor în categoria lucrărilor ce trebuiau recepționate potrivit prevederilor art. 16.1 din contract. Împotriva sentinței nr. 299 din 16 iunie 2010 pronunțate de Tribunalul Prahova a declarat apel Administrația Parcului Memorial „C.S.”, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea căii ordinare de atac, întemeiate pe prevederile art. 281-298 C. proc. civ., reclamanta a criticat soluția instanței de fond pentru aplicarea greșită a instituției juridice a excepției de neexecutare a contractului, reținând că prin adresa din 16 septembrie 2010, pârâta a invocat această excepție, deși ea însăși nu-și executase obligațiile ce-i incumbau prin contract.

A susținut că SC R. SA (deși nu și-a îndeplinit propriile obligații) a invocat această excepție, deși Administrația Parcului Memorial „C.S.” și-a îndeplinit obligațiile asumate prin contract, inclusiv aceea de a achita contravaloarea facturilor emise de către pârâta - intimată. Reclamanta a arătat că a solicitat pârâtei recepționarea tronsoanelor realizate (lucrări efectuate care au fost plătite integral), dar aceasta a refuzat, ignorând prevederile Capitolului 16 - Finalizarea lucrărilor: „Recepția se poate face și pentru părți din lucrare, distincte din punct de vedere fizic si funcțional”, motivând că în contract nu era prevăzută recepția la terminarea lucrărilor și nici cea finală, pe tronsoane nefinalizate, menționând că situațiile de plată întocmite țin loc de recepție provizorie la terminarea lucrărilor.

Reclamanta a apreciat că răspunsul pârâtei la solicitarea sa denotă rea-credință din partea acesteia, deoarece în conformitate cu prevederile Capitolului 18 - Modalități de plată, plățile parțiale nu se consideră ca recepție a lucrărilor executate. Totodată, reclamanta a mai susținut că, în baza prevederilor Capitolului 17, perioada de garanție a lucrărilor a fost stabilită pentru o durată de 24 de luni, care începea să curgă de la data recepției la terminarea lucrărilor, pe ansamblu sau pe părți din lucrare distincte din punct de vedere fizic și funcțional, până la recepția finală. Pârâta a depus întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat, arătând în esență că, datorită timpului nefavorabil, părțile au prelungit durata contractului până la 30 decembrie 2007 și că, din prețul total convenit de 849.872,50 lei, i s-au făcut plăți parțiale în valoare de 491.890 lei, în baza situațiilor de lucrări provizorii, efectiv executate și confirmate de achizitor.

Prin decizia civilă nr.133 din 13 decembrie 2010 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a fost respins ca nefondat apelul reclamantei Administrația Parc Memorial C.S. pentru următoarele considerente: Instanța de control a reținut că obiectul prezentei acțiuni îl reprezintă obligarea pârâtei la finalizarea și predarea lucrărilor aferente plăților efectuate la obiectivul „împrejmuire Parc Memorial C.S.”, conform contractului de execuție lucrări din 11 iulie 2003. În baza contractului de execuție de lucrări din 11 iulie 2003, încheiat între Primăria Municipiului Ploiești, reprezentantă prin Administrația Parc Memorial C.S., în calitate de achizitor și SC R. SA, în calitate de executant, aceasta din urmă s-a obligat să execute și să finalizeze lucrarea împrejmuire Parc Memorial C.S.

la prețul de 8498.725 mii lei, într-un interval de 24 luni, termen ulterior prelungit prin acte adiționale până la data de 30 decembrie 2005. La sfârșitul anului 2005 lucrările au fost sistate, pentru că fondurile necesare finalizării lucrării contractante nu au mai fost alocate pentru anul următor, pârâta încasând doar contravaloarea lucrărilor efectiv executate. Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a apreciat ca fiind corectă soluția primei instanțe, care a reținut că pârâta nu mai poate fi obligată după aproximativ cinci ani să finalizeze lucrările și să procedeze la predarea acestora, având în vedere că lucrările au fost sistate din culpa reclamantei.

De asemenea a reținut că, în condițiile în care a făcut plăți parțiale către pârâtă, reclamanta nu dovedește că nu s-au făcut întocmit situații de lucrări provizorii și că nu s-au recepționat lucrările executate. Instanța de control a confirmat soluția primei instanțe și în considerarea caracterului sinalagmatic al contractului încheiat între părți, presupunând obligații reciproce și termene de execuție, în speță nerespectate din culpa reclamantei, astfel încât, a apreciat ca justificată aplicabilitatea clauzelor contractuale invocate de aceasta, doar în situația în care reclamanta și-ar fi respectat propriile obligații, nu în situația contrară. Împotriva Deciziei civile nr.133 din 13 decembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. 5236/105/2009, a declarat recurs reclamanta Administrația Parc Memorial C.S.

Ploiești, criticând-o pentru nelegalitate, conform motivelor prevăzute de dispozițiile art. 304 pct.8 și pct.9 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a deciziei nr.133 din 13 decembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, în sensul admiterii apelului pe care l-a formulat, iar pe fondul cauzei, admiterea acțiunii introductive. 1. În susținerea criticii subsumate punctului 8 al art. 304 C. proc. civ., potrivit căruia decizia atacată a fost pronunțată cu interpretarea greșită a actului juridic dedus judecății, schimbându-i natura sau înțelesul vădit lămurit și neîndoielnic, reclamanta a arătat că instanțele de fond au interpretat greșit atât acțiunea pe care a formulat-o, cât și actul juridic dedus judecății - contractul de execuție lucrări din 11 iulie 2003. Astfel, a susținut că a solicitat obligarea pârâtei doar la finalizarea lucrărilor pentru care a achitat prețul, nu la finalizarea lucrărilor contractate în totalitatea lor.

In acest sens a arătat că, deși achitase prețul acestora, lucrările a căror finalizare o pretinde nu fuseseră realizate la sfârșitul anului 2005, situație dovedită cu procesul-verbal încheiat la data de 14 iulie 2005 și procesul-verbal încheiat la data de 26 septembrie 2005, în care s-a consemnat că, în urma inundațiilor din vara - toamna anului 2005, gardul împrejmuitor al parcului a fost distrus, precum și faptul că, din cauza surpării digului de protecție au fost distruse 18 panouri de gard din plasă metalică. De asemenea a arătat că, în baza art. 20.1.

din contract, pârâta - executant avea obligația de a încheia, anterior începerii lucrărilor, o asigurare ce trebuia să includă toate riscurile care ar fi putut apărea privind lucrările executate, utilajele, instalațiile de lucru, echipamentele, materialele pe stoc, personalul propriu și reprezentanții împuterniciți să verifice, să testeze sau să recepționeze lucrările, precum și daunele sau prejudiciile aduse către terțe persoane fizice sau juridice. In temeiul acestei clauze contractuale, prin adresa din 11 ianuarie 2006, a solicitat executantului să prezinte această poliță, pentru a fi remediate prejudiciile produse de inundații și, pe parcursul derulării contractului, în repetate rânduri a adus la cunoștință pârâtei că pe anumite porțiuni gardul a fost distrus și că se impunea înlocuirea acestuia, solicitări ce i-au fost ignorate.

2. Subsumat prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., care prevede admisibilitatea recursului în cazul în care hotărârea atacată a fost pronunțată în lipsa unui temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, Administrația Parc Memorial C.S. Ploiești a susținut că, instanțele de fond au ignorat art. 16.2. din contractul de execuție, în care se prevede că la finalizarea lucrărilor executantul avea obligația de a notifica în scris achizitorul privind îndeplinirea condițiilor de recepție și să-i solicite convocarea comisiei de recepție. De asemenea, a susținut că a fost ignorat art. 16.4, potrivit căruia recepția lucrărilor se putea face și pentru părți din lucrare distincte din punct de vedere fizic și funcțional, obligație pe care pârâta nu și-a îndeplinit-o, respectiv nu i-a predat lucrările efectuate până la data de 30 decembrie 2005. Reclamanta a mai arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea dispozițiilor art. 1 din H.G.

nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora, potrivit căruia recepția constituie o componentă a sistemului calității în construcții și este actul prin care investitorul declară că acceptă și preia lucrarea cu sau fără rezerve și că aceasta poate fi dată în folosință, prin actul de recepție certificându-se îndeplinirea obligațiilor ce reveneau executantului în conformitate cu prevederile contractului și ale documentației de execuție.

În raport de textul legal menționat și, în lipsa unui act de recepție la terminarea lucrărilor, a susținut că nu se poate considera ca pârâta și-a îndeplinit obligațiile contractuale, acesta fiind în continuare obligată să finalizeze și să predea achizitorului lucrările parțiale aferente plăților efectuate până la data de 30 decembrie 2005. De asemenea, reclamanta a criticat soluția instanțelor de fond în ceea ce privește aprecierea referitoare la faptul că i s-ar fi opus de către pârâtă excepția de neexecutare a contractului, prin adresa din 16 septembrie 2009, în realitate, din conținutul acestui înscris rezultând mai degrabă un refuz al executantului de a finaliza și a preda lucrările ce trebuiau executate până la 30 decembrie 2005. Recursul este nefondat și urmează a fi respins motivat de următoarele argumente: 1. Referi tor la critica potrivit căreia instanța de apel ar fi interpretat greșit atât pretențiile deduse judecății prin acțiunea introductivă, cât și actul juridic pe care și-a întemeiat pretențiile, respectiv contractul de execuție de lucrări din 11 iulie 2003, având ca obiect executarea lucrării „împrejmuire Parc Memorial C.S.”, Înalta Curte constată că susținerile reclamantei sunt nefondate, instanțele de fond reținând în mod corect, atât natura acțiunii cu care au fost învestite, o acțiune în obligație de a face având ca temei dispozițiile art. 1073, 1075,

1077 C. civ., cât și natura actului dedus judecății, contractul de execuție de lucrări de construcție. Reclamanta nu a formulat o acțiune în răspundere contractuală, întemeiată pe dispozițiile art. 969 C. civ., tocmai pentru că nu putea solicita obligarea pârâtei la îndeplinirea contraprestației, respectiv efectuarea lucrărilor, tocmai pentru că nu-și îndeplinise propria obligație, de achitare a prețului lucrărilor.

Motivarea soluției instanțelor de fond, de respingere a acțiunii ca nefondată, s-a bazat pe aspectul nedovedirii pretențiilor reclamantei, pe lipsa suportului probator al acestora, respectiv pe neindicarea lucrărilor pentru care a achitat prețul, precum și pe neprecizarea lucrărilor care potrivit contractului ar fi trebuit să facă obiectul unor recepții parțiale, reclamanta, nedepunând nici graficul de lucrări, nici caietul de sarcini, dar, cum acestea constituie aspecte ce țin de stabilirea situației de fapt și de interpretarea probatoriului, nu vor putea fi analizate în această fază procesuală, instanța de recurs fiind ținută să cenzureze hotărârea atacată exclusiv din perspectiva motivelor de nelegalitate expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ. 2. Critica vizând nerespectarea de către pârâta a prevederilor art. 20.1 din contractul părților, respectiv neprezentarea poliței de asigurare a lucrărilor, fiind formulată pentru prima oară în faza procesuală a recursului, nefiind susținută, nici în fața instanței de fond, nici în fața instanței de apel, va fi înlăturată, pe de o parte întrucât nu constituie una dintre situațiile cuprinse în motivul de nelegalitate prevăzut de punctul 8 al articolului 304 C. proc. civ. și de asemenea pentru că nu poate fi analizată omisso medio. 3. Referitor la critica subsumată de reclamantă dispozițiilor art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., potrivit căreia instanța de apel ar fi pronunțat hotărârea atacată cu încălcarea art. 16.2 și art. 16.4 din contractul de execuție, privind obligația executantului de a notifica în scris achizitorul îndeplinirea condițiilor de recepție și să-i solicite convocarea comisiei de recepție la finalizarea lucrărilor și privind posibilitatea recepției lucrărilor pentru părți din lucrare distincte din punct de vedere fizic și funcțional, înalta Curte constată, că prevederile contractuale au fost corect apreciate ca inaplicabile, în condițiile în care reclamanta nu a indicat care anume lucrări se încadrează în aceste prevederi, clauzele contractuale stabilind aceste obligații în sarcina executantului la finalizarea lucrărilor, iar reclamanta nu a precizat și nu a dovedit, după cum au reținut instanțele de fond, care anume lucrări achitate au fost finalizate și ar fi trebuit recepționate.

În ceea ce privește critica deciziei pronunțate de instanța de apel pentru neaplicarea art. 1, 3 și 6 din H.G. nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații, înalta Curte constată ca reclamanta nu a invocat normele legale în faza apelului, dar și că acestea nu sunt incidente în cauză având în vedere că reclamanta nu a formulat un petit în sensul obligării pârâtei la îndeplinirea formalităților de recepție, iar în măsura în care s-ar aprecia că o astfel de pretenție ar fi inclusă în obligația de predare a lucrărilor, acestea tot nu sunt incidente cauzei, întrucât stabilesc obligația de recepție la finalizarea lucrărilor, iar reclamanta nu a indicat lucrările finalizate și neachitate, ba dimpotrivă a cerut instanței să oblige pârâta la finalizarea lucrărilor pentru care a achitat parțial prețul convenit prin contract, fără a indica și proba care sunt acestea.

Înalta Curte va respinge și critica vizând pretinsa greșită reținere a adresei din 16 septembrie 2009, emise de pârâta SC R. SA ca valorând invocare a excepției de neexecutare a contractului de către aceasta, în opinia reclamantei conținutul adresei reprezentând refuzul pârâtei de a-și îndeplini obligațiile contractuale, pentru considerentul că, precizarea în sensul neachitării prețului de către reclamanta are exact semnificația refuzului de executare a obligației, ca reacție la neexecutarea obligației corelative, ceea ce definește instituția juridică a excepției de neexecutare a contractului. Față de considerentele expuse, în baza dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge ca nefundat recursul declarat de reclamanta Administrația Parc Memorial C.S.

Ploiești.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta Administrația Parc Memorial C.S. Ploiești împotriva Deciziei civile nr. 133 din 13 decembrie 2010 pronunțate de Curtea de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 9 iunie 2011.