ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3103/2013

Deliberând, în

condițiile art. 256 C. proc. civ., asupra recursului de față, constată

următoarele:

La data de 4 ianuarie 2013, prin acțiunea

înregistrată pe rolul Tribunalului Dolj sub nr. 479/63/2013, reclamanta D.E.P.A.B.D.

a chemat în judecată pe pârâtul G.P., solicitând instanței ca, prin hotărârea

pe care o va pronunța, să dispună restrângerea exercitării dreptului acestuia

la liberă circulație în Italia pentru o perioadă de cel mult 3 ani.

Prin sentința civilă

nr. 2 din 14 ianuarie 2013, pronunțată de Tribunalul Dolj, a fost respinsă cererea

formulată de reclamanta D.E.P.A.B.D.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că, în speță, acțiunea a fost întemeiată pe returnarea pârâtului

din Italia în baza Acordului de readmisie, fiind invocate dispozițiile art. 38

lit. b) din Legea nr. 248/2005.

Tribunalul a constatat

astfel că, deși reclamanta își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 38 lit.

b) din Legea nr. 248/2005, ca situație de fapt determinantă pentru restrângerea

dreptului la liberă circulație în străinătate a pârâtului invocă acordul de readmisie;

or, posibilitatea restrângerii exercitării dreptului la liberă circulație pe o perioadă

de cel mult trei ani cu privire la o persoană care a fost returnată dintr-un stat

în baza unui acord de readmisie încheiat între România și acel stat a fost reglementată

prin dispozițiile art. 38 lit. a) din același act normativ, text de lege abrogat

prin Legea nr. 206/2010 publicată în M.O. nr. 767/17.11.2010.

În ceea ce privește temeiul

juridic prevăzut de art. 38 lit. b) din Legea nr. 248/2005, conform căruia restrângerea

exercitării dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate

fi dispusă cu privire la persoana a cărei prezență pe teritoriul unui stat, prin

activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare ar aduce atingere gravă

intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale dintre România și acel

stat, instanța are în vedere necesitatea analizării compatibilității acestei norme

interne cu cea comunitară în ceea ce privește excepția de la principiul libertății

cetățeanului român de a ieși din țară în scopul de a călători pe teritoriul Italiei.

În raport de dispozițiile

art. 27 din Directiva nr. 2004/38/CE, care prevede în mod limitativ doar trei situații

în care statul ar putea restrânge libertatea de circulație a persoanelor, norma

internă prevede o categorie mai largă de situații posibile când se poate dispune

restrângerea acestui drept.

Consecința firească este

aceea că norma internă este parțial incompatibilă cu norma comunitară.

În ceea ce privește aplicarea

normei juridice comunitare la situația de fapt din speța de față, instanța de fond

a reținut că reclamanta a solicitat restrângerea dreptului pârâtului la libera circulație

pe teritoriul Italiei, motivând cererea pe considerentul că pârâtul a fost expulzat

de pe teritoriul acestui stat în baza decretului de expulzare.

Art. 27 din Directivă

prevede situațiile de excepție în care se poate dispune restrângerea dreptului la

liberă circulație, respectiv, ordinea, siguranța sau sănătatea publică.

Măsurile luate din motive

de ordine publică sau siguranță publică respectă principiul proporționalității se

întemeiază exclusiv pe conduita persoanei în cauză. Conduita trebuie să constituie

o amenințare reală, prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental

al societății. Nu pot fi acceptate motivări care nu sunt direct legate de caz sau

care sunt legate de considerații de prevenție generală sau aspecte vizând nerespectarea

condițiilor de ședere pe teritoriul unui alt stat membru U.E.

Prin decizia de expulzare

s-a luat și măsura interzicerii dreptului la liberă circulație pe teritoriul Italiei

pe o perioadă de 5 ani, astfel că luarea aceleiași măsuri de către autoritățile

statului membru apare superfluă. Deși în cuprinsul decretului de expulzare se face

referire la o conduită infracțională a pârâtului pe teritoriul Italiei nu s-a probat

judecarea și condamnarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunilor indicate în actul

de expulzare.

Prin raportare la dispozițiile

art. 27 alin. (2), teza finală din Directivă, potrivit cărora condamnările penale

anterioare nu pot justifica în sine luarea unor măsuri de restrângere a dreptului

la liberă circulație, instanța apreciază că în cauză nu s-a probat existența unor

motive de ordine, siguranță sau sănătate publică, pentru a se admite acțiunea de

față.

Prin

decizia nr. 24 din data

de 15 aprilie 2013, Curtea de Apel Craiova, secția I civilă, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de reclamantă.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a

reținut că, p

otrivit art. 38

lit.

b) din Legea nr. 248/2005,

restrângerea exercitării

dreptului la liberă circulație în străinătate a cetățenilor români poate fi dispusă

pentru o perioadă de cel mult 3 ani, cu privire la persoana a cărei prezență pe

teritoriul unui stat, prin activitatea pe care o desfășoară sau ar urma să o desfășoare,

ar aduce atingere gravă intereselor României sau, după caz, relațiilor bilaterale

dintre România și acel stat.

Pe de altă parte,

dreptul

la liberă circulație și ședere pe teritoriul statelor membre pentru cetățenii Uniunii

și membrii familiilor lor este reglementat prin Tratatul de instituire a comunităților

europene, precum și prin Directiva 2004/38 a Parlamentului European și a Consiliului.

Potrivit

legislației europene în materie, dreptul la liberă circulație nu este un drept absolut,

însă, conform art. 27 din Directiva 2004/38/CE, restricționarea libertății de circulație

și de ședere a cetățenilor Uniunii și a membrilor lor de familie se dispune numai

pentru motive de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică. În

alin. (2), textul prevede că măsura trebuie să respecte principiul proporționalității

și să se întemeieze exclusiv pe conduita celui în cauză. Condamnările penale anterioare

nu pot justifica, în sine, luarea unor asemenea măsuri. Și art. 6 din Tratatul privind

Uniunea Europeană statuează că drepturile fundamentale sunt respectate, așa cum

sunt garantate de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.

Astfel

fiind, restrângerea dreptului la libera circulație nu se poate dispune arbitrar,

ci numai în măsura îndeplinirii cazurilor strict reglementate de legislația comunitară

în materie.

În cauză,

nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 27 din Directiva 2004/38/CE.

Astfel cum rezultă din înscrisurile depuse

la dosar, respectiv decretul emis de către Prefectul de V., cetățeanul G.P. a fost

expulzat de pe teritoriul statului italian, reținându-se că împotriva acestuia s-a

dispus măsura arestării pentru infracțiunea de furt calificat, fapta ce a suscitat,

în mod obiectiv, un oprobriu general, stârnind în rândul opiniei publice o alarmă

socială importantă.

În atare condiții, în lipsa unor dovezi certe

privind săvârșirea faptei imputate acestuia

nu se poate aprecia nici

asupra existentei motivelor de ordine publică, siguranță publică sau sănătate publică

impuse de norma precizată, declarația olografă de care apelanta se prevalează nefiind

suficientă pentru conturarea conduitei sale ca reprezentând o amenințare reală,

prezentă și suficient de gravă la adresa unui interes fundamental al societății.

Cum

reclamantul nu a făcut dovada că pârâtul s-ar afla întruna din acele situații ce

ar impune restricționarea dreptului la libera circulație în spațiul Uniunii Europene,

în condițiile în care nici dispozițiile art. 38 lit. a) din Legea nr. 248/2005 nu

se pot aplica, fiind abrogate, s-a reținut că instanța de fond a făcut o corectă

aplicare a principiilor de interpretare stabilite în jurisprudența Curții Europene

de Justiție.

Împotriva

acestei decizii a declarat recurs reclamanta

D.E.P.A.B.D., solicitând

casarea hotărârii atacate, reținerea cauzei spre rejudecare, în baza art. 314 C.

proc. civ. și, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.

La termenul de judecată

din data de 4 iunie 2013, Înalta Curte a pus în discuție excepția netimbrării recursului,

ce se impune a fi analizată cu prioritate, în temeiul art. 137 alin. (1) C. proc.

civ.

R

ecurenta-reclamantă

D.E.P.A.B.D. nu a timbrat

recursul, deși a fost legal citată pentru termenul din 4 iunie 2013, cu mențiunea

îndeplinirii obligației de plată a taxei judiciare de timbru de 4 RON și a depunerii

timbrului judiciar de 0,15 RON.

Potrivit dispozițiilor

art. 20 alin. (1) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, modificată

și ale art. 3 și art. 9 din O.G. nr. 32/1995 privind timbrul judiciar, cu modificările

ulterioare, taxele de timbru și timbrul judiciar se plătesc anticipat.

Cu totul excepțional,

în condițiile art. 20 alin. (2) din Legea nr. 146/1997, instanțele judecătorești

pot reține cereri sau acțiuni netimbrate sau insuficient timbrate, obligând partea

să plătească taxele până la primul termen de judecată. Neîndeplinirea acestei obligații

se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii, în conformitate cu dispozițiile

art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, dispoziții incidente și în cazul neaplicării

timbrului judiciar.

Cum în speță, r

ecurenta-reclamantă

D.E.P.A.B.D. nu s-a conformat

îndeplinirii obligației legale de plată prevăzută de actele normative menționate,

recursul declarat de aceasta va fi anulat, ca netimbrat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Anulează, ca netimbrat, recursul declarat de reclamanta

D.E.P.A.B.D. împotriva deciziei nr. 24 din data de 15 aprilie 2013 a Curții de Apel

Craiova – Secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iunie

2013.