ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 253/2012

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința penală nr. 179 din data de 28 februarie 2011 Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza prev. art. 334 C. proc. pen. a schimbat calificarea juridica a faptelor din art. 197 alin. (1) și (2) lit. b 1 ) și alin. (3) C. pen., art. 202 alin. (1) și 2 C. pen., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și toate cu aplicarea art. 33 lit. a) și b) C. pen. în art. 197 alin. (1) și 2 lit. b 1 ) și alin. (3) C. pen., art. 202 alin. (1) și (2) C. pen., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen. În temeiul art. 197 alin. (1) și (2) lit. b 1 ) și alin. (3) C. pen.

cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. la condamnat pe inculpatul P.V., la pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare și 5 ani interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a lit. b), d), e) conform art. 65 C. pen. În temeiul art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 14 ani închisoare și 5 ani interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a) teza II-a lit. b), d), e) C. pen. conform art. 65 C. pen. S-a făcut aplicarea prev. art. 71 - 64 lit. a) - teza II-a lit. b), d), e) C. pen. În temeiul art. 998 C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100.000 RON, daune morale către partea civilă - reprezentant legal P.M. În temeiul art. 350 C. proc.

pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și conform prev. art. 88 C. pen., a fost dedusă prevenția de la 13 august 2010 la zi. În temeiul art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 RON cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că la data de 02 aprilie 2010, lucrătorii de poliție din cadrul Secției 6 Poliție au fost sesizați și solicitați să se deplaseze la sediul SC P. SRL și SC C.T. SRL, situate în București, str. DR, sector 2, întrucât psihologul M.Z. a sesizat un anumit eveniment. Aceasta a relatat în esență faptul că pe parcursul efectuării unor ședințe de consiliere psihologică minora P.M.N., în vârstă de 8 ani, a declarat faptul că a fost abuzată sexual în repetate rânduri de către tatăl său, ultima ședință din data de 02 aprilie 2010, fiind de altfel și înregistrată cu acordul mamei minorei suport audio-video.

Astfel, a rezultat că mama minorei ar fi surprins un anumit moment datat 22 martie 2009, când mergând la mansarda locuinței sale din București, la surprins pe soțul său P.V. în momentul în care se afla în fața fiicei sale, aceasta din urmă fiind așezată pe o canapea și făcând cu capul mișcări de "du-te vino", cei doi făcând mișcări specifice unui act sexual oral. La acel moment însă minora P.M.N. a refuzat să vorbească în fața mamei sale despre cele întâmplate. La data de 02 aprilie 2009, partea vătămată însoțită de mama sa au început ședința de consiliere la care a participat și psihologul M.Z., în ședința ce au fost înregistrate audio/video cu acordul mamei în cadrul căreia minora a precizat în concret ceea ce se întâmpla cu adevărat între ea și tatăl său.

Din această relatare, a rezultat că deseori, începând încă din perioada frecventării grădiniței, inculpatul îi solicita minorei să vizioneze filme pornografice și jocuri de același gen stocate în calculator, ulterior fiind forțată să întrețină raporturi sexuale anale și orale cu acesta ce se consumau în imobilul din domiciliu, dar și în locuința unui vecin, respectiv martorul S.B. Posibilitatea ca minora să inventeze sau să fie manipulată - cum a încercat inculpatul să acrediteze - a fost înlăturată în totalitate de psihologul M.Z., care în concluziile sale, după mai multe ședințe de consiliere, a stabilit, fără putință de tăgadă, că minora a fost abuzată sexual și emoțional de tatăl său, fiind exclusă orice posibilitate de improvizație sau de manipulare a fetiței.

În concluzie, judecătorul cauzei a constatat că - practic - inculpatul nu a oferit în apărarea sa nicio explicație plauzibilă care să pună sub semnul îndoielii rezonabile probele administrate în acuzare și care să fie apte să răstoarne prezumția de nevinovăție. Raportul de expertiză medico-legală nr. Al/11210/2009, a concluzionat că inculpatul P.V. are discernământul păstrat în raport cu aprecierea conținutului și consecințelor social negative ale faptelor pentru care este cercetat. La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanța a avut în vedere împrejurările comiterii faptelor, gradul de pericol foarte ridicat al acestora, persoana inculpatului cu o conduită total nesinceră, cu foarte multe contradicții în declarațiile date, dar și foarte multă improvizație.

S-a făcut aplicarea art. 71 - 74 lit. a) teza a II-a și lit. b), d), e) C. pen., (considerând în contextul faptelor reținute în sarcina sa că inculpatul nu are nici aptitudinea, dar nici atributele necesare pentru exercitarea drepturilor părintești asupra fiicei sale). Partea vătămată, prin reprezentant legal, s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata daunelor morale în sumă de 100.000.000 ROL. S-a apreciat că partea vătămată este îndrituită - în raport cu suferința îndelungată fizică și psihică la care a fost expusă o lungă perioadă de timp, la o vârstă fragedă de către o persoană care în principiu ar fi trebuit să o protejeze, să o educe și să o îngrijească, atât în plan fizic, cât și psihic - să primească satisfacție materială, cuantumul daunelor morale fiind stabilit la plata sumei de 100.000 RON, sumă la care a fost obligat inculpatul către reprezentantul legal al minorei P.M.N.

Împotriva sentinței în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul P.V. Reprezentantul Ministerului Public a invocat omisiunea instanței de fond de a lua măsuri asigurătorii conform art. 163 alin. (6), lit. b) C. proc. pen. și acordarea unor daune morale într-un cuantum de 10 ori mai mare decât cel solicitat de partea civilă. Inculpatul, prin apărător, a criticat hotărârea sub aspectul greșitei condamnări, susținând că este nevinovat, iar în subsidiar a apreciat că față de starea de sănătate precară - pedeapsa aplicată este prea aspră. Prin Decizia penală nr. 214 din 25 iulie 2011 Curtea de Apel București, secția I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva Sentinței penale nr. 179 din data de 28 februarie 2011, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.

A fost desființată, în parte, sentința penală atacată și în conformitate cu art. 14 C. proc. pen. raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul P.V. la 10.000 RON daune morale către partea civilă P.M.N. prin reprezentantul legal P.M. În conformitate cu art. 163 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, în cotă de 50%, asupra imobilului situat în str. P, compus din clădire și teren în suprafață de 239 mp din care teren ocupat de construcție în suprafață de 134 mp deținut de inculpatul P.V., în coproprietate cu soția sa P.M., reprezentant legal al părții civile P.M.N. Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate și a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul P.V., iar în baza art. 160 b alin. (3) C. proc.

pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a dedus prevenția acestuia de la 13 august 2010 la zi. Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut ca neîntemeiată critica inculpatului referitoare la greșita condamnare, constatând că din materialul probator administrat în prezenta cauză, respectiv depozițiile părții vătămate constante pe parcursul procesului penal, depozițiile, în calitate de martor, a reprezentantei acesteia, depozițiile psihologilor care au evaluat-o pe minoră, depozițiile martorilor din cercul familiei, rezultă că inculpatul P.V. a săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată și condamnat.

Și cel de-al doilea motiv de apel susținut de inculpat - vizând greșita individualizare a pedepsei - este apreciat ca neîntemeiat, având în vedere faptul că infracțiunea comisă este de o gravitate deosebită, vârsta victimei, calitatea victimei, respectiv fiică, comportamentul inculpatului pe parcursul procesului penal, conduc la concluzia că în raport cu toate aceste elemente pedeapsa aplicată este corect individualizată. Cu privire la apelul declarat de Parchet, Curtea constată că acesta este întemeiat, prin faptul că în soluționarea laturii civile a cauzei, deși prima instanță a reținut că partea vătămată P.M.N. s-a constituit parte civilă prin - reprezentant legal P.M.

- cu suma de 100.000.000 ROL, în mod greșit aceasta a dispus obligarea inculpatului la plata sumei de 100.000 RON și s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, în cotă de 50%, asupra imobilului situat în str. P. Împotriva acestei din urmă decizii inculpatul a declarat în termen legal prezentul recurs, invocând în susținerea recursului formulat dispozițiile art. 385 9 pct. 14 C. proc. pen., deoarece pedeapsa a fost greșit individualizată în raport de prevederile art. 72 C. pen. A mai arătat că instanța de apel în mod greșit l-a obligat pe inculpatul P.V. la 10.000 RON daune morale către partea civilă P.M.N., și a instituit sechestrul asigurător, în cotă de 50%, asupra imobilului situat în str. P. Examinând recursul declarat în cauză de inculpatul P.V.

Înalta Curte de Casație și Justiție reține că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente. Verificând hotărârile atacate, respectiv, actele și lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că instanța de apel a făcut o corectă aplicare în speță a criteriilor de individualizare a pedepsei aplicate, acordând semnificația cuvenită atât pericolului social al faptei reținute în sarcina inculpatului că infracțiunea comisă care este de o gravitate deosebită, vârsta victimei, calitatea victimei, respectiv fiică, comportamentul inculpatului pe parcursul procesului penal, conduc la concluzia că în raport cu toate aceste elemente pedeapsa aplicată este corect individualizată.

De asemenea, chiar dacă inculpatul nu are antecedente penale, se constată că nu se impune reducerea pedepsei aplicată acestuia, avându-se în vedere circumstanțele reale și personale ale acestuia, întrucât pedeapsa de 14 ani închisoare, este necesară realizării funcțiilor sale de constrângere, de reeducare, cât și scopului prevăzut de art. 52 C. pen. și reflectă o individualitate temeinică. Înalta Curte de Casație și Justiție constată că partea vătămată este îndrituită - în raport cu suferința îndelungată fizică și psihică la care a fost expusă o lungă perioadă de timp, la o vârstă fragedă de către o persoană care în principiu ar fi trebuit să o protejeze, să o educe și să o îngrijească, atât în plan fizic, cât și psihic - să primească o satisfacție materială așa cum a fost stabilită de către instanța de apel.

Față de considerentele ce preced, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins, ca nefondat, în temeiul art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., iar recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva Deciziei penale nr. 214 din 25 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală. Compută prevenția inculpatului de la 13 august 2010 la 27 ianuarie 2012. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 27 ianuarie 2012. Procesat de GGC - LM