ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 253/2012

Asupra recursului de

față,

În baza lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 179 din data de 28

februarie 2011 Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza prev. art.

334 C. proc. pen. a schimbat calificarea juridica a faptelor din art. 197 alin.

(1) și (2) lit. b

1

) și alin. (3) C. pen., art. 202 alin. (1) și 2 C.

pen., fiecare cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și toate cu aplicarea art.

33 lit. a) și b) C. pen. în art. 197 alin. (1) și 2 lit. b

1

) și

alin. (3) C. pen., art. 202 alin. (1) și (2) C. pen., fiecare cu aplicarea art.

41 alin. (2) C. pen. și toate cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen.

În temeiul art. 197

alin. (1) și (2) lit. b

1

) și alin. (3) C. pen. cu aplicarea art. 41

alin. (2) C. pen. la condamnat pe inculpatul P.V., la pedeapsa cea mai grea de

14 ani închisoare și 5 ani interdicția drepturilor prev. de art. 64 lit. a)

teza II-a lit. b), d), e) conform art. 65 C. pen.

În temeiul art. 33

lit. a) și 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea

mai grea de 14 ani închisoare și 5 ani interdicția drepturilor prev. de art. 64

lit. a) teza II-a lit. b), d), e) C. pen. conform art. 65 C. pen.

S-a făcut aplicarea

prev. art. 71 - 64 lit. a) - teza II-a lit. b), d), e) C. pen.

În temeiul art. 998

C. civ., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100.000 RON, daune morale

către partea civilă - reprezentant legal P.M.

În temeiul art. 350

C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului și conform prev.

art. 88 C. pen., a fost dedusă prevenția de la 13 august 2010 la zi.

În temeiul art. 191

C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 20.000 RON

cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut că la data de 02 aprilie 2010, lucrătorii de

poliție din cadrul Secției 6 Poliție au fost sesizați și solicitați să se

deplaseze la sediul SC P. SRL și SC C.T. SRL, situate în București, str. DR,

sector 2, întrucât psihologul M.Z. a sesizat un anumit eveniment. Aceasta a

relatat în esență faptul că pe parcursul efectuării unor ședințe de consiliere

psihologică minora P.M.N., în vârstă de 8 ani, a declarat faptul că a fost

abuzată sexual în repetate rânduri de către tatăl său, ultima ședință din data

de 02 aprilie 2010, fiind de altfel și înregistrată cu acordul mamei minorei

suport audio-video.

Astfel, a rezultat că

mama minorei ar fi surprins un anumit moment datat 22 martie 2009, când mergând

la mansarda locuinței sale din București, la surprins pe soțul său P.V. în

momentul în care se afla în fața fiicei sale, aceasta din urmă fiind așezată pe

o canapea și făcând cu capul mișcări de "du-te vino", cei doi făcând

mișcări specifice unui act sexual oral. La acel moment însă minora P.M.N. a

refuzat să vorbească în fața mamei sale despre cele întâmplate.

La data de 02 aprilie

2009, partea vătămată însoțită de mama sa au început ședința de consiliere la

care a participat și psihologul M.Z., în ședința ce au fost înregistrate

audio/video cu acordul mamei în cadrul căreia minora a precizat în concret ceea

ce se întâmpla cu adevărat între ea și tatăl său. Din această relatare, a

rezultat că deseori, începând încă din perioada frecventării grădiniței,

inculpatul îi solicita minorei să vizioneze filme pornografice și jocuri de

același gen stocate în calculator, ulterior fiind forțată să întrețină

raporturi sexuale anale și orale cu acesta ce se consumau în imobilul din

domiciliu, dar și în locuința unui vecin, respectiv martorul S.B.

Posibilitatea ca

minora să inventeze sau să fie manipulată - cum a încercat inculpatul să

acrediteze - a fost înlăturată în totalitate de psihologul M.Z., care în

concluziile sale, după mai multe ședințe de consiliere, a stabilit, fără

putință de tăgadă, că minora a fost abuzată sexual și emoțional de tatăl său,

fiind exclusă orice posibilitate de improvizație sau de manipulare a fetiței.

În concluzie,

judecătorul cauzei a constatat că - practic - inculpatul nu a oferit în

apărarea sa nicio explicație plauzibilă care să pună sub semnul îndoielii

rezonabile probele administrate în acuzare și care să fie apte să răstoarne

prezumția de nevinovăție.

Raportul de expertiză

medico-legală nr. Al/11210/2009, a concluzionat că inculpatul P.V. are

discernământul păstrat în raport cu aprecierea conținutului și consecințelor

social negative ale faptelor pentru care este cercetat.

La individualizarea

judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpatului, instanța a avut în

vedere împrejurările comiterii faptelor, gradul de pericol foarte ridicat al

acestora, persoana inculpatului cu o conduită total nesinceră, cu foarte multe

contradicții în declarațiile date, dar și foarte multă improvizație.

S-a făcut aplicarea

art. 71 - 74 lit. a) teza a II-a și lit. b), d), e) C. pen., (considerând în

contextul faptelor reținute în sarcina sa că inculpatul nu are nici

aptitudinea, dar nici atributele necesare pentru exercitarea drepturilor

părintești asupra fiicei sale).

Partea vătămată, prin

reprezentant legal, s-a constituit parte civilă, solicitând obligarea

inculpatului la plata daunelor morale în sumă de 100.000.000 ROL.

S-a apreciat că

partea vătămată este îndrituită - în raport cu suferința îndelungată fizică și

psihică la care a fost expusă o lungă perioadă de timp, la o vârstă fragedă de

către o persoană care în principiu ar fi trebuit să o protejeze, să o educe și

să o îngrijească, atât în plan fizic, cât și psihic - să primească satisfacție

materială, cuantumul daunelor morale fiind stabilit la plata sumei de 100.000

RON, sumă la care a fost obligat inculpatul către reprezentantul legal al

minorei P.M.N.

Împotriva sentinței

în termen legal, au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și

inculpatul P.V.

Reprezentantul

Ministerului Public a invocat omisiunea instanței de fond de a lua măsuri

asigurătorii conform art. 163 alin. (6), lit. b) C. proc. pen. și acordarea

unor daune morale într-un cuantum de 10 ori mai mare decât cel solicitat de

partea civilă.

Inculpatul, prin

apărător, a criticat hotărârea sub aspectul greșitei condamnări, susținând că

este nevinovat, iar în subsidiar a apreciat că față de starea de sănătate

precară - pedeapsa aplicată este prea aspră.

Prin Decizia penală

nr. 214 din 25 iulie 2011 Curtea de Apel București, secția I penală, a admis

apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul București împotriva

Sentinței penale nr. 179 din data de 28 februarie 2011, pronunțată de

Tribunalul București, secția a II-a penală.

A fost desființată,

în parte, sentința penală atacată și în conformitate cu art. 14 C. proc. pen.

raportat la art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul P.V. la 10.000 RON daune

morale către partea civilă P.M.N. prin reprezentantul legal P.M.

În conformitate cu art.

163 alin. (5) C. proc. pen., s-a dispus instituirea sechestrului asigurător, în

cotă de 50%, asupra imobilului situat în str. P, compus din clădire și teren în

suprafață de 239 mp din care teren ocupat de construcție în suprafață de 134 mp

deținut de inculpatul P.V., în coproprietate cu soția sa P.M., reprezentant

legal al părții civile P.M.N.

Au fost menținute

celelalte dispoziții ale sentinței penale atacate și a fost respins, ca

nefondat, apelul declarat de inculpatul P.V., iar în baza art. 160

b

alin. (3) C. proc. pen. a fost menținută starea de arest a inculpatului și s-a

dedus prevenția acestuia de la 13 august 2010 la zi.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de apel a reținut ca neîntemeiată critica inculpatului

referitoare la greșita condamnare, constatând că din materialul probator

administrat în prezenta cauză, respectiv depozițiile părții vătămate constante

pe parcursul procesului penal, depozițiile, în calitate de martor, a

reprezentantei acesteia, depozițiile psihologilor care au evaluat-o pe minoră,

depozițiile martorilor din cercul familiei, rezultă că inculpatul P.V. a

săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată și condamnat.

Și cel de-al doilea

motiv de apel susținut de inculpat - vizând greșita individualizare a pedepsei

- este apreciat ca neîntemeiat, având în vedere faptul că infracțiunea comisă

este de o gravitate deosebită, vârsta victimei, calitatea victimei, respectiv

fiică, comportamentul inculpatului pe parcursul procesului penal, conduc la

concluzia că în raport cu toate aceste elemente pedeapsa aplicată este corect

individualizată.

Cu privire la apelul

declarat de Parchet, Curtea constată că acesta este întemeiat, prin faptul că

în soluționarea laturii civile a cauzei, deși prima instanță a reținut că

partea vătămată P.M.N. s-a constituit parte civilă prin - reprezentant legal

P.M. - cu suma de 100.000.000 ROL, în mod greșit aceasta a dispus obligarea

inculpatului la plata sumei de 100.000 RON și s-a dispus instituirea

sechestrului asigurător, în cotă de 50%, asupra imobilului situat în str. P.

Împotriva acestei din

urmă decizii inculpatul a declarat în termen legal prezentul recurs, invocând

în susținerea recursului formulat dispozițiile art. 385

9

pct. 14 C.

proc. pen., deoarece pedeapsa a fost greșit individualizată în raport de

prevederile art. 72 C. pen.

A mai arătat că

instanța de apel în mod greșit l-a obligat pe inculpatul P.V. la 10.000 RON

daune morale către partea civilă P.M.N., și a instituit sechestrul asigurător,

în cotă de 50%, asupra imobilului situat în str. P.

Examinând recursul

declarat în cauză de inculpatul P.V. Înalta Curte de Casație și Justiție reține

că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente.

Verificând hotărârile

atacate, respectiv, actele și lucrările de la dosar, Înalta Curte constată că

instanța de apel a făcut o corectă aplicare în speță a criteriilor de

individualizare a pedepsei aplicate, acordând semnificația cuvenită atât

pericolului social al faptei reținute în sarcina inculpatului că infracțiunea

comisă care este de o gravitate deosebită, vârsta victimei, calitatea victimei,

respectiv fiică, comportamentul inculpatului pe parcursul procesului penal,

conduc la concluzia că în raport cu toate aceste elemente pedeapsa aplicată

este corect individualizată.

De asemenea, chiar

dacă inculpatul nu are antecedente penale, se constată că nu se impune

reducerea pedepsei aplicată acestuia, avându-se în vedere circumstanțele reale

și personale ale acestuia, întrucât pedeapsa de 14 ani închisoare, este

necesară realizării funcțiilor sale de constrângere, de reeducare, cât și

scopului prevăzut de art. 52 C. pen. și reflectă o individualitate temeinică.

Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că partea vătămată este îndrituită - în raport cu

suferința îndelungată fizică și psihică la care a fost expusă o lungă perioadă

de timp, la o vârstă fragedă de către o persoană care în principiu ar fi

trebuit să o protejeze, să o educe și să o îngrijească, atât în plan fizic, cât

și psihic - să primească o satisfacție materială așa cum a fost stabilită de

către instanța de apel.

Față de

considerentele ce preced, urmează ca recursul declarat în cauză să fie respins,

ca nefondat, în temeiul art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., iar recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare

către stat conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpatul P.V. împotriva Deciziei penale nr.

214 din 25 iulie 2011 a Curții de Apel București, secția I penală.

Compută prevenția

inculpatului de la 13 august 2010 la 27 ianuarie 2012.

Obligă recurentul

inculpat la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 27 ianuarie 2012.

Procesat de GGC - LM