ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1877/2013

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Încheierea nr. 17/MP din 23 mai 2013 a Curții de Apel Alba Iulia s-a dispus în baza art. 160

8a

alin. (6) C. proc. pen. respingerea ca neîntemeiată a cererii de liberare provizorie sub control judiciar formulată de inculpatul C.M.E.

A reținut instanța de fond că prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel Alba Iulia la data de 21 mai 2013 inculpatul C.M.E. a solicitat instanței să dispună liberarea provizorie sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă din data de 10 mai 2013 emis de Curtea de Apel Alba Iulia în baza încheierii penale nr. 16/MP din 10 mai 2013 dată în Dosar nr. 440/57/2013.

În motivarea cererii sale, inculpatul a arătat, în esență, că nu este vinovat de săvârșirea infracțiunilor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa și pentru care a fost arestat preventiv. A mai susținut că faptele pentru care este cercetat au avut loc în anii 2008 - 2009, că cele două contracte de asigurare au fost încheiate cu respectarea dispozițiilor legale și că din modul de derulare a evenimentelor și din probele administrate până la acest moment nu se poate reține vinovăția sa în ceea ce privește săvârșirea vreunei infracțiuni. A mai făcut referire la situația grea prin care trece familia sa (soția bolnavă, copiii de vârstă fragedă, societatea comercială pe care o administrează cu grave probleme în relațiile cu clienții), dorința de a asigura sprijinul moral și material al familiei, dorința de a contribui la prosperitatea societății comerciale al cărei administrator este, sunt tot atâtea motive ce apreciază inculpatul că justifică admiterea cererii formulate. În susținerea cererii a depus la dosar o serie de înscrisuri (certificate de naștere ale copiilor minori, acte medicale ale soției, înscrisuri din care rezultă activitatea comercială a societății comerciale pe care o administrează).

A reținut instanța de fond că potrivit textului art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani. Or, în cauză una dintre infracțiunile de a cărei săvârșire inculpatul este acuzat este cea de complicitate la infracțiunea de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prevăzută de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen., infracțiune ce este sancționată de legiuitor cu pedeapsa închisorii de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi. Maximul special al pedepsei închisorii stabilită de legiuitor pentru infracțiunea de înșelăciune în forma agravată prevăzută la alin. (5) al art. 215 C. pen. depășește maximul pedepsei închisorii avut în vedere de legiuitor în cuprinsul art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. Prin urmare Curtea de Apel Alba Iulia, față de dispozițiile art. 160

8a

alin. ultim C. proc. pen., a respins cerere de liberare provizorie sub control judiciar.

Împotriva Încheierii nr. 17/MP din 23 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia a declarat recurs inculpatul C.M.E. și a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii și admiterea cererii de liberare provizorie sub control judiciar.

Analizând recursul declarat, sub aspectele invocate precum și din oficiu, conform prevederilor art. 385

6

C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul declarat de inculpatul C.M.E. este nefondat, pentru considerentele se vor arăta în continuare:

Inculpatul C.M.E. este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor prev de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, rap. la art. 2 lit. a) teza I și lit. b) pct. 4, 5 și 12 din aceeași lege, de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de fals intelectual în formă continuată prev. de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Prin Încheierea penală nr. 16/MP din 10 mai 2013 Curtea de Apel Alba Iulia în Dosarul nr. 440/57/2013 a dispus arestarea preventivă printre alții și a inculpatului C.M.E. pe o durată de 29 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza I și lit. b) pct. 4, 5 și 12 din aceeași lege, de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de fals intelectual în formă continuată prev. de art. 289 C. pen.cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

S-a reținut că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 149

1

C. proc. pen. și lăsarea inculpatului și a celorlalți inculpați în libertate nu ar putea fi circumscrisă unor garații reale care să asigure atât prezența inculpaților la proces în fața autorităților cât și desfășurarea optimă a anchetei, apreciind că sunt îndeplinite disp. art. 143 C. proc. pen. raportat la art. 148 lit. f) C. proc. pen.

Cu privire la cererea de liberare provizorie sub control judiciar, Înalta Curte apreciază că îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 160 alin. (1) și (2) C. proc. pen., nu conduc în mod automat la admiterea cererii de liberare provizorie întrucât, în actuala reglementare, liberarea provizorie nu este obligatorie ci facultativă și reprezintă un beneficiu recunoscut de lege inculpatului arestat preventiv care urmează a fi acordată numai în măsura în care se apreciază că arestarea preventivă nu este absolut necesară, iar scopurile procesului penal pot fi asigurate prin garanția pe care o oferă persoana inculpatului și obligațiile ce se impun la liberare de către instanță. De asemenea, instanța de judecată trebuie să se raporteze la temeiurile avute în vedere cu ocazia dispunerii măsurii arestării preventive și să aibă în vedere toate circumstanțele cauzei, nu numai cele care caracterizează persoana inculpatului.

Potrivit dispozițiilor art. 136 alin. (1) C. proc. pen. în cauzele privitoare la infracțiuni pedepsite cu detențiunea pe viață sau cu închisoare, pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea învinuitului sau inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei, se poate lua față de acesta una din următoarele măsuri preventive: 1) reținerea; b) obligarea de a nu părăsi localitatea; c) obligarea de a nu părăsi țara; d) arestarea preventivă.

Deși nu este o măsură preventivă, liberarea provizorie poate fi considerată ca fiind o modalitate de individualizare a măsurii arestării preventive, scopul urmărit, prin ambele măsuri - chiar dacă sunt de natură diferită - fiind același și anume, buna desfășurare a procesului penal în ansamblul său.

Individualizarea măsurii preventive este lăsată întotdeauna la latitudinea judecătorului, pentru a aprecia dacă controlul judiciar este suficient sau se impune luarea, respectiv menținerea față de inculpat a măsurii arestării preventive.

Din analiza dispozițiilor art. 136 alin. (2) C. proc. pen. corelate cu art. 160

2

C. proc. pen. rezultă că pentru a se putea dispune liberarea provizorie, trebuiesc îndeplinite două condiții pozitive și una negativă.

Prima condiție pozitivă se referă la aceea că liberarea provizorie este condiționată de privarea de libertate a persoanei, ca neputând fi dispusă în lipsa unei stări de arest efectiv.

A doua condiție vizează natura și gravitatea infracțiunii săvârșite. Sub acest aspect, potrivit dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen. "liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul infracțiunilor săvârșite din culpă, precum și în cazul infracțiunilor intenționate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii ce nu depășește 18 ani".

Înalta Curte constată că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului C.M.E. sunt infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii peste limita de 18 ani, inculpatul fiind cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003 raportat la art. 2 lit. a) teza I și lit. b) pct. 4, 5 și 12 din aceeași lege, de complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și de fals intelectual în formă continuată prev. de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., pentru care limitele de pedeapsă prevăzute de lege sunt 5 - 20 ani, 10 - 20 ani, 6 luni - 5 ani.

În art. 160

2

C. proc. pen. se arată că liberarea provizorie sub control judiciar se poate acorda în cazul în care nu există date din care ar rezulta necesitatea de a-l împiedica pe învinuit sau inculpat să săvârșească alte infracțiuni sau că acesta va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor părți, martori, sau experți, alterarea ori distrugerea mijloacelor de probă sau prin alte asemenea fapte.

Se observă că legiuitorul, folosind expresia de "date" nu a avut în vedere existența unor probe în sensul legii, ci a unor informații, situații, împrejurări concrete rezultate din dosar, privitoare la persoana inculpatului, modul de operare, infracțiunea săvârșită, care să îndreptățească temerea, să o justifice.

Instanța are facultatea și nu obligația de a dispune măsura, aceasta poate refuza liberarea provizorie, dacă apreciază că detenția provizorie este absolut necesară, iar scopul procesului penal nu poate fi asigurat decât prin menținerea măsurii arestării preventive.

Detenția provizorie poate fi menținută atunci când instanța constată insuficiența controlului judiciar, cu respectarea, pe toată durata procesului, a principiului proporționalității între măsura preventivă și gravitatea faptei respectiv a făptuitorului.

Din perspectiva Convenției Europene a Drepturilor Omului, în art. 5 parag. 3 se arată că orice persoană arestată sau deținută, în condițiile prevăzute de parag. 1 lit. c) din prezentul articol; are dreptul de a fi judecat într-un termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată unei garanții care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.

Totodată, s-a statuat că gravitatea unei fapte nu poate justifica menținerea stării de arest în condițiile în care durata acesteia a depășit o limită rezonabilă.

Raportându-ne la datele speței, Înalta Curte, constată că infracțiunile reținute în sarcina inculpatului C.M.E. sunt infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii peste limita de 18 ani și, totodată, apreciază că în acest moment procesual, există "date", în accepțiunea dispozițiilor art. 160

2

alin. (1) C. proc. pen., din care să rezulte că inculpatul C.M.E. va încerca să zădărnicească aflarea adevărului, având în vedere circumstanțele cauzei în acest stadiu procesual, față de caracterul necesar al măsurii arestării preventive pentru asigurarea desfășurării în bune condiții a procedurii judiciare cu privire la inculpat și față de caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea acuzațiilor penale formulate împotriva acestuia și cu scopul urmărit, astfel cum este prevăzut în dispozițiile art. 136 alin. (1) C. proc. pen.

Astfel, la aprecierea temeiniciei cererii de liberare provizorie trebuie să se țină cont și să se facă o relaționare între circumstanțele reale ale comiterii faptelor și cele personale ale inculpatului, în speță fiind vorba de infracțiuni grave, respectiv constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 39/2003, complicitate la înșelăciune cu consecințe deosebit de grave în formă continuată prev. de art. 26 C. pen. raportat la art. 215 alin. (1), (3) și (5) C. pen. și de fals intelectual în formă continuată prev. de art. 289 C. pen. cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

Garanțiile de ordin personal (situația grea familială - soție bolnavă, copii în întreținere, probleme la societatea pe care o administra), cât și cele prevăzute de art. 160

2

alin. (3) C. proc. pen., nu sunt de natură a înlătura pericolul concret pe care îl prezintă lăsarea inculpatului în libertate, având în vedere infracțiunile săvârșite.

În consecință, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M.E. împotriva Încheierii penale nr. 17/MP din data de 23 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia.

În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.M.E. împotriva Încheierii penale nr. 17/MP din data de 23 mai 2010 a Curții de Apel Alba Iulia, secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 475/57/2013.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în ședință publică, azi 30 mai 2013.

Procesat de GGC - NN