ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1512/2012

Asupra recursului penal de față; Prin Sentința penală nr. 94 din 4 mai 2011 a Tribunalului Vrancea, inculpatul L.G. a fost condamnat la: - o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen.; - o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C. pen., s-a contopit pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.

În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare prev. de art. 82 C. pen., respectiv pe o durată de 3 ani și 8 luni. În baza art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul L.G. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005. În temeiul art. 14 C. proc. pen. și art. 998 C. civ. a fost obligat inculpatul L.G. în solidar cu partea responsabilă civilmente SC A.G. SRL - Lărgășeni, județul Vrancea la plata sumei de 7.960,91 RON cu dobânda legală aferentă, calculată până la data efectuării plății cu titlu de despăgubiri civile către partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea.

În baza art. 191 alin. (1) și (3) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, în fapt, următoarele: SC A.G. SRL Lărgășeni este înmatriculată la Registrul Comerțului din anul 2006, având ca obiect comerțul cu ridicata al cărnii și produselor din carne, administratorul acestei societăți fiind inculpatul L.G. care este asociat unic. Ca urmare a solicitării organelor de poliție, la data de 18 februarie 2008, lucrătorii din cadrul ANAF Vrancea au efectuat o inspecție fiscală la societatea menționată, rezultatul verificării fiind consemnat în procesul-verbal din 18 februarie 2008. S-a constatat că, în perioada ianuarie 2007 - septembrie 2007, SC A.G.

SRL Lărgășeni a înregistrat aprovizionări cu carne carcasă de bovină pe bază de facturi fiscale în cantitate de 12.648 Kg și piei bovină în cantitate de 8.151 Kg. Din consultarea certificatelor de sănătate publică veterinară emise de Direcția Sanitară Vrancea la abatorul din Adjud, aparținând SC M. SRL pentru SC A.G. SRL Lărgășeni a rezultat că societatea a sacrificat la abatorul din Adjud un număr de 88 capete bovină, rezultând cantitatea de 17.490 Kg carcasă bovină și cantitatea de 488 Kg organe bovină. Conform documentelor financiar contabile verificate, s-a constatat că intrările de produse abatorizate nu sunt înregistrate ca fiind obținute din sacrificarea animalelor proprii, ci sunt înregistrate ca fiind aprovizionate de la diverse societăți comerciale, respectiv: SC G. SRL Homocea, SC L.I.

SRL Vaslui, SC D.V. SRL Bacău și SC C.T.I. SRL lași. Din analiza datelor existente la DGFP Vrancea și Vaslui s-a constatat că SC G. SRL Homocea și SC L.I. SRL Vaslui sunt societăți comerciale care au ca obiect de activitate sacrificarea de animale și comerțul cu produse din came, având depuse declarațiile fiscale la zi. Referitor la SC D.V. SRL Bacău și SC C.T.I. SRL lași s-au efectuat verificări prin DGFP de la locurile de domiciliu ale societăților, rezultând că SC D.V. SRL Bacău nu funcționează la sediul social declarat și este în dizolvare din data de 10 aprilie 2006, iar la SC C.T.I. SRL lași obligațiile către bugetul de stat au fost stabilite prin estimare, iar administratorul nu a putut fi contactat și nu a dat curs celor trei invitații transmise de organul fiscal, motiv pentru care a fost sesizat Parchetul de pe lângă Judecătoria lași.

Pe baza acestor verificări, organul fiscal a concluzionat că doar operațiunile economice de aprovizionare de carcasă de la SC G. SRL Homocea și SC L.I. SRL Vaslui îndeplinesc condițiile impuse de art. 146 alin. (1) lit. e) pct. 2 și art. 155 din Legea nr. 571/2003, pentru a fi înregistrate în contabilitate, iar operațiunile privitoare la aprovizionări de la SC D.V. SRL Bacău și SC C.T.I. SRL Iași nu s-au derulat în realitate, fiind operațiuni fictive.

Înregistrarea de aprovizionări de carne carcasă ca fiind efectuate de la societăți comerciale care au figurat la Oficiul registrului Comerțului ca fiind plătitoare de TVA și pe bază de facturi fiscale a avut ca scop atât creearea de proveniență pentru carnea obținută de la animalele în viu sacrificate la abatorul din Adjud cât și introducerea în procedura de determinare a TVA de plată pe care societatea o datora, a unei TVA deductibil care se dovedește că nu are corespondent în TVA colectată, declarată și achitată de furnizori, dar care are ca efect diminuarea TVA de plată la SC A.G. SRL, urmărindu-se sustragerea de la plata TVA. Potrivit raportului de expertiză judiciară contabilă, SC A.G. SRL, prin administratorul L.G., a înregistrat în contabilitate, în perioada ianuarie 2007 - septembrie 2007, achiziții de la SC D.V.

SRL Bacău concretizate într-un număr de 12 facturi fiscale din care reiese că s-a achiziționat cantitatea de 4198 Kg carcasă de bovină și 4.671 Kg piei bovină, în valoare totală de 45.995 RON, din care TVA 7.344 RON. SC D.V. SRL Bacău, este conform Sentinței civile nr. 152, emisă de Tribunalul Bacău în dizolvare începând cu data de 10 aprilie 2006. Prin Încheierea nr. 7.184 a fost numit lichidator dl. A.G. În această situație, singurul reprezentant legal al societății era lichidatorul și din documentele existente rezultă că firma nu a desfășurat activitate sub conducerea acestuia. În consecință facturile emise de către SC D.V. SRL Bacău în perioada ianuarie 2007 - septembrie 2007, nu au fost emise de către reprezentantul legal al societății și nu pot fi considerate documente justificative ale tranzacțiilor.

De aici rezultă faptul că TVA dedusă la înregistrarea în contabilitate devine nedeductibilă iar cheltuielile înregistrate în contabilitate sunt nedeductibile fiscal în conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003. În legătură cu achizițiile de la SC C.T.I. SRL lași, expertul a concluzionat că tranzacțiile nu pot fi reținute ca nereale întrucât aceasta este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului ca fiind plătitoare de TVA pe bază de facturi ce au corespondent în TVA-ul colectat și declarat (urmare a actului de control încheiat de DGFP lași). În cauză s-au efectuat verificări la Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență Informatizată a Persoanei a numelor menționate ca delegați în facturile de achiziții al SC A.G.

SRL, respectiv C.V., C.V. și P.I., ocazie în care s-a constatat că acestea nu figurează în evidențe. S-a reținut că înregistrarea în contabilitate SC A.G. SRL a celor 12 facturi fictive emise SC D.V. SRL Bacău și care atestau operațiuni comerciale nereale a avut ca efect sustragerea de la plata sumei de 7.342,74 RON reprezentând TVA și a sumei de 618,20 RON reprezentând impozit pe venit. În drept, s-a reținut că faptele inculpatului L.G., care în calitate de administrator al SC A.G. SRL, în perioada ianuarie 2007 - septembrie 2007, a înregistrat în contabilitate cele 12 facturi fiscale de aprovizionare fictive sustrăgându-se de la plata către bugetul de stat a sumei de 7.342,74 RON, reprezentând TVA și a sumei de 618,20 RON reprezentând impozit pe profit aferent cheltuielilor nedeductibile întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.

și ale infracțiunii prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. În ceea ce privește fapta de a omite în tot sau în parte evidențierea în actele contabile ori în alte documente legale a operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate că această faptă nu există și mai mult inculpatul a înregistrat în contabilitate și operațiunii fictive, motiv pentru care, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 421/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. La individualizarea pedepselor, instanța a avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, modul și împrejurările concrete în care inculpatul a săvârșit faptele, gradul de pericol social al faptelor săvârșite și circumstanțele personale ale inculpatului.

Având în vedere că inculpatul nu are antecedente penale și conduita bună avută înainte de comiterea infracțiunilor deduse judecății, s-a reținut că acesta poate beneficia de circumstanța atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen. Împotriva Sentinței penale nr. 94 din 4 mai 2011 a Tribunalului Vrancea au declarat apel, în termen legal, inculpatul L.G. și partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea. Inculpatul L.G. a criticat hotărârea pe motive de netemeinicie și nelegalitate, solicitând, în principal, achitarea în baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. - întrucât fapta nu există și în subsidiar, achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. - întrucât lipsește un element constitutiv al infracțiunii.

A apreciat că în mod eronat instanța de fond în considerentele sentinței a reținut că nu a fost în măsură să releve condițiile în care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de carne de bovină, în sensul că trebuia să fie în măsură să indice persoanele cu care a contractat în numele firmei respective și locul de unde se făcea furnizarea produselor. A susținut că există probe în dosar, respectiv contractul încheiat în data de 1 ianuarie 2007, din care rezultă că a avut contract de furnizare încheiat cu SC D.V. SRL Bacău, contract semnat din partea furnizorului de numitul C.V., locul de furnizare a produselor fiind stabilit la A. Adjud. Faptul că livrările au fost reale rezultă și din certificatele de sănătate publică veterinară emise de Direcția Sanitară Veterinară Vrancea, acte existente în original în dosarul de urmărire penală, din care rezultă că aceste tranzacții au avut loc efectiv la A.M.

și nu într-un apartament, cum s-a reținut în mod eronat în sentința pronunțată de instanța de fond. Un alt aspect pe care înțelege să îl critice se referă la faptul că instanța de fond nu a luat în considerare raportul de expertiză contabilă întocmit de expert C.Va., raport din concluziile căruia rezultă cu certitudine că operațiunile comerciale din perioada ianuarie - septembrie, din cele 12 facturi fiscale emise de SC D.V. către A. sunt operațiuni comerciale reale, și nu fictive, cum se afirmă în rechizitoriu și cum în mod eronat s-a reținut și de către instanța de fond. A susținut că aceste operațiuni au existat în realitate prin faptul că între marfa achiziționată și marfa livrată există corespondență cantitativă.

Mai mult, expertul spune că aceste operațiuni, așa cum sunt ele în contabilitatea societății inculpatului, îndeplinesc condițiile prev. de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal și pot fi înregistrate în contabilitate, situație care, exista deja în contabilitatea societății. De asemenea a susținut că expertul a arătat că operațiunile comerciale efectuate de SC D.V. către SC A. îndeplinesc condițiile de deducerea TVA-ului și că nu există nici un prejudiciu față de partea civilă Ministerul Finanțelor. A susținut că nu a fost stabilită reaua-credință deoarece nu a cunoscut că cele 12 facturi nu au fost semnate de reprezentantul legal al societății. Partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate și netemeinicie susținând ca valoarea reală a prejudiciul cauzat este de 92.565 RON și nu de 7.960,91 RON.

A susținut că acest prejudiciu a fost stabilit prin procesul-verbal de control din 19 februarie 2009 și Decizia de impunere din 18 februarie 2009, acte administrative fiscale care i-au fost comunicate inculpatului și care nu au fost contestate în procedura prealabilă prevăzută de art. 205 și următoarele C. proc. fisc. Prin Decizia penală nr. 229/A din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate în cauză. Analizând sentința penală apelată, prin prisma motivelor invocate de inculpatul L.G. și partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc.

pen., Curtea de Apel a constatat că prima instanță pe baza unei analize ample și judicioase a probelor administrate în cauză, a reținut, în mod corect, faptele săvârșite de inculpat cu vinovăție și a dat acestora încadrarea juridică corespunzătoare. Astfel din procesul-verbal de control, înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea din 18 februarie 2008, adresa din 14 ianuarie a ANAF Bacău, raportul de expertiză contabilă judiciară, adresele din 15 iulie 2008 ale Serviciului Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor Vrancea și documentele de aprovizionare cu carne de bovină, rezultă cu certitudine că, în perioada ianuarie 2007 - septembrie 2007, inculpatul L.G., în calitate de administrator al SC A.G.

SRL Lărgășeni a stabilit cu rea-credință TVA datorată bugetului de stat prin înregistrarea în evidențele contabile a unui număr de 12 facturi fiscale de achiziții marfă emise de SC D.V. SRL Bacău, ce atestă operațiuni comerciale nereale, sustrăgându-se astfel de la plata sumei de 7.342,74 RON reprezentând TVA nedeductibil conform art. 146 alin. (1) lit. b) pct. 2 din Legea nr. 571/2003 și a sumei de 618,20 RON reprezentând impozit pe profit aferent cheltuielilor nedeductibile conform dispozițiilor art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003. Apărările inculpatului L.G., în sensul că operațiunile comerciale menționate în cele 12 facturi fiscale emise de SC D.V. SRL Bacău au existat în realitate sunt nefondate, fiind contrazise de probele administrate în cauză.

Astfel, din verificările efectuate de Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău a rezultat că SC D.V. SRL Bacău, cu codul de identificare fiscală RO 7354412 este în dizolvare din data de 10 aprilie 2006 conform Sentinței nr. 152 a Tribunalului Bacău, astfel că, în ianuarie 2007, această societate nu avea cum să încheie un contract de furnizare de produse cu societatea administrată de inculpat. De asemenea, a rezultat că prin încheierea nr. X a fost numit lichidator dl. A.G. și din discuțiile purtate cu acesta și documentele existente la dosar rezultă că firma nu a desfășurat activitate sub conducerea lichidatorului. Mai mult, din contractul de colaborare depus la dosar de către inculpat rezultă că la rubrica furnizor contractul este semnat de numitul C.V., ori din verificările efectuate de serviciul Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor Vrancea rezultă că această persoană nu există.

Este evident că înregistrările în contabilitatea SC A.G. Lărgășeni a cheltuielilor efectuate cu aprovizionarea cu carcasă de bovină de la SC D.V. SRL Bacău sunt fictive, atâta timp cât acestea nu au avut la bază documente justificative, potrivit legii, prin care să se facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune. Sub acest aspect se constată că deși cele 12 facturi emise de SC D.V. SRL Bacău au fost înregistrate în contabilitate, inculpatul nu a putut prezenta organelor de control aceste facturi pentru a se putea verifica dacă conțin elementele prevăzute de art. 3 din Ordinul MFP nr. 29 din 14 ianuarie 2003 - privind aplicarea prevederilor H.G. nr. 831/1197, respectiv locul de expediere, denumirea sucursalei, punctul de lucru, localitatea strada și numărul, județul, numele și prenumele persoanei care a efectuat livrarea, seria și numărului actului de identitate, codul numeric personal.

Concluziile raportului de expertiză întocmit de expertul C.Va. nu pot fi reținute atâta timp cât acestea nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cază. Sub acest aspect considerăm suficient să arătăm că din raport rezultă că pentru SC A.G. SRL cumpărările au fost stabilite pe baza mențiunilor din jurnalul de cumpărări, ori în cauză nu s-a contestat că cele 12 tranzacții nu au fost înregistrate ci, dimpotrivă s-a contestat că aceste facturi au fost înregistrate deși nu au la bază operațiuni reale. Nici susținerile părții civile Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea, în sensul că valoarea reală a prejudiciul cauzat este de 92.565 RON, așa cum stabilit prin procesul-verbal de control din 19 februarie 2009 și nu de 7.960,91 RON nu sunt fondate.

Sub acest aspect este de observat că prin procesul-verbal de control din 19 februarie 2009 la stabilirea prejudiciului au fost avute în vedere și tranzacțiile efectuate cu SC C.I. SRL lași, ori prin raportul de expertiză contabilă judiciară s-a stabilit că după efectuarea controlului, s-au efectuat verificări încrucișate și s-a stabilit că facturile respective au fost înregistrate și DGFP lași a calculat taxele și impozitele datorate de SC C.I. SRL, situație în care tranzacțiile respective fiind înregistrate atât în contabilitatea furnizorului cât și în contabilitatea beneficiarului și nu pot fi reținute ca nereale. Mai mult prin rechizitoriu, inculpatul a fost trimis în judecată doar pentru cele 12 facturi emise de SC D.V.

SRL, ori pentru aceste facturi prin expertiza contabilă judiciară s-a reținut că prejudiciul constă în suma de 7342,74 RON, reprezentând TVA și în suma de 618,20 RON reprezentând impozit pe profit aferent cheltuielilor nedeductibile. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul L.G., invocând cazurile de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 și 18 C. proc. pen. S-a arătat astfel că instanța de fond eronat a reținut că inculpatul nu a fost în măsură să releve condițiile în care a fost încheiat contractul de vânzare de carne de bovină, omițând să se pronunțe asupra înscrisurilor aflate la dosar (contractul de colaborare, certificatele de sănătate publică, facturile fiscale).

De asemenea, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra raportului de expertiză tehnico-contabilă și nu a menționat care sunt probele care dovedesc reaua-credință a inculpatului, reținând în mod eronat că inculpatul nu a putut prezenta organelor de control cele 12 facturi fiscale, deși acestea sunt depuse ca probe la dosar. În ce privește grava eroare de fapt, ambele instanțe confundă operațiunea comercială cu înscrisul constatator al acestei operațiuni și nu au avut în vedere raportul de expertiză contabilă, potrivit căruia operațiunile comerciale au existat în realitate și dădeau dreptul de a deduce taxa prev. de art. 145 și 146 din C. fisc. Referitor la infracțiunea prev. de art. 8 din Legea nr. 241/2005, nu există o probă care să dovedească reaua-credință a inculpatului, iar pentru infracțiunea prev. de art. 9 lit. c) din aceeași lege, nu s-a avut în vedere că operațiunile comerciale au fost reale, iar nu fictive.

Examinând hotărârea atacată prin prisma criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că recursul este nefondat. În ce privește cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 10 C. proc. pen., Curtea reține că acesta nu este incident în speță. Astfel, referitor la principala probă invocată de inculpat în apărarea sa, respectiv raportul de expertiză contabilă efectuat în cursul judecății (faza apelului, în primul ciclu procesual), Curtea constată că instanța de control judiciar s-a pronunțat asupra acestuia, dar în mod corect a constatat că nu pot fi reținute concluziile sale, întrucât nu se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.

Împrejurarea că acest raport de expertiză nu a fost valorificat de instanțele de fond și apel nu poate fi cenzurată prin prisma cazului de casare invocat, căci acesta sancționează nepronunțarea asupra unei probe administrate în cauză, iar nu concluziile la care instanțele au ajuns în urma analizării acesteia. În privința celor 12 facturi fiscale, instanța de apel a constatat că inculpatul nu Ie-a prezentat organelor de control, împrejurare dedusă din conținutul dosarului de urmărire penală, în cuprinsul căruia aceste înscrisuri nu se regăsesc. Pe de altă parte, este de observat că în mod inexplicabil aceste înscrisuri, considerate de inculpat extrem de relevante pentru stabilirea nevinovăției sale, au fost depuse de acesta la dosar abia în fața instanței de fond, în al doilea ciclu procesual, ceea ce ridică din start suspiciuni cu privire la veridicitatea lor.

Aceste suspiciuni sunt întărite mai apoi în urma unei analize atente a acestora, constatându-se de pildă că persoanele menționate ca și delegați la rubrica "date privind expediția", respectiv C.V. și C.V., au semnături diferite pe cele 12 facturi. Mai mult, în cazul numitului C.V., aceste semnături nu sunt identice în toate cazurile cu semnătura sa de pe alt înscris invocat în apărare de inculpat (și depus de asemenea abia în cursul judecății în apel, în primul ciclu procesual), respectiv contractul de colaborare încheiat între societatea inculpatului și S.C. D.V. S.R.L. Pe de altă parte, ceea ce interesează în cauză nu este dacă s-au întocmit sau nu niște facturi și nici măcar dacă acestea au fost înscrise în contabilitate, ci dacă operațiunile comerciale consemnate în aceste documente justificative au avut sau nu corespondent în realitate.

Din această perspectivă, instanța de apel a analizat probatoriul administrat în cauză, inclusiv înscrisurile menționate de inculpat în motivele scrise de recurs, așa încât nu se poate vorbi despre incidența primului caz de casare invocat de inculpat. În ce privește cazul de casare prev. de art. 385 9 pct. 18 C. proc. pen., Curtea constată că inculpatul nu a fost în măsură să indice mijloacele de probă reflectate denaturat în hotărârile pronunțate în cauză. În realitate, prin susținerile făcute, inculpatul contestă elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost condamnat, aspecte care urmează a fi cenzurate din perspectiva altui caz de casare decât cel invocat, respectiv cel prev. de art. 385 9 pct. 12 C. proc.

pen. În acest context, Curtea constată că problema esențială care se pune în speță (și de care depinde stabilirea vinovăției sau nevinovăției inculpatului) este aceea de a statua dacă operațiunile comerciale consemnate în cele 12 facturi emise de S.C. D.V. S.R.L. au fost sau nu reale. Or, așa cum o dovedesc probele administrate în cauză, deși inculpatul a pretins că aceste raporturi comerciale s-au derulat în realitate, invocând în acest sens un așa-zis contract de colaborare valabil pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 1 ianuarie 2008, din actele aflate la dosar a rezultat că S.C. D.V. S.R.L. nu funcționa la sediul social declarat și se afla în procedură de dizolvare încă din 10 aprilie 2006. Mai mult, numitul C.V., semnatarul contractului din partea S.C.

D.V. S.R.L., este o persoană care nu figurează în evidențele oficiale cu datele indicate (seria și nr. actului de identitate), nu avea vreo calitate în această societate (asociat, administrator), iar semnăturile sale pe actele depuse de inculpat la dosar (contract, chitanțe, facturi) nu sunt identice. Pe de altă parte, facturile invocate de inculpat prezintă numeroase vicii: nu cuprind datele complete ale delegatului, semnătura acestuia și chiar semnătura de primire a cumpărătorului; nu menționează nimic despre data la care au fost livrate bunurile, ceea ce contravine disp. art. 155 alin. (5) lit. l) din C. fisc. De asemenea, din așa zisul contract de colaborare nu rezultă care este data la care a fost încheiat, care este obiectul său, care sunt drepturile și obligațiile părților.

De altfel, acest contract este semnat de către numitul C.V. în calitate de "persoană de contact furnizor". De altfel, în declarațiile date în cauză, inculpatul nu a oferit detalii legate de această relație contractuală, susținând doar faptul că achizițiile de la S.C. D.V. S.R.L. au fost reale. Certificatele de sănătate publică veterinară nu reprezintă o probă că aceste relații comerciale s-au derulat în realitate, cu atât mai mult cu cât aceste certificate atestă că au fost abatorizate animale vii achiziționate de societatea inculpatului, fapt negat constant de acesta, care a susținut că ar fi achiziționat carne carcasă bovină și piei bovină de la diferite societăți, inclusiv S.C. D.V. S.R.L.

În ce privește raportul de expertiză contabilă întocmit în cursul judecății, așa cum însuși expertul a arătat în răspunsul la obiecțiuni (dosar fond rejudecare), fictivitatea facturilor nu poate fi stabilită decât de organele în drept, nefiind un aspect de competența sa. În consecință, Curtea constată că, fiind vorba despre operațiuni comerciale nereale, facturile care le consemnează nu pot fi considerate documente justificative, ceea ce înseamnă că taxa pe valoarea adăugată dedusă la înregistrarea în contabilitate devine nedeductibilă, aceeași fiind situația și în cazul cheltuielilor înregistrate în contabilitate. Pentru toate aceste motive, Curtea constată că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a fost condamnat, astfel încât criticile sale nu sunt întemeiate.

Prin urmare, recursul inculpatului este nefondat și va fi respins conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurentul inculpat L.G. împotriva Deciziei penale nr. 229/A din 12 octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 250 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 mai 2012. Procesat de GGC - CL