ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1512/2012
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1512/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului penal de față;
Prin
Sentința penală nr. 94 din 4 mai 2011 a Tribunalului Vrancea, inculpatul L.G. a
fost condamnat la:
- o pedeapsă de 1 an și 8 luni închisoare
pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr.
241/2005, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C.
pen.;
- o pedeapsă de 1 an și 6 luni închisoare
pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005
cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 lit. a) și art. 76 lit. d) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) și 34 lit. b) C.
pen., s-a contopit pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare cu pedeapsa de 1 an și
6 luni închisoare și s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea,
respectiv pedeapsa de 1 an și 8 luni închisoare.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus
suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata termenului de
încercare prev. de art. 82 C. pen., respectiv pe o durată de 3 ani și 8 luni.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la
art. 10 lit. a) C. proc. pen., a fost achitat inculpatul L.G. pentru săvârșirea
infracțiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 241/2005.
În temeiul art. 14 C. proc. pen. și art. 998
C. civ. a fost obligat inculpatul L.G. în solidar cu partea responsabilă
civilmente SC A.G. SRL - Lărgășeni, județul Vrancea la plata sumei de 7.960,91
RON cu dobânda legală aferentă, calculată până la data efectuării plății cu
titlu de despăgubiri civile către partea civilă Direcția Generală a Finanțelor
Publice Vrancea.
În baza art. 191 alin. (1) și (3) C. proc.
pen., a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente la
plata sumei de 3.000 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima
instanță a reținut, în fapt, următoarele:
SC A.G. SRL Lărgășeni este înmatriculată la
Registrul Comerțului din anul 2006, având ca obiect comerțul cu ridicata al
cărnii și produselor din carne, administratorul acestei societăți fiind
inculpatul L.G. care este asociat unic.
Ca urmare a solicitării organelor de poliție,
la data de 18 februarie 2008, lucrătorii din cadrul ANAF Vrancea au efectuat o
inspecție fiscală la societatea menționată, rezultatul verificării fiind
consemnat în procesul-verbal din 18 februarie 2008.
S-a constatat că, în perioada ianuarie 2007 -
septembrie 2007, SC A.G. SRL Lărgășeni a înregistrat aprovizionări cu carne
carcasă de bovină pe bază de facturi fiscale în cantitate de 12.648 Kg și piei
bovină în cantitate de 8.151 Kg.
Din consultarea certificatelor de sănătate
publică veterinară emise de Direcția Sanitară Vrancea la abatorul din Adjud,
aparținând SC M. SRL pentru SC A.G. SRL Lărgășeni a rezultat că societatea a
sacrificat la abatorul din Adjud un număr de 88 capete bovină, rezultând
cantitatea de 17.490 Kg carcasă bovină și cantitatea de 488 Kg organe bovină.
Conform documentelor financiar contabile
verificate, s-a constatat că intrările de produse abatorizate nu sunt
înregistrate ca fiind obținute din sacrificarea animalelor proprii, ci sunt
înregistrate ca fiind aprovizionate de la diverse societăți comerciale,
respectiv: SC G. SRL Homocea, SC L.I. SRL Vaslui, SC D.V. SRL Bacău și SC
C.T.I. SRL lași.
Din analiza datelor existente la DGFP Vrancea
și Vaslui s-a constatat că SC G. SRL Homocea și SC L.I. SRL Vaslui sunt
societăți comerciale care au ca obiect de activitate sacrificarea de animale și
comerțul cu produse din came, având depuse declarațiile fiscale la zi.
Referitor la SC D.V. SRL Bacău și SC C.T.I.
SRL lași s-au efectuat verificări prin DGFP de la locurile de domiciliu ale
societăților, rezultând că SC D.V. SRL Bacău nu funcționează la sediul social
declarat și este în dizolvare din data de 10 aprilie 2006, iar la SC C.T.I. SRL
lași obligațiile către bugetul de stat au fost stabilite prin estimare, iar
administratorul nu a putut fi contactat și nu a dat curs celor trei invitații
transmise de organul fiscal, motiv pentru care a fost sesizat Parchetul de pe
lângă Judecătoria lași.
Pe baza acestor verificări, organul fiscal a
concluzionat că doar operațiunile economice de aprovizionare de carcasă de la
SC G. SRL Homocea și SC L.I. SRL Vaslui îndeplinesc condițiile impuse de art.
146 alin. (1) lit. e) pct. 2 și art. 155 din Legea nr. 571/2003, pentru a fi
înregistrate în contabilitate, iar operațiunile privitoare la aprovizionări de
la SC D.V. SRL Bacău și SC C.T.I. SRL Iași nu s-au derulat în realitate, fiind
operațiuni fictive.
Înregistrarea de aprovizionări de carne
carcasă ca fiind efectuate de la societăți comerciale care au figurat la
Oficiul registrului Comerțului ca fiind plătitoare de TVA și pe bază de facturi
fiscale a avut ca scop atât creearea de proveniență pentru carnea obținută de
la animalele în viu sacrificate la abatorul din Adjud cât și introducerea în
procedura de determinare a TVA de plată pe care societatea o datora, a unei TVA
deductibil care se dovedește că nu are corespondent în TVA colectată, declarată
și achitată de furnizori, dar care are ca efect diminuarea TVA de plată la SC
A.G. SRL, urmărindu-se sustragerea de la plata TVA.
Potrivit raportului de expertiză judiciară
contabilă, SC A.G. SRL, prin administratorul L.G., a înregistrat în contabilitate,
în perioada ianuarie 2007 - septembrie 2007, achiziții de la SC D.V. SRL Bacău
concretizate într-un număr de 12 facturi fiscale din care reiese că s-a
achiziționat cantitatea de 4198 Kg carcasă de bovină și 4.671 Kg piei bovină,
în valoare totală de 45.995 RON, din care TVA 7.344 RON.
SC D.V. SRL Bacău, este conform Sentinței
civile nr. 152, emisă de Tribunalul Bacău în dizolvare începând cu data de 10
aprilie 2006. Prin Încheierea nr. 7.184 a fost numit lichidator dl. A.G. În
această situație, singurul reprezentant legal al societății era lichidatorul și
din documentele existente rezultă că firma nu a desfășurat activitate sub
conducerea acestuia.
În consecință facturile emise de către SC
D.V. SRL Bacău în perioada ianuarie 2007 - septembrie 2007, nu au fost emise de
către reprezentantul legal al societății și nu pot fi considerate documente
justificative ale tranzacțiilor. De aici rezultă faptul că TVA dedusă la
înregistrarea în contabilitate devine nedeductibilă iar cheltuielile
înregistrate în contabilitate sunt nedeductibile fiscal în conformitate cu
dispozițiile art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr. 571/2003.
În legătură cu achizițiile de la SC C.T.I.
SRL lași, expertul a concluzionat că tranzacțiile nu pot fi reținute ca nereale
întrucât aceasta este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului ca fiind
plătitoare de TVA pe bază de facturi ce au corespondent în TVA-ul colectat și
declarat (urmare a actului de control încheiat de DGFP lași).
În cauză s-au efectuat verificări la
Serviciul Public Comunitar Județean de Evidență Informatizată a Persoanei a
numelor menționate ca delegați în facturile de achiziții al SC A.G. SRL,
respectiv C.V., C.V. și P.I., ocazie în care s-a constatat că acestea nu
figurează în evidențe.
S-a reținut că înregistrarea în contabilitate
SC A.G. SRL a celor 12 facturi fictive emise SC D.V. SRL Bacău și care atestau
operațiuni comerciale nereale a avut ca efect sustragerea de la plata sumei de
7.342,74 RON reprezentând TVA și a sumei de 618,20 RON reprezentând impozit pe
venit.
În drept, s-a reținut că faptele inculpatului
L.G., care în calitate de administrator al SC A.G. SRL, în perioada ianuarie
2007 - septembrie 2007, a înregistrat în contabilitate cele 12 facturi fiscale
de aprovizionare fictive sustrăgându-se de la plata către bugetul de stat a
sumei de 7.342,74 RON, reprezentând TVA și a sumei de 618,20 RON reprezentând
impozit pe profit aferent cheltuielilor nedeductibile întrunesc elementele
constitutive ale infracțiunii prev. de art. 8 alin. (1) din Legea nr. 241/2005
cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și ale infracțiunii prev. de art. 9 lit.
c) din Legea nr. 241/2005 cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.
În ceea ce privește fapta de a omite în tot
sau în parte evidențierea în actele contabile ori în alte documente legale a
operațiunilor comerciale efectuate sau a veniturilor realizate că această faptă
nu există și mai mult inculpatul a înregistrat în contabilitate și operațiunii
fictive, motiv pentru care, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) în ref. la art.
10 lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului pentru săvârșirea
infracțiunii prev. de art. 9 lit. b) din Legea nr. 421/2005, cu aplicarea art.
41 alin. (2) C. pen.
La individualizarea pedepselor, instanța a
avut în vedere limitele de pedeapsă prevăzute de lege, modul și împrejurările
concrete în care inculpatul a săvârșit faptele, gradul de pericol social al
faptelor săvârșite și circumstanțele personale ale inculpatului.
Având în vedere că inculpatul nu are
antecedente penale și conduita bună avută înainte de comiterea infracțiunilor
deduse judecății, s-a reținut că acesta poate beneficia de circumstanța
atenuantă prev. de art. 74 lit. a) C. pen.
Împotriva Sentinței penale nr. 94 din 4 mai
2011 a Tribunalului Vrancea au declarat apel, în termen legal, inculpatul L.G.
și partea civilă Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea.
Inculpatul L.G. a criticat hotărârea pe
motive de netemeinicie și nelegalitate, solicitând, în principal, achitarea în
baza art. 10 lit. a) C. proc. pen. - întrucât fapta nu există și în subsidiar,
achitarea în baza art. 10 lit. d) C. proc. pen. - întrucât lipsește un element
constitutiv al infracțiunii.
A apreciat că în mod eronat instanța de fond
în considerentele sentinței a reținut că nu a fost în măsură să releve condițiile
în care a încheiat contractul de vânzare-cumpărare de carne de bovină, în
sensul că trebuia să fie în măsură să indice persoanele cu care a contractat în
numele firmei respective și locul de unde se făcea furnizarea produselor.
A susținut că există probe în dosar,
respectiv contractul încheiat în data de 1 ianuarie 2007, din care rezultă că a
avut contract de furnizare încheiat cu SC D.V. SRL Bacău, contract semnat din
partea furnizorului de numitul C.V., locul de furnizare a produselor fiind
stabilit la A. Adjud.
Faptul că livrările au fost reale rezultă și
din certificatele de sănătate publică veterinară emise de Direcția Sanitară
Veterinară Vrancea, acte existente în original în dosarul de urmărire penală,
din care rezultă că aceste tranzacții au avut loc efectiv la A.M. și nu într-un
apartament, cum s-a reținut în mod eronat în sentința pronunțată de instanța de
fond.
Un alt aspect pe care înțelege să îl critice
se referă la faptul că instanța de fond nu a luat în considerare raportul de
expertiză contabilă întocmit de expert C.Va., raport din concluziile căruia
rezultă cu certitudine că operațiunile comerciale din perioada ianuarie -
septembrie, din cele 12 facturi fiscale emise de SC D.V. către A. sunt
operațiuni comerciale reale, și nu fictive, cum se afirmă în rechizitoriu și
cum în mod eronat s-a reținut și de către instanța de fond.
A susținut că aceste operațiuni au existat în
realitate prin faptul că între marfa achiziționată și marfa livrată există
corespondență cantitativă.
Mai mult, expertul spune că aceste
operațiuni, așa cum sunt ele în contabilitatea societății inculpatului,
îndeplinesc condițiile prev. de art. 155 alin. (1) din Legea nr. 571/2003
privind Codul fiscal și pot fi înregistrate în contabilitate, situație care,
exista deja în contabilitatea societății.
De asemenea a susținut că expertul a arătat
că operațiunile comerciale efectuate de SC D.V. către SC A. îndeplinesc
condițiile de deducerea TVA-ului și că nu există nici un prejudiciu față de
partea civilă Ministerul Finanțelor.
A susținut că nu a fost stabilită
reaua-credință deoarece nu a cunoscut că cele 12 facturi nu au fost semnate de
reprezentantul legal al societății.
Partea civilă Direcția Generală a Finanțelor
Publice Vrancea a criticat hotărârea pe motive de nelegalitate și netemeinicie
susținând ca valoarea reală a prejudiciul cauzat este de 92.565 RON și nu de
7.960,91 RON.
A susținut că acest prejudiciu a fost
stabilit prin procesul-verbal de control din 19 februarie 2009 și Decizia de
impunere din 18 februarie 2009, acte administrative fiscale care i-au fost
comunicate inculpatului și care nu au fost contestate în procedura prealabilă
prevăzută de art. 205 și următoarele C. proc. fisc.
Prin Decizia penală nr. 229/A din 12
octombrie 2011 a Curții de Apel Galați, secția penală, au fost respinse ca
nefondate apelurile declarate în cauză.
Analizând sentința penală apelată, prin
prisma motivelor invocate de inculpatul L.G. și partea civilă Direcția Generală
a Finanțelor Publice Vrancea, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și
de drept, așa cum prevăd dispozițiile art. 371 alin. (2) C. proc. pen., Curtea
de Apel a constatat că prima instanță pe baza unei analize ample și judicioase
a probelor administrate în cauză, a reținut, în mod corect, faptele săvârșite
de inculpat cu vinovăție și a dat acestora încadrarea juridică corespunzătoare.
Astfel din procesul-verbal de control,
înregistrat la Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea din 18 februarie
2008, adresa din 14 ianuarie a ANAF Bacău, raportul de expertiză contabilă
judiciară, adresele din 15 iulie 2008 ale Serviciului Public Comunitar Județean
de Evidență a Persoanelor Vrancea și documentele de aprovizionare cu carne de
bovină, rezultă cu certitudine că, în perioada ianuarie 2007 - septembrie 2007,
inculpatul L.G., în calitate de administrator al SC A.G. SRL Lărgășeni a
stabilit cu rea-credință TVA datorată bugetului de stat prin înregistrarea în
evidențele contabile a unui număr de 12 facturi fiscale de achiziții marfă
emise de SC D.V. SRL Bacău, ce atestă operațiuni comerciale nereale,
sustrăgându-se astfel de la plata sumei de 7.342,74 RON reprezentând TVA
nedeductibil conform art. 146 alin. (1) lit. b) pct. 2 din Legea nr. 571/2003
și a sumei de 618,20 RON reprezentând impozit pe profit aferent cheltuielilor
nedeductibile conform dispozițiilor art. 21 alin. (4) lit. f) din Legea nr.
571/2003.
Apărările inculpatului L.G., în sensul că
operațiunile comerciale menționate în cele 12 facturi fiscale emise de SC D.V.
SRL Bacău au existat în realitate sunt nefondate, fiind contrazise de probele
administrate în cauză.
Astfel, din verificările efectuate de
Direcția Generală a Finanțelor Publice Bacău a rezultat că SC D.V. SRL Bacău,
cu codul de identificare fiscală RO 7354412 este în dizolvare din data de 10
aprilie 2006 conform Sentinței nr. 152 a Tribunalului Bacău, astfel că, în
ianuarie 2007, această societate nu avea cum să încheie un contract de
furnizare de produse cu societatea administrată de inculpat.
De asemenea, a rezultat că prin încheierea
nr. X a fost numit lichidator dl. A.G. și din discuțiile purtate cu acesta și
documentele existente la dosar rezultă că firma nu a desfășurat activitate sub
conducerea lichidatorului.
Mai mult, din contractul de colaborare depus
la dosar de către inculpat rezultă că la rubrica furnizor contractul este
semnat de numitul C.V., ori din verificările efectuate de serviciul Public
Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor Vrancea rezultă că această
persoană nu există.
Este evident că înregistrările în
contabilitatea SC A.G. Lărgășeni a cheltuielilor efectuate cu aprovizionarea cu
carcasă de bovină de la SC D.V. SRL Bacău sunt fictive, atâta timp cât acestea
nu au avut la bază documente justificative, potrivit legii, prin care să se
facă dovada efectuării operațiunii sau intrării în gestiune.
Sub acest aspect se constată că deși cele 12
facturi emise de SC D.V. SRL Bacău au fost înregistrate în contabilitate,
inculpatul nu a putut prezenta organelor de control aceste facturi pentru a se
putea verifica dacă conțin elementele prevăzute de art. 3 din Ordinul MFP nr.
29 din 14 ianuarie 2003 - privind aplicarea prevederilor H.G. nr. 831/1197,
respectiv locul de expediere, denumirea sucursalei, punctul de lucru,
localitatea strada și numărul, județul, numele și prenumele persoanei care a
efectuat livrarea, seria și numărului actului de identitate, codul numeric
personal.
Concluziile raportului de expertiză întocmit
de expertul C.Va. nu pot fi reținute atâta timp cât acestea nu se coroborează
cu celelalte probe administrate în cază.
Sub acest aspect considerăm suficient să
arătăm că din raport rezultă că pentru SC A.G. SRL cumpărările au fost
stabilite pe baza mențiunilor din jurnalul de cumpărări, ori în cauză nu s-a
contestat că cele 12 tranzacții nu au fost înregistrate ci, dimpotrivă s-a
contestat că aceste facturi au fost înregistrate deși nu au la bază operațiuni
reale.
Nici susținerile părții civile Direcția
Generală a Finanțelor Publice Vrancea, în sensul că valoarea reală a
prejudiciul cauzat este de 92.565 RON, așa cum stabilit prin procesul-verbal de
control din 19 februarie 2009 și nu de 7.960,91 RON nu sunt fondate.
Sub acest aspect este de observat că prin
procesul-verbal de control din 19 februarie 2009 la stabilirea prejudiciului au
fost avute în vedere și tranzacțiile efectuate cu SC C.I. SRL lași, ori prin
raportul de expertiză contabilă judiciară s-a stabilit că după efectuarea
controlului, s-au efectuat verificări încrucișate și s-a stabilit că facturile
respective au fost înregistrate și DGFP lași a calculat taxele și impozitele
datorate de SC C.I. SRL, situație în care tranzacțiile respective fiind
înregistrate atât în contabilitatea furnizorului cât și în contabilitatea
beneficiarului și nu pot fi reținute ca nereale.
Mai mult prin rechizitoriu, inculpatul a fost
trimis în judecată doar pentru cele 12 facturi emise de SC D.V. SRL, ori pentru
aceste facturi prin expertiza contabilă judiciară s-a reținut că prejudiciul
constă în suma de 7342,74 RON, reprezentând TVA și în suma de 618,20 RON
reprezentând impozit pe profit aferent cheltuielilor nedeductibile.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs
inculpatul L.G., invocând cazurile de casare prev. de art. 385
9
pct.
10 și 18 C. proc. pen.
S-a arătat astfel că instanța de fond eronat
a reținut că inculpatul nu a fost în măsură să releve condițiile în care a fost
încheiat contractul de vânzare de carne de bovină, omițând să se pronunțe
asupra înscrisurilor aflate la dosar (contractul de colaborare, certificatele
de sănătate publică, facturile fiscale).
De asemenea, instanța de fond nu s-a
pronunțat asupra raportului de expertiză tehnico-contabilă și nu a menționat
care sunt probele care dovedesc reaua-credință a inculpatului, reținând în mod
eronat că inculpatul nu a putut prezenta organelor de control cele 12 facturi
fiscale, deși acestea sunt depuse ca probe la dosar.
În ce privește grava eroare de fapt, ambele
instanțe confundă operațiunea comercială cu înscrisul constatator al acestei
operațiuni și nu au avut în vedere raportul de expertiză contabilă, potrivit
căruia operațiunile comerciale au existat în realitate și dădeau dreptul de a
deduce taxa prev. de art. 145 și 146 din C. fisc.
Referitor la infracțiunea prev. de art. 8 din
Legea nr. 241/2005, nu există o probă care să dovedească reaua-credință a
inculpatului, iar pentru infracțiunea prev. de art. 9 lit. c) din aceeași lege,
nu s-a avut în vedere că operațiunile comerciale au fost reale, iar nu fictive.
Examinând hotărârea atacată prin prisma
criticilor formulate și a cazurilor de casare invocate, Curtea constată că recursul
este nefondat.
În ce privește cazul de casare prev. de art.
385
9
pct. 10 C. proc. pen., Curtea reține că acesta nu este incident
în speță.
Astfel, referitor la principala probă
invocată de inculpat în apărarea sa, respectiv raportul de expertiză contabilă
efectuat în cursul judecății (faza apelului, în primul ciclu procesual), Curtea
constată că instanța de control judiciar s-a pronunțat asupra acestuia, dar în
mod corect a constatat că nu pot fi reținute concluziile sale, întrucât nu se
coroborează cu celelalte probe administrate în cauză.
Împrejurarea că acest raport de expertiză nu
a fost valorificat de instanțele de fond și apel nu poate fi cenzurată prin
prisma cazului de casare invocat, căci acesta sancționează nepronunțarea asupra
unei probe administrate în cauză, iar nu concluziile la care instanțele au
ajuns în urma analizării acesteia.
În privința celor 12 facturi fiscale,
instanța de apel a constatat că inculpatul nu Ie-a prezentat organelor de
control, împrejurare dedusă din conținutul dosarului de urmărire penală, în
cuprinsul căruia aceste înscrisuri nu se regăsesc.
Pe de altă parte, este de observat că în mod
inexplicabil aceste înscrisuri, considerate de inculpat extrem de relevante
pentru stabilirea nevinovăției sale, au fost depuse de acesta la dosar abia în
fața instanței de fond, în al doilea ciclu procesual, ceea ce ridică din start
suspiciuni cu privire la veridicitatea lor.
Aceste suspiciuni sunt întărite mai apoi în
urma unei analize atente a acestora, constatându-se de pildă că persoanele
menționate ca și delegați la rubrica "date privind expediția",
respectiv C.V. și C.V., au semnături diferite pe cele 12 facturi. Mai mult, în
cazul numitului C.V., aceste semnături nu sunt identice în toate cazurile cu
semnătura sa de pe alt înscris invocat în apărare de inculpat (și depus de
asemenea abia în cursul judecății în apel, în primul ciclu procesual),
respectiv contractul de colaborare încheiat între societatea inculpatului și
S.C. D.V. S.R.L.
Pe de altă parte, ceea ce interesează în cauză
nu este dacă s-au întocmit sau nu niște facturi și nici măcar dacă acestea au
fost înscrise în contabilitate, ci dacă operațiunile comerciale consemnate în
aceste documente justificative au avut sau nu corespondent în realitate.
Din această perspectivă, instanța de apel a
analizat probatoriul administrat în cauză, inclusiv înscrisurile menționate de
inculpat în motivele scrise de recurs, așa încât nu se poate vorbi despre
incidența primului caz de casare invocat de inculpat.
În ce privește cazul de casare prev. de art.
385
9
pct. 18 C. proc. pen., Curtea constată că inculpatul nu a fost
în măsură să indice mijloacele de probă reflectate denaturat în hotărârile
pronunțate în cauză.
În realitate, prin susținerile făcute,
inculpatul contestă elementele constitutive ale infracțiunilor pentru care a
fost condamnat, aspecte care urmează a fi cenzurate din perspectiva altui caz
de casare decât cel invocat, respectiv cel prev. de art. 385
9
pct.
12 C. proc. pen.
În acest context, Curtea constată că problema
esențială care se pune în speță (și de care depinde stabilirea vinovăției sau
nevinovăției inculpatului) este aceea de a statua dacă operațiunile comerciale
consemnate în cele 12 facturi emise de S.C. D.V. S.R.L. au fost sau nu reale.
Or, așa cum o dovedesc probele administrate
în cauză, deși inculpatul a pretins că aceste raporturi comerciale s-au derulat
în realitate, invocând în acest sens un așa-zis contract de colaborare valabil
pentru perioada 1 ianuarie 2007 - 1 ianuarie 2008, din actele aflate la dosar a
rezultat că S.C. D.V. S.R.L. nu funcționa la sediul social declarat și se afla
în procedură de dizolvare încă din 10 aprilie 2006.
Mai mult, numitul C.V., semnatarul
contractului din partea S.C. D.V. S.R.L., este o persoană care nu figurează în
evidențele oficiale cu datele indicate (seria și nr. actului de identitate), nu
avea vreo calitate în această societate (asociat, administrator), iar
semnăturile sale pe actele depuse de inculpat la dosar (contract, chitanțe,
facturi) nu sunt identice.
Pe de altă parte, facturile invocate de
inculpat prezintă numeroase vicii: nu cuprind datele complete ale delegatului,
semnătura acestuia și chiar semnătura de primire a cumpărătorului; nu
menționează nimic despre data la care au fost livrate bunurile, ceea ce contravine
disp. art. 155 alin. (5) lit. l) din C. fisc.
De asemenea, din așa zisul contract de
colaborare nu rezultă care este data la care a fost încheiat, care este
obiectul său, care sunt drepturile și obligațiile părților. De altfel, acest
contract este semnat de către numitul C.V. în calitate de "persoană de
contact furnizor".
De altfel, în declarațiile date în cauză,
inculpatul nu a oferit detalii legate de această relație contractuală,
susținând doar faptul că achizițiile de la S.C. D.V. S.R.L. au fost reale.
Certificatele de sănătate publică veterinară
nu reprezintă o probă că aceste relații comerciale s-au derulat în realitate,
cu atât mai mult cu cât aceste certificate atestă că au fost abatorizate
animale vii achiziționate de societatea inculpatului, fapt negat constant de
acesta, care a susținut că ar fi achiziționat carne carcasă bovină și piei
bovină de la diferite societăți, inclusiv S.C. D.V. S.R.L.
În ce privește raportul de expertiză
contabilă întocmit în cursul judecății, așa cum însuși expertul a arătat în
răspunsul la obiecțiuni (dosar fond rejudecare), fictivitatea facturilor nu
poate fi stabilită decât de organele în drept, nefiind un aspect de competența
sa.
În consecință, Curtea constată că, fiind
vorba despre operațiuni comerciale nereale, facturile care le consemnează nu
pot fi considerate documente justificative, ceea ce înseamnă că taxa pe
valoarea adăugată dedusă la înregistrarea în contabilitate devine
nedeductibilă, aceeași fiind situația și în cazul cheltuielilor înregistrate în
contabilitate.
Pentru toate aceste motive, Curtea constată
că faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor
pentru care a fost condamnat, astfel încât criticile sale nu sunt întemeiate.
Prin urmare, recursul inculpatului este
nefondat și va fi respins conform art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc.
pen.
Văzând și disp. art. 192 alin. (2) C. proc.
pen.,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de
recurentul inculpat L.G. împotriva Deciziei penale nr. 229/A din 12 octombrie
2011 a Curții de Apel Galați, secția penală.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de
250 RON cu titlul de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 50 RON,
reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, până la prezentarea
apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului
Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10 mai
2012.
Procesat
de GGC - CL