ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1548/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1548/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanții L.C., L.I. și I.L. au solicitat
în contradictoriu cu Ministerul Justiției și Libertăților Cetățenești -
Direcția Cetățenie, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să fie
obligat pârâtul să examineze și să soluționeze cererile de redobândire a
cetățeniei române.
În motivarea
acțiunii, reclamanții au arătat că, în data de 01 iunie 2008, după 5 ani de
așteptare, au fost invitați la sediul misiunii diplomatice din Chișinău pentru
depunerea actelor de redobândire a cetățeniei române.
Autoritatea publică pârâtă
a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive
a Ministerului Justiției și Libertăților Cetățenești, având în vedere prevederile
art. 1 alin. (1) O.U.G. nr. 5/2010, prin care s-a înființat Autoritatea Națională
pentru Cetățenie.
Curtea de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 2318
din 13 mai 2010, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Ministerului
Justiției și, soluționând pe fond cauza, a respins acțiunea reclamanților ca devenită
fără obiect.
Totodată, a obligat pârâtul
la plata sumei de 4,30 RON cheltuieli de judecată către reclamanți.
Pentru a pronunța această
sentință, instanța a reținut că cererile reclamanților au fost examinate și avizate
pozitiv în ședința din 11 noiembrie 2009, iar ulterior au fost aprobate prin Ordinul
președintelui Autorității Naționale pentru Cetățenie din 25 martie 2010.
În ceea ce privește cererea
de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa de
timbru în cuantum de 4 RON și timbru judiciar de 0,30 RON, Curtea reține că cererea
este întemeiată, temeiul acordării cheltuielilor de judecată fiind culpa procesuală
a părții, neavând relevanță că, soluția nu a fost pronunțată pe fondul cererii,
ci s-a constatat că acțiunea a rămas fără obiect, deoarece, la momentul sesizării
instanței de judecată, cererea nu era soluționată, deci refuzul nesoluționării era
în ființă și justifica pornirea procesului.
Împotriva acestei sentințe,
în temeiul art. 299 C. proc. civ., a formulat recurs pârâtul Ministerul Justiției.
Recurentul a susținut,
în esență, că în mod greșit instanța de fond a respins excepția lipsei calității
procesuale pasive invocate de Ministerul Justiției, întrucât prin O.U.G. nr. 5/2010
s-a înființat Autoritatea Națională pentru Cetățenie, care a preluat atribuțiile
și răspunderea privind soluționarea cererilor de acordare, redobândire, renunțare
sau retragere a cetățeniei române.
Prin cel de-al doilea
motiv de casare, recurentul susține că în mod greșit instanța l-a obligat la plata
cheltuielilor de judecată către reclamanți, deoarece pârâtul nu a căzut în pretenții
și, fără a cădea în pretenții, nu sunt îndeplinite condițiile legale pentru a fi
obligat la cheltuieli de judecată.
Pe de altă parte, susține
recurentul, cererea reclamanților a fost analizată de către Comisia pentru Cetățenie
într-un termen rezonabil astfel că nu poate fi reținut un comportament necorespunzător
al statului în nesoluționarea cererilor reclamanților.
Examinând cauza prin prisma
motivelor invocate în recurs și a prevederilor art. 304
1
C.
proc. civ., față de probatoriul administrat, Înalta Curte constată că recursul este
nefondat.
Într-adevăr, așa cum corect
a reținut și instanța de fond, calitatea procesuală a unei părți se apreciază în
momentul introducerii acțiunii, astfel că, în raport de acest moment, Ministerul
Justiției și Libertăților Cetățenești avea în competență soluționarea cererilor
de redobândire a cetățeniei române formulată de reclamanți.
Pe fond, pricina a rămas
fără obiect, întrucât așa cum rezultă din adresa din 21 aprilie 2010, cererile reclamanților
au fost examinate și avizate pozitiv în ședința din 11 noiembrie 2009 a Comisiei
pentru Cetățenie din cadrul Ministerului Justiției și au fost aprobate prin Ordinul
Autorității Naționale pentru Cetățenie din 25 martie 2010, autoritate înființată
prin O.U.G. nr. 5/2010, căreia i-a revenit această atribuțiune.
Referitor la obligarea
pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, se constată că acesta este într-o
evidentă culpă procesuală, demersul judiciar al reclamanților fiind determinat de
atitudinea de pasivitate a pârâtului.
Avizarea cererii după
promovarea acțiunii a justificat pornirea acesteia, astfel că pârâtul este în culpă
și în mod corect a fost obligat să plătească cheltuieli de judecată reprezentând
taxă judiciară de timbru și timbru judiciar, în raport de avizarea tardivă a cererii
reclamanților.
Examinând și din oficiu
hotărârea atacată și neconstatându-se existența motivelor de casare, recursul declarat
în cauză va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiției
împotriva sentinței civile nr. 2318 din 13 mai 2010 a Curții de Apel București,
secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie
2011.