ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2664/2012

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Prin sentința penală nr. 437/ F din 25 mai 2011 a Tribunalului București, secția a II-a penală, în temeiul disp. art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (2) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul K.R.P., la pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a, lit. b) și c) C. pen., în condițiile disp. art. 65 alin. (2) C. pen. Cu aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit. b) și c) C. pen.

S-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe un termen de încercare de 7 (șapte) ani, în condițiile disp. art. 86

2

C. pen., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pe durata termenului de încercare, inculpatul a fost obligat să se supună următoarelor măsurii de supraveghere și obligații stabilite în condițiile disp. art. 86

3

alin. (1) și (3) C. pen.:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existentă;

e) să desfășoare o activitate.

S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor ce au ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile disp. art. 86

4

C. pen.

În temeiul disp. art. 71 pct. 5 C. pen., pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepsei accesorii.

În temeiul disp. art. 254 alin. (1), (2) C. pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, și art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000 cu modificările și completările ulterioare, i-au condamnat pe inculpații D.G., S.M.  la cate 4 (patru) ani închisoare și cate 2 (doi) ani interzicerea drepturilor prev de art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit b) și c) C. pen., în condițiile disp. art. 65 alin. (2) C. pen. Cu aplicarea art. 71 C. pen. și art. 64 alin. (1) lit. a) teza a II-a lit b) și c) C. pen. pentru fiecare pedeapsă aplicată inculpaților.

S-a dispus suspendarea executării pedepselor sub supraveghere aplicate celor doi inculpați pe un termen de încercare de cate 6 (șase) ani, în condițiile disp. art. 86

2

C. pen., calculat de la data rămânerii definitive a hotărârii.

Pe durata termenului de încercare, inculpații au fost obligați să se supună următoarelor măsurii de supraveghere și obligații stabilite în condițiile disp. art. 86

3

alin. (1) și (3) C. pen.:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, la datele fixate de acesta;

b) să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;

d) să comunice informații de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existență;

e) să desfășoare o activitate.

S-a atras atenția ambilor inculpați asupra consecințelor ce au ca urmare revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere, în condițiile disp. art. 86

4

C. pen.

În temeiul disp. art. 71 pct. 5 C. pen. pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepselor închisorii aplicate ambilor inculpații s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii.

În temeiul disp. art. 254 pct. 3 rap. la art. 118 lit. d) C. pen., s-a confiscat de la inculpatul K.R.P. suma de 1.000 de lei, iar de la inculpații K.R.P., D.G. și S.M. suma de 1.000 lei.

S-a ridicat măsura instituirii sechestrului asigurător dispus prin Ordonanța din data de 02 noiembrie 2010 asupra bunurilor inculpaților, la data confiscării sumelor menționate.

În temeiul disp. art. 191 C. proc. pen. au fost obligat pe inculpații la cate 2.800 de lei cheltuieli judiciare statului, în contul Iban - deschis la Trezoreria Sector 4 București, beneficiar Tribunalul București.

S-a reținut că prin rechizitoriul nr. 171/ P din data de 09 noiembrie 2010 al Ministerului Public, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. - Serviciul Teritorial București, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate, inculpații:

- K.R.P.

- pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare, cu aplic. art. 41 alin. (1) C. pen. (2) acte materiale).

- D.G.

- pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare.

- S.M.

- pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1), (2) C. pen. raportat la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare și la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare.

S-a reținut în actul de sesizare că, în data de 05 martie 2010, inculpatul K.R.P. împreună cu inculpații D.G. și S.M. au pretins și au primit de la reprezentanții SC C.E.I. SRL și SC R.A. SRL în total suma de 2.000 lei cu scopul de a îndeplini defectuos atribuțiile de serviciu de către cei trei inculpați, prin neluarea măsurilor legale în raport de constatarea neregulilor în timpul verificărilor efectuate și a aplicării unor amenzi în cuantum redus firmelor.

Inculpații funcționau ca și comisari în cadrul gărzii Financiare - Comisariatul General.

La data de 05 martie 2010 s-au deplasat în localitatea Voluntari, la punctul de lucru al SC C.E.I. SRL din Complexul Comercial S.E.C.P.F., pentru a efectua un control operativ și inopinat. Această firmă era reprezentată de numita A.T. Cei trei inculpați au verificat documentele de înființare și funcționare ale societății, cele de proveniență a mărfii, autorizațiile societății, au verificat sumele încasate din vânzări, cele înregistrate în evidența contabilă nefiind constatate diferențe, au inventariat toată marfa.

Inculpatul S.M. i-a spus reprezentantei societății că firma nu deține spații diferite pentru comerțul en-gross și pentru cel en-detail, neregulă ce trebuie sancționată cu amendă de la 4.000 lei la 20.000 lei.

Comisarii au spus reprezentantei firmei că vor sancționa societatea pentru această neregulă cu o amendă contravențională în valoare de 10.000 lei. Procesul verbal a fost completat de inculpatul S.M., pentru suma de 4.000 lei, inculpatul K.R.P. exprimându-și nemulțumirea cu privire la cuantumul prea mic al amenzii, motiv pentru care a afirmat că va chema a doua zi pe reprezentanta societății la sediul Gărzii Financiare pentru a și continua verificările și a aplica o nouă sancțiune contravențională. La sugestia inculpatului K.R.P., A.T. a dat acestuia, sub o coală 1000 lei, să nu mai fie chemată a doua zi la sediul Gărzii Financiare în vederea continuării controlului, bani pe care comisarul K.R.P. i-a luat.

A.T. a împrumutat 550 lei de la H.M.R., administrator al SC O.T. SRL, cu punct de lucru în același complex comercial. Cei trei comisari K.R.P., D.G. și S.M. au făcut mențiuni cu privire la controlul efectuat la punctul de lucru al SC C.E.I. SRL în Registrul unic de control la poziția nr. 4, conform procesului verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din 05 martie 2010, SC C.E.I. SRL, a fost sancționată cu suma de 4.000 lei.

La aceeași dată - 05 martie 2010 - cei trei inculpați K.R.P., D.G. și S.M., au efectuat un control la SC R.A. SRL, reprezentanta de R.I. în calitate de administrator și V.A.M., asociat în cadrul societății comerciale. Cei trei inculpați au verificat actele firmei, au inventariat, prin sondaj, marfa și modul de evidențiere fiscală a sumelor de bani încasate din vânzări la data efectuării controlului.

Inculpații au adus la cunoștința reprezentanților societății că societatea va fi amendată cu 20.000 lei pentru neregulile constatate, în sensul depozitarii și vânzării mărfurilor cu amănuntul și cu ridicata în același spațiu comercial, a faptului că nu există atestat în vederea comercializării băuturilor alcoolice cu ridicata, iar pe bonurile emise de casa de marcat nu erau individualizate produsele vândute. S-a reținut în actul de sesizare că în final, ca urmare a discuțiilor purtate de reprezentanții firmei cu inculpații, au stabilit să fie aplicată o amendă de 4.000 lei și 1.000 lei pentru inculpați ca mită.

Conform procesului verbal din 05 martie 2010 SC R.A. SRL a fost sancționată cu avertisment pentru comercializarea en-gross a băuturilor alcoolice fără a deține atestatul prevăzut de C. fisc. și cu amendă de 4.000 lei pentru exercitarea activității de comerț cu ridicata și cu amănuntul în același spațiu. S-a dispus și oprirea activității de comercializare a produselor accizabile, pe termen de o lună și comercializarea în sistem en-gross a mărfurilor la standul societății.

În faza de urmărire penală s-au audiat martorii A.T., A.I., H.M.R., N.V., H.I., V.A.M., s-au audiat inculpații K.R.P., D.G. și S.M., s-au depus înscrisuri, s-au întocmit procese verbale de cercetare la fața locului, s-au efectuat planșe foto, procese verbale de aducere la cunoștință a sechestrului.

În faza cercetării judecătorești s-au audiat inculpații K.R.P., D.G. și S.M., s-au audiat martorii A.T., H.I., H.M.R., R.I., V.A.M., N.V., s-au depus la dosar înscrisuri în circumstanțiere de către inculpații D.G., K.R.P., S.M. și de către reprezentantul Ministerului Public sentința penală nr. 253 din 2 martie 2011 a Tribunalului București, sectia I-a penală.

Din analiza materialului probator a rezultat situația de fapt așa cum a fost reținută în actul de sesizare instanței, cu următoarele precizări:

Din probele administrate în faza de urmărire penală și în faza cercetării judecătorești a rezultat existența infracțiunilor în calificarea dată de rechizitoriu și săvârșirea acestora de către inculpați. La data de 05 martie 2010, cei trei inculpați K.R.P., D.G. și S.M., au efectuat un control la punctul de lucru al SC C.E.I. SRL din complexul comercial „S.E.C.P.F.", firma reprezentată de martora A.T. Martora, în declarațiile date în faza de urmărire penală și cercetare judecătorească relatează modalitatea în care inculpatul K.R.P. a procedat pentru a obține de la această sumă de bani cu titlu de mită în modalitatea pretinderii. Cuantumul amenzii aplicată de inculpați a fost de 4.000 lei, suma achitată de martoră pe loc, pentru care s-a încheiat proces verbal de constatare și sancționare a contravențiilor din data de 05 martie 2010 și interzicerea comercializării în sistem en-gross a mărfurilor din standul nr. 290. Pentru această sumă s-a emis chitanța din 05 martie 2010.

Martora a mai declarat că inculpatul K.R.P. a apreciat că suma aplicată cu titlu de amendă este prea mică, motiv pentru care martora trebuia să se prezinte a doua zi la sediul Gărzii Financiare pentru continuarea verificărilor și aplicarea unei noi sancțiuni contravenționale. Această precizare a inculpatului a fost făcută pentru a o determina pe martora să accepte cererea acestuia de a i se oferi cu titlu de mită, suma pretinsă de acesta, de 1.000 lei.

În declarații martora arată cum s-a desfășurat acest proces de mituire și faptul că pentru suma de 550 lei, în completarea sumei de 450 lei pe care o avea, s-a împrumutat de la martorul H.M.R., administrator al SC O.T. SRL, cu punct de lucru în apropierea standului martorei. Declarația martorei se coroborează cu declarația martorului H.M.R., care arată că a împrumutat-o cu suma de 550 lei în jurul orelor 12,00, în ziua efectuării controlului, iar în jurul orelor 16,00 banii i-au fost restituiți. Suma de bani în cuantum de 4.000 lei, împrumutată de la martorul H.I. reprezintă cuantumul amenzii aplicate, controlul s-a efectuat pe parcursul a 2-3 ore, suma de bani de 550 lei a fost împrumutată de la martorul H.M.R. în jurul orelor 12,00, după achitarea amenzii, împrejurări de fapt care în ordinea derulării lor vin în sprijinul susținerii acuzării și convingerii instanței că ultima sumă împrumutată de 550 lei a fost pentru a întregi suma deținută de martora de 450 lei și a obține în final cei 1.000 lei dați inculpatului K.R.P. cu titlu de mită, la pretinderea acestuia.

În aceeași zi, inculpații au efectuat control la SC R.A. SRL reprezentată de martorul R.I., având ca asociat pe V.A.M. Inculpații au adus la cunoștința reprezentanților că au constatat nereguli pentru care societatea va fi amendată cu suma de 20.000 lei.

Conform procesului verbal din 05 martie 2010 societatea a fost sancționată cu 4.000 lei amendă și cu „avertisment „pentru comercializarea „en-gross" a băuturilor alcoolice.

Din declarația martorilor R.I. și V.A.M. a rezultat că, în prezența celor trei comisari, dând curs propunerii acestora, a fost înmânată în plus suma de 1.000 lei, cu titlu de mită, pentru ca să fie aplicată o amendă mai mică, respectiv de 4.000 lei și nu de 20.000 lei. Ambii martori arată în declarații că, din discuțiile purtate și din gestica inculpaților au înțeles că pentru a primi o amendă mai mică, trebuie să dea „ceva" în plus peste amendă, adică 1.000 lei, sumă pe care inculpații au acceptat-o după ce au numărat banii.

Declarațiile martorului R.I. date în faza de urmărire penală s-au coroborat cu declarația dată în fața instanței de judecată, sub jurământ, din care rezultă că cei trei inculpați i-au pretins o sumă de bani „peste" amendă.

Declarațiile martorilor R.I. și V.A.M. s-au coroborat cu declarația martorilor H.I., H.M.R., N.V., care arată că în complex se vorbește că se obișnuiește, când vin controalele, să se dea „șpagă", iar martora A.T. arată că de la martora V.A. știe că aceasta a dat aceeași sumă de bani drept mită inculpaților cu ocazia controlului efectuat de aceștia în aceeași zi la standul ei.

Declarațiile inculpatului au avut valoare probantă condiționată de existența altor probe care să confirme veridicitatea lor. În cauză, declarațiile inculpaților au fost singulare, nu au fost susținute de nici un element probator. Nimeni nu s-ar recunoaște vinovat, știind că poate fi condamnat. Cu privire la declarațiile martorilor, instanța a stabilit valoarea probantă a acestora potrivit regulii generale a liberei aprecieri a probelor, în aprecierea sincerității acestora având în vedere ca nu au fost influențați în declarațiile lor și că nu au avut un interes nelegitim în soluționarea cauzei prin avantaje de condamnare sau achitare a inculpaților.

Pentru aceste considerente, fiind evidentă existenta infracțiunilor pentru care inculpații au fost trimiși în judecată și săvârșirea acestora de către inculpați, tribunalul a procedat la condamnarea acestora la pedepse privative de libertate, al căror cuantum să dea o eficienta disp.art. 52 C. pen.

Având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei prev.de art. 72 C. pen., în raport de gradul de pericol social concret al faptelor săvârșite, dar și de persoana inculpaților care, după cum urmează:

- D.G. - din înscrisurile depuse la dosar rezultă că are o înaltă pregătire profesională, respectă regulile de deontologie profesională, are o înaltă moralitate;

- K.R.P. - este apreciat de colectivul din care face parte este bine pregătit profesional;

- S.M. - are performanțe profesionale, respectă regulile de deontologie profesională, are o înaltă moralitate, toți trei inculpați au familii organizate, nu au antecedente penale, împrejurări care îndrituiesc tribunalul să aprecieze că rolul educativ și coercitiv al pedepselor poate fi atins și fără privare de libertate, prin suspendarea exercitării pedepselor sub supraveghere (art. 86

1

C. pen.) - Aceasta este un mijloc de individualizare judiciară a executării pedepsei închisorii, ce are ca efect lăsarea în libertate a inculpatului, pe o perioadă de timp, denumită termen de încercare (art. 86

2

C. pen.).

Inculpații K.R.P., D.G. și S.M. vor fi supuși unor măsuri de supraveghere și li se vor impune respectarea unor obligații stabilite în condițiile disp.art. 86

3

alin. (1) și (3) C. pen.

II. Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpații K.R.P., D.G. și S.M.

Parchetul a criticat sentința penală nr. 437 din 25 mai 2011 sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei în condițiile în care infracțiunile reținute în sarcina celor trei inculpați sunt grave și vizează fapte de corupție.

A doua critică a vizat nelegalitatea instanței sub aspectul nepronunțării instanței asupra unei cereri formulate de procuror, în ședința publică privind adoptarea măsurii de a nu părăsi țara.

Inculpatul K.R.P. a solicitat respingerea apelului declarat de Parchet iar în ce privește apelul său solicită achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. pen. având în vedere că din ansamblul probator nu rezultă vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Inculpatul D.G. a solicitat achitarea în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Inculpatul-apelant arată că prima instanță a făcut o analiză simplistă cu privire la vinovăția sa.

Inculpatul S.M. a solicitar de asemenea achitarea sa în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen. Acesta susține că la dosar nu există nici o probă directă care să-l incrimineze pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Curtea luând spre examinare sentința penală pronunțată de Tribunalul București sub aspectul motivelor de apel invocate cât și din oficiu conform dispozițiilor art. 371 alin. (1) C. proc. pen. a constatat că prima instanță a stabilit bine situația de fapt și a reținut vinovăția inculpaților pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. (1) și (2) C. pen. în condițiile dispozițiilor art. 6 și 7 din Legea nr. 78/2000 și pentru care au fost condamnați la câte 4 ani închisoare cu aplicarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

Critica formulată de parchet în sensul că s-a făcut o greșită individualizare a pedepsei precum și a modalității de executarea pedepsei este nefondată.

În conformitate cu dispozițiile art. 72 C. pen. la individualizarea pedepsei trebuie să se țină seama între altele, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de limitele de pedeapsă prevăzute de lege, de persoana făptuitorului, de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Evident că astfel de fapte de corupție prezintă un grad de pericol social ridicat în limitele de pedeapsă reținute la art. 254 C. pen. sunt de la 3 la 15 ani închisoare, ori, din actele de la dosar rezultă că inculpații nu au antecedente penale, au desfășurat o activitate profesională onorabilă, au avut un comportament apreciat ca fiind corect anterior și după săvârșirea faptei. Aceste aspecte ne îndreptățesc să apreciem că aplicarea pedepselor de câte 4 ani și executarea acestora sub supraveghere sunt în măsură să asigure corecția socială a inculpaților și prevenirea săvârșirii altei infracțiuni. În opinia noastră, față de modalitatea săvârșirii infracțiunii cât și persoana fiecărui inculpat, aplicarea unei pedepse privative de libertate ar fi fost mult prea represivă și că scopul pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen. nu și-ar fi atins scopul.

Considerăm că alegerea făcută de instanța fondului privind executarea pedepsei în condițiile dispozițiilor art. 86

1

C. pen. respectiv sub supraveghere a fost destul de restrictivă astfel că nu se impune aplicarea unei măsuri a obligării de a nu părăsi țara.

Cei trei inculpați au cerut achitarea în condițiile dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) raportat la art. 10 lit. a) C. pen., adică fapta nu există.

Or, din actele și probele de la dosar în special declarația martorei denunțătoare A.T. a rezultat că știe de la martora V.A.M. că aceasta a dat drept mită inculpaților cu ocazia controlului efectuat de aceștia în aceeași zi. Și mai mult decât atât o serie de martori au arătat că „se chibzuiesc când vin controalele să se dea șpagă”.

S-a apreciat că această cerere de achitare a inculpaților a fost făcută pro cauza și urmează a fi înlăturată, aceasta fiind combătută de probele administrate în cauză.

Față de aceste împrejurării apelurile inculpaților au fost nefondate și s-au respins ca atare în temeiul dispozițiilor art. 379

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

S-a admis cererea parchetului privind respingerea ca nefondată a cererii de obligare a inculpaților de a nu părăsi țara conform dispozițiilor art. 379 pct. 2 lit. a) C. proc. pen.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.

Așa fiind, prin Decizia penală nr. 320/ A din data de 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. împotriva sentinței penale nr. 437 din 25 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.

S-a desființat în parte sentința penală nr. 437 din data de 25 mai 2011 pronunțată de Tribunalul București, secția a II a penală, și rejudecând în fond:

S-au respins, ca nefondate cererile inculpaților K.R.P., D.G. și S.M. de luare a măsurii obligării de a nu părăsi țara.

S-au respins, ca nefondate apelurile formulate de cei trei inculpați.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.

Au fost obligați fiecare inculpat în parte la câte 200 lei cheltuieli judiciare statului.

III. Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpații K.R.P., D.G. și S.M.

În recursul declarat de procuror, decizia atacată a fost criticată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 14 C. proc. pen. și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate cu privire la modalitatea de executare a pedepselor principale aplicate inculpaților și cu privire la modalitatea de individualizare a pedepselor complementare, susținând recursul astfel cum a fost depus și în scris.

În dezvoltarea motivelor de recurs, a invocat aspecte de nelegalitate, arătând că acestea nu sunt motive suplimentare, arătând că au fost invocate dispozițiile art. 86

1

lit. a) C. pen., potrivit cărora inculpații urmau să se prezinte la serviciul de probațiune, deși în textul de lege se prevede altceva. S-a mai arătat că sub acest aspect prin ambele hotărâri s-a făcut o greșită aplicare a legii, cei trei inculpați se fac vinovați de săvârșirea infracțiunii de luare de mită în calitate de comisari ai Gării Financiare. S-a mai susținut că urmărirea penală a fost confirmată de cercetarea judecătorească, soluția de condamnare este legală însă modalitatea de executare a pedepsei nu este temeinică și nu corespunde dispozițiilor art. 52 C. pen. S-a mai indicat că în ciuda probelor evidente inculpații au negat constant săvârșirea faptelor deși acestea au fost pe deplin dovedite și cu toate acestea ținând cont de circumstanțele personale ale inculpaților rezultate din actele dosarului inculpații au fost condamnați la pedepse privative de libertate într-o altă cauză pentru fapte similare. S-a mai arătat că, chiar conduita personală a inculpaților este relevată de probe, respectiv inculpații au o anumită pregătire profesională și s-au preocupat de perfecționarea pregătirii profesionale însă aceasta era o condiție sinequanon pentru ocuparea acelor funcții.

Față de aceste susțineri a solicitat înlăturarea dispozițiilor art. 86

1

C. pen.

În recursul declarat de inculpatul S.M., decizia recurată a fost criticată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen., arătând că în cauză s-a produs o gravă eroare de fapt, solicită a fi avut în vedere faptul că nu există probe directe, că declarațiile martorilor V. și R. sunt neconcludente fiind contradictorii, solicitând înlăturarea declarațiilor acestora, aplicarea principiului în dubio pro reo, arătând că zvonul nu este mijloc de probă, nu există nicio probă certă și a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei și în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului.

În recursul promovat de inculpatul D.G., a fost criticată decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prev. de art. 385

9

pct. 9 și 17

2

C. proc. pen. și s-a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, întrucât nu este motivată, dispozitivul nu se înțelege și față de această susținere a solicitat casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la instanța de apel, arătând că nu se regăsesc limitele admiterii în ciclul procesual anterior, menționând că soluția nu este motivată în fapt și în drept. S-a menționat că în considerentele deciziei nu se regăsește nicio explicație cu privire la criticile formulate ci se expune situația de fapt preluată din actul de sesizare.

Cu privire la a doua critică a arătat că ambele instanțe au făcut o greșită sesizare a parchetului, și a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpatului, arătând că parchetul a aplicat acea cauză de nepedepsire pentru mituitor, apreciind că se impune aplicarea principiului în dubio pro reo, întrucât în cauză nu există probe directe decât declarația martorului R.I., declarație ce trebuie înlăturată, întrucât a fost dată sub imperiul subiectivismului, a mai arătat că există numeroase contradicții în declarațiile martorilor, martorul Voicu a fost de față, iar ulterior a declarat că nu a fost de față la darea acelei sume de bani. S-a mai arătat că există la dosar procesul verbal de constatare a contravenției și de aplicare a sancțiunii contravenționale în cuantum de 2.000 lei și suspendarea activității societății, sancțiuni extrem de dure, iar dacă ar fi fost vorba de luare de mită nu s-ar aplica asemenea sancțiuni de o gravitate extremă, astfel că a apreciat că nu sunt probe certe care să justifice condamnarea inculpaților, aceștia și-au exercitat atribuțiile de serviciu conform legii.

În subsidiar, s-a solicitat menținerea soluției de condamnare atât cu privire la cuantum cât și cu privire la modalitatea de executare și respingerea ca nefondat a recursului parchetului.

În recursul ce a fost declarat de inculpatul K.R.P., decizia atacată a fost criticată prin prisma cazului de casare prev. de art. 385

9

pct. 18 C. proc. pen. și a solicitat în conformitate cu dispozițiile art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen. rap. la art. 10 lit. a) C. proc. pen. achitarea inculpatului.

S-a arătat că nu există nici un filtru al instanței, există numeroase dubii care profită inculpatului, arătând că prin condamnarea inculpatului nu se luptă împotriva corupției ci se întărește corupția, arătând că în acel complex comercial s-a întărit convingerea că cei de acolo au protecție, întrucât nu s-au mai efectuat controale. S-a mai arătat că din declarațiile celor doi așa ziși martori, deși aceia nu au făcut nici un denunț, martora A. avea cunoștințe juridice, menționând că declarațiile le-au fost sugerate. S-a menționat că martorul R. a dat acea declarație după cum a dorit parchetul, astfel că în luna octombrie a dat mai multe amănunte deși anterior a arătat că nu cunoaște detalii, solicitând înlăturarea acestor declarații.

A. Examinând actele și lucrările dosarului, decizia recurată, în raport de motivele de critică sus expuse și de cazurile de casare deja indicate în recursurile declarate de procuror și de cei trei inculpați nominalizați, Înalta Curte are în vedere cu prioritate că recursul declarat de inculpatul K.R.P. se privește ca tardiv și va fi respins, în consecință, în baza disp. art. 385

15

pct. 1 lit. a) teza I C. proc. pen.

Aceasta, întrucât, cu titlu de premiză, Înalta Curte reține că acest inculpat recurent a fost prezent personal la dezbaterile în fața instanței de apel la termenul de judecată din 14 octombrie 2011 și, în consecință, prin conformare la disp art. 385

3

alin. (1) combinat cu disp. art. 363 alin. (3) teza I C. proc. pen., termenul de declarare a recursului era de 10 zile și curgea de la pronunțarea deciziei atacate la data de 28 octombrie 2011.

Or, din examinarea declarației de recurs a inculpatului K.R.P., (fila 3 dosar recurs Înalta Curte de Casație și Justiție) rezultă că aceasta a fost primită și înregistrată la data de 10 noiembrie 2011 la instanța de apel ce a pronunțat decizia recurată, fiind trimisă cu scrisoare poștală priori-post, ce are ca dată înscrisă pe plicul de corespondență (fila 5 recurs dosar Înalta Curte de Casație și Justiție) data de 10 noiembrie 2011, precum și chestiunea că pe confirmarea de primire apare data de 7 noiembrie 2011.

Față de contradicția manifestă, relativă la cele două date ultim indicate s-a solicitat un punct de vedere scris autorizat al C.N.P.R.; aceasta prin adresa din 2012 a D.E.P. - D.C.C.R.I.L. (fila 109 recurs dosar Înalta Curte de Casație și Justiție) comunicând faptul că cercetările efectuate au stabilit următoarele:

„Trimiterea menționată mai sus a fost prezentată la ghișeul Punctului Poșta Rapidă București în data de 10 noiembrie 2011, ora 12:18 și a fost predată în data de 10 noiembrie 2011, ora 13:30 la registratura Curții de Apel București.

Data de prezentare a trimiterii (respectiv 7 noiembrie 2011) menționată pe confirmarea de primire nu a fost înscrisă de salariatul poștal care a primit trimiterea de la expeditor.

Împotriva salariatului poștal vinovat de necompletarea datelor de prezentare a trimiterii, pe confirmarea de primire, au fost dispuse măsuri în consecință”.

Rezultă astfel fără dubiu că scrisoarea trimisă priori-post cu declarația de recurs a fost expediată instanței de apel la data de 10 noiembrie 2011; iar pe de altă parte că termenul de recurs se epuiza la data de 8 noiembrie 2011; ceea ce determină pe calea unui silogism logico - juridic și formal concluzia incidenței sancțiunii tardivității pentru recursul promovat de inculpatul K.R.P.

B. Examinând recursurile declarate de procuror și inculpații D.G. și S.M., Înalta Curte are în vedere cu prioritate, critica expusă de primul recurent inculpat D.G. întemeiată pe cazul de casare prev. de art. 385

9

pct. 9 teza I C. proc. pen., la care s-au raliat și corecurenții inculpați K.R.P. și S.M. prin care se pretinde că hotărârea instanței de apel nu cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția dată.

Cu această proiecție, Înalta Curte are în vedere că într-adevăr toți cei trei inculpați au solicitat prin apelurile proprii promovate achitarea în conformitate cu disp. art. 10 lit. a) C. proc. pen., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de luare de mită imputate în sarcina lor.

Aceste susțineri subsumate aceleiași critici unică și esențială sunt expuse pe larg în practicaua încheierii de ședință de la 14 octombrie 2011, când au avut loc dezbaterile în fața instanței de apel.

Pe de altă parte, judecătorul redactor al deciziei atacate în punctul de expunere a aceleiași critici a celor trei recurenți inculpați din considerentele deciziei recurate, motivează doar că „din actele și probele de la dosar în special declarația martorei denunțătoare A.T. rezultă că știe de la martora V.A.M. că aceasta a dat drept mită inculpaților cu ocazia controlului efectuat de aceștia în aceeași zi. Și mai mult decât atât o serie de martori arată că se chibzuiesc când vin controalele să se dea șpagă”.

Cele reproduse anterior din decizia recurată relevă în mod categoric că instanța de apel nu s-a conformat la obligația de motivare, cu privire la situația de fapt imputată celor trei inculpați și mai ales la descrierea și analiza pertinentă care să convingă un observator neutru că cei trei inculpați sunt vinovați pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită reținută în sarcina acestora.

Această volatilă trimitere la declarațiile martorelor A.T. și V.A.M. continuată de indicația și mai imprecisă în planul logicii generale și juridice că mai există „o serie de martori”, care ar cunoaște despre aceleași fapte imputate celor trei inculpați, fără a fi nominalizați acești martori și analizate depozițiile lor, generează aceeași concluzie necesară a incidenței cazului de casare deja arătat, datorat aspectului esențial că instanța de apel nu s-a conformat și disp. art. 371 alin. (1) C. proc. pen., care prevăd ca principiu fundamental pentru judecata în fața instanței de prim control judiciar că este „obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept”.

Or, rezultând fără dubiu că instanța de apel nu numai că nu a examinat cauza sub toate aspectele, dar nici măcar nu a răspuns motivat la cererile și criticile formulate de cei trei inculpați prin care tindeau la achitarea lor pe considerentul pretinderii inexistenței faptelor imputate, urmează ca Înalta Curte să privească ca fondate totalitatea recursurilor formulate în cauză, de procuror și de inculpații D.G. și S.M., iar prin conformare la disp. art. 385

7

alin. (1) combinat cu art. 373 C. proc. pen. să extindă efectele recursurilor declarate de acești inculpați și față de recurentul inculpat K.R.P. (pentru care s-a arătat la punctul A. din prezenta analiză că acest recurs este tardiv declarat).

Așa fiind, reținând incidența în cauză a cazului de casare prev. 385

9

pct. 9 C. proc. pen., Înalta Curte va casa decizia recurată și va trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de procuror și de cei trei inculpați susmenționați la aceeași instanță de apel, Curtea de Apel București, în baza disp. art. 385

15

pct. 2 lit. c) teza a III-a C. proc. pen.; când instanța de apel, prin conformare la efectul devolutiv total în fapt și în drept prev. de art. 371 alin. (1) C. proc. pen., va proceda la prezentarea și analiza riguroasă din punct de vedere juridic și logico - formal a probelor ce poartă asupra existenței faptelor infracționale imputate și din care rezultă fără dubiu vinovăția celor trei inculpați, va răspunde la totalitatea cererilor, excepțiilor și criticilor ridicate de aceștia (inclusiv cu privire la criticile dezvoltate prin recursurile promovate de aceeași trei inculpați), iar în esență, va administra sau doar va analiza și interpreta orice alte probe prin care să se atingă scopul procesului penal pornit împotriva celor trei inculpați recurenți așa cum este definit prin disp. art. 1 alin. (1)C. proc. pen. și pentru aflarea deplinului adevăr judiciar în cauză.

Urmează a se constata că inculpații K.R.P. și D.G. sunt arestați în altă cauză.

Urmează ca sumele de bani cu titlu de cheltuieli judiciare ocazionate cu soluționarea recursului de față să rămână în sarcina statului, iar onorariile cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea celor aleși se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca tardiv recursul declarat de inculpatul K.R.P. împotriva Deciziei penale nr. 320/ A din 28 octombrie 2011 a Curții de Apel București, secția a II-a penală.

Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpații D.G. și S.M. și extinde efectele recursurilor declarate de acești inculpați și față de inculpatul K.R.P., împotriva aceleiași decizii penale.

Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpații D.G., S.M. și K.R.P., aceleiași instanțe, respectiv Curții de Apel București.

Constată că inculpații K.R.P. și D.G. sunt arestați în altă cauză.

Onorariile parțiale în sumă de câte 150 lei cuvenite apărătorilor desemnați din oficiu până la prezentarea apărătorilor aleși, se vor suporta din fondul Ministerului Justiției.

Cheltuielile judiciare ocazionate cu soluționarea recursurilor declarate de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - D.N.A. și inculpații D.G., S.M. și K.R.P., rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 05 septembrie 2012.