ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3992/2012

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Hotărârea pronunțată în cauză de Tribunalul București, secția a VI-a comercială ca primă instanță: Prin Sentința comercială nr. 9822 din 19 octombrie 2010 Tribunalul București, secția a VI-a Comercială a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P.I. în contradictoriu cu pârâtele I.H.I. LTD din Cipru și SC L. SA București în sensul obligării pârâtei I.H.I. LTD să încheie cu reclamantul Contractul de cesiune a 284.166 acțiuni nominative emise de SC L. SA numerotate de la 2873235 la 3157400 la prețul de 2.500.000 euro și să semneze la rubrica „cesionar" în registrul acționarilor SC L. SA. Prin aceeași sentință a fost respinsă cererea reclamantului privind obligarea pârâtei I.H.I.

LTD la plata unor daune cominatorii, ca inadmisibilă, precum și cererile de autorizare a reclamantului, ca în caz de refuz din partea pârâtei I.H.I. LTD să semneze în numele și pe seama acesteia la rubrica cesionar, și de obligare a pârâtei SC L. SA de a permite reclamantului accesul la registrul acționarilor în vederea semnării la rubricile cedent și cesionar, ca neîntemeiate. Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut în fapt și în drept următoarele: Reclamantul în calitate de acționar al pârâtei SC L. SA, deținător al unui număr de 284.166 acțiuni nominative, a încheiat la data de 10 iulie 2001 un Acord cu ceilalți acționari ai SC L. SA prin care s-a convenit că, în cazul în care reclamantul decide înstrăinarea acțiunilor deținute la SC L. SA beneficiarii dreptului de preferință sunt I. SA și SC INT.

SA iar potrivit art. 223 din acord dreptului reclamantului privind transferul acțiunilor îi corespunde obligația corelativă și necondiționată a promitenților de a dobândi acțiunile. La data de 20 aprilie 2004 I. SA a cesionat toate acțiunile deținute la SC L. SA către pârâta I.H.I. LTD. La data de 19 octombrie 2007, între reclamant și pârâta I.H.I. LTD s-a încheiat un proces-verbal intitulat „Minute of meeting" prin care s-a convenit intenția părților de a încheia un contract de vânzare-cumpărare de acțiuni având ca obiect transferul celor 284.166 acțiuni nominative ale reclamantului cu o valoare nominală de 0,… RON fiecare reprezentând 9% din capitalul social al SC L. SA, valoarea totală a transferului fiind stabilită la suma de 2.500.000 Euro, urmând ca orice dividende distribuite d-lui P.I.

începând cu data procesului-verbal și până la momentul transferului acțiunilor să fie deduse din valoarea totală de 2.500.000 euro. În conformitate cu Acordul din 10 iulie 2001 reclamantul a notificat acționarului I. SA intenția sa de vânzare a tuturor acțiunilor nominative deținute la SC L. SA, iar la sfârșitul lunii mai 2009, reclamanta a notificat pârâta I.H.I. LTD să se prezinte la data de 15 mai 2009 la sediul societății SC L. SA pentru încheierea contractului de cesiune conform celor convenite în documentul intitulat „Minute of meeting". Răspunzând solicitării reclamantului prin Adresa din 8 iunie 2009, pârâta a arătat că „datorită trecerii unei perioade de timp considerabile de la data înregistrării procesului-verbal din octombrie 2007 și a modificărilor factorilor economici, intenția exprimată pentru cumpărarea de acțiuni nu mai este valabilă.

În drept, tribunalul a apreciat că Procesul-verbal din 19 octombrie 2007 reprezintă un antecontract de vânzare-cumpărare prin care ambele părți s-au obligat să încheie, în viitor, la prețul și în condițiile stabilite, un contract de cesiune cu privire la acțiunile deținute de reclamant la SC L. SA, consimțământul părților fiind valabil exprimat în sensul asumării obligațiilor „de a face" respectiv de a încheia contractul de cesiune. Tribunalul a înlăturat, față de conținutul procesului-verbal analizat, apărarea pârâtei I.H.I. LTD conform căreia intenția sa nu a fost de a se obliga să încheie contractul de cesiune, ci doar de a negocia asupra eventualității de a cumpăra în viitor acțiunile, în funcție de dorința sa.

În raport de prevederile art. 1073 teza I C. civ. tribunalul a apreciat că solicitarea reclamantului de obligare a pârâtei I.H.I. LTD la încheierea contractului de cesiune, în condițiile convenite este întemeiată fiind totodată respectate și condițiile prevăzute în actul constitutiv al SC L. SA pentru cesiunea acțiunilor. 2. Apelul. Decizia pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Prin Decizia comercială nr. 372 din 9 septembrie 2011, instanța de apel a respins ca nefondate apelurile declarate de pârâte împotriva sentinței fondului.

Răspunzând criticilor formulate prin motivele de apel, instanța de control judiciar reține că Procesul-verbal din 19 octombrie 2007 constituie un veritabil antecontract de vânzare-cumpărare de acțiuni, iar lipsa din antecontract a precizării momentului perfectării transferului acțiunilor nu afectează valabilitatea sa, în măsura în care punerea în operă a obligațiilor asumate, s-a făcut într-un termen rezonabil de trei ani. Sub aspectul temeiului de drept, instanța constată că dispozițiile reținute art. 1073 și 1077 C. civ. permit creditorului care solicită executarea obligației asumate prin antecontractul de vânzare-cumpărare; obținerea unei hotărâri judecătorești având ca obiect obligarea la încheierea actului.

Cu privire la obligarea pârâtei, cumpărătoarea acțiunilor de a semna în Registrul Acționarilor la rubrica cesionat, instanța apreciază că obligația de a face, care presupune un fapt personal al debitorului, cum este cea din cauză, poate fi executată indirect prin tehnica amenzilor prevăzute de art. 580 2 C. proc. civ. În ceea ce privește apelul SC L. SA în raport cu care cererea reclamantei de a fi obligată societatea, emitentul acțiunilor, de a-i permite accesul la registrul acționarilor a fost respinsă și prin urmare, în principiu apelul societății ar fi lipsit de interes, instanța apreciază că societatea este totuși un terț interesat, căruia nu-i este indiferentă soluția dintre acționarii săi, atunci când efectele se răsfrâng și asupra societății, așa încât criticile sale pot fi examinate numai din perspectiva interesului societății.

Pe acest raționament, instanța constată că prima critică referitoare la acordul de cesiune, vizează exclusiv interesele cedentei. Cu privire la obligarea cedentei de a semna în Registrul acționarilor, instanța reiterează argumentele referitoare la natura obligației de a face care presupune un fapt personal, în cauză nepunându-se problema executării silite ci a obținerii de către creditor a unui titlu executoriu. 3. Recursul. Împotriva acestei decizii au declarat în termen legal recurs, ambele pârâte. 3.1. Recurenta pârâtă I.H.I. LTD și-a întemeiat recursul pe motivul de nelegalitate reglementat art. 304 pct. 8 C. proc. civ.

susținând că instanța a interpretat greșit actul juridic dedus judecății calificând înscrisul denumit „Minute of the meeting" ca fiind un antecontract de vânzare-cumpărare și ignorând voința reală a societății aceea ca, eventual, la o dată ulterioară să încheie contractul de vânzare-cumpărare, momentul încheierii contractului urmând să fie strict la latitudinea societății cumpărătoare. Susține recurenta că ambele părți au agreat să nu se prevadă o dată anume a încheierii contractului, iar instanța prin admiterea acțiunii a dat posibilitatea unei singure părți să modifice unilateral acordul.

Sub un al doilea aspect recurenta arată că instanța de apel a calificat greșit obligația asumată de societate ca fiind o obligație personală, calificarea corectă fiind de obligație intuiții personae, iar îndeplinirea în natură a unei asemenea obligații nu poate avea loc decât atunci când a fost executată de bunăvoie de debitor și pe cale de consecință instanța nu poate să suplinească manifestarea de voință a debitorului obligației, iar invocarea dispozițiilor art. 580 1 C. proc. civ. pe care instanța se întemeiază demonstrează caracterul greșit al raționamentului. În ce privește obligarea societății să semneze la rubrica cedent în Registrul acționarilor recurenta susține că o astfel de obligație nu poate fi pusă în executare silită iar în ipoteza refuzului, nu se poate suplini manifestarea sa de voință.

Concluzionând recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei și respingerea cererii de chemare în judecată ca nefondată. 3.2. Recurenta pârâtă SC L. SA și-a întemeiat recursul pe același motiv de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc. civ. reiterând argumentele pârâtei I.H.I. LTD cu privire la calificarea greșită a înscrisului ca un antecontract de vânzare-cumpărare, cu ignorarea voinței reale a părților semnatare și la calificarea obligației ca fiind intuiții personae ce nu poate fi adusă la îndeplinire decât de bunăvoie de debitorul obligației. Potrivit recurentei, în condițiile în care nu s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri care să țină loc de act de vânzare-cumpărare, admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată are valoarea unei executări silite realizate direct prin sentința pronunțată.

În concluzie, recurenta solicită admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii cererii de chemare în judecată. Asupra recursurilor. Înalta Curte examinând în cadrul controlului de legalitate, decizia atacată în raport de criticile formulate, constată că recursurile sunt nefondate pentru considerentele ce urmează: 3.4. Înscrisul intitulat „Minute of the meeting" încheiat între reclamantul P.I. și pârâta I.H.I. LTD la data de 19 octombrie 2007, în calitate de acționari ai SC L. SA constituie o promisiune sinalagmatică de contract, ambele părți angajându-se reciproc să încheie un contract de vânzare-cumpărare acțiuni având ca obiect transferul acțiunilor deținute în cadrul societății SC L. SA de acționarul P.I.

Acordul părților asupra elementelor esențiale ale contractului, obiect și preț, precum și termeni clari și expliciți utilizați în cuprinsul documentului referitor la „înțelegerea părților în vederea întocmirii contractului de vânzare-cumpărare acțiuni și transferul acțiunilor, conform legislației române și statutului companiei", impun concluzia calificării corecte de către instanțele devolutive a voinței părților în sensul unei promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare. Or, după art. 969 C. civ., care instituie principiul forței obligatorii a contractului, părțile trebuie să respecte strict obligațiile asumate printr-un contract legal încheiat care reprezintă lege atât pentru părți cât și pentru instanță.

În ipoteza în care o parte nu-și respectă obligațiile, cocontractantul este în drept să se adreseze instanței pentru a solicita executarea contractului, deoarece niciuna din părți nu poate să desfacă unilateral ceea ce s-a convenit de comun acord dacă nu au înserat o clauză în acest sens. Împrejurarea că, părțile nu au încheiat imediat contractul, respectiv îndeplinirea formalităților pe care le implică cesiunea de acțiuni pentru opozabilitate față de societate și terți după legea română și statutul societății emitente a acțiunilor, nu lipsește de efecte acordul de voință, respectiv consimțământul comun al celor două părți cu privire la încheierea contractului în condițiile convenite.

Aceeași concluzie o impune și faptul că, deși părțile nu au precizat un termen până la care să se încheie contractul, notificarea adresată de reclamant pârâtei în aprilie 2009 să se prezinte în vederea încheierii contractului la sediul societății se înscrie într-un termen rezonabil, apreciat corect de instanța de apel, înăuntrul căruia obligația asumată de pârâtă continuă să-și producă efectele, cu alte cuvinte nu a devenit caducă. Curtea notează totodată că pârâta până la data notificării de către reclamantă nu și-a revocat oferta de a contracta și prin urmare se poate conchide că este în continuare legală de consimțământul dat.

Distinct de acestea, potrivit acordului acționarilor existenți la 10 iulie 2001, reclamantul beneficiase de anumite drepturi în vederea conservării cotei sale de 9% din capitalul social, pe o perioadă cuprinsă între data încheierii Acordului 10 iulie 2001 și sfârșitul anului 2010. Aceste circumstanțe anterioare încheierii Acordului din 2007 consemnate în hotărârile societății erau cunoscute sau trebuiau să fie cunoscute și de pârâta I.H.I. LTD astfel că încheierea contractului până la sfârșitul anului 2010, se înscrie în noțiunea de termen rezonabil impusă de împrejurările cauzei. Aserțiunea recurentei pârâte I.H.I. LTD, în sensul că înțelegerea părților reprezintă numai negocieri prealabile unui eventual acord, nu poate fi primită deoarece negocierile nu comportă cu necesitate stabilirea elementelor esențiale ale contractului, așa cum s-a realizat în cauză, ci mai ales o explorare a posibilității de a încheia un contract.

Or, în cauză, pârâta s-a angajat ferm, și fără echivoc să încheie contractul privind transferul acțiunilor deținute de reclamant, la prețul convenit, fără nicio rezervă în ce privește posibilitatea retractării într-un anumit termen sau condiții. În sfârșit, apărarea pârâtei, potrivit căreia urmare modificărilor intervenite în situația economică intenția sa de a cumpăra nu mai este valabilă pune în discuție aspecte de pură oportunitate care nu pot fi cenzurate de instanță față de conținutul clar și complet al antecontractului. În alți termeni circumstanțele economice exterioare invocate de parte nu pot fi avute în vedere de instanță pentru a modifica convenția părților substituind clauze pe care părțile le-au acceptat liber și necondiționat.

Așa fiind, soluția pronunțată în cauză de obligare a pârâtei la încheierea contractului în temeiul art. 1073 C. civ., nu este susceptibilă de critica de nelegalitate invocată prin motivele de recurs. Obligația asumată de pârâtă este o obligație de a face, de rezultat, respectiv de a încheia contractul de cesiune de acțiuni și nu există nici un temei juridic, față de circumstanțele cauzei, ca instanța să respingă acțiunea reclamantului. În cauză nu se pune în discuție suplinirea consimțământului pârâtei, debitoarea obligației, deoarece acest consimțământ a fost dat prin antecontractul încheiat de părți, iar executarea în natură pe cale silită a obligației de a face este posibilă în condițiile art. 583 3 C. proc.

civ. așa cum au constatat corect instanțele devolutive. Din punctul de vedere al recurentei SC L. SA, emitenta acțiunilor, citată în cauză pentru opozabilitate, criticile formulate, identice cu ale recurentei pârâte I.H.I. LTD nu au suport în raport de actele constitutive ale societății, a căror respectare se presupune că o urmărește, deoarece potrivit actului constitutiv art. 9.5 transmiterea acțiunilor trebuie înscrisă în Registrul acționarilor și subscrisă de cedent și cesionar și prin urmare obligarea pârâtei acționar I.H.I. LTD să semneze în Registrul acționarilor la rubrica cedent este în deplină concordanță cu actul constitutiv al societății. Pârâta SC L. SA, nu invocă nicio încălcare a legii sau a actului constitutiv cu privire la transmiterea acțiunilor sau a dreptului de preferință al acționarilor - singurele chestiuni care s-ar fi circumscris interesului său și prezenței în calitate de emitentă a acțiunilor în această cauză.

Pentru considerentele ce preced, Înalta Curte în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. va respinge recursurile declarate în cauză ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de pârâtele I.H.I. LTD și SC L. SA București împotriva Deciziei comerciale nr. 372 din 9 septembrie 2011 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM