ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 325/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 405 din 30 mai 2008 a Tribunalului Vâlcea s-a admis în parte acțiunea reclamanților I.D. și B.L. și s-a stabilit că reclamanții au dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent, masuri prevăzute de art. 1 pct. 2 din Legea nr. 10/2001 pentru terenul în suprafață de 1957 m.p. situat în Focșani, str. Bujor în prezent str. Mărășești. S-a stabilit că reclamanții au dreptul la despăgubiri acordate în condițiile prevederilor speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru casa de locuit și anexe situate pe acest teren și demolate.

S-a respins capătul de cerere privind restituirea în natură a terenului. Pentru a pronunța această hotărâre au fost reținute următoarele considerente: Reclamanții sunt moștenitorii defunctei I.S. în calitate de fii, defuncta moștenind de la tatăl ei imobilul situat în Focșani, str. Bujor. Casa și terenul de 1530 m.p. au fost expropriate prin decretul nr. 200/1985 ulterior casa fiind demolată pentru construcția unor blocuri. Prin raportul de expertiză efectuat în cauză s-a identificat fostul amplasament concluzionându-se că poate fi restituită suprafața de 900 m.p., pe acest teren existând o parcare și un spațiu verde și suprafața de 456 m.p. este ocupată de spații verzi și alei pentru acces la blocuri și la spațiile comerciale de la parterul blocurilor diferența de 601 m.p.

fiind ocupată de blocuri. Instanța a reținut că având în vedere dispozițiile O.U.G. nr. 114/2007 terenul din litigiu nu poate fi restituit în natură, fiind necesar locatarilor din blocurile învecinate, pentru parcare, căi de acces și spații verzi. Se reține că deși spațiul nu este amenajat ca spațiu verde, el poate fi amenajat ca atare, iar parcarea este necesară blocurilor cât și spațiilor comerciale existente. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanții I. D. și B.L. iar prin decizia civilă nr. 167 din 19 mai 2009 a Curții de Apel Galați s-a respins apelul reclamanților, reținându-se următoarele considerente: Prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat restituirea în natură pe fostul amplasament al imobilului situat în Municipiul Focșani str. Bujor . Pentru soluționarea litigiului instanța de fond a dispus efectuarea unei expertize tehnice, din concluziile căreia rezultă că petenții revendică în natură suprafața de 90 m.p.

teren pe care în prezent este situată o parcare și un spațiu verde. A mai arătat expertul că „din ce se vede la suprafață terenul nu este afectat de alte rețele, afară de o conductă de gaz metan, dar care se află în imediata vecinătate a imobilului. Mai reține instanța de apel ca terenul de 456 m.p. este ocupat de spații verzi și alei și că față de concluziile raportului de expertiză, nu este posibilă restituirea terenului în natură. Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs reclamanții I. D. și B.L., solicitând modificarea ei în sensul admiterii apelului și pe cale de consecință schimbarea hotărârii instanței de fond în sensul admiterii acțiunii cu restituirea în natură a suprafeței de 1365 m.p.

conform raportului de expertiză completat de expert B.I. Criticile aduse hotărârii instanței de apel vizează nelegalitatea ei sub următoarele aspecte: Astfel recurenții susțin că instanța de apel a făcut o greșită interpretare și aplicare a legii, fiind incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Ca atare susțin recurenții că instanța de apel a invocat dispozițiile art. I alin. (1) din O.U.G. nr. 114/2007, care însă nu își găsește aplicabilitatea în cauză, câtă vreme dispoziția legală evocată prevede condiția obligatorie ca spațiile verzi să fie prevăzute ca atare în documentele de urbanism. Or, susțin recurenții, în materia reglementată de Legea nr. 10/2001 regula o constituie retrocedarea în natură iar acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent constituie excepția.

Se mai susține că decizia de respingere a apelului este nemotivată fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. , cu atât mai mult cu cât instanța de apel nu analizează nici unul din motivele de apel invocate. Intimata nu a formulat întâmpinare. Examinând hotărârea atacată prin prisma motivelor de recurs invocate, a dispozițiilor art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., Înalta Curte reține că recursul este fondat pentru următoarele motive: Motivele de apel formulate de reclamanți vizează atât netemeinicia cât și nelegalitatea hotărârii instanței de fond, motive care deși expuse și prin prisma inaplicabilității O.U.G. nr. 114/2007 art. I alin. (1) nu se regăsesc în considerentele hotărârii instanței de apel.

De altfel considerentele sunt confuze în condițiile în care se reține legii „terenul nu este afectat de alte rețele” decât de o „conductă de gaz”, dar care se află în imediata vecinătate a imobilului. Considerentele unei hotărâri trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței în ce privește soluția adoptată., Astfel, în motivare trebuie să se arate fiecare capăt de cerere și apărările părților, probele administrate, arătându-se de ce unele au fost admise iar altele înlăturate, excepțiile indicate și modul în care acestea au fost soluționate, normele juridice aplicabile la situația de fapt existentă. Obligația instanței de a motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispozițiile art. 261 C. proc.

civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situației de fapt expusă în detaliu, punctul de vedere al instanței de fiecare argument relevant, și nu în ultimul rând raționamentul logico - juridic care a fundamentat soluția adoptată. Aceste cerințe legale, de altfel sunt impuse de însăși esența înfăptuirii justiției, iar forța de convingere a unei hotărâri judecătorești rezidă din raționamentul logico - juridic, clar, explicit și întemeiat pe considerentele de drept. Obligația de motivare a hotărârii este prevăzută, printre altele și pentru exercitarea controlului judiciar în căile de atac. Or, o motivare neclară, confuză, împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanța de recurs în imposibilitate de a putea analiza justețea sentinței adoptate în întregul ei.

De altfel orice hotărâre trebuie motivată încât justițiabilul să poată cunoaște care dintre argumentele sale au fost acceptate precum și motivele pentru care i s-au respins unele din apărările formulate. Motivarea hotărârii în sensul celor expuse se circumscrie în sfera noțiunii de proces echitabil garantat de art. 6 paragraful 1 din C. E.D.O. Conform jurisprudenței C.E.D.O. noțiunea de proces echitabil presupune că o instanță internă care nu a motivat decât pe scurt hotărârea să fi examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse, spre analiză, și nu doar să reia pur și simplu concluziile instanței inferioare.

Astfel, raportând cele expuse la considerentele hotărârii instanței de apel, Înalta Curte reține că din acestea nu rezultă preocuparea instanței în examinarea motivelor de apel invocate de apelanți, că aceste considerente nu cuprind argumentele de fapt și de drept și nici măcar raționamentul logico - juridic ce ar fi format convingerea instanței pentru adoptarea soluției pronunțate, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului. Cum, prin hotărârea dată au fost încălcate dispozițiile art. 261 pct. 5 C. proc. civ., și cum în aceste condiții nu se poate exercita controlul judiciar de către instanța de recurs, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ., motiv pentru care recursul fiind fondat urmează a fi admis și în temeiul art. 315 pct. 5 C. proc.

civ., a se casa decizia recurată cu trimiterea cauzei spre rejudecare instanței de apel.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții I.D. și B. L. împotriva deciziei nr. 167/ A din 19 mai 2009 a Curții de Apel Galați, secția civilă. Casează decizia recurată și trimite cauza spre rejudecare instanței de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2010.