ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1776/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1776/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia nr. 729 din 14 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, s-a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de Societatea Agricolă I., D.M. și N.D. împotriva deciziei nr. 346 din 6 septembrie 2007 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă și pentru cauze cu minori și familie. Prin cererea înregistrată la data de 23 aprilie 2013, sub nr. 5156/1/2012/a2 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, petenții Societatea Agricolă I., D.M. și N.D. au solicitat completarea dispozitivului acestei decizii, cu părțile chemate în judecată, conform cererii de recurs, respectiv cu Statul Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Guvernul României, Ministerul Administrației și Internelor, Prefectul județului Prahova, Consiliul județean Prahova, P.G., P.A., prin cei 3 moștenitori, R.M., O.C.P.I.
Prahova, O.C.P.I. Mureș, P.I.C.C.J., Judecătoria Ploiești, Tribunalul Prahova, Curtea de Apel și Înalta Curte de Casație și Justiție. La termenul de judecată din 5 iunie 2014, Înalta Curte a invocat, din oficiu, excepția inadmisibilității cererii de completare a dispozitivului. Analizând cererea de completare a dispozitivului formulată de petenții Societatea Agricolă I., D.M. și N.D., în raport cu dispozițiile art. 281 2 C. proc. civ., se constată că aceasta este inadmisibilă, pentru următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 281 2 C. proc. civ., dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii.
Prin urmare, o hotărâre poate fi completată numai în situațiile prevăzute expres de textul de lege citat și anume, când instanța „a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale”. Așadar, încuviințarea unei cereri de completare a unei hotărâri judecătorești este admisibilă exclusiv atunci când instanța a omis a se pronunța, lăsând complet nesoluționat, un capăt de cerere principal sau accesoriu ori o cerere conexă sau incidentală. În speță, nu se regăsește niciuna din aceste situații, deoarece prin cererea formulată petenții solicită să fie completat dispozitivul deciziei cu alte părți. Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că cererea de completare a dispozitivului este inadmisibilă, urmând să fie respinsă în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de completare a dispozitivului deciziei nr. 729 din 14 februarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de petenții Societatea Agricolă I., D.M. și N.D. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 5 iunie 2014.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.