ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6221/2012

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6221/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 1153 din 12 noiembrie 2009, Tribunalul

Maramureș, secția civilă a respins excepția tardivității depunerii plângerii,

invocată de intervenienta SC V. SA Borșa, a fost admisă plângerea formulată de

reclamanta C.I. și, în consecință, s-a dispus anularea Dispoziției nr. 288 din

16 februarie 2009 emisă de intimatul Primarul orașului Borșa, obligarea

aceluiași intimat la emiterea unei dispoziții de restituire în natură, în

favoarea petentei, a suprafeței de teren intravilan de 1,5 ha, înscris în CF

Borșa, nr. topo. x, y și z, neafectată de vreo construcție sau edificiu de

interes public, s-a dispus calcularea și plata către reclamantă a

despăgubirilor cuvenite conform legii pentru suprafața de 0,5 ha teren

intravilan, zona Gară, Borșa, și a fost respinsă cererea de intervenție

accesorie formulată de intervenienta SC V. SA Borșa.

Pe fondul cauzei,

instanța a reținut că, așa cum însuși intimatul a confirmat prin întâmpinare,

antecesorului reclamantei i-a fost expropriată suprafața de 28.700 mp teren în

temeiul Decretului nr. 118/1950, în vederea construirii unei fabrici de

cherestea.

În fapt, autorului

petentei i s-au preluat 4 ha teren și nu doar 28.700 mp teren, împrejurare care

rezultă din procesele-verbale încheiate în martie 1950 și februarie 1951.

Procesul-verbal de

acordare în compensare de teren lui T.I.T. nr. 8 din 4 martie 1951 nu s-a pus

în aplicare integral niciodată, împrejurare care rezultă din cuprinsul

Sentințelor civile nr. 322 din 6 martie 1962 și nr. 1777 din 20 noiembrie 1962,

ambele pronunțate de Tribunalul Raionului Vișeu. Cele două sentințe s-au

pronunțat în procesele purtate de autorul petentei, T.I.T., în vederea

realizării practice a compensării cu alte suprafețe pentru terenul de 4 ha

expropriat. Ca urmare a celor două hotărâri judecătorești, autorul petentei a

primit în compensare 1,51 ha în zona Rât și 0,46 ha în str. L., rămânând o

diferență nerestituită de 2,03 ha până la concurența suprafeței expropriate.

Această diferență face obiectul procesului de față. Suprafața cuvenită a fost

identificată, în mare parte, pe vechiul amplasament - 1,50 ha în CF Borșa - și

este reprezentată pe schița de amplasament de la dosar. O suprafață de 0,5 ha a

fost identificată în zona Gară - Borșa fiind ocupată de construcții, motiv

pentru care petenta a solicitat despăgubiri pentru această suprafață.

Pentru obținerea

diferenței de 2 ha teren, petenta a formulat, la 10 august 2001, notificare în

baza Legii nr. 10/2001, a înaintat-o prin executor judecătoresc și nu a primit

niciun răspuns de la primarul localității.

Din acest motiv,

reclamanta a depus o nouă cerere pentru restituirea aceluiași teren,

înregistrată la Primăria orașului Borșa sub nr. 149/2005, cerere soluționată de

primar prin emiterea Dispoziției motivate 6125/2007, în baza Sentinței civile

nr. 557/2007 a Tribunalului Maramureș și rămasă irevocabilă conform Deciziei

civile nr. 1170/2007 a Curții de Apel Cluj.

Prin Dispoziția nr.

6125/2007, pârâtul Primarul orașului Borșa a respins cererea de restituire în

natură a terenului pe motiv că nu s-a depus notificarea la Legea nr. 10/2001 în

termenul legal, iar părinții reclamantei ar fi primit în schimbul terenului

expropriat suprafața de 4,71 ha teren în Borșa și le-ar fi fost strămutate cele

două construcții. În realitate, notificarea a fost depusă în termen legal, la

10 august 2001 și nu numai în anul 2005, iar tatăl reclamantei, T.I., a primit

1,51 ha teren în zona Rât din Borșa și 0,463 ha pe strada L.; materialul de

construcții a fost folosit pe strada arătată mai sus. Restul suprafeței de

teren n-a fost primit de antecesorul notificatoarei reclamante, C.I..

Petenta s-a adresat

instanței, iar prin Sentința civilă nr. 227 din 25 februarie 2008, Tribunalul

Maramureș a constatat că intimatul nu a răspuns notificării formulate de

petentă, sub nr. 65/2001, în termen legal și, în consecință, a anulat

Dispoziția nr. 6125 din 29 octombrie 2007, emisă în baza Legii nr. 10/2001 de

către pârât; a obligat pe pârâtul Primarul orașului Borșa să soluționeze, prin

dispoziție motivată, notificarea ce i-a fost adresată de către reclamanta C.I.,

înregistrată la Biroul executorului judecătoresc Bucur Ioan din Vișeul de Sus

sub nr. 65 din 10 august 2001, privind restituirea în natură a terenului în

suprafață de 2,78 ha, situat în Borșa, expropriat prin Decretul nr. 118/1950.

În cauză, SC V. SA a

depus cerere de intervenție în interes propriu, care a fost respinsă,

intervenienta nedovedind vreun drept propriu. Sentința a fost menținută prin

Decizia nr. 136/A/2008 a Curții de Apel Cluj și prin Decizia nr. 8083/2008 a

Înaltei Curții de Casație și Justiție, astfel încât Primarul orașului Borșa a

rămas obligat a răspunde Notificării nr. 65/2001.

Ulterior, intimatul a

emis Dispoziția nr. 288/2009, atacată în prezenta cauză, respingând Notificarea

nr. 65/2001 pe considerentul că autorul petentei ar fi primit teren în

compensare pentru întreaga suprafață expropriată. Această concluzie este, însă,

greșită raportat la constatările sus arătate, petentei cuvenindu-i-se o

diferență de 2 ha teren până la concurența suprafeței de 4 ha care a fost

expropriată de la autorul ei.

Constatând întrunite

cerințele art. 24 alin. (1) și (3) și art. 20 pct. 1 din Legea nr. 247/2005,

instanța a admis plângerea precizată și, față de soluția dată plângerii, a fost

respinsă și cererea de intervenție accesorie formulată de SC V. SA în interesul

intimatului.

Împotriva acestei

sentințe au declarat apel pârâtul Primarul orașului Borșa și intervenienta

accesorie SC V. SA Borșa.

Prin Decizia civilă

nr. 295/A din 14 octombrie 2011, Curtea de Apel Cluj, secția I civilă a admis,

în parte, apelul declarat de pârâtul Primarul orașului Borșa, precum și apelul

declarat de intervenienta accesorie SC V. SA Borșa, a schimbat, în parte,

sentința atacată, în sensul că a admis, în parte, plângerea reclamantei C.I. și

a înlăturat dispozițiile referitoare la obligația de emitere a unei dispoziții

de restituire în natură și la obligația de a calcula și a plăti despăgubiri,

stabilite în sarcina Primarului orașului Borșa; a menținut celelalte dispoziții

ale sentinței.

Curtea a apreciat

apelul declarat de pârâtul Primarul orașului Borșa întemeiat în parte, iar cel

declarat de intervenienta SC V. SA Borșa întemeiat, pentru următoarele

considerente:

Prin plângerea

formulată, reclamanta a solicitat anularea Dispoziției nr. 288 din 16 februarie

2009 emisă de pârâtul Primarul orașului Borșa și restituirea în natură a

suprafeței de 1,5 ha teren, situat în Borșa, înscris în CF nr. top x, y și z,

teren neafectat de construcții sau edificii de interes public și acordarea de

despăgubiri pentru suprafața de 0,5 ha teren afectat de construcții.

În ședința publică

din 10 iunie 2011, reclamanta și-a precizat acțiunea, în sensul că, raportat la

starea de fapt a terenului, respectiv că se află în patrimoniul SC V. SA,

solicită acordarea de măsuri reparatorii în echivalent.

Potrivit art. 2 din

statul societății, SC V. SA este persoană juridică română cu capital integral

privat, având forma juridică de societate comercială pe acțiuni.

Prin certificatul de

atestare a dreptului de proprietate emis de Ministerul Economiei, Comerțului și

Mediului de Afaceri la 7 mai 2010, intervenienta este proprietara terenului

identificat prin nr. top x, y, z, w, q, p din CF Borșa, teren care face

obiectul prezentei acțiuni.

Raportat la

dispozițiile art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001, cum, în speță,

terenul este aferent activelor intervenientei, competența de soluționare a

notificării formulată de reclamantă revine Autorității pentru Valorificarea

Activelor Statului, pârâtul Primarul orașului Borșa urmând să-și îndeplinească

obligațiile care-i revin în baza textelor de lege menționate.

Împotriva acestei

decizii a declarat recurs reclamanta C.I., criticând-o pentru următoarele

motive:

instanța de apel a stabilit că A.V.A.S. trebuie să soluționeze notificarea,

această obligație revenindu-i Primarului orașului Borșa, deoarece, chiar de la

data emiterii primei dispoziții de respingere, terenul în cauză se afla în

domeniul public al orașului Borșa, conform listei de inventar și H.G. nr.

934/2002, în vederea construirii unei stații de epurare.

Conform art. 33 alin.

(1) din Legea nr. 247/2005, pentru imobilele, construcții demolate și terenuri,

notificarea se soluționează prin dispoziția primarului unității administrative

teritoriale pe a cărei rază se află imobilul.

anului 2011, SC V. SA obține certificat de atestare a dreptului de proprietate

pentru toate suprafețele de teren din cartierul Gară din Borșa, emis de către

ministerul de resort, cu încălcarea prevederilor art. 1 și 3 din H.G. nr.

834/1991, în care se prevede, în mod expres, ca nu se pot emite certificate

pentru terenurile aflate în domeniul public al unităților

administrativ-teritoriale.

alin. (4

1

) din Legea nr. 247/2005, sub sancțiunea nulității

absolute, până la soluționarea procedurilor administrative, judiciare generate

de prezenta lege, este interzisă înstrăinarea, concesionarea, schimbarea

destinației și grevarea sub orice forma a bunurilor imobile notificate.

Primarului orașului Borșa nu a înaintat notificarea sau dosarul altei entități,

astfel cum legea prevede în cazul unui alt deținător.

Recurenta-reclamantă

a solicitat admiterea recursului, modificarea, în parte, a deciziei atacate, în

sensul obligării pârâtului la emiterea unei dispoziții privind acordarea de

măsuri reparatorii prin echivalent.

Intimatul-pârât

Primarul orașului Borșa a depus întâmpinare, prin care a solicitat, în esență,

respingerea recursului, ca nefondat.

Cu ocazia

dezbaterilor pe fond, Înalta Curte a supus discuției relevanța Deciziei nr.

830/2008 a Curții Constituționale în speța de față, cu consecința verificării

datei când intervenienta a fost integral privatizată, precum și a naturii

titlului statului, de preluare a imobilului.

Analizând decizia

atacată în raport de criticile formulate și de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.

proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru următoarele

considerente:

instanța de apel a apreciat că A.V.A.S. este entitatea care trebuie să

soluționeze notificarea formulată în cauză, fără să procedeze la o verificare

completă a situației din dosar sub aspectele ce se vor menționa în continuare

și fără să țină seama de Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008, în

vigoare la data pronunțării deciziei recurate și obligatorie potrivit art. 31 alin.

(1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții

Constituționale, în forma actuală.

Astfel, raportat la

precizarea formulată de reclamantă în dosarul de apel, în sensul că imobilul se

află în patrimoniul intervenientei, la art. 2 din Statul acesteia și la un

certificat de atestare a dreptului de proprietate emis în anul 2010, instanța

de apel a stabilit că soluționarea notificării revine instituției publice

implicate în privatizare sus-menționate.

Curtea a omis, însă,

să identifice unitatea deținătoare a bunului sau entitatea prevăzută de lege să

soluționeze notificarea la data intrării în vigoare a actului normativ în

discuție, respectiv 14 februarie 2001.

Împrejurarea că

prezintă relevanță data intrării în vigoare a legii, iar nu o dată ulterioară,

rezultă în mod expres din dispozițiile art. 21 alin. (1) din Legea nr. 10/2001

în forma actuală, care se referă la "imobilele deținute la data intrării

în vigoare a legii de către o regie autonomă ...".

Or, Curtea de Apel nu

a verificat cine deținea imobilul la data de 14 februarie 2001, raportându-se

în mod greșit la actualul deținător, și anume intervenienta SC V. SA

Pe de altă parte, și

în condițiile în care intervenienta ar fi deținut bunul la data sus-menționată,

Curtea a omis să țină seama de Decizia Curții Constituționale nr. 830/2008,

aplicând în mod greșit art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 în forma

anterioară pronunțării acestei decizii, cu consecințe atât în ceea ce privește

persoana abilitată să soluționeze notificarea, cât și asupra formei de

reparație cuvenită reclamantei.

Conform acestei

decizii, s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor a art. I

pct. 60 din Titlul I al Legii nr. 247/2005, privind reforma în domeniile

proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, și s-a constatat

că, prin abrogarea sintagmei "imobile preluate cu titlu valabil" din

cuprinsul art. 29 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, acesta încalcă dispozițiile

art. 15 alin. (2) și art. 16 alin. (1) din Constituția României.

În motivarea

deciziei, Curtea Constituțională a reținut, printre altele, că toate persoanele

care au depus notificări în termenul legal se află într-o situație juridică

identică, și anume au dobândit vocația la măsuri reparatorii, cu precizarea că,

în cazul bunurilor preluate fără titlu valabil, persoanele îndreptățite vor

beneficia de restituirea în natură a respectivelor bunuri.

Or, legea nouă

operează o modificare sub aspectul măsurilor reparatorii în ceea ce privește

imobilele preluate de stat fără titlu valabil, dar nu instituie și un nou

termen pentru depunerea notificărilor, unica ipoteză în care ar fi fost

susceptibilă de a se aplica pentru viitor situațiilor ce se vor constitui, se

vor modifica sau se vor stinge, după intrarea ei în vigoare.

Mai mult, Curtea

Constituțională a constatat că noua reglementare tinde să genereze discriminări

între persoanele îndreptățite la restituirea în natură a bunurilor ce fac

obiectul notificărilor prin simpla împrejurare de fapt a soluționării cu

întârziere a notificărilor de către societățile comerciale integral

privatizate, iar această împrejurare nu poate fi calificată ca fiind un

criteriu obiectiv și rezonabil de diferențiere, care să justifice pe plan

legislativ tratamentul discriminatoriu aplicabil persoanelor anterior

menționate.

Față de cele arătate,

Înalta Curte constată că, în speță, se pune problema aplicabilității

dispozițiilor art. 27 din Legea nr. 10/2001, în forma în vigoare de la data

formulării notificării, și nu a dispozițiilor art. 29 din același act normativ,

astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 247/2005, cum greșit a considerat

Curtea de Apel.

Pe de altă parte,

Înalta Curte nu poate aplica dispozițiile legale anterior menționate la o

situație de fapt care nu a fost pe deplin stabilită.

Astfel, textul

indicat din legea în forma inițială vizează acordarea măsurilor reparatorii

prin echivalent, persoanelor îndreptățite, în cazul imobilelor preluate cu

titlu valabil, evidențiate în patrimoniul unei societăți comerciale privatizate

cu respectarea dispozițiilor legale, stabilind, totodată, pentru ipoteza

respectivă, competența instituției publice care a efectuat privatizarea în

soluționarea notificării prin care s-a solicitat restituirea în condițiile art.

27 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, conform alin. (2) din același text.

Din interpretarea per

a contrario (prin opoziție) a art. 27 alin. (1) și (2) din actul normativ, în

forma de la data intrării sale în vigoare, în cazul imobilelor preluate fără

titlu valabil, asupra măsurilor reparatorii cuvenite, în temeiul Legii nr.

10/2001, se va pronunța unitatea deținătoare a imobilului, iar forma de

reparație va fi restituirea în natură, în cazul în care notificatorul este

persoană îndreptățită la măsuri reparatorii, dacă nu există impedimente de altă

natură pentru această formă de reparație (de exemplu, dacă terenul este ocupat

de construcții legal edificate).

În caz contrar, așa

cum s-a arătat, soluționarea notificării revine instituției publice implicate

în privatizare, respectiv A.V.A.S., iar forma de reparație este cea în

echivalent.

În speță, pe lângă

faptul că instanța de apel nu a verificat deținătorul imobilului la fata

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 și dacă acesta era o societate integral

privatizată la aceeași dată, nu a stabilit nici natura preluării, respectiv în

baza unui titlu valabil sau nevalabil, pentru a se putea stabili entitatea care

trebuie să soluționeze notificarea, precum și forma de reparație cuvenită

reclamantei, în cazul în care această entitate este pârâtă în prezentul dosar.

Toate aceste motive

vor determina admiterea recursului, casarea deciziei atacate și trimiterea

cauzei, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Dispozițiile art. 33

alin. (1) din Legea nr. 247/2005, în realitate, art. 32 alin. (1) din Legea nr.

10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005, nu au relevanță

în cauză, deoarece se referă la soluționarea notificării de către primarul

unității administrativ-teritoriale în a cărei rază teritorială se află imobilul

în ipoteza imobilelor construcții demolate, în speță fiind vorba despre un

imobil teren.

2.-3. În ceea ce

privește criticile corespunzătoare acestor motive de recurs, ele vizează motive

de nulitate a certificatului de atestare a dreptului de proprietate emis în

favoarea intervenientei, și sunt nerelevante în cauza de față pentru două

motive:

Mai întâi, SC V. SA

are calitatea de intervenientă accesorie în favoarea pârâtului în prezentul

litigiu, ceea ce înseamnă că nu se află într-un raport procesual direct cu

reclamanta. Prin urmare, în absența formulării unei cereri de constatare a

nulității absolute a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, de

către reclamantă, în contradictoriu cu societatea menționată, în calitate de

pârâtă, nu se pot analiza motivele de nevalabilitate a actului juridic

respectiv.

Pe de altă parte, și

în condițiile existenței unui certificat de atestare a dreptului de proprietate

emis conform H.G. nr. 834/1991, SC V. SA va trebui să soluționeze notificarea,

dacă se stabilește că aceasta deținea imobilul la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001 (sau persoana juridică din cadrul căreia s-a divizat) și, în

cazul în care, la aceeași dată, era integral privatizată, îi revine aceeași

obligație în ipoteza preluării bunului cu titlu nevalabil, de către stat.

Prin urmare,

certificatul de atestare respectiv nu face decât să confirme calitatea de

deținător al imobilului și să justifice soluționarea notificării de către

intervenientă, dacă sunt îndeplinite și celelalte cerințe impuse de lege și

analizate mai sus în acest sens, nefiind necesar să se constate în prealabil

nevalabilitatea actului juridic de proprietate.

este fondată, în cazul stabilirii unui alt deținător decât pârâtul din dosar,

acesta din urmă fiind obligat să trimită unității deținătoare, spre

soluționare, notificarea și actele aferente, conform art. 28 alin. (2) din

Lege.

Curtea de Apel nu a

dispus, însă, în acest sens, reținând doar, în urma aplicării greșite a

dispozițiilor art. 29 alin. (1) și (3) din Legea nr. 10/2001 în forma

anterioară pronunțării deciziei Curții Constituționale enunțate, că A.V.A.S.

reprezintă instituția abilitată să soluționeze notificarea.

Procedând în acest

sens, fără să dispună și trimiterea notificării la aceasta, evident sub rezerva

ca și celelalte cerințe enunțate mai sus, să fie întrunite, instanța de apel a

pronunțat o soluție fără finalitate juridică, lipsind-o practic pe reclamantă

de posibilitatea de a obține vreo formă de reparație efectivă pentru imobilul

în litigiu, deși i-a recunoscut calitatea de persoană îndreptățită la măsuri

reparatorii în temeiul Legii nr. 10/2001.

În concluzie, în baza

art. 312 alin. (1) - (3) cu referire la art. 314 și 304 pct. 9 C. proc. civ.,

Înalta Curte va admite recursul declarat de reclamantă, va casa decizia atacată

și va trimite cauza, spre rejudecare la aceeași curte de apel pentru a se

pronunța asupra aspectelor sus-menționate.

Cu ocazia

rejudecării, instanța de apel va stabili persoana care deținea imobilul la data

intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, raportat și la critica din recurs

privind identificarea acesteia în persoana Primarului orașului Borșa, dacă

deținătorul imobilului la data respectivă era intervenienta sau autoarea ei,

urmează a se verifica dacă acestea erau sau nu integral privatizate la momentul

enunțat.

În caz afirmativ, se

va verifica natura titlului statului și, în raport de concluzia la care se va

ajunge sub acest aspect, se va dispune obligarea pârâtului să trimită

notificarea și documentele aferente fie la A.V.A.S (în ipoteza unui titlu

valabil al statului), fie la unitatea deținătoare, oricare ar fi aceasta (în

cazul unui titlu nevalabil).

În acest sens,

trebuie menționat că, în condițiile în care s-ar stabili că entitatea ce

trebuie să soluționeze notificarea este SC V. SA, pretențiile reclamantei

pentru imobilul în litigiu nu pot fi verificate în prezenta cauză, în

contradictoriu cu intervenienta, determinat de ceea ce s-a expus în precedent,

și anume lipsa unui raport procesual direct între cele două părți. Prin urmare,

dacă se confirmă acest caz, pârâtul va fi obligat să trimită notificarea

societății amintite, spre soluționare.

În condițiile în care

pârâtul se dovedește a fi deținătorul imobilului la data intrării în vigoare a

Legii nr. 10/2001, forma de reparație cuvenită reclamantei se va stabili

conform art. 11 din actul normativ, urmând a se verifica dacă terenul este

"liber de construcții sau amenajări de utilitate publică", în sensul

acestei legi. Se va aprecia asupra necesității efectuării unei expertize de

specialitate, care să identifice terenul în litigiu și să stabilească dacă este

sau nu afectat de construcții sau amenajări de utilitate publică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de reclamanta C.I. împotriva Deciziei nr. 295 A din 14 octombrie 2011

a Curții de Apel Cluj, secția I civilă.

Casează decizia

recurată și trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași curte de apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 15 octombrie 2012.

Procesat

de GGC - CL