SECȚIUNEA A TREIA CAUZA SRUXANDRA TRADING SRL c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 28333/02) HOTĂRÂREA ATRIBUȚIE ECHIPAMENTALĂ STRASBURG 2 decembrie 2008 DEFINITIVF 02/03/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza SC Ruxandra Trading SRL c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Elisabet Fura-Sandström, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ann Power, judecători, și Stanley Naismith, grefier adjunct al secțiunii După ce a intenționat în camera consiliului la 13 noiembrie 2008, Rend la hotărârea pe care o avem aici, adoptat la această dată procedural La originea . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . 12333/02) condusă împotriva României și inclusiv o societate de drept românească, înființată în 1996, Ruxandra Printr-o hotărâre din 12 iulie 2007, Curtea a statuat că a avut loc o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza executării, de către administrație, a hotărârii definitive din 8 iunie 2000 a instanței judecătorești din București prin care primăria a fost obligată să elibereze societății reclamante o autorizație de construcție permanentă, precum și să încheie cu aceasta un contract de concesiune pe teren în cauză (SC Ruxandra Trading SRL c. România, n 27333/02, 12 iulie 2007). Pe baza articolului 41 din Convenție, societatea reclamantă a solicitat executarea hotărârii din 8 iunie 2000. De asemenea, aceasta solicita 11 000 000 de dolari americani (USD) pentru daune materiale și 100 000 de dolari pentru prejudicii morale pentru umilințele pe care le-a comis dl Ruxandra Awad pentru executarea hotărârii în cauză. Curtea a respins cererea privind prejudiciul moral și a considerat că problema aplicării articolului 41 în ceea ce privește prejudiciul material nu se afla în stare de fapt. Prin urmare, în termen de trei luni de la data la care hotărârea din acțiunea principală ar fi devenit definitivă, Comisia a solicitat guvernului și societății reclamante să îi prezinte în scris observațiile lor cu privire la această chestiune și, în special, să îi dea cunoștință de orice acord la care ar putea ajunge [ibidem, punctul 84 și punctul 4 din plan]. De fapt, după hotărârea din acțiunea principală, numai societatea reclamantă a prezentat observații suplimentare. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r i contractante nu permite să se șteargă de la aceasta, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. Societatea reclamantă solicită executarea hotărârii din 8 iunie 2000. Aceasta solicită, de asemenea, suma de 11 000 000 de dolari americani (USD), reprezentând, pe de o parte, valoarea construcției pe care o construise pe teren și care a fost demolată de către autorități, și anume 1 100 de dolari. 000 USD și, pe de altă parte, profitul net pe care l-ar fi putut obține din exploatarea terenului și a construcției. Societatea reclamantă prezintă un raport din noiembrie 1999 privind valoarea construcției demolate, precum și un raport din februarie 2004 privind rentabilitatea investiției sale, potrivit căruia valoarea construcției demolate a fost de 1 100 000 USD și profitul net pe care l-ar fi putut obține din ianuarie 1998 până în mai 2004 a fost de 3 507 477 USD. Cu toate acestea, în opinia sa, acest raport de expertiză nu ține seama de faptul că: în momentul în care contractul de concesiune ar fi trebuit să fie încheiat, concurența pe piața românească a închirierii de spații comerciale era foarte scăzută, ceea ce i-ar fi permis să realizeze profituri mai mari, pe care aceasta le-ar fi obținut la 1 500 000 USD pe an. Prin urmare, Comisia consideră că profitul pe care l-ar fi putut obține din ianuarie 1998 până în iunie 2004 este de 9 900 000 USD. În observațiile sale transmise grefei printr-o scrisoare telecopiată din 11 octombrie 2007, societatea reclamantă a precizat că a încercat să soluționeze cauza în mod direct după arestarea din acțiunea principală, dar că motivele sale nu au fost finalizate din cauza atitudinii autorităților române, care și-au ignorat cererile. 10. Copia acestei scrisori a fost trimisă guvernului la 19 octombrie 2007 pentru informații și comentarii posibile. Acesta nu și-a prezentat punctul de vedere în această privință. Poziția guvernului 11. Guvernul consideră că suma solicitată pentru lipsa de câștig este excesivă și că cea mai bună reparație ar fi restituirea în natură a bunului. În ceea ce privește neîndeplinirea obligațiilor de către guvern consideră că jurisprudența Curții face o distincție între cazurile în care reclamantul și-a îndeplinit obligația de a restitui bunurile (Anghelescu c. România, nr 29411/95, § 75-77, 9 aprilie 2002, Surpaceanu c. România, nr 32260/96, § 54-56, 21 mai 2002 și Oprescu c. România, n 36039/97, § 56-57) și cele în care bunul nu i-a fost restituit ( Popescu Nasta c. România , nr 33355/96, § 62, 7 ianuarie 2003). În prima categorie de afaceri, Curtea ar fi alocat reclamanților o sumă pentru privarea de proprietate suferită și nu pentru neasigurare. În cel de-al doilea tip de afaceri, Curtea nu ar fi alocat nicio sumă în acest sens, având în vedere faptul că a dispus restituirea bunului. 12. § 18, 27 ianuarie 2005, Sovtransavto Holding c. Ucraina (satisfacție echitabilă), n 48553/99, § 70, 2 octombrie 2003 și Capital Bank AD c. Bulgaria, n 49499/99, § 144, CEDO 2005 XII (extrageri)), guvernul reamintește că Curtea nu poate specula asupra profitabilității reale a investițiilor și, prin urmare, consideră că nu se poate acorda nici o sumă în acest sens. 13. Se reamintește că Curtea amintește că a încheiat cu încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenția nr. 1 și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 din cauza neexecutării hotărârii definitive din 8 iunie 2000 a Tribunalului de Primărie de la București, care a ordonat primăriei să acorde societății reclamante o autorizație permanentă de construcție și să încheie cu aceasta un contract de concesiune pe terenul în cauză. Comisia a respins, de asemenea, argumentul guvernului privind o imposibilitate obiectivă de executare. În orice caz, instanța a reținut că rezultă din informațiile furnizate de guvern că municipalitatea București are proprietatea și deținerea terenului SC Ruxandra Trading SRL menționat anterior, § 57, 59, 60 și 75. Curtea amintește, de asemenea, că o hotărâre prin care se soluționează o încălcare duce la o obligație juridică, în temeiul Convenției, de a pune capăt încălcării și de a elimina consecințele acesteia astfel încât să se restabilească cât mai mult posibil situația anterioară acesteia (Iatridis c. Grecia (satisfacție echitabilă) [GC], n 31107/96, § 32, CEDH 2000 XI). 16. Prin urmare, Comisia consideră că, în circumstanțele din speță, executarea hotărârii din 8 iunie 2000 ar plasa în situația cea mai echivalentă cu cea în care s-ar afla dacă cerințele articolului 6 § din convenție și ale articolului 1 din Protocolul nr. 1 nu ar fi fost ignorate. 17. În cazul în care nu se poate proceda la executarea hotărârii în cauză în termen de trei luni de la data la care prezenta hotărâre devine definitivă, Curtea decide că guvernul trebuie să plătească societății reclamante o sumă pe care o stabilește în echitate la 200 000 EUR (EUR) pentru daune materiale. Interese moratorii 18. Curtea consideră adecvată stabilirea ratei dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES MOTIVE, CURȚIA, ÎN L că statul pârât trebuie să execute hotărârea din 8 iunie 2000 a Tribunalului de apel din București, în special să acorde societății reclamante o autorizație de a construi astfel cum a indicat hotărârea menționată anterior și să încheie cu aceasta un contract de concesiune cu privire la terenul de 9 550 m sis 33 strada Tipografilorlor din București; în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în temeiul articolului 2 din Convenție, în cazul în care nu se aplică dispoziiile de la litera (a) de mai sus, aceasta trebuie să plătească în același termen de trei luni 200 000 EUR (două sute de mii EUR) plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, pentru prejudiciile materiale suma menționată anterior va fi convertită în moneda landului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului de la data expirării termenului menționat anterior și până la data restanței, această sumă va fi crescută de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 2 decembrie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatul (2) și cu art. 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall Grefier Adjunct Președinte
TROISIÈME SECTION
AFFAIRE SC RUXANDRA TRADING SRL c. ROUMANIE
(Requête n
o
28333/02)
ARRÊT
(s
atisfaction équitable
)
2 décembre 2008
02/03/2009
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire SC Ruxandra Trading SRL c. Roumanie,
La Cour européenne des droits de l’homme (troisième section), siégeant en une chambre composée de
:
Josep Casadevall,
président,
Elisabet Fura-Sandström,
Corneliu Bîrsan,
Boštjan M. Zupančič,
Alvina Gyulumyan,
Egbert Myjer,
Ann Power,
juges,
et de Stanley Naismith,
greffier adjoint de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 13 novembre 2008,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
28333/02) dirigée contre la Roumanie et dont une société de droit roumain, créée en 1996, Ruxandra Trading («
la société requérante
»), a saisi la Cour le
18 juillet 2002 en vertu de l’article
34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»). La société requérante est représentée par M
me
Ruxandra Awad, associée unique.
2.
Par un arrêt du 12 juillet 2007 («
l’arrêt au principal
»), la Cour a jugé qu’il y avait eu violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 en raison de l’inexécution, par l’administration, de l’arrêt définitif du 8 juin 2000 de la cour d’appel de Bucarest par lequel la mairie a été condamnée à délivrer à la société requérante une autorisation de construction permanente, ainsi qu’à conclure avec elle un contrat de concession sur le terrain concerné (
SC Ruxandra Trading SRL c.
Roumanie
, n
o
28333/02, 12
juillet 2007).
3.
En s’appuyant sur l’article 41 de la Convention, la société requérante réclamait l’exécution de l’arrêt du 8
juin
2000.Elle sollicitait également 11
000
000 dollars américains (USD) au titre du dommage matériel et 100
000 USD à titre du préjudice moral pour les humiliations que M
me
Ruxandra Awad a subies pour faire exécuter l’arrêt en cause.
4.
La Cour a rejeté la demande concernant le dommage moral et a estimé que la question de l’application de l’article 41 pour ce qui est du dommage matériel ne se trouvait pas en état. Dès lors, elle l’a réservée et a invité le Gouvernement et la société requérante à lui soumettre par écrit, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt au principal serait devenu définitif, leurs observations sur ladite question et notamment à lui donner connaissance de tout accord auquel ils pourraient aboutir (
ibidem
, paragraphe 84 et point 4 du dispositif).
5.
De fait, après l’arrêt au principal, seule la société requérante a déposé des observations supplémentaires.
6.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
A.
Dommage
1.
Les thèses des parties
a)
La position de la société requérante
7.
La société requérante demande l’exécution de l’arrêt du 8
juin
2000.Elle sollicite également au titre du préjudice matériel la somme de 11
000
000 dollars américains (USD), représentant selon elle, d’une part, la valeur de la construction qu’elle avait édifiée sur le terrain et qui a été démolie par les autorités, à savoir 1
100
000 USD, et, d’autre part, le bénéfice net qu’elle aurait pu tirer de l’exploitation du terrain et de la construction.
8.
La société requérante présente un rapport d’expertise de novembre 1999 portant sur la valeur de la construction démolie, ainsi qu’un rapport d’expertise de février 2004 concernant la rentabilité de son investissement, selon lesquels la valeur de la construction démolie était de 1
100
000 USD et le bénéfice net qu’elle aurait pu réaliser de janvier 1998 à mai 2004 était de 3
507
477 USD. Cependant, selon elle, ce rapport d’expertise ne tient pas compte du fait qu’au moment où le contrat de concession aurait dû être conclu, la concurrence sur le marché roumain de la location d’espaces commerciaux était très faible, ce qui lui aurait permis de réaliser des bénéfices plus importants, qu’elle évalue à 1
500
000 USD par an. Dès lors, elle considère que le bénéfice qu’elle aurait pu réaliser de janvier 1998 à juin 2004 est de 9
900
9.
Dans ses observations transmises au greffe par une lettre télécopiée du 11 octobre 2007, la société requérante a précisé qu’elle avait essayé de régler l’affaire à l’amiable après l’arrêt au principal, mais que ses démarches n’ont pas abouti en raison de l’attitude des autorités roumaines, qui ont ignoré ses demandes.
10.
Copie de cette lettre a été envoyée au Gouvernement le
19 octobre 2007 pour information et pour commentaires éventuels. Celui-ci n’a pas transmis son point de vue à ce sujet.
b)
La position du Gouvernement
11.
Le Gouvernement estime que la somme sollicitée au titre du manque à gagner est excessive et que la meilleure réparation serait la restitution en nature du bien.
Pour ce qui est du défaut de jouissance le Gouvernement considère que la jurisprudence de la Cour fait une distinction entre les cas où le requérant s’est vu restituer le bien (
Anghelescu
c. Roumanie
, n
o
29411/95, §§ 75-77, 9
avril 2002,
Surpaceanu
c. Roumanie
, n
o
32260/96, §§
54-56, 21
mai 2002 et
Oprescu
c. Roumanie
, n
o
36039/97, §
56-57) et ceux où le bien ne lui a pas été restitué (
Popescu Nasta
c. Roumanie
, n
o
33355/96, §
62,
7 janvier 2003). Dans la première catégorie d’affaires, la Cour aurait alloué aux requérants une somme pour la privation de propriété subie et non pas pour défaut de jouissance. Dans le deuxième type d’affaires, la Cour n’aurait alloué aucune somme à ce titre compte tenu de ce qu’elle avait ordonné la restitution du bien.
12.
Se référant aux affaires
Buzatu
c. Roumanie
((satisfaction équitable), n
o
34642/97, §
18, 27 janvier 2005,
Sovtransavto Holding
c. Ukraine
(satisfaction équitable), n
o
48553/99, §
70, 2 octobre 2003 et
Capital Bank AD
c. Bulgarie
, n
o
49429/99, §
‑
XII (extraits)), le Gouvernement rappelle que la Cour ne peut pas spéculer sur la rentabilité réelle des investissements et estime donc qu’aucune somme ne peut être accordée à ce titre.
13.
Il est rappelé que le Gouvernement n’a pas présenté d’observations supplémentaires après l’arrêt au principal.
2.
L’appréciation de la Cour
14.
La Cour rappelle avoir conclu à la violation des articles 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 en raison de la non-exécution de l’arrêt définitif du 8 juin 2000 de la cour d’appel de Bucarest qui avait ordonné à la mairie de délivrer à la société requérante une autorisation de construction permanente et de conclure avec elle un contrat de concession sur le terrain concerné. Elle a par ailleurs rejeté l’argument du Gouvernement portant sur une impossibilité objective d’exécution. En tout état de cause, la cour a retenu qu’il ressortait des informations fournies par le Gouvernement que la municipalité de Bucarest a la propriété et la possession du terrain
(
SC Ruxandra Trading SRL
précité, §§ 57, 59, 60 et 75).
15.
La Cour rappelle également qu’un arrêt constatant une violation entraîne pour l’Etat défendeur l’obligation juridique, au regard de la Convention, de mettre un terme à la violation et d’en effacer les conséquences de manière à rétablir autant que faire se peut la situation antérieure à celle-ci (
Iatridis c. Grèce
(satisfaction équitable) [GC], n
o
31107/96, §
‑
XI).
16.
Elle estime dès lors que dans les circonstances de l’espèce l’exécution de l’arrêt du 8 juin 2000 placerait l’intéressée dans la situation la plus équivalente possible à celle où elle se trouverait si les exigences des articles
6 §
1
de la Convention et 1 du Protocole n
o
1 n’avaient pas été méconnues.
17.
A défaut pour l’Etat défendeur de procéder à l’exécution de l’arrêt en question dans un délai de trois mois à compter du jour où le présent arrêt sera devenu définitif, la Cour décide que le Gouvernement devra verser à la société requérante une somme qu’elle fixe en équité à 200
000 euros (EUR) pour dommage matériel.
B.
Intérêts moratoires
18.
La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.
1.
Dit
a)
que l’Etat défendeur doit exécuter l’arrêt du 8 juin 2000 de la cour d’appel de Bucarest, et notamment délivrer à la société requérante une autorisation de construire telle qu’indiquée par ledit arrêt et conclure avec elle un contrat de concession quant au terrain de 9
550 m
2
sis
33 rue Tipografilor à Bucarest,
dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif en vertu de l’article
44
§
2 de la Convention
;
b)
qu’à défaut pour l’Etat défendeur de se conformer au point a) susmentionné, il doit verser à l’intéressée, dans le même délai de trois
mois, 200
000 EUR (deux cent mille euros) plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, pour le préjudice matériel
;
c)
que la somme susmentionnée sera à convertir dans la monnaie de l’Etat défendeur au taux applicable à la date du règlement
;
d)
qu’à compter de l’expiration du délai ci-dessus indiqué et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage
;
2.
Rejette
la demande de satisfaction équitable pour le surplus.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 2 décembre 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Stanley Naismith
Josep Casadevall
Greffier adjoint
Président