SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND REEVABILITATEA cererii nr. 43009/04 prezentată de Kostadinka Dragova KANCHEVA și Givka TONEVA-EKONOMIDOU împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care se întrunește la 2 decembrie 2008 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Rait Maruste, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Isabelle Berro-Lefevre; Mirjana Lazarova Trajkovska, judecători, și Claudia Westerdiek, graffière de secțiune, având în vedere cererea sus-menționată formulată la 24 noiembrie 2004, după ce ați deliberat, pronunță următoarea decizie: Kostadinka Dragova Kancheva și Givka Toneva-Ekonomidou sunt cetățeni bulgari, născuți în 1932 și, respectiv, 1956 și rezidenți în Burgas. Ele sunt reprezentate în fața Curții de către S. Margaritova-Vuchkova, avocat în Sofia. Circumstanțele din speță Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de recurente, pot fi rezumate după cum urmează. Recurentele sunt proprietarii unui apartament la ultimul etaj într-o clădire în proprietate privată. La 8 decembrie 1998, unul dintre vecinii lor a obținut un permis de construcție cu privire la amenajarea suprafețelor și a realizat lucrările între luna decembrie 1998 și luna februarie 1999. Ca urmare a acestora, au apărut daune în apartamentul reclamantelor, cum ar fi fi fisuri la tavan și pereți, daune aduse crepii, precum și mobilierului. Procedurile privind legalitatea construcției în temeiul Legii privind amenajarea teritorială ( La o dată nespecificată, recurentele au sesizat municipalitatea Burgas și Hotărârea Regională de Supraveghere a Clădirilor (Регионална дирекция за строителен контрол). Într-adevăr, acestea au susținut că consimțământul lor în vederea construirii nu a fost obținut și că transformarea realizată nu îndeplinește condițiile legale relevante. În urma unui control al lucrărilor, printr-un decret din 23 august 1999, inspectorul general de supraveghere a clădirii a anulat permisul de construcție acordat vecinului la 8 decembrie 1998. Printr-un decret din 16 mai 2000, inspectorul general de supraveghere a clădirii a constatat că lucrările fuseseră finalizate, iar construcția fusese exploatată, în timp ce permisul de construcție fusese anulat și, prin urmare, interzicea exploatarea suprafețelor amenajate; acest decret a fost contestat succesiv de vecin și de reclamante. Acesta a fost confirmat printr-o hotărâre definitivă a Curții Administrative Supreme din 20 ianuarie 2004. Printr-un decret din 12 iunie 2000, arhitectul principal al municipiului Burgas a aprobat transformarea prăpastiei în aplicare a unei legislații care prevedea regularizarea construcțiilor ilegale începute înainte de 30 iunie 1998. Pe baza recursului recurentelor, acest decret a fost anulat de Tribunalul Regional Burgas (Окръен съд), la 26 iunie 2002. Curtea Administrativă Supremă a confirmat această hotărâre printr-o hotărâre din 27 decembrie 2002. Pe de altă parte, la 1 iulie 2003, arhitectul principal pe lângă municipalitatea Burgas a constatat că condițiile legale ale construcției fuseseră îndeplinite în prezent și a reglementat transformarea. Recurentele au contestat acest act de rectificare în fața Direcției Regionale de Supraveghere a Clădirilor și apoi în fața instanțelor administrative. În cadrul unei prime examinări a cauzei de două instanțe, Curtea Administrativă Supremă a pronunțat o hotărâre definitivă la 19 aprilie 2004 prin care a anulat actul de rectificare pe motiv că construcția nu se conforma standardelor legale. În octombrie 2004, persoana vecină a recurentelor a solicitat redeschiderea acestei proceduri pe motiv că nu a făcut parte din aceasta. Prin hotărârea din 17 ianuarie 2005, Curtea Administrativă Supremă a acceptat această cerere, a anulat hotărârea definitivă din 19 aprilie 2004 și a retrimis cauza pentru o nouă examinare la tribunalul regional. La a fost examinată din nou de două instanțe, iar procedura s-a încheiat printr-o hotărâre definitivă a Curții Administrative Supreme din 14 iunie 2007, aceasta din urmă a încheiat actul de rectificare a prelucrării plafoanelor din 1 iulie 2003. Recurentele au arătat că autoritățile nu au luat măsuri în vederea demolării construcției în cauză. Pe de altă parte, ele pretind că au inițiat o procedură civilă în despăgubire pentru prejudiciile aduse vecinului care a efectuat lucrări ilegale. La o dată care nu a fost precizată în 2001, prima reclamantă (K. Kancheva) a solicitat Parchetului de District inițierea unei proceduri penale împotriva vecinului său pentru deteriorarea apartamentului său și a fost constituită parte civilă în procedură. La o dată care nu a fost precizată în 2001, a fost deschisă o anchetă preliminară. printr-o ordonanță la data de 26 În februarie 2003, procurorul districtual a respins motivul că, în momentul realizării lucrărilor, vecinul a fost în posesia unui permis de construcție valabil și că motivele exacte ale pretinsei deteriorări de către reclamant nu au fost stabilite. În martie 2003, prima reclamantă a solicitat această ordonanță la tribunalul de district. La o dată nespecificată, instanța de district a anulat ordonanța de refuz și a ordonat reluarea procedurii penale. La 13 ianuarie 2005, prima reclamantă a solicitat Parchetului regional informații cu privire la evoluția procedurii. Printr-o scrisoare din 19 aprilie 2005, procurorul regional a răspuns că a fost ordonată o nouă expertiză tehnică, dar nu a fost efectuată din mai multe motive. În plus, Parchetul regional a indicat Parchetului Districtual să conducă procedura cu o diligență specială. Prin ordonanța unei date nespecificate, procurorul districtual a refuzat să inițieze o procedură penală împotriva vecinului. La 3 mai 2006, procurorul regional a anulat această ordonanță. La o dată nespecificată, cauza a fost rejudecată în fața Tribunalului Districtual, care a organizat o ședință la 11 octombrie 2006, în care a pus capăt procedurii pe motiv că prescripția fusese dobândită. La 23 aprilie 2007, Tribunalul Regional a confirmat decizia de încheiere a procedurii primei instanțe. Invocând art. 6 din Convenție, recurentele se plâng de durata procedurii penale în care este constituită prima reclamantă. Recurentele se plâng, de asemenea, de o neexecutare a deciziilor interne definitive cu privire la interdicția de exploatare a construcției (hotărârea din 20 ianuarie 2004) și cu privire la anularea actelor de rectificare ale acesteia (hotărârile din 27 decembrie 2002 și din 14 iunie 2007), în măsura în care autoritățile nu au procedat la demolarea construcției realizate de vecin. Acestea invocă articolele 6 și 13, precum și art. 1 din Protocolul 1. În plus, recurentele se plâng în temeiul articolului 6 din durata procedurii judiciare privind anularea actului de rectificare din 1 iulie 2003. Pe teritoriul articolului 6 din Convenție, prima reclamantă se plânge de durata procedurii penale cu constituirea unei părți civile. Părțile relevante ale acestei dispoziții se citesc astfel încât orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil (...) În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestui litigiu și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. În ceea ce privește cauza pe care a luat-o a doua reclamantă din art. 6 în ceea ce privește durata procedurii penale, Curtea constată că aceasta nu a fost parte la procedura în cauză. Prin urmare, a doua reclamantă nu poate pretinde că este victimă a încălcării pretinse în sensul articolului 34 din convenție și că această parte a cererii trebuie declarată inadmisibilă, în conformitate cu articolele 34 și 35 alineatul (3) și 4 din convenție. În ceea ce privește celelalte obiecțiuni, având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu arată nicio încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale. Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în la fel de unanimă, amână examinarea Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Module Președinte
de la requête n
o
43009/04
présentée par Kostadinka Dragova KANCHEVA et Givka TONEVA-EKONOMIDOU
contre la Bulgarie
La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 2 décembre 2008 en une chambre composée de
:
Peer Lorenzen,
président,
Rait Maruste,
Karel Jungwiert,
Renate Jaeger,
Mark Villiger,
Isabelle Berro-Lefèvre,
Mirjana Lazarova Trajkovska,
juges,
et de Claudia Westerdiek,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 24 novembre 2004,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérantes, M
mes
Kostadinka Dragova Kancheva et Givka Toneva-Ekonomidou, sont des ressortissantes bulgares, nées respectivement en 1932 et 1956 et résidant à Burgas. Elles sont représentées devant la Cour par M
e
A.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérantes, peuvent se résumer comme suit.
Les requérantes sont les propriétaires d’un appartement en dernier étage dans un immeuble en copropriété.
Le 8 décembre 1998, un de leurs voisins obtint un permis de construction concernant l’aménagement des combles. Il réalisa les travaux entre le mois de décembre 1998 et le mois de février 1999. En conséquence de ceux-ci, des dégâts apparurent dans l’appartement des requérantes, tels que des fissures au plafond et des murs, endommagement du crépi, ainsi que du mobilier.
1.
Les procédures concernant la légalité de la construction en application de la loi sur l’aménagement territorial (Закон за устройство на територията) de 2001
a)
La contestation du permis de construction
A une date non précisée, les requérantes saisirent la municipalité de Burgas et la Direction régionale de supervision du bâtiment (Регионална дирекция за строителен контрол). Elles prétendirent en effet que leur consentement en vue de la construction n’avait pas été obtenu et que la transformation réalisée ne remplissait pas les conditions légales pertinentes.
Suite à un contrôle des travaux, par un arrêté du 23 août 1999, l’inspecteur général de supervision du bâtiment annula le permis de construction accordé au voisin le 8 décembre 1998.
b)
L’interdiction de l’exploitation des combles aménagés
Par un arrêté du 16 mai 2000, l’inspecteur général de supervision du bâtiment constata que les travaux avaient été achevés et la construction était exploitée, alors que le permis de construction avait été annulé. Il interdit dès lors l’exploitation des combles aménagés. Cet arrêté fut contesté successivement par le voisin et par les requérantes. Il fut confirmé par un arrêt définitif de la Cour administrative suprême en date du 20 janvier 2004.
c)
Les procédures sur les actes de régularisation de la construction
Par un arrêté du 12 juin 2000, l’architecte principal de la municipalité de Burgas approuva la transformation des combles en application d’une législation prévoyant la régularisation des constructions illégales commencées avant le 30 juin 1998. Sur recours des requérantes, cet arrêté fut annulé par le tribunal régional de Burgas (Окръжен съд), le 26 juin 2002. La Cour administrative suprême confirma ce jugement par un arrêt du 27 décembre 2002.
Par ailleurs, le 1
er
juillet 2003, l’architecte principale auprès de la municipalité de Burgas constata que les conditions légales de la construction avaient désormais été réunies et régularisa la transformation.
Les requérantes contestèrent cet acte de régularisation auprès de la Direction régionale de supervision du bâtiment, puis devant les juridictions administratives.
Dans le cadre d’un premier examen de l’affaire par deux instances, la Cour administrative suprême prononça un arrêt définitif le 19 avril 2004 annulant l’acte de régularisation au motif que la construction ne se conformait pas aux normes légales.
En octobre 2004, l’épouse du voisin des requérantes demanda la réouverture de cette procédure au motif qu’elle n’y avait pas fait partie. Par un arrêt du 17 janvier 2005, la Cour administrative suprême fit droit à cette demande, annula l’arrêt définitif du 19 avril 2004 et renvoya l’affaire pour un nouvel examen au tribunal régional.
L’affaire fut de nouveau examinée par deux instances et la procédure se termina par un arrêt définitif de la Cour administrative suprême en date du 14 juin 2007. Celle-ci annula l’acte de régularisation de la transformation des combles du 1
er
juillet 2003.
Les requérantes exposent que les autorités n’ont pas pris des mesures en vue de la démolition de la construction en cause.
Par ailleurs, elles affirment avoir engagé une procédure civile en dédommagement pour le préjudice causé contre le voisin ayant réalisé des travaux illégaux.
2.
La procédure pénale pour détérioration des biens appartenant à autrui
A une date non précisée en 2001, la première requérante (K. Kancheva) demanda auprès du parquet de district l’ouverture des poursuites pénales contre son voisin pour détérioration de son appartement et demanda d’être constituée partie civile dans la procédure. A une date non précisée en 2001, une enquête préliminaire fut ouverte. Par une ordonnance en date du 26
février 2003, le procureur de district prononça un non-lieu au motif qu’au moment de la réalisation des travaux le voisin avait été en possession d’un permis de construction valide et que les raisons exactes de la détérioration prétendue par la requérante n’avaient pas été établies.
En mars 2003, la première requérante interjeta appel de cette ordonnance auprès du tribunal de district. A une date non précisée, le tribunal de district annula l’ordonnance de non-lieu et ordonna la reprise de la procédure pénale.
Le 13 janvier 2005, la première requérante demanda au parquet régional des informations au sujet de l’évolution de la procédure. Par un courrier du 19 avril 2005, le procureur régional répondit qu’une nouvelle expertise technique avait été ordonnée, mais n’avait pas été effectuée pour de diverses raisons. Par ailleurs, le parquet régional avait indiqué au parquet de district de conduire la procédure avec une diligence particulière.
L’expertise en question fut effectuée le 6 novembre 2005.
Par une ordonnance d’une date non précisée, le procureur de district refusa l’ouverture d’une procédure pénale contre le voisin. Le 3 mai 2006, le procureur régional annula cette ordonnance.
A une date non précisée, l’affaire fut renvoyée en jugement devant le tribunal de district. Celui-ci tint une audience le 11 octobre 2006 lors de laquelle il mit fin à la procédure au motif que la prescription avait été acquise. Le 23 avril 2007, le tribunal régional confirma la décision de fin de procédure de la première instance.
1.
Invoquant l’article 6 de la Convention, les requérantes se plaignent de la durée de la procédure pénale dans laquelle la première requérante s’est constituée partie civile.
2.
Les requérantes se plaignent par ailleurs d’une non-exécution des décisions internes définitives sur l’interdiction d’exploiter la construction (arrêt du 20 janvier 2004) et sur l’annulation des actes de régularisation de celle-ci (arrêts du 27 décembre 2002 et du 14 juin 2007) en ce que les autorités n’ont pas procédé à la démolition de la construction réalisée par le voisin. Elles invoquent les articles 6 et 13, ainsi que l’article 1 du Protocole
n
o
1.De plus, les requérantes se plaignent au regard de l’article 6 de la durée de la procédure judiciaire sur l’annulation de l’acte de régularisation du 1
er
juillet 2003.
1.
Sur le terrain de l’article 6 de la Convention, la première requérante se plaint de la durée de la procédure pénale avec constitution de partie civile.
Les parties pertinentes de cette disposition se lisent ainsi
:
«
1.
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable (...)
»
En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ce grief et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement.
2.
Concernant le grief que la deuxième requérante tire de l’article 6 au regard de la durée de la procédure pénale, la Cour note que celle-ci n’a pas été partie à la procédure en question.
Il s’ensuit que la deuxième requérante ne saurait se prétendre victime des violations alléguées au sens de l’article 34 de la Convention et que cette partie de la requête doit être déclarée irrecevable, en application des articles
34 et 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
3.
En ce qui concerne les autres griefs, compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles.
Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée, conformément à l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,
Ajourne
l’examen du grief de la première requérante tiré de l’article 6 concernant la durée de la procédure pénale avec constitution de partie civile
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Claudia Westerdiek
Peer Lorenzen
Greffière
Président