SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL KAD. TURCIA Cererea nr. 33634/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 decembrie 2008 DEFINITIVF 02/03/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Kadiro Dragoljub Popović, András Sajó, Ișl Karakaș, judecători, și de Françoise Elens-Passos, graffière adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera Consiliului la 13 noiembrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 33634/04) îndreptată împotriva Republicii Turcia și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Turgay Kadirolu ( reclamanta, născută în 1960 și cu reședința la Samsun, a sesizat Curtea la 21 iulie 2004 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( La 11 septembrie 2007, Curtea a declarat cererea parțial inadmisibilă și a decis să comunice guvernului pârât motivul întemeiat pe durata procedurii.
După cum permite art. 29 alineatul (3) din Convenție, Curtea a decis, de asemenea, că aceasta se va pronunța în același timp asupra admisibilității și asupra fondului cauzei. La 12 octombrie 1998, reclamantul a fost interogat de poliție, cu posibilitatea de a falsifica un cec. Acuzat la 16 iulie 1999, a fost condamnat la 23 octombrie 2001 de către instanța de judecată a lui Samsun la o pedeapsă cu închisoarea de doi ani și două luni. La 4 martie 2004, această hotărâre a fost infirmată, pe motiv că instanța preliminară prezenta deficiențe. martie 2007, reclamantul a fost achitat și, la 9 mai, această hotărâre a devenit definitivă, din cauza lipsei recursului din partea părților. ÎN JUST Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul denunță durata excesivă a procesului său.
Guvernul contestă această teză, evidențiind că die a perioadei care trebuie luată în considerare este 16 iulie 1999. Curtea constată că, în ceea ce privește fondul, Curtea constată, în primul rând, că, spre deosebire de ceea ce avansează guvernul, perioada în litigiu a început cu interogarea reclamantului care a avut loc la data de 12 octombrie 1998, data la care a fost găsit el a fost găsit Prin urmare, aceasta a durat aproape opt ani și șapte luni. Or, Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică întrebări similare cu cele din cazul de față și a constatat o necunoaștere a cerinței de termen rezonabil a termenului de " mai puțin," având în vedere criteriile stabilite de jurisprudența sa bine stabilită în acest domeniu (a se vedea, printre multe altele, Peliossier și Sassi c. Franța [GC], n 25444/94, § 67, CEDO 1999 II).
N mai mult decât orice altceva care ar putea duce la o concluzie diferită în prezenta cauză, Curtea consideră că este, de asemenea, necesar să se constate o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție, din același motiv. Rămâne problema aplicării articolului 41, în temeiul căruia reclamantul solicită 120 000 EUR (EUR) pentru prejudicii materiale din cauza pierderii veniturilor sale și 120 000 EUR pentru daune morale; guvernul contestă aceste pretenii, în opinia sa nefondate; Curtea nu poate accepta efectiv cererea referitoare la prejudiciul material, din cauza lipsei unei legături de cauzalitate între acesta și încălcarea constatată în speță. Pe de altă parte, Comisia consideră că este necesar să se acorde reclamantului, pentru prejudiciul moral, suma de 4 500 EUR, însoțită de dobânzi cu o rată egală cu cea a facilității de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene, plus trei puncte procentuale.
PE CES, CURȚA, LA L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4 500 EUR (patru mii cinci sute EUR) pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, care trebuie convertită în moneda națională la rata aplicabilă la data regulamentului; de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză și apoi comunicată în scris la 2 decembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură.
Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte
AFFAIRE KADİROĞLU c. TURQUIE ( Requête n o 33634/04) ARRÊT STRASBOURG 2 décembre 2008 DÉFINITIF 02/03/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Kadiroğlu c. Turquie, La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de : Françoise Tulkens, présidente, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișıl Karakaș, juges, et de Françoise Elens-Passos, greffière adjointe de section , Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 13 novembre 2008, Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date : PROCÉDURE
1.A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n o 33634/04) dirigée contre la République de Turquie et dont un ressortissant de cet Etat, M. Turgay Kadiroğlu (« le requérant »), né en 1960 et résidant à Samsun, a saisi la Cour le 21 juillet 2004 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales (« la Convention »).
2.Le gouvernement turc (« le Gouvernement ») est représenté par son agent.
3.Le 11 septembre 2007, la Cour a déclaré la requête partiellement irrecevable et a décidé de communiquer au gouvernement défendeur le grief tiré de la durée de la procédure. Comme le permet l’article 29 § 3 de la Convention, elle a en outre décidé qu’elle se prononcerait en même temps sur la recevabilité et le fond de l’affaire. EN FAIT
4.Le 12 octobre 1998, le requérant fut interrogé par la police, soupçonné d’avoir falsifié un chèque. Mis en accusation le 16 juillet 1999, il fut condamné le 23 octobre 2001 par la cour d’assises de Samsun à une peine d’emprisonnement de deux ans et deux mois. Le 4 mars 2004, ce jugement fut infirmé, au motif que l’investigation préliminaire présentait des lacunes. Le 1 er mars 2007, le requérant fut acquitté et, le 9 mai suivant, ce jugement devint définitif, faute de pourvoi par les parties. EN DROIT
5.Invoquant l’article 6 § 1 de la Convention, le requérant dénonce la durée excessive de son procès. Le Gouvernement conteste cette thèse, faisant remarquer que le dies a quo de la période à considérer est le 16 juillet 1999.
6.La Cour constate d’emblée que le grief dont il s’agit ne se heurte à aucun des motifs d’irrecevabilité inscrits à l’article 35 § 3 de la Convention. Aussi, le déclare-t-elle recevable.
7.Quant au fond, la Cour observe, tout d’abord que, contrairement à ce qu’avance le Gouvernement, la période litigieuse a débuté avec l’interrogatoire du requérant qui s’est déroulé le 12 octobre 1998, date où il s’est trouvé « accusé » – au sens autonome et matériel qu’il convient d’attribuer à ce terme –, et qu’elle a pris fin le 9 mai 2007, lorsque le jugement d’acquittement est devenu définitif (voir, parmi d’autres, Corigliano c. Italie , 10 décembre 1982, § 34, série A n o 57, et Imbrioscia c. Suisse , 24 novembre 1993, § 36, série A n o 275). Elle a donc duré près de huit ans et sept mois. Or, la Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celle du cas d’espèce et a constaté une méconnaissance de l’exigence du « délai raisonnable », compte tenu des critères dégagés par sa jurisprudence bien établie en la matière (voir, parmi beaucoup d’autres, Pélissier et Sassi c. France [GC], n o 25444/94, § 67, CEDH 1999 ‑ II). N’apercevant rien qui puisse mener à une conclusion différente dans la présente affaire, la Cour estime qu’il y a également lieu de constater une violation de l’article 6 § 1 de la Convention, pour le même motif.
8.Reste la question de l’application de l’article 41, au titre duquel, le requérant réclame 120 000 euros (EUR) pour préjudice matériel en raison de la perte de ses revenus et 120 000 EUR pour dommage moral. Le Gouvernement conteste ces prétentions, d’après lui non justifiées.
9.La Cour ne saurait effectivement accueillir la demande relativement au dommage matériel, faute de lien de causalité entre celui-ci et la violation constatée en l’espèce. En revanche, elle estime qu’il y a lieu d’octroyer au requérant, pour le préjudice moral, la somme de 4 500 EUR, assortie d’intérêts moratoires d’un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, majoré de trois points de pourcentage. PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ, 1. Déclare le restant de la requête recevable ; 2. Dit qu’il y a eu violation de l’article 6 § 1 de la Convention ; 3. Dit a) que l’Etat défendeur doit verser au requérant, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article 44 § 2 de la Convention, 4 500 EUR (quatre mille cinq cents euros) pour dommage moral, plus tout montant pouvant être dû à titre d’impôt, à convertir en la monnaie nationale au taux applicable à la date du règlement ; b) qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ce montant sera à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage ; 4. Rejette la demande de satisfaction équitable pour le surplus. Fait en français, puis communiqué par écrit le 2 décembre 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement. Françoise Elens-Passos Françoise Tulkens Greffière adjointe Présidente