ÎNAPOI LA REZULTATE CtEDO
Sursă originală
CtEDO 02.12.2008 Auto

AFFAIRE APAHIDEANU c. ROUMANIE

RESPONDENT
ROU
HOTĂRÂRE
02.12.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză 
AFFAIRE APAHIDEANU c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA APAHIDEANU c. ROMÂNIA Cerere nr. 19895/02) HOTĂRÂREA STRASBURG 2 decembrie 2008 DEFINITIVF 06/04/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Apahideanu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care are sediul într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Bîrsan, Bošjan M. Zupančič, Elisabet Fura-Sandström, Egbert Myjer, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Stanley Naismith grefier adjunct de secțiune După ce a deliberat în camera de consiliu la 13 noiembrie 2008, Renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural A la origine a cauza se află o cerere (n 19895/02) îndreptată împotriva României și inclusiv un resortisant al acestui stat, dl Anton Apahideanu ( La 20 iunie 2001, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenia de salvgardare a Drepturilor Omului și Libertăilor Fundamentale ( Secțiunea a treia a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 3 din convenție, s-a decis, de asemenea, că vor fi examinate în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. ÎN FAVOAREA CIRCONSTANȚELOR DE LA ÕESPECE Reclamantul s-a născut în 1944 și își are reședința în București. Geneza cauzei În 1984, tatăl reclamantului, A.A., a murit. Din căsătoria sa cu A.E. s-au născut doi copii: reclamantul și H.E. După divorțul lor, A.E. a rămas coproprietar al apartamentului de la parter al casei de familie ( H.E. a avut un fiu, H.A.G. În testamentul său, A.A. l-a lăsat în apartament situat la etajul casei și pe terenul din el (în apartamentul din H.A.G. Numai reclamantul a acceptat succesiunea tatălui său, printr-o declarație făcută în fața notarului. La noiembrie 1993, A.E. a vândut apartamentul din H.A. 1 la H.E. pentru prețul de 100 000 lei românești. Din declarațiile reclamantului că a părăsit apartamentul nr. 1 în 1994 din cauza degradărilor cauzate de vecinul său de sus, H.A.G., nepotul său. Procedura de partajare succesorală printr-o cerere depusă la 3 noiembrie 1993 și completată la 27 Septembrie 1994, reclamantul a sesizat Tribunalul de Primă Instanță din București cu o acțiune în împărțire a succesiunii tatălui său, A.A. El și-a îndreptat acțiunea împotriva mamei sale, A.E., și nepotul său, H.AG. Sora reclamantului, H.E., a intervenit în procedură. Pe de altă parte, a solicitat instanței să constate, printre altele, : pe care le-a dobândit, prin prescripție achiziționată, un drept de proprietate de 50% pe apartamentul n; ce a fost singurul care a acceptat succesiunea la timp; și că contractul de vânzare a apartamentului n 1 a fost lovit de nulitate absolută, din cauza fraudei legii și a reai credințe a lui A.E. și a d.H.E. L a fost condamnat la daune-interese pentru degradarea proprietăii. Tribunalul a primit cererile de probe ale părților, inclusiv două expertize imobiliare și imobiliare și audierea martorilor. În perioada 22 noiembrie 1994 - 2 mai 1995, tribunalul a respins cauza pe motiv că dosarul fusese pierdut sau pierdut și pentru a oferi părților posibilitatea de a reconstitui dosarul cu copii ale documentelor relevante. Potrivit reclamantului, dosarul executoriu al DA.A. păstrat printr-un studiu notarial al statului a dispărut, de asemenea, ; paginile ar fi lipsit atunci când a reapărut. În perioada 2 mai 1996-30 aprilie 1996, tribunalul a desemnat doi experți, a ținut la audierea celor patru martori, și a predat părților rapoartele de competență. La ultima dată menționată anterior au avut loc dezbaterile privind fondul cauzei. După amânarea pronunțării sentinței de patru ori, 18 Iunie 1996, instanța a constatat necesitatea de a completa raportul de competență imobiliară, deoarece expertul nu a răspuns la un punct stabilit de instanță și a retrimis cauza la rol. September 1996 și 17 noiembrie 1998, tribunalul a arbitrat cauza pentru absența dosarului și a complementului de competență, pentru a răspunde diferitelor excepții invocate de reclamant (judecată înainte de a pronunța dreptul din 1 aprilie 1997) sau din cauza absenței acestuia din urmă, H.A.G. Acesta din urmă a informat instanța cu privire la decesul d.A.E. După ce a estimat, la 17 noiembrie 1998, că dovezile necesare au fost adunate și că a prezentat cauza dezbaterilor părților, instanța a pus în discuție rolul la 22 decembrie 1998, . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Martie 1999, Tribunalul de Primă Instanță de la București a primit parțial acțiunea reclamantului. 10. Prin o decizie din 26 aprilie 2001, tribunalul județ din București a acordat dreptul la apelurile interjudiciate de părți și a pronunțat cu trimitere la hotărârea din 30 martie 1999. El a judecat că hotărârea înainte de a pronunța dreptul din 1 aprilie 1997 (punctul 8 in fine) Această decizie a fost confirmată printr-o hotărâre din 12 noiembrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel de la București. 11. După trimiterea cauzei, părțile nu au cerut să furnizeze alte dovezi, ci au redit excepțiile ridicate la data de prima examinare a cauzei. Printr-o hotărâre din 18 iunie 2002, Tribunalul de Primă Instanță din București a făcut parte din acțiunea reclamantului. Tribunalul a constatat că masa succesorală era alcătuită din apartamentul 2, de pe teritoriul casei și dintr-un loc de înmormântare, ca bunuri proprii A.A., precum și de 50% din dreptul de proprietate asupra apartamentului n (1) Instanța a considerat că cererea de revocare a moștenirii în favoarea lui H.A.G. a fost supusă prescripției, pe care H.E. a renunțat la succesiunea lui A.A. și că reclamantul era proprietarul restului masei succesoare, ca moștenitor legal. Instanța a respins cererea de anulare a contractului de vânzare din 12 noiembrie 1993 privind apartamentul nr. 12. Atât reclamanta, cât și H.A.G. au răspuns la apelul din 18 iunie 2002 menționat anterior. Reclamantul va recita, printre alte motive prezentate de instanță pe o pagină și jumătate, cererea sa privind nulitatea contractului de vânzare din 12 noiembrie 1993 pentru fraudă și a invocat, ca o dovadă în plus, În acest sens, prețul de vânzare considerat derizoriu. La cauza a fost amânat de șaisprezece ori între 25 octombrie 2002 și 20 februarie 2004 de către tribunalul județ din București, din cauza absenței dosarului, arhivat greșit, și a pierderii probelor de comunicare părților din sentința din 18 iunie 2002; la sfârșitul acestei perioade, instanța reține că ar trebui să se ajungă la concluzia că apelurile fuseseră interjectate în timp util de către toate părțile la litigiu. 13. Printr-o hotărâre din 27 februarie 2004, tribunalul departamental a acceptat apelurile adresate de reclamant și de H.A.G. El a considerat că testamentul în favoarea acestuia din urmă era valabil în toate dispozițiile sale (apartamentul nr. 2 și terenul aferent) și a respins excepțiile ridicate de reclamant în această privință. Tribunalul a respins, de asemenea, ca nesusținută cererea de despăgubire împotriva H.A.G., și ca greșit întemeiată cererea de anulare a contractului de vânzare din 1993 pentru fraudă la lege. Retraiesc jurisprudenței relevante în materie de vânzare a lucrurilor cu caracter personal, tribunalul a hotărât că, deși A.E. ar fi vândut H.E. la întreaga proprietate n 1 În timp ce acordul de drepturi de proprietate, care deținea 50% din dreptul de proprietate, ar fi fost necesar, soarta acestui contract - afectat de o condiție decisivă - depindea de o procedură de împărțire a acestui bun. Tribunalul concluzionează că, în momentul pronunțării hotărârii, el nu a avut mai multe bunuri succesorale în subdiviziuni de împărtășit, astfel încât cererea de la 1 a fost achiziționat de H.E. mai întâi de către reclamant, care dispunea de acțiune în împărțire a acțiunii sale, iar locul de înmormântare era proprietatea reclamantului. 14. Prin hotărârea din 2 iunie 2004, tribunalul județ de la București a respins cererea reclamantului de a clarifica dispozitivul de la Tribunalul de Justiție din 27 februarie 2004 menționat anterior. Acesta a precizat, printre altele, că, din cauza intervenției în temeiul actelor de dispoziție referitoare la masa succesorală între deschiderea succesiunii și pronunțarea hotărârilor instanțelor, cererea reclamantului de a constata dreptul său de proprietate asupra bunurilor succesoare nu putea să se refere decât la bunurile care se aflau încă în masa succesorală, din motivele expuse în detaliu în hotărârea din 27 februarie 2004. 15. Reclamantul a formulat un recurs în recurs (recursuri) în fața instanței de apel din București împotriva hotărârii din 27 februarie 2004. Motivele sale de recurs erau structurate în nouă moduri. Cel întemeiat pe nulitatea contractului de vânzare din 12 februarie 2004. noiembrie 1993 pentru fraudă și rea-credință a părților, detaliate pe șapte pagini, expunea diferitele fraude pretinse, printre care absența unui obiect al contractului din cauza prețului derizoriu al vânzării. printr-o hotărâre definitivă din data de 16 Februarie 2005, instanța de apel din București a confirmat hotărârea pronunțată în apel și a respins cele nouă căi de atac ale reclamantului ca greșit întemeiate, făcând referire în mare parte la motivele rezumate ale hotărârii din 27 februarie 2004, fără a răspunde la întrebarea cu privire la prețul derizoriu al vânzării din 1993. 16. Februarie 2005 nu a fost depus în instanța publică a Tribunalului de Primă Instanță din București sau a Tribunalului de Primă Instanță din București înainte de începutul anului 2006, din cauza transferului complet al dosarului dintr-o instanță în alta pentru examinarea contestațiilor în anulare formulate de reclamant împotriva hotărârilor pronunțate în recurs și în recurs. Potrivit declarațiilor sale, la . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În iunie 2006, fără a redeschide fondul cauzei, instanța de apel de la București a respins contestația în anulare, considerând că Hotărârea din 16 februarie 2005 se pronunțase asupra tuturor mijloacelor de recurs ale reclamantului. II. În conformitate cu art. 2 din Codul de procedură civilă (CPC), în cadrul procedurii în recurs împotriva unei hotărâri pronunțate în primă instanță, cauza juridică și obiectul acțiunii, precum și calitatea părților la litigiu trebuie să rămână neschimbate. Cu toate că sunt excluse din această formulă excepțiile de procedură, mijloacele de apărare, precum și cererile referitoare la interese sau la alte despăgubiri exigibile după pronunțarea hotărârii atacate. În conformitate cu articolul acuitate menționat anterior, într-o hotărâre definitivă din 24 ianuarie 2001, instanța de apel de la București a confirmat astfel temeinicia unei hotărâri pronunțate în recurs care nu luase în considerare faptul că mijloacele de declarare a unui contract de vânzare invocat încă de la data la care a fost introdusă instanța, fără a analiza motivul pentru care cauza presupus falsă a contractului, care nu fusese invocată în recurs. 18. În conformitate cu articolele 87 și 95 din Regulamentul de procedură al instanțelor adoptate de Consiliul Superior al Magistraturii (în vigoare între 27 septembrie 2004 și 28 octombrie 2005, în cazul în care a fost înlocuit cu un nou regulament care conține dispoziții similare), după redactarea motivelor, un original al oricărei hotărâri sau hotărâri pronunțate de o instanță este atașat caietului de sarcini al hotărârilor judecătorești. În termen de șase luni de la data la care a fost pronunțată hotărârea în fața Tribunalului, grefierul-șef al instanței în cauză, care conține o sută din acestea, este interzis să se scoată o hotărâre din caietul de sarcini și caietul de sarcini al instanței. la o lună după ce ultima hotărâre a fost atașată caietului de sarcini, acesta din urmă este transmis arhivelor. Dosarul unei cauze nu poate fi consultat decât la arhive. În plus, după redactarea motivelor unei hotărâri definitive, dosarul în cauză este trimis Tribunalului de Primă Instanță (art. 114) (2) Persoana interesată poate solicita o copie a unei hotărâri judecătorești sau a unei alte înscrisuri dintr-un dosar de la președintele instanței în cauză (art. 127). ÎN SPECIAL PRIVIND VIOLAȚIILE ALOCATE DE LA ARTICOLUL 6 ALINEATUL (1) DIN CONVENȚIE 19. Reclamantul se plânge de durata și de durata procedurii în împărțire succesorală și Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la motivul întemeiat pe durata procedurii Cu privire la admisibilitate 20. Curtea ia notă de faptul că reclamantul a sesizat Tribunalul de Primă Instanță din București cu privire la procedura în cauză la 3 noiembrie 1993, dar că perioada care trebuie luată în considerare nu a început mai devreme de 20 iunie 1994, cu luarea în considerare a recunoașterii dreptului individual de recurs de către România. Cu toate acestea, pentru a aprecia caracterul rezonabil al termenelor scurse de la această dată, trebuie să se țină seama de starea în care se afla cauza atunci. 21. Perioada în cauză s-a încheiat la 16 februarie 2005, cu hotărârea pronunțată în ultimă instanță de instanța judecătorească a Bucureștiului pe fondul cauzei. Prin urmare, a durat aproximativ zece ani și opt luni la trei grade de jurisdicție. 22. Curtea constată că nu există niciun motiv clar întemeiat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. În plus, Curtea constată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Pe fond 23. Guvernul consideră că cauza a fost deosebit de complexă, de fapt, ca și în drept, că nu a avut perioade lungi de inacțiune imputabile autorităților și că durata globală ar explica, de asemenea, faptul că părțile, inclusiv reclamantul, au utilizat toate mijloacele și căile de atac disponibile pentru a-și susține argumentele. 24. Reclamantul contestă argumentele guvernului, susținând că cauza nu avea un caracter complex și că instanțele interne au complicat și tergiversat procedura de către administrarea unui număr excesiv de probe, expertiza realizată nici măcar nu a fost utilizată, și prin amânări repetate. 25. Curtea reamintește că caracterul rezonabil al duratei unei proceduri în care se soluționează o cauză apreciază în funcție de circumstanțele cauzei și ținând cont de criteriile consacrate de jurisprudența sa, în special complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și cel al autorităților competente, precum și de obiectul litigiului pentru cei interesați (a se vedea, printre multe altele, Frydlender c. Franța [GC], 30979/96, § 43, CEDO 2000-VII. 26. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din cazul de față și a constatat încălcarea articolului 6 alineatul (1) din convenție (a se vedea Frydlender citată anterior 27. În urma examinării tuturor elementelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că Ön a prezentat niciun fapt sau argument care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. În special, deși admitea că cauza prezenta o anumită complexitate și că părțile care au formulat recursuri sau cererile lor privind administrarea probelor au contribuit parțial la încetarea procedurii, Curtea consideră că atitudinea părților nu poate explica durata generală a procedurii. Pe de o parte, nu se poate reproșa reclamantului că a folosit mai multe acțiuni interne pentru a-și apăra drepturile (Simon c. Franța, nr 66053/01, § 31, 8 iunie 2004). Pe de altă parte, Curtea reiterează că, chiar și în sistemele juridice care consacră principiul conduitei procesului de către părți, atitudinea celor interesați nu scutește judecătorii de a asigura celeritatea dorită de art. § 1 din Convenție ( Varvara Stanciu c. România, n 26533/05, § 21, 21 februarie 2008). 28. În ceea ce privește comportamentul instanțelor, Curtea arată că prima examinare a cauzei de către instanța de primă instanță din București a durat aproximativ cinci ani, în cursul căreia dosarul cauzei a fost pierdut, și în care instanța a amânat de multe ori cauza în așteptarea diferitelor rapoarte de competență și a redeschis dezbaterile de două ori după ce a considerat inițial că toate dovezile necesare fuseseră administrate (punctele 7-9 de mai sus). În plus, Curtea observă că, la sfârșitul acestei perioade de aproximativ cinci ani, cauza a fost rejucată pentru o nouă examinare pe fond, la 26 aprilie 2001, din cauza faptului că o hotărâre înainte de a spune dreptul din 1 aprilie 1997, ceea ce nu poate fi imputat nici părților, în special reclamantului 29. Având în vedere jurisprudența sa în materie, Curtea consideră că, în speță, durata procedurii în litigiu este excesivă și nu răspunde la cerința privind termenul rezonabil care decurge din aceasta, a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) cu privire la obiecțiunile reieșite din procedura 30. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, reclamantul se plângea la introducerea cererii sale, în general, de la data procedurii succesoare. Posterieur, în observațiile sale din 17 martie 2006, el se plângea de limuzina de către judecătorii însărcinați cu cauza în discuție problema prețului derizoriu al vânzării apartamentului n 1 precum și de la sfârșitul procedurii în comun. 31. Guvernul a declarat mai întâi că partea reclamantului astfel detaliate este cu întârziere, că nu au făcut diligențe suficiente pentru a obține mai devreme o copie a hotărârii din 16 februarie 2005. În ceea ce privește lipsa de a analiza problema prețului serios al vânzării din 1993, acesta susține că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Pe de altă parte, în special în hotărârea din 27 februarie 2004 pronunțată în apel, instanțele au motivat respingerea acțiunii sale în comun și i-au indicat calea pe care o putea utiliza ca urmare a vânzării apartamentului nr 1 pe A.E. 32. Reclamantul contestă argumentele guvernului, susținând că lipsa unui preț serios constituie un exemplu de fraudă care ar fi trebuit să conducă la nulitatea vânzării din 1993 și susține că a solicitat de la cererea introductivă partajarea tuturor proprietății. 33. Curtea nu consideră că este necesar să se examineze caracterul suficient al demersurilor făcute de reclamant pentru a obține o copie a hotărârii în cauză pentru a soluționa problema întârzierii acesteia, ci consideră că acesta din urmă este, în orice caz, respins, în cele două ramuri ale sale, ca fiind în mod vădit nefondat. 34. Curtea amintește că art. 6 implică în sarcina instanței judecătorești. 34. În cazul în care o parte nu poate prezenta observații cu privire la acest aspect, aceasta trebuie să prezinte observații cu privire la motivele, argumentele și ofertele de elemente de probă ale părților. Pe de altă parte, pentru îndeplinirea sarcinilor lor, instanțele interne trebuie să obțină cooperarea părților, care, pe cât posibil, sunt ținute la dispoziție în mod clar, neabsolut și bine structurat (Jahnke și Lenoble c. Franța (dec.), nr 40490/98, CEDH 2000-IX). 35. În cazul de față, Curtea constată că, în cererea de încuviințare, precum și în căile de atac, reclamantul a întemeiat nulitatea contractului de vânzare din 12 noiembrie 1993 pe fraudarea legii și pe lipsa de credință a părților la contract. În deciziile lor, în special în hotărârea din 27 februarie 2004, instanțele interne au examinat acest motiv, furnizând motive în sprijinul deciziei lor de a respinge cererea reclamantului, în lumina jurisprudenței în materie de vânzare a unui obiect de interes Ö Õ (punctul 13 de mai sus). Într-adevăr, în cererile sale prezentate în recurs și în recurs, în sprijinul motivului menționat anterior, reclamantul a invocat prețul derizoriu al vânzării ca un exemplu de fraudă suplimentară a legii în cauză (punctele 12 și 15 de mai sus), fapt pe care instanțele nu l-au examinat în mod separat. Cu toate acestea, Curtea observă că acest element a fost prezentat de către la mai multe părți ca un simplu argument în susținerea motivului de nulitate menționat anterior, în plus, invocat pentru prima dată în apel (punctul 17 de mai sus), și că acesta constituia într-adevăr o cauză de nulitate diferită. Curtea consideră, având în vedere modul în care a fost prezentat acest argument și în momentul procedurii în care a fost invocată, că lipsa instanțelor de a răspunde în mod specific cu privire la acest punct nu a avut un impact asupra fondului cauzei și nu a adus atingere echității procedurii. 36. Pe de altă parte, cu condiția ca reclamantul să se plângă de la sfârșitul procedurii, Curtea amintește că nu este de competența sa să cunoască erori de fapt sau de drept comise de o instanță internă, cu excepția cazului în care și în măsura în care acestea ar fi putut aduce atingere drepturilor și libertăților protejate de Convenție (Garcia Ruiz c. Spania, 21 ianuarie 1999, § 28, Rec. 1999-I).Reacind că este în primul rând în instanțele interne că este de competența de a interpreta legislația internă și observând faptul că reclamantul a beneficiat de o procedură contradictorie, Curtea consideră că nu există nici o arbitrară în modul în care instanțele au respins, prin decizii motivate, cererile sale. În special, Comisia remarcă faptul că instanțele au precizat că au examinat și au stabilit problema împărțirii bunurilor care se aflau încă în masa succesorală și au indicat în mod corespunzător calea de atac pentru a-și exercita drepturile asupra apartamentului 1 (punctele 13 și 14 de mai sus). 37. Prin urmare, această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenția. II. PRIVIND ALTE VIOLAȚII ALEGATE 38. Invocând art. 1 din Protocolul nr. 1 Reclamantul se plânge de o încălcare a dreptului său de a respecta bunurile sale, în măsura în care el este privat de la 1 și de pe teren. În opinia guvernului, tribunalele interne nu pot opune reclamantului autoritatea de lucru judecat, o astfel de acțiune în comun fiind diferită de cea în comun succesoral (obiect, cauză, părți). 40. Reclamantul contestă teza guvernului, în special că o acțiune în comun referitoare la apartamentul nr 1 ar fi inadmisibilă din cauza autorității de lucru judecat. 41. Curtea reamintește că faptul că un litigiu între particulari este încheiat de o instanță pe baza dreptului în vigoare nu a conferit, în sine, responsabilitatea pentru statul de pe teren de la art. 1 din Protocolul nr 1, în cazul în care niciun indice darbitraire nu a fost ridicat Forum Maritime c. România , 63610/00 și 38692/05, § 172, 4 octombrie 2007). Revăzute la faptele relevante (punctele 13 și 14 de mai sus), Comisia observă că reclamantul nu poate pretinde că a beneficiat de o valoare patrimonială În plus, Curtea observă că, în ceea ce privește drepturile de lamaie asupra a 50 % din apartament 1, ținând cont de ieșirea acestui bun din masa succesorală prin vânzarea sa către H.E., instanțele interne sesizate cu privire la împărțirea succesorală au precizat în mod expres reclamantului să-și exercite drepturile într-o acțiune de împărțire care are ca obiect bunul menționat. reamintind că simplul fapt de a avea îndoieli nu îl scutește pe solicitant de a încerca să utilizeze o cale de atac dată ( mutatis mutandis Pellegriti c. Italia (dec.), nr. 77363/01, 26 mai 2005) și notând că aceasta a fost indicată în speță de către instanțele interne, Curtea consideră că cu dispozițiile Convenției și pentru neobosirea căilor de atac interne, în conformitate cu art. 35 alin. (1), (3) și (4) din Convenție. 43. În cele din urmă, invocând art. 8 din Convenție, reclamantul se plânge de încălcarea dreptului său de a-și respecta domiciliul, din cauza degradărilor cauzate de H.A.G. în apartamentul nr. 44. În cazul în care se presupune că art. 8 este aplicabil și că acest aspect nu este întârziat din cauza relevanței procedurii în cauză, Curtea consideră că reclamantul nu a susținut pe deplin acest motiv (punctul 13 de mai sus). Prin urmare, acest aspect este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din Convenție. III. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se șteargă că sunt imprecise consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Reclamantul solicită 300 000 EUR (EUR), reprezentând, în opinia sa, valoarea proprietății succesoare, pentru prejudicii materiale, și 25 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit din cauza duratei excesive a procedurii și a deteriorării anumitor bunuri datorate H.A.G. 47. Guvernul contestă aceste pretenții. 48. Curtea reamintește că a ajuns la concluzia că încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenție în ceea ce privește durata procedurii civile în cauză. Prin urmare, Curtea nu a primit o legătură de cauzalitate între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins și respinge această cerere. În schimb, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral din cauza duratei excesive a procedurii. Statuând în mod echitabil, Comisia îi acordă 4 000 EUR în acest sens. Costuri și cheltuieli de judecată 49. Fără a prezenta documente justificative, reclamantul solicită, de asemenea, 1 050 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile suportate în fața instanțelor interne (experți, cheltuieli de judecată etc.) și în fața Curții (fotocopii, timbre, traduceri ale scrisorilor etc.). 50. Guvernul contestă aceste pretenții. 51. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale de judecată decât în măsura în care se află stabiliți realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. Având în vedere faptul că reclamantul nu a prezentat documente justificative pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată pretinse expuse, Curtea decide să nu îi aloce nicio sumă în acest sens. Interese moratorii 52. Curtea consideră că este oportun să se bazeze rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE CES, CURȚA, ÎN L în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, 4 000 EUR (patru mii de euro), care urmează să fie convertită în moneda de la Õ stat pârât la rata aplicabilă la data regulamentului, pentru daune morale, plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, această sumă va crește de la o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene care se aplică în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 2 decembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Stanley Naismith Josep Casadevall Modululr Adjunct Președinte

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
CtEDO 2009-09-29
0,96
AFFAIRE TANASESCU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE TĂNĂSESCU c. ROUMANIE (Requête n o 23692/02) ARRÊT STRASBOURG 29 septembre 2009 DÉFINITIF 29/12/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Tănăsescu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de
CtEDO 2009-06-30
0,96
AFFAIRE OCTAVIAN POPESCU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE OCTAVIAN POPESCU c. ROUMANIE (Requête n o 20589/04) ARRÊT ( fond ) STRASBOURG 30 juin 2009 DÉFINITIF 30/09/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Octavian Popescu c. Roumanie, La Cour europé
CtEDO 2008-11-25
0,96
AFFAIRE PAICU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE PAICU c. ROUMANIE (Requête n o 24714/03) ARRÊT STRASBOURG 25 novembre 2008 DÉFINITIF 25/02/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Paicu c. Roumanie, La Cour européenne des droits de l’homme
CtEDO 2008-11-04
0,96
AFFAIRE ANGHELESCU c. ROUMANIE (N° 2)
TROISIÈME SECTION AFFAIRE ANGHELESCU c. ROUMANIE (N o 2) (Requête n o 14578/03) ARRÊT STRASBOURG 4 novembre 2008 DÉFINITIF 04/02/2009 Cet arrêt peut subir des retouches de forme. En l’affaire Anghelescu c. Roumanie (n o 2), La Cour européen
CtEDO 2009-09-22
0,96
AFFAIRE LAZARESCU c. ROUMANIE
TROISIÈME SECTION AFFAIRE LĂZĂRESCU c. ROUMANIE ( Requête n o 3912/03) ARRÊT STRASBOURG 22 septembre 2009 DÉFINITIF 01/03/2010 Cet arrêt deviendra définitif dans les conditions définies à l'article 44 § 2 de la Convention. Il peut subir des
Sursă