MUCHOWSKI v. POLAND
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Partly inadmissible
MUCHOWSKI v. POLAND (CtEDO, 2008)
CUARTA DECIZIE PRIVIND ADMINISIBILitatea cererii nr. 6909/07 de Piotr MUCHOWSKI împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care așeză la 9 decembrie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 17 ianuarie 2007, având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 17 martie 2008, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Piotr Muchowski, este un național polonez care s-a născut în 1963 și trăiește în Poznań. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Magnuszewski, un avocat care practică în Poznań. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Wołīsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părțile, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura de distribuție a moștenirii La 4 decembrie 1991, un anumit G.M. a depus la Curtea de District Poznań (Sād Rejonowy) o cerere de distribuție a moștenirii. Moștenirea constă, printre altele, în proprietatea din centrul Poznań. La o dată neespecificată, reclamantul și soția sa au achiziționat de la G.M. o cotă de 50% din proprietate care constituie o parte a proprietății. La 4 iunie 1998, reclamantul și soția sa au cerut permisiunea de la instanță să se alăture procedurii în calitate de părți. Din acea dată, reclamantul a devenit implicat în procedură. Când reclamantul și soția sa au aderat la procedură, procedura a fost rămasă deoarece G.M. a murit. La 27 ianuarie 1999, avocatul reclamantului a solicitat instanței de reluare a procedurii. La 13 aprilie 1999, Curtea de District Poznań a reluat procesul. Între 13 septembrie 1999 și 27 octombrie 2005, Curtea a programat 17 audieri, dintre care 10 au fost suspendate din diferite motive, de exemplu absența martorilor și a experților sau necesitatea de a obține dovezi suplimentare. Denumirea reclamantului în temeiul Legii din 2004 La o dată neespecificată în iunie 2006, reclamantul a depus o plângere în temeiul Legii din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un timp rezonabil (Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea din 2004”). La 29 august 2006, Curtea Regională Poznań (Sād Okręgowy) și-a respins plângerea din cauza faptului că, la data intrării în vigoare a Legii de 2004 nu s-a putut percepe întârzieri nejustificate în cadrul procedurii. Curtea a recunoscut că procedurile înainte de 2004 au fost nejustificate pentru diferite motive și a constatat unele perioade de inactivitate din partea Curții de districtul Poznań (începând din noiembrie 2000 până în octombrie 2001 și din martie 2003 până în octombrie 2003) Cu toate acestea, instanța a subliniat că legea din 2004 a intrat în vigoare la 17 decembrie 2004. În septembrie 2004 nu s-a putut aplica evenimentelor care au avut loc înainte de această dată. După analizarea conducerii Curții de District în perioada următoare intrării în vigoare a Actului 2004, Curtea regională a constatat că procedurile au fost desfășurate cu o diligență corectă și într-un timp rezonabil. La 19 septembrie 2006, reclamantul a depus un recurs împotriva deciziei din 29 august 2006. La 26 septembrie 2006, Curtea Regională Poznań a respins recursul ca fiind inadmisibil în lege. Legea și practicile interne relevante Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru durata excesivă a procedurii judiciare sunt incluse în hotărârile Curții în cazurile Charzyński c. Polonia nr. 15212/03 (dec.), §§§ 12-23, CEDH 2005-V și Ratajczyk c. Polonia nr. 11215/02 (dec.), ECHR 2005 VIII și hotărârea în cazul Krasuski c. Polonia , nr. 61444/00 , §§ 34-46, ECHR 2005-V. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că procedura a fost irazonabil lungă. De asemenea, a susținut încălcarea articolului 13 din Convenție, deoarece el nu a avut un remediu eficace împotriva lungii excesive a procedurii, deoarece nu are dreptul de a face apel împotriva hotărârii din 26 octombrie 2006 a Curții Regionale de la Poznań. 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede următoarele: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Prin scrisoarea din 28 februarie 2008, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curtea să elimine această parte a cererii în conformitate cu art. 37 din convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește să exprese, prin intermediul unei declarații unilaterale, recunoașterea duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. În aceste circumstanțe și având în vedere faptele particulare ale cazului, Guvernul declară că oferă reclamantului să plătească 23 000 de zloti polonezi (PLN). Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera cu respect ca declarația de mai sus să fie acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice socoteala din cauza Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. ...” Într-o scrisoare din 1 aprilie 2008 avocatul reclamantului a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului era neacceptabil de scăzută Curtea reiterează că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte din această listă de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să atace un caz sau o parte din acest caz din lista sa în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. Acesta observă, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale ale unui guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special de Tahsin Acar (a se vedea Hotărârea Tahsin Acar c. Turcia , [GC] , nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI); WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.) nr. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului unei persoane la o audiere într-un timp rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, ECHR 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007; Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, ECHR 2000-IX și Charzyński c. Polonia (dec.) nr. 15212/03, HR 2005- ...). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c). Curtea observă, de asemenea, că această decizie constituie o rezoluție finală a acestei cereri numai în ceea ce privește procedurile dinaintea Curții, fără a aduce atingere utilizării de către reclamant a altor măsuri de remediere în fața instanțelor interne pentru a solicita o compensare suplimentară în ceea ce privește durata procedurii impugnate, care sunt încă în așteptare în fața instanțelor interne. În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Denumirea în temeiul articolului 13 Reclamantul se plânge în continuare că nu are niciun remediu eficace la dispoziția sa, deoarece instanța internă și-a respins recursul împotriva hotărârii nefavorabile ale instanței care au tratat plângerea sa de lungă durată. Fiecare a căror drepturi și libertăți, astfel cum sunt prevăzute în [] Convenție, sunt încălcate, are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială. Curtea reiterează că art. 13 garantează o soluție eficace în fața unei autorități naționale pentru o presupusă încălcare a cerinței prevăzute la art. 6 § 1 pentru a auzi un caz într-un timp rezonabil. Cu toate acestea, „eficacitatea” a unui „remedie” în sensul acestei dispoziții nu depinde de certitudinea unui rezultat favorabil pentru reclamant (a se vedea Kudła c. Polonia) [GC], nr. 30210/96, §§ 154 și suiv., CEDO 2000-XI, §§ 156-157. În timp ce principiul subsidiarității care susține sistemul Convenției impune statelor contractante să introducă un mecanism de soluționare a plângerilor cu privire la lungimea excesivă a procedurilor în cadrul sistemului juridic național, acestea sunt acordate – sub rezerva respectării cerințelor convenției – oarecare discreție în ceea ce privește modul în care acestea oferă persoanelor fizice soluționarea prevăzută la art. 13 și conformă cu obligația convenției în temeiul acestei dispoziții. În special, în cazul în care statul a introdus o soluție compensatorie, Curtea trebuie să-i lase o marjă largă de apreciere și să-i permită să organizeze remediul – inclusiv interpretarea și aplicarea noțiunii de „daune” într-un caz dat – într-un mod în conformitate cu propriul său sistem juridic, tradiții și standardul de viață în țara în cauză (a se vedea Kudła, ibid., și Scordino (n. 1) , citat mai sus, §§ 188-189. În special, este deschis statului să organizeze un remediu astfel încât să ofere examinarea unui caz dat într-un singur caz. Convenția nu prevede dreptul de a face apel la o instanță judiciară mai înaltă. În consecință, această parte a cererii este evident nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerea în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în respectivul regulament; hotărăște să ia în considerare partea aplicării din lista sa de cazuri în măsura în care se referă la reclamația menționată anterior, în conformitate cu art. 37 §§ 1 litera (c) din Convenția; restul cererii inadmisibil. Lawrence Early Nicolas Bratza Președintele grefierului