GASITOI v. MOLDOVA
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Struck out of the list
GASITOI v. MOLDOVA (CtEDO, 2008)
Cea decizia nr. 11623/05 de către Victor GASITOI împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 9 decembrie ca Camera compusă din: Lech Garlicki, Președintele, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 18 martie 2005, având în vedere declarația depusă de Guvernul în cauză care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la declarația, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Victor Gasitoi, este un național moldovenesc născut în 1956 și locuiește în Bălți. El este reprezentat în fața Curții de către dl Zadoinov, un avocat practicant în Chișinău. Guvernul moldovenesc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Grosu. În urma urmăririi penale ilegale a reclamantului, el a instituit o procedură civilă împotriva Guvernului și a solicitat compensații morale. Prin hotărârea finală din 18 aprilie 2001 Curtea de District Bălți a ordonat Ministerului Afacerilor Interne să plătească reclamantului 1.800 lei moldovenesc (MDL) (159 euro (EUR)). Hotărârea nu a fost pusă în aplicare până în prezent. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că, din cauza neexecuției hotărârii din 18 aprilie 2001, dreptul său de a-și determina drepturile civile de către o instanță într-o perioadă rezonabilă de timp și dreptul de acces la instanță au fost încălcați. La 24 iunie 2008, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor legate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul]: (1) Recunoaște că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul art. 6 § 1 și al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ca urmare a neexecuției hotărârii finale din 18 aprilie 2001. 2. [...] se oferă să plătească 2 500 (doi mii cinci sute de euro) [la dl Victor Gasitoi] în compensație pentru orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli.” Reclamantul solicită Curții să respingă propunerea guvernului pe baza faptului că consideră că suma propusă de Guvern este insuficientă. În special, susține că prejudiciile materiale ar trebui evaluate la 729 EUR, prejudiciu moral la 2 500 EUR și costuri și cheltuieli la 2.500 EUR. Curtea observă la început că părțile nu au putut conveni cu privire la termenii unei soluții prietenoase a cauzei. Acesta remarcă că, în temeiul articolului 38 alineatul (2) din Convenție, negocierile privind acordarea de acord sunt confidențiale și că art. 62 alineatul (2) din Regulamentul Curții prevede în continuare că nicio comunicare scrisă sau orală și nicio ofertă sau concesiune făcută în cadrul încercării de a asigura o soluționare prietenoasă nu pot fi menținute sau invocate în proceduri de litigiu. Cu toate acestea, declarația a fost făcută de Guvern în afara cadrului negocierilor de stabilire prietenoasă. Curtea remarcă că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curtea să scoată un caz din lista sa, în special în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. art. 37 § 1 în amendă include prevederea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză.” Curtea constată, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia (obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003 VI și Melnic c. Moldova , nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006). În ceea ce privește circumstanțele cazului instant, Curtea constată că în mai multe cazuri a specificat natura și extinderea obligațiilor care iese în favoarea statului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în ceea ce privește obligația de a executa hotărârile finale (a se vedea, printre multe altele, Prodan v. Moldova , nr. 49806/99, CEDO 2004 III (extracte); Luntre și alții c. Moldova , nos 2916/02, 21960/02, 21951/02, 21941/02, 211933/02, 20491/02, 2676/02, 23594/02, 21956/02, 21953/02, 21943/02, 21943/02 și 219445/02, 15 iunie 2004). În cazul în care Curtea a constatat o încălcare a acestor articole a acordat o satisfacție echitabilă, valoarea care depinde de caracteristicile specifice ale cauzei. Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația unilaterală a Guvernului, precum și cantitatea de compensare propusă (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu atribuțiile Curții în cazuri similare), Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar , citat mai sus, și Meriakri v. Moldova ((striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005)). În conformitate cu practica standard în acest domeniu, suma de compensare trebuie plătită reclamantului, fără impozite aplicabile, în termen de trei luni de la data notificării prezentei decizii. În cazul în care nu plătește această sumă în termenul respectiv, Guvernul plătește dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale. Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza