Gasitoi împotriva Republicii Moldova

Cea decizia nr. 11623/05 de către Victor GASITOI împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 9 decembrie ca Camera compusă din: Lech Garlicki, Președintele, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 18 martie 2005, având în vedere declarația depusă de Guvernul în cauză care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la declarația, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Victor Gasitoi, este un național moldovenesc născut în 1956 și locuiește în Bălți.

El este reprezentat în fața Curții de către dl Zadoinov, un avocat practicant în Chișinău. Guvernul moldovenesc („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Grosu. În urma urmăririi penale ilegale a reclamantului, el a instituit o procedură civilă împotriva Guvernului și a solicitat compensații morale. Prin hotărârea finală din 18 aprilie 2001 Curtea de District Bălți a ordonat Ministerului Afacerilor Interne să plătească reclamantului 1.800 lei moldovenesc (MDL) (159 euro (EUR)). Hotărârea nu a fost pusă în aplicare până în prezent. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că, din cauza neexecuției hotărârii din 18 aprilie 2001, dreptul său de a-și determina drepturile civile de către o instanță într-o perioadă rezonabilă de timp și dreptul de acces la instanță au fost încălcați.

La 24 iunie 2008, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunilor legate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul]: (1) Recunoaște că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului în temeiul art. 6 § 1 și al art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, ca urmare a neexecuției hotărârii finale din 18 aprilie 2001. 2. [...] se oferă să plătească 2 500 (doi mii cinci sute de euro) [la dl Victor Gasitoi] în compensație pentru orice prejudiciu material și moral, precum și costuri și cheltuieli.” Reclamantul solicită Curții să respingă propunerea guvernului pe baza faptului că consideră că suma propusă de Guvern este insuficientă.

În special, susține că prejudiciile materiale ar trebui evaluate la 729 EUR, prejudiciu moral la 2 500 EUR și costuri și cheltuieli la 2.500 EUR. Curtea observă la început că părțile nu au putut conveni cu privire la termenii unei soluții prietenoase a cauzei. Acesta remarcă că, în temeiul articolului 38 alineatul (2) din Convenție, negocierile privind acordarea de acord sunt confidențiale și că art. 62 alineatul (2) din Regulamentul Curții prevede în continuare că nicio comunicare scrisă sau orală și nicio ofertă sau concesiune făcută în cadrul încercării de a asigura o soluționare prietenoasă nu pot fi menținute sau invocate în proceduri de litigiu. Cu toate acestea, declarația a fost făcută de Guvern în afara cadrului negocierilor de stabilire prietenoasă.

Curtea remarcă că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § (c) permite Curtea să scoată un caz din lista sa, în special în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. art. 37 § 1 în amendă include prevederea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză.” Curtea constată, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului.

În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația în funcție de principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia (obiecție preliminară) [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003 VI și Melnic c. Moldova , nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006). În ceea ce privește circumstanțele cazului instant, Curtea constată că în mai multe cazuri a specificat natura și extinderea obligațiilor care iese în favoarea statului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în ceea ce privește obligația de a executa hotărârile finale (a se vedea, printre multe altele, Prodan v. Moldova , nr. 49806/99, CEDO 2004 III (extracte); Luntre și alții c. Moldova , nos 2916/02, 21960/02, 21951/02, 21941/02, 211933/02, 20491/02, 2676/02, 23594/02, 21956/02, 21953/02, 21943/02, 21943/02 și 219445/02, 15 iunie 2004). În cazul în care Curtea a constatat o încălcare a acestor articole a acordat o satisfacție echitabilă, valoarea care depinde de caracteristicile specifice ale cauzei.

Având în vedere natura admiterilor incluse în declarația unilaterală a Guvernului, precum și cantitatea de compensare propusă (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu atribuțiile Curții în cazuri similare), Curtea consideră că nu mai este justificată continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar , citat mai sus, și Meriakri v. Moldova ((striking out), nr. 53487/99, 1 martie 2005)). În conformitate cu practica standard în acest domeniu, suma de compensare trebuie plătită reclamantului, fără impozite aplicabile, în termen de trei luni de la data notificării prezentei decizii. În cazul în care nu plătește această sumă în termenul respectiv, Guvernul plătește dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale.

Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 11623/05 by Victor GASITOI against Moldova The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 9 December as a Chamber composed of: Lech Garlicki, President, Nicolas Bratza, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judges, and Lawrence Early, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 18 March 2005, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant's reply to th at declaration, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Mr Victor Gasitoi, is a Moldovan national who was born in 1956 and lives in Bălți.

He is represented before the Court by Mr R. Zadoinov, a lawyer practising in Chișinău. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr V. Grosu. Following the unlawful criminal prosecution of the applicant, he instituted civil proceedings against the Government and claimed non-pecuniary compensation. By a final judgment of 18 April 2001 the Bălți District Court ordered the Ministry of Internal Affairs to pay the applicant 1,800 Moldovan lei (MDL) (159 euros (EUR)). The judgment has not been enforced to date. COMPLAINT The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that by reason of the non-enforcement of the judgment of 18 April 2001 his right to have his civil rights determined by a court within a reasonable period of time and his right of access to court had been violated.

THE LAW On 24 June 2008 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention. The declaration provided as follows: “[The Government]: 1. Recognise that there has been a breach of the applicant's rights under Article 6 § 1 and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention as a result of the non-enforcement of the final judgment of 18 April 2001. 2. [...] offer to pay 2,500 (two thousand five hundred euros) [to Mr Victor Gasitoi] in compensation for any pecuniary and non-pecuniary damage as well as costs and expenses.” The applicant requested the Court to reject the Government's proposal on the basis that he considered the amount proposed by the Government to be insufficient.

In particular he claimed that the pecuniary damage should be assessed at EUR 729, non-pecuniary damage at EUR 2,500 and costs and expenses at EUR 2,500. The Court observes at the outset that the parties were unable to agree on the terms of a friendly settlement of the case. It notes that, under Article 38 § 2 of the Convention, friendly-settlement negotiations are confidential and that Rule 62 § 2 of the Rules of Court further stipulates that no written or oral communication and no offer or concession made in the framework of the attempt to secure a friendly settlement may be referred to or relied on in contentious proceedings. However, the declaration was made by the Government outside the framework of the friendly-settlement negotiations.

The Court notes that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court to strike a case out of its list in particular if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. Article 37 § 1 in fine includes the proviso that: “However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.” The Court also notes that under certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine the declaration carefully in the light of the principles emerging from its case-law, in particular the Tahsin Acar judgment (see Tahsin Acar v. Turkey (preliminary objection) [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003 ‑ VI; and Melnic v. Moldova , no. 6923/03, §§ 22-25, 14 November 2006). As to the circumstances of the instant case, the Court notes that it has specified in a number of cases the nature and extent of the obligations which arise for the respondent State under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention as regards the obligation to enforce final judgments (see, among many others, Prodan v. Moldova , no. 49806/99, ECHR 2004 ‑ III (extracts); Luntre and Others v. Moldova , nos.

2916/02, 21960/02, 21951/02, 21941/02, 21933/02, 20491/02, 2676/02, 23594/02, 21956/02, 21953/02, 21943/02, 21947/02 and 21945/02, 15 June 2004). Where the Court has found a breach of these Articles it has awarded just satisfaction, the amount of which depended on the particular features of the case.

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government's unilateral declaration, as well as the amount of compensation proposed (which can be considered reasonable in comparison with the Court's awards in similar cases), the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)) (see, for the relevant principles, Tahsin Acar , cited above, and Meriakri v. Moldova ((striking out), no. 53487/99, 1 March 2005)). In accordance with the standard practice in this area, the amount of compensation is to be paid to the applicant, free from any taxes that may be applicable, within three months of the date of notification of this decision.

In the event of failure to pay this sum within that period, the Government shall pay simple interest on it, from the expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. In the light of all the above considerations, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). Accordingly it should be struck out of the list. For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government's declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.

Lawrence Early Nicolas Bratza Registrar President