CtEDO 09.12.2008 Auto

GALUSIEWICZ v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
09.12.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
GALUSIEWICZ v. POLAND (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 8651/04 de Jolanta GALUSIEWICZ împotriva Poloniei Curții Europene a Drepturilor Omului (Catrică Secțiunea), care așezează la 9 decembrie 2008 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ledi Bianku, Mihai Poalelungi, judecători și Lawrence Early, Grefierul Secțiunii având în vedere cererea depusă la 23 februarie 2004, având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 19 martie 2008, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dna Jolanta Galusiewicz, este un național polonez născut în 1948 și trăiește în Rumia. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Procedura instituită de o cooperativă de locuințe împotriva reclamantului La 5 septembrie 1996, o cooperativă de locuințe a depus o cerere de plată împotriva reclamantului la Curtea de District Sopot (Sād Rejonowy) La 29 mai 2002, Curtea de District Sopot a hotărât și a ordonat reclamantului să plătească reclamantului o anumită sumă de bani. La 22 ianuarie 2003, Curtea Regională de la Gdańsk (Sād Okręgowy) a anulat hotărârea de primă instanță și a remis cazul. La 28 octombrie 2004, Curtea de District Sopot a pronunțat din nou hotărârea. La 24 martie 2004, Curtea Regională de la Gdańsk a respins recursul ca fiind nefondată. La 23 februarie 2004, reclamantul a depus cererea la Curtea de Strasbourg. La 15 noiembrie 2004, reclamantul a depus o plângere la Curtea Regională Gdańsk în temeiul articolului 18 din Legea din 17 iunie 2004 privind plângerile privind încălcarea dreptului la un proces într-un termen rezonabil ( Ustawa o skardze na naruszenie prawa strony do rozpoznania sprawy w postępowaniu sādowym bez nieuzasadnionej zwłoki ) („Legea 2004”) și a informat Curtea regională că a depus o cerere la Curtea de Strasbourg. Ea a declarat clar că baza plângerii ei este art. 18 din Legea 2004 și a solicitat ca instanța să acorde cu satisfacție 10 000 de zloti polonezi (PLN). La 30 decembrie 2004, Curtea Regională Gdańsk și-a respins cererea, declarând că „punctul 5 din Legea din 2004 nu era aplicabil în cazul ei”. Procedințe instituite de reclamant împotriva cooperativului locuințelor La 8 decembrie 2000, o ședință extraordinară a membrilor cooperativei de locuință din care reclamantul a fost membru a adoptat o rezoluție și a retras aderarea reclamantului la cooperativă. La 2 ianuarie 2001, reclamantul a depus o cerere la Curtea Regională Gdańsk, cerând anularea acestei rezoluții. La 6 martie 2001, Curtea Regională Gdańsk a continuat procesul în așteptarea rezultatului unei alte proceduri între aceleași părți în fața Curții de District Gdańsk. Reclamantul nu a recurs împotriva acestei decizii. La 14 august 2001, reclamantul a solicitat ca instanța să relueze procesul. La 30 august 2001, Curtea regională Gdańsk și-a respins cererea. Reclamantul a recurs și, la 14 decembrie 2001, Curtea de Apel Gdańsk a respins recursul. La 12 februarie 2004, reclamantul a solicitat din nou ca instanța să relueze procedurile. La 13 februarie 2004, Curtea regională Gdańsk și-a acordat cererea. La 10 august 2004, după ce a avut loc patru audieri, Curtea Regională Gdańsk a pronunțat hotărârea și a acordat cererea reclamantului. La 29 septembrie 2004, inculpatul a depus un recurs. La 4 octombrie 2004, Curtea Regională Gdańsk a respins recursul ei, aparent din motive procedurale (reclamantul a refuzat să prezinte o copie a hotărârii instanței din 4 octombrie 2004). La 17 noiembrie 2004, reclamantul a depus o plângere la Curtea de Apel din Gdańsk în temeiul articolului 18 din Legea 2004 și a solicitat o declarație că procedura în fața Curții regionale a fost îndelungată în mod razonabil și satisfacție echitabilă în valoare de 10.000 PLN. La 14 decembrie 2004, Curtea de Apel din Gdańsk a dat o hotărâre, a recunoscut lungimea necorespunzătoare a procedurii principale (cu treizeci și cinci de luni de inactivitate din partea Curții regionale) și a acordat reclamantului 5.000 PLN (aprox. 1,320 euro) în justă satisfacție. Legea și practicile interne relevante privind remediile pentru durata excesivă a procedurii judiciare sunt prevăzute în hotărârile Curții în Charzyński c. Polonia (nr. 15212/03 (dec.), §§ 12-23, ECHR 2005-V) și Ratajczyk c. Polonia (nr. 11215/02 (dec.), ECHR 2005-VIII) și hotărârea sa în Krasuski c. Polonia (nr. 6144/00, §§ 34-46, ECHR 2005-V). Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție cu privire la lungimea necorespunzătoare a celor două seturi de proceduri în care a fost implicată. Curtea a susținut din propunerea sa o plângere în temeiul articolului 13 din Convenție cu privire la problema dacă reclamantul a avut un recurs intern eficace împotriva lungii excesive a procedurii inițiate împotriva ei de cooperare. De asemenea, reclamantul a formulat plângeri în temeiul articolului 11 din Convenție care susțin că, în timpul procedurii de anulare a rezoluției cooperative de locuințe, ea a fost privată de drepturile sale ca membru al cooperativei. Ea s-a mai plâns, invocând art. 3 din Protocolul nr. 1, că a trebuit să ia măsuri speciale pentru a putea vota în alegerile parlamentare din 1998. Reclamantul s-a plâns cu privire la durata procedurii inițiate împotriva ei de cooperarea locuințelor. Ea s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este relevant, prevede: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Curtea a susținut de propunerea sa o plângere cu privire la lipsa unui remediu intern eficace în temeiul articolului 13 din convenție, care prevede: art. 13 „Toată persoana a căror drepturi și libertăți sunt încălcate în [convenția] are un remediu eficace în fața unei autorități naționale, în ciuda faptului că încălcarea a fost comisă de persoane care acționează în calitate oficială.” Prin scrisoarea din 19 martie 2008, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „... Guvernul dorește să exprese – prin intermediul unei declarații unilaterale – recunoașterea lor a duratei necorespunzătoare a procedurii interne în care a fost implicat reclamantul. În același timp, Guvernul recunoaște că, în circumstanțele particulare ale cazului reclamantului, plângerea reclamantului cu privire la durata procedurii nu a fost remediată la nivel intern, conform articolului 13 din Convenție, iar reclamantul poate pretinde că este victimă de încălcarea dreptului ei de a-și examina cazul în „ora rațională” în sensul articolului 6 § 1 din Convenția. În aceste circumstanțe și având în vedere circumstanțele specifice ale cauzei, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului suma de 15.000 PLN pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termen de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus este acceptată de Curte ca „alte motive” care justifică izbucnirea din lista de cazuri a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. ... în conformitate cu declarația unilaterală a Guvernului, guvernul a acceptat să plătească reclamantului ca satisfacție echitabilă suma de 15.000 PLN în cazul în care Curtea a scos cazul din lista sa ...” Într-o scrisoare din 5 mai 2008, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernului a fost inacceptabil de scăzută. Curtea reiterează că, în conformitate cu art. 37 din Convenție, aceasta poate decide în orice etapă a procedurii să ia o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c) din respectivul articol. art. 37 § (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reiterează că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; a se vedea și Hotărârea WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.), nr. 11602/02, 26 iunie 2007, și Sulwińska c. Polonia (dec.), nr. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cazurile aduse împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile referitoare la încălcarea dreptului la o audiere într-un timp rezonabil și lipsa unui remediu eficace care să poată asigura o încălcare a dreptului (a se vedea, de exemplu, Frydlender v. France [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII; Cocchiarella Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 69-98, CEDH 2006 ...; Majewski c. Polonia , nr. 52690/99, 11 octombrie 2005; Wende și Kukówka c. Polonia , nr. 56026/00, 10 mai 2007; Kudła c. Polonia [GC], nr. 30210/96, ECHR 2000-IX; și Charzyński c. Polonia (dec.), nr. 15212/03, CEDH 2005- ...). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Rezultatele rămase Reclamantul s-a încălcat în continuare de durata excesivă a procedurii civile pentru anularea rezoluției cooperativei de locuințe. Curtea constată că, în acest caz, reclamantul a făcut uz de remedierea prevăzută în Legea 2004 și că a fost acordată satisfacție echitabilă. Sumele acordate corespund la aproximativ 50% din ceea ce ar fi putut fi atribuit Curtea reclamantului în momentul respectiv și în conformitate cu practica sa. În acest sens și pe baza jurisprudenței Curții, Curtea consideră că reclamantul nu mai poate pretinde că este victimă de o încălcare a drepturilor convenției sale (a se vedea Cocchiarella , citată mai sus, §§§ 107, și Scordino v. Italia (nr. 1) [GC], nr. 36813/97, §§ 178-213, CEDO 2006 - ...). Rezultă că această parte a cererii este evident nefondată și trebuie declarată inadmisibilă în conformitate cu art. 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Reclamantul s-a plâns în continuare în temeiul articolului 11 din Convenție că, în timpul procedurii de anulare a rezoluției cooperativei de locuință, ea a fost privată de drepturile sale ca membru al cooperativei. Ea s-a plâns în continuare în temeiul articolului 3 din Protocolul nr. 1 că a trebuit să ia „mesure speciale” pentru a putea vota în alegerile parlamentare din 1998. Curtea a examinat restul plângerilor, astfel cum a fost depusă de reclamant. Cu toate acestea, având în vedere toate materialele în posesia sa, și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că reclamantul nu a justificat plângerile. În consecință, această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarației guvernului contestat în ceea ce privește plângerile în temeiul articolului 6 §§ 1 și 13 din Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în aceasta; Decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în ceea ce privește plângerile de mai sus, în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declară restul cererii inadmisibil. Lawrence Early Nicolas Bratza Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă