GLOGOWSKI v. POLAND

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 39531/08 de Jacek GÄOGOWSKI împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 30 iunie 2009 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Lawrence Early, Grefierul Secțiunii Având în vedere cererea depusă la 9 august 2008, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 8 mai 2009 cere Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Jacek Głogowski, este un național polonez care s-a născut în 1946 și trăiește în Czerwonak. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl J. Wołāsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Circumstanțele cazului Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. La 20 ianuarie 2007, reclamantul a depus în judecată o anumită societate SIEGENIA AUBI pentru plata pentru presupusul nerespect al termenilor contractului. La 23 aprilie 2007, Curtea Regională Opole a pronunțat o hotărâre și a respins cererea reclamantului. La 29 iunie 2007, Curtea Regională Opole a eliberat reclamantul de costurile datorate procedurii, refuzând în continuare să acorde asistență juridică reclamantului. La 17 octombrie 2007, Curtea de Apel Wrocław a susținut hotărârea de primă instanță. La 14 ianuarie 2008, reclamantul a solicitat Curții de Apel să numească pentru el un avocat de asistență juridică în vederea depunerii unui recurs de casă. La 23 ianuarie 2008, Curtea de Apel a refuzat cererea reclamantului de un avocat de asistență juridică, care nu conține niciun motiv. La 9 februarie 2008, reclamantul a cerut din nou Curtea de Apel să numească un avocat de asistență juridică pentru el în vederea depunerii unui recurs de casă. La 14 februarie 2008, Curtea de Apel a refuzat cererea sa. De asemenea, decizia respectivă nu a fost motivată. La 29 aprilie 2008, Ombudsmanul a refuzat să depună un recurs de cassare în numele reclamantului. Dispozițiile juridice interne relevante privind reprezentarea juridică obligatorie în cadrul procedurii de recurs de cassare aplicabile la momentul material sunt prevăzute la punctele 27 31 din hotărârea Curții în cazul Laskowska Polonia , nr. 77765/01, 13 martie 2007. Reclamantul a afirmat, în temeiul articolului 6 din Convenție, că nu are dreptul de a avea acces la o instanță, deoarece instanța a refuzat să numească pentru el un avocat de asistență juridică, în vederea depunerii unui recurs de casă și s-a plâns în continuare în temeiul articolului 6 cu privire la rezultatul și la nedreptatea procedurii. În sfârșit, în temeiul articolului 13 din Convenție, el a afirmat că nu a putut face apel împotriva unora dintre deciziile luate în cadrul procedurii sale. plaga DREPTUL în temeiul articolului 6 § 1 Reclamantul se plângea de lipsa de acces la o instanță. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: "În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiere ... de [a] ... tribunal instituit prin lege ... " Prin scrisoarea din 8 mai 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de această parte a cererii și a solicitat în continuare Curții să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește să exprese, prin intermediul unei declarații unilaterale, recunoașterea faptului că dreptul de acces al reclamantului la o instanță garantată de art. 6 § 1 a fost restricționat. În același timp, Guvernul recunoaște că, în circumstanțele particulare ale cazului reclamantului, plângerea reclamantului cu privire la refuzul de a-l furniza asistență juridică nu a fost remediată la nivel intern, în conformitate cu art. 13 din Convenție și reclamantul poate pretinde că este victimă de încălcarea dreptului său de acces la o instanță în sensul articolului 6 § 1 din Convenție. În consecință, Guvernul este dispus să accepte cererile reclamantului pentru satisfacție echitabilă de 8,200 PLN pe care le consideră rezonabile în funcție de jurisprudența Curții. Suma menționată mai sus, care este de a acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozită care ar putea fi aplicabilă. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor de decontare plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera în mod respectuos că declarația de mai sus este acceptată de Curte ca „alte motive” care justifică izbucnirea din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție...”. Într-o scrisoare din 29 mai 2009, reclamantul a contestat în general declarația Guvernului. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să ia o cerere sau o parte din aceasta din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 alineatul (c) permite Curtea, în special, să scoată o situație din lista sa, dacă: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere sau o parte a acesteia în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Poloniei, practica sa privind plângerile similare referitoare la lipsa de acces la o instanță (de exemplu, Tabor c. Polonia , nr. 12825/02, 27 iunie 2006, Bobrowski c. Polonia nr. 64916/01 17 iunie 2008 și Laskowska Polonia citate mai sus). Având în vedere natura admiterilor care figurează în declarația Guvernului, precum și valoarea compensației propuse – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenție și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, ar trebui eliminată din listă. Retragerea plânge în continuare în temeiul articolului 6 cu privire la rezultatul și nejustificarea procedurii, susținând, de asemenea, în temeiul articolului 13 că nu a putut face apel împotriva unora dintre deciziile procedurale din cauza sa. Curtea a examinat restul plângerilor, astfel cum a fost depusă de reclamant. Cu toate acestea, având în vedere tot materialul în posesia sa și în măsura în care chestiunile reclamate sunt în competența sa, Curtea constată că reclamantul nu și-a justificat plângerile, după care această parte a cererii trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 §§ § 3 și 4 din Convenție. Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție (acces la o instanță) și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenția în măsura în care se referă la reclamația menționată anterior. restul cererii inadmisibil. Lawrence Early Nicolas Bratza Președintele grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 39531/08

by Jacek GŁOGOWSKI

against Poland

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 30

June 2009 as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza,

President,

Lech Garlicki,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

Nebojša Vučinić,

judges,

and Lawrence Early,

Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 9 August 2008,

Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 8 May 2009 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply to that declaration,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Jacek Głogowski, is a Polish national who was born in 1946 and lives in Czerwonak. The Polish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr J.

Wołąsiewicz of the Ministry of Foreign Affairs.

A.

The circumstances of the case

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

On 20 January 2007 the applicant sued a certain company SIEGENIA

‑

AUBI for payment for the alleged failure to comply with the terms of a contract.

On 23 April 2007 the Opole Regional Court gave judgment and dismissed the applicant’s claim.

The applicant appealed and asked to be exempted from court fees.

On 29 June 2007 the Opole Regional Court exempted the applicant from costs due in the proceedings. It further refused to grant legal aid to the applicant.

On 17 October 2007 the Wrocław Court of Appeal upheld the first

‑

instance judgment.

On 14 January 2008 the applicant requested the Court of Appeal to appoint a legal-aid lawyer for him with a view to filing a cassation appeal.

On 23 January 2008 the Court of Appeal refused the applicant’s request for a legal-aid lawyer. That decision did not contain any reasons.

On 9 February 2008 the applicant again asked the Court of Appeal to appoint a legal-aid lawyer for him with a view to filing a cassation appeal. On 14 February 2008 the Court of Appeal refused his request. That decision was likewise not reasoned.

On 29 April 2008 the Ombudsman refused to file a cassation appeal on the applicant’s behalf.

B.

Relevant domestic law and practice

Legal provisions concerning compulsory legal representation in cassation appeal proceedings applicable at the material time are set out in paragraphs 27

‑

31 of the Court’s judgment in the case of

Laskowska

v.

Poland

, no.

77765/01, 13

March 2007.

COMPLAINTS

1.

The applicant alleged under Article 6 of the Convention that he had no right of access to a court since the courts refused to appoint a legal-aid lawyer for him with a view to filing a cassation appeal.

2.

He further complained under Article 6 about the outcome and unfairness of the proceedings.

3.

Lastly, he alleged under Article 13 of the Convention that he could not appeal against some of the decisions given in the proceedings in his case.

THE LAW

A.

Complaint under Article 6 § 1

The applicant complained about lack of access to a court. He relied on Article 6 §

1 of the Convention which, in so far as relevant, provides as follows:

“In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing...by [a] ... tribunal established by law...”

By letter dated 8 May 2009 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issue raised by this part of the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

The declaration provided as follows:

“(...) the Government hereby wish to express – by way of a unilateral declaration

‑

its acknowledgement of the fact that the applicant’s right of access to a court guaranteed by Article 6 § 1 was restricted. At the same time the Government admit that in the particular circumstances of the applicant’s case, the applicant’s complaint about refusal to provide him with legal assistance has not been redressed at the domestic level as required by Article 13 of the Convention and the applicant can claim to be a victim of violation of his right of access to a court within the meaning of Article 6 § 1 of the Convention.

Consequently, the Government are prepared to accept the applicant’s claims for just satisfaction amounting to PLN 8,200 which they consider to be reasonable in the light of the Court’s case law. The sum referred to above, which is to cover any pecuniary and non-pecuniary damage, as well as costs and expenses, will be free from any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default periods plus three percentage points.

The Government would respectfully suggest that the above declaration be accepted by the Court as ‘any other reason’ justifying the striking out of the case of the Court’s list of cases, as referred to in Article 37 § 1 (c) of the Convention....”

In a letter of 29 May 2009 the applicant generally objected to the Government’s declaration.

The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application or part thereof out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article

37 §

1

(c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if:

“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.

It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application or part thereof under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

To this end, the Court will examine carefully the declaration in the light of the principles emerging from its case-law, in particular

the

Tahsin Acar

judgment (

Tahsin Acar v.

Turkey

, [GC], no.

26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI);

WAZA Spółka z o.o. v. Poland

(dec.) no. 11602/02, 26

June

2007; and

Sulwińska v. Poland

(dec.) no. 28953/03).

The Court has established in a number of cases, including those brought against Poland, its practice concerning similar complaints relating to lack of access to a court (see, for example,

Tabor v.

Poland

, no. 12825/02, 27

June

2006,

Bobrowski v. Poland

no. 64916/01 17

June

2008

and

Laskowska

v.

Poland

cited above).

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declaration, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1(c)).

Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of this part of the application (Article 37 § 1

in fine

).

Accordingly, it should be struck out of the list.

B.

Remaining complaints

The applicant further complained under Article 6 about the outcome and unfairness of the proceedings. He also alleged under Article 13 that he could not appeal against some of the procedural decisions given in his case.

The Court has examined the remainder of the complaints as submitted by the applicant. However, having regard to all the material in its possession, and in so far as the matters complained of are within its competence, the Court finds that the applicant has failed to substantiate his complaints. It follows that this part of the application must be rejected in accordance with Article 35 §§ 3 and 4 of the Convention.

For these reasons, the Court unanimously

Takes note

of the terms of the respondent Government’s declaration under Article 6 § 1 of the Convention (access to a court) and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;

Decides

to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention in so far as it relates to the above mentioned complaint.

Declares

the remainder of the application inadmissible.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Registrar

President