CASE OF SEFCSUK v. HUNGARY
- Instanță
- CtEDO
- Concluzie
- Violation of Article 6 - Right to a fair trial
CASE OF SEFCSUK v. HUNGARY (CtEDO, 2008)
SEGUNDA SECȚIUNE CAUZĂ DE SEFCSUK v. HUNGARY (Derogare nr. 37501/06) JUDGMENT STRASBOURG 9 decembrie 2008 FINAL 09/03/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Sefcsuk v. Ungaria, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (A doua secțiune), ședința în calitate de Cameră compusă din: Françoise Tulkens, Președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Nona Tsotsoria, judecători și Sally Dolle, grefierul de secțiune care a deliberat în privat la 18 noiembrie 2008, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 37501/06) împotriva Republicii Ungariei depusă Curții în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de doi resortisanți maghiari, dl și dna Károly Sefcsuk („reclamanții”), la 25 iunie 2006. Guvernul maghiar („ Guvernul”) a fost reprezentat de dl L. Höltzl, Agent, Ministerul Justiției și Execuției. La 25 februarie 2008, președintele secțiunii a doua a hotărât să anunțe cererea guvernului. De asemenea, s-a hotărât să se pronunțe cu privire la admisibilitatea și meritul cererii în același timp (art. 29 § 3). Reclamanții s-au născut în 1943 și, respectiv, 1944 și trăiesc în Budapesta. La 3 august 1992, reclamanții au introdus o acțiune care a contestat o decizie administrativă care a expropriat terenurile lor. După două audieri, la 10 mai 1993, cazul a fost suspendat în așteptarea unui litigiu subjacente privind situația în registrul terestrelor. La 29 august 2002, cazul a fost transferat Curtei Regionale de County Pest, deoarece acesta a fost instanța competentă pentru a face față cazului. Procedura privind registrul terenurilor a fost încheiată de Registrul Landului districtului Érd la 26 martie 2004. Reclamanții nu au apelat la Registrul Landului de County Pest. După două alte audieri, la 15 februarie 2005, Curtea Regională a respins acțiunea reclamanților. Curtea a susținut că autoritățile implicate în expropriare au procedat în conformitate cu legea. La 2 noiembrie 2005, Curtea de Apel a respins recursul reclamanților. Această decizie a fost înaintat la avocatul lor la 27 decembrie 2005. 10. La 16 mai 2006, Curtea Supremă a respins petiția de reexaminare a reclamanților ca fiind inadmisibilă, deoarece nu a îndeplinit cerințele procedurale. LEGUL ALEGAT ÎNCĂLCAREA ARTICOLULUI 6 § 1 A CONVENȚIEI 11. Reclamanții se plângea că durata procedurii era incompatibilă cu cerințele de „tempă rațională” de la art. 6 § 1 din convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiere într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal ...” 12. Guvernul a contestat acest argument. 13. Perioada care trebuie luată în considerare a început doar la 5 noiembrie 1992, când recunoașterea de către Ungaria a dreptului de cerere individuală a intrat în vigoare. Cu toate acestea, în evaluarea raționalității timpului care a trecut după data respectivă, trebuie să se țină seama de starea procedurii în această etapă. Curtea constată în acest sens că cazul era deja în suspensie de trei luni până atunci. 14. Perioada în cauză s-a încheiat la 16 mai 2006. Acesta a durat astfel peste treisprezece ani și șase luni. Cu toate acestea, pentru Curte, perioada ușor de peste șase luni care corespunde cererei inutile de reexaminare a reclamanților nu poate fi imputată statului și trebuie dedusă din lungimea globală. Prin urmare, durata relevantă este de treisprezece ani pentru două niveluri de competență. 15. Curtea constată că această plângere nu este, vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție, subliniază, de asemenea, că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și autorităților competente și ceea ce era în joc pentru reclamanții în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 17. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din prezenta cerere (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 18. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument convingător care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în aceste circumstanțe. Având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea concluzionează că durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerințele de „tempă rezonabilă”. În consecință, a existat o încălcare a articolului 6 § 1. II. ALTE VIOLĂȚII ALEGATE A CONVENȚIEI 19. Reclamanții se plângeau, de asemenea, în temeiul articolului 13 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la rezultatul procedurii privind registrul terestrelor care s-a încheiat în 2004. 20. Prin urmare, această plângere este inadmisibilă pentru neepuizarea recoursurilor interne și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 §§ 1 și 4 din Convenție. III. APLICAREA ARTICOLULUI 41 AL CONVENȚIEI 21. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai repararea parțială, Curtea permite, dacă este necesar, satisfacție echitabilă părții vătămate.” În comun, reclamanții au solicitat 50.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciu material și 11,000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. 23. Guvernul nu a exprimat un aviz în această privință. 24. Curtea nu discerne nicio legătură de cauzalitate dintre încălcarea constatată și prejudiciile materiale presupuse; de aceea respinge această afirmație. Cu toate acestea, consideră că reclamanții trebuie să fi susținut unele prejudiciu moral și că ar trebui să acorde suma totală solicitată. Costuri și cheltuieli 25. Reclamanții nu au formulat nicio reclamație sub acest cap. Dobânzile implicite 26. Curtea consideră că dobânzile nejustificate ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară în mod inadmisibil plângerea privind durata excesivă a procedurii admisibile și restul cererii; că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească, în comun, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, 11,000 EUR (even mii de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale, care urmează să fie transformat în forinturi maghiare la rata aplicabilă la data de decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamanților pentru o justă satisfacție. Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 9 decembrie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.