AFFAIRE MENEMEN MINIBÜSÇÜLER ODASI c. TURQUIE

RESPONDENT

TUR

HOTĂRÂRE

09.12.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro

Citează această cauză

AFFAIRE MENEMEN MINIBÜSÇÜLER ODASI c. TURQUIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

În cauza Menemen Minibüsçüler Odasi c. Turcia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președintă, Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, judecători, și de Sally Dolle, graffière de secțiune După ce a deliberat în camera consiliului la 18 noiembrie 2008, Rend la hotărâre, adoptat la această dată de procedură La originea cauzei se află o cerere (n 44088/04) îndreptată împotriva Republicii Turcia, printre care o cameră de comerț care intră sub incidența dreptului acestui stat, Menemen Minibüsçüler Odas V. Seven și N Ay, avocați la Izmir. Guvernul turc ( Recurenta, Menemen Minibüscüler Odasć, este o cameră de comerț în cadrul căreia se desfășoară o activitate de transport public privat prin intermediul autobuzelor cu până la 14 persoane. Ea are sediul social în Izmir. Pe baza unei reglementări naționale, a adoptat, la 3 iulie 1997, o circulară care permite vehiculelor recurentei să circule fără a avea o autorizație de călătorie (Güzergah Belgesi) cu condiția ca acestea să aibă asigurare personală obligatorie a pasagerilor (Zorunlu Koltuk Ferdi Kaza Sigortas La 18 ianuarie 2002, Comisia pentru circulația rutieră a prefecturii (ITrafik Komiyonu) a adoptat un act administrativ care consta în acordarea unei autorizații provizorii de călătorie pe teritoriul unui anumit tip de vehicul, cu condiția, întotdeauna, de a avea asigurare, până la adoptarea unei noi reglementări în acest domeniu. La o dată nespecificată, cooperativele pentru autobuze și vehicule motorizate de transport public din Menemen, Menemen Yolcu Otobüsleri Motorlu Tașitlar Kooprati , (menemen Yolcu Otobüsleri Motorlu Kooprati) Tribunalul Administrativ din Izmir a introdus o acțiune în anulare care susținea că autorizația acordată vehiculelor reclamantei nu era legală. printr-o hotărâre din 29 mai 2003, tribunalul a anulat autorizația. Acesta a considerat că scopul reglementării pe care se baza actul administrativ de autorizare a fost de a proteja siguranța pasagerilor și că o autorizație acordată vehiculelor mici care puteau transporta până la piuli putea să o pună în pericol, fiind înțeles faptul că este vorba despre o rută pe care exista o trafic foarte dens. 10. La o dată necunoscută, prefectura s-a ocupat în fața Consiliului de Stat împotriva hotărârii de primă instanță, care fusese notificată recurentei de subprefectura Menemen la 18 august 2003 11. În continuare la o dată nespecificată, recurenta s-a constituit parte care a luat parte împreună cu prefectura în fața Consiliului de Stat. Printr-o hotărâre din 16 martie 2004, după ce a acceptat cererea recurentei de a se constitui parte în litigiu, Consiliul de Stat a confirmat hotărârea de primă instanță. Această hotărâre a fost notificată recurentei la 4 iunie 2004. La 8 septembrie 2004 și printr-o a doua procedură inițiată în fața instanței administrative, cooperativele au anulat o nouă circulară care, adoptată de prefectură la 7 mai 2004, acorda o nouă autorizație vehiculelor recurentei. 13. printr-o hotărâre din 11 ianuarie 2005, notificată prefecturii la 4 La 23 martie 2005, prefectura notaifia decizia de anulare a recurentei și îi solicită să înceteze activitățile de transport. 15. În lipsa unui recurs, hotărârea a devenit definitivă la 7 aprilie 2005. II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNES PERTINENTE 16.L ianuarie 1982) dispune, în partea sa relevantă În cazurile în care nu există o dispoziție specifică în prezentul Cod, măsurile în cauză din Codul de procedură civilă se aplică în următoarele circumstanțe: (...) terț intervenție, notificare privind existența unui litigiu (davan ; (...) [] Notificare privind existența unui litigiu (...) [este] din oficiu efectuată de judecător, de instanță sau de Consiliu da . 17. În dreptul turc, partea terță intervenție este reglementată de articolele 53-58 din Codul de procedură civilă. În conformitate cu aceste dispoziții, precum și cu jurisprudența Curții de Casație, partea terță în cauză, după primirea cererii sale de intervenție de către judecător, nu poate obiecta actelor de procedură realizate înainte de intervenția sa. Acesta nu are aceeași calitate juridică ca și părțile la proces, nu este independent de partea de lângă care intervine și nu poate, de exemplu, să interjecteze apelul la o decizie în cazul în care partea principală nu are nici o intenție. Invocând art. 6 alin. (1) din Convenție, recurenta se plânge în esență în legătură cu la mai multe proceduri, în măsura în care instanțele interne nu l-au informat cu privire la existența unui litigiu care îi afecta direct drepturile și obligațiile în sensul articolului menționat anterior, cu încălcarea dispozițiilor Codului de procedură administrativă. În această privință, Comisia susține că nu și-a putut invoca argumentele în fața instanțelor în cauză și că a fost privată de dreptul de a fi ascultată. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...), care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) cu privire la admisibilitate 19. Curtea constată că nu este în mod clar întemeiat greșit în sensul art. 35 alin. (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că aceasta nu se confruntă cu nici un alt motiv de refuz. Prin urmare, trebuie declarată admisibilă. Pe fond 20. Guvernul combate teza recurentei și susține că, în calitate de parte principală, prefectura a apărat cauza recurentei și că aceasta nu avea nevoie să fie informată sau să participe la procedurile în litigiu. 21. recurenta își reiterează afirmațiile. 22. Curtea amintește că, potrivit jurisprudenței sale, art. 6 alineatul (1) consacră dreptul la o instanță judecătorească. (a se vedea Golder c. Regatul Unit , 21 februarie 1975 , § 36, seria A n 18). În cazul în care dreptul de a sesiza instanța în materie civilă, dreptul de acces nu constituie decât un aspect (a se vedea Golder c. Regatul Unit , 21 februarie 1975 , § 36, § 36, § Eficiența dreptului de acces la dreptul de acces necesită ca o persoană să aibă o posibilitate clară și concretă de a contesta un act care constituie o interferență în drepturile sale (a se vedea Bellet c. Franța , 4 decembrie 1995 § 36, seria A n 333 B. În plus, acesta nu este valabil numai pentru o procedură deja inițiată; poate, de asemenea, la Iunie 1981, § 44, seria A n Mănăstirile sfinte c. Grecia , 9 decembrie 1994, § 80, seria A n 301 A). 23. În speță, Curtea constată că . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În această privință, Comisia consideră că nu a fost în măsură să își exprime punctul de vedere cu privire la dacă acesta ar trebui să fie aplicat sau nu în cazul de față, având în vedere că acest lucru este în primul rând pentru autoritățile naționale, în special pentru curți și tribunale, că este de competența de a de fapt legislaia internă. Rolul Curii se limitează la a verifica compatibilitatea cu Convenția efectelor unei astfel de interpretări. Acest lucru este deosebit de adevărat în ceea ce privește interpretarea de către instanțele de judecată a normelor de natură procedurală (a se vedea Pérez de Rada Cavanilles c. Spania, 28 octombrie 1998, §§ 44 45, Rec., 1998, 24). Cu toate acestea, în cazul în care nu are calitatea de a înlocui propria sa apreciere cu cea a instanțelor naționale în ceea ce privește aplicarea dreptului intern, este de competența sa să se pronunțe în ultimă instanță cu privire la respectarea cerințelor Convenției (Bellet) Cu toate acestea, în acest scop, Comisia trebuie să analizeze dispozițiile articolului 31 din Codul de procedură administrativă, în măsura în care modalitățile de aplicare a acestuia afectează direct dreptul de acces al recurentei la instanță. În sfârșit, Curtea arată că art. 31 din Codul de procedură administrativă, care lasă la Codul de procedură civilă modalitățile de exercitare a unei intervenții a unei părți terțe, prevede, în esență, că instanța trebuie să Astfel, Curtea constată că, în pofida formulării foarte clare a articolului 31, recurenta nu a fost informată de instanțele interne cu privire la existența procedurilor incriminate. Prin urmare, în ceea ce privește prima procedură, aceasta nu a putut să se constituie parte interesată decât în etapa de Casație, ceea ce i-a privat de posibilitatea de a se face auzită în fața instanței din fond. Pe de altă parte, condiiile de admisibilitate a unui recurs în casation în faa Consiliului depetrucă fiind de ordin procedural și cu numărul limitat (numerus clausus ), recurenta nu putea nici să ridice motive de fond în faa acestei instane. În ceea ce privește a doua procedură, Curtea constată că, întotdeauna din cauza observaiei articolului 31, reclamanta a rămas complet străină de litigiu. Întrucât prefectura nu este prevăzută ca parte principală, recurenta nici măcar nu a avut posibilitatea de a-și apăra cauza în fața Consiliului de Stat, nici măcar într-un mod foarte limitat. 27. Având în vedere cele de mai sus, Curtea concluzionează că nerespectarea de către instanțele interne a cerinței procedurale prevăzute la art. 31 din Codul de procedură administrativă a împiedicat recurenta să se facă auzită într-un litigiu care îi afectează direct drepturile și obligațiile. 28. În consecință, recurenta a fost privată de dreptul de a avea acces la un tribunal și a fost încălcată art. 6 alineatul (1) din Convenție. II. PRIVIND LIMITAREA ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 29. În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care, dacă este cazul, acordă o satisfacție echitabilă. În opinia sa, această sumă acoperă pierderea venitului pe care l-ar fi suferit în timpul perioadei de inactivitate a vehiculelor sale, însă nu formulează nicio cerere specifică pentru prejudiciul moral în observațiile sale referitoare la art. 41. 31. Guvernul contestă revendicările recurentei. 32. Curtea nu poate specula cu privire la rezultatul la care procedurile incriminate ar fi rezultat dacă încălcarea articolului 6 alineatul (1) din Convenția n . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea observă că cererea recurentei nu a fost formulată în conformitate cu art. 60 din Regulamentul de procedură, astfel încât nu este necesar să i se aloce o sumă în acest sens. Pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața instanțelor interne și în fața Curții, ale căror onorarii de avocat, recurenta solicită echivalentul a 25% din valoarea prejudiciului material pe care consideră că l-a suferit. Aceasta nu prezintă nicio justificare și se referă la baremele aplicate în dreptul intern. 34. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea, necesitatea și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță, Curtea constată că recurenta nu justifică, prin niciun document, presupusa cheltuieli angajate. Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să-i aloce o sumă pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. PE CES, CURTEA, LA L.UNANIMITATE, Declară cererea admisibilă A se vedea că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție. În limba franceză, apoi comunicat în scris la 9 decembrie 2008, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură. Sally Dolle Françoise Tulkens Modulière Președintele