CASE OF KOLOVANGINA v. RUSSIA

Reclamantul s-a născut în 1953 și locuiește în orașul Khabarovsk. La 21 iunie 2000, reclamantul și-a emis soțul, dl Kolovangin, cu putere de procuror (înregistrat de un notar sub nr. 2226), care prevedea următoarele: „Eu, dna Irina Petrovna Kolovangina, ... autorizează dl Vladimir Aleksandrovich Kolovangin,... să acționeze în numele meu... în procedura civilă și penală în fața tuturor organismelor judiciare, cu toate drepturile pe care legea le conferă unui reclamant, acuzat, terț sau victimă, inclusiv dreptul de a intra într-o soluție prietenoasă, de a accepta sau de a retrage reclamația în întregime sau în parte, de a modifica motivele cererii, de a depune apel împotriva unei hotărâri, de a primi o scrisoare de execuție cu dreptul de a primi bunuri și bani, de a semna documente în numele meu și de a executa orice altă acțiune legată de îndeplinirea acestei autorități.” 6. Într-o dată neespecificată, reclamantul a părăsit Kaluga, unde atât ea, cât și dl Kolovangin au trăit și s-au mutat la Khabarovsk. La 24 mai 2001, dl Kolovangin a depus o acțiune în numele reclamantului împotriva unei societăți private. El a susținut că societatea a depășit comunicațiile telefonice ale reclamantului și a solicitat compensații pentru prejudiciu material și moral. La 28 mai 2001, Curtea de District Kaluzhskiy a interzis acțiunea cu referire la art. 129 § 9 din Codul din 1964 și a afirmat după cum urmează: „Declarația lui Kolovangina este semnată de proxyul ei, dl Kolovangin. Cu toate acestea, dreptul de a depune o acțiune la o instanță (dreptul de a semna declarația de cerere) nu este enumerat în copia depusă a competenței avocatului; acest lucru sugerează că dl Kolovangin nu are dreptul de a depune o cerere în numele dnei Kolovangina.” 9. La 25 iunie 2001, Curtea Regională de Kaluga a susținut această decizie. La 6 februarie 2002, dl Kolovangin a depus, în numele reclamantului, o acțiune care vroia să anuleze un contract de vânzare a acțiunilor între ea și o societate privată. El a înscris o copie a competenței avocatului nr. 2226. 11. La 11 februarie 2002, Curtea de District a refuzat să distreze acțiunea, motivând după cum urmează: „La 6 februarie 2002, Curtea de District Kaluzhskiy a primit declarația de cerere în numele dnei Kolovangina... Declarația a fost depusă la instanță și semnată de dl Kolovangin în numele reclamantului. Cu toate acestea, puterea avocatului nr. 2226 din 21 iunie 2000 produs în instanță nu dl Kolovangin depune o acțiune în numele dnei Kolovangina. Astfel, judecătorul nu permite acțiunea în temeiul articolului 129 § 9 din Codul de procedură civilă RSFSR, deoarece declarația de cerere în numele persoanei în cauză a fost depusă de o persoană care nu are dreptul [a face acest lucru].” 12. La 21 martie 2002, Curtea Regională a susținut această decizie și a constatat următoarele: „În temeiul articolului 129 § 9 din Codul de Procedință Civilă RSFSR, un judecător nu permite o acțiune în cazul în care a fost depusă acțiune în numele persoanei în cauză de o persoană care nu a avut dreptul de a continua acest caz. Având în vedere că puterea de procuror emise de dna Kolovangina dlui Kolovangin nu a enumerat dreptul reprezentantului de a depune declarații de reclamație în numele persoanei reprezentate, judecătorul a interzis în mod legal acțiunea.” 13. Codul de procedură civilă din 1964 („Codul din 1964”, în vigoare la momentul material) prevăzut: „Citățenii pot urmări cazurile în instanță personală sau prin intermediul reprezentanților...” „Competența reprezentantului ar trebui să fie stabilită în puterea avocatului eliberat și formalizat în conformitate cu legea...” „Autoritatea de a urmări un caz în instanță îi dă dreptul ca reprezentant să execute în numele clientului toate actele de procedură, cu excepția cererii de transfer al cazului la un camarad sau la o instanță de arbitraj; retragerea cererilor în întregime sau în parte; recunoașterea unei cereri; schimbarea motivelor unei cereri; introducerea într-o decontare prietenoasă; transferarea competenței avocatului; depunerea unui recurs împotriva unei hotărâri; depunerea de procedură pentru execuție; obținerea proprietății sau a banilor atribuite. Autoritatea reprezentantului de a efectua oricare dintre actele enumerate în prezentul articol ar trebui să fie exprimată în mod explicit în competența de procuror eliberat de client. „Judecătorul decide... dacă să accepte declarația de cerere într-un caz civil. Judecătorul refuză să accepte o declarație de cerere de examinare... 9) în cazul în care aceaceasta a fost depusă în numele părții interesate de o persoană care nu are competența de a continua cazul... Refuzul judecătorului de a accepta declarația de cerere de examinare din motivele prevăzute de alineatele ... și 9 ... nu împiedică [partea] să recurgă la instanță pe același motiv, cu condiția ca deficiența indicată să fie rectificată...” 14. Codul de procedură civilă din 2002 („Codul 2002”) care a înlocuit Codul din 1964 de la 1 februarie 2003 prevede: „Reprezentantul are autoritatea de a executa în numele clientului său toate acțiunile procedurale. Cu toate acestea, autoritatea reprezentantului de a semna declarația de cerere; de a-l depune la o instanță; de a solicita transferul litigiului la o instanță de arbitraj; de a depune o contra-reclamație; de a retrage reclamațiile în întregime sau în parte... de a intra într-o soluție prietenoasă... ar trebui să fie inclusă în mod specific în competența avocatului emis de client.”