- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 16 decembrie 2008
- Stat pârât
- SVK
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Softel Spol. S R.O. împotriva Slovaciei (nr. 2)
Traducere în română Auto
CAUZA DE SECȚIUNE A SOFTEL spol. s.o. v. SLOVAKIA (n. 2) (Depunerea nr. 32836/06) DIRECȚIUNEA DE JUSTIZARE STRASBOURG 16 decembrie 2008 FINAL 16/03/2009 Această hotărâre poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul SOFTEL spol. s.o. v. Slovacia (n. 2), Curtea Europeană a Drepturilor Omului (n.a patra secțiune), ședința ca Camera compusă din: Nicolas Bratza, președinte, Giovanni Bonello, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii, deliberat în privat la 25 noiembrie 2008, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURĂ Cazul a apărut într-o cerere (nr. 32836/06) împotriva Republicii Slovace depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către societatea SOFTEL spol.
s.o. (nr. Reclamantul a fost reprezentat de dl V. Vidra, singurul proprietar și director administrativ al companiei. Guvernul slovac (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. La 4 martie 2008, președintele Secțiunii a patra a hotărât să anunțe cererii guvernului. De asemenea, s-a decis să se pronunțe asupra admisibilității și a meritelor cererii în același timp (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTĂȚII CAUZULUI Reclamantul este o societate privată de răspundere limitată cu sediul său social în Žilina. A. Procedura privind acțiunea împotriva reclamantului La 1 februarie 1995 opt persoane au depus o acțiune la Curtea de District Žilina. Ei au depus în judecată reclamantului și municipiului Žilina pentru o sumă de bani din motive de îmbogățire nejustificată.
La 24 ianuarie 1996, Curtea de District Žilina a depus o procedură. Hotărârea. La 20 iunie 1996, Curtea Regională Banská Bystrica a anulat Hotărârea de primă instanță și a transmis cazul de examinare în continuare la Curtea de District Žilina. La 16 decembrie 1998, cazul a fost transferat Curtea de District Čadca și la 10 iulie 2001 Curtea de District Martin, cu privire la hotărârile Curții Regionale Žilina cu privire la prejudecățile judecătorilor. La 27 februarie 2006, Curtea de District Martin a pronunțat o hotărâre. Părțile au apelat și dosarul a fost transferat la Curtea Regională Žilina la 12 mai 2006. Reprezentantul reclamantului și-a prezentat observațiile asupra recursului reclamantului în august 2006. Dosarul de pronunțare în cadrul Curții Regionale până la 24 ianuarie 2008, când a fost programată o audiție pentru 19 februarie 2008. Ședința a fost suspendată după obiecția reclamantului cu privire la prejudecățile din partea judecătorilor.
10. La 31 martie 2008, dosarul a fost transferat Curții Supreme pentru o decizie cu privire la opunerea prejudecății. La 1 aprilie 2008, Curtea Supremă a hotărât să nu excludă judecătorii contestați de la audierea și hotărârea asupra cazului. 11. La 22 aprilie 2008, Curtea Regională a anulat hotărârea de primă instanță și a trimis cazul Curții de District Martin, de asemenea, din cauza nerespectării avizului juridic al instanței de apel din 20 iunie 1996. 12. La 12 mai 2008, dosarul a fost transferat Curții de District Martin. În august 2008, reclamantul a informat Curții că procedura era în așteptare. B. Procedura constituțională 13. Reclamantul s-a plâns de durata procedurii în fața Curții de Curtea Constituțională a Žilina, Čadca și Martin.
La 18 ianuarie 2006, Curtea Constituțională (Camera întâi) a respins plângerea reclamantului cu privire la întârzieri nejustificate în cadrul procedurii dinainte de Curtea de District din Žilina și Čadca ca fiind întârziate (pentru că aceste instanțe nu mai au abordat cazul și că plângerile au fost depuse în afara termenului de două luni legal). 14. La 4 mai 2006, Curtea Constituțională a constatat că Curtea de District Martin a încălcat dreptul reclamantului în temeiul art. 48 § 2 din Constituție la o audiere fără întârziere nejustificată. 15. Curtea Constituțională a susținut că cazul era complex din punct de vedere factual. Cu toate acestea, Curtea de District Martin nu a evaluat decât dovezile prezentate în fața Curților de District din Žilina și Čadca, iar durata procedurii nu a putut fi explicată prin complexitatea cauzei; reclamantul nu a contribuit la durata procedurii.
Curtea de District Martin nu a reușit să continue într-un mod corespunzător și a fost responsabilă pentru întârzieri de 43 de luni. 16. Curtea Constituțională a atribuit 60.000 SKK (echivalentul de 1.612 euro în acel moment) reclamantului ca o justă satisfacție în ceea ce privește prejudiciile morale. Acesta a ordonat Curtea de District Martin să ramburseze costurile juridice ale reclamantului, dar nu l-a ordonat să evite întârzieri suplimentare în cadrul procedurii, deoarece instanța respectivă și-a pronunțat hotărârea în ceea ce privește meritul, între timp.
ARTICOLUL 6 § 1 ALICULUI 17. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la ... o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” Guvernul nu a contestat acest argument, ci a susținut că cererea este inadmisibilă din motivele menționate mai jos. Admisibilitatea 19. Guvernul a contestat că, în ceea ce privește procedurile examinate de Curtea Constituțională, reclamantul nu mai poate pretinde că este victimă de o încălcare a dreptului său la o audiere într-un timp rezonabil. Acestea susțin că Curtea Constituțională a recunoscut în mod expres o astfel de încălcare și cantitatea de justă satisfacție acordată nu este, în mod evident, inadecvată în circumstanțele cazului.
În ceea ce privește perioada ulterioară hotărârii Curții Constituționale, reclamantul nu a epuizat măsurile interne prin prezentarea unei noi plângeri la Curtea Constituțională. 20. Reclamantul nu este de acord și a susținut că valoarea justă de satisfacție acordată de Curtea Constituțională este disproporționată de scăzută în circumstanțele cauzei. În plus, Curtea Constituțională și-a respins plângerea în ceea ce privește o parte substanțială a procedurii, iar procedurile erau din nou pe calea Curții de District Martin din cauza nerespectării avizului juridic dat în hotărârea primului Tribunal regional. 21. Curtea remarcă că, la momentul hotărârii Curții Constituționale, procedurile erau în suspensie de 11 ani, 3 luni și 12 zile.
Cu toate că reclamantul s-a plâns la Curtea Constituțională în legătură cu procedurile de la Curtea de district Žilina, Čadca și Martin, Curtea Constituțională a declarat inadmisibil plângerea sa în ceea ce privește o parte substanțială a procedurii în cauză și a examinat doar durata procedurii de la Curtea de districtă Martin, în cazul în care procedura era în așteptare la momentul în care a depus plângerea constituțională. În acest context, trebuie remarcat faptul că, în cadrul unei proceduri similare, examinate în temeiul cererii nr. 32427/06 în fața Curții, o cameră diferită a Curții Constituționale a examinat, de asemenea, durata procedurii în fața Curților de District din Žilina și Čadca și nu a declarat plângeri în acest sens inadmisibile.
În plus, Curtea a fost practică să examineze durata generală a procedurii reclamate (a se vedea Bako c. Slovacia (dec.), nr. 60227/00, 15 martie 2005) 22. Curtea Constituțională a atribuit reclamantului echivalentul de 1 612 EUR ca o justă satisfacție în ceea ce privește procedurile examinate de acesta. Sumele atribuite de Curtea Constituțională nu pot fi considerate ca furnizarea unui recurs adecvat și suficient pentru reclamant, având în vedere jurisprudența stabilită de Curte (a se vedea Scordino v. Italia (nr. 1) [GC], nr. 36813/97, §§§ 178-213, CEDH 2006-..., și Cocchiarella v. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 65-107, CEDO 2006-...] 23. Având în vedere cele de mai sus, în ceea ce privește acțiunea de până la hotărârea Curții Constituționale, Curtea concluzionează că reclamantul nu și-a pierdut statutul de victimă în sensul articolului 34 din Convenție.
24. Întrucât efectele obținute prin decizia Curții Constituționale nu au îndeplinit criteriile aplicate de Curte, reclamantul nu a fost obligat, în sensul articolului 35 § 1 din Convenție, să recurgă din nou la remedierea în temeiul articolului 127 din Constituție în ceea ce privește procedura ulterioară hotărârii Curții Constituționale (a se vedea recapitularea principiilor relevante în În acest context, Curtea consideră că prezenta cerere a fost introdusă fără întârziere substanțială după hotărârea Curții Constituționale (a se vedea Španír c. Slovacia , nr. 39139/05 , § 47, 18 decembrie 2007 și Weiss c. Slovacia , Španír c. , nr. 28652/03, § 33, 18 decembrie 2007) și faptul că procedurile sunt încă în așteptare în fața Curții de District Martin.
Această parte a cererii, în consecință, nu poate fi respinsă pentru neepuizarea recourslor interne. 26. Perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 1 februarie 1995 și, în conformitate cu informațiile disponibile, procedurile sunt așteptate în fața Curții de District Martin. Astfel, procedurile au durat mai mult de 13 ani și 8 luni. 27. Curtea constată că cererea nu este, vădit nefondată în sensul art. 35 § 3 din Convenție și că nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
29. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender, ibid.). După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate și având în vedere jurisprudența sa pe această temă, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument capabil de a-l convinge să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. În momentul hotărârii Curții Constituționale, procedura a fost în așteptare de mai mult de 11 ani. De la hotărârea Curții Constituționale, procesul a continuat de mai mult de 2 ani și 5 luni și în funcție de informațiile disponibile sunt încă în suspensie. În această perioadă a avut loc o întârziere substanțială de aproximativ 17 luni (în perioada între august 2006 și ianuarie 2008) datorită performanței ineficace ale Curții Regionale.
31. Curtea concluzionează că durata generală a perioadei examinate a fost incompatibilă cu dreptul reclamantului la o audiere într-un timp rezonabil. 32. A fost, în consecință, o încălcare a articolului 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 33. art. 41 din convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale, și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 34. Reclamantul a solicitat 6.500 euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale. 35. Guvernul a luat în considerare cererea exagerată și a lăsat această chestiune la discreția Curții.
36. Curtea consideră că reclamantul trebuie să fi suferit prejudiciu moral. Hotărârea pe o bază echitabilă și având în vedere jurisprudența sa pe această temă și faptul că societatea reclamantă a obținut recurs parțial în cadrul procedurii dinainte de Curtea Constituțională, aceasta îi acordă 4000 EUR sub acest cap. Costuri și cheltuieli 37. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 546 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 38. Guvernul nu a avut nicio opoziție cu privire la atribuirea unei sume suportate demonstrablemente. 39. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea.
În acest caz, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea totală a sumei solicitate, adică. 546 EUR pentru acțiunea în fața Curții. Dobânzile implicite 40. Curtea consideră oportună ca dobânzile implicite să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine finală în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) 4000 EUR (4 mii euro), plus orice impozit care poate fi imputabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 546 EUR (cincă sute și patruzeci și șase euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) faptul că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se achită pe sumele de mai sus, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza, în limba engleză și notificat în scris la 16 decembrie 2008, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.
FOURTH SECTION
CASE OF SOFTEL spol. s r.o. v. SLOVAKIA (no. 2) (Application no. 32836/06) JUDGMENT STRASBOURG 16 December 2008 FINAL 16/03/2009 This judgment may be subject to editorial revision. In the case of SOFTEL spol. s r.o. v. Slovakia (no. 2), The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Nicolas Bratza, President, Giovanni Bonello, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judges, and Lawrence Early, Section Registrar , Having deliberated in private on 25 November 2008, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 32836/06) against the Slovak Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by the company SOFTEL spol. s r.o. (“the applicant”), on 4 August 2006.
The applicant was represented by Mr V. Vidra, the sole owner and managing director of the company. The Slovak Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs M. Pirošíková.
On 4 March 2008 the President of the Fourth Section decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time (Article 29 § 3). THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant is a private limited liability company with its registered office in Žilina. A. Proceedings concerning the action against the applicant
On 1 February 1995 eight persons filed an action with the Žilina District Court. They sued the applicant and the Municipality of Žilina for a sum of money on grounds of unjust enrichment.
On 24 January 1996 the Žilina District Court delivered a judgment. On 20 June 1996 the Banská Bystrica Regional Court, upon the applicant’s appeal, quashed the first-instance judgment and remitted the case for further examination to the Žilina District Court.
On 16 December 1998 the case was transferred to the Čadca District Court and on 10 July 2001 to the Martin District Court upon decisions of the Žilina Regional Court as to bias on the part of judges.
On 27 February 2006 the Martin District Court delivered a judgment. The parties appealed and the file was transferred to the Žilina Regional Court on 12 May 2006.
The plaintiffs’ representative lodged their observations on the applicant’s appeal in August 2006. The case file circulated within the Regional Court until 24 January 2008 when a hearing was scheduled for 19 February 2008. The hearing was adjourned upon an objection by the applicant as to bias on the part of judges.
On 31 March 2008 the file was transferred to the Supreme Court for a decision on the objection of bias. On 1 April 2008 the Supreme Court decided not to exclude the challenged judges from hearing and deciding on the case.
On 22 April 2008 the Regional Court quashed the first-instance judgment and remitted the case to the Martin District Court, also because of the latter’s failure to respect the legal opinion of the appellate court given on 20 June 1996.
On 12 May 2008 the file was transferred to the Martin District Court. In August 2008 the applicant informed the Court that the proceedings were pending. B. Constitutional proceedings
The applicant complained about the length of the proceedings before the Žilina, Čadca and Martin District Courts to the Constitutional Court. On 18 January 2006 the Constitutional Court (First Chamber) rejected the applicant’s complaint about unjustified delays in the proceedings before the District Courts in Žilina and Čadca as being belated (as those courts no longer dealt with the case and the complaints had been lodged outside the statutory two-month time-limit).
On 4 May 2006 the Constitutional Court found that the Martin District Court had violated the applicant’s right under Article 48 § 2 of the Constitution to a hearing without unjustified delay.
The Constitutional Court held that the case was complex from a factual point of view. However, the Martin District Court had only assessed the evidence adduced before the District Courts in Žilina and Čadca and the duration of the proceedings could not be explained by the complexity of the case. The applicant had not contributed to the length of the proceedings. The Martin District Court had failed to proceed in an appropriate manner and it was responsible for delays totalling 43 months.
The Constitutional Court awarded SKK 60,000 (the equivalent of 1,612 euros at that time) to the applicant as just satisfaction in respect of non-pecuniary damage. It ordered the Martin District Court to reimburse the applicant’s legal costs but did not order it to avoid further delays in the proceedings, as that court had delivered its decision on the merits in the meantime. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
17. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...”
The Government did not contest that argument but argued that the application was inadmissible for the reasons set out below. A. Admissibility
The Government objected that, in respect of the proceedings examined by the Constitutional Court, the applicant could no longer claim to be a victim of a violation of its right to a hearing within a reasonable time. They argued that the Constitutional Court had expressly acknowledged such a violation and the amount of just satisfaction awarded was not manifestly inadequate in the circumstances of the case. As to the period subsequent to the Constitutional Court’s judgment, the applicant had not exhausted domestic remedies by lodging a fresh complaint with the Constitutional Court.
The applicant disagreed and argued that the amount of just satisfaction granted by the Constitutional Court was disproportionately low in the circumstances of the case. Moreover, the Constitutional Court had rejected its complaint in respect of a substantial part of the proceedings and the proceedings were again pending before the Martin District Court owing to the latter’s failure to respect the legal opinion given in the first Regional Court’s judgment.
The Court notes that at the time of the Constitutional Court’s judgment the proceedings had been pending for 11 years, 3 months and 12 days. Although the applicant complained to the Constitutional Court about the proceedings before the Žilina, Čadca and Martin District Courts, the Constitutional Court declared inadmissible its complaint in respect of a substantial part of the proceedings in issue and examined only the length of the proceedings before the Martin District Court, where the proceedings had been pending at the time it lodged the constitutional complaint. In this context it has to be noted that in similar proceedings, examined under application no. 32427/06 before the Court, a different chamber of the Constitutional Court examined also the length of the proceedings before the District Courts in Žilina and Čadca and did not declare the complaints in this respect inadmissible. Moreover, it has been the Court’s practice to examine the overall length of the proceedings complained of (see Bako v. Slovakia (dec.), no. 60227/00, 15 March 2005) .
The Constitutional Court awarded the applicant the equivalent of EUR 1,612 as just satisfaction in respect of the proceedings examined by it. The amount awarded by the Constitutional Court cannot be considered as providing adequate and sufficient redress to the applicant in view of the Court’s established case-law (see Scordino v. Italy (no. 1) [GC], no. 36813/97, §§ 178-213, ECHR 2006-..., and Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 65-107, ECHR 2006-...).
In view of the above, in respect of the proceedings up to the Constitutional Court’s judgment, the Court concludes that the applicant did not lose its status as a victim within the meaning of Article 34 of the Convention.
Since the effects produced by the decision of the Constitutional Court did not satisfy the criteria applied by the Court, the applicant was not required, for the purposes of Article 35 § 1 of the Convention, to have recourse again to the remedy under Article 127 of the Constitution in respect of the proceedings subsequent to the Constitutional Court’s judgment (see the recapitulation of the relevant principles in Becová v. Slovakia (dec.), no. 23788/06, 18 September 2007).
In this context the Court also considers it relevant that the present application was introduced without substantial delay after the Constitutional Court’s judgment (see Španír v. Slovakia , no. 39139/05, § 47, 18 December 2007, and Weiss v. Slovakia , no. 28652/03, § 33, 18 December 2007) and that the proceedings are still pending before the Martin District Court. This part of the application, accordingly, cannot be rejected for non-exhaustion of domestic remedies.
The period to be taken into consideration began on 1 February 1995 and according to the information available the proceedings are pending before the Martin District Court. The proceedings have thus lasted more than 13 years and 8 months.
The Court notes that the application is not manifestly ill-founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Court reiterates that the reasonableness of the length of the proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see Frydlender , ibid.). 30 . Having examined all the material submitted to it and having regard to its case-law on the subject, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. At the time of the Constitutional Court’s judgment the proceedings had been pending for more than 11 years. Since the Constitutional Court’s judgment the proceedings have continued for more than 2 years and 5 months and according to the information available they are still pending. During that period one substantial delay of approximately 17 months (in the period between August 2006 and January 2008) occurred owing to the Regional Court’s ineffective performance.
The Court concludes that the overall length of the period under consideration has been incompatible with the applicant’s right to a hearing within a reasonable time.
There has accordingly been a breach of Article 6 § 1. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
33. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed 6,500 euros (EUR) in respect of non-pecuniary damage.
The Government considered the claim overstated and left the matter to the Court’s discretion.
The Court considers that the applicant must have sustained non-pecuniary damage. Ruling on an equitable basis, and having regard to its case-law on the subject and to the fact that the applicant company obtained partial redress in the proceedings before the Constitutional Court, it awards it EUR 4,000 under that head. B. Costs and expenses
The applicant also claimed EUR 546 for the costs and expenses incurred before the Court.
The Government had no objection to the award of a demonstrably incurred sum.
According to the Court’s case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the sum claimed in full, i.e. EUR 546 for the proceedings before the Court. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts: (i) EUR 4,000 (four thousand euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (ii) EUR 546 (five hundred and forty-six euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant’s claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 16 December 2008, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Lawrence Early Nicolas Bratza Registrar President