- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 24 noiembrie 2009
- Stat pârât
- SVK
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Majerikova împotriva Slovaciei
Traducere în română Auto
CAUZUL CU QUADRUL SECȚIUNII DE MAJERÍKOVÁ v. SLOVAKIA (Declarația nr. 21057/06) HOTĂRÂREA STASBOURG 24 noiembrie 2009 FINAL 24/02/2010 Prezenta hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 2 din Convenție. Acesta poate fi supus revizuirii editoriale.
În cazul Majeríková v. Slovacia Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședința ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, președintele, Giovanni Bonello, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, grefierul adjunct al secțiunii care a deliberat în privat la 3 noiembrie 2009, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 21057/06) împotriva Republicii Slovace depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un național slovac, dna Emília Majeríková („reclamantul”), la 10 mai 2006. Reclamantul a fost reprezentat de dl R. Toman, avocat care practică în Bratislava.
Guvernul slovac (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. La 3 aprilie 2008, președintele Secțiunii a patra a hotărât să anunte cererea guvernului. De asemenea, s-a decis să declare admisibilitatea și meritul cererii în același timp (art. 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1933 și trăiește în Teplička nad Váhom. Acțiunea reclamantului pentru distribuția unei proprietăți La 14 mai 1993, reclamantul și alte unsprezece persoane au depus o acțiune la Tribunalul districtual Žilina pentru stabilirea acțiunilor lor într-o proprietate. Acțiunea a fost respinsă la 24 octombrie 1995. La 6 mai 1996 și la 19 februarie 1997 Curtea Regională Banská Bystrica, fără a hotărî cu privire la fond, a revenit cazul la Curtea de District pentru rectificarea erorilor în hotărârea sa.
La 10 octombrie 1997, dosarul a fost depus din nou Curtea Regională Banská Bystrica. Acesta a anulat hotărârea de primă instanță și a trimis cazul la Curtea de District la 30 octombrie 1997. În 2000 Curtea Regională Žilina a hotărât că judecătorul Curții de District a fost prejudecat și că cazul a fost atribuit unui alt judecător. În urma constatării Curții Constituționale (a se vedea mai jos), Curtea de District și Curtea Regională au hotărât în mai multe ocazii cu privire la cererile de măsuri intermediare ale părților. Curtea de District a solicitat, de asemenea, informații suplimentare, a colectat dovezi suplimentare și a invitat părțile la procedura să precizeze cererile lor.
Procedura constituțională La 6 octombrie 2005, Curtea Constituțională a constatat că Curtea de District Žilina a încălcat dreptul reclamantului în temeiul art. 48 § 2 din Constituție la o audiere fără întârziere nejustificată și în temeiul art. 6 § 1 din Convenție la o audiere într-un termen rezonabil. 10. Curtea Constituțională a susținut că cauza era complexă din punct de vedere factual, dar nu din punct de vedere juridic și că comportamentul reclamantului nu a contribuit la durata procedurii. Curtea Constituțională a remarcat că Curtea de District, prin comportamentul eronat, este responsabilă pentru o parte majoră a procedurii în fața Curții Regionale. Întârzierile imputabile Curții de District au totalizat 74 de luni.
11. Curtea Constituțională a acordat reclamantului 80.000 SKK (echivalentul de 2,062 euro în acel moment) ca o justă satisfacție în ceea ce privește nerespectarea Reclamantul a solicitat rambursarea costurilor sale juridice în valoare de 941 euro. Curtea Constituțională a ordonat Curții de District să ramburseze reclamantului echivalentul de 479 euro pentru reprezentarea juridică.
Dreptul ALEGED VIOLATION AARTICOLUL 6 § 1 AL CONVENȚIEI 12. Reclamantul s-a plâns că durata procedurii era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la o ... audiție într-un timp rezonabil de [a] ... tribunal...” Admisibilitatea 13. Guvernul a opus că, în ceea ce privește procedurile examinate de Curtea Constituțională, reclamantul nu mai poate pretinde că este victimă de o încălcare a dreptului ei la o audiere într-un termen rezonabil. Acestea au susținut că Curtea Constituțională a recunoscut în mod expres o astfel de încălcare și cantitatea de satisfacție echitabilă acordată și plătită fără întârziere nejustificată nu a fost, în mod evident, inadecvată în circumstanțele cauzei.
14. În orice caz, reclamantul nu a epuizat căile de recurs interne, deoarece i-a fost deschisă să depună o nouă plângere la Curtea Constituțională în ceea ce privește procedurile în urma constatării Curții Constituționale. 15. Reclamantul nu este de acord, a subliniat mai multe întârzieri în cadrul procedurii și a susținut că suma justă de satisfacție acordată de Curtea Constituțională este disproporționată de scăzută în circumstanțele cauzei și că constatarea Curții Constituționale nu a avut un efect preventiv. 16. Reclamantul susține, de asemenea, că nu a fost obligată să recurgă din nou la remediul constituțional. 17. Curtea constată că, la momentul constatării Curții Constituționale, procedura era în suspensie timp de 12 ani și peste 4 luni, la două niveluri de competență.
Curtea Constituțională a atribuit reclamantului echivalentul de 2,062 EUR, ca o justă satisfacție în ceea ce privește procedura examinată de acesta și a ordonat Curții de District să evite orice întârziere suplimentară în cadrul procedurii. 18. Sumele atribuite de Curtea Constituțională nu pot fi considerate ca furnizarea unei soluții adecvate și suficiente pentru reclamant, având în vedere jurisprudența stabilită de Curte (a se vedea Scordino c. Italia (n. 1) [GC], nr. 36813/97, §§ 178-213, ECHR 2006-V, și Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, § 65-107, ECHR 2006-V). 19. Având în vedere cele de mai sus, în ceea ce privește procedurile până la momentul constatării Curții Constituționale, Curtea concluzionează că reclamantul nu și-a pierdut statutul de victimă în sensul articolului 34 din Convenție.
20. Întrucât efectele obținute de concluziile Curții Constituționale nu îndeplineau criteriile aplicate de Curte, reclamantul nu a fost obligat, în sensul articolului 35 § 1 din Convenție, să utilizeze din nou remediul în temeiul articolului 127 din Constituție în ceea ce privește procedurile ulterioare constatării Curții Constituționale (a se vedea mutatis mutandis Becová c. Slovacia) (dec.), nr. 23788/06, 18 septembrie 2007). 21. Procedura a început la 14 mai 1993 și sunt încă în așteptare în fața instanței de primă instanță, care au durat deja 16 ani și peste 4 luni. 22. Curtea remarcă că această parte a cererii nu este înclinată în mod manifestat în sensul articolului 35 § 3 din Convenție.
În plus, menționează că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamantului și autoritățile relevante și ceea ce a fost în joc pentru reclamant în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 24. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 25. După examinarea tuturor materialelor prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument care să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în cazul în cauză.
în special, în momentul constatării Curții Constituționale, procedurile au fost în suspensie timp de 12 ani și peste 4 luni. În urma constatării Curții Constituționale, procedurile au continuat timp de aproximativ 4 ani, la două niveluri de competență și au apărut întârzieri suplimentare. 26. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil” 27. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 28. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei Parte contractanți în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Daune 29. Reclamantul a solicitat 25.000 de euro (EUR) în ceea ce privește prejudiciile morale.
30. Guvernul a considerat pretinderea pentru prejudiciu moral exagerate, care a lăsat chestiunea la discreție a Curții și a solicitat Curții să țină seama de satisfacția echitabilă acordată de Curtea Constituțională. 31. Curtea, având în vedere suma de compensare deja acordată reclamantului la nivel național, acordă reclamantului EUR Reclamantul a solicitat, de asemenea, 462 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții Constituționale, care nu au fost rambursate în fața ei și 2.607 EUR pentru cele suportate în fața Curții. De asemenea, a solicitat 50 EUR pentru costurile administrative și taxele poștale. 33. Guvernul a solicitat Curtei să respingă cererile pentru costurile de reprezentare juridică suportate în fața Curții Constituționale.
Guvernul a considerat cererea pentru costurile suportate în fața Curții exagerate și nu a avut nicio opoziție la atribuirea sumei suportate în mod evident pentru costurile administrative și taxele poștale. 34. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea sumei de 1 500 EUR în cadrul acestui șef. Interesul implicit 35. Curtea consideră oportun ca dobânda implicită să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale.
Pentru aceste motive, Curtea declară în mod neobișnuit cererea admisibilă; deține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din Convenție; deține (a) că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) 5,300 EUR (cincă mii trei sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1.500 EUR (o mie cinci sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumprire plus trei puncte procentuale; respinge restul cererii reclamantului pentru o justă satisfacție.
Adoptat în limba engleză și notificat în scris la 24 noiembrie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul de procedură. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului
FOURTH SECTION
CASE OF MAJERÍKOVÁ v. SLOVAKIA (Application no. 21057/06) JUDGMENT STRASBOURG 24 November 2009 FINAL 24/02/2010 This judgment will become final in the circumstances set out in Article 44 § 2 of the Convention. It may be subject to editorial revision. In the case of Majeríková v. Slovakia , The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting as a Chamber composed of: Nicolas Bratza, President, Giovanni Bonello, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judges, and Fatoș Aracı, Deputy Section Registrar , Having deliberated in private on 3 November 2009, Delivers the following judgment, which was adopted on that date: PROCEDURE
The case originated in an application (no. 21057/06) against the Slovak Republic lodged with the Court under Article 34 of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms (“the Convention”) by a Slovak national, Ms Emília Majeríková (“the applicant”), on 10 May 2006.
The applicant was represented by Mr R. Toman, a lawyer practising in Bratislava. The Slovak Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mrs M. Pirošíková.
On 3 April 2008 the President of the Fourth Section decided to give notice of the application to the Government. It was also decided to rule on the admissibility and merits of the application at the same time (Article 29 § 3). THE FACTS
THE CIRCUMSTANCES OF THE CASE
4. The applicant was born in 1933 and lives in Teplička nad Váhom. A. Proceedings concerning the applicant's action for distribution of an estate
On 14 May 1993 the applicant and eleven other persons filed an action with the Žilina District Court for determination of their shares in an estate. The action was dismissed on 24 October 1995.
On 6 May 1996 and on 19 February 1997 the Banská Bystrica Regional Court, without deciding on the merits, returned the case to the District Court to rectify errors in its judgment. On 10 October 1997 the case file was again submitted to the Banská Bystrica Regional Court. The latter quashed the first-instance judgment and remitted the case to the District Court on 30 October 1997.
In 2000 the Žilina Regional Court decided that the District Court judge was biased and the case was assigned to a different judge.
Following the Constitutional Court's finding (see below), the District Court and the Regional Court decided on several occasions on the parties' requests for interim measure. The District Court also requested additional information, collected further evidence and invited the parties to the proceedings to specify their claims. The proceedings are still pending before the first-instance court. B. Constitutional proceedings
On 6 October 2005 the Constitutional Court found that the Žilina District Court had violated the applicant's right under Article 48 § 2 of the Constitution to a hearing without unjustified delay and under Article 6 § 1 of the Convention to a hearing within a reasonable time.
The Constitutional Court held that the case was complex from the factual but not from the legal point of view and that the applicant's conduct had not contributed to the length of the proceedings. The Constitutional Court noted that the District Court by its erroneous conduct was responsible for a major part of the duration of the proceedings before the Regional Court. Delays imputable to the District Court totalled 74 months.
The Constitutional Court awarded the applicant SKK 80,000 (the equivalent of 2,062 euros at that time) as just satisfaction in respect of non ‑ pecuniary damage and ordered the Žilina District Court to avoid any further delay in the proceedings. The applicant claimed reimbursement of his legal costs in the amount of 941 euros. The Constitutional Court ordered the District Court to reimburse the applicant the equivalent of 479 euros for legal representation. THE LAW I.
ALLEGED VIOLATION OF ARTICLE 6 § 1 OF THE CONVENTION
12. The applicant complained that the length of the proceedings had been incompatible with the “reasonable time” requirement, laid down in Article 6 § 1 of the Convention, which reads as follows: “In the determination of his civil rights and obligations ..., everyone is entitled to a ... hearing within a reasonable time by [a] ... tribunal...” A. Admissibility
The Government objected that, in respect of the proceedings examined by the Constitutional Court, the applicant could no longer claim to be a victim of a violation of her right to a hearing within a reasonable time. They argued that the Constitutional Court had expressly acknowledged such a violation and the amount of just satisfaction awarded and paid without undue delay was not manifestly inadequate in the circumstances of the case.
In any event, the applicant had not exhausted domestic remedies as it had been open to her to lodge a fresh complaint with the Constitutional Court in respect of the proceedings following the Constitutional Court's finding.
The applicant disagreed, pointed to several delays in the proceedings and argued that the amount of just satisfaction granted by the Constitutional Court was disproportionately low in the circumstances of the case and that the Constitutional Court's finding had not had a preventive effect.
The applicant further argued that she was not obliged to have recourse again to the constitutional remedy.
The Court notes that at the time of the Constitutional Court's finding the proceedings had been pending for 12 years and more than 4 months at two levels of jurisdiction. The Constitutional Court awarded the applicant the equivalent of EUR 2,062 as just satisfaction in respect of the proceedings examined by it and ordered the District Court to avoid any further delay in the proceedings.
The amount awarded by the Constitutional Court cannot be considered as providing adequate and sufficient redress to the applicant in view of the Court's established case-law (see Scordino v. Italy (no. 1) [GC], no. 36813/97, §§ 178-213, ECHR 2006-V, and Cocchiarella v. Italy [GC], no. 64886/01, §§ 65-107, ECHR 2006-V).
In view of the above, in respect of the proceedings up to the time of the Constitutional Court's finding, the Court concludes that the applicant did not lose her status as a victim within the meaning of Article 34 of the Convention.
Since the effects produced by the Constitutional Court's finding did not satisfy the criteria applied by the Court, the applicant was not required, for the purposes of Article 35 § 1 of the Convention, to use again the remedy under Article 127 of the Constitution in respect of the proceedings subsequent to the Constitutional Court's finding (see, mutatis mutandis, Becová v. Slovakia (dec.), no. 23788/06, 18 September 2007).
The proceedings started on 14 May 1993 and are still pending before the first-instance court. They have already lasted 16 years and more than 4 months.
The Court notes that this part of the application is not manifestly ill ‑ founded within the meaning of Article 35 § 3 of the Convention. It further notes that it is not inadmissible on any other grounds. It must therefore be declared admissible. B. Merits
The Court reiterates that the reasonableness of the length of proceedings must be assessed in the light of the circumstances of the case and with reference to the following criteria: the complexity of the case, the conduct of the applicant and the relevant authorities and what was at stake for the applicant in the dispute (see, among many other authorities, Frydlender v. France [GC], no. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII).
The Court has frequently found violations of Article 6 § 1 of the Convention in cases raising issues similar to the one in the present case (see Frydlender , cited above).
Having examined all the material submitted to it, the Court considers that the Government have not put forward any fact or argument capable of persuading it to reach a different conclusion in the present case. In particular, at the time of the Constitutional Court's finding the proceedings had been pending for 12 years and more than 4 months. Following the Constitutional Court's finding the proceedings continued for approximately 4 years at two levels of jurisdiction and further delays occurred.
Having regard to its case-law on the subject, the Court considers that in the instant case the length of the proceedings was excessive and failed to meet the “reasonable time” requirement.
There has accordingly been a breach of Article 6 § 1. II.
APPLICATION OF ARTICLE 41 OF THE CONVENTION
28. Article 41 of the Convention provides: “If the Court finds that there has been a violation of the Convention or the Protocols thereto, and if the internal law of the High Contracting Party concerned allows only partial reparation to be made, the Court shall, if necessary, afford just satisfaction to the injured party.” A. Damage
The applicant claimed 25,000 euros (EUR) in respect of non ‑ pecuniary damage.
The Government considered the claim for non-pecuniary damage exaggerated. They left the matter to the Court's discretion and requested the Court to take into account the just satisfaction awarded by the Constitutional Court.
The Court, having regard to the amount of compensation already awarded to the applicant at the national level, awards the applicant EUR 5,300 in respect of non-pecuniary damage. B. Costs and expenses
The applicant also claimed EUR 462 for the costs and expenses incurred before the Constitutional Court which had not been reimbursed to her and EUR 2,607 for those incurred before the Court. She further claimed EUR 50 for administrative costs and postal fees.
The Government requested the Court to dismiss the claim for costs for legal representation incurred before the Constitutional Court. The Government considered the claim for costs incurred before the Court exaggerated and had no objection to the award of the demonstrably incurred sum for administrative costs and postal fees.
According to the Court's case-law, an applicant is entitled to the reimbursement of costs and expenses only in so far as it has been shown that these have been actually and necessarily incurred and were reasonable as to quantum. In the present case, regard being had to the information in its possession and the above criteria, the Court considers it reasonable to award the sum of EUR 1,500 under this head. C. Default interest
The Court considers it appropriate that the default interest should be based on the marginal lending rate of the European Central Bank, to which should be added three percentage points.
FOR THESE REASONS, THE COURT UNANIMOUSLY
1. Declares the application admissible; 2. Holds that there has been a violation of Article 6 § 1 of the Convention; 3. Holds (a) that the respondent State is to pay the applicant, within three months from the date on which the judgment becomes final in accordance with Article 44 § 2 of the Convention, the following amounts: (i) EUR 5,300 (five thousand three hundred euros), plus any tax that may be chargeable, in respect of non-pecuniary damage; (ii) EUR 1,500 (one thousand five hundred euros), plus any tax that may be chargeable to the applicant, in respect of costs and expenses; (b) that from the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amounts at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points; 4. Dismisses the remainder of the applicant's claim for just satisfaction.
Done in English, and notified in writing on 24 November 2009, pursuant to Rule 77 §§ 2 and 3 of the Rules of Court. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Deputy Registrar President