CtEDO 08.12.2009 Auto

CASE OF PETRINCOVA v. SLOVAKIA

RESPONDENT
SVK
HOTĂRÂRE
08.12.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Violation of Article 6 - Right to a fair trial
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
CASE OF PETRINCOVA v. SLOVAKIA (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

CAUZUL CU PIERNCOVÁ v. SLOVAKIA (Depunerea nr. 11395/06) ÎN CAUZA DE JUSTURI STREASBOURG 8 decembrie 2009 FINAL 08/03/2010 Această hotărâre va deveni finală în circumstanțele prevăzute la art. 44 § 2 din Convenție. Acesta poate fi supusă revizuirii editoriale. În cazul Petrencová v. Slovacia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a doua secțiune), ședința ca o cameră compusă din: Nicolas Bratza, președintele, Giovanni Bonello, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii care a deliberat în privat la 17 noiembrie 2009, emite următoarea hotărâre, care a fost adoptată la data respectivă: PROCEDURA Cazul a apărut într-o cerere (nr. 11395/06) împotriva Republicii Slovace depusă la Curte în temeiul articolului 34 din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale („Convenția”) de către un cetățen slovac, dna Paulína Petrincová („reclamantul”), la 14 martie 2006. Reclamantul a fost reprezentat de M. Sobota, avocat practicant la Nitrianske Rudno. Guvernul slovac (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dna M. Pirošíková. La 5 februarie 2009, președintele secțiunii a patra a hotărât să anunte cererea guvernului. De asemenea, s-a hotărât să declare admisibilitatea și meritul cererii în același timp (art. 29 § 3). FACTELE CIRCUMSTANCELE CAUZULUI Reclamantul s-a născut în 1919 și trăiește în Prievidza. Procedințe privind determinarea acțiunilor moștenitoare La 10 februarie 1992, reclamantul a prezentat o cerere legată de moștenire Notarului de Stat în Bratislava. La 21 decembrie 1992, reclamantul a fost informat că instanța obișnuită a avut competența de a face față cererii sale. La 11 iunie 1993, reclamantul a depus o cerere legată de moștenire la Curtea de District Bratislava-Vidiek (a cărui sarcină a fost ulterior transferată la Curtea de District Bratislava III). La 4 octombrie 1993, Curtea de District a continuat procesul în așteptarea rezultatului procedurii de moștenire aferente. La 19 iunie 2006, Curtea de District Bratislava III a pronunțat o hotărâre. La 22 august 2006, reclamantul a recurs. La 20 septembrie 2007, Curtea Regională Bratislava, fără să decidă în fond, a returnat cazul Curții de District pentru a rectifica erorile în hotărârea sa. La 31 octombrie 2007, dosarul a fost depus din nou Curtea Regională. 10. La 20 noiembrie 2008, Curtea Regională a susținut hotărârea din prima instanță, hotărârea care a fost judecată împotriva reclamantului la 16 decembrie 2008. Procedura constituțională 11. La 3 noiembrie 2005, Curtea Constituțională a constatat că Curtea de District Bratislava III a încălcat dreptul reclamantului la o audiere într-un timp rezonabil. Curtea Constituțională a acordat reclamantului un echivalent de 1.794 euro (EUR) ca o justă satisfacție în ceea ce privește nerespectul Dăunarea pecuniară, a ordonat Curții de District să evite orice întârziere suplimentară în cadrul procedurii și să ramburseze costurile juridice ale reclamantului. 12. Curtea Constituțională a observat că complexitatea faptului cauzei nu justifică lungimea necorespunzătoare a procedurii. Curtea Constituțională a remarcat, de asemenea, că, în perioada examinată, care a depășit 12 ani, Curtea de District nu a efectuat procesul într-un mod eficace, nu a avut loc mai mult de două audieri și întârzieri imputabile acesteia în totalul de mai mult de 5 ani. ARTICOLUL 6 § 1 ARTICOLULUI 13. Reclamantul se plânge că durata procedurii a fost incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil”, prevăzută la art. 6 § 1 din Convenție, care se menționează după cum urmează: „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., toată lumea are dreptul la ... o audiere într-un termen rezonabil de [a] ... tribunal...” Guvernul a contestat că, în ceea ce privește partea de procedură examinată de Curtea Constituțională, reclamantul nu mai putea pretinde că este victimă de o încălcare a dreptului ei la o audiere în cadrul unei În orice caz, reclamantul nu a epuizat măsurile interne, deoarece i-a fost deschisă să depună o nouă plângere la Curtea Constituțională în ceea ce privește procedurile care urmează concluziile Curții Constituționale. 16. Reclamantul nu a fost de acord și a declarat că perioada examinată a început la 10 februarie 1992 când a depus cererea la notarul de stat. Reclamantul a susținut în continuare că constatarea Curții Constituționale nu a avut un efect compensator și de accelerare suficient. 17. Curtea observă că perioada care urmează să fie luată în considerare a început la 11 iunie 1993 când reclamantul a depus o acțiune la Curtea de District. La momentul constatării Curții Constituționale a procedurii a durat 12 ani și 5 luni. Cu toate acestea, Curtea observă că procedura a rămas în așteptarea rezultatului procedurii de moștenire aferente. Curtea Constituțională a acordat reclamantului echivalentul de 1,794 EUR ca o justă satisfacție în ceea ce privește procedura examinată de acesta și a ordonat Curții de District să evite orice întârziere suplimentară în cadrul procedurii. 18. Sumele atribuite de Curtea Constituțională nu pot fi considerate ca furnizarea unei soluții adecvate și suficiente pentru reclamant, având în vedere jurisprudența stabilită de Curte (a se vedea Scordino c. Italia (n. 1) [GC], nr. 36813/97, §§ 178-213, ECHR 2006-V și Cocchiarella c. Italia [GC], nr. 64886/01, §§ 65-107, ECHR 2006-V). 19. Având în vedere cele de mai sus, în ceea ce privește procedurile până la momentul constatării Curții Constituționale, Curtea concluzionează că reclamantul nu și-a pierdut statutul de victimă în sensul articolului 34 din Convenție. 20. Întrucât efectele obținute de concluziile Curții Constituționale nu îndeplineau criteriile aplicate de Curte, reclamantul nu a fost obligat, în sensul articolului 35 § 1 din Convenție, să utilizeze din nou remedierea în temeiul articolului 127 din Constituție în ceea ce privește procedurile ulterioare constatării Curții Constituționale (a se vedea mutatis mutandis Becová c. Slovacia) (dec.), nr. 23788/06, 18 septembrie 2007). 21. Procedura a început la 11 iunie 1993 și s-a încheiat la 16 decembrie 2008 atunci când hotărârea Curții Regionale a fost pronunțată asupra reclamantului. Au durat 15 ani și peste 6 luni timp de două nivele de competență. 22. Curtea constată că această parte a cererii nu este în mod manifestant bolnavă fondată în sensul articolului 35 § 3 din Convenție. În plus, menționează că aceasta nu este inadmisibilă din alte motive. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Reclamantul a subliniat mai multe perioade de inactivitate din partea instanțelor interne și a susținut, de asemenea, că, în perioada următoare constatării Curții Constituționale, Curtea de District a contribuit la prelungirea procedurii, deoarece a avut de a rectifica erorile în hotărârea sa din 19 iunie 2006. 24. Guvernul a fost de acord cu concluzia Curții Constituționale că întârzierile nejustificate au avut loc în cadrul procedurii examinate de aceasta. Cu toate acestea, au reiterat că reclamantul a fost furnizat un recurs suficient în acest sens. 25. Curtea reiterează că raționalitatea duratei procedurii trebuie evaluată în funcție de circumstanțele cauzei și în ceea ce privește următoarele criterii: complexitatea cauzei, comportamentul reclamanților și autorităților competente și ceea ce era în joc pentru reclamanții în litigiu (a se vedea, printre multe alte autorități, Frydlender c. Franța [GC], nr. 30979/96, § 43, ECHR 2000-VII). 26. Curtea a constatat frecvent încălcări ale articolului 6 § 1 din Convenție în cazurile care pun probleme similare cu cele din acest caz (a se vedea Frydlender , citat mai sus). 27. După examinarea tuturor materialelor care i-au fost prezentate, Curtea consideră că guvernul nu a prezentat niciun fapt sau argument capabil să-l convingă să ajungă la o concluzie diferită în acest caz. În special, la momentul constatării Curții Constituționale, procesul a durat 12 ani și 5 luni. Curtea observă că au rămas la 4 octombrie 1993 în așteptarea rezultatului procedurii de moștenire aferente care au fost încheiate la 20 noiembrie 1996. După constatarea Curții Constituționale, a continuat procesul de aproximativ 3 ani și peste 1 lună pentru două nivele de competență și au apărut întârzieri suplimentare. 28. Având în vedere jurisprudența sa privind acest subiect, Curtea consideră că, în cazul instantaneu, durata procedurii a fost excesivă și nu a îndeplinit cerința de „temps rezonabil” 29. Prin urmare, s-a încălcat art. 6 § 1. II. APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 AL CONVENȚIEI 30. art. 41 din Convenție prevede: „Dacă Curtea constată că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocolelor sale și dacă legea internă a Înaltei Parte contractante în cauză permite numai reparații parțiale, Curtea permite, dacă este necesar, să ofere satisfacție echitabilă părții vătămate.” Guvernul a considerat exagerat afirmația, care a lăsat această chestiune la discreția Curții și a solicitat Curții să ia în considerare satisfacția echitabilă acordată de Curtea Constituțională. 33. Curtea, având în vedere cuantumul compensației deja acordate reclamantului la nivel național, acordă reclamantului 4000 EUR în ceea ce privește prejudiciile morale. Costuri și cheltuieli 34. Reclamantul a solicitat, de asemenea, 2.655 EUR pentru costurile și cheltuielile suportate în fața Curții. 35. Guvernul a considerat afirmația exagerată. 36. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost efectiv și neapărat suportate și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. În cazul în cauză, având în vedere documentele în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului, reprezentat de un avocat, a sumei de 1300 EUR pentru procedurile în fața Curții. Curtea consideră că dobânzile implicite ar trebui să se bazeze pe rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, la care ar trebui adăugate trei puncte procentuale. Pentru aceste motive, TRIBUNALUL declară admisibilă cererea; susține că a existat o încălcare a articolului 6 § 1 din convenție; statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data în care hotărârea devine definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume: (i) 4000 EUR (4000 EUR), plus orice impozit care poate fi taxabil, în ceea ce privește prejudiciile morale; (ii) 1.300 EUR (1 mie trei sute de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile; (b) faptul că, de la expirarea celor trei luni menționate mai sus, până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe sumele de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale; Președintele grefierului Lawrence Early Nicolas Bratza, în limba engleză și notificat în scris la 8 decembrie 2009, în conformitate cu art. 77 §§ 2 și 3 din Regulamentul Curții.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă