AFFAIRE SOUSA CARVALHO SEABRA c. PORTUGAL

SECȚIUNEA A DOUA CAUZA SUBA CARVALHO SEABRA c. PORTUGALIA (Cercetarea nr. 25025/05) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 decembrie 2008 DEFINITIVF 16/03/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Sousa Carvalho Seabra c. Portugalia, Curtea Europeană a Drepturilor Omului, care se află într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinta Irene Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, András Sajó, Nona Tsotsoria, Iș 25025/05) îndreptată împotriva Republicii Portugheze și al cărei resortisant al acestui stat, domnul José Luis de Sousa Carvalho Seabra, a sesizat Curtea la 6 iulie 2005 în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( (2) Reclamantul acționează în exercitarea funcțiilor sale de administrator al succesiunii lăsate de titularul dreptului la despăgubire acordat la nivel intern în cadrul reformei agrare, dl José de Mira Sousa Carvalho, decedat la 28 decembrie 2002. Reclamantul este reprezentat de dl A. Fernandes de Barros, avocat la Lisabona. În acest caz, reclamantul a susținut că hotărârea și plata cu întârziere a unei despăgubiri ca urmare a exproprierii terenului a încălcat dreptul la respectarea bunurilor în cauză. La 5 iulie 2007, Curtea (secțiunea a doua) a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 3 din Convenție, s-a decis, în același timp, să fie examinată admisibilitatea și fondul cauzei. A fost proprietarul mai multor terenuri care au făcut obiectul unei exproprieri în 1976 în cadrul politicii de reformă agrară. Legislația relevantă prevedea că proprietarii își pot exercita, în anumite condiții, dreptul de a-și exercita dreptul de a-și păstra dreptul de a-și exercita dreptul de a-și reserva (a se spuneito de reserva) ) pe o parte a terenului pentru a-și continua activitățile agricole; de asemenea, aceasta prevedea acordarea de despăgubiri părților interesate; suma, termenul și condițiile de plată a unei astfel de despăgubiri rămâneau de definit. (7) În urma exercitării dreptului său de rezervă, proprietarul redobândise, în 1990, 2001 și 2002, o parte din terenul său. O parte care corespundea la 10,1307 hectare nu a fost restituită. În plus, au fost acordate compensații provizorii și subvenții diverse, în valoare de 7 043 152 PTE (35 131 EUR). Prin decretele ministeriale ale ministrului agriculturii din 25 noiembrie 2004 și ale secretarului de stat la Trezorerie din 27 ianuarie 2005, care au fost aduse la cunoștința moștenitorilor proprietarului în februarie 2005, plata finală a despăgubirii a fost stabilită la 121 943 235 PTE (608 250 EUR). Această sumă, majorată cu 455 563 EUR cu titlu de dobânzi, a fost plătită la 12 august 2005. II. DREPTUL ȘI PRACTICILE INTERNE PERTINENTE LA JUSTIȚIE ALMEIDA Garrett, Macarenhas Falcăo și alții c. Portugalia 299/13/96 și 30229/96 CEDH 2000-I) descrie, la punctele 31-37, dreptul și practica internă relevante în materie de reformă agrară. Trebuie adăugat că Tribunalul Constituțional și-a confirmat jurisprudența în această privință (hotărârea Almeida Garrett § 37) menționat anterior, prin Hotărârea nr. 85/03/T din 12 februarie 2003 privind VIOLAȚIA ALOCATĂ DE LA ARTICOLUL 1 DIN PROTOCOLUL nr. 1 10. În cazul în care o persoană fizică sau juridică este o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană fizică sau juridică, o persoană sau o persoană fizică, o persoană fizică sau juridică, o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană sau o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau o persoană sau o persoană sau o persoană fizică, o persoană sau un organism sau o persoană fizică, o entitate sau o persoană sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism care face sau un organism care face obiectul unei astfel de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept sau un organism sau un organism sau un organism sau un organism ori de drept ori de drept sau un organism sau un organism ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori de drept ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori de drept ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori de drept ori ori ori ori ori ori ori ori de drept ori ori de drept ori de drept ori de drept ori ori de drept ori ori ori ori de drept ori ori de drept ori de drept ori ori de drept ori ori ori ori de drept ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori de drept ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori de drept ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori ori Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi. 11. Curtea constată că nu este în mod vădit greșit întemeiată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție (a se vedea în acest sens Almeida Garrett, Macarenhas Falcao și alții c. Portugalia menionată anterior, §§ 43). Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond 13. Curtea amintește că a fost deja chemată să examineze cauze similare, în ceea ce privește politica de despăgubire a naționalizărilor și a exproprierilor care au avut loc în Portugalia în 1975 (a se vedea Hotărârea Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao și alte cauze menționate anterior și, în ultimă instanță, Societatea Agriícola da Herdade das Várzeas, Lda. c. Portugalia, 17199/05, 24311/05, 24315/05, 24674/05, 24677/05, 25946/05, 26244/05, 28628/05, 30793/05, 30850/05, 31044/05, 31066/05, 31348/05, 31706/05, 31781/05, 31784/05, 31793/05, 31807/05, 31809/05, 32267/05, 32269/05, 32270/05, 33221/05, 23 septembrie 2008). În toate aceste cazuri, Comisia a încheiat cu încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1, întrucât părțile interesate au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a încălcat echilibrul corect dintre, pe de o parte, cerințele de interes general și, pe de altă parte, protecția dreptului la respectarea bunurilor. 14. Curtea nu are motive întemeiate pentru a se abate de la această jurisprudență în prezenta cauză. Prin urmare, a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 16. În conformitate cu art. 41 din convenție, În cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a protocoalelor sale și dacă dreptul intern al Înaltei P ă r ț i contractante nu permite să se șteargă de la mai multe ori consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat-o, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. Guvernul contestă aceste cereri. 19. Curtea arată, în conformitate cu jurisprudența sa constantă în acest domeniu, că proprietarul a putut suferi un prejudiciu material, care corespunde diferenței dintre interesele care urmează să fie primite în temeiul legislației relevante și deprecierea monetară în Portugalia în perioada în cauză, care a început la 9 noiembrie 1978, data intrării în vigoare a Convenției privind Portugalia și s-a încheiat la data punerii la dispoziție a despăgubirii în cauză. Într-adevăr, sumele în cauză nu au fost puse la dispoziția proprietarului sau, mai degrabă, a succesiunii, în termenele prevăzute de legislația internă relevantă, iar rata dobânzii a fost prea mică față de deprecierea monedei în perioada în cauză (a se vedea Almeida Garrett, Mascarenhas Falcao și alte Portugalia (satisfacere echitabilă); 29813/96 și 30229/96, § 22 și 23, 10 aprilie 2001). 20. Curtea consideră rezonabil să despăgubească prejudiciul material în cauză prin aplicarea unei rate a dobânzii compensatorii anuale de 6%, pentru perioada cuprinsă între 9 noiembrie 1978 și data la care a fost plătită plata despăgubirii interne, cu privire la cuantumul principal al acestei despăgubiri interne, astfel cum este stabilit de decretele ministeriale pronunțate în cauza respectivă. La suma astfel obținută trebuie apoi deduse sumele plătite cu titlu de dobânzi și diferite subvenții, astfel cum au fost calculate în conformitate cu legislația internă relevantă de către serviciile competente ale administrației. 21. 058 EUR pentru prejudiciul material. Această sumă trebuie să fie integrată succesiunii și distribuită de moștenitori în conformitate cu dispozițiile succesive aplicabile. 22. În ceea ce privește prejudiciul moral, Curtea decide să acorde suma de 5 000 EUR. Provizioane și cheltuieli de judecată 23. Reclamantul solicită, de asemenea, 2 000 EUR pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată. 24. Curtea decide, în conformitate cu practica sa în acest tip de afaceri, să dea cu titlu de cheltuieli și cheltuieli suma forfetară de 2 000 EUR.interese moratorii 26. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene majorată cu trei puncte procentuale. PRIN CES, CURTEA, LA L Declară că a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 1 A se vedea că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în calitatea sa de administrator al succesiunii și în scopul de a fi integrat în aceasta din urmă, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din convenție, următoarele sume (i) 486 058 EUR (patru sute optzeci și șase de mii cincizeci și opt de euro), pentru prejudicii materiale (ii) 5 000 EUR (cinci mii EUR), pentru daune morale (iiii) 2 000 (două mii de euro), plus întreaga sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Adoptată în limba franceză, apoi comunicată în scris la 16 decembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Sally Dollé Françoise Tulkens Modulul Președinte

DEUXIÈME SECTION

AFFAIRE

SOUSA CARVALHO SEABRA c. PORTUGAL

(Requête n

o

25025/05)

ARRÊT

STRASBOURG

16 décembre 2008

DÉFINITIF

16/03/2009

Cet arrêt peut subir des retouches de forme.

En l’affaire Sousa Carvalho Seabra c. Portugal,

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de

:

Françoise Tulkens,

présidente,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

András Sajó,

Nona Tsotsoria,

Ișıl Karakaș,

juges

et de Sally Dollé,

greffière de section

,

Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 25 novembre 2008,

Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date

:

PROCÉDURE

1.

A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n

o

25025/05) dirigée contre la République portugaise et dont un ressortissant de cet Etat, M. José Luis de Sousa Carvalho Seabra («

le requérant

»), a saisi la Cour le 6 juillet 2005 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («

la Convention

»).

3.

Le requérant est représenté par M

e

A. Fernandes de Barros, avocat à Lisbonne. Le gouvernement portugais («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. J. Miguel, procureur général adjoint.

4.

Le requérant alléguait que la détermination et le paiement tardifs d’une indemnisation consécutive à l’expropriation des terrains avait porté atteinte au droit au respect des biens en cause dans cette affaire.

5.

Le 5 juillet 2007, la Cour (deuxième section) a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29

§

3 de la Convention, il a en outre été décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.

EN FAIT

I.

LES CIRCONSTANCES DE L’ESPÈCE

6.

Le titulaire du droit à l’indemnisation, M. José de Mira Sousa Carvalho (dorénavant «

le propriétaire

»), était propriétaire de plusieurs terrains qui firent l’objet d’une expropriation en 1976 dans le cadre de la politique relative à la réforme agraire. La législation pertinente en la matière prévoyait que les propriétaires pouvaient, sous certaines conditions, exercer leur droit de «

réserve

» (

direito de reserva

) sur une partie des terrains afin d’y poursuivre leurs activités agricoles. Elle prévoyait par ailleurs l’indemnisation des intéressés. Le montant, le délai et les conditions de paiement d’une telle indemnisation restaient à définir.

152 PTE (35 131 EUR).

8.

Par des arrêtés ministériels du ministre de l’Agriculture en date du 25

novembre 2004 et du secrétaire d’Etat au Trésor en date du 27 janvier 2005, portés à la connaissance des héritiers du propriétaire en février 2005, l’indemnisation définitive fut fixée à 121

943 235 PTE (608 250 EUR). Cette somme, majorée de 455 563 EUR à titre d’intérêts, fut versée le 12

août 2005.

II.

LE DROIT ET LA PRATIQUE INTERNES PERTINENTS

9.

L’arrêt

Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres c. Portugal

(n

os

29813/96 et 30229/96, CEDH 2000-I) décrit, en ses paragraphes 31 à 37, le droit et la pratique internes pertinents en matière de réforme agraire. Il convient d’ajouter que le Tribunal constitutionnel a confirmé sa jurisprudence en la matière (arrêt

Almeida Garrett

précité, § 37) par son arrêt n

o

85/03/T du 12 février 2003.

EN DROIT

I.

SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE Nº 1

10.

Le requérant allègue que le montant de l’indemnisation ne saurait correspondre à une «

juste indemnisation

» et se plaint du retard dans la fixation et le paiement de l’indemnisation définitive. Il invoque la violation de l’article 1 du Protocole nº 1 à la Convention, ainsi libellé

:

«

Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.

Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes.

»

11.

Le Gouvernement s’oppose à cette thèse.

A.

Sur la recevabilité

12.

La Cour constate que la requête n’est pas manifestement mal fondée au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu’elle ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité (voir, à cet égard,

Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres c. Portugal

précité, §§

41

‑

43). Il convient donc de la déclarer recevable.

B.

Sur le fond

13.

La Cour rappelle qu’elle a déjà été appelée à examiner des affaires similaires, s’agissant de la politique d’indemnisation des nationalisations et expropriations ayant eu lieu au Portugal en 1975 (voir l’arrêt

Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres

précité et, en dernier lieu,

Sociedade Agrícola da Herdade das Várzeas, Lda. c. Portugal

, n

ºs

17199/05, 24311/05, 24315/05, 24674/05, 24677/05, 25946/05, 26244/05, 28628/05, 30793/05, 30850/05, 31044/05, 31066/05, 31348/05, 31706/05, 31781/05, 31784/05, 31793/05, 31807/05, 31809/05, 32267/05, 32269/05, 32270/05, 33221/05, 23 septembre 2008). Dans toutes ces affaires, elle a conclu à la violation de l’article 1 du Protocole n

o

1, considérant que les intéressés avaient eu à supporter une charge spéciale et exorbitante ayant rompu le juste équilibre devant régner entre, d’une part, les exigences de l’intérêt général et, d’autre part, la sauvegarde du droit au respect des biens.

14.

La Cour n’aperçoit pas de motifs justifiant de s’écarter de cette jurisprudence dans la présente affaire.

15.

Il y a donc eu violation de l’article 1 du Protocole n

o

1.

II.

SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION

16.

Aux termes de l’article 41 de la Convention,

«

Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.

»

A.

Dommage

17.

Le requérant réclame plusieurs sommes au titre du préjudice matériel et moral.

18.

Le Gouvernement conteste ces demandes.

19.

La Cour relève, conformément à sa jurisprudence constante en la matière, que le propriétaire a pu subir un préjudice matériel, correspondant à la différence entre les intérêts à recevoir aux termes de la législation pertinente et la dépréciation monétaire au Portugal pendant la période concernées, qui a débuté le 9 novembre 1978, date de l’entrée en vigueur de la Convention à l’égard du Portugal, et s’est terminée à la date de mise à disposition de l’indemnisation en cause. En effet, les sommes en cause n’ont pas été mises à la disposition du propriétaire – ou plutôt de la succession – dans les délais prévus par la législation interne pertinente et le taux d’intérêt moratoire a été trop bas par rapport à la dépréciation de la monnaie pendant la période en cause (voir

Almeida Garrett, Mascarenhas Falcão et autres

c.

Portugal

(satisfaction équitable), n

os

29813/96 et 30229/96, §§ 22 et 23, 10 avril 2001).

20.

La Cour juge raisonnable de dédommager le préjudice matériel en cause moyennant l’application d’un taux d’intérêt compensatoire annuel de 6%, pour la période entre le 9 novembre 1978 et la date de paiement de l’indemnisation interne, sur le montant au principal de cette même indemnisation interne, telle que fixée par les arrêtés ministériels rendus dans l’affaire. À la somme ainsi obtenue doivent être ensuite déduits les montants versés à titre d’intérêts et de subventions diverses, tels que calculés aux termes de la législation interne pertinente par les services compétents de l’administration.

21.

Elle décide ainsi d’accorder au requérant, en sa qualité d’administrateur de la succession, la somme de 486

058 EUR pour le préjudice matériel. Cette somme doit être intégrée à la succession et distribuée par les héritiers selon les dispositions successorales applicables.

000 EUR.

Frais et dépens

23.

Le requérant demande également 2 000 EUR pour les frais et dépens.

24.

Le Gouvernement s’en remet à la sagesse de la Cour.

25.

La Cour décide, conformément à sa pratique dans ce type d’affaires, d’octroyer à titre de frais et dépens la somme forfaitaire de 2

000 EUR.

C.

Intérêts moratoires

26.

La Cour juge approprié de calquer le taux des intérêts moratoires sur le taux d’intérêt de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne majoré de trois points de pourcentage.

PAR CES MOTIFS, LA COUR, À L’UNANIMITÉ,

1.

Déclare

la requête recevable

;

2.

Dit

qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole nº 1

;

3.

Dit

a)

que l’Etat défendeur doit verser au requérant, en sa qualité d’administrateur de la succession et afin d’être intégrée à cette dernière, dans les trois mois à compter du jour où l’arrêt sera devenu définitif conformément à l’article

44

§

2 de la Convention, les sommes suivantes

:

(i) 486

058 EUR (quatre cent quatre-vingt-six mille cinquante-huit euros), pour préjudice matériel

;

(ii) 5

000 EUR (cinq mille euros), pour dommage moral

;

(iii) 2

000 (deux mille euros), plus tout le montant pouvant être dû à titre d’impôt par le requérant, pour frais et dépens

;

b)

qu’à compter de l’expiration dudit délai et jusqu’au versement, ces montants seront à majorer d’un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne applicable pendant cette période, augmenté de trois points de pourcentage

;

4.

Rejette

la demande de satisfaction équitable pour le surplus.

Fait en français, puis communiqué par écrit le 16 décembre 2008, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.

Sally Dollé

Françoise Tulkens

Greffière

Présidente