AFFAIRE POPESCU SERGIU c. ROUMANIE

RESPONDENT

ROU

HOTĂRÂRE

16.12.2008

Pe scurt

Instanță: CtEDO
Concluzie: Violation de l'article 6 - Droit à un procès équitable

RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX

Citează această cauză

AFFAIRE POPESCU SERGIU c. ROUMANIE (CtEDO, 2008)

HUDOC · oficial

SECȚIUNEA A TREIA CAUZA SERGIU POPESCU c. ROMÂNIA (solicitarea nr. 4234/04) HOTĂRÂREA STRASBURG 16 decembrie 2008 DEFINIF 16/03/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Sergiu Popescu c. România, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a treia), care se află într-o cameră compusă din Josep Casadevall, președinte, Corneliu Biersan, Boštjan M. Zupančič, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Luis López Guerra, Ann Power, judecători, și Santiago Quesada, grefier de secțiune După ce a intenționat în camera Consiliului la 25 noiembrie 2008, renunță la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La la locul de origine a cauzei se află o cerere (n 4234/04) îndreptată împotriva României și al cărei resortisant al acestui stat, domnul Sergiu Pop La 16 ianuarie 2004, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (inclusiv Convenția privind protecția drepturilor omului). Guvernul român este reprezentat de agentul său, dl Răzvan-Horațiu Radu, de la Ministerul Afacerilor Externe. La 13 noiembrie 2007, președintele celei de-a treia secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 3 din Convenție, s-a decis, în același timp, să se examineze admisibilitatea și fondul cauzei. La 6 aprilie 1999, M.P. a depus o plângere penală împotriva reclamantului șefului falsei declarații, infracțiune comisă de acesta în 1996 de o expertiză tehnică imobiliară în cadrul unei proceduri civile. În special, pe baza a două noi expertize imobiliare, dintre care una realizată la 15 martie 1999 în cadrul unei alte proceduri penale inițiate de M.P. împotriva unei părți terțe și a celeilalte părți, la 26 ianuarie 2000, în cadrul anchetei penale împotriva reclamantului, dar fără ca acesta din urmă să fie convocat, Parchetul de Primă Instanță din Pluiești i-a revocat în instanță pentru declarare falsă. Ca urmare a acestei trimiteri, la 26 octombrie 2000, Ministerul Justiției a suspendat dreptul reclamantului de a efectua expertiză până la încheierea procedurilor penale. Prin hotărârea din 19 ianuarie 2001, Tribunalul de Primă Instanță din Ployești l-a relaxat pe reclamant, reținând că cele două expertize furnizate de Parchet au fost realizate fără ca reclamantul să fie convocat în conformitate cu art. 120 din Codul de procedură penală ( În cazul în care nu a fost vinovat de infracțiunea menționată anterior, deoarece nu a făcut decât să se conformeze șefilor misiunii pe care a fost însărcinat de instanțele civile. Prin decizia din 24 septembrie 2001, tribunalul județean din Prahova a dat dreptul la recurs interjudiciat de Parchet și de M.P. și l-a condamnat pe reclamant la o pedeapsă de un an de închisoare cu suspendare. Tribunalul a hotărât că, chiar dacă șefii misiunii sale se refereau la valoarea pretinselor lucrări efectuate într-o casă, reclamantul trebuia să precizeze, în urma examinării locurilor pe care le desfășurase, dacă aceste lucrări ar fi fost efectiv realizate. Faptul de a nu face cunoscute aceste elemente instanțelor civile se regăsea în conținutul infracțiunii de declarație falsă. În urma deznădăjduirii cauzei, la cererea M.P., printr-o hotărâre din 28 mai 2002 pronunțată în ultimă instanță cu privire la un recurs în recurs (recursuri) formulat de reclamant, Tribunalul de apel din Constanța părut a fi o cauză a hotărârii din 28 mai 2002 pronunțată în ultimă instanță cu privire la un recurs în recurs (recurși) formulat de reclamant. Referindu-se la elementele constitutive ale infracțiunii de declarație falsă, Comisia a considerat că nu fusese interogat în 1996 de instanțele civile în ceea ce privește perioada în care au fost efectuate lucrările în litigiu, astfel încât conținutul material al infracțiunii în cauză lipsea. Prin urmare, Comisia a respins argumentele Parchetului, care a susținut că probele dosarului trebuie interpretate în sensul că: (i) este vinovat de o declarație falsă. 10. La o dată nespecificată, procurorul general sesizează Curtea Supremă de Justiție cu privire la o acțiune în anulare împotriva hotărârii din 28 mai 2002. susținea că, prin relaxarea recurentului, instanțele responsabile cu cauza au comis o gravă eroare în aprecierea faptelor și că este necesar să se confirme hotărârea din 24 septembrie 2001 pronunțată de tribunalul departamental din Prahova. În concluziile sale în răspuns, reclamantul va reirita, printre altele, decât expertizele din 15 martie 1999 și 26 martie 1999 În ianuarie 2000, în fața Curții Supreme de Justiție, Curtea Supremă de Justiție a stat 15 minute în timpul cărora procurorul și avocatul său au prezentat argumente. În aceeași zi, Curtea Supremă de Justiție a ținut audieri în peste 60 de cazuri. 12. Printr-o hotărâre pronunțată, de asemenea, la 3 iulie 2003, Curtea Supremă de Justiție a acordat dreptul la acțiune în anulare și a clasat hotărârea menționată anterior din 28 mai 2002, considerând că instanțele civile l-au condamnat pe M.P. să plătească daune-interese pe baza informațiilor false furnizate de solicitant în raportul său de e-mail. Aceasta a confirmat hotărârea de condamnare pronunțată în apel de către Tribunalul județean din Prahova. Din dosar reiese că a fost pusă la îndoială hotărârea Curții Supreme de Justiție în decembrie 2003 și a fost trimisă la 11 decembrie 2003 de către grefa acestei instanțe arhivelor Tribunalului de Primă Instanță din Ploisești, unde reclamantul a putut obține o copie a acesteia în ianuarie 2004. La momentul faptelor, Codul de procedură penală (inclusiv CPP) prevedea că hotărârile definitive de condamnare sau de relaxare puteau fi revizuite printr-o acțiune în anulare formulată de procurorul general. Acuzațiile în anulare puteau fi formulate în termen de un an de la data la care hotărârea instanței ordinare pronunțată în ultimă instanță a devenit definitivă (art. 411). Dispozițiile CPP privind acțiunea în anulare au fost abrogate prin legea nr. 576/2004, publicat în Monitor oficial din 20 decembrie 2004. ÎN DREPTUL PRIVIND VIOLAȚIILE ALE ARTICOLULUI 6 ALINEATUL (1) ȘI (13) DIN CONVENȚIE 14. Reclamantul susține că dreptul său la un proces echitabil și principiul securității rapoartelor juridice au fost ignorate de Curtea Supremă de Justiție care, pe baza unei acțiuni în anulare formulate de procurorul general, a rupt hotărârea definitivă de relaxare pronunțată în favoarea sa și l-a condamnat, fără a-l auzi în persoană, fără a furniza motive și fără a examina problema nulității expertizei. Pe de altă parte, se plânge de absența unei acțiuni directe împotriva hotărârii pronunțate de Curtea Supremă de Justiție. Reclamantul invocă art. 6 alin. Orice persoană are dreptul la o audiere echitabilă a cauzei sale (...) de către o instanță (...) care va decide... dacă orice acuzație în materie penală îndreptată împotriva ei este justificată. Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate, are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost săvârșită de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. 15. Guvernul combate această teză. Cu privire la admisibilitatea 16. Curtea constată că această parte a cererii nu este în mod vădit nefondată în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Curtea constată, de asemenea, că nu se confruntă cu niciun alt motiv de refuz. Prin urmare, aceasta trebuie declarată admisibilă. Pe fond 17. Guvernul susține că primirea acțiunii în anulare, formulată de procurorul general în conformitate cu dispozițiile CPP în vigoare la momentul respectiv, nu a adus atingere dreptului reclamantului la un proces echitabil și consideră că intervenția procurorului general era necesară pentru a asigura o interpretare corectă a faptelor și a dovezilor cazului. Pe de altă parte, procurorul general nu mai are o astfel de putere, acțiunea în anulare fiind abrogată prin legea nr. 576/2004. În plus, guvernul susține că Curtea Supremă de Justiție, care a confirmat hotărârea de condamnare a instanței de apel, nu era obligată și nu a considerat necesar să audieze reclamantul pentru a aprecia dovezile cazului și pentru a stabili vinovăția sa. 18. Reclamantul susține că motivele invocate de autorități pentru anularea hotărârii de relaxare pronunțate la 28 mai 2002 în ultimă instanță nu pot justifica nerespectarea principiului securității rapoartelor juridice, nu în ceea ce privește descoperirea unor fapte noi sau a unui defect fundamental. Pe de altă parte, din cauza modului superficial în care Curtea Supremă de Justiție a desfășurat procedura, fără a fi ascultat în persoană, și a examinat dosarul, nu a beneficiat de o procedură echitabilă. 19. Curtea amintește că respectarea dreptului la un proces echitabil și a principiului securității raporturilor juridice impune ca o parte să nu fie abilitată să solicite supravegherea unei hotărâri definitive și executorii în scopul exclusiv al unei reexaminări a cauzei și a unei noi hotărâri cu privire la aceasta. În special, supravegherea nu trebuie să devină un apel deghizat și simplul fapt că este posibil să existe două puncte de vedere asupra subiectului nu este un motiv suficient pentru rejudecarea unei cauze. Acesta nu poate fi deviat de la acest principiu decât atunci când există motive substanțiale și impediment la: (Riabykh c. Rusia 52854/99, § 52, CEDH 2003-IX).L : Simpla posibilitate de a redeschide o procedură penală este la prima vedere compatibilă cu Convenția. Faptul de a ști dacă utilizarea acestei capacități de către autorități a adus atingere substanței chiar a procesului echitabil depinde de circumstanțele specifice ale speței. : Consecințele redeschiderii și ale procedurii ulterioare au avut asupra situației de la Õ ï și a cazului în care acesta a solicitat el însuși o astfel de revizuire; motivele pentru care instanțele au anulat hotărârea definitivă; de conformitatea procedurii cu legislația internă ; existența în legislația internă și aplicarea în cazul de față de protecție pentru a evita ca autoritățile interne să abuzeze de această procedură; și orice altă circumstanță relevantă din cazul respectiv (Savinski c. Ucraina, nr. 6965/02, § 24-26, 28 februarie 2006 și Radchikov c. Rusia, n 65582/01, § 44, 24 mai 2007). În cazul de față, după examinarea dosarului și a observațiilor părților, Curtea nu poate conveni cu guvernul pentru a concluziona că autoritățile au făcut uz de competența lor de a declanșa și de a desfășura o instanță prin revizuirea unui echilibru corect între interesele persoanelor fizice și necesitatea de a asigura eficacitatea justiției penale. Curtea consideră că argumentele sus-menționate ale guvernului, care susține că intervenția procurorului general era necesară pentru ca faptele și dovezile dosarului să fie 21 - 23, 16 ianuarie 2007). 21. În acest sens, Curtea constată, pe de o parte, că acțiunea în anulare utilizată în speță de autorități era o cale extraordinară de atac care nu putea fi inițiată decât de procurorul general, nefiind direct accesibilă reclamantului. Întrucât procurorul general a participat la procedura în fața instanțelor ordinare, utilizarea acestei căi de atac suplimentare ridică astfel probleme în ceea ce privește respectarea egalității armelor, cu atât mai mult cu cât Parchetul și-a prezentat deja argumentele, care nu au fost reținute de Curtea de Apel din Constanța. Pe de altă parte, Curtea arată că motivul de recurs în anulare nu se referea la descoperirea de noi fapte relevante sau la necunoașterea unei garanții esențiale de procedură penală, care nu ar fi putut fi invocată anterior de Parchet, ci era întemeiat pe aprecierea instanțelor interne a faptelor și a probelor din dosar, manifestând din punct de vedere diferit de Parchetul cu privire la problema vinovăției reclamantului. Cu toate acestea, din dosar nu reiese că instanțele obișnuite nu ar fi examinat dovezile administrate în cadrul unei proceduri în contradicție sau că ar fi condus la concluzii arbitrare cu privire la aceste probe (a se vedea mutatis mutandis Bujnita, citată anterior, § 23 22.) Având în vedere cele de mai sus, Curtea consideră că utilizarea acțiunii extraordinare ca un apel deghizat și anularea hotărârii definitive din 28 mai 2002 au încălcat echilibrul just care trebuie între interesele persoanei fizice și necesitatea de a garanta eficiența justiției penale, aducând atingere însăși substanței procesului echitabil (Bujnița in fil Radchikov, § Savinski, § 23 Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 6 1 din Convenție. 24. Având în vedere această constatare a încălcării, Curtea consideră că nu este necesar să se examineze separat, pe fond, ......................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................................... Muttilainen c. Finlanda, nr. 8358/02, § 28, 22 mai 2007). II. PRIVIND VIOLAȚIA DE LA ARTICOLUL 4 DIN PROTOCOLUL nr. 7 CONVENȚIA 25. Recurentul susține că anularea de către Curtea Supremă, la cererea procurorului general, a hotărârii de relaxare pronunțată la 28 mai 2002 în ultimă instanță nu se bazează nici pe descoperirea unor fapte noi, nici pe existența unui viciu fundamental de procedură. Nimeni nu poate fi acuzat sau pedepsit penal de către instanțele din același stat din cauza unei infracțiuni pentru care a fost deja achitat sau condamnat printr-o hotărâre definitivă în conformitate cu legea și procedurile penale ale statului respectiv. Dispozițiile alineatului precedent nu împiedică redeschiderea procesului, în conformitate cu legea și procedurile penale din statul în cauză, în cazul în care faptele noi sau nou revelate sau un viciu fundamental în procedura anterioară sunt de natură să afecteze judecata pronunțată. (...) 26. Guvernul combate această teză. Acesta susține că reclamantul nu a fost supus unor noi urmăriri penale sau unei noi condamnări pentru aceleași fapte, deoarece procedura în fața Curții Supreme de Justiție reprezenta o continuare a procedurii penale împotriva ui ui , ca urmare a unei acțiuni extraordinare formulate de procurorul general 27. Având în vedere concluziile sale cu privire la Ö Õ art. 6 alineatul (1) din Convenție (punctele 19-23 de mai sus), Curtea consideră că, deși acest Õ Õ trebuie considerat admisibil, nu este necesar să se ia în considerare dacă, în speță, a existat o încălcare a acestei dispoziii (a se vedea, mutatis mutandis Radchikov, citată anterior, § 55). III. PRIVIND Õ APLICAREA ARTICOLULUIUI 41 DIN CONVENȚIA 28. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a existat o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor sale și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de faptul că: impeda pe deplin consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții care a încălcat, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 293 EUR (EUR) pentru prejudiciul material pe care l-ar fi suferit începând cu octombrie 2000, atunci când autoritățile și-au suspendat dreptul de a efectua expertize tehnice. Această sumă a fost calculată pe baza sumei câștigate de solicitant în 1999. 000 EUR pentru prejudiciul moral pe care l-ar fi suferit prin degradarea imaginii sale profesionale și prin suferința și frustrarea care decurg din procedura penală în cauză. 30. Guvernul susține că reclamantul nu ar avea dreptul de a fi compensat pentru prejudiciul material suferit și că cererea în acest sens ar avea un caracter speculativ. În ceea ce privește presupusul prejudiciu moral, guvernul consideră că nu există nicio legătură de cauzalitate între prejudiciul respectiv și încălcarea constatată, adăugând că, în orice caz, suma solicitată în acest sens este excesivă. În ceea ce privește cererea de daune materiale, Curtea nu a primit o legătură de cauzalitate directă între încălcarea constatată și prejudiciul material pretins pentru perioada în care reclamantul a făcut obiectul procedurii penale în cauză și respinge această cerere (a se vedea, mutatis mutandis, Calmanovici c. România, n 42250/02, § 165 și 167, 1 iulie 2008). Cu toate acestea, observând că guvernul nu contestă faptul că, în urma hotărârii din 3 iulie 2003 a Curții Supreme de Justiție, care a inversat hotărârea de rejudecare pronunțată în favoarea reclamantului, acesta din urmă nu a putut continua să își exercite activitatea de expert din cauza condamnării sale, Curtea consideră că a suferit, după această dată, o pierdere a oportunităților profesionale și, prin urmare, un prejudiciu material. Cu toate acestea, Curtea subliniază că elementele dosarului nu permit stabilirea cu precizie a amplorii prejudiciului suferit efectiv în acest sens. În orice caz, în măsura în care recurentul continuă să suporte consecințe pe plan profesional ca urmare a hotărârii respective, Curtea consideră că este necesar ca autoritățile să ia măsurile necesare pentru a remedia această situație (a se vedea, mutatis mutandis, Bujnita, citată anterior, punctul 29). În plus, Curtea consideră că reclamantul a suferit un prejudiciu moral, care nu poate fi remediat prin simpla constatare a încălcării prevăzute în această hotărâre. 33. În aceste împrejurări, hotărând în echitate, astfel cum prevede art. 41 din Convenție, și având în vedere toate circumstanțele cauzei, Curtea alocă recurentului 000 EUR toate cauzele de prejudiciu confundate. Cheltuieli și cheltuieli de judecată 34. Oferind documente justificative, reclamantul solicită, de asemenea, 469 EUR pentru cheltuielile și cheltuielile de judecată suportate în fața Curții Supreme de Justiție și pentru cele angajate în fața Curții (costuri de traducere, de redactare a observațiilor, cheltuieli poștale etc.). 35. Guvernul constată că legătura cauzală dintre anumite costuri de traducere și de redactare și procedura în fața Curții nu este demonstrată de facturile în cauză, Õ nu arată că aceste costuri au fost suportate pentru traducerile referitoare la prezenta procedură. 36. Potrivit jurisprudenței Curții, un solicitant nu poate obține rambursarea cheltuielilor și cheltuielilor sale decât în măsura în care se stabilesc realitatea lor, necesitatea lor și caracterul rezonabil al ratei lor. În speță și ținând seama de elementele aflate în posesia sa și de criteriile menționate anterior, Curtea consideră rezonabilă suma de 400 EUR toate costurile și acordul reclamantului. Interese moratorii 37. Curtea consideră că este adecvat să se stabilească rata dobânzii moratorii pe rata dobânzii dobânzii la facilitatea de împrumut marginală a Băncii Centrale Europene plus trei puncte procentuale. PE ACESURI, CURȚA, LA L că a avut loc o încălcare a art. 6 alin. (1) din Convenție din cauza procedurii din cauza nerespectării principiului securității raporturilor juridice Ați spus că nu este cazul să se ia în considerare fondul altor obiecții reținute în art. 6 alin. (1) din Convenție. 4 din Protocolul nr. 7 la Convenție A spus că statul pârât trebuie să plătească reclamantului, în termen de trei luni de la data la care hotărârea va deveni definitivă în conformitate cu art. 2 din Convenție, următoarele sume, care urmează să fie convertite în moneda statului pârât la rata aplicabilă la data regulamentului 000 EUR (cinci mii EUR), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit, orice cauză de prejudiciu confundată (ii. 400 EUR (patru sute de euro), plus orice sumă care poate fi datorată cu titlu de impozit de către solicitant, pentru cheltuieli și cheltuieli de judecată de la data expirării termenului menționat și până la data de plată, aceste sume vor fi majorate de la dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene aplicabilă în această perioadă, plus trei puncte procentuale resping cererea de satisfacție echitabilă pentru surplus. Întocmit în limba franceză și comunicat în scris la 16 decembrie 2008, în temeiul articolului 77 alineatul (2) și al articolului 3 din Regulamentul de procedură. Santiago Quesada Josep Casadevall Președinte