SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 24803/05 prezentate de Fethi OKTAY împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 16 decembrie 2008 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișl Karakaș, judecători și Sally Dolle; graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 21 iunie 2005, după ce a deliberat, face următoarea decizie: reclamantul, dl Fethi Oktay, este un cetățean turc, născut în 1968 și rezident în Bolu. Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: Reclamantul a fost condamnat la închisoare pentru ajutor și apartenență la PKK [1] La 27 aprilie și 12 mai 2005, deținut în închisoarea de tip F din Izmir, reclamantul a scris două scrisori către Abdullah Öcalan, șeful organizației respective. La 28 aprilie și 17 mai 2005, în temeiul Regulamentului privind conducerea centrelor penitenciare și executarea pedepselor și a măsurilor de securitate ( a refuzat să trimită scrisorile scrise de reclamant în atenția lui Abdullah Öcalan și numai acestea, pe motiv că conțineau expresii de natură să-l laude pe liderul terorist și pe lupta condusă de PK. Aceste scrisori, în părțile lor relevante, se citesc după cum urmează Prima scrisoare redactată la 27 aprilie 2005 [Abdullah Öcalan] ați căzut în inima poporului nostru și a omenirii ca o sămânță. Ați fost semănat, ați devenit un snop de grâu pe care îl împărțim cu milioane de alții. Să spună, prin urmare, din cauza fricii lor, că, din cauza fricii lor, l-au părăsit [Abdullah Öcalan]. Ca ei să spună că noi vom ucide, vom tăia, vom culege, vom continua, te vom face să te înfrupți de foame Dar și noi avem lucruri de spus: Nu-mi pot smulge inima cu mâinile mele, dar le voi rupe pe cele care încearcă să-l smulgă... A doua scrisoare scrisă la 12 mai 2005 Președintele Apo [Abdullah Öcalan] este cel care a împiedicat prima armată din Orientul Mijlociu, cea de-a doua armată a lumii să intre în Munții Kandil; [Sunt mândru că] sunt soldatul său ca tovarășul Agit, [Apo] care proiectează frica în inima inamicului și încurajează prietenii și tovarășii, [Apo] care devine o sursă pentru moral și viață. La 3 și 22 mai 2005, contestand hotărârile pronunțate de comisia disciplinară, reclamantul a solicitat judecătorului pentru executarea pedepselor lui Izmir să anuleze aceste hotărâri. La 6 și 25 mai 2005, judecătorul pentru executarea pedepselor a respins acțiunile reclamantului pe motiv că afirmațiile sale din scrisorile în cauză erau de natură să elogieze organizația teroristă armată a PKK și a liderului său. La 13 mai și 3 iunie 2005, Curtea de Assesie a lui Izmir a confirmat deciziile judecătorului execuției. Invocând articolele 8, 9 și 10 din convenție, reclamantul se plânge de decizia comisiei disciplinare de a nu trimite scrisorile sale către Abdullah Öcalan. ÎN DREPT, reclamantul susține că refuzul autorităților penitenciare de a trimite scrisorile sale către Abdullah Öcalan a încălcat articolele 8, 9 și 10 din convenție. Curtea amintește că, în materie de corespondență, dreptul la libertatea de exprimare se află protejat prin art. 8 din convenție (a se vedea Silver și alții c. Regatul Unit, 25 martie 1983, § 107 seria A n 61, și Fazćl Ahmet Tamer c. Turcia, 6289/02, § 33, 5 decembrie 2006). Prin urmare, Comisia consideră că acest motiv trebuie examinat numai din perspectiva acestui articol, astfel cum a fost formulat în partea sa relevantă Orice persoană are dreptul la respectarea (...) corespondenței sale. O autoritate publică poate interveni în exercitarea acestui drept numai în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralității sau protecția drepturilor și libertăților altora. Nu există nicio îndoială că, prin exercitarea dreptului de a fi un membru al familiei, art. 8 din Convenție protejează confidențialitatea schimburilor de scrisori între persoane, inclusiv atunci când expeditorul sau destinatarul este un deținut (Frerot c. Franța, nr 70204/01, § 54, CEDH 2007). Cu toate acestea, Curtea amintește că a afirmat întotdeauna că dreptul la corespondență al unui deținuți nu era fără limite (a se vedea, de exemplu, Erdem c. Germania, n 38321/97, § 70, CEDO 2001). VII) și subliniază că dreptul la corespondență nu poate fi deturnat prin utilizarea sa în scopuri contrare literei și spiritului Convenției, în conformitate cu art. 17 din Convenție (a se vedea, mutatis mutandis, Ivanov c. Rusia (dec.), nr. 35222/04, CEDO 2007 ... Dursun Karataș și Zerrin Sarnac. Turcia, n 38369/97, 21 octombrie 1998). În această privință, în ceea ce privește controlul corespondenței unui deținut, și anume un cadru al PKK, cu avocatul său, în cauza Erdem c. Germania (hotărârea menționată anterior, punctul 69), Curtea a amintit că o anumită formă de conciliere între imperativele apărării societății democratice și cele ale protejării drepturilor individuale este inerentă sistemului convenției. Prin urmare, Comisia a concluzionat că chiar și un control al corespondenței reclamantului cu avocatul său ar putea fi considerat conform cu Convenția, având în vedere amenințarea reprezentată de terorism în toate formele sale. În prezenta cauză, Curtea constată că refuzul autorităților penitenciare de a trimite scrisorile reclamantului către Abdullah Öcalan, șef al PKK, s-a bazat fără îndoială pe regulamentul conducerii centrelor penitenciare și al executării pedepselor. Această măsură de securitate urmărea obiectivele legitime, în special de a proteja securitatea națională apărarea ordinii sau a ordinii în litigiu, în sensul articolului 8 alineatul (2) din convenție. În lumina faptelor cauzei, Curtea constată că măsura în cauză era proporțională cu obiectivele urmărite în măsura în care aceasta se referea numai la corespondența reclamantului cu șeful PKK, organizație armată ilegală. Reclamantul a fost liber să se potrivească cu familia sa, cu avocatul său și cu alte persoane. În plus, trebuie subliniat faptul că reclamantul a fost condamnat la închisoare pentru ajutor și apartenență la PKK într-un context de combatere a terorismului și că ar trebui să se evite ca un astfel de deținuți să continue să lucreze pentru organizația teroristă din care era membru și să nu contribuie astfel la sustenabilitatea sa. Având în vedere amenințarea reprezentată de terorism în toate formele sale, interferența în litigiu nu a fost disproporționată în raport cu obiectivele legitime urmărite. Prin urmare, cererea este vădit greșit întemeiată și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate, declară cererea inadmisibilă. Sally Dolle Françoise Tulkens Modulul Președinte [1] Partidul Muncitorilor din Kurdistan, o organizație armată ilegală.
de la requête n
o
24803/05
présentée par Fethi OKTAY
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant le 16 décembre 2008 en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
juges,
et de Sally Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 21 juin 2005,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Fethi Oktay, est un ressortissant turc, né en 1968 et résidant à Bolu.
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le requérant avait été condamné à une peine de réclusion pour aide et appartenance au PKK
[1]
.
Les 27 avril et 12 mai 2005, détenu à la prison de type F d'Izmir, le requérant écrivit deux courriers destinés à Abdullah Öcalan, chef de ladite organisation.
Les 28 avril et 17 mai 2005, sur le fondement du règlement sur la direction des centres pénitentiaires et l'exécution des peines et mesures de sécurité («
le
règlement
»), la commission
disciplinaire de la prison
refusa d'envoyer les courriers rédigés par le requérant à l'attention d'Abdullah Öcalan, et uniquement ceux-là, au motif qu'ils contenaient des expressions de nature à faire l'éloge du chef terroriste et du combat mené par le PKK.
Ces courriers, dans leurs parties pertinentes, se lisent comme suit
:
–
Le premier courrier rédigé le 27 avril 2005
:
«
(...) vous [Abdullah Öcalan] êtes tombé dans le cœur de notre peuple et de l'humanité comme une semence. Vous avez été semé, vous êtes devenu une gerbe de blé dont nous partageons la moisson avec des millions d'autres.
«
Qu'ils [les autorités turques] disent donc, en raison de leur peur, «
quittez-le
» [Abdullah Öcalan]. Qu'ils disent donc «
nous sommes et l'empereur et le roi
». Qu'ils disent donc «
nous tuerons, couperons, faucherons, continuerons, nous vous ferons plier par la faim
».
«
Mais nous aussi, nous avons des choses à dire
: je ne peux pas arracher mon cœur avec mes propres mains mais je casserai celles qui tentent de l'arracher (...)
»
–
Le deuxième courrier rédigé le 12 mai 2005
:
«
(...) Le président Apo [Abdullah Öcalan] est celui qui a empêché la première armée du Moyen-Orient, la deuxième armée du monde de pénétrer dans les montagnes du Kandil
; [je suis fier d'] être son soldat comme le camarade Agit, [Apo] qui projette la peur dans le cœur de l'ennemi et encourage les amis et les compagnons, [Apo] qui devient une source pour le moral et la vie
!
»
Les 3 et 22 mai 2005, contestant les décisions rendues par la commission disciplinaire, le requérant demanda au juge de l'exécution des peines d'Izmir d'annuler ces décisions.
Les 6 et 25 mai 2005, le juge de l'exécution des peines rejeta les recours du requérant au motif que ses affirmations dans les courriers en question étaient de nature à faire l'éloge de l'organisation terroriste armée du PKK et de son leader.
Les 13 mai et 3 juin 2005, la cour d'assises d'Izmir confirma les décisions du juge de l'exécution.
Invoquant les articles 8, 9 et 10 de la Convention, le requérant se plaint de la décision de la commission disciplinaire de ne pas envoyer ses lettres à Abdullah Öcalan.
Le requérant allègue que le refus des autorités pénitentiaires d'envoyer ses lettres à Abdullah Öcalan a enfreint les articles 8, 9 et 10 de la Convention.
La Cour rappelle qu'en matière de correspondance, le droit à la liberté d'expression se trouve protégé par l'article 8 de la Convention (voir
Silver et autres c. Royaume-Uni
, 25 mars 1983, § 107, série A n
o
61, et
Fazıl Ahmet Tamer c. Turquie
, n
o
6289/02, § 33, 5 décembre 2006). Elle considère donc qu'il y a lieu d'examiner ce grief uniquement sous l'angle de cet article, ainsi libellé dans sa partie pertinente
:
«
1.
Toute personne a droit au respect de sa (...) correspondance.
2.
Il ne peut y avoir ingérence d'une autorité publique dans l'exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu'elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien-être économique du pays, à la défense de l'ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d'autrui.
»
Il ne fait pas de doute qu'en consacrant le droit de «
toute personne
» au respect de sa correspondance, l'article 8 de la Convention protège la confidentialité des échanges de lettres entre individus, y compris lorsque l'expéditeur ou le destinataire est un détenu (
Frérot c. France
, n
o
70204/01, §§
53
‑
‑
...). Cela étant, la Cour rappelle avoir toujours dit que le droit à la correspondance d'un détenu n'était pas sans limites (voir par exemple
Erdem c. Allemagne
, n
o
‑
VII) et souligne qu'on ne saurait détourner le droit au respect de la correspondance de sa vocation en l'utilisant à des fins contraires à la lettre et à l'esprit de la Convention, conformément à l'article 17 de la Convention (voir,
mutatis
mutandis
,
Ivanov c. Russie
(déc.), n
o
‑
...
;
Dursun Karataș et Zerrin Sarı
c. Turquie
, n
o
38369/97, 21 octobre 1998).
A cet égard, s'agissant du contrôle de la correspondance d'un détenu, à savoir un cadre du PKK, avec son avocat, dans l'affaire
Erdem c.
Allemagne
(arrêt précité, § 69), la Cour a rappelé qu'une certaine forme de conciliation entre les impératifs de la défense de la société démocratique et ceux de la sauvegarde des droits individuels est inhérente au système de la Convention. Elle a ainsi conclu que même un contrôle de la correspondance du requérant avec son avocat pouvait passer pour conforme à la Convention, eu égard à la menace présentée par le terrorisme sous toutes ses formes.
Dans la présente affaire, la Cour constate que le refus des autorités pénitentiaires d'envoyer les lettres du requérant à Abdullah Öcalan, chef du PKK, était fondé sans conteste sur le règlement de la direction des centres pénitentiaires et de l'exécution des peines. Cette mesure de sécurité poursuivait les buts légitimes notamment de sauvegarder «
la sécurité nationale
» et/ou d'assurer «
la défense de l'ordre
» ou «
la prévention des infractions pénales
» au sens de l'article 8 § 2 de la Convention. A la lumière des faits de la cause, la Cour constate que la mesure litigieuse était proportionnée aux buts poursuivis dans la mesure où elle concernait uniquement la correspondance du requérant avec le chef du PKK, organisation armée illégale. Le requérant était libre de correspondre avec sa famille, son avocat et d'autres personnes. En outre, il faut souligner que le requérant avait été condamné à une peine de réclusion pour aide et appartenance au PKK dans un contexte de lutte contre le terrorisme, et qu'il convenait d'éviter qu'un tel détenu ne continue à œuvrer pour l'organisation terroriste dont il était membre et ne contribue ainsi à sa pérennité.
Eu égard à la menace présentée par le terrorisme sous toutes ses formes, l'ingérence litigieuse n'était pas disproportionnée par rapports aux buts légitimes poursuivis.
Partant, la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à la majorité,
Déclare
la requête irrecevable.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente
[1]
.
Parti des travailleurs du Kurdistan, une organisation armée illégale.