BAKIRCIOGLU ET AUTRES c. TURQUIE

A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 41123/04 prezentate de Perihan BAKIRCIO judecători, și a lui Sally Dolle, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 2 septembrie 2004, după ce a deliberat, face următoarea decizie FACE reclamanții, ale căror nume figurează în anexă, sunt resortisanți turci și locuiesc la Istanbul. Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul H. Bak Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitanți, se pot rezuma după cum urmează. În 1949, R.Y., bunicul reclamanților de partea mamei, a vândut fiilor săi toate bunurile sale imobiliare. La 15 ianuarie 1974, R.Y. a murit. La 12 aprilie 1979, primii zece reclamanți (a se vedea anexa) au introdus o acțiune în justiție în fața Tribunalului de Mare Instanță din Kahta și au susținut existența unor acte simulate (muvazaa) ) pentru a masca vânzările făcute de bunicul lor fiilor săi și, prin aceasta, pentru a priva mamele reclamanților de activele succesiunii; reclamanții au solicitat anularea înscrierii bunurilor în registrul funciar și înscrierea acestora respectând cota-parte a fiecărui moștenitor. La ședința din 20 martie 1980, pârâtul a prezentat Tribunalului o copie a unui act notarial conform căruia mamele reclamanților au renunțat la succesiunea R.Y. Reclamanții au solicitat tribunalului să solicite notarului să uimească originalul actului. Această cerere a fost primită la 11 septembrie 1980. Prin hotărârea din 27 aprilie 1981, Tribunalul de Mare Instanță s-a declarat incompetent rațional Materia și a trimis cauza în fața Tribunalului Cadastral din Kafta ( La ședința din 23 noiembrie 1981, tribunalul i-a cerut notarului să-i furnizeze originalul actului în cauză. Notarul a răspuns că actul notarial a ars în timpul incendiului din 25 decembrie 1975. La 19 decembrie 1985, recurentele Perihan BAKIRCIO La 3 mai 1988, Curtea de Casație a infirmat hotărârea atacată pe motiv că instanța ar fi trebuit să verifice falsitatea actului notarial în cauză. La 11 decembrie 1990, având în vedere toate dovezile din dosar, instanța a respins din nou acțiunea reclamanților și a precizat că aceștia din urmă nu prezentaseră nicio dovadă care să demonstreze că actul notarial era fals. În octombrie 1991, Curtea de Casație a solicitat instanței să invite pârâtul să îi furnizeze originalul actului notarial pentru a completa dosarul și, în consecință, a trimis cauza în fața instanței de primă instanță. Inculpații au informat instanța că au pierdut originalul actului solicitat și au prezentat un proces-verbal întocmit la hotelul de poliție în sprijinul acestuia. La 29 decembrie 1992, Curtea de Casație a clasat decizia de primă instanță pe motivul că actul notarial care arăta că mamele reclamanților renunțaseră la succesiunea R.Y. se dovedise fals, ținând cont de elementele dosarului. La 17 decembrie 1993, Curtea de Casație, sesizată de pârâtă cu o acțiune în rectificare, a indicat că instanța ar trebui să stabilească dacă actul notariat în cauză era fals și, în caz afirmativ, dacă vânzarea bunurilor ar putea fi considerată drept un act simulat de privare a mamelor reclamanților de succesiunea R.Y. Prin urmare, aceasta a trimis cauza în fața primei instanțe. Prin hotărârea din 22 noiembrie 2001, instanța a exonerat reclamanții de acțiunea lor, considerând că actul notariat în cauză era valabil din punct de vedere juridic. La 5 noiembrie 2002, Curtea de Casație a infirmat această decizie, întrucât elementele dosarului permiteau să se ajungă la concluzia că actul notarial era în mod evident fals. La 3 martie 2003, Înalta Curte a respins, de asemenea, acțiunea prin rectificarea pârâtului. Pe parcursul întregii proceduri, tribunalul a auzit mai mulți martori direct sau prin intermediul unei comisii de recurs și nu a considerat necesar să se audieze unii dintre aceștia pe motiv că acest lucru nu ar putea contribui în mod util la rezolvarea faptelor cauzei. Cazul este încă în curs de desfășurare în fața instanței de primă instanță. GRIEF Reclamanții se plâng de durata procedurii și invocă o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din convenție art. 3 din cauza suferinței cauzate de durata articolului 1 din Protocolul nr. 1, în măsura în care aceștia nu au fost în măsură să se bucure de bunurile lor pe întreaga durată a procedurii. Invocând art. 13 coroborat cu art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții se plâng, de asemenea, că nu au dispus de o cale de atac eficientă pentru a contesta durata excesivă a procedurii. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții susțin în sfârșit că nu au beneficiat de un proces echitabil în măsura în care Tribunalul a fost părtinitor pentru că nu a luat în considerare argumentele lor în aprecierea sa atunci când a pronunțat hotărârile sale. principiul egalității armelor a fost ignorat de către instanța care nu a ascultat în mod direct toți martorii și a refuzat să-i audieze pe unii dintre aceștia cu încălcarea legislației naționale; de asemenea, reclamanții îi reproșează că au solicitat pârâtului originalul actului notarial numai după hotărârea Curții de Casație din 3 mai 1988 Tribunalul nu și-ar fi motivat suficient deciziile. ÎN DREPT, reclamanții se plâng de durata procedurii și susțin o încălcare a articolelor 3, 6 alineatul (1) din Convenția nr. 3 și 1 din Protocolul nr. (1) Invocând art. 13, aceștia se plâng și de absența unei căi de atac efective prin care ar fi putut ridica în fața unei instanțe naționale problema duratei excesive a procedurii urmate în cauza lor. În situația actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni și consideră necesar să amân această parte a cererii și să o comunice guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Invocând art. 6 alineatul (1) din convenție, reclamanții se plâng, de asemenea, părtinirea Tribunalului în măsura în care nu a luat în considerare argumentele lor în aprecierea sa atunci când și-a pronunțat hotărârile cu privire la necunoașterea principiului egalității armelor, în măsura în care instanța nu a ascultat în mod direct toți martorii și a refuzat să audieze pe unii dintre aceștia, contrar legislației naționale Curtea constată că, în cazul de față, reclamanții nu oferă nicio precizare cu privire la presupusa atingere a dreptului lor la un proces echitabil și că argumentele lor nu sunt nicio dovadă în acest sens. În plus, Comisia subliniază că motivele pe care Tribunalul cadastral și-a întemeiat deciziile nu dezvăluie nicio aparență de arbitrar, în special în ceea ce privește audierea martorilor și administrarea probelor (a se vedea Yayan c. Turcia (dec.), 9043/03, 19 septembrie 2006).În orice caz, Curtea apreciază motivul privind independența și imparțialitatea Tribunalului este prematur, procedura fiind încă în curs de desfășurare în fața autorităților judiciare. În ceea ce privește motivarea insuficientă a hotărârilor judecătorești, Curtea constată că Tribunalul Cadastral a examinat toate argumentele care îi erau prezentate de către părți și-a dezvoltat în mod explicit evaluarea probelor și a motivat astfel hotărârile (a se vedea, de exemplu, Aksoyc. Turcia (dec.), nr 2674/05, 23 septembrie 2008). În aceste circumstanțe, examinarea acestor obiecții, așa cum au fost ridicate, nu permite identificarea nici unei aparente încălcări a dreptului la un proces echitabil garantat prin art. 6 alin. (1) din Convenție. Prin urmare, rezultă că acestea trebuie respinse ca fiind vădit nefondate în sensul art. 35 alin. (3) și (4) din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamanților din durata procedurii și din lipsa unei acțiuni interne pentru contestarea acestei perioade Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte Anexă Lista reclamanților 1. doamna Perihan BAKIRCIO 4. M. Ömer KUTLU, născut în 1974. 5. M. Hac 14. doamna Meryem BAKIRCIOinclusivOLU, născută în 1960. 15. doamna Kadriye DEM

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n

o

41123/04

présentée par Perihan BAKIRCIOĞLU et autres

contre la Turquie

La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant le 16 décembre 2008 en une chambre composée de

:

Françoise Tulkens,

présidente,

Ireneu Cabral Barreto,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

Dragoljub Popović,

András Sajó,

Ișıl Karakaș,

juges,

et de Sally Dollé,

greffière de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite le 2 septembre 2004,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants, dont les noms figurent dans l'annexe, sont des ressortissants turcs et résidant à Istanbul. Ils sont représentés devant la Cour par M

e

H. Bakırcıoğlu, avocat à Istanbul.

Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.

En 1949, R.Y., grand-père des requérants du coté maternel, venda à ses fils l'ensemble de ses biens immobiliers.

Le 15 janvier 1974, R.Y. décéda.

Le 12 avril 1979, les dix premiers requérants (voir l'annexe) introduisirent une action en justice devant le tribunal de grande instance de Kahta. Ils alléguèrent l'existence d'actes simulés (

muvazaa

) afin de déguiser les ventes faites par leur grand-père à ses fils et, par ce biais, de priver les mères des requérants, de l'actif de la succession. Les requérants demandèrent l'annulation de l'inscription des biens au registre foncier et leur inscription en respectant la quote-part de chaque héritier.

A l'audience tenue le 20 mars 1980, la partie défenderesse présenta au tribunal la copie d'un acte notarié selon lequel les mères des requérants avaient renoncé à la succession de R.Y. Les requérants sollicitèrent le tribunal pour demander au notaire d'Istanbul («

le notaire

») l'original de cet acte. Cette demande fut accueillie le 11 septembre 1980.

Par un jugement du 27 avril 1981, le tribunal de grande instance se déclara incompétent

ratione materia

et envoya l'affaire devant le tribunal cadastral de Kafta («

le tribunal

»).

Le 23 juin 1981, le requérant Yüksel BAKIRCIOĞLU se constitua partie intervenante («

müdahil davacı

») dans la procédure engagée devant le tribunal.

A l'audience du 23 novembre 1981, le tribunal demanda au notaire de lui fournir l'original de l'acte en question.

Le notaire répondit que l'acte notarié avait brulé lors de l'incendie survenu le 25 décembre 1975.

Le 19 décembre 1985, les requérantes Perihan BAKIRCIOĞLU, Sevim BOYACI (BAKIRCIOĞLU), Meryem BAKIRCIOĞLU et Kadriye DEMİRCİGİL (BAKIRCIOĞLU) participèrent à la procédure devant le tribunal en tant que partie intervenante.

Par un jugement du 11 septembre 1986, le tribunal débouta les requérants de leur demande.

Les requérants se pourvurent en cassation.

Le 3 mai 1988, la Cour de cassation infirma le jugement attaqué au motif que le tribunal aurait dû vérifier la fausseté de l'acte notarié en question.

Le tribunal se conforma à l'arrêt de cassation.

Le 11 décembre 1990, compte tenu de l'ensemble des preuves dans le dossier, le tribunal rejeta à nouveau l'action des requérants. Il précisa que ces derniers n'avaient présenté aucune preuve susceptible de prouver que l'acte notarié était faux.

Les requérants formèrent un pourvoi contre cette décision.

Par un arrêt du 1

er

octobre 1991, la Cour de cassation demanda au tribunal d'inviter la partie défenderesse à lui fournir l'original de l'acte notarié pour compléter le dossier. Elle renvoya en conséquence l'affaire devant la juridiction de première instance.

Les défendeurs informèrent le tribunal qu'ils avaient perdu l'original de l'acte demandé et présentèrent un procès-verbal dressé à l'Hôtel de police à l'appui. Le dossier fut à nouveau envoyé à la Cour de cassation.

Le 29 décembre 1992, la Cour de cassation cassa la décision de première instance au motif que l'acte notarié indiquant que les mères des requérants avaient renoncé à la succession de R.

Y. s'avérait faux, compte tenu des éléments du dossier.

Le 17 décembre 1993, la Cour de cassation, saisie par la partie défenderesse d'un recours en rectification, indiqua que le tribunal devrait déterminer si l'acte notarié en cause était faux et, dans l'affirmative, si la vente des biens pourrait être considérée comme un acte simule visant à priver les mères des requérants de la succession de R.Y. Elle renvoya par conséquent l'affaire devant la première instance.

Par un jugement du 22 novembre 2001, le tribunal débouta les requérants de leur action, considérant que l'acte notarié en question était juridiquement valable.

Le 5 novembre 2002, la Cour de cassation infirma cette décision, considérant que les éléments du dossier permettaient de conclure que l'acte notarié était manifestement faux.

Le 3 mars 2003, la Haute Cour rejeta également le recours en rectification de la partie défenderesse.

Tout au long de la procédure, le tribunal entendit plusieurs témoins directement ou par le biais d'une commission rogatoire et n'estima pas nécessaire d'en auditionner certains au motif que cela ne pourrait utilement contribuer à l'élucidation des faits de la cause.

L'affaire est encore pendante devant la juridiction de première instance.

GRIEFS

1.

Les requérants se plaignent de la durée de la procédure et allèguent une violation de

:

-

l'article 6 §1 de la Convention

;

-

l'article 3 en raison des souffrances causées par la durée

;

-

l'article 1 du Protocole n

o

1 dans la mesure où ils n'étaient pas en mesure de jouir de leurs biens pendant toute la durée de la procédure.

Invoquant l'article 13, combiné avec l'article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent également de ne pas avoir disposé d'un recours effectif afin de contester la durée excessive de la procédure.

2.

Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, les requérants soutiennent enfin ne pas avoir bénéficié d'un procès équitable dans la mesure où

:

-

le tribunal était partial du fait qu'il n'a pas pris en compte leurs arguments dans son appréciation lorsqu'il a rendu ses jugements

;

-

le principe de l'égalité des armes a été méconnu par le tribunal qui n'a pas directement entendu tous les témoins et a refusé d'en auditionner certains au mépris de la législation nationale. Les requérants lui reprochent également de n'avoir demandé à la partie défenderesse l'original de l'acte notarié qu'après l'arrêt de la Cour de cassation du 3 mai 1988

;

-

le tribunal n'aurait pas suffisamment motivé ses décisions.

EN DROIT

1.

Les requérants se plaignent de la durée de la procédure et allèguent une violation des articles 3, 6 § 1 de la Convention et 1 du Protocole n

o

En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire d'ajourner cette partie de la requête et de la communiquer au gouvernement défendeur conformément à l'article

54 § 2 b) de son règlement.

2.

Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, les requérants se plaignent par ailleurs

:

-

de la partialité du tribunal dans la mesure où il n'a pas pris en compte leurs arguments dans son appréciation lorsqu'il a rendu ses jugements

;

-

de la méconnaissance du principe de l'égalité des armes dans la mesure où le tribunal n'a pas directement entendu tous les témoins et a refusé d'en auditionner certains, ce contrairement à la législation nationale

;

-

de l'insuffisance de motivation des décisions judiciaires.

La Cour constate qu'en l'espèce, les requérants n'apportent aucune précision quant à l'atteinte alléguée à leur droit à un procès équitable et que leur argumentation n'apparaît en ce sens nullement étayée. Elle relève en outre que les motifs sur lesquels le tribunal cadastral a fondé ses décisions ne révèlent aucune apparence d'arbitraire, notamment en matière d'audition des témoins et d'administration des preuves (voir

Yayan

c. Turquie

(déc.), n

o

9043/03, 19 septembre 2006). En tout état de cause, la Cour estime le grief relatif à l'indépendance et l'impartialité du tribunal est prématuré, la procédure étant encore pendante devant les autorités judiciaires.

En ce qui concerne le grief relatif à l'insuffisance de motivation dans les décisions judiciaires, la Cour constate que le tribunal cadastral a examiné tous les arguments qui lui étaient soumis par les parties et développé de manière explicite son appréciation des preuves et ainsi motivé ses jugements (voir, par exemple,

Aksoy c.

Turquie

(déc.), n

o

2674/05, 23 septembre 2008).

Dans ces circonstances, l'examen de ces griefs, tels qu'ils ont été soulevés, ne permet de déceler aucune apparence de violation du droit à un procès équitable garanti par l'article 6 § 1 de la Convention. Il ressort donc qu'ils doivent être rejetés comme manifestement mal fondé au sens de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,

Ajourne

l'examen des griefs des requérants tirés de la durée de la procédure et de l'absence d'un recours interne pour contester cette durée

;

Déclare

la requête irrecevable pour le surplus.

Sally Dollé

Françoise Tulkens

Greffière

Présidente

ANNEXE

Liste des requérants