A DOUA DECIZIE PRIVIND REEVABILITATEA A opt cereri prezentate împotriva Italiei 55185/08 de Ada ROSSI, VI.VE ONLUS, FEDERAZIONE NAZIONALA ASSOCIAZIONI TRAUMA CRANICO, ARCO 92, GLI AMICI DI LUCA și GENESIS 55483/08 de ASSOCIAZIone RINAASCITA VITA ONLUS 55516/08 de ASSOCIAZIONE ACMID-DONNA ONLUS 55519/08 de Lucia ZOPPIS 56010/08 de Juan Francisco HERNANDEZ SILVEIRA 56278/08 de Gautam Marcello PIGOZZI 58420/08 de Patrick MUZZURRU 58424/08 de Gianluca CIOFFARELLI Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 16 decembrie 2008 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, judecători, și de Sally Dolle, graffière de secțiune Având în vedere cererile sus-menționate depuse la 18, 19, 20, 21 și, respectiv, 24 noiembrie 2008 și la 4 decembrie 2008, după ce au deliberat în acest sens, face următoarea decizie DEFINITIVĂ Reclamanții, a căror listă figurează în anexă, sunt șapte asociații și șase resortisanți italieni și sunt reprezentați în fața Curții de către dl Elefante, A. Granata și R. Dolce, avocați din Napoli. Circumstanțele speței Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de solicitanți, pot fi rezumate după cum urmează: Cererile au fost depuse de către tutorii persoanelor aflate în stare vegetativă, de către asociații formate în special din rude ale persoanelor cu handicap puternic, medici, psihologi și avocați care asistă aceste persoane, precum și de către ACMID-DONNA ONLUS, o asociație pentru apărarea drepturilor omului Victima unui accident rutier care a avut loc în ianuarie 1992, în timpul căruia a suferit o traumă la cap și și - a fracturat o vertebră, o tânără de 20 de ani numită E.E. a intrat în comă. Ulterior, ea a fost diagnosticată cu o stare vegetativă cu tetraplegie spastică și pierderea oricărei capacități psihice superioare. În decembrie 1996, E.E. a fost pusă sub tutela tatălui ei. În ianuarie 1999, acesta a inițiat o procedură în vederea obținerii autorizației de a întrerupe alimentația și hidratarea artificială a fiicei sale, susținând că aceasta ar fi fost dedicarea fiicei sale, ținând cont de personalitatea sa și de gândurile pe care le-a exprimat despre viața și demnitatea umană înainte de accident. Această autorizație a fost refuzată de două ori în primă instanță și în recurs, în 1999 și 2003 în aprilie 2005, Curtea de Casație a anulat cu trimitere ultima decizie de respingere a instanței judecătorești din Milano, precizând că cererea tatălui d'E.E. nu putea fi primită din lipsă de dovezi concrete ale dorințelor exprimate de aceasta înainte de accident. 16 octombrie 2007, Curtea de Casație a pronunțat cu trimitere la ultima decizie a instanței de apel prin hotărârea în care a declarat că autoritatea judiciară era abilitată să întrerupă alimentarea artificială a unei persoane aflate într-o stare vegetativă cronică atunci când se stabili că aceasta s-ar fi opus unui tratament medical dacă ar fi fost în posesia tuturor facultăților sale. Printr-o decizie din 25 iunie 2008, instanța de apel din Milano, care hotărăște cu trimitere, găzduiește cererea tatălui d'E.E. din dublu motiv că starea vegetativă a acesteia era ireversibilă și că existau dovezi clare, concordante și convingătoare că această cerere reflecta în mod fidel voința persoanei reprezentate astfel încât să se poată deduce din stilul de viață al acesteia, din convingerile sale și din opiniile pe care le-a exprimat cu privire la demnitatea umană înainte de a se scufunda în inconștiență. La 8 octombrie 2008, Curtea Constituțională a respins acțiunile referitoare la conflictul de atribuire dintre competențele de stat ale Parlamentului în septembrie 2008. În cele din urmă, la 11 noiembrie 2008, Curtea de Casație a respins recursul formulat de Parchetul din Milano împotriva hotărârii pronunțate în apel la 25 iunie 2008, considerând că procurorul public nu avea calitatea de a acționa în această cauză. Această decizie a făcut obiectul unei hotărâri atacate cu caracter definitiv. GRIEF Invocând articolele 2 și 3 din convenție, reclamanții se plâng de efectele negative pe care le-ar putea avea asupra lor executarea hotărârii pronunțate de instanța judecătorească din Milano la 25 iunie 2008 în cauza D.E.E. pe terenul articolului 6 Õ 1, aceștia susțin că procedura națională privind E.E. a avut un caracter inechitabil. În cele din urmă, ele susțin că articolele 5, 6 și 7 din Convenția de la Oviedo și art. 25 din Convenția Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap au fost încălcate. să se alăture și să le examineze împreună. Cu privire la presupusele încălcări Reclamanții denunță hotărârea pronunțată la 25 iunie 2008 de către Tribunalul de Primă Instanță din Milano și devenit definitiv după ce Curtea de Casație a respins recursul formulat de Parchet printr-o hotărâre din 11 iunie 2008 noiembrie 2008. Ei susțin că această hotărâre care permite tatălui d.E.E. să oprească alimentația și hidratarea artificială a fiicei sale le va cauza daune grave, nedrepte și de o întindere incalculabilă, ceea ce duce la o discriminare gravă pentru persoanele cu handicap grav, care sunt maltratate și, mai ales, la mila unor terți care pot dispune liber de viața lor Asociațiile reclamante se prezintă ca depozitarii finali ai unui interes colectiv fundamental al persoanelor aflate în stare vegetativă și se consideră că au dreptul deplin de a sesiza Curtea, astfel încât să se recunoască demnitatea umană a persoanelor în cauză, a celor cu handicap grav și a celor afectate de o incapacitate generală Având în vedere legătura foarte strânsă dintre situația lor și cea de la E.E., cei interesați ar fi victime directe și indirecte ale încălcării art. 2 și 3 din Convenția de care statul italian s-ar fi făcut răspunzător. Deciziile judiciare în litigiu ar putea face jurisprudență, ceea ce ar expune persoanele incapabile din punct de vedere juridic la un pericol real și extrem de grav. Pe de altă parte, art. 6 alineatul (1) din Convenție ar fi fost, de asemenea, încălcat, deoarece procedura internă intentată de tatăl lui E.E. ar fi avut un caracter inechitabil, deoarece autoritățile sesizate au omis să efectueze o nouă anchetă asupra ireversibilității stării vegetative a tinerei femei. În cele din urmă, s-ar încălca articolele 5, 6 și 7 din Convenția de la Oviedo, precum și art. 25 din Convenția Organizației Națiunilor Unite privind drepturile persoanelor cu handicap ( Curtea consideră că mai întâi îi revine sarcina de a se pronunța cu privire la problema dacă reclamanții pot pretinde că sunt victime ale unei încălcări a Convenției în sensul articolului 34 din acest text, ale căror pasaje relevante sunt astfel formulate Curtea poate fi sesizată de orice persoană fizică, de orice organizație guvernamentală sau de orice grup de particulari care pretind că sunt victime ale unei încălcări de către una dintre părțile înalte contractante a drepturilor recunoscute în convenție sau a protocoalelor sale. (...) Curtea reamintește că acest articol solicită unui solicitant să pretindă că este efectiv lezat de încălcarea pe care o atribuie. El nu constituie în beneficiul particularilor un fel de actio popularis pentru interpretarea convenției; el nu le permite să se plângă in abstract o lege prin aceasta numai că li se pare că încalcă convenția. În principiu, nu este suficient ca un individ care solicită să susțină că o lege violează prin simpla sa existență drepturile de care se bucură în temeiul convenției; ea trebuie să fi fost aplicată în detrimentul său (hotărârea Klass și alte c. Germania din 6 septembrie 1978, seria A n 28 § 33. Acest principiu se aplică, de asemenea, deciziilor care ar fi contrare Convenției (Fairfield c. Regatul Unit, (dec.) nr. 27/96/04, CEDO 2005-VI). În plus, în opinia Comisiei Europene pentru Drepturile Omului, în termenii "victima" și "încălcare" și "încălcare," precum și din filozofia subiacentă obligației de epuizare prealabilă a căilor de atac interne prevăzute la art. 26, rezultă constatarea că, în sistemul de protecție a drepturilor omului creat de autorii convenției, exercitarea dreptului individual de a face recurs nu poate avea ca obiect prevenirea unei încălcări a Convenției: în principiu, organele cărora li se încredințează, în conformitate cu art. 19, să asigure respectarea angajamentelor care rezultă pentru statele convenției, nu pot examina și, dacă este cazul, să constate o încălcare pe care o încalcă. a posteriori , în cazul în care aceasta a avut deja loc. (...) Numai în circumstanțe cu totul excepționale riscul unei încălcări viitoare poate totuși conferi unui solicitant calitatea de victimă a unei încălcări a Convenției (Crăciunul Narvii Tauira și alte 18 c. Franța , apel n Decizia Comisiei din 4 decembrie 1995, Deciziile și rapoartele (DR) 83-A, p. 130. Curtea ia notă de faptul că din dosarul fiecărei cereri reiese că recurentele persoane fizice nu au o legătură directă cu E.E. Ei nu au nici o legătură familială cu tânăra femeie și acțiunea lor în fața Curții nu urmărește să urmărească sau să sprijine o cerere formulată de E.E. În ceea ce privește asociațiile reclamante, nici aceasta din urmă, nici tatăl ei - și tutorele - sunt membri ai acesteia. În plus, procedura judiciară internă, ale cărei rezultate sunt criticate de reclamanți și care se tem de consecințe, nu le afectează în mod direct, deoarece hotărârea pronunțată de instanța judecătorească din Milano la 25 iunie 2008 este un act jurisdicțional care privește, prin natura sa, numai părțile la procedură și contestația la care aceasta se referea. Prin urmare, reclamanții nu pot fi considerați victime directe ale încălcărilor pretinse. Mai rămâne de spus dacă acestea pot pretinde cel puțin că sunt victime ale unei încălcări a convenției în sensul jurisprudenței Curții, pe baza unei proceduri judiciare interne referitoare la o terță persoană. Având în vedere natura obiecțiunilor formulate în temeiul articolelor 2 și 3 din convenție, Curtea le va examina în lumina jurisprudenței sale, precum și a Convenției din Oviedo și a Convenției ONU privind persoanele fizice. Curtea amintește mai întâi că articolele 2 și 3 din convenție protejează anumite aspecte ale integrității fizice și pun obligații pozitive în sarcina părților contractante. În cazul în care o persoană are dreptul la un tratament medical fără consimțământul pacientului, aceasta trebuie să fie adultă și să aibă o stare de spirit sănătoasă sau să aibă dreptul la un tratament medical în conformitate cu legislația statului membru în care se află persoana în cauză, care poate pune în discuție în special drepturile protejate de dispozițiile invocate de solicitanți. Comisia observă apoi că toate cele șase persoane fizice reclamante sunt reprezentate de tutorii lor respectivi și că argumentele prezentate de aceștia în cererea lor reflectă opoziția lor fermă față de orice demers de a întrerupe alimentarea și drenarea artificială a rudelor lor cu handicap grav. Ar trebui subliniat faptul că, în hotărârea pe care a pronunțat-o la 25 iunie 2008, instanța de apel din Milano nu a dat ordin la încetarea alimentației și a hidratării (înălțime) în sensul declarării legitime a cererii de autorizație formulată de tatăl tinerei femei. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a constatat că statul vegetativ al E.A. prezenta un caracter ireversibil și considerat că există dovezi clare, concordante și convingătoare ale faptului că această cerere reflectă în mod fidel voința persoanei reprezentate astfel încât să se poată deduce din stilul de viață al acesteia, din convingerile sale și din opiniile pe care le-a exprimat cu privire la demnitatea umană înainte de a se scufunda în nepăsare. Curtea a admis deja că un solicitant poate pretinde că este posibil să fie victima unei încălcări a convenției atunci când: nu este în măsură să demonstreze că legislația incriminată i-a fost aplicată efectiv, având în vedere caracterul secret al măsurilor pe care le autorizează (hotărârea Klass și altele) , menționat anterior), atunci când o lege care reprimă acte homosexuale este susceptibilă să se aplice unei anumite categorii de populație, din care face parte (hotărârea Dudgeon c. Regatul Unit, din 22 octombrie 1981, seria A n 45), în cazul în care executarea unor măsuri de deviere forțată din străinătate, deja decise, dar neexecutate, ar expune persoanele interesate să fie supuse, în țara de destinație, unor tratamente contrare articolului 3 (hotărârea Soering c. Regatul Unit, din 7 iulie 1989, seria A n 161) sau ar încălca dreptul la respectarea vieții de familie (hotărârea Beldjoudi c. Franța, 26 martie 1992, seria A n 234) și atunci când o hotărâre judecătorească care interzice asociațiilor, precum și angajaților și agenților acestora să furnizeze anumite informații femeilor însărcinate este susceptibilă să afecteze indirect recurentele care nu aparțin asociațiilor în cauză ( Open Door și Dublin Well Woman c. Irlanda, 29 octombrie 1992, § 44, seria A n 246-A).În această din urmă hotărâre, Curtea a recunoscut calitatea de victimă a domnului X al meu. și Geraghty nu au discutat în cadrul acordului privind compatibilitatea dreptului irlandez cu Convenția Din cauzele menționate mai sus reiese că, pentru ca un solicitant să se poată preface victimă, trebuie să prezinte indicii rezonabile și convingătoare ale probabilității de realizare a unei încălcări în ceea ce îl privește personal; în această privință sunt insuficiente simple suspiciuni sau presupuneri (Decizia Crăciunului Narvii Tauira și alte 18, citată anterior, p. 131). În cazul de față, Curtea consideră că nu au îndeplinit această obligație; aceasta amintește că hotărârile ale căror efecte se tem de solicitanți au fost pronunțate de Curtea de Casație și de Tribunalul de Primă Instanță din Milano în circumstanțe foarte precise care privesc o persoană terță. În aceste condiții, Curtea consideră că, în cazul în care autoritățile judiciare naționale competente ar fi chemate să se pronunțe cu privire la problema menținerii tratamentului medical al reclamanților, acestea nu ar putea neglija nici voința bolnavilor exprimată de tutorii lor, care au luat în mod clar o poziție în favoarea dreptului la viață al rudelor lor În analiza lor a faptelor, acestea ar fi legate de criteriile stabilite de Curtea de Casație în Hotărârea sa din 16 octombrie 2007, cum a fost Curtea a Milanului în cazul d Având în vedere cele de mai sus, recurentele persoane fizice nu pot pretinde că sunt victime ale unei încălcări a dreptului la apărare a dreptului la protecție a drepturilor la protecție în temeiul articolelor 2 și 3 din convenție (a se vedea, mutatis mutandis Burke c. Regatul Unit (dec.), nr 19807/06, 11 iulie 2006 ). cu Convenția și trebuie să fie respinse, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție. Recurentele persoane juridice Curtea arată că asociațiile reclamante îndeplinesc o sarcină importantă pe care o desfășoară, într-un mod complet dezinteresat, de a oferi asistență și de a acorda asistență persoanelor aflate în stare vegetativă, pe care încearcă să le reabiliteze cât mai mult posibil, pe care le difuzează informații cu privire la situația psihofizică a acestor pacienți și pe care le sensibilizează societatea la problemele pe care le ridică în fiecare zi, în special la familiile care au sarcina de a le reabilita. Potrivit unei jurisprudențe constante, statutul de victimă a unei asociații poate fi acordat unei asociații, dar nu membrilor săi, dacă este direct afectată de măsura în cauză (Asociația prietenilor din Saint-Rafael și Fréjus și alții c. Franța (dec.), nr 45053/98, 29 februarie 2000 Dayras și alții și asocierea SOS Sexism (c., (dec.), n 65390/01, 6 ianuarie 2005 Marea Oriente d mai 2007. În Hotărârea Gorraiz Lizarraga și alții c. Spania , (n 62543/00, CEDH 2004 III), Curtea a acordat statutul de victimă Pentru a se pronunța astfel, Comisia a menționat că asociația în cauză fusese constituită pentru a apăra în justiție interesele membrilor săi în cadrul unei acțiuni reținute împotriva construcției unui baraj. În cele din urmă, Curtea constată că, spre deosebire de cele două asociații afectate de interdicția judiciară de a-și informa membrii cu privire la posibilitățile de a-și desfășura activitatea în afara teritoriului național în cauză în cauza Open Door și Dublin Well Woman (preciată), recurentele nu vor fi împiedicate să își îndeplinească obiectivele, decizia pronunțată de Curtea de Apel din Milano la 25 iunie 2008 neputând avea niciun impact asupra activităților lor. În concluzie, asociațiile solicitante nu pot fi considerate victime ale încălcării drepturilor consacrate de convenție. Prin urmare, obiecțiunile formulate de acestea pe teren la articolele 2 și 3 sunt incompatibile cu dispozițiile convenției și trebuie respinse în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. În sfârșit, în ceea ce privește presupusul inechitabil al procedurii în litigiu, Curtea, după examinarea tuturor argumentelor prezentate de recurente, constată că acestea nu pot invoca garanțiile prevăzute la art. 6 alineatul (1) din convenție cu privire la o instanță referitoare la terți și la care acestea nu erau părți. Prin urmare, acest motiv este vădit nefondat și trebuie respins în temeiul articolului 3 și al articolului 4 din Convenție. Prin aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, hotărăște să unească cererile Declară cererile inadmisibile. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte A N N N E X E LISTA REQUERANȚILOR Cerere nr. 55185/08: M Ada Rossi, născută în 1952 și rezidentă în Roma ; Asociațiile VI.VE ONLUS, FEDERAZIONE NAZIONALA ASSOCIAZIONI TRAUMA CRANICO, ARCO 92, Gli amici di Luca și GENESIS Cerere nr. 55483/08: ASSOCIAZIONE RINASITA VITA ONLUS Cerere n 55516/08 : ASSOCIAZIONE ACMID-DONNA ONLUS Cerere nr. 55519/08 : Lucia Zoppis, născută în 1961 și rezidentă la Roma Cerere nr. 56010/08: domnul Juan Francisco Hernandez Silveira, născut în 1968 și rezident la Roma Recherchee néquement 56278/08: domnul Gautam Marcello Pigozzi, născut în 1985 și rezident în Soave Porto Mantovano (Mantua) Cerere nr. 58420/08: domnul Patrick Muzzurru, născut în 1985 și rezident în Roma Cerere nr. 58424/08: domnul Gianluca Cioffarelli, născut în 1981 și rezident în Roma.
de huit requêtes présentées contre l’Italie
n
o
55185/08
par Ada ROSSI, VI.VE ONLUS, FEDERAZIONE NAZIONALE ASSOCIAZIONI TRAUMA CRANICO, ARCO 92, GLI AMICI DI LUCA et GENESIS
n
o
55483/08
par ASSOCIAZIONE RINASCITA VITA ONLUS
n
o
55516/08
par ASSOCIAZIONE ACMID-DONNA ONLUS
n
o
55519/08
par Lucia ZOPPIS
n
o
56010/08
par Juan Francisco HERNANDEZ SILVEIRA
n
o
56278/08
par Gautam Marcello PIGOZZI
n
o
58420/08
par Patrick MUZZURRU
n
o
58424/08
par Gianluca CIOFFARELLI
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 16 décembre 2008 en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
juges,
et de Sally Dollé,
greffière de section
,
Vu les requêtes susmentionnées respectivement introduites les 18, 19, 20, 21 et 24
novembre 2008 et le 4 décembre 2008,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Les requérants, dont la liste figure en annexe, sont sept associations et six ressortissants italiens. Ils sont représentés devant la Cour par M
es
R.
Elefante, A. Granata et R. Dolce, avocats à Naples.
Les circonstances de l’espèce
Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les requérants, peuvent se résumer comme suit.
Les requêtes ont été introduites par les tuteurs de personnes en état végétatif, par des associations composées notamment de proches de personnes lourdement handicapées, de médecins, de psychologues et d’avocats assistant ces personnes ainsi que par l’ACMID-DONNA ONLUS, une association de défense des droits de l’homme
.
Victime d’un accident de la route survenu en janvier 1992, au cours duquel elle subit un traumatisme crânien et se fractura une vertèbre, une jeune femme âgée de 20 ans prénommée E.E. tomba dans le coma. Par la suite, on diagnostiqua chez elle un état végétatif avec tétraplégie spastique et perte de toute faculté psychique supérieure.
En décembre 1996, E.E. fut placée sous la tutelle de son père. En janvier 1999, celui-ci diligenta une procédure en vue d’obtenir l’autorisation de faire interrompre l’alimentation et l’hydratation artificielles de sa fille, soutenant que tel aurait été le vœu de celle-ci compte tenu de sa personnalité et des idées qu’elle avait exprimées sur la vie et la dignité humaine avant son accident. Cette autorisation fut refusée à deux reprises en première instance et en appel, en 1999 et 2003. En avril 2005, la Cour de cassation annula avec renvoi la dernière décision de rejet de la cour d’appel de Milan, précisant que la demande du père d’E.E. ne pouvait être accueillie faute de preuves concrètes des souhaits exprimés par elle avant l’accident. Le 16
octobre
2007, la Cour de cassation cassa avec renvoi la dernière décision de la cour d’appel par un arrêt où elle déclara que l’autorité judiciaire était habilitée à faire interrompre l’alimentation artificielle d’une personne se trouvant dans un état végétatif chronique dès lors qu’il était établi que celle-ci se serait opposée à subir un traitement médical si elle avait été en possession de toutes ses facultés.
Par une décision du 25 juin 2008, la cour d’appel de Milan, statuant sur renvoi, accueillit la demande du père d’E.E. au double motif que l’état végétatif de celle-ci était irréversible et qu’il existait des preuves claires, concordantes et convaincantes de ce que cette demande reflétait fidèlement la volonté de la personne représentée telle qu’elle pouvait se déduire du style de vie de celle-ci, de ses convictions et des vues qu’elle avait exprimées sur la dignité humaine avant de sombrer dans l’inconscience.
Le 8 octobre 2008, la Cour Constitutionnelle rejeta les recours portant sur le conflit d’attribution entre les pouvoirs de l’Etat soulevé par le Parlement en septembre 2008. Elle estima que les juges ayant connu de l’affaire n’avaient nullement statué par arrêt de règlement et n’avaient donc pas usurpé les prérogatives du Parlement.
Enfin, le 11 novembre 2008, la Cour de cassation rejeta le pourvoi formé par le parquet de Milan contre l’arrêt rendu en appel le 25 juin 2008, estimant que le ministère public n’avait pas qualité pour agir dans cette affaire. Cette décision conféra à l’arrêt attaqué un caractère définitif.
Invoquant les articles 2 et 3 de la Convention, les requérants se plaignent des effets négatifs que l’exécution de l’arrêt rendu par la cour d’appel de Milan le 25 juin 2008 dans l’affaire d’E.E. pourrait avoir à leur égard.
Sur le terrain de l’article 6 § 1, ils soutiennent que la procédure nationale concernant E.E. a revêtu un caractère inéquitable
Enfin, ils allèguent que les articles 5, 6 et 7 de la Convention d’Oviedo et l’article 25 de la Convention des Nations unies sur les droits des personnes handicapées ont été violés.
A.
Jonction des requêtes
Compte tenu de la similitude des aspects factuels des requêtes et de celle des questions de fond qu’elles soulèvent, la Cour estime qu’il y a lieu de les
joindre et de les examiner conjointement.
B.
Sur les violations alléguées
Les requérants dénoncent l’arrêt rendu le 25 juin 2008 par la cour d’appel de Milan et devenu définitif après que la Cour de cassation eut rejeté le pourvoi formé par le parquet par un arrêt du 11
novembre 2008. Ils soutiennent que cet arrêt autorisant le père d’E.E. à faire interrompre l’alimentation et l’hydratation artificielles de sa fille «
aura des répercussions éthiques, psychologiques, sociales et juridiques sur les personnes souffrant de graves lésions cérébrales
» et qu’
«
il leur causera des dommages graves, injustes et d’une étendue incalculable engendrant une discrimination gravissime pour les personnes lourdement handicapées, lesquelles sont maltraitées et surtout à la merci de tiers qui peuvent librement disposer de leur vie
».
Les associations requérantes se présentent pour leur part comme «
les dépositaires ultimes d’un intérêt collectif fondamental des personnes en état végétatif
» et s’estiment «
pleinement en droit de saisir la Cour afin que soit reconnue la dignité humaine des personnes en question, de celles qui sont gravement handicapées et de celles qui sont frappées d’une incapacité générale
».
En raison du lien très étroit entre leur situation et celle d’E.E., les intéressées seraient directement et indirectement victimes des violations des articles 2 et 3 de la Convention dont l’Etat italien se serait rendu responsable. Les décisions judiciaires litigieuses pourraient faire jurisprudence, ce qui exposerait les personnes juridiquement incapables à un danger réel et extrêmement grave.
Par ailleurs, l’article 6 § 1 de la Convention aurait lui aussi été violé en ce que la procédure interne intentée par le père d’E.E. aurait revêtu un caractère inéquitable, les autorités saisies ayant omis de procéder à une nouvelle enquête sur l’irréversibilité de l’état végétatif de la jeune femme.
Enfin, il y aurait la violation des articles 5, 6 et 7 de la Convention d’Oviedo ainsi que de l’article 25 de la Convention des Nations Unies sur les droits des personnes handicapées («
la Convention de l’ONU
»).
C.
Sur la qualité de «
victime
»
La Cour estime qu’il lui incombe d’abord de se prononcer sur la question de savoir si les requérants peuvent se prétendre victimes d’une violation de la Convention aux fins de l’article 34 de ce texte, dont les passages pertinents sont ainsi libellés
:
«
La Cour peut être saisie d’une requête par toute personne physique, toute organisation non gouvernementale ou tout groupe de particuliers qui se prétend victime d’une violation par l’une des Hautes Parties contractantes des droits reconnus dans la Convention ou ses Protocoles. (...)
»
La Cour rappelle que cet article «
exige qu’un individu requérant se prétende effectivement lésé par la violation qu’il allègue. Il n’institue pas au profit des particuliers une sorte d’
actio popularis
pour l’interprétation de la Convention ; il ne les autorise pas à se plaindre
in abstracto
d’une loi par cela seul qu’elle leur semble enfreindre la Convention. En principe, il ne suffit pas à un individu requérant de soutenir qu’une loi viole par sa simple existence les droits dont il jouit aux termes de la Convention ; elle doit avoir été appliquée à son détriment
» (arrêt
Klass et autres c. Allemagne
du 6 septembre 1978, série A n
o
28, § 33). Ce principe s’applique aussi aux décisions qui seraient contraires à la Convention (
Fairfield c. Royaume-Uni
, (déc.) n
o
De plus, selon la Commission européenne des droits de l’homme, « des termes « victime » et « violation », de même que de la philosophie sous-jacente à l’obligation de l’épuisement préalable des voies de recours internes prévue à l’[ancien] article 26, découle la constatation que, dans le système de protection des droits de l’homme imaginé par les auteurs de la Convention, l’exercice du droit de recours individuel ne saurait avoir pour objet de prévenir une violation de la Convention : en principe, les organes chargés, aux termes de l’article 19, d’assurer le respect des engagements résultant pour les États de la Convention, ne peuvent examiner et, le cas échéant, constater une violation qu’
a posteriori
, lorsque celle-ci a déjà eu lieu. (...) Ce n’est que dans des circonstances tout à fait exceptionnelles que le risque d’une violation future peut néanmoins conférer à un requérant la qualité de victime d’une violation de la Convention » (
Noël Narvii Tauira et 18 autres c. France
, requête n
o
28204/95, décision de la Commission du 4 décembre 1995, Décisions et rapports (DR) 83-A, p. 130).
La Cour note qu’il ressort du dossier de chaque requête que les requérants personnes physiques n’ont pas de lien direct avec E.E. Ils n’ont aucune attache familiale avec la jeune femme et leur action devant la Cour ne vise nullement à poursuivre ou à soutenir une requête introduite par E.E. Quant aux associations requérantes, ni cette dernière ni son père - et tuteur - n’en sont membres.
En outre, la procédure judiciaire interne, dont les requérants critiquent le résultat et craignent les conséquences, ne les touche pas directement car l’arrêt rendu par la cour d’appel de Milan le 25 juin 2008 est un acte juridictionnel qui ne concerne par nature que les parties à la procédure et la contestation sur laquelle celle-ci portait.
Les requérants ne sauraient donc être considérés comme des victimes directes des violations alléguées.
Il reste à savoir s’ils peuvent au moins se prétendre potentiellement victime d’une violation de la Convention au sens de la jurisprudence de la Cour à raison de l’issue d’une procédure judiciaire interne relative à une tierce personne.
Compte tenu de la nature des griefs tirés des articles 2 et 3 de la Convention, la Cour procédera à leur examen à la lumière de sa jurisprudence ainsi que de la Convention d’Oviedo et de la Convention de l’ONU.
1.
Les requérants personnes physiques
La Cour rappelle d’abord que les articles 2 et 3 de la Convention protègent certains aspects de l’intégrité physique et mettent des obligations positives à la charge des Parties contractantes. L’imposition d’un traitement médical sans le consentement du patient s’il est adulte et sain d’esprit – ou de celui de son tuteur s’il est frappé d’incapacité juridique – s’analyse en une atteinte à l’intégrité physique de l’intéressé qui peut mettre en cause notamment les droits protégés par les dispositions invoquées par les requérants.
Elle observe ensuite que les six requérants personnes physiques sont tous représentés par leurs tuteurs respectifs et que les arguments exposés par ceux-ci dans leur requête reflètent leur ferme opposition à toute démarche visant à faire interrompre l’alimentation et l’hydratation artificielles de leurs proches lourdement handicapés.
Il convient de souligner que, dans l’arrêt qu’elle a rendu le 25 juin 2008, la cour d’appel de Milan n’a nullement ordonné l’interruption de l’alimentation et de l’hydratation artificielles d’E.E., se bornant à déclarer légitime la demande d’autorisation introduite par le père de la jeune femme. Pour se prononcer ainsi, la cour d’appel a constaté que l’état végétatif d’E.E présentait un caractère irréversible et estimé qu’il existait des preuves claires, concordantes et convaincantes de ce que cette demande reflétait fidèlement la volonté de la personne représentée telle qu’elle pouvait se déduire du style de vie de celle-ci, de ses convictions et des vues qu’elle avait exprimées sur la dignité humaine avant de sombrer dans l’inconscience.
La Cour a déjà admis qu’un requérant peut se prétendre potentiellement victime d’une violation de la Convention lorsqu’il n’est pas en mesure de démontrer que la législation incriminée lui a été effectivement appliquée, en raison du caractère secret des mesures qu’elle autorise (arrêt
Klass et autres
, précité), lorsqu’une loi réprimant des actes homosexuels est susceptible de s’appliquer à une certaine catégorie de la population, dont l’intéressé fait partie (arrêt
Dudgeon c. Royaume-Uni
, du 22 octobre 1981, série A n
o
45), lorsque l’exécution de mesures d’éloignement forcé d’étrangers, déjà décidées mais non encore exécutées, exposerait les intéressés à subir, dans le pays de destination, des traitements contraires à l’article 3 (arrêt
Soering c.
Royaume-Uni
, du 7 juillet 1989, série A n
o
161) ou violerait le droit au respect de la vie familiale (arrêt
Beldjoudi c. France
, du 26 mars 1992, série
A n
o
234) et lorsqu’une décision de justice interdisant à des associations, ainsi qu’à leurs employés et agents, de fournir certains renseignements à des femmes enceintes est susceptible de toucher indirectement des requérantes n’appartenant pas aux associations en question (
Open Door et Dublin Well Woman c. Irlande
, 29 octobre 1992, § 44, série A n
o
246-A). Dans ce dernier arrêt, la Cour a reconnu la qualité de victime à M
mes
sans conteste parmi les femmes en âge de procréer pouvant pâtir des restrictions incriminées
» et qu’elles «
n’essa[yai]ent pas de discuter dans l’abstrait la compatibilité du droit irlandais avec la Convention
».
Il ressort des affaires susmentionnées que, pour qu’un requérant puisse se prétendre victime, il faut qu’il produise des indices raisonnables et convaincants de la probabilité de réalisation d’une violation en ce qui le concerne personnellement ; de simples suspicions ou conjectures sont insuffisantes à cet égard (décision
Noël Narvii Tauira et 18 autres
, précitée, p. 131). En l’espèce, la Cour estime les requérants n’ont pas satisfait à cette obligation. Elle rappelle que les décisions dont les requérants craignent les effets ont été rendues par la Cour de cassation et par la cour d’appel de Milan dans des circonstances bien précises qui concernaient une tierce personne. Dans ces conditions, la Cour estime que si les autorités judiciaires nationales compétentes étaient appelées à statuer sur la question du maintien du traitement médical des requérants, elles ne pourraient négliger ni la volonté des malades exprimée par leurs tuteurs –
qui ont clairement pris position en faveur du droit à la vie de leur proches
–, ni les avis des médecins spécialisés. Elles seraient liées, dans leur analyse des faits, par les critères fixés par la Cour de cassation dans son arrêt du 16
octobre 2007, comme l’a été la cour d’appel de Milan dans le cas d’E
.E.
Au vu de ce qui précède, les requérants personnes physiques ne peuvent se prétendre victimes d’un manquement de l’Etat défendeur à son obligation de protéger les droits qu’ils tirent des articles 2 et 3 de la Convention (voir,
mutatis mutandis
,
Burke c.
Royaume-Uni
(déc.), n
o
19807/06, 11
juillet
2006
). Les griefs tirés de ces dispositions sont incompatibles
ratione personae
avec la Convention et doivent être rejetés, conformément à l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
2.
Les requérantes personnes morales
La Cour relève que les associations requérantes remplissent une mission importante puisqu’elles s’attachent, de manière totalement désintéressée, à apporter une assistance et à prodiguer des soins aux personnes en état végétatif, qu’elles s’efforcent de les réhabiliter autant que possible, qu’elles diffusent des informations sur la situation psycho-physique de ces malades et qu’elles sensibilisent la société aux problèmes qu’ils posent au quotidien, surtout aux familles qui en ont la charge.
Selon une jurisprudence constante, le statut de «
victime
» peut être accordé à une association – mais non à ses membres – si elle est directement touchée par la mesure litigieuse (
Association des amis de Saint-Raphaël et de Fréjus et autres c. France
(déc.), n
o
45053/98, 29
février
2000
;
Dayras et autres et l’association «
SOS Sexisme
» c. France
, (déc.), n
o
65390/01, 6
janvier
2005
;
Grande Oriente d`Italia di Palazzo Giustiniani c. Italie (n
o
2)
, n
o
26740/02, § 20, 31 mai 2007).
Dans l’arrêt
Gorraiz Lizarraga et autres c. Espagne
, (n
o
‑
III), la Cour a accordé le statut de «
victime
» non seulement à l’association requérante, mais aussi à certains de ses membres, alors pourtant qu’ils n’avaient pas été parties à la procédure interne. Pour se prononcer ainsi, elle a relevé que l’association en question avait été constituée pour défendre en justice les intérêts de ses adhérents dans le cadre d’une action diligentée contre la construction d’un barrage.
Enfin, la Cour observe que, à la différence des deux associations frappées par l’interdiction judiciaire de renseigner leurs membres sur les possibilités d’avortement en dehors du territoire national qui était en cause dans l’affaire
Open Door et Dublin Well Woman
(précitée), les requérantes ne se trouveront pas empêchées d’œuvrer à la réalisation de leurs objectifs, la décision rendue par la cour d’appel de Milan le 25 juin 2008 ne pouvant avoir aucun impact sur leurs activités.
En conclusion, les associations requérantes ne peuvent être considérées comme victimes d’une violation des droits consacrés par la Convention. Partant, les griefs formulés par elles sur le terrain des articles 2 et 3 sont incompatibles
ratione personae
avec les dispositions de la Convention et doivent être rejetés en application de l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Enfin, en ce qui concerne le caractère prétendument inéquitable de la procédure litigieuse, la Cour, après avoir examiné tous les arguments présentés par les requérantes, observe que celles-ci ne peuvent invoquer les garanties de l’article 6 § 1 de la Convention à propos d’une instance concernant des tiers et à laquelle elles n’étaient pas parties. Ce grief est donc manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article
35
§§
3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à la majorité,
Décide
de joindre les requêtes
;
Déclare
les requêtes irrecevables.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente
Requête n
o
55185/08
: M
me
Ada Rossi, née en 1952 et résidant à Rome
; les associations VI.VE ONLUS, FEDERAZIONE NAZIONALE ASSOCIAZIONI TRAUMA CRANICO, ARCO 92, Gli amici di Luca et GENESIS
;
Requête n
o
55483/08
;
Requête n
o
55516/08
;
Requête n
o
55519/08
: M
me
Lucia Zoppis, née en 1961 et résidant à Rome
;
Requête n
o
56010/08
: M. Juan Francisco Hernandez Silveira, né en 1968 et résidant à Rome
;
Requête n
o
56278/08
: M. Gautam Marcello Pigozzi, né en 1985 et résidant à Soave Porto Mantovano (Mantoue)
;
Requête n
o
58420/08
: M. Patrick Muzzurru, né en 1985 et résidant à Rome
;
Requête n
o
58424/08
: M. Gianluca Cioffarelli, né en 1981 et résidant à Rome.