FERONE ET RUSSO c. ITALIE

SECȚIUNEA A DOUA DECIZIE Cerere nr 24663/03 prezentată de Pasquale FERONE și Rosalia RUSSO împotriva Italiei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a se vedea secțiunea a doua), care are loc la 4 martie 2008 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președinte, Antonella Mularoni, R graffiter adjunct al secțiunii, având în vedere cererea menționată anterior formulată în fața Comisiei Europene pentru Drepturile Omului la 16 iulie 1998, având în vedere decizia Curții de a invoca art. 29 alin. (3) din Convenție și de a analiza în comun admisibilitatea și fondul cauzei, având în vedere observațiile prezentate de guvernul pârât, După deliberarea sa, face următoarea decizie DE FAPT Reclamanții, domnul Pasquale FERONE și domnul Rosaria RUSSO, sunt resortisanți italieni, născuți în 1953 și, respectiv, 1959 și reședința în Arzano (Naples). Ei sunt reprezentați în fața Curții de către domnul G. di Gioia, avocat la Telese Terme (Benevent). Guvernul italian (în ceea ce privește guvernul italian) A se vedea, de asemenea, hotărârea Curții a Uniunii Europene în cauza Crisafolli, Crisafolli, Crisafolli, Rec., 2002, p. Prin hotărârea din 22 octombrie 1997, al cărei text a fost depus la grefa din 20 noiembrie 1997, Tribunalul a acceptat cererea reclamanților. La 18 aprilie 2002, reclamanții au sesizat, prin două acțiuni distincte, tribunalul de apel al Romei în sensul Legii nr. 89 din 24 martie 2001 - Legea Pinto Pentru a se plânge de durata excesivă a procedurii descrise mai sus. Ei au cerut instanței să spună că a existat o încălcare a articolului 6 alineatul (1) din Convenție și să condamne statul italian la despăgubirea prejudiciilor morale suferite. Prin două decizii din 19 decembrie 2002 și 9 ianuarie 2003, instanța de apel a constatat depășirea unei perioade rezonabile de timp. Statuând în echitate, ea a acordat o sumă fiecărui reclamant ca reparație a prejudiciului moral. Deciziile au fost notificate administrației și au câștigat autoritatea de lucru judecat la 22 martie și, respectiv, 14 aprilie 2003. Sumele acordate în vederea executării hotărârilor Pinto au fost plătite la 22 iunie 2004. GRIEF Invouchant la art. 6 din Convenție, reclamanții se plângeau de durata procedurii civile. ÎN Curtea amintește în primul rând că, la 20 august 2006, a decis să comunice guvernului imputabilitatea reclamanților astfel cum este menționată mai sus. Observațiile guvernului au fost transmise reclamanților care au fost invitați să răspundă la acestea înainte de 15 octombrie 2007. printr-o scrisoare recomandată cu confirmare de primire din 16 noiembrie În temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din Convenție, Curtea a atras atenția reclamanților asupra faptului că termenul care le-a fost acordat pentru prezentarea observațiilor lor era mai scurt și că nu au solicitat nicio prelungire. În acest sens, Comisia a precizat că, în sensul aceluiași articol, ar putea elimina o cerere din rol în cazul în care, la fel ca în cazul de față, circumstanțele sugerează că un reclamant nu intenționează să-și mențină cererea și subliniază, de asemenea, că această scrisoare a fost primită de solicitanți la 28 noiembrie 2007 și constată că, până în prezent, a rămas fără răspuns. Prin urmare, Curtea consideră că reclamanții nu sunt interesați de landul cererii lor și concluzionează că nu mai doresc să o mențină în sensul articolului 37 alineatul (1) litera (a) din convenție. În plus, Curtea consideră că nu există nicio circumstanță specială în ceea ce privește respectarea drepturilor omului garantate prin Convenția nr. . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . . Decide să pună capăt aplicării art. 29 alin. (3) din Convenție și să șteargă cererea de rol. Francoise Elens-Passos Françoise Tulkens Grefier Adjunct Președinte

DEUXIÈME SECTION

DÉCISION

Requête n

o

24663/03

présentée par Pasquale FERONE et Rosalia RUSSO

contre l’Italie

La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant le 4 mars 2008 en une chambre composée de

:

Françoise Tulkens,

présidente,

Antonella Mularoni,

Rıza Türmen,

Vladimiro Zagrebelsky,

Danutė Jočienė,

Dragoljub Popović,

András Sajó,

juges,

et de Françoise Elens-Passos,

greffière adjointe de section

,

Vu la requête susmentionnée introduite devant la Commission européenne des droits de l’homme le 16 juillet 1998,

Vu la décision de la Cour de se prévaloir de l’article 29 § 3 de la Convention et d’examiner conjointement la recevabilité et le fond de l’affaire,

Vu les observations soumises par le gouvernement défendeur,

Après en avoir délibéré, rend la décision suivante

:

EN FAIT

Les requérants, M. Pasquale FERONE et M

me

Rosaria RUSSO, sont des ressortissants italiens, nés respectivement en 1953 et 1959 et résidant à Arzano (Naples). Ils sont représentés devant la Cour par M

e

G. di Gioia, avocat à Telese Terme (Bénévent). Le gouvernement italien («

le Gouvernement

») est représenté par son agent, M. I.M. Braguglia, et par son coagent, M.

F.

Crisafulli.

Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.

Le 11 octobre 1987, les requérants assignèrent M. R. devant le tribunal de Naples afin d’obtenir la résolution du contrat de vente d’un terrain et d’un immeuble.

Par un jugement du 22 octobre 1997, dont le texte fut déposé au greffe le 20 novembre 1997, le tribunal fit droit à la demande des requérants.

Le 18 avril 2002, les requérants saisirent, par deux recours distincts, la cour d’appel de Rome au sens de la loi n

o

89 du 24

mars

2001, dite «

loi

Pinto

», afin de se plaindre de la durée excessive de la procédure décrite ci-dessus. Ils demandèrent à la cour de dire qu’il y avait eu une violation de l’article 6 § 1 de la Convention et de condamner l’Etat italien au dédommagement des préjudices moraux subis.

Par deux décisions des 19 décembre 2002 et 9 janvier 2003, la cour d’appel constata le dépassement d’une durée raisonnable. Statuant en équité, elle accorda une somme à chaque requérant comme réparation du dommage moral. Les décisions furent notifiées à l’administration et acquirent l’autorité de la chose jugée respectivement les 22 mars et 14 avril 2003.

Les sommes accordées en exécution des décisions Pinto furent payées le 22 juin 2004.

GRIEF

Invoquant l’article 6 de la Convention, les requérants se plaignaient de la durée de la procédure civile.

EN DROIT

La Cour relève qu’il n’y a pas lieu d’examiner plus avant le recours introduit par les requérants pour les motifs suivants.

La Cour rappelle d’abord que, le 20 août 2006, elle a décidé de communiquer au Gouvernement le grief des requérants tel qu’exposé ci-dessus. Les observations du Gouvernement ont été transmises aux requérants qui ont été invités à y répondre avant le 15

octobre 2007.

Par une lettre recommandée avec accusé de réception du 16

novembre

2007, sur le fondement de l’article 37 § 1 a) de la Convention, la Cour a attiré l’attention des requérants sur le fait que le délai qui leur était imparti pour la présentation de leurs observations était échu et qu’ils n’en avaient sollicité aucune prolongation. Elle y a indiqué qu’aux termes de ce même article, elle pouvait rayer une requête du rôle lorsque, comme en l’espèce, les circonstances donnent à penser qu’un requérant n’entend pas maintenir sa requête. Elle relève par ailleurs que cette lettre a bien été reçue par les requérants le 28 novembre 2007 et constate qu’à ce jour elle est restée sans réponse. Partant, la Cour estime que les requérants ne sont pas intéressés par l’issue de leur requête, et en conclut qu’ils n’entendent plus la maintenir au sens de l’article

37 § 1 a) de la Convention.

La Cour considère en outre qu’aucune circonstance particulière touchant au respect des droits de l’homme garantis par la Convention n’exige la poursuite de l’examen de la requête en vertu de l’article 37 § 1

in fine

de la Convention. Par ailleurs, il convient de mettre fin à l’application de l’article

29 § 3 de la Convention et de rayer l’affaire du rôle.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité,

Décide

de mettre fin à l’application de l’article 29 § 3 de la Convention et de rayer la requête du rôle.

Françoise Elens-Passos

Françoise Tulkens

Greffière adjointe

Présidente