CtEDO 16.12.2008 Auto

DZIUDA v. POLAND

RESPONDENT
POL
HOTĂRÂRE
16.12.2008
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Partly struck out of the list;Partly inadmissible
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2008
DESCARCĂ: PDF · DOCX
Citează această cauză
DZIUDA v. POLAND (CtEDO, 2008)
HUDOC · oficial

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 24377/06, de către Jerzy DZIUDA împotriva Poloniei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 16 decembrie 2008 în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Lawrence Early, grefierul secțiunii Având în vedere cererea depusă la 7 iunie 2006, având în vedere declarația depusă de guvernul contestat la 21 octombrie 2008, care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la această declarație, după ce a deliberat, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Jerzy Dziuda, este un național polonez născut în 1958 și locuiește în Wrocław. El a fost reprezentat în fața Curții de către dna Banaszewska, un avocat practicant în Wrocław. Guvernul polonez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Wołīsiewicz al Ministerului Afacerilor Externe. Reclamantul a fost implicat în proceduri civile în care a încercat să primească o pensie de invaliditate.Decizia finală din acest set de proceduri a fost dată la 20 ianuarie 2005. La 13 mai 2005, Curtea de Apel Wrocław (Sād Apelacyjny ) a respins cererea de numire a unui avocat de asistență juridică de a depune un recurs în casație în numele său. Între timp, reclamantul a depus o altă cerere de pensie de invaliditate. La 29 decembrie 2003, Consiliul de Securitate Socială Wrocław a respins propunerea reclamantului. Reclamantul a interzis această decizie. La 20 iulie 2004, Curtea Regională Wrocław (SÜd Okręgowy ) a respins recursul constatând că reclamantul ar trebui considerat adecvat să lucreze. Reclamantul a apelat împotriva hotărârii. La 1 decembrie 2005, Curtea de Apel Wrocław a respins recursul. La 17 ianuarie 2006, reclamantul a fost preluat cu motivele scrise ale hotărârii Curții de Apel. La 20 ianuarie 2006, reclamantul a solicitat Curtea de Apel să-i numească un avocat de asistență juridică pentru a depune un recurs de casație în numele său la Curtea Supremă. El a solicitat, de asemenea, scutirea de taxe de judecată care depune că are doi copii și a fost sprijinit de soția sa. Reclamantul a lucrat pentru o agenție pentru persoane cu handicap, câștigând 600 Zlotys polonez (PLN) pe lună (aproximativ 160 euro (EUR)). La 2 februarie 2006, Curtea de Apel Wrocław a respins cererea reclamantului de numire a unui avocat de asistență juridică. Decizia nu conține motive. Nu este clar atunci când această decizie a fost notificată reclamantului. Dispozițiile juridice privind reprezentarea juridică obligatorie în cadrul procedurii de recurs de casă aplicabile la momentul material sunt prevăzute la punctele 27 31 din hotărârea Curții în cazul Laskowska c. Polonia , nr. 77765/01, 13 martie 2007. 1 din Convenția, reclamantul a plâns că Curtea de Apel și-a respins în mod nedrept cererea de numire a unui avocat de asistență juridică în cadrul procedurii de recurs de casă și l-a privat astfel de posibilitatea de a-și examina cazul de către Curtea Supremă. În plus, reclamantul s-a plâns de nedreptatea procedurii. Reclamantul s-a plâns de lipsa de acces la o instanță. El s-a bazat pe art. 6 § 1 din Convenție care, în măsura în care este cazul, prevede următoarele: art. 6 § 1 „În determinarea drepturilor și obligațiilor sale civile ..., fiecare are dreptul la o ... audiere ... de [a] ... tribunal instituit prin lege...” Prin scrisoarea din 10 octombrie 2008, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării chestiunii formulate de cererea. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „(...) Guvernul dorește să exprese, prin intermediul unei declarații unilaterale, recunoașterea faptului că dreptul de acces al reclamantului la o instanță a fost restricționat în procedura de casă în fața Curții Supreme în legătură cu refuzul de a-i oferi asistență juridică în aceste proceduri. În același timp, Guvernul recunoaște că, în circumstanțele particulare ale cazului reclamantului, plângerea reclamantului cu privire la refuzul de a-l furniza asistență juridică nu a fost remediată la nivel intern, în conformitate cu art. 13 din Convenție și reclamantul poate pretinde că este victimă de încălcarea dreptului său de acces la o instanță în sensul articolului 6 § 1 din Convenție. În aceste circumstanțe și având în vedere faptele specifice ale cauzei, Guvernul declară că propune să plătească reclamantului suma de 2000 EUR pe care o consideră rezonabilă în funcție de jurisprudența Curții.... Suma menționată mai sus, care să acopere orice prejudiciu material și moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Protecția Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale. În cazul în care această sumă nu a fost plătită în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadelor de decontare plus trei puncte procentuale. Guvernul ar sugera cu respect ca declarația de mai sus să fie acceptată de Curte ca „un alt motiv” care să justifice izbucnirea din cazul din lista de cauze a Curții, astfel cum se menționează la art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție.” Într-o scrisoare din 12 noiembrie 2008, reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația Guvernului nu era acceptabilă. În plus, reprezentantul reclamantului a solicitat să primească rambursarea costurilor și cheltuielilor pentru procedurile dinaintea Curții în valoare de 6 017 PLN. Curtea reamintește că art. 37 din Convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să atace o cerere sau o parte din aceasta, din lista cazurilor în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 §§ (c) permite Curtea, în special, să scoată un caz din lista sa în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere sau o parte a acesteia, în temeiul articolului 37 § 1 litera (c), pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI), WAZA Spółka z o.o. c. Polonia (dec.) nr. 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec. n. 28953/03). Curtea a stabilit, în o serie de cazuri, inclusiv cele prezentate împotriva Poloniei, practica sa privind plângeri similare referitoare la lipsa de acces la o instanță (de exemplu, a se vedea Tabor c. Polonia , nr. 12825/02, 27 iunie 2006, Bobrowski c. Polonia nr. 64916/01 17 iunie 2008 Laskowska Polonia citat mai sus). Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația guvernului, precum și suma globală propusă – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare –, Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 § 1 litera (c)). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale, nu o impune să continue examinarea acestei părți a cererii (art. 37 § 1 în amendă) Hotărârea Curții nu aduce atingere utilizării de către reclamant a altor măsuri de remediere pentru obținerea de remediere pentru presupusul lipsă de acces la o instanță. În consecință, această parte a cererii ar trebui să fie eliminată din listă. Cu toate acestea, Curtea consideră că această plângere lipsește de susținere, după care restul cererii este evident nefondat și trebuie respinsă în temeiul articolului 35 §§ 3 și 4 din Convenție. Costurile și cheltuielile articolului 43 § 4 din Regulamentul Curții prevede: „Când o cerere a fost anulată, costurile trebuie să fie discreționate de Curte. ...” Reclamantul a solicitat 6 017 PLN pentru costurile și cheltuielile juridice, cuprinzând costurile reprezentației sale juridice în fața Curții în conformitate cu o declarație a costurilor emisă de reprezentantul său din 6 iunie 2008. Guvernul a considerat că reclamația este excesivă. Potrivit jurisprudenței Curții, un reclamant are dreptul la rambursarea costurilor și cheltuielilor numai în măsura în care s-a demonstrat că acestea au fost suportate de fapt și neapărat și au fost rezonabile în ceea ce privește cuantitatea. Curtea remarcă că, deși procedura de la Strasbourg nu era complexă și a avut ca rezultat o decizie de a ataca o parte din caz din lista sa, reprezentantul reclamantului și-a prezentat observațiile cu privire la admisibilitatea și fondurile cauzei, precum și la alte invocații. Prin urmare, Curtea acceptă faptul că unele dintre aceste costuri au fost suportate de fapt și neapărat (a se vedea mutatis mutandis) În ceea ce privește informațiile în posesia sa și criteriile de mai sus, Curtea consideră că este rezonabil atribuirea reclamantului sumei de 850 EUR care acoperă costurile procedurii în fața Curții. Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate a termenilor declarației guvernului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție privind lipsa de acces la o instanță și a modalităților de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; Deține (a) faptul că Statul pârât trebuie să plătească reclamantului 850 EUR (opt sute cincizeci de euro), plus orice impozit care poate fi taxabil reclamantului, în ceea ce privește costurile și cheltuielile, care urmează să fie transformat în zloty polonez la rata aplicabilă la data decontare; (b) că de la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata de creditare marginală a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de incumpărare plus trei puncte procentuale; de a elimina aplicarea din lista sa de cazuri în ceea ce privește accesul de mai sus la plângerea judecătorească în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție; declară restul cererii inadmisibil. Lawrence Early Nicolas Bratza Președintele grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă