RETVA v. FINLAND

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 47522/06, de către Kari Rafael RETVA împotriva Finlandei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 6 ianuarie 2009 în calitate de Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Giovanni Bonello, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 23 aprilie 2003, având în vedere declarațiile oficiale care acceptă o soluționare prietenoasă a cauzei, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dl Kari Rafael Retva, este un național finlandez născut în 1953 și trăiește în Salo. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl. Juhani Laurikainen, avocat practicant în Turku. Guvernul finlandez (“Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost angajat de Banca Finlandeză de Economii – SSP Oy (mai târziu Corporația de Management de Proprietăți Arsenal, „Arsenal-SSP”). A lucrat la banca din 1979-1991, în ultimii ani în calitate de șef al biroului principal local. La 23 iunie 1992, poliția a fost informată cu privire la suspectele infracțiuni în ceea ce privește deciziile de credit luate fără acorduri de garanție adecvate, ceea ce a dus la anularea băncii la începutul anilor 1990. La 20 ianuarie 1994, reclamantul a fost interogat ca suspect în legătură cu infracțiuni grave de fraudă. Procedura penală împotriva acestuia a început la Curtea de District a Salo (käjäoikeus, tingsrätten ) în 1995 și instanța și-a pronunțat hotărârea la 24 martie 2000, acceptând-l de toate acuzațiile. La 4 martie 2002, Curtea de Apel Turku ( hovioikeus hovrätten ) a susținut hotărârea Curții de District. La 23 aprilie 2003, el a depus o cerere la Curtea împotriva Finlandei (n. 15705/03), plângând, printre altele , cu privire la lungimea acestor proceduri. În iunie 2007, părțile au încheiat o soluție prietenoasă și Curtea a anulat cazul la 3 iulie 2007. În cursul anchetei preliminare, la 30 decembrie 1993, Arsenal-SSP a instituit o procedură de compensare împotriva reclamantului în fața Curții de District Salo. La 21 iunie 1995, Curtea de District a hotărât să suspende toate procedurile de compensare în cazul în care se încheie procedura penală. La 24 martie 2000, Curtea de District a hotărât să separe procedurile de compensare de la procedura penală pentru a nu întârzia cele din urmă. Procedura de compensare a fost continuată în aprilie 2000. Mai multe părți au depus diverse cereri procedurale la Curtea de District, cerând, printre altele, La 9 martie 2004, Curtea de District a dat o decizie separată cu privire la reclamațiile referitoare la lungimea presupusă excesivă. Curtea a concluzionat că procedura a durat excepțional de mult timp și că ar fi fost așteptată să dureze mai mult de câțiva ani înainte de a fi renduă hotărârea finală. Lungimea excesivă se datorează faptului că cazul a fost complicat și dosarul a fost excepțional voluminos. Curtea a remarcat că procedura de compensare a fost suspendată până la încheierea procedurii penale. Deși acceptând faptul că procedurile au fost excepțional de lungi, Curtea de District a respins totuși afirmațiile reclamantului, deoarece legislația internă nu prevedea o opțiune de închidere a procedurii civile din cauza lungii excesive. De asemenea, s-a constatat că este în interesul reclamantului să continue procesul. La 29 noiembrie 2004, Curtea de Apel a menținut hotărârea Curții de District. Reclamantul nu a apelat la Curtea Supremă (korkein oikeus, högsta domstolen Curtea de District a desfășurat audieri orale în cadrul procedurii de compensare la mai multe date între 22 noiembrie 2004 și 15 august 2005. 2006 și-a emis hotărârea în cadrul procedurii de compensare, ordonând acuzaților, inclusiv reclamantului, să plătească compensații substanțiale Arsenal-SSP. Curtea a constatat, referindu-se la decizia sa din 9 martie 2004, că reclamația de compensare nu a putut fi respinsă numai pe baza lungii excesive a procedurii și că nu existau modalități de compensare a reclamantului pentru aceasta. 2008, a susținut hotărârea Curții de District. Acesta a constatat că atribuirea compensației nu poate fi ajustată numai pe baza lungii excesive a procedurii. Nu se cunoaște dacă cazul este în prezent în așteptare în fața Curții Supreme. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că durata totală a procedurii de compensare în cazul său era incompatibilă cu cerința de „temps rezonabil” și a menționat, de asemenea, la art. 13 din Convenție. HOTĂRÂREA La 10 octombrie 2008, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Eu, dl Arto Kosonen, agent al Guvernului Finlandei, declar că Guvernul Finlandei propune să plătească ex gratie 2,200 EUR (2 mii două sute de euro) dlui Kari Rafael Retva în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 7 noiembrie 2008, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Eu, dl Kari Rafael Retva, reclamantul în cazul menționat anterior, notează că Guvernul Finlandei sunt pregătit să-mi plătească ex grație suma de 2.200 EUR (2 mii două sute de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, în așteptarea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care să acopere orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Acesta va fi plătit în termen de trei luni de la data notificării hotărârii luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Finlandei în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți și este mulțumit că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu constată niciun motiv pentru a justifica examinarea continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 47522/06

by Kari Rafael RETVA

against Finland

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 6

January 2009 as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza,

President,

Giovanni Bonello,

David Thór Björgvinsson,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

Nebojša Vučinić,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 23 April 2003,

Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Kari Rafael Retva, is a Finnish national who was born in 1953 and lives in Salo. He was represented before the Court by Mr

Juhani Laurikainen, a lawyer practising in Turku. The Finnish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Arto Kosonen of the Ministry for Foreign Affairs.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant was employed by the Finnish Savings Bank – SSP Oy (later the Property Management Corporation Arsenal, “Arsenal-SSP”). He worked in the bank 1979-1991, the last years as the head of the local main office. On 23 June 1992 the police were informed of suspected offences in respect of credit decisions made without adequate guarantee arrangements, which had led to the bank's winding-up at the beginning of the 1990s.

On 20 January 1994 the applicant was questioned as a suspect in connection with serious fraud offences. Criminal proceedings against him started in the Salo District Court (

käräjäoikeus, tingsrätten

) in 1995 and the court gave its judgment on 24 March 2000, acquitting him of all charges. On 4 March 2002 the Turku Appeal Court (

hovioikeus

,

hovrätten

) upheld the District Court's judgment. On 23 April 2003 he lodged an application with the Court against Finland (no. 15705/03), complaining,

inter alia

, about the length of these proceedings. In June 2007 the parties concluded a friendly settlement and the Court struck the case out of the list on 3

July

2007.

During the pre-trial investigation, on 30 December 1993, the Arsenal-SSP instituted compensation proceedings against the applicant before the Salo District Court. On 21 June 1995 the District Court decided to adjourn all compensation proceedings in the case pending the conclusion of the criminal proceedings. On 24 March 2000 the District Court decided to separate the compensation proceedings from the criminal proceedings in order not to delay the latter.

The compensation proceedings were continued in April 2000. Several parties lodged various procedural claims with the District Court, requesting,

inter alia

, that the compensation complaints be dismissed as the proceedings had lasted an unreasonably long time.

On 9 March 2004 the District Court gave a separate decision on the complaints relating to the allegedly excessive length. The court found that the proceedings had lasted an exceptionally long time and that they were expected to last several more years before final judgment was given. The excessive length was due to the fact that the case was complicated and the case file was exceptionally voluminous. The court noted that the compensation proceedings had been adjourned pending the conclusion of the criminal proceedings. While accepting that the proceedings had been exceptionally lengthy, the District Court, however, rejected the applicant's claims as the domestic legislation did not provide for an option to close civil proceedings due to the excessive length. It was also found to be in the plaintiff's interest to continue the trial.

On 29 November 2004 the Appeal Court upheld the District Court's decision. The applicant did not appeal to the Supreme Court (

korkein oikeus, högsta domstolen

).

The District Court held oral hearings in the compensation proceedings on several dates between 22 November 2004 and 15 August 2005. On 12

May

2006 it issued its judgment in the compensation proceedings, ordering the defendants, including the applicant, to pay substantial compensation to the Arsenal-SSP. The court found, referring to its decision of 9 March 2004, that the compensation complaint could not be dismissed solely on the basis of the excessive length of the proceedings and that there were no means to compensate the applicant for this.

The applicant appealed to the Turku Appeal Court which, on 12

February

2008, upheld the District Court's judgment. It found that the award of compensation could not be adjusted solely on the basis of the excessive length of the proceedings.

It is not known whether the case is currently pending before the Supreme Court.

COMPLAINTS

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the total length of the compensation proceedings in his case had been incompatible with the “reasonable time” requirement. He also referred to Article 13 of the Convention.

THE LAW

On 10 October 2008 the Court received the following declaration from the Government:

“I, Mr Arto Kosonen, Agent of the Government of Finland, declare that the Government of Finland offer to pay

ex gratia

EUR 2,200 (two thousand two hundred euros) to Mr Kari Rafael Retva with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.”

On 7 November 2008 the Court received the following declaration signed by the applicant:

“I, Mr Kari Rafael Retva, the applicant in the above-mentioned case, note that the Government of Finland are prepared to pay me

ex gratia

the sum of EUR 2,200 (two thousand two hundred euros) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

I accept the proposal and waive any further claims against Finland in respect of the facts giving rise to this application. I declare that this constitutes a final resolution of the case.”

The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1

in fine

of the Convention). In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Fatoș Aracı

Nicolas Bratza

Deputy Registrar

President