FLEMMING v. FINLAND

CUARTA DECIZIE DECIZIE Nr. 47521/06, de către Veikko FLEMMING împotriva Finlandei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Quarta Secțiune), care a stat la 6 ianuarie 2009 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, președinte, Giovanni Bonello, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Ledi Bianku, Nebojša Vučinić, judecători și Fatoș Aracı, grefier adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 23 aprilie 2003, având în vedere declarațiile formale care acceptă o soluționare prietenoasă a cazului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTE Reclamantul, dl Veikko Flemming, este un național finlandez născut în 1947 și trăiește în Salo. Guvernul finlandez („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Arto Kosonen al Ministerului Afacerilor Externe. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a fost angajat de Banca Finlandeză de Economii – SSP Oy (mai târziu Corporația de Gestionare a Proprietăților Arsenal, Arsenal-SSP). A lucrat în 1990-91 pe noua campanie a băncii pentru a acorda împrumuturi și pentru a investi în proprietate în străinătate. La 23 iunie 1992, poliția a fost informată cu privire la suspectele infracțiuni în ceea ce privește deciziile de credit luate fără acorduri de garanție adecvate, care au condus la anularea băncii la începutul anilor 1990. La 9 februarie 1993, reclamantul a fost interogat ca suspect. Procedura penală împotriva acestuia a început în Curtea de District a Salo (käjäoikeus, tingsrätten ) în 1995 și curtea a pronunțat hotărârea la 24 martie 2000, condamnând-l de abuz de o poziție confidențială și condamnând-l la o condamnare condiționată la închisoare. La 4 martie 2002, Curtea de Apel Turku ( hovioikeus hovrätten ) a achitat reclamantul tuturor acuzațiilor. La 23 aprilie 2003, el a depus o cerere la Curtea împotriva Finlandei (n. 14172/03), plângând, printre altele, În mai și iunie 2007, părțile au încheiat o soluție prietenoasă și Curtea a anulat cazul din listă la 3 iulie 2007. În cursul anchetei preliminare, la 30 decembrie 1993, Arsenal-SSP a instituit o procedură de compensare împotriva reclamantului în fața Curții de District Salo. La 21 iunie 1995, Curtea de District a hotărât să suspende toate procedurile de compensare în cazul în care s-a încheiat procedura penală. La 24 martie 2000, Curtea de District a hotărât să separe procedura de compensare din procedura penală pentru a nu întârzia aceasta. Procedura de compensare s-a continuat în aprilie 2000. Mai multe părți au depus diverse cereri procedurale la Curtea de District, solicitând, printre altele , respingerea plângerilor de compensare pe măsură ce procedura a durat un timp nejustificat. La 9 martie 2004, Curtea de District a dat o decizie separată cu privire la plângerile referitoare la lungimea presupusă excesivă a procedurii de compensare. Curtea a concluzionat că procedura a durat un timp excepțional de lungă durată și că se preconizează că acestea vor dura mai mult de câțiva ani înainte de a lua o hotărâre finală. Lungimea excesivă se datorează faptului că cazul a fost complicat și dosarul a fost excepțional voluminos. Curtea a remarcat că procedura de compensare a fost suspendată până la încheierea procedurii penale. Deși acceptarea faptului că procedurile au fost excepțional de lungi, Curtea de District a respins totuși afirmațiile reclamantului, deoarece legislația internă nu prevedea o opțiune de închidere a procedurii civile din cauza lungii lor excesive. De asemenea, s-a constatat că este în interesul reclamantului să continue procesul. La 29 noiembrie 2004, Curtea de Apel a susținut decizia Curții de District. La 12 aprilie 2005, Curtea Supremă (korkein oikeus, högsta domstolen ) a refuzat concediul de recurs. Curtea de District a desfășurat audieri orale în cadrul procedurii de compensare la mai multe date între 22 noiembrie 2004 și 15 august 2005. 2006 și-a emis hotărârea, pornind acuzații, inclusiv reclamantul, să plătească compensații substanțiale către Arsenal-SSP. Curtea a constatat, referindu-se la decizia sa din 9 martie 2004, că reclamația de compensare nu a putut fi respinsă numai pe baza lungii excesive a procedurii și că nu există modalități de compensare pentru acest lucru. Reclamantul a apelat la Curtea de Apel care, la 12 februarie 2008, a eliberat parțial reclamantul din răspunderea pentru daune și a redus parțial compensația care trebuie plătită de el. Cu toate acestea, a constatat că atribuirea compensației nu a putut fi ajustată numai pe baza lungii excesive a procedurii. Nu se cunoaște dacă cazul este în curs de așteptare în fața Curții Supreme. Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că lungimea totală a procedurii de compensare în cazul său a fost incompatibilă cu cerința de „tempă rezonabilă”. HOTĂRÂREA La 10 octombrie 2008, Curtea a primit următoarea declarație de la Guvern: „Eu, dl Arto Kosonen, agent al Guvernului Finlandei, declar că Guvernul Finlandei propune să plătească ex gratie 2.000 EUR (2 mii de euro) dlui Veikko Flemming în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe calea Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. În cazul în care nu se plătește această sumă în termenul de trei luni, guvernul se angajează să plătească dobânzi simple pe aceasta, de la expirarea perioadei respective până la decontare, la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei implicite plus trei puncte procentuale. Plata va constitui rezoluția finală a cazului.” La 6 noiembrie 2008, Curtea a primit următoarea declarație semnată de reclamant: „Eu, dl Veikko Flemming, reclamantul în cazul menționat anterior, observă că Guvernul Finlandei sunt dispus să-mi plătească exgrația suma de 2.000 EUR (2 mii de euro) în vederea asigurării unei soluții prietenoase a cazului menționat mai sus, pe care îl așteaptă în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Această sumă, care va acoperi orice prejudiciu moral, precum și costurile și cheltuielile, va fi eliberată de orice impozite care ar putea fi aplicabile. Va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei luate de Curte în temeiul articolului 37 § 1 din Convenția Europeană pentru Drepturile Omului. De la expirarea celor trei luni menționate mai sus până la decontarea dobânzilor simple se plătesc pe suma de mai sus la o rată egală cu rata marginală de creditare a Băncii Centrale Europene în timpul perioadei de decontare plus trei puncte procentuale. Accept propunerea și renunță la orice alte afirmații împotriva Finlandei în ceea ce privește faptele care dau naștere acestei cereri. Declar că acest lucru constituie o rezoluție finală a cazului.” Curtea ia act de soluționarea prietenoasă achiziționată între părți și este mulțumit că soluționarea se bazează pe respectarea drepturilor omului astfel cum este definită în Convenția și în Protocolurile sale și nu constată niciun motiv pentru a justifica examinarea continuă a cererii (art. 37 § 1 în amendă a Convenției). Având în vedere cele de mai sus, este necesar să se scoată cazul din listă. Din aceste motive, Curtea hotărăște în unanimitate să excludă cererea din lista de cazuri. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

FOURTH SECTION

DECISION

Application no. 47521/06

by Veikko FLEMMING

against Finland

The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 6

January 2009 as a Chamber composed of:

Nicolas Bratza,

President,

Giovanni Bonello,

David Thór Björgvinsson,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Ledi Bianku,

Nebojša Vučinić,

judges,

and Fatoș Aracı,

Deputy Section Registrar

,

Having regard to the above application lodged on 23 April 2003,

Having regard to the formal declarations accepting a friendly settlement of the case,

Having deliberated, decides as follows:

THE FACTS

The applicant, Mr Veikko Flemming, is a Finnish national who was born in 1947 and lives in Salo. The Finnish Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr Arto Kosonen of the Ministry for Foreign Affairs.

The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.

The applicant was employed by the Finnish Savings Bank – SSP Oy (later the Property Management Corporation Arsenal, “Arsenal-SSP”). He was working in 1990-91 on the bank's new campaign to grant loans and to invest in property abroad. On 23 June 1992 the police were informed of suspected offences in respect of credit decisions made without adequate guarantee arrangements, which had led to the bank's winding-up at the beginning of the 1990s.

On 9 February 1993 the applicant was questioned as a suspect. Criminal proceedings against him started in the Salo District Court (

käräjäoikeus, tingsrätten

) in 1995 and the court gave judgment on 24 March 2000, convicting him of misuse of a confidential position and sentencing him to a conditional prison sentence. On 4 March 2002 the Turku Appeal Court (

hovioikeus

,

hovrätten

) acquitted the applicant of all charges. On 23

April

2003 he lodged an application with the Court against Finland (no.

14172/03), complaining,

inter alia

, about the length of these proceedings. In May and June 2007 the parties concluded a friendly settlement and the Court struck the case out of the list on 3 July 2007.

During the pre-trial investigation, on 30 December 1993, the Arsenal-SSP instituted compensation proceedings against the applicant before the Salo District Court. On 21 June 1995 the District Court decided to adjourn all compensation proceedings in the case pending the conclusion of the criminal proceedings. On 24 March 2000 the District Court decided to separate the compensation proceedings from the criminal proceedings in order not to delay the latter.

The compensation proceedings were continued in April 2000. Several parties lodged various procedural claims with the District Court, requesting,

inter alia

, that the compensation complaints be dismissed as the proceedings had lasted an unreasonably long time.

On 9 March 2004 the District Court gave a separate decision on the complaints relating to the allegedly excessive length of the compensation proceedings. The court found that the proceedings had lasted an exceptionally long time and that they were expected to last several more years before a final judgment was given. The excessive length was due to the fact that the case was complicated and the case file was exceptionally voluminous. The court noted that the compensation proceedings had been adjourned pending the conclusion of the criminal proceedings. While accepting that the proceedings had been exceptionally lengthy, the District Court, however, rejected the applicant's claims as the domestic legislation did not provide for an option to close civil proceedings due to their excessive length. It was also found to be in the plaintiff's interest to continue the trial.

On 29 November 2004 the Appeal Court upheld the District Court's decision. On 12 April 2005 the Supreme Court (

korkein oikeus, högsta domstolen

) refused leave to appeal.

The District Court held oral hearings in the compensation proceedings on several dates between 22 November 2004 and 15 August 2005. On 12

May

2006 it issued its judgment, ordering the defendants, including the applicant, to pay substantial compensation to the Arsenal-SSP. The court found, referring to its decision of 9 March 2004, that the compensation complaint could not be dismissed solely on the basis of the excessive length of the proceedings and that there were no means to compensate the applicant for this.

The applicant appealed to the Appeal Court which, on 12 February 2008, partly released the applicant from liability for damages and partly reduced the compensation to be paid by him. However, it found that the award of compensation could not be adjusted solely on the basis of the excessive length of the proceedings.

It is not known whether the case is currently pending before the Supreme Court.

COMPLAINT

The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that the total length of the compensation proceedings in his case had been incompatible with the “reasonable time” requirement.

THE LAW

On 10 October 2008 the Court received the following declaration from the Government:

“I, Mr Arto Kosonen, Agent of the Government of Finland, declare that the Government of Finland offer to pay

ex gratia

EUR 2,000 (two thousand euros) to Mr

Veikko Flemming with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. In the event of failure to pay this sum within the said three-month period, the Government undertake to pay simple interest on it, from expiry of that period until settlement, at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points. The payment will constitute the final resolution of the case.”

On 6 November 2008 the Court received the following declaration signed by the applicant:

“I, Mr Veikko Flemming, the applicant in the above-mentioned case, note that the Government of Finland are prepared to pay me

ex gratia

the sum of EUR 2,000 (two thousand euros) with a view to securing a friendly settlement of the above-mentioned case pending before the European Court of Human Rights.

This sum, which is to cover any non-pecuniary damage as well as costs and expenses, will be free of any taxes that may be applicable. It will be payable within three months from the date of notification of the decision taken by the Court pursuant to Article 37 § 1 of the European Convention on Human Rights. From the expiry of the above-mentioned three months until settlement simple interest shall be payable on the above amount at a rate equal to the marginal lending rate of the European Central Bank during the default period plus three percentage points.

I accept the proposal and waive any further claims against Finland in respect of the facts giving rise to this application. I declare that this constitutes a final resolution of the case.”

The Court takes note of the friendly settlement reached between the parties. It is satisfied that the settlement is based on respect for human rights as defined in the Convention and its Protocols and finds no reasons to justify a continued examination of the application (Article 37 § 1

in fine

of the Convention). In view of the above, it is appropriate to strike the case out of the list.

For these reasons, the Court unanimously

Decides

to strike the application out of its list of cases.

Fatoș Aracı

Nicolas Bratza

Deputy Registrar

President