Petev împotriva Bulgariei (II)

SECȚIUNEA A CINCEA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 30216/07 prezentată de Hristian PETEV împotriva Bulgariei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a cincea), care are loc la 6 ianuarie 2009 într-o cameră compusă din Peer Lorenzen, președinte, Rait Maruste, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, judecători, și Claudia Westerdiek graffière de secțiune, având în vedere cererea formulată mai sus la 9 mai 2007, după ce a intenționat, face următoarea decizie FACE recurentul, dl Hristilian Petev, este un cetățean bulgar născut în 1951 și rezident în Pleven. Circumstanțele din acest caz Faptele cauzei, așa cum au fost expuse de reclamant, pot fi rezumate după cum urmează.

În conformitate cu Legea privind mijloacele speciale de supraveghere din 1997, reclamantul poate face obiectul în orice moment al unor măsuri de supraveghere fără să fie informat că astfel de măsuri au fost aplicate în ceea ce o privește. Celelalte circumstanțe din speță Reclamantul prezintă fapte referitoare la mai multe proceduri interne cu obiecte diferite și afirmă, pe de o parte, că, în 1976 și 1981, are drepturi de autor în ceea ce privește brevetele și lucrările de cercetare. Pe de altă parte, printr-o hotărâre din 2 iunie 2004, Curtea Supremă Administrativă a anulat un decret al primarului din Pleven care reglementa lucrările de construcție efectuate pe teritoriul vecinilor reclamantului.

Potrivit acestuia, această hotărâre nu a fost executată. Pe de altă parte, la o dată nespecificată, comisia locală responsabilă cu restituirea (поземлена комисия) a acordat reclamantului restituirea anumitor terenuri, în conformitate cu o legislație care prevedea, în anumite condiții, restituirea bunurilor naționalizate în trecut. În 2005 și 2006, l … Aceste proceduri s-au încheiat prin hotărâri definitive ale Curții Administrative Supreme din 13 decembrie 2006, 31 iulie 2007, 20 octombrie 2007 și 31 octombrie 2007, în două cazuri instanțele au respins acțiunile ca inadmisibile pe motiv că nu a fost refuzat să furnizeze informații sau că acestea nu aveau caracter public. În celelalte două proceduri, instanțele au examinat cauzele în fond, dar au constatat că administrațiile în cauză nu erau în posesia informațiilor solicitate sau nu erau mai obligate de lege și că, prin urmare, acestea nu puteau avea obligația de a le furniza reclamantului.

În plus, potrivit reclamantului, directorul unei școli publice, în care era angajat, ar fi refuzat în repetate rânduri să-i acorde zile de concediu pentru a-i permite să participe la audierile judiciare privind acțiunile și acțiunile sale și, în plus, la 19 februarie 2008, ar fi fost supus unei sancțiuni disciplinare sub forma unui avertisment înainte de concediere. În cele din urmă, la 23 iunie 2008, reclamantul a solicitat Curții Administrative Supreme să ia măsuri pentru a pune capăt unui presupus tratament discriminatoriu din partea diferitelor autorități publice. La 6 iunie 2008, Curtea Administrativă Supremă a trimis dosarul Comisiei pentru protecția împotriva discriminării (Комисия за занита от дискриминация), competentă în acest sens.

Dreptul și practica internă relevante Dispozițiile relevante ale Constituției bulgare, ale Legii din 21 octombrie 1997 cu privire la mijloacele speciale de informații (atractulакон за специалните разнавателни средства), din Legea din 2002 privind informațiile clasificate ( at'акон за клитициранататататетеормация), din Codul de procedură penală din 1974 și din 2005, din jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Administrative Supreme, precum și din alte surse relevante au fost prezentate în hotărârea Curții a Uniunii Europene. Asociația pentru integrare europeană și drepturile omului și Ekimdjiev c. Bulgaria 62540/00, § 7-50, 28 iunie 2007). Reclamantul susține că, prin însăși existența sa, legea din 1997 privind mijloacele speciale de informații implică încălcarea drepturilor sale în temeiul articolului 8 și al articolului 13 din convenție, prin urmare, în orice moment poate face obiectul unor măsuri de supraveghere fără notificare.

De asemenea, a declarat neexecutarea hotărârii din 2 iunie 2004 a Curții Administrative Supreme privind anularea regularizării construcțiilor pe teritoriul vecinilor săi. El susține, de asemenea, că nu a putut lua în posesie terenurile care i-au fost acordate printr-o decizie a comisiei locale însărcinate cu restituirile. La fel de mult se plânge de faptul că cele patru proceduri privind accesul la informații publice și procedura privind impunerea sancțiunilor disciplinare, pe care le consideră inechitabile, precum și de refuzul angajatorului său de a-i acorda un concediu pentru a participa la audierile judiciare. Reclamantul consideră, în sfârșit, că trimiterea de către Curtea Administrativă Supremă a cererii sale de măsuri de protecție împotriva unui tratament discriminatoriu Comisiei pentru protecția împotriva discriminării constituie o negare a justiției.

Reclamantul invocă articolele 6 și 14 din convenție, precum și art. 1 din Protocolul nr. Pe teren de articolele 8 și 13, reclamantul susține că, în temeiul Legii privind mijloacele speciale de informații, acesta poate face obiectul unor măsuri de supraveghere în orice moment, fără avertisment. Părțile relevante ale articolului 8 se citesc astfel Orice persoană are dreptul la respectarea vieții sale private [...] și a corespondenței sale. O autoritate publică nu poate interveni în exercitarea acestui drept decât în măsura în care această interferență este prevăzută de lege și constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, securitatea publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirea infracțiunilor, protecția sănătății sau a moralității sau protecția drepturilor și libertăților altei țări.

La art. 13 se citește astfel Orice persoană ale cărei drepturi și libertăți recunoscute în (...) convenție au fost încălcate are dreptul la o cale de atac eficientă în fața unei instanțe naționale, chiar dacă încălcarea ar fi fost comisă de persoane care acționează în exercitarea funcțiilor lor oficiale. În stadiul actual al dosarului, Curtea nu este în măsură să se pronunțe asupra admisibilității acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. În ceea ce privește celelalte obiecțiuni ale reclamantului, având în vedere ansamblul elementelor aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, Curtea nu identifică nicio aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție sau de protocoalele sale.

Prin urmare, rezultă că această parte a cererii este în mod evident greșit întemeiată și trebuie respinsă, în conformitate cu art. 35 alineatul (3) și art. 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în lament unanim, amână examinarea obiecțiunilor întemeiate pe articolele 8 și 13 din convenție în legătură cu legislația privind mijloacele speciale de informare Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Module Președinte

CINQUIÈME SECTION

DÉCISION PARTIELLE

SUR LA RECEVABILITÉ

de la requête n o 30216/07 présentée par Hristiliyan PETEV contre la Bulgarie La Cour européenne des droits de l’homme (cinquième section), siégeant le 6 janvier 2009 en une chambre composée de : Peer Lorenzen, président, Rait Maruste, Karel Jungwiert, Renate Jaeger, Mark Villiger, Mirjana Lazarova Trajkovska, Zdravka Kalaydjieva, juges, et de Claudia Westerdiek , greffière de section , Vu la requête susmentionnée introduite le 9 mai 2007, Après en avoir délibéré, rend la décision suivante : EN FAIT Le requérant, M. Hristiliyan Petev, est un ressortissant bulgare né en 1951 et résidant à Pleven. A. Les circonstances de l’espèce Les faits de la cause, tels qu’ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.

1. Les moyens spéciaux de surveillance Le requérant expose qu’en vertu de la loi sur les moyens spéciaux de renseignement de 1997, il peut faire l’objet, à tout moment, de mesures de surveillance sans en être averti. Il affirme que de telles mesures furent appliquées à son égard. 2. Les autres circonstances de l’espèce Le requérant expose des faits relatifs à plusieurs procédures internes ayant des objets différents. Il affirme, d’une part, qu’il obtint, en 1976 et 1981, les droits d’auteur relatifs à des brevets et travaux de recherche. D’autre part, par un arrêt du 2 juin 2004, la Cour suprême administrative annula un arrêté du maire de Pleven régularisant des travaux de construction effectués sur le terrain des voisins du requérant.

Selon celui-ci, cet arrêt ne fut pas exécuté. Par ailleurs, à une date non précisée, la commission locale chargée de la restitution (поземлена комисия) accorda au requérant la restitution de certains terrains, en application d’une législation qui prévoyait, sous certaines conditions, la restitution des biens nationalisés par le passé. Le 25 juillet 2006, l’intéressé demanda au maire de Pleven à être mis en possession des terrains en question. En 2005 et en 2006, l’intéressé engagea quatre procédures judiciaires contre le ministère de l’Education et de la Science, l’Office des brevets et une école professionnelle de transport concernant l’accès à diverses informations d’ordre public. Il alléguait en effet que ces administrations lui avaient refusé l’accès aux informations demandées.

Ces procédures se terminèrent par des arrêts définitifs de la Cour administrative suprême en date du 13 décembre 2006, du 31 juillet 2007, du 20 octobre 2007 et du 31 octobre 2007. Dans deux cas, les juridictions rejetèrent les recours comme irrecevables au motif qu’il n’y avait pas eu de refus de fournir des informations ou que celles-ci n’avaient pas un caractère public. Dans les deux autres procédures, les juridictions examinèrent les affaires au fond mais constatèrent que les administrations en cause n’étaient pas en possession des informations demandées ou n’étaient plus tenues par la loi d’en disposer et qu’elles ne pouvaient dès lors pas avoir l’obligation de les fournir au requérant.

En outre, selon le requérant, le directeur d’une école publique, dans laquelle il était employé, aurait refusé à plusieurs reprises de lui accorder des jours de congé pour lui permettre d’assister aux audiences judiciaires relatives à ses recours et actions. De plus, le 19 février 2008, il aurait fait l’objet d’une sanction disciplinaire sous forme d’un avertissement avant licenciement. Enfin, le 23 juin 2008, le requérant demanda à la Cour administrative suprême de prendre des mesures visant à mettre fin à un traitement prétendument discriminatoire de la part de diverses autorités publiques. Le 6 juin 2008, la Cour administrative suprême renvoya le dossier à la Commission pour la protection contre la discrimination (Комисия за защита от дискриминация), compétente en la matière.

B. Le droit et la pratique internes pertinents Les dispositions pertinentes de la Constitution bulgare, de la loi du 21 octobre 1997 sur les moyens spéciaux de renseignement (Закон за специалните разузнавателни средства), de la loi de 2002 sur les informations classées (Закон за класифицираната информация), des codes de procédure pénale de 1974 et de 2005, de la jurisprudence de la Cour constitutionnelle et de la Cour administrative suprême, ainsi que d’autres sources pertinentes ont été présentées dans l’arrêt de la Cour Association pour l’intégration européenne et les droits de l’homme et Ekimdjiev c. Bulgarie (n o 62540/00, §§ 7-50, 28 juin 2007). GRIEFS 1. Le requérant soutient que, par son existence même, la loi de 1997 sur les moyens spéciaux de renseignement implique la violation de ses droits au regard de l’article 8 et 13 de la Convention dès lors qu’à tout moment il peut faire l’objet de mesures de surveillance sans notification.

2. Il se plaint par ailleurs de l’appropriation de ses droits d’auteur. Il allègue aussi la non-exécution de l’arrêt du 2 juin 2004 de la Cour administrative suprême concernant l’annulation de la régularisation des constructions sur le terrain de ses voisins. Il prétend également qu’il n’a pas pu prendre possession des terrains qui lui avaient été accordés par une décision de la commission locale chargée des restitutions. L’intéressé se plaint aussi de l’issue des quatre procédures concernant l’accès à des informations publiques et de la procédure sur l’imposition de la sanction disciplinaire, qu’il juge inéquitables, ainsi que du refus de son employeur de lui accorder un congé pour assister à des audiences judiciaires.

Le requérant estime enfin que le renvoi, par la Cour administrative suprême, de sa demande de mesures de protection contre un traitement discriminatoire à la Commission pour la protection contre la discrimination constitue un déni de justice. Le requérant invoque les articles 6 et 14 de la Convention, ainsi que l’article 1 du Protocole n o 1. EN DROIT 1. Sur le terrain des articles 8 et 13, le requérant allègue qu’en vertu de la loi sur les moyens spéciaux de renseignement, il peut être soumis à des mesures de surveillance à tout moment sans avertissement. Les parties pertinentes de l’article 8 se lisent ainsi : « 1. Toute personne a droit au respect de sa vie privée [...] et de sa correspondance.

2. Il ne peut y avoir ingérence d’une autorité publique dans l’exercice de ce droit que pour autant que cette ingérence est prévue par la loi et qu’elle constitue une mesure qui, dans une société démocratique, est nécessaire à la sécurité nationale, à la sûreté publique, au bien-être économique du pays, à la défense de l’ordre et à la prévention des infractions pénales, à la protection de la santé ou de la morale, ou à la protection des droits et libertés d’autrui. » L’article 13 se lit ainsi : « Toute personne dont les droits et libertés reconnus dans la (...) Convention ont été violés, a droit à l’octroi d’un recours effectif devant une instance nationale, alors même que la violation aurait été commise par des personnes agissant dans l’exercice de leurs fonctions officielles.

» En l’état actuel du dossier, la Cour ne s’estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l’article 54 § 2 b) de son règlement. 2. En ce qui concerne les autres griefs du requérant, compte tenu de l’ensemble des éléments en sa possession et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, la Cour ne relève aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention ou ses Protocoles. Il s’ensuit que cette partie de la requête est manifestement mal fondée et doit être rejetée, conformément à l’article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.

Par ces motifs, la Cour, à l’unanimité, Ajourne l’examen des griefs tirés des articles 8 et 13 de la Convention en relation avec la législation sur les moyens spéciaux de renseignement ; Déclare la requête irrecevable pour le surplus. Claudia Westerdiek Peer Lorenzen Greffière Président