Secțiunea a patra, Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a patra), care se află la 6 ianuarie 2009 într-o cameră compusă din Nicolas Bratza, președinte, Lech Garlicki, Giovanni Bonello, Ljiljana Mijović, Ján Šikuta, Mihai Poalelungi, Nebojša Vučić, judecători și Fatoș Arac Având în vedere cererea sus-menționată formulată la 21 decembrie 2000, având în vedere declarația din 3 septembrie 2008, prin care guvernul pârât invită Curtea să șteargă cererea de rol și răspunsul recurentei la această declarație, După ce a deliberat, face următoarea decizie FACE recurenta, Maria Waruszyńska era cetățean polonez, născută în 1929 și rezidentă în Cracovia. Era reprezentată în fața Curții de către dl Zbigniew Cichoń, avocat la Cracovia. În conformitate cu art. 21 alineatul (2) din Regulamentul (CE) nr. 659/1999, Curtea a Uniunii Europene (denumită în continuare "Comisia") a emis un aviz cu privire la faptul că, în conformitate cu art. 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "TFUE"), Curtea a Uniunii Europene (denumită în continuare "Comisia") a informat Comisia că, în conformitate cu art. 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "Comisia") și cu art. 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "Comisia") și cu art. 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "Comisia") și cu art. 108 alineatul (3) din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene (denumit în continuare "Comisia"). Faptele cauzei, astfel cum au fost expuse de către părți, pot fi rezumate după cum urmează: la 30 septembrie 1975, reclamanta a fost expropriată de proprietatea sa din motive de utilitate publică, în conformitate cu Legea privind exproprierea din 12 martie 1958. La 8 iulie 1991, recurenta a introdus în fața unui organism administrativ competent o cerere de restituire a bunurilor și s-a plâns că achiziționarea de către statul de pe terenul în litigiu avea ca scop construirea de clădiri de locuit, însă acesta nu fusese utilizat în acest scop. La 23 septembrie 1991, procedura a fost suspendată. La 12 iulie 1994, organul administrativ competent (Urząd Rejonowy) a anulat procedura, în măsura în care statul nu mai deținea terenul în litigiu. Într-adevăr, unei cooperative de locuințe i se acordase dreptul de a uzufuit perpetual (wieczyste użytkowanie) al terenului, decizie confirmată în apel la 7 iulie 1995. La 27 februarie 1996, Curtea Supremă Administrativă a anulat deciziile anterioare, pe motiv că acestea erau eronate, deoarece autoritățile administrative inferioare erau obligate să suspende procedura cu privire la fondul cererii părții interesate și să inițieze ex officio o procedură care avea ca scop rezilierea contractului de uzucrut al terenului. Judecătorii au subliniat, de asemenea, indulgența autorităților administrative care examinează cauza și lungimea deosebit de excesivă a procedurii care nu coincide cu articolele 35 și 36 din Codul procedurii administrative. Pe de altă parte, în măsura în care cauza nu impunea examinarea privind fondul cererii persoanei în cauză, durata ca și cea a cazului nu era justificată. La 25 aprilie 1996, procedura privind restituirea bunului a fost suspendată. La 22 mai 1996, autoritatea administrativă competentă a inițiat procedura privind rezilierea contractului de uzurpare a terenului. În cadrul acesteia, la 16 iunie 1997, primăria Cracovia a refuzat încetarea contractului de uzufrut perpetuu cu cooperativa pentru locuințe, în măsura în care aceasta începuse deja să investească pe teren. La 10 octombrie 1997, organismul competent de a doua instanță a anulat decizia anterioară și a trimis cazul spre reexaminare, decizie confirmată în apel de Curtea Supremă Administrativă la 14 octombrie 1998; între timp, la 11 octombrie 1996, cooperativa de locuințe a obținut un permis de construcție pe teren. La 7 iunie 1999, primăria din Cracovia a anulat procedura intentată la 22 mai 1996, ca urmare a modificării legislației relevante, deoarece organele administrative nu mai erau competente să examineze cazul, acesta trebuind să fie înaintat în fața instanțelor civile. La 18 octombrie 1999, organul competent de a doua instanță a confirmat decizia primăriei. La 31 iulie 2000, primăria din Cracovia a emis o decizie prin care refuza să anuleze un contract de uzufrut pe teren încheiat cu cooperativa pentru locuințe și să introducă o procedură adecvată în fața instanțelor civile. La 25 octombrie 2001, președintele Cracovia (Presydent Miasta Krakowa) a respins cererea reclamantului de a restitui terenul. În 2002, prefectul (Wojewoda Małopolski) a infirmat decizia anterioară și a trimis cazul spre reexaminare. La 4 aprilie 2002, reclamanta a inițiat, în temeiul articolului 37 alineatul (1) din Codul de soluționare a litigiilor administrative, o acțiune ierarhică în lipsă a administrației. La 10 mai 2002, președintele orașului a respins din nou cererea părții interesate cu privire la o parte a terenului. În ceea ce privește restul terenului, era necesar să se facă o decizie separată, după examinarea suplimentară în acest sens. La 28 mai 2002, hotărând cu privire la acțiunea recurentei introdusă în temeiul art. 37 alin. (1) din Cod, prefectul a arătat că decizia, în ceea ce privește fondul cauzei, a fost deja pronunțată de președintele orașului. Cu toate acestea, în măsura în care aceasta se referea numai la o parte a terenului, autoritatea în cauză nu a stabilit termenul limită pentru luarea unei decizii privind restul terenului. Prin urmare, prefectul l-a stabilit pe președintele orașului un termen (până la 30 august 2002) pentru a se pronunța. Cu toate acestea, decizia în această privință a fost pronunțată de către acesta din urmă la 2 aprilie 2003, întrucât recurenta a primit o parte din teren înapoiată. La 5 iulie 2002, prefectul a confirmat decizia președintelui orașului din 10 mai 2002. La 3 aprilie 2003, recurenta a solicitat Tribunalului să se pronunțe în cel mai scurt timp cu privire la cererea ca urmare a vârstei avansate a persoanei în cauză. La 28 iulie 2004, Tribunalul Regional Administrativ a respins apelul recurentei. De asemenea, aceasta invocă încălcarea articolului 1 din Protocolul n Orice persoană are dreptul la audierea cauzei sale (...) într-un termen rezonabil, de către o instanță (...) care va decide (...) contestațiile privind drepturile și obligațiile sale cu caracter civil (...) Printr-o scrisoare din 3 septembrie 2008, guvernul a informat Curtea că intenționează să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemei ridicate de această parte a cererii. Guvernul declară că, prin prezenta declarație unilaterală, recunoaște durata excesivă a procedurii interne inițiate de recurentă. Guvernul declară că este pregătit să plătească recurentei, cu titlu de satisfacție echitabilă, suma de 18 000 PLN, sumă pe care o consideră rezonabilă în lumina jurisprudenței Curții. Această sumă care va acoperi orice prejudiciu material și moral, precum și cheltuielile și cheltuielile de judecată, nu va fi supusă niciunui impozit; aceasta va fi plătită în termen de trei luni de la data notificării deciziei Curții pronunțate în conformitate cu art. 37 alineatul (1) din Convenția europeană a drepturilor omului. În lipsa decontării în termenul menționat, guvernul se angajează să plătească, de la expirarea acestuia și până la decontarea efectivă a sumei în cauză, o dobândă simplă la o rată egală cu cea a facilității de creditare marginală a Băncii Centrale Europene, majorată cu trei puncte procentuale. .... Guvernul invită cu respect Curtea să spună că continuarea examinării cererii nu mai este justificată și să o elimine din rolul său în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție. (...) Prin scrisoarea din 20 octombrie 2008, recurenta a informat că suma oferită de guvern în declarația sa părea inacceptabilă. Curtea amintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice moment al procedurii, Curtea poate decide să elimine o cerere din rol în cazul în care circumstanțele permit să se tragă una dintre concluziile menționate la literele (a), (b) sau (c) de la alineatul (1) din articolul menționat. În special, art. 37 alineatul (1) litera (c) permite Curții să elimine o cerere din rol atunci când pentru orice alt motiv a cărui existență o constată, nu se mai justifică continuarea examinării cererii. Comisia reamintește, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, poate anula o cerere sau o parte din cererea de rol în temeiul articolului 37 alineatul (1) litera (c) din convenție pe baza unei declarații unilaterale a guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește ca examinarea cauzei să continue. În astfel de cazuri, pentru a stabili dacă aceasta trebuie să șteargă cererea de rol, Curtea examinează cu atenție declarația în lumina principiilor care se desprind din jurisprudența sa, în special din Hotărârea Tahsin Acar Tahsin Acar c. Turcia [GC], n 26307/95, § 75-77, CEDH 2003-VI), WAZA Spółka z o.o.c. Polonia (dec.), n 11602/02, 26 iunie 2007 și Sulwińska c. Polonia (dec.), n 28953/03). Curtea a stabilit într-o serie de cauze, în special cauze îndreptate împotriva Poloniei, practica sa privind obiecțiunile referitoare la încălcarea dreptului de a fi ascultat într-un termen rezonabil (a se vedea, de exemplu, Frydlender c. Franța [GC], n 30979/96, § 43, CEDH 2000-VII, Cocchiarella c. Italia [GC], n 64886/01, § 69-98, CEDH 2006-..., Majewski c. Polonia, 52690/99, 11 octombrie 2005 și Wende și Kukówka c. Polonia, n 56026/00, 10 mai 2007). Având în vedere natura concesiilor cuprinse în declarația guvernului, precum și valoarea despăgubirii propuse, care corespunde sumelor acordate în cauze similare, Curtea consideră că nu se mai justifică continuarea examinării acestei părți a cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c) din Convenție. În plus, având în vedere cele de mai sus și în special existența unei jurisprudențe clare și abundente cu privire la întrebarea adresată în speță, Comisia consideră că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și protocoalele sale nu impune continuarea examinării acestei părți a cererii [art. 37 alineatul (1) in fine] Prin urmare, această parte a cererii de rol ar trebui eliminată. Grief, întemeiat pe art. 1 din Protocolul n Recurenta, se plânge, de asemenea, de încălcarea dreptului său de proprietate în urma unei proceduri inechitabile. Cu toate acestea, Curtea constată că reclamanta nu a epuizat căile de atac la dispoziția sa în dreptul polonez, în sensul articolului 35 alineatul (1) din Convenție, întrucât nu a luat măsuri în temeiul deciziei Tribunalului Regional Administrativ din 28 iulie 2004. Prin urmare, este necesar să se declare obiecția inadmisibilă. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, ia act de aceasta. termenii declarației guvernului pârât și modalitățile de asigurare a respectării angajamentelor asumate de aceasta decid, în conformitate cu art. 37 alineatul (1) litera (c) din convenție, să elimine cauza rolului, cu condiția ca aceasta să se refere la motivul întemeiat pe art. 6 alineatul (1) din convenție; Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Fatoș Arac Președintele
de la requête n
o
74175/01
présentée par Maria WARUSZYŃSKA
contre la Pologne
La Cour européenne des droits de l'homme (quatrième section), siégeant le 6 janvier 2009 en une chambre composée de
:
Nicolas Bratza,
président,
Lech Garlicki,
Giovanni Bonello,
Ljiljana Mijović,
Ján Šikuta,
Mihai Poalelungi,
Nebojša Vučinić,
juges,
et de Fatoș Aracı,
greffière adjointe de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 21 décembre 2000,
Vu la déclaration du 3 septembre 2008 par laquelle le gouvernement défendeur invite la Cour à rayer la requête du rôle et la réponse de la requérante à cette déclaration,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
La requérante, M
me
Maria Waruszyńska, était une ressortissante polonaise, née en 1929 et résidant à Cracovie. Elle était représentée devant la Cour par M.
Zbigniew Cichoń, avocat à Cracovie. Le gouvernement polonais («
le Gouvernement
») est représenté par son agent, M. Jakub Wołąsiewicz, du ministère des Affaires étrangères. Par une lettre du 5 mai 2008, l'avocat informa le greffe du décès de la requérante et du fait que l'époux et héritier de cette dernière, M. Bogumił Waruszyński, souhaitait poursuivre la procédure devant la Cour.
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par les parties, peuvent se résumer comme suit.
Le 30 septembre 1975, la requérante fut expropriée de sa propriété pour cause d'utilité publique, conformément à la loi sur l'expropriation datant du 12 mars 1958. Une indemnité lui fut allouée de la part du Trésor public.
Le 8 juillet 1991, la requérante introduisit devant un organe administratif compétent une demande visant à se voir restituer le bien. Elle se plaignit de ce que l'acquisition par l'État du terrain litigieux avait pour but de construire des immeubles d'habitation. Toutefois, celui-ci n'avait pas été utilisé à cette fin.
Le 23 septembre 1991, la procédure fut suspendue.
Le 12 juillet 1994, l'organe administratif compétent
(Urząd Rejonowy)
annula la procédure, dans la mesure où l'Etat n'était plus en possession du terrain litigieux. En effet, une coopérative de logement s'était vu octroyer un droit d'usufruit perpétuel (
wieczyste użytkowanie
) du terrain, décision confirmée en appel le 7 juillet 1995.
Le 27 février 1996, la Cour suprême administrative annula les décisions précédentes, au motif qu'elles étaient erronées. En effet, les autorités administratives inférieures étaient tenues de suspendre la procédure quant au fond de la demande de l'intéressée et d'engager
ex officio
une procédure ayant pour but la résiliation du contrat d'usufruit du terrain. Les juges soulignèrent également l'indolence des autorités administratives examinant l'affaire et la longueur particulièrement excessive de la procédure ne coïncidant pas avec les articles 35 et 36 du code de la procédure administrative. Par ailleurs, dans la mesure où l'affaire ne nécessitait pas l'examen quant au fond de la demande de l'intéressée, la durée comme celle de l'espèce n'était pas justifiée.
Le 25 avril 1996, la procédure concernant la restitution du bien fut suspendue.
Le 22 mai 1996, l'autorité administrative compétente intenta la procédure concernant la résiliation du contrat d'usufruit du terrain. Dans le cadre de celle-ci, le 16 juin 1997, la mairie de Cracovie refusa la résiliation du contrat d'usufruit perpétuel avec la coopérative de logement dans la mesure où cette dernière avait déjà commencé des investissements sur le terrain. Statuant sur l'appel de la requérante, le 10 octobre 1997, l'organe compétent de deuxième instance annula la décision précédente et renvoya l'affaire pour réexamen, décision confirmée en appel le 14 octobre 1998 par la Cour suprême administrative.
Entre temps, le 11 octobre 1996, la coopérative de logement obtint un permis de construction sur le terrain.
Le 7 juin 1999, la mairie de Cracovie annula la procédure intentée le 22
mai 1996, en raison du changement de la législation pertinente. En effet, les organes administratifs n'étaient plus compétents pour examiner l'affaire, celle-ci devant être désormais portée devant les juridictions civiles. Le 18
octobre 1999, l'organe compétent de deuxième instance confirma la décision de la mairie.
Le 31 juillet 2000, la mairie de Cracovie rendit une décision par laquelle elle refusait de résilier un contrat d'usufruit du terrain conclu avec la coopérative de logement et d'intenter une procédure appropriée devant les juridictions civiles.
Le 25 octobre 2001, le président de Cracovie
(Prezydent Miasta Krakowa)
rejeta la demande de la requérant de lui restituer le terrain. Le 22
janvier
2002, le préfet
(Wojewoda Małopolski)
infirma la décision précédente et renvoya l'affaire pour réexamen.
Le 4 avril 2002, la requérante engagea en vertu de l'article 37 § 1 du code
du contentieux administratif,
un recours hiérarchique en carence de l'administration.
Le 10 mai 2002, le président de la ville rejeta de nouveau la demande de l'intéressée concernant une partie du terrain. S'agissant du reste du terrain, il était nécessaire de rendre une décision séparée, après l'examen supplémentaire en la matière.
Le 28 mai 2002, statuant sur le recours de la requérante introduit sur la base de l'article 37 § 1 du code, le préfet releva que la décision, quant au fond de l'affaire, a été déjà rendue par le président de la ville. Toutefois, dans la mesure où celle-ci concernait seulement une partie du terrain, l'autorité en cause avait omis de fixer le délai pour rendre une décision concernant le reste du terrain. Par conséquent, le préfet fixa au président de la ville un délai (jusqu'au 30 août 2002) pour statuer. La décision à cet égard fut toutefois rendue par ce dernier le 2 avril 2003, la requérante s'étant vue restituer une partie du terrain.
Le 5 juillet 2002, le préfet confirma la décision du président de la ville du 10 mai 2002. Le 8 août 2002, la requérante interjeta appel de cette décision.
Le 3 avril 2003, la requérante demanda au tribunal de statuer dans les meilleurs délais sur la demande du fait de l'âge avancé de l'intéressée.
Le 28 juillet 2004, le tribunal régional administratif rejeta l'appel de la requérante.
L'intéressée ne se pourvut pas en cassation.
Invoquant l'article 6 § 1 de la Convention, la requérante dénonce la durée de la procédure.
Elle allègue également la violation de l'article
1 du Protocole n1 à la Convention, dans la mesure où il a été porté atteinte à son droit de propriété à la suite d'une procédure inéquitable.
A.
La durée de la procédure
La requérante dénonce la durée de la procédure. Elle invoque l'article
6
§
1, dont le passage pertinent en l'espèce dispose
:
Article 6 § 1
«
Toute personne a droit à ce que sa cause soit entendue (...) dans un délai raisonnable, par un tribunal (...) qui décidera (...) des contestations sur ses droits et obligations de caractère civil (...)
»
Par une lettre du 3 septembre 2008, le Gouvernement a informé la Cour qu'il entendait faire une déclaration unilatérale tendant à résoudre la question soulevée par cette partie de la requête. Il a en outre invité la Cour à rayer l'affaire du rôle en vertu de l'article 37 de la Convention.
La déclaration se lit ainsi
:
«
Le gouvernement déclare – au moyen de la présente déclaration unilatérale – qu'il reconnaît la durée excessive de la procédure interne engagée par la requérante.
Le Gouvernement déclare être prêt à verser à la requérante au titre de la satisfaction équitable la somme de 18
000 PLN, montant qu'il considère comme raisonnable au vu de la jurisprudence de la Cour. Cette somme qui couvrira tout préjudice matériel et moral ainsi que les frais et dépens, ne sera soumise à aucun impôt. Elle sera payable dans les trois mois suivant la date de la notification de la décision de la Cour rendue conformément à l'article 37 § 1 de la Convention européenne des droits de l'Homme. A défaut de règlement dans ledit délai, le Gouvernement s'engage à verser, à compter de l'expiration de celui-ci et jusqu'au règlement effectif de la somme en question, un intérêt simple à un taux égal à celui de la facilité de prêt marginal de la Banque centrale européenne, augmenté de trois points de pourcentage.
....
Le Gouvernement invite respectueusement la Cour à dire que la poursuite de l'examen de la requête n'est plus justifiée et à la rayer du rôle en vertu de l'article 37 § 1 (c) de la Convention.
»
(...)
Par une lettre du 20 octobre 2008, la requérante a fait savoir que la somme offerte par le Gouvernement dans sa déclaration lui paraissait inacceptable.
La Cour rappelle que l'article 37 de la Convention dispose que, à tout moment de la procédure, la Cour peut décider de rayer une requête du rôle lorsque les circonstances permettent de tirer l'une des conclusions exposées aux alinéas a), b) ou c) du paragraphe 1 de cet article. En particulier, l'article 37 § 1 c) autorise la Cour à rayer une requête du rôle lorsque
:
«
pour tout autre motif dont [elle] constate l'existence, il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de la requête.
».
Elle rappelle aussi que, dans certaines circonstances, elle peut rayer une requête ou une partie de la requête du rôle en vertu de l'article 37 § 1 c) de la Convention sur la base d'une déclaration unilatérale du gouvernement défendeur même si le requérant souhaite que l'examen de l'affaire se poursuive.
En pareil cas, pour déterminer si elle doit rayer la requête du rôle, la Cour examine attentivement la déclaration à la lumière des principes se dégageant de sa jurisprudence, en particulier de l'arrêt
Tahsin Acar
(
Tahsin Acar c. Turquie
[GC], n
o
WAZA Spółka z o.o. c.
Pologne
(déc.), n
o
11602/02, 26 juin 2007, et
Sulwińska c. Pologne
(déc.), n
o
28953/03).
La Cour a établi dans un certain nombre d'affaires, notamment des affaires dirigées contre la Pologne, sa pratique concernant les griefs relatifs à la violation du droit à être entendu dans un délai raisonnable (voir, par exemple,
Frydlender c. France
[GC], n
o
Cocchiarella c.
Italie
[GC], n
o
Majewski c. Pologne
, n
o
52690/99, 11 octobre 2005, et
Wende et Kukówka c. Pologne
, n
o
56026/00, 10 mai 2007).
Compte tenu de la nature des concessions que renferme la déclaration du Gouvernement ainsi que du montant de l'indemnité proposée – qui cadre avec les sommes octroyées dans des affaires analogues – la Cour estime qu'il ne se justifie plus de poursuivre l'examen de cette partie de la requête (article
37 § 1 c) de la Convention).
En outre, eu égard à ce qui précède, et en particulier à l'existence d'une jurisprudence claire et abondante sur la question posée en l'espèce, elle considère que le respect des droits de l'homme garantis par la Convention et ses protocoles n'exige pas qu'elle poursuive l'examen de cette partie de la requête (article 37 § 1
in fine
).
Dès lors, il y a lieu de rayer cette partie de la requête du rôle.
B.
Grief tiré de l'article 1 du Protocole n
o
1
La requérante se plaint également de l'atteinte à son droit de propriété à la suite d'une procédure inéquitable.
La Cour constate toutefois que la requérante n'a pas épuisé les voies de recours à sa disposition en droit polonais, au sens de l'article 35 § 1 de la Convention puisqu'elle ne s'est pas pourvue en cassation de la décision du tribunal régional administratif du 28 juillet 2004. Il convient donc de déclarer le grief irrecevable.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Prend acte
des termes de la déclaration du gouvernement défendeur et des modalités prévues pour assurer le respect des engagements qu'elle comporte
;
Décide
, en vertu de l'article 37 § 1 c) de la Convention, de rayer l'affaire du rôle pour autant qu'elle concerne le grief tiré de l'article 6
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Fatoș Aracı
Nicolas Bratza
Greffière adjointe
Président