CtEDO 06.01.2009 Auto

BEJAN v. MOLDOVA

RESPONDENT
MDA
HOTĂRÂRE
06.01.2009
Pe scurt
Instanță
CtEDO
Concluzie
Struck out of the list
RĂSFOIEȘTE: CtEDO · 2009
DESCARCĂ: PDF · DOCX 🔒 Pro
Citează această cauză
BEJAN v. MOLDOVA (CtEDO, 2009)
HUDOC · oficial

Cea decizia nr. 5822/04 de Anton BEJAN împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 6 ianuarie 2009 ca Camera compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 28 ianuarie 2004, având în vedere declarația depusă de Guvernul în cauză care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Anton Bejan, este un național moldovenesc născut în 1960 și locuiește în Chișinău. El a fost reprezentat în fața Curții de dl Vitalie Iordachi, un avocat practicant în Chișinău. Guvernul moldoven („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Grosu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Între 1 noiembrie 1983 și 14 mai 1990, reclamantul a fost un angajat al Ministerului Internului („Ministrul”). Între 1990 și 2002 reclamantul a fost ales în Parlament și apoi a fost judecător. La 19 februarie 2002, el a solicitat Ministerului să-l reintegreze. După refuzul Ministerului, a luat o acțiune de reintegrare, recunoașterea seniorității sale pentru perioada biroului său electiv și plata salariului începând cu 19 februarie 2002. Prin o hotărâre finală din 15 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a hotărât în favoarea reclamantului și a ordonat Ministerului să-l reintegreze, să includă perioada între 1990 și 2002 în calculul seniorității sale și să plătească salariul actual de 7.978 lei moldoveni (MDL) (echivalentul de 510 euro (EUR) la momentul respectiv). La 19 noiembrie 2003, reclamantul a trimis hotărârea Ministerului pentru aplicarea măsurilor. La 10 decembrie 2003, un judecător a ordonat ca Ministerul să-l execute în termen de cinci zile. Deoarece Ministerul nu a respectat, la 17 decembrie 2003, judecătorul a depus o acțiune la Curtea de District Centru cerând ca sancțiunile să fie luate împotriva Ministrului Internului pentru neexecutarea unei hotărâri finale. Rezultatul procedurii este necunoscut. La 26 decembrie 2003, Ministrul Internului a pus în aplicare hotărârea în partea referitoare la reintegrarea și recunoașterea persoanei sale de antiguitate. În urma unei cereri ale reclamantului, în aceeași dată, ministrul a emis o decizie și l-a respins. La 22 iulie 2004, Ministerul a plătit reclamantul MDL 7.978. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că dreptul său de acces la instanță a fost încălcat de aplicarea tardivă a hotărârii din 15 octombrie 2003. La 3 decembrie 2007, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor legate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul]: Recunoaște că a existat o ingerință în drepturile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a executării tardive a hotărârii din 15 octombrie 2003. [...] ofera sa plateasca [la dl Anton Bejan] 1.100 lei moldovenesc (66 euro) in ceea ce privește prejudiciu material, 500 euro in ceea ce privește prejudiciile morale și 900 euro in ceea ce privește costurile si cheltuielile suportate in favoarea Curtei. Alte cheltuieli vor fi rambursate la prezentarea documentelor justificative. Sumele vor fi plătite în termen de trei luni de la data deciziei luate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de a anula cererea.” Reclamantul solicită Curții să respingă propunerea Guvernului pe baza faptului că dorește ca examinarea cazului său să continue și să dispună de o hotărâre. În special, el susține că prejudiciile materiale ar trebui evaluate la 88,3, prejudiciu moral la 2.000 EUR și costuri și cheltuieli la 1.200 EUR. Curtea remarcă, la început, că părțile nu au putut conveni cu privire la termenii unei soluții prietenoase a cauzei. 2 din Convenție, negocierile de decontare prietenoasă sunt confidențiale și art. 62 § 2 din Regulamentul Curții prevede în continuare că nicio comunicare scrisă sau orală și nicio ofertă sau concesiune făcută în cadrul încercării de a asigura o soluționare prietenoasă nu pot fi menționate sau invocate în proceduri de litigiu. Cu toate acestea, declarația a fost făcută de Guvern în afara cadrului negocierilor de stabilire prietenoasă. Curtea remarcă că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea să scoată un caz din lista sa, în special în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. art. 37 § 1 în amendă include prevederea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză.” Curtea constată, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003 VI, și Melnic c. Moldova , nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006). În ceea ce privește circumstanțele cazului instant, Curtea constată că în mai multe cazuri a specificat natura și extinderea obligațiilor care iese în favoarea statului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în ceea ce privește obligația de a executa hotărârile finale (a se vedea, printre multe altele, Prodan v. Moldova , nr. 49806/99, CEDO 2004 III (extracte); Luntre și alții c. Moldova , nos 2916/02, 21960/02, 21951/02, 21941/02, 211933/02, 20491/02, 2676/02, 23594/02, 21956/02, 21953/02, 21943/02, 21943/02 și 219445/02, 15 iunie 2004). În cazul în care Curtea a constatat o încălcare a acestor articole a acordat o satisfacție echitabilă, valoarea care depinde de caracteristicile specifice ale cauzei. Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația unilaterală a Guvernului, precum și cantitatea de compensare propusă (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu premiile Curții în cazuri similare, a se vedea Ungureanu c. Moldova , nr. 27568/02, § 39, 6 septembrie 2007), Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar , citat mai sus, și Meriakri c. Moldova ((striking off), nr. 53487/99, 1 martie 2005). Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate: în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
Sursă