Cea decizia nr. 5822/04 de Anton BEJAN împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 6 ianuarie 2009 ca Camera compusă din: Nicolas Bratza, Președintele, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători și Fatoș Aracı, secretar adjunct al secțiunii Având în vedere cererea depusă la 28 ianuarie 2004, având în vedere declarația depusă de Guvernul în cauză care solicită Curții să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului, după deliberare, hotărăște după cum urmează: Reclamantul, dl Anton Bejan, este un național moldovenesc născut în 1960 și locuiește în Chișinău. El a fost reprezentat în fața Curții de dl Vitalie Iordachi, un avocat practicant în Chișinău. Guvernul moldoven („Guvernul”) a fost reprezentat de agentul lor, dl Grosu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Între 1 noiembrie 1983 și 14 mai 1990, reclamantul a fost un angajat al Ministerului Internului („Ministrul”). Între 1990 și 2002 reclamantul a fost ales în Parlament și apoi a fost judecător. La 19 februarie 2002, el a solicitat Ministerului să-l reintegreze. După refuzul Ministerului, a luat o acțiune de reintegrare, recunoașterea seniorității sale pentru perioada biroului său electiv și plata salariului începând cu 19 februarie 2002. Prin o hotărâre finală din 15 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a hotărât în favoarea reclamantului și a ordonat Ministerului să-l reintegreze, să includă perioada între 1990 și 2002 în calculul seniorității sale și să plătească salariul actual de 7.978 lei moldoveni (MDL) (echivalentul de 510 euro (EUR) la momentul respectiv). La 19 noiembrie 2003, reclamantul a trimis hotărârea Ministerului pentru aplicarea măsurilor. La 10 decembrie 2003, un judecător a ordonat ca Ministerul să-l execute în termen de cinci zile. Deoarece Ministerul nu a respectat, la 17 decembrie 2003, judecătorul a depus o acțiune la Curtea de District Centru cerând ca sancțiunile să fie luate împotriva Ministrului Internului pentru neexecutarea unei hotărâri finale. Rezultatul procedurii este necunoscut. La 26 decembrie 2003, Ministrul Internului a pus în aplicare hotărârea în partea referitoare la reintegrarea și recunoașterea persoanei sale de antiguitate. În urma unei cereri ale reclamantului, în aceeași dată, ministrul a emis o decizie și l-a respins. La 22 iulie 2004, Ministerul a plătit reclamantul MDL 7.978. COMPLAINTS Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că dreptul său de acces la instanță a fost încălcat de aplicarea tardivă a hotărârii din 15 octombrie 2003. La 3 decembrie 2007, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea rezolvării chestiunilor legate de cerere. Ei au solicitat în continuare Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție. Declarația prevăzută după cum urmează: „Guvernul]: Recunoaște că a existat o ingerință în drepturile reclamantului în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție ca urmare a executării tardive a hotărârii din 15 octombrie 2003. [...] ofera sa plateasca [la dl Anton Bejan] 1.100 lei moldovenesc (66 euro) in ceea ce privește prejudiciu material, 500 euro in ceea ce privește prejudiciile morale și 900 euro in ceea ce privește costurile si cheltuielile suportate in favoarea Curtei. Alte cheltuieli vor fi rambursate la prezentarea documentelor justificative. Sumele vor fi plătite în termen de trei luni de la data deciziei luate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului de a anula cererea.” Reclamantul solicită Curții să respingă propunerea Guvernului pe baza faptului că dorește ca examinarea cazului său să continue și să dispună de o hotărâre. În special, el susține că prejudiciile materiale ar trebui evaluate la 88,3, prejudiciu moral la 2.000 EUR și costuri și cheltuieli la 1.200 EUR. Curtea remarcă, la început, că părțile nu au putut conveni cu privire la termenii unei soluții prietenoase a cauzei. 2 din Convenție, negocierile de decontare prietenoasă sunt confidențiale și art. 62 § 2 din Regulamentul Curții prevede în continuare că nicio comunicare scrisă sau orală și nicio ofertă sau concesiune făcută în cadrul încercării de a asigura o soluționare prietenoasă nu pot fi menționate sau invocate în proceduri de litigiu. Cu toate acestea, declarația a fost făcută de Guvern în afara cadrului negocierilor de stabilire prietenoasă. Curtea remarcă că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) litera (a), (b) sau (c). art. 37 § 1 litera (c) permite Curtea să scoată un caz din lista sa, în special în cazul în care: „pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat continuarea examinării cererii”. art. 37 § 1 în amendă include prevederea că: „Cu toate acestea, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenția și în Protocolurile în cauză.” Curtea constată, de asemenea, că, în anumite circumstanțe, aceasta poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) din Convenție pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului. În acest scop, Curtea va examina cu atenție declarația având în vedere principiile care iese din jurisprudența sa, în special hotărârea Tahsin Acar (a se vedea Tahsin Acar c. Turcia , [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, CEDO 2003 VI, și Melnic c. Moldova , nr. 6923/03, §§ 22-25, 14 noiembrie 2006). În ceea ce privește circumstanțele cazului instant, Curtea constată că în mai multe cazuri a specificat natura și extinderea obligațiilor care iese în favoarea statului contestat în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție și al articolului 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție în ceea ce privește obligația de a executa hotărârile finale (a se vedea, printre multe altele, Prodan v. Moldova , nr. 49806/99, CEDO 2004 III (extracte); Luntre și alții c. Moldova , nos 2916/02, 21960/02, 21951/02, 21941/02, 211933/02, 20491/02, 2676/02, 23594/02, 21956/02, 21953/02, 21943/02, 21943/02 și 219445/02, 15 iunie 2004). În cazul în care Curtea a constatat o încălcare a acestor articole a acordat o satisfacție echitabilă, valoarea care depinde de caracteristicile specifice ale cauzei. Având în vedere natura admiterilor conținute în declarația unilaterală a Guvernului, precum și cantitatea de compensare propusă (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu premiile Curții în cazuri similare, a se vedea Ungureanu c. Moldova , nr. 27568/02, § 39, 6 septembrie 2007), Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 § 1 litera (c)) (a se vedea, pentru principiile relevante, Tahsin Acar , citat mai sus, și Meriakri c. Moldova ((striking off), nr. 53487/99, 1 martie 2005). Având în vedere toate considerațiile de mai sus, Curtea este convinsă că respectul drepturilor omului, astfel cum este definit în Convenție și în Protocolurile sale, nu impune să continue examinarea cererii (art. 37 § 1 în amendă Prin urmare, aceaceasta ar trebui eliminată din listă. Din aceste motive, Curtea ia notă în unanimitate: în ceea ce privește termenii declarației guvernului contestat și modalitățile de asigurare a respectării întreprinderilor menționate în acest articol; hotărăște să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Fatoș Aracı Nicolas Bratza Președintele adjunct al grefierului
Application no. 5822/04
by Anton BEJAN
against Moldova
The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 6
January 2009 as a Chamber composed of:
Nicolas Bratza,
President,
Lech Garlicki,
Ljiljana Mijović,
David Thór Björgvinsson,
Ján Šikuta,
Päivi Hirvelä,
Mihai Poalelungi,
judges,
and Fatoș Aracı,
Deputy
Section Registrar
,
Having regard to the above application lodged on 28 January 2004,
Having regard to the declaration submitted by the respondent Government requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant's reply thereto,
Having deliberated, decides as follows:
The applicant, Mr Anton Bejan, is a Moldovan national who was born in 1960 and lives in Chișinău. He was represented before the Court by Mr
Vitalie Iordachi, a lawyer practising in Chișinău. The Moldovan Government (“the Government”) were represented by their Agent, Mr
V.
Grosu.
The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows.
Between 1 November 1983 and 14 May 1990 the applicant was an employee of the Ministry of the Interior (“the Ministry”).
Between 1990 and 2002 the applicant was elected to Parliament and then served as a judge.
On 19 February 2002 he requested the Ministry to reinstate him. Following the Ministry's refusal, he brought an action seeking reinstatement, the recognition of his seniority for the period of his elective office and payment of salary from 19 February 2002.
By a final judgment of 15 October 2003 the Supreme Court of Justice ruled in favour of the applicant and ordered the Ministry to reinstate him, to include the period between 1990 and 2002 in the calculation of his seniority and to pay his outstanding salary of 7,978 Moldovan lei (MDL) (the equivalent of 510 euros (EUR) at the time).
On 19 November 2003 the applicant sent the judgment to the Ministry for enforcement.
On 10 December 2003 a bailiff ordered the Ministry to enforce it within five days. Since the Ministry did not comply, on 17 December 2003 the bailiff lodged an action with the Centru District Court requesting that sanctions be taken against the Minister of the Interior for non-enforcement of a final judgment. The outcome of the proceedings is unknown.
On 26 December 2003 the Minister of the Interior enforced the judgment in the part relating to the applicant's reinstatement and recognition of his seniority. Following a request of the applicant, on the same date the Minister issued a decision and dismissed him.
On 22 July 2004 the Ministry paid the applicant MDL 7,978.
The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that his right of access to court had been breached by the belated enforcement of the judgment of 15 October 2003.
The applicant also alleged that the belated enforcement had violated his right to protection of property guaranteed by Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention.
On 3 December 2007 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the application. They further requested the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.
The declaration provided as follows:
“[The Government]:
Recognise that there has been an interference with the applicant's rights under Article 6 § 1 and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention as a result of the belated enforcement of the judgment of 15 October 2003.
[...] offer to pay [to Mr Anton Bejan] 1,100 Moldovan lei (66 euros) in respect of pecuniary damage, 500 euros in respect of non-pecuniary damage and 900 euros in respect of costs and expenses incurred before the Court. Other expenses will be reimbursed on presentation of justifying documents.
The sums will be payable within three months of the date of a decision taken by the European Court of Human Rights to strike the application out.”
The applicant requested the Court to reject the Government's proposal on the basis that he wanted the examination of his case to continue and to have a judgment delivered. In particular he claimed that the pecuniary damage should be assessed at EUR 88.3, non-pecuniary damage at EUR 2,000 and costs and expenses at EUR 1,200.
The Court observes at the outset that the parties were unable to agree on the terms of a friendly settlement of the case. It notes that, under Article
38 §
2 of the Convention, friendly settlement negotiations are confidential and that Rule 62 § 2 of the Rules of Court further stipulates that no written or oral communication and no offer or concession made in the framework of the attempt to secure a friendly settlement may be referred to or relied on in contentious proceedings.
However, the declaration was made by the Government outside the framework of the friendly-settlement negotiations.
The Court notes that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article. Article 37 § 1 (c) enables the Court to strike a case out of its list in particular if:
“for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”.
Article 37 § 1
in fine
includes the proviso that:
“However, the Court shall continue the examination of the application if respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto so requires.”
The Court also notes that under certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1 (c) of the Convention on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued. To this end, the Court will examine the declaration carefully in the light of the principles emerging from its case-law, in particular
the
Tahsin Acar
judgment (see
Tahsin Acar v.
Turkey
, [GC], no. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003
‑
VI, and
Melnic v.
Moldova
, no. 6923/03, §§ 22-25, 14 November 2006).
As to the circumstances of the instant case, the Court notes that it has specified in a number of cases the nature and extent of the obligations which arise for the respondent State under Article 6 § 1 of the Convention and Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention as regards the obligation to enforce final judgments (see, among many others,
Prodan v. Moldova
, no.
‑
III (extracts);
Luntre and Others v. Moldova
, nos.
2916/02, 21960/02, 21951/02, 21941/02, 21933/02, 20491/02, 2676/02, 23594/02, 21956/02, 21953/02, 21943/02, 21947/02 and 21945/02, 15
June 2004). Where the Court has found a breach of these Articles it has awarded just satisfaction, the amount of which depended on the particular features of the case.
Having regard to the nature of the admissions contained in the Government's unilateral declaration, as well as the amount of compensation proposed (which can be considered reasonable in comparison with the Court's awards in similar cases, see
Ungureanu v. Moldova
, no. 27568/02, §
39, 6 September 2007), the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1 (c)) (see, for the relevant principles,
Tahsin Acar
, cited above, and
Meriakri v. Moldova
((striking out), no. 53487/99, 1
March
2005).
In the light of all the above considerations, the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1
in fine
).
Accordingly it should be struck out of the list.
For these reasons, the Court unanimously:
Takes note
of the terms of the respondent Government's declaration and of the modalities for ensuring compliance with the undertakings referred to therein;
Decides
to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention.
Fatoș Aracı
Nicolas Bratza
Deputy Registrar
President