Lazo împotriva Republicii Moldova

Cea decizia nr. 45602/07 de către Svetlana LAZO împotriva Moldovei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (a patra secțiune), care a stat la 16 martie 2010 ca Cameră compusă din: Nicolas Bratza, Președinte, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judecători, Lawrence Early, grefierul secțiunii având în vedere cererea depusă la 22 octombrie 2007, având în vedere declarația depusă de Guvernul contestat la 31 martie 2009 cere Curtea să elimine cererea din lista cazurilor și răspunsul reclamantului la aceasta, având în vedere declarația suplimentară depusă de Guvernul contestat la 28 octombrie 2009, După deliberare, hotărăște după cum urmează: FACTELE Reclamantul, dna Svetlana Lazo, este un național moldovenesc născut în 1956 și locuiește în Chișinău.

Ea este reprezentată în fața Curții de către dna Hanganu, avocat care practică în Chișinău. Guvernul moldovenesc (“ Guvernul”) este reprezentat de agentul lor, dl V. Grosu. Faptele cazului, astfel cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate după cum urmează. Reclamantul a inițiat proceduri împotriva angajatorului ei, Ministerul Educației, în căutarea reintegrării în poziția ei și a prejudiciilor pecuniare pentru perioada de inactivitate forțată. Prin o hotărâre finală din 23 mai 2007, Curtea Supremă de Justiție a constatat în favoarea reclamantului și a ordonat angajatorului să o reintegreze. De asemenea, a acordat 19.365 lei moldoveni (MDL) în prejudiciu material, 1.383 MDL în prejudiciu moral și 681 MDL pentru costuri și cheltuieli (echivalentul total al premiului în euro (EUR) era de 1,273 la momentul respectiv).

În ciuda încercărilor reclamantului de a obține executarea, hotărârea finală în favoarea ei nu a fost pusă în aplicare până la 1 august 2008. COMPLAINTE Reclamantul s-a plâns în temeiul articolului 6 § 1 din Convenție că dreptul ei de acces la instanță a fost încălcat de aplicarea întârziere a hotărârii finale în favoarea ei. Reclamantul a susținut, de asemenea, că întârzierea executării hotărârii finale în favoarea ei și-a încălcat dreptul de protecție a proprietăților în conformitate cu art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție. Reclamantul a susținut, de asemenea, că nu a avut la dispoziția ei un remediu eficace pentru plângerile sale în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 din Protocol No.1 la Convenție, astfel cum se prevede la art. 13 din Convenție.

DREPTUL Prin scrisoarea din 20 noiembrie 2008 reprezentantul reclamantului a informat Curții că hotărârea finală în favoarea ei a fost executată în mai multe tranșe la 14 decembrie 2007 (MDL 3.524), 23 ianuarie 2008 (MDL 11.997 și MDL 9.771), 5 februarie 2008 (MDL 11.299) și 1 În plus, ea informează Curtea că, în decembrie 2007, Curtea de District Buiucani a examinat cererile reclamantei privind compensarea pentru prejudiciu material și moral care rezultă din neexecuția hotărârii din 23 mai 2007 și a acordat 17 923 de MDL în prejudiciu material, MDL 7 000 în prejudiciu moral și 7,000 MDL pentru costuri și cheltuieli (echivalentul total al premiului în euro (EUR) a fost de 1,839 la momentul respectiv).

Reclamantul a menținut afirmațiile sale privind prejudiciile morale care rezultă din executarea întârziere a hotărârii finale în favoarea ei. Cu toate acestea, ea a recunoscut că suma compensației ar trebui redusă din cauza executării integrale a hotărârii finale. Prin scrisoarea din 19 februarie 2009, Guvernul a informat Curtea că propunea să facă o declarație unilaterală în vederea soluționării problemelor planteate de cerere. Guvernul a recunoscut că a existat o încălcare a drepturilor reclamantului garantate de Convenția și că compensarea pentru prejudiciu moral trebuie plătită reclamantului. Guvernul a oferit să plătească 400 EUR, solicitând Curtea să elimine cererea în conformitate cu art. 37 din Convenție.

Prin scrisoarea din 3 aprilie 2009 reclamantul a exprimat opinia că suma menționată în declarația guvernamentală este inacceptabil de scăzută. La 11 mai 2009, Curtea a comunicat o plângere suplimentară formulată de reclamant în temeiul articolului 13 din Convenția. Prin scrisoarea din 15 iunie 2009, Guvernul a contestat faptul că a existat o încălcare a articolului 13 din Convenție. Cu toate acestea, prin scrisoarea din 28 octombrie 2009, Guvernul a modificat declarația anterioară prin recunoașterea, în plus, a unei încălcări a articolului 13 din Convenție. Curtea reamintește că art. 37 din convenție prevede că, în orice etapă a procedurii, poate decide să scoată o cerere din lista sa de cazuri în cazul în care circumstanțele conduc la una dintre concluziile menționate la alineatul (1) literele (a), (b) sau (c) din respectivul articol.

„pentru orice alt motiv stabilit de Curte, nu mai este justificat să continue examinarea cererii”. De asemenea, aceasta reamintește că, în anumite circumstanțe, poate elimina o cerere în temeiul articolului 37 § 1 litera (c) pe baza unei declarații unilaterale de către un guvern contestat, chiar dacă reclamantul dorește să continue examinarea cazului.

Având în vedere natura admiterilor conținute în declarațiile guvernului din 19 februarie și 28 octombrie 2009, precum și cuantumul compensației propus – care este în conformitate cu sumele acordate în cazuri similare – Curtea consideră că nu mai este justificat continuarea examinării cererii (art. 37 alineatul (1) litera (c). În plus, având în vedere considerentele de mai sus și, în special, având în vedere jurisprudența clară și extinsă privind acest subiect (a se vedea Ungureanu c. Moldova , nr. 27568/02, § 39, 6 septembrie 2007), Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului, astfel cum este definită în Convenția și în Protocolul respectiv, nu solicită continuarea examinării cererii (art. 37 § în amendă În consecință, aceaceasta ar trebui eliminată din listă.

Din aceste motive, Curtea ia act în unanimitate de termenele declarațiilor guvernului contestat din 19 februarie și 28 octombrie 2009; decide să scoată aplicarea din lista sa de cazuri în conformitate cu art. 37 § 1 litera (c) din Convenție. Lawrence Early Nicolas Bratza Registrar Președintele

FOURTH SECTION

DECISION Application no. 45602/07 by Svetlana LAZO against Moldova The European Court of Human Rights (Fourth Section), sitting on 16 March 2010 as a Chamber composed of: Nicolas Bratza, President, Lech Garlicki, Ljiljana Mijović, David Thór Björgvinsson, Ján Šikuta, Päivi Hirvelä, Mihai Poalelungi, judges, Lawrence Early, Section Registrar , Having regard to the above application lodged on 22 October 2007, Having regard to the declaration submitted by the respondent Government on 31 March 2009 requesting the Court to strike the application out of the list of cases and the applicant’s reply thereto, Having regard to the additional declaration submitted by the respondent Government on 28 October 2009, Having deliberated, decides as follows: THE FACTS The applicant, Ms Svetlana Lazo, is a Moldovan national who was born in 1956 and lives in Chișinău.

She is represented before the Court by Ms J. Hanganu, a lawyer practising in Chișinău. The Moldovan Government (“the Government”) are represented by their Agent, Mr V. Grosu. The facts of the case, as submitted by the parties, may be summarised as follows. The applicant initiated proceedings against her employer, the Ministry of Education, seeking reinstatement in her position and pecuniary damage for the period of forced inactivity. By a final judgment dated 23 May 2007 the Supreme Court of Justice found in the applicant’s favour and ordered the employer to reinstate her. It also awarded her 19,365 Moldovan lei (MDL) in pecuniary damage, MDL 1,383 in non-pecuniary damage and MDL 681 for costs and expenses (the overall award’s equivalent in euro (EUR) was 1,273 at the time).

Despite attempts by the applicant to obtain enforcement, the final judgment in her favour was not enforced until 1 August 2008. COMPLAINTS 1. The applicant complained under Article 6 § 1 of the Convention that her right of access to court had been violated by the late enforcement of the final judgment in her favour. 2. The applicant also alleged that the late enforcement of the final judgment in her favour had violated her right to protection of property as guaranteed by Article 1 of Protocol No. 1 to the Convention. 3. The applicant also alleged that she did not have at her disposal an effective remedy for her complaints under Article 6 § 1 and Article 1 of Protocol No.1 to the Convention, as required by Article 13 of the Convention.

THE LAW By letter of 20 November 2008 the applicant’s representative informed the Court that the final judgment in her favour had been enforced in several instalments on 14 December 2007 (MDL 3,524), 23 January 2008 (MDL 11,997 and MDL 9,771), 5 February 2008 (MDL 11,299) and 1 August 2008 (MDL 1,383). In addition, she informed the Court that on 7 December 2007 the Buiucani District Court had examined the applicant’s claims concerning compensation for pecuniary and non-pecuniary damage arising from the non-enforcement of the judgment of 23 May 2007 and had awarded her MDL 17,923 in pecuniary damage, MDL 7,000 in non-pecuniary damage and MDL 7,000 for costs and expenses (the overall award’s equivalent in euro (EUR) was 1,839 at the time).

The applicant maintained her claims concerning non-pecuniary damage arising from the late enforcement of the final judgment in her favour. However, she acknowledged that the amount of compensation should be reduced on account of the full enforcement of the final judgment. By letter of 19 February 2009 the Government informed the Court that they proposed to make a unilateral declaration with a view to resolving the issues raised by the application. The Government acknowledged that there had been a violation of the applicant’s rights guaranteed by the Convention and that compensation for non-pecuniary damage had to be paid to the applicant. The Government offered to pay EUR 400, requesting the Court to strike out the application in accordance with Article 37 of the Convention.

By letter of 3 April 2009 the applicant expressed the view that the sum mentioned in the Government’s declaration was unacceptably low. On 11 May 2009 the Court communicated an additional complaint raised by the applicant under Article 13 of the Convention. By letter of 15 June 2009 the Government disputed the fact that there had been a violation of Article 13 of the Convention. However, by letter of 28 October 2009 the Government amended the previous declaration by acknowledging in addition a breach of Article 13 of the Convention. The Court recalls that Article 37 of the Convention provides that it may at any stage of the proceedings decide to strike an application out of its list of cases where the circumstances lead to one of the conclusions specified under (a), (b) or (c) of paragraph 1 of that Article.

Article 37 § 1 (c) enables the Court in particular to strike a case out of its list if: “for any other reason established by the Court, it is no longer justified to continue the examination of the application”. It also recalls that in certain circumstances, it may strike out an application under Article 37 § 1(c) on the basis of a unilateral declaration by a respondent Government even if the applicant wishes the examination of the case to be continued.

Having regard to the nature of the admissions contained in the Government’s declarations of 19 February and 28 October 2009, as well as the amount of compensation proposed – which is consistent with the amounts awarded in similar cases – the Court considers that it is no longer justified to continue the examination of the application (Article 37 § 1(c). Moreover, in light of the above considerations, and in particular given the clear and extensive case-law on the topic (see Ungureanu v. Moldova , no. 27568/02, § 39, 6 September 2007), the Court is satisfied that respect for human rights as defined in the Convention and the Protocols thereto does not require it to continue the examination of the application (Article 37 § 1 in fine ). Accordingly, it should be struck out of the list.

For these reasons, the Court unanimously Takes note of the terms of the respondent Government’s declarations of 19 February and 28 October 2009; Decides to strike the application out of its list of cases in accordance with Article 37 § 1 (c) of the Convention. Lawrence Early Nicolas Bratza Registrar President