BEJAN v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

Cererea nr. 5822/04

depusă de Anton BEJAN

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 6 ianuarie 2009, în cadrul unei camere compuse din:

Nicolas Bratza,

Președinte,

Lech Garlicki,

Ljiljana Mijović,

David Thór Björgvinsson,

Ján Šikuta,

Päivi Hirvelä,

Mihai Poalelungi,

judecători,

și

Fatoș Aracı,

Grefier adjunct al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 28 ianuarie 2004,

Având în vedere declarația prezentată de Guvernul pârât, prin care se solicită scoaterea cererii de pe rol, și răspunsul reclamantului la această declarație,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dl Anton Bejan, este un cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1960 și care locuiește în Chișinău. El a fost reprezentat în fața Curții de către dl Vitalie Iordachi, avocat din Chișinău. Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său, dl V. Grosu.

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

În perioada 1 noiembrie 1983 – 14 mai 1990, reclamantul a fost angajat al Ministerului Afacerilor Interne („Ministerul”).

În perioada 1990 – 2002, reclamantul a fost ales deputat în Parlament, iar ulterior a activat în calitate de judecător.

La 19 februarie 2002, el a solicitat Ministerului să-l restabilească în funcție. Ca urmare a refuzului Ministerului, el a inițiat proceduri judiciare, solicitând restabilirea sa în funcție, includerea în vechimea sa de muncă a perioadei cât a deținut funcții elective și achitarea salariului începând cu 19 februarie 2002.

Printr-o hotărâre irevocabilă din 15 octombrie 2003, Curtea Supremă de Justiție a hotărât în favoarea reclamantului, a obligat Ministerul să-l restabilească în funcție, să includă perioada anilor 1990 – 2002 în vechimea sa de muncă și să-i plătească salariul restant în mărime de 7,978 lei moldovenești (MDL) (echivalentul a 510 euro (EUR) la acea dată).

La 19 noiembrie 2003, reclamantul a expediat Ministerului decizia judecătorească pentru executare.

La 10 decembrie 2003, executorul judecătoresc a obligat Ministerul să execute hotărârea judecătorească în termen de cinci zile. Deoarece Ministerul nu s-a conformat, la 17 decembrie 2003 executorul judecătoresc a depus o cerere la Judecătoria Centru, solicitând sancționarea ministrului Afacerilor Interne pentru neexecutarea unei hotărâri judecătorești definitive. Rezultatul acestei proceduri nu este cunoscut.

La 26 decembrie 2003, ministrul Afacerilor Interne a executat decizia judecătorească în partea ce ține de restabilirea în funcție a reclamantului și de recunoașterea vechimii sale în muncă. Ca urmare a cererii reclamantului, la aceeași dată, ministrul a emis o decizie prin care l-a eliberat din funcție.

La 22 iulie 2004, Ministerul i-a plătit reclamantului MDL 7,978.

PRETENȚII

Reclamantul s-a plâns, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției, că dreptul său de acces la justiție a fost încălcat prin executarea întârziată a hotărârii judecătorești definitive din 15 octombrie 2003.

De asemenea, reclamantul s-a plâns că executarea întârziată a dus la încălcarea dreptului său la protecția protecției garantat de articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție.

ÎN DREPT

La 3 decembrie 2007, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală în vederea reglementării chestiunilor abordate în cerere. În continuare, el a solicitat Curții să scoată cererea de pe rol, în temeiul articolului 37 al Convenției.

Declarația prevede următoarele:

„

[Guvernul]:

Recunoaște că a avut loc o ingerință în drepturile reclamantului garantate de articolul 6 § 1 al Convenției și articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție ca urmare a executării întârziate a hotărârii judecătorești din 15 octombrie 2003.

[...] este gata să plătească [dlui Anton Bejan] suma de 1,100 lei moldovenești (66 euro) cu titlu de prejudiciu material, 500 euro cu titlu de prejudiciu moral și 900 euro cu titlu de costuri și cheltuieli angajate în fața Curții. Alte cheltuieli vor fi rambursate la prezentarea documentelor justificative.

Aceste sume vor fi plătite în termen de trei luni de la data adoptării deciziei Curții Europene pentru Drepturile Omului privind scoaterea cererii de pe rol.”

Reclamantul a solicitat Curții să respingă propunerea Guvernului, pe motiv că el dorea continuarea examinării cererii și pronunțarea unei hotărâri. În special, el a pretins că prejudiciul material ar trebui să constituie EUR 88.3, prejudiciul moral – EUR 2,000 iar costurile și cheltuielile – EUR 1,200.

În primul rând, Curtea observă că părțile nu au putut ajunge la o înțelegere privind condițiile reglementării amiabile a cauzei. Ea reamintește că, conform articolului 38 § 2 al Convenției, negocierile privind reglementarea amiabilă a cauzei sunt confidențiale și că articolul 62 § 2 al Regulamentului Curții mai prevede că nicio comunicare scrisă sau orală și nicio ofertă de reglementare făcută în cadrul acestor negocieri nu va putea fi menționată sau invocată în procedura contencioasă. Totuși, această declarație a fost făcută de Guvern în afara negocierilor de reglementare amiabilă.

Curtea notează că articolul 37 al Convenției prevede că

ea poate hotărî, la orice stadiu al procedurii, scoaterea de pe rol a unei cereri, atunci când circumstanțele permit să se tragă una din concluziile specificate la literele (a), (b) sau (c) ale paragrafului 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 (c) dă dreptul Curții să hotărască scoaterea cererii de pe rol, în special:

„pentru orice alt motiv, constatat de Curte, care nu mai justifică continuarea examinării cererii”.

Articolul 37 § 1

in fine

prevede următoarele:

„Totuși, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și prin Protocoalele sale o cere.”

Curtea mai notează că, în anumite circumstanțe, ea poate scoate o cerere de pe rol, în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenției, în baza unei declarații unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește continuarea examinării cauzei.

În acest sens, Curtea va examina cu atenție declarația în lumina principiilor care rezultă din jurisprudența sa, în special din hotărârea

Tahsin Acar

(a se vedea,

Tahsin Acar v. Turkey

, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; și

Melnic v. Moldova

, nr.

6923/03, §§

22-25, 14

noiembrie 2006).

În ceea ce privește circumstanțele acestei cauze, Curtea notează că ea a specificat în câteva cauze caracterul și întinderea obligațiilor care revin statului pârât în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției și al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție în ceea ce privește obligația de a executa hotărârile judecătorești definitive (a se vedea, printre altele,

Prodan v. Moldova

, nr.

49806/99, ECHR 2004

‑

III (extracts);

Luntre and Others v. Moldova

, nr.

2916/02, 21960/02, 21951/02, 21941/02, 21933/02, 20491/02, 2676/02, 23594/02, 21956/02, 21953/02, 21943/02, 21947/02 și 21945/02, 15

iunie 2004). Atunci când Curtea a constatat o violare a acestor articole, ea a acordat o satisfacție echitabilă, mărimea căreia a depins de particularitățile specifice ale cauzei.

Având în vedere caracterul recunoașterii din declarația unilaterală a Guvernului, precum și suma compensației propuse (care poate fi considerată rezonabilă în comparație cu sumele acordate de către Curte în cauze similare, a se vedea

Ungureanu v. Moldova

, nr. 27568/02, §

39, 6 septembrie 2007), Curtea consideră

că nu mai este justificată continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 (c))

(a se vedea, pentru principiile relevante,

Tahsin Acar

, citată mai sus, și

Meriakri v. Moldova

(radiere), nr. 53487/99, 1

martie

2005)).

În lumina celor de mai sus, Curtea conchide că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale nu îi cere continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1

in fine

al Convenției).

Prin urmare, cererea urmează a fi scoasă de pe rol.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Ia notă

de

prevederile declarației Guvernului pârât și de modalitățile de asigurare a respectării angajamentelor la care s-a făcut referire în aceasta;

Decide

să scoată cererea de pe rolul său în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenției.

Fatoș Aracı

Nicolas Bratza

Grefier adjunct

Președinte