RUSU v. MOLDOVA - [Romanian Translation] by the P.A. "Lawyers for Human Rights"

Traducere neoficială a variantei engleze a deciziei,

efectuată de către asociația obștească „Juriștii pentru drepturile omului”

SECȚIUNEA A PATRA

DECIZIE

CU PRIVIRE LA ADMISIBILITATEA

cererii nr. 75646/01

depusă de Ecaterina RUSU

împotriva Republicii Moldova

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (Secțiunea a Patra), întrunită la 17 februarie 2009, în cadrul unei camere compuse din:

Nicolas Bratza,

Președinte,

Lech Garlicki,

Giovanni Bonello,

Ljiljana Mijović,

Ján Šikuta,

Mihai Poalelungi,

Nebojša Vučinić,

judecători,

și Lawrence Early,

Grefier al Secțiunii

,

Având în vedere cererea sus-menționată depusă la 10 august 2001,

Având în vedere declarația prezentată de Guvernul pârât, prin care se solicită scoaterea cererii de pe rol, și răspunsul reclamantului la această declarație,

În urma deliberării, decide următoarele:

ÎN FAPT

Reclamantul, dna Ecaterina Rusu, este un cetățean al Republicii Moldova care s-a născut în anul 1928 și care locuiește în Chișinău.

El a fost reprezentat în fața Curții de către dl

James McSweeney

, avocat din

Dublin

.

Guvernul Republicii Moldova („Guvernul”) a fost reprezentat de către Agentul său la acea dată, dl Vitalie Pârlog.

Faptele cauzei, așa cum au fost prezentate de părți, pot fi rezumate în felul următor.

În anii 1940, familia reclamantului a fost persecutată de către autoritățile sovietice, iar casa lor din Chișinău a fost naționalizată. La o dată nespecificată în anul 1995, reclamantul a intentat o acțiune judiciară împotriva Consiliului municipal Chișinău, solicitând restituirea acesteia.

La 20 decembrie 1995, Judecătoria sectorului Centru a admis cererea lui și a obligat Consiliul municipal să-i restituie casa. Această hotărâre nu a fost contestată și a devenit executorie cincisprezece zile mai târziu.

La 30 ianuarie 1996, Consiliul municipal a emis o decizie, prin care a restabilit dreptul de proprietate al reclamantului asupra casei. Prin aceeași decizie s-a indicat Agenției cadastrului bunurilor imobile să-i elibereze reclamantului un certificat de proprietate. La 30 aprilie 1996, decizia a fost executată.

Deoarece în cele treisprezece apartamente din casă locuiau chiriași și Consiliul municipal nu i-a evacuat, reclamantul a inițiat noi proceduri judiciare. Printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă din 21 iunie 1996, Judecătoria sectorului Centru a obligat Consiliul municipal să evacueze locatarii casei și să acorde acestora locuințe alternative. Hotărârea judecătorească însă a rămas neexecutată.

Reclamantul s-a plâns mai multor autorități, însă nu a putut obține posesia asupra casei sale.

În urma recursului depus de Procurorul General, la 19 septembrie 2001, Curtea Supremă de Justiție a casat hotărârea irevocabilă din 20 decembrie 1995 și a dispus rejudecarea cauzei.

La 10 iunie 2002, Judecătoria sectorului Centru a respins pretențiile reclamantului cu privire la casă.

La 23 octombrie 2002, Tribunalul Chișinău a casat parțial această hotărâre judecătorească, constatând că reclamantul avea dreptul la o parte din casă.

La 6 februarie 2003, Curtea de Apel a casat decizia Tribunalului Chișinău și a menținut hotărârea judecătorească din 10 iunie 2002. Această decizie era irevocabilă.

Ca urmare a comunicării cauzei de către Curte, la 18 ianuarie 2008, Agentul Guvernamental a solicitat Procurorului General să depună la Curtea Supremă de Justiție o cerere prin care să solicite casarea deciziei acesteia din 19 septembrie 2001 și încetarea procedurii în recurs în anulare. El a susținut că casarea unei hotărâri judecătorești irevocabile pronunțată în favoarea reclamantului, ca urmare a recursului în anulare, a încălcat drepturile reclamantului garantate de Convenție.

La o dată nespecificată în anul 2008, adjunctul Procurorului General s-a conformat demersului Agentului Guvernamental. El a depus o cerere de revizuire în temeiul articolului 449 § 1 (g) al Codului de procedură civilă și a indicat că reclamantul și Guvernul intenționau să încheie un acord de reglementare amiabilă.

Printr-o încheiere din 16 iulie 2008, Curtea Supremă de Justiție a respins cererea de revizuire pe motiv că părțile nu au prezentat vreo dovadă privind existența pretinsei reglementări amiabile.

PRETENȚII

Reclamantul a pretins, în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției și articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție, că,

prin neexecutarea în întregime a hotărârii judecătorești definitive din 20 decembrie 1995, a fost încălcat dreptul său de acces la justiție.

Prin scrisoarea sa din 17 martie 2003, reclamantul s-a mai plâns, în temeiul acelorași articole, de casarea ilegală a acestei hotărâri judecătorești de către Curtea Supremă de Justiție la 19 septembrie 2001.

În continuare, reclamantul a susținut că, prin neexecutarea hotărârii judecătorești pronunțată în favoarea sa și imposibilitatea de a locui în propria casă, au fost încălcate drepturile sale garantate de articolele 3 și 8 ale Convenției.

ÎN DREPT

A.

Declarația Guvernului

La 17 noiembrie 2005 și la 2 martie 2006, Guvernul a informat Curtea că a propus să facă o declarație unilaterală cu scopul reglementării chestiunilor abordate în cerere. În continuare, el a solicitat Curții să scoată cererea de pe rol în temeiul articolului 37 al Convenției.

Declarația prevedea următoarele:

„[Guvernul]:

Recunoaște că a avut loc o ingerință în drepturile reclamantului garantate de articolul 6 § 1 al Convenției și articolul 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție ca urmare a neexecutării hotărârii judecătorești din 20 decembrie 1995 până la 19 septembrie 2001, și din 19 septembrie 2001 până în prezent, din cauza casării acesteia de către Curtea Supremă de Justiție [...].

Cu titlu de prejudiciu material, Guvernul se angajează să plătească [dnei Ecaterina Rusu],

în termen de trei luni de la data deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului privind scoaterea cererii de pe rol,

echivalentul valorii casei,.

Cu titlu de prejudiciu moral, Guvernul se angajează să plătească [...],

în termen de trei luni de la data deciziei Curții Europene a Drepturilor Omului privind scoaterea cererii de pe rol,

echivalentul în valută națională al sumei de 6.000 euro.

Cu titlu de costuri și cheltuieli, Guvernul se angajează să plătească 100 euro, precum și alte cheltuieli la prezentarea documentelor justificative.”

Reclamantul a solicitat Curții să respingă propunerea Guvernului, pe motiv că el dorea continuarea examinării cauzei și pronunțarea unei hotărâri. În special, el a pretins că hotărârea nu a fost executată timp de zece ani și că prejudiciul material ar trebui să constituie 805,161 euro (EUR), reprezentând venitul pe care el l-ar fi obținut din închirierea casei. El a mai pretins EUR 110,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 5,675 cu titlu de costuri și cheltuieli.

Curtea observă că părțile nu au putut ajunge la o înțelegere privind condițiile reglementării amiabile a cauzei. Ea notează că, conform articolului 38 § 2 al Convenției, negocierile privind reglementarea amiabilă a cauzei sunt confidențiale și că articolul 62 § 2 al Regulamentului Curții mai prevede că nicio comunicare scrisă sau orală și nicio ofertă de reglementare făcută în cadrul acestor negocieri nu va putea fi menționată sau invocată în procedura contencioasă. Totuși, această declarație a fost făcută de Guvern în afara negocierilor de reglementare amiabilă.

Curtea notează că articolul 37 al Convenției prevede că

ea poate hotărî, la orice stadiu al procedurii, scoaterea de pe rol a unei cereri, atunci când circumstanțele permit să se tragă una din concluziile specificate la literele (a), (b) sau (c) ale paragrafului 1 al acestui articol. Articolul 37 § 1 (c) dă dreptul Curții să hotărască scoaterea cererii de pe rol, în special:

„pentru orice alt motiv, constatat de Curte, care nu mai justifică continuarea examinării cererii”.

Articolul 37 § 1

in fine

prevede următoarele:

„Totuși, Curtea continuă examinarea cererii dacă respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și prin Protocoalele sale o cere.”

Curtea mai notează că, în anumite circumstanțe, ea poate scoate o cerere de pe rol, în temeiul articolului 37 § 1 (c) al Convenției, în baza unei declarații unilaterale a Guvernului pârât, chiar dacă reclamantul dorește continuarea examinării cauzei.

În acest sens, Curtea va examina cu atenție declarația în lumina principiilor care rezultă din jurisprudența sa, în special din hotărârea

Tahsin Acar

(a se vedea,

Tahsin Acar v. Turkey

, [GC], nr. 26307/95, §§ 75-77, ECHR 2003-VI; și

Melnic v. Moldova

, nr.

6923/03, §§

22-25, 14

noiembrie 2006).

Curtea notează că ea a specificat în câteva cauze caracterul și întinderea obligațiilor care revin statului pârât în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției și al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție în ceea ce privește obligația de a executa hotărârile judecătorești definitive și casarea hotărârilor judecătorești irevocabile pronunțată în favoarea reclamanților și dreptul beneficiarului hotărârii judecătorești la protecția proprietății (a se vedea, printre altele,

Prodan v. Moldova

, nr.

49806/99, ECHR 2004

‑

III (extracts);

Luntre and Others v. Moldova

, nr.

2916/02, 21960/02, 21951/02, 21941/02, 21933/02, 20491/02, 2676/02, 23594/02, 21956/02, 21953/02, 21943/02, 21947/02 și 21945/02, 15

iunie 2004;

Roșca v. Moldova

, nr. 6267/02, 22 martie 2005;

Nistas GmbH v. Moldova

, nr. 30303/03, 12 decembrie 2006). Atunci când Curtea a constatat o violare a acestor articole, ea a acordat o satisfacție echitabilă, mărimea căreia a depins de particularitățile specifice ale cauzei.

Curtea notează că pretențiile reclamantului privind casarea hotărârii judecătorești irevocabile din 20 decembrie 1995 ridică chestiuni complicate în ceea ce privește respectarea de către reclamant a termenului de șase luni prevăzut de articolul 35 § 1 al Convenției. În continuare, ea notează că, la 15 iunie 2006, în temeiul articolului 49 §§ 1 și 3 (a) al Regulamentului Curții, Curtea a solicitat părților să-i prezinte dovada valorii de piață a casei în litigiu. Potrivit informației prezentate de către Guvern la 13 iulie 2007, valoarea casei era de 1,271,915 lei moldovenești (EUR 75,809 la acea dată). Reclamantul nu a prezentat dovezi în termenul stabilit de Curte.

Având în vedere caracterul recunoașterii din declarația unilaterală a Guvernului, precum și suma compensației propusă de Guvern (EUR 75,809 cu titlu de prejudiciu material, EUR

6,000 cu titlu de prejudiciu moral și EUR 100 cu titlu de costuri și cheltuieli), Curtea consideră

că nu mai este justificată continuarea examinării cererii (articolul 37 § 1 (c))

(a se vedea, pentru principiile relevante,

Tahsin Acar

, citată mai sus, și

Meriakri v. Moldova

(radiere), nr. 53487/99, 1

martie

2005).

În lumina celor menționate mai sus, Curtea este convinsă că respectarea drepturilor omului garantate prin Convenție și Protocoalele sale nu îi cere continuarea examinării cererii în privința pretențiilor formulate în temeiul articolului 6 § 1 și articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție (articolul 37 § 1

in fine

).

B.

Pretențiile formulate în temeiul articolelor 3 și 8 ale Convenției

În ceea ce privește pretențiile reclamantului formulate în temeiul articolelor 3 și 8 ale Convenției, în lumina tuturor materialelor pe care le deține, și având în vedere chestiunile deplânse ce țin de competența sa, Curtea constată că acestea nu relevă vreo aparență de încălcare a drepturilor și libertăților garantate prin Convenție. Prin urmare, această parte a cererii este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 al Convenției, și urmează a fi respinsă în temeiul articolului 35 § 4 al Convenției.

Din aceste motive, Curtea, în unanimitate,

Ia notă

de

prevederile declarației Guvernului pârât în privința pretențiilor formulate în temeiul articolului 6 § 1 și al articolului 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție și de modalitățile de asigurare a respectării angajamentelor la care s-a făcut referire în aceasta;

Decide

să scoată cererea de pe rolul său în partea ce se referă la pretențiile formulate în temeiul articolului 6 § 1 al Convenției și articolului 1 al Protocolului nr.

1 la Convenție.

Declară

restul cererii inadmisibil.

Lawrence Early

Nicolas Bratza

Grefier

Președinte