Iordachi și alții împotriva Republicii Moldova

Legea din 12 aprilie 1994 privind activitatea operativă de investigații (înainte de modificările din 2003 și 2004) Articolul 2 Sarcinile activității operative de investigații „a) relevarea atentatelor criminale, prevenirea, curmarea, descoperirea infracțiunilor și a persoanelor care le organizează, le comit sau le-au comis, precum și asigurarea compensării daunei cauzate de infracțiune; b) căutarea persoanelor care se ascund de organele de cercetare preliminară, de anchetă penală și de judecată sau care se sustrag de la sancțiunea penală și a celor dispăruți fără urmă; c) colectarea de informații despre evenimentele sau acțiunile care pun în pericol securitatea de stat, militară, economică sau ecologică a Republicii Moldova.” Articolul 4 Baza juridică a activității operative de investigații „(1) Constituția, prezenta lege și alte acte normative adoptate în conformitate cu acestea constituie baza juridică a activității operative de investigații. (2) Organele care exercită activitate operativă de investigații emit în limitele competenței lor, în corespundere cu legislația și de comun acord cu Curtea Supremă de Justiție și Procuratura Generală acte normative departamentale care reglementează organizarea, metodele și tactica efectuării măsurilor operative de investigații.” Actele normative menționate mai sus nu sunt publice. Articolul 5 Respectarea drepturilor și libertăților persoanei în activitatea operativă de investigații „(2) Persoana care consideră că acțiunile organului ce înfăptuiește măsuri operative de investigații au condus la lezarea drepturilor și libertăților sale poate face un recurs împotriva acestor acțiuni în organul ierarhic superior, în Procuratura Generală sau în instanțe judecătorești. (3) Pentru a asigura examinarea deplină și multilaterală a reclamației persoanei față de care au fost aplicate în mod neîntemeiat măsuri operative de investigații, organele care le-au exercitat sînt obligate, la cererea procurorului, să prezinte acestuia toate actele operative de serviciu. Datele despre persoanele care au contribuit în mod confidențial la înfăptuirea măsurilor operative de investigații se prezintă numai la cererea Procurorului General. (4) În cazul cînd organul (persoana oficială) care exercită activitate operativă de investigații încalcă drepturile și interesele legitime ale persoanelor fizice și juridice, organul ierarhic superior sau procurorul sînt obligați să întreprindă măsuri în vederea restabilirii acestor drepturi și interese legitime, compensării daunei cauzate, în conformitate cu legislația.” Articolul 6 Măsurile operative de investigații „(1) Măsurile operative de investigații se înfăptuiesc numai în conformitate cu legislația și numai în cazul cînd pe altă cale este imposibil de a asigura realizarea sarcinilor prevăzute în articolul

(2) În scopul soluționării sarcinilor prevăzute la art.2, organele care exercită activitatea operativă de investigații, respectînd regulile de conspirație, sînt în drept să înfăptuiască:... (l) interceptarea convorbirilor telefonice și a altor convorbiri; ... Măsurile operative de investigații prevăzute la ..., (1), ... se efectuează exclusiv de Ministerul Afacerilor Interne și de Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova în condițiile legii și numai în cazurile în care aceste măsuri sînt necesare pentru asigurarea securității naționale, ordinii publice, bunăstării economice a țării, menținerea ordinii de drept și prevenirea infracțiunilor, ocrotirea sănătății, protejarea moralității ori pentru apărarea drepturilor și libertăților altor persoane… ” Articolul 7 Temeiurile înfăptuirii măsurilor operative de investigații „(1) Temeiurile pentru înfăptuirea măsurilor operative de investigații sînt: a) circumstanțele neclare în legătură cu procesul penal intentat; b) informațiile devenite cunoscute organelor care exercită activitate operativă de investigații: - privind acțiunea contrară legii în curs de pregătire, comitere sau comisă, precum și privind persoanele care o pregătesc, o comit sau au comis-o, dacă datele pentru intentarea procesului penal sînt insuficiente; - privind persoanele care se ascund de organele de urmărire penală sau de judecată ori care se eschivează de la sancțiunea penală; ... c) însărcinările anchetatorului, organului de cercetare penală, indicațiile procurorului sau decizia instanței de judecată în cauzele penale aflate în procedura lor; d) interpelările organelor care exercită activitate operativă de investigații, în temeiurile indicate în prezentul articol… ” Articolul 8 Condițiile și modul de înfăptuire a măsurilor operative de investigații „(1) Înfăptuirea măsurilor operative de investigații ce violează drepturi ocrotite de lege – secretul corespondenței, convorbirilor telefonice și altor convorbiri, comunicațiilor prin telegraf, precum și inviolabilitatea locuinței se admite doar în scopul culegerii informațiilor despre persoanele care pregătesc sau care tentează să comită infracțiuni grave, care comit sau care au comis deja infracțiuni grave și numai cu sancțiunea procurorului, în baza deciziei motivate a unuia din conducătorii organului respectiv… (2) În cazuri ce nu îngăduie amânare și pot genera comiterea unei crime grave, în baza concluziei motivate a unuia din conducătorii organului respectiv care exercită activitatea operativă de investigații, se admite înfăptuirea măsurilor operative de investigații cu înștiințarea procurorului în decurs de 24 de ore. (3) În cazul apariției pericolului pentru viața, sănătatea, proprietatea unor persoane aparte, la cererea lor sau cu acordul lor în scris, se permite interceptarea convorbirilor prin telefonul acestora sau prin alte aparate de intercomunicații în baza hotărârii aprobate de conducătorul organului care exercită activitatea operativă de investigații cu înștiințarea procurorului.” Articolul 9 Efectuarea controlului operativ „(1) În cazul prezenței temeiurilor prevăzute în articolul 7 organele care exercită activitatea operativă de investigații au dreptul de control operativ. Efectuarea controlului operativ este supusă înregistrării obligatorii. (2) Controlul operativ se efectuează cu autorizația și sub supravegherea conducătorului organului ce îl efectuează. Rezultatele măsurilor operative de investigații se reflectă în actele operative de serviciu… (3) Actele operative de serviciu se prezintă procurorului pentru a obține aprobarea înfăptuirii măsurilor operative de investigație. (4) Controlul operativ se suspendă în cazul rezolvării sarcinilor concrete ale activității operative de investigații prevăzute în articolul 2 sau stabilirii circumstanțelor ce dovedesc imposibilitatea obiectivă de a realiza aceste sarcini.” Articolul 10 Utilizarea rezultatelor activității operative de investigații „(1) Rezultatele activității operative de investigații pot fi utilizate la pregătirea și efectuarea acțiunilor de anchetă penală și la înfăptuirea măsurilor operative de investigații în scopul prevenirii, curmării și descoperirii infracțiunilor, precum și în calitate de probe pentru dosarele penale. (2) Materialele controlului operativ nu constituie temei pentru limitarea drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale persoanelor fizice și juridice. (3) Informația despre forțele, mijloacele, sursele (cu excepția persoanelor care acordă sprijin organelor care exercită astfel de măsuri), metodele, planurile și rezultatele activității operative de investigații, precum și despre organizarea și tactica desfășurării măsurilor operative de investigații, care constituie secret de stat, poate fi scoasă de la secret numai în conformitate cu legislația.” Articolul 11 Organele care exercită activitate operativă de investigații „(1) Activitatea operativă de investigații este exercitată de organele Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării, Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova, Serviciului de Protecție și Pază de Stat, Departamentului Controlului Vamal de pe lângă Ministerul Finanțelor, Departamentului instituțiilor penitenciare al Ministerului Justiției… ” Articolul 18 Controlul parlamentar „Controlul din partea Parlamentului asupra activității operative de investigații se exercită de comisiile permanente respective ale Parlamentului. Organele care exercită activitate operativă de investigații sînt obligate să prezinte acestora informații în conformitate cu legislația.” Articolul 19 Supravegherea exercitată de procuror „(1) Executarea legilor de către organele care exercită activitatea operativă de investigații și legalitatea hotărârilor adoptate de aceste organe se află în supravegherea Procurorului General, adjuncților lui și procurorilor municipiilor și raioanelor… ” 2. Legea din 12 aprilie 1994 privind activitatea operativă de investigații (după modificările din 2003 și 2004) Legea sus-menționată din 1994 a fost modificată prin următoarele legi: - Legea nr. 197 din 15 mai 2003 - Legea nr. 206 din 29 mai 2003 - Legea nr. 333 din 24 iulie 2003 - Legea nr. 482 din 4 decembrie 2003 - Legea nr. 87 din 25 martie 2004 În urma modificărilor sus-menționate, articolele relevante ale acestei Legi sunt următoarele: Articolul 6 Măsurile operative de investigații „(1) Măsurile operative de investigații se înfăptuiesc numai în conformitate cu legislația de procedură penală și numai în cazul cînd pe altă cale este imposibil de a asigura realizarea sarcinilor prevăzute în articolul 2. (2) În scopul soluționării sarcinilor prevăzute la art.2, organele care exercită activitatea operativă de investigații, respectînd regulile de conspirație, sînt în drept să înfăptuiască:... (l) interceptarea convorbirilor telefonice și a altor convorbiri; Măsurile operative de investigații prevăzute la..., (1), ... se efectuează exclusiv de Ministerul Afacerilor Interne și de Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova în condițiile legii și numai în cazurile în care aceste măsuri sînt necesare pentru asigurarea securității naționale, ordinii publice, bunăstării economice a țării, menținerea ordinii de drept și prevenirea sau descoperirea infracțiunilor deosebit de grave , pentru ocrotirea sănătății, protejarea moralității ori pentru apărarea drepturilor și libertăților altor persoane… ” Articolul 7 Temeiurile înfăptuirii măsurilor operative de investigații „(1) Temeiurile pentru înfăptuirea măsurilor operative de investigații sînt: a) circumstanțele neclare în legătură cu pornirea urmăririi penale; b) informațiile devenite cunoscute organelor care exercită activitate operativă de investigații: - privind acțiunea contrară legii în curs de pregătire, comitere sau comisă, precum și privind persoanele care o pregătesc, o comit sau au comis-o, dacă datele pentru pornirea urmăririi penale sînt insuficiente; - privind persoanele care se ascund de organele de urmărire penală sau de judecată ori care se eschivează de la sancțiunea penală; (c) însărcinările ofițerului de urmărire penală , organului de urmărire penală, indicațiile procurorului sau decizia instanței de judecată în cauzele penale aflate în procedura lor; d) interpelările organelor care exercită activitate operativă de investigații, în temeiurile indicate în prezentul articol… ” Articolul 8 Condițiile și modul de înfăptuire a măsurilor operative de investigații „(1) Înfăptuirea măsurilor operative de investigații ce violează drepturi ocrotite de lege – secretul corespondenței, convorbirilor telefonice și altor convorbiri, comunicațiilor prin telegraf, precum și inviolabilitatea locuinței se admite doar în scopul culegerii informațiilor despre persoanele care pregătesc sau care tentează să comită infracțiuni deosebit de grave , sau care comit sau care au comis deja infracțiuni deosebit de grave și numai cu sancțiunea judecătorului de instrucție , în baza deciziei motivate a unuia din conducătorii organului respectiv… (2) În cazuri ce nu îngăduie amânare și pot genera comiterea unei crime grave, în baza concluziei motivate a unuia din conducătorii organului respectiv care exercită activitatea operativă de investigații, se admite înfăptuirea măsurilor operative de investigații: cu înștiințarea judecătorului de instrucție în decurs de 24 de ore. Judecătorul de instrucție trebuie informat despre motivele și trebuie să verifice legalitatea măsurilor înfăptuite. (3) În cazul apariției pericolului pentru viața, sănătatea, proprietatea unor persoane aparte, la cererea lor sau cu acordul lor în scris, se permite interceptarea convorbirilor prin telefonul acestora sau prin alte aparate de intercomunicații în baza hotărîrii aprobate de conducătorul organului care exercită activitatea operativă de investigații cu autorizarea judecătorului de instrucție. ” Articolul 9 Efectuarea controlului operativ „(1) În cazul prezenței temeiurilor prevăzute în articolul 7 organele care exercită activitatea operativă de investigații au dreptul de control operativ. Efectuarea controlului operativ este supusă înregistrării obligatorii. (2) Controlul operativ se efectuează cu autorizația și sub supravegherea conducătorului organului ce îl efectuează. Rezultatele măsurilor operative de investigații se reflectă în actele operative de serviciu… 3) Controlul operativ se suspendă în cazul rezolvării sarcinilor concrete ale activității operative de investigații prevăzute în articolul 2 sau stabilirii circumstanțelor ce dovedesc imposibilitatea obiectivă de a realiza aceste sarcini.” Articolul 19 Supravegherea exercitată de procuror „(1) Executarea legilor de către organele care exercită activitatea operativă de investigații și legalitatea hotărârilor adoptate de aceste organe se află în supravegherea Procurorului General, adjuncților lui și procurorilor municipiilor și raioanelor, procurorilor procuraturii anticorupție și conducerea urmăririi penale, iar în alte cazuri prevăzute – și a judecătorilor de instrucție. ”

Extrase relevante din Constituția Republicii Moldova Articolul 60 „(1) Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului Republicii Moldova și unica autoritate legislativă a statului… ” Articolul 134 „(1) Curtea Constituțională este unica autoritate de jurisdicție constituțională în Republica Moldova.”

Legea poștei din 18 mai 1995 Articolul 6 (2) „În scopul descoperirii infracțiunilor și pentru stabilirea adevărului în cauze penale, operatorii de poștă sunt obligați să pună la dispoziția organelor de urmărire penală și instanțelor de judecată trimiterile poștale corpuri delicte și actele de care au nevoie. Sechestrarea și ridicarea trimiterilor poștale de la unitățile poștale se face numai cu consimțămîntul procurorului, în condițiile legii.”

Legea telecomunicațiilor din 7 iulie 1995 Articolul 4 „(4) În scopul asigurării securității naționale, siguranței publice, bunăstării economice a țării, menținerii ordinii și prevenirii infracțiunilor, ocrotirii sănătății și a moralei ori protejării drepturilor și libertăților altor persoane, comunicațiile pot fi interceptate, în condițiile legii, de organele autorizate prin lege.”

Legea din 23 decembrie 1999 privind Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova Articolul 10 Drepturile Serviciului „(1) Serviciul are dreptul: a) să efectueze, în conformitate cu legislația, măsuri operative de investigații; ...”

Codul penal în vigoare până la 12 iunie 2003 În articolul 7/1, Codul penal stabilea o listă de aproximativ șaptezeci de infracțiuni care se considerau grave.

Codul de procedură penală în vigoare până la 12 iunie 2003 Articolul 156/1 Temeiurile pentru ascultarea convorbirilor telefonice și a altor convorbiri „Ascultarea convorbirilor, care se fac prin telefon și prin alte instalații de intercomunicații de către bănuit, inculpat sau de alte persoane implicate în infracțiune, poate fi înfăptuită în legătură cu acțiunile penale intentate conform hotărârii organului de cercetare penală, anchetatorului penal cu sancțiunea procurorului ori potrivit deciziei instanței de judecată, în cazurile în care aceasta constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, menținerea ordinii și prevenirea infracțiunilor, ocrotirea sănătății și a moralei ori pentru protejarea drepturilor și libertăților altor persoane. Ascultarea convorbirilor telefonice și a altor convorbiri nu poate dura mai mult de șase luni… La ascultarea convorbirilor care se fac prin telefon și prin alte instalații de intercomunicații poate fi aplicată imprimarea sonoră.” Articolul 156/2 Modul de ascultare și de imprimare „Ascultarea și imprimarea sonoră a convorbirilor care se fac prin telefon și prin alte instalații de intercomunicații se execută de către anchetatorul penal sau acest lucru îl încredințează organului de cercetare penală. În acest caz, anchetatorul penal alcătuiește o dispoziție în scris împreună cu hotărârea pentru ascultarea convorbirilor și le trimite organului de cercetare penală. Totodată, anchetatorul penal coordonează cu organul de cercetare penală sau indică în dispoziție condițiile și modul de ascultare a convorbirilor concomitent cu imprimarea, schimbarea și realizarea informației primite… ” Articolul 156/3 Procesul-verbal al ascultării și imprimării sonore „După efectuarea ascultării și imprimării sonore se întocmește un proces-verbal, în care se expune succint conținutul fonogramei convorbirilor ce se referă la cauză. Fonograma se anexează la procesul-verbal, iar partea ei, care nu se referă la cauză, se lichidează după ce sentința devine definitivă.”

Codul de procedură penală în vigoare după 12 iunie 2003 Articolul 41 Competența judecătorului de instrucție „Judecătorul de instrucție asigură controlul judecătoresc în cursul urmăririi penale prin: ... 5. autorizarea interceptării comunicărilor, a sechestrului corespondenței, înregistrării de imagini; ...” SECȚIUNEA a 5-a: Sechestrarea corespondenței poștale și interceptarea comunicărilor Articolul 133 Sechestrarea corespondenței „(1) În cazul în care există temeiuri rezonabile de a presupune că corespondența poștală, primită sau expediată de către bănuit, învinuit, poate conține informații ce ar avea importanță probatorie în cauza penală pe una sau mai multe infracțiuni deosebit de grave sau excepțional de grave și dacă prin alte procedee probatorii nu pot fi obținute probe, organul de urmărire penală este în drept să sechestreze corespondența poștală a persoanelor indicate. (2) La corespondența poștală care poate fi sechestrată se referă următoarele obiecte: scrisori de orice gen, telegrame, radiograme, banderole, colete, containere poștale, mandate poștale, comunicări prin fax și prin poșta electronică. (3) Despre sechestrarea corespondenței poștale, procurorul care conduce sau efectuează urmărirea penală întocmește o ordonanță, care se prezintă judecătorului de instrucție sau, după caz, instanței de judecată pentru autorizare. În ordonanță trebuie să fie, în special, indicate: motivele dispunerii sechestrului corespondenței, denumirea instituției poștale asupra căreia se pune obligația de a reține corespondența, numele și prenumele persoanei sau persoanelor a căror corespondență trebuie să fie reținută, adresa exactă a acestor persoane, genul corespondenței care se sechestrează și durata sechestrului. Durata sechestrării corespondenței se prelungește în condițiile prezentului articol. (4) Ordonanța cu privire la sechestrarea corespondenței poștale cu autorizația respectivă se transmite șefului instituției poștale respective, pentru care executarea acestei ordonanțe este obligatorie. (5) Șeful instituției poștale imediat comunică organului care a emis ordonanța despre reținerea corespondenței indicate în aceasta. (6) Sechestrul corespondenței poștale se anulează de către organul de urmărire penală care a emis ordonanța respectivă, de către procurorul ierarhic superior, de către judecătorul de instrucție, după expirarea termenului de sechestru stabilit, dar în orice caz nu mai târziu de terminarea urmăririi penale.” Articolul 134 Examinarea și ridicarea corespondenței sechestrate „(1) Prezentându-se în instituția poștală, reprezentantul organului de urmărire penală aduce la cunoștință șefului acestei instituții contra semnătură, ordonanța de examinare și ridicare a corespondenței, deschide și examinează corespondența. (2) La descoperirea de documente și obiecte care au importanță probatorie în cauza penală, reprezentantul organului de urmărire penală le ridică sau face copiile respective. În lipsa unor asemenea documente și obiecte, reprezentantul organului de urmărire penală dispune înmânarea corespondenței examinate adresatului. (3) Despre fiecare examinare și ridicare a corespondenței sechestrate se întocmește proces-verbal, conform prevederilor art.260 și 261, în care, în particular, se indică de către cine, unde, când a fost examinată, ridicată corespondența sechestrată sau dispusă înmânarea acesteia adresatului, genul corespondenței, precum și de pe care corespondență au fost făcute copii, ce mijloace tehnice au fost utilizate și ce s-a depistat. Toți participanții și cei prezenți la această acțiune procesuală sînt preveniți despre obligativitatea păstrării secretului corespondenței, nedivulgării informației cu privire la urmărirea penală, precum și despre răspunderea penală prevăzută în art.178 și 315 din Codul penal. Aceasta se consemnează în procesul-verbal.” Articolul 135 Interceptarea comunicărilor „(1) Interceptarea comunicărilor (convorbirilor telefonice, prin radio sau altor convorbiri cu utilizarea mijloacelor tehnice) se efectuează de către organul de urmărire penală cu autorizația judecătorului de instrucție, în baza ordonanței motivate a procurorului în cauzele cu privire la infracțiunile deosebit de grave și excepțional de grave. (2) În caz de urgență, dacă întîrzierea obținerii autorizației prevăzute la alin.(1) ar provoca prejudicii grave activității de administrare a probelor, procurorul poate dispune, prin ordonanță motivată, interceptarea și înregistrarea comunicărilor, informînd despre aceasta imediat, dar nu mai tîrziu de 24 de ore, judecătorul de instrucție care, în cel mult 24 de ore, se va pronunța asupra ordonanței procurorului și, dacă o confirmă, va autoriza, în caz de necesitate, interceptarea în continuare, iar dacă nu o confirmă, dispune încetarea imediată a interceptărilor și nimicirea înregistrărilor efectuate. (3) Interceptarea comunicărilor în condițiile prezentului articol poate fi efectuată în cazul unor amenințări de aplicare a violenței, de estorcare sau de comitere a altor infracțiuni împotriva părții vătămate, martorului sau membrilor familiilor lor, la cererea acestora, în baza ordonanței motivate a procurorului. (4) Interceptarea comunicărilor în cadrul urmăririi penale se autorizează pentru o durată de cel mult 30 de zile. Interceptarea poate fi prelungită în aceleași condiții pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire neputînd depăși 30 de zile. Durata totală a interceptării comunicărilor nu poate depăși 6 luni. În orice caz, interceptarea comunicărilor nu poate dura mai mult decît pînă la terminarea urmăririi penale. (5) Interceptarea comunicărilor va fi anulată înaintea expirării duratei pentru care a fost autorizată, îndată ce au dispărut motivele care au justificat-o. (6) Judecătorul de instrucție, în cursul urmăririi penale, după terminarea interceptării autorizate, solicitînd opinia procurorului care conduce sau efectuează urmărirea penală, în termen rezonabil, dar nu mai tîrziu de terminarea urmăririi penale, anunță, în scris, persoanele ale căror convorbiri au fost interceptate și înregistrate.” Articolul 136 Efectuarea interceptării, înregistrării comunicărilor și certificarea lor „(1) Interceptarea și înregistrarea comunicărilor se efectuează de către organul de urmărire penală. Persoanele care sînt chemate să asigure tehnic interceptarea și înregistrarea comunicărilor sînt obligate să păstreze secretul acțiunii procesuale, secretul corespondenței și poartă răspundere pentru încălcarea acestei obligații în conformitate cu prevederile art.178 și 315 din Codul penal. Despre explicarea acestor obligații se consemnează în procesul-verbal al interceptării. (2) Despre efectuarea interceptării și înregistrării comunicărilor, organul de urmărire penală întocmește un proces-verbal conform dispozițiilor art.260 și 261, în care, suplimentar, se menționează autorizația dată de judecătorul de instrucție, numărul sau numerele de telefon, adresa posturilor telefonice, de radio sau ale altor mijloace tehnice prin care s-au purtat convorbirile, numele persoanelor care le-au purtat dacă sînt cunoscute, data și ora fiecărei convorbiri separate și numărul de ordine al casetei pe care se face înregistrarea. (3) Comunicările înregistrate se redau integral în scris, se certifică de către organul de urmărire penală, se verifică și se contrasemnează de către procurorul care exercită nemijlocit sau conduce urmărirea penală și se anexează la procesul-verbal. Comunicările în altă limbă decît cea în care se desfășoară urmărirea penală se traduc de traducător. La procesul-verbal se anexează, de asemenea, caseta care conține înregistrarea comunicării în original, sigilată cu sigiliul organului de urmărire penală. (4) Caseta cu înregistrarea comunicărilor, reproducerea în scris a acestora și procesul-verbal al interceptării și înregistrării comunicărilor se transmit, în termen de 24 de ore, procurorului, care apreciază care din informațiile culese au importanță pentru cauza respectivă și, în acest sens, întocmește un proces-verbal. (5) Casetele cu originalul înregistrării comunicărilor, însoțite de reproducerea integrală în scris a înregistrării și de copiile de pe procesele-verbale, se transmit judecătorului de instrucție care a autorizat interceptarea pentru păstrare în locuri speciale, într-un plic sigilat. (6) Instanța judecătorească va dispune, prin încheiere sau sentință, nimicirea înregistrărilor care nu au importanță pentru cauză. Celelalte înregistrări vor fi păstrate pînă la depozitarea dosarului la arhivă.” Articolul 137 Înregistrările de imagini „Înregistrările de imagini se efectuează în condițiile și modalitățile de efectuare a interceptării comunicărilor, prevăzute la art.135 și 136, care se aplică în mod corespunzător.” Articolul 138 Verificarea înregistrării interceptărilor „Mijloacele de probă, dobîndite în condițiile art.135 și 137, pot fi verificate prin expertiză tehnică dispusă de către instanța de judecată la cererea părților sau din oficiu.”

Codul de procedură civilă Articolul 5 Accesul liber la justiție „(1) Orice persoană interesată este în drept să se adreseze în instanță judecătorească, în modul stabilit de lege, pentru a-și apăra drepturile ...” Articolul 7 Intentarea dosarului civil „(1) Instanța judecătorească intentează procesul civil la cererea persoanei care revendică apărarea unui drept al său încălcat sau contestat, libertății ori a unui interes legitim… ”

Legea din 11 mai 2000 privind accesul la informație Această lege garantează oricărei persoane accesul la informația publică și privată. Conform articolului 8 al Legii, oricărei persoane i se va asigura accesul la informațiile cu caracter personal despre sine și dreptul să obțină, dacă este cazul, rectificarea informațiilor sau lichidarea lor, atunci când ele vor fi tratate neadecvat. Articolul 21 al Legii garantează dreptul oricărei persoane care se consideră lezată într-un drept sau interes legitim, de către furnizorul de informații, de a ataca acțiunile acestuia în instanța de judecată. Conform articolului 24 al Legii, instanțele de judecată pot decide aplicarea unor sancțiuni pentru încălcarea dreptului privind accesul la informație și repararea prejudiciului cauzat victimei unor astfel de încălcări.

Legea din 19 iulie 1994 cu privire la petiționare În conformitate cu respectiva Lege, oricare persoană care consideră că unul din drepturile sale a fost încălcat are dreptul de a adresa o petiție oricărui organ administrativ și de a primi un răspuns. În cazul în care organul administrativ nu a expediat răspunsul în termenul de treizeci de zile, sau petiționarul nu este satisfăcut de răspuns, el este în drept să sesizeze instanța de contencios administrativ în privința organului administrativ în cauză.

Codul cu privire la contravențiile administrative În conformitate cu articolul 193/3 al Codului, încălcarea de către persoana cu funcție de răspundere a modului stabilit de examinare a petițiilor atrage aplicarea unei amenzi în mărime de la 180 la 900 lei moldovenești (MDL).

Legea contenciosului administrativ, din 10 februarie 2000 Conform respectivei Legi, oricare persoană care se consideră vătămată într-un drept al său, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri de către o autoritate publică, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente în privința acestui act sau a faptului nesoluționării cererii.

Legea din 13 mai 1999 cu privire la avocatură Conform articolului 15 (5) al Legii, corespondența profesională a avocatului poate fi interceptată doar în condițiile prevăzute de lege. Conform articolului 15 (13), avocatului i se garantează taina convorbirii cu clientul său și se interzice interceptarea acestora.

Practica judiciară relevantă Guvernul a expediat Curții copia unei scrisori din 3 septembrie 2004, adresată Ministerului Justiției de către președintele Judecătoriei Rîșcani, în care se menționa că o persoană cu numele V.B. a înaintat două acțiuni împotriva Ministerului Finanțelor și Procuraturii Generale, în care a pretins inter alia încălcarea dreptului la corespondență și a solicitat compensații. Instanța a admis parțial una din acțiuni și, în urma unui recurs, cauza a fost transmisă la Curtea Supremă de Justiție. Cea de a doua acțiune încă nu a fost examinată. Guvernul, de asemenea, a expediat Curții copia unei scrisori din 19 august 2004, prin care președintele Judecătoriei Botanica a informat Ministerul Justiției că instanța sa nu a examinat niciodată vreo cauză privind libertatea corespondenței. Totuși, dacă o astfel de acțiune ar fi parvenit, aceasta ar fi fost cu siguranță examinată în conformitate cu legislația națională și tratatele internaționale la care Republica Moldova este parte. PRETENȚII 1. Reclamanții pretind, în temeiul articolului 8 al Convenției, că dreptul lor la libertatea corespondenței nu a fost respectat, deoarece legislația internă care reglementează interceptarea convorbirilor telefonice și a corespondenței nu conține garanții suficiente împotriva săvârșirii abuzurilor de către autoritățile naționale. Ei nu au pretins că au fost victime ale vreunei interceptări specifice a comunicărilor lor telefonice sau poștale. 2. Luând în considerație că decizia organului de urmărire penală cu privire la interceptarea convorbirilor telefonice nu este niciodată comunicată persoanei vizate, reclamanții pretind, în temeiul articolului 13 al Convenției, că ei nu au avut un recurs efectiv. ÎN DREPT A. Neepuizarea căilor de recurs interne Guvernul a declarat că reclamanții nu au epuizat căile de recurs interne disponibile lor conform legislației Republicii Moldova, după cum o cere articolul 35 § 1 al Convenției. În special, reclamanții ar fi putut invoca prevederile articolelor 5-7 ale Codului de procedură civilă. Mai mult, dacă legislația internă nu acorda o redresare, reclamanții aveau dreptul să invoce direct prevederile Convenției. De asemenea, reclamanții ar fi putut depune o plângere la procuratură sau la judecătorul de instrucție. În susținerea declarațiilor sale, Guvernul a transmis Curții copiile scrisorilor adresate Ministerului Justiției de către președinții Judecătoriilor Rîșcani și Botanica (a se vedea „Dreptul și practica internă pertinente”). Reclamanții pretind că remediile invocate de Guvern nu au existat până la 30 aprilie 2004 și că, prin urmare, acestea nu sunt relevante pentru pretinsele violări ale articolului 8, care au avut loc înainte de acea dată. În ceea ce privește perioada de după 30 aprilie 2004 până în prezent, aceste remedii nu sunt efective, din cauza imposibilității de a demonstra existența unei interceptări, având în vedere caracterul secret al acesteia. Curtea notează că reclamanții nu s-au plâns de acte specifice de interceptare a comunicărilor lor telefonice sau poștale. Ca și în cauza Klass and others v. Germany (hotărâre din 6 septembrie 1978, seria A nr. 28), pretenția lor se referă doar la calitatea legii și pretinsa lipsă a unor garanții legale împotriva abuzurilor. În aceste circumstanțe, Curtea nu este convinsă că depunerea unei plângeri la Procuratura Generală, la judecătorul de instrucție sau chiar la instanțele judecătorești ar fi putut să asigure reclamanților o redresare. Ea notează că, în conformitate cu legislația Republicii Moldova, doar Parlamentul poate introduce modificări în legi și doar Curtea Constituțională, la care persoanele fizice și organizațiile nu au acces direct, poate declara legile neconstituționale (a se vedea dreptul intern de mai sus). În ceea ce privește scrisoarea președintelui Judecătoriei Rîșcani, la care face referire Guvernul (a se vedea mai sus), Curtea notează că circumstanțele descrise în ea par să se refere la o situație specifică de imixtiune, și nu la o amenințare care rezultă din însăși existența legislației privind supravegherea secretă. În aceste circumstanțe, Curtea conchide că cererea nu poate fi declarată inadmisibilă pentru neepuizarea căilor de recurs interne și, prin urmare, această obiecție urmează a fi respinsă. B. Calitatea de victimă a reclamanților Guvernul a declarat, de asemenea, că reclamanții nu puteau pretinde că sunt victime din cauza calității legii. Guvernul consideră că această cauză urmează a fi distinsă de cauza Klass (citată mai sus), în care trei dintre reclamanți erau avocați și unul era judecător. Dimpotrivă, în această cauză doar doi dintre reclamanți (dl Nagacevschi și dl Constantinov) sunt avocați licențiați de către Ministerul Justiției pentru practicarea avocaturii. Mai mult ca atât, reclamanții nu au adus probe că printre clienții lor erau persoane care aparțineau categoriilor ce cădeau sub incidența legislației în cauză. Reclamanții au declarat că, chiar dacă nu toți dintre ei aveau licență eliberată de către Ministerul Justiției pentru practicarea avocaturii, ei toți au reprezentat persoane în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Ei toți erau membri ai organizației „Juriștii pentru drepturile omului”, considerată de către Guvern drept o organizație subversivă, care acționează împotriva intereselor statului. Organizația „Juriștii pentru drepturile omului” a reprezentat multe persoane care au îndeplinit criteriile la care s-a referit Guvernul atât în procedurile interne, cât și în procedurile în fața Curții Europene a Drepturilor Omului. Reclamanții au dat exemple ale unor astfel de persoane, precum P.P., care a fost condamnat la închisoare pe viață, P.S. și M.U., care au fost acuzați de omorul fiului Președintelui Parlamentului, C. Becciev, E. Duca, I. Roșca, care era liderul opoziției parlamentare, V.C., un alt membru al Partidului Popular Creștin Democrat, multe persoane care s-au opus liderilor Partidului Comunist de guvernământ și două persoane care au înaintat acțiuni împotriva serviciilor secrete ale Republicii Moldova . Reclamanții au declarat că, deși nu toți membrii organizației lor au lucrat asupra unor cazuri complicate, toți membrii au folosit telefoanele organizației și, astfel, au riscat să fie interceptați. Curtea consideră că chestiunea privind calitatea de victimă este atât de strâns legată de fondul cauzei, încât nu este oportun de a decide asupra ei la această etapă a procedurii. Prin urmare, ea decide să examineze această obiecție împreună cu fondul cauzei. C. Pretinsul abuz al reclamanților de dreptul de a depune o cerere la Curte Guvernul consideră că cererea reclamanților urmează a fi scoasă de pe rol din cauza caracterului său abuziv. El susține că expresia „după venirea la putere a Partidului Comunist, numărul încălcărilor drepturilor omului a crescut considerabil”, folosită de către reclamanți în cererea lor, este defăimătoare la adresa Guvernului. Reclamanții nu au fost de acord cu faptul că expresia folosită de ei era defăimătoare și falsă. În susținerea poziției sale, ei au adus drept exemplu numeroase rapoarte în privința standardelor de protecție a drepturilor omului în Moldova, elaborate de diferite organizații internaționale, care, potrivit reclamanților, demonstrează indirect veridicitatea declarațiilor lor. Curtea reamintește că, deși folosirea limbajului ofensiv în procedurile în fața Curții este nepotrivită, cu excepția cazurilor extraordinare, o cerere poate fi respinsă ca abuzivă doar dacă aceasta a fost, în mod intenționat, bazată pe fapte neadevărate (a se vedea Varbanov v. Bulgaria , nr. 31365/96, 05.10.2000, § 36). Luând în considerație declarațiile făcute de reclamanți în această cauză, precum și limbajul folosit de ei, Curtea nu consideră că acestea reprezintă un abuz al dreptului de a depune o cerere. În consecință, această obiecție este, de asemenea, respinsă. D. Fondul cererii 1. Reclamanții au pretins, în temeiul articolului 8 al Convenției, încălcarea dreptului lor la libertatea corespondenței. Articolul 8, în partea sa relevantă, prevede următoarele: „1. Orice persoană are dreptul la respectarea ... corespondenței sale. 2. Nu este admis amestecul unei autorități publice în exercitarea acestui drept decât în măsura în care acest amestec este prevăzut de lege și dacă constituie o măsură care, într-o societate democratică, este necesară pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea economică a țării, apărarea ordinii și prevenirii faptelor penale, protejarea sănătății sau a moralei, ori protejarea drepturilor și libertăților altora.” Guvernul susține că nu a avut loc nicio interceptare a corespondenței reclamanților. Ei nici nu puteau pretinde că au fost victime potențiale ale interceptării, deoarece legislația în vigoare stabilește în mod clar cercul persoanelor care pot fi supuse măsurilor de interceptare și nu fiecare persoană care se află sub jurisdicția Republicii Moldova este vizată de acea legislație. Potrivit Guvernului, legislația pertinentă în vigoare conține suficiente garanții. Interceptarea corespondenței este reglementată de Legea privind activitatea operativă de investigații și de Codul de procedură penală. Articolul 6 al Legii privind activitatea operativă de investigații prevede că interceptarea se înfăptuiește numai în conformitate cu legislația. Măsurile de interceptare erau autorizate într-un mod public. Totuși, metodele și tehnicile de supraveghere erau secrete. În conformitate cu legislația Republicii Moldova, cercul de persoane pasibile de interceptarea corespondenței era limitat. Legislația se referea doar la persoanele implicate în comiterea unor infracțiuni grave. În cazul interceptării corespondenței altor persoane, era necesar acordul lor scris și existența motivelor plauzibile. În opinia Guvernului, interceptarea corespondenței nu era înfăptuită în mod arbitrar, ci numai în baza unui mandat al judecătorului de instrucție, care se elibera în baza unei decizii motivate a unuia din conducătorii organului care înfăptuiește interceptarea. În cazuri de urgență, măsurile de interceptare puteau fi înfăptuite în baza deciziei procurorului, care trebuia să informeze judecătorul de instrucție în termen de cel mult douăzeci și patru de ore. În astfel de cazuri, judecătorul de instrucție avea dreptul să dispună încetarea măsurilor de interceptare și distrugerea materialelor obținute prin interceptare. Orice persoană care consideră că drepturile sale au fost încălcate prin măsurile de interceptare întreprinse în privința sa are dreptul să conteste aceste acțiuni la organul ierarhic superior, la procuror sau la judecătorul de instrucție. În ceea ce privește actele normative emise în baza articolului 4 (2) al Legii privind activitatea operativă de investigații, Guvernul a declarat că acestea reprezintă secret de stat în conformitate cu Legea cu privire la secretul de stat. Reclamanții și-au susținut pretenția lor conform căreia legislația în vigoare atât în momentul depunerii cererii lor, cât și în prezent, încalcă dreptul lor la respectarea corespondenței lor. Ei au declarat că regimul legislativ nu satisfăcea cerința previzibilității și nici nu prevedea garanții suficiente împotriva unor interceptări arbitrare sau a abuzurilor. Curtea consideră că pretenția descrisă mai sus ridică astfel de chestiuni importante de fapt și de drept prin prisma articolului 8 al Convenției, încât determinarea ei să depindă de examinarea fondului. Prin urmare, Curtea conchide că ea nu este vădit nefondată, în sensul articolului 35 § 3 al Convenției. Niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit. 2. Reclamanții, de asemenea, au pretins, în temeiul articolului 13, că ei nu au putut să se adreseze efectiv unei instanțe naționale în ceea ce privește încălcarea articolului 8 al Convenției. Articolul 13, în partea sa relevantă, prevede următoarele: „Orice persoană, ale cărei drepturi și libertăți recunoscute de prezenta convenție au fost încălcate, are dreptul să se adreseze efectiv unei instanțe naționale...” Guvernul susține că, în conformitate cu articolul 20 al Constituției Republicii Moldova, articolul 4 al vechiului Cod de procedură civilă și articolul 5 al Codului de procedură civilă în vigoare, reclamanții puteau să intenteze o acțiune pentru a-și apăra drepturile. În cazul în care reclamanții nu ar fi fost satisfăcuți de decizia primei instanțe, ei puteau să o atace în instanța ierarhic superioară. Mai mult, articolul 5 (2) al Legii privind activitatea operativă de investigații acordă oricărei persoane care consideră că drepturile sale au fost lezate ca rezultat al măsurilor operative de investigații, dreptul de a înainta o plângere. Curtea consideră că această parte a cererii, de asemenea, ridică chestiuni importante de fapt și de drept, care sunt de o astfel de complexitate, încât rezolvarea lor depinde de examinarea fondului. Prin urmare, ea nu poate fi considerată ca fiind vădit nefondată în sensul articolului 35 § 3 al Convenției și niciun alt temei pentru a o declara inadmisibilă nu a fost stabilit. Din aceste motive, Curtea, cu majoritate de voturi, Declară cererea admisibilă, fără a prejudeca fondul cauzei. Michael O’Boyle Nicolas Bratza Grefier Președinte