Piron și Epoux Machard împotriva Franței

Rezoluția CM/ResDH(2009)3 [1] Execuția hotărârilor Curții Europene a Drepturilor Omului Piron și Epoux Machard împotriva Franței (Declarația nr. 36436/97, hotărârea din 14 noiembrie 2000, finală la 14 februarie 2001 Cererea N 42928/02, hotărârea din 25 aprilie 2006, finală la 13 septembrie 2006) Comitetul de miniștri, în conformitate cu art. 46 alineatul (2) din Convenția pentru protecția drepturilor omului și a libertăților fundamentale, care prevede că Comitetul supraveghează executarea hotărârilor finale ale Curții Europene a Drepturilor Omului (denumită în continuare „Convenția” și „Curtea”); având în vedere hotărârile transmise de Curte Comitetului după ce au devenit finale; Amintind că încălcarea Convenției constatată de Curte în aceste cazuri se referă la lungimea excesivă a anumitor proceduri privind consolidarea parcelelor de teren (violații la art. 6 alineatul (1) și la încălcarea dreptului reclamanților la bucurarea pașnică a bunurilor lor din cauza acestei durate excesive (violații la art. 1 din Protocolul nr.1) (a se vedea detaliile din apendicele); după ce a invitat Guvernul Statului pârât să informeze Comitetul cu privire la măsurile luate pentru a se conforma obligației Franței în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție de a se conforma hotărârilor;

după examinarea informațiilor furnizate de guvern în conformitate cu normele Comitetului pentru aplicarea articolului 46 alineatul (2) din convenție; Având în vedere faptul că Statul pârât a plătit reclamanților satisfacția echitabilă prevăzută în hotărârile (a se vedea detaliile din apendice), reamintind că constatarea încălcărilor de către Curte necesită, mai mult și mai mult decât plata justă a satisfăcției atribuite în hotărâri, adoptarea de către Statul pârât, după caz, de - măsuri individuale pentru a pune capăt încălcărilor și șterge consecințele acestora pentru a realiza, în măsura posibilului, restabilio în integritate; și - măsuri generale de prevenire a încălcărilor similare; după examinarea măsurilor luate de Statul pârât în acest sens, a căror detalii figurează în apendice; DECLARA, după examinarea măsurilor luate de Statul pârât (a se vedea apendicele), că și-a exercitat funcțiile în temeiul articolului 46 alineatul (2) din Convenție în aceste cazuri și DECIDES pentru a închide examinarea acestor cazuri.

Apendicele la Rezoluția CM/ResDH(2009)3 Informații privind măsurile de a se conforma hotărârilor în cazul Piron și Epoux Machard împotriva Franței Rezumatul cazului introductiv Aceste cazuri se referă la încălcarea dreptului reclamanților la bucuria pașnică a bunurilor lor, datorită duratei deosebit de lungi (mai mult de treizeci de ani în fiecare caz) a anumitor proceduri de consolidare (violații la art. 1 din Protocolul nr. 1). Curtea Europeană a reamintit că durata acestei proceduri „este importantă, împreună cu alte elemente, pentru a determina dacă transferul contestat este compatibil cu garantarea dreptului de proprietate”. În cazul Piron, Curtea a constatat, de asemenea, că procedura judiciară a fost excesiv de mult timp, în fața instanțelor administrative, în ceea ce privește procedura de consolidare (violație la art. 6§1).

Plăți ale măsurilor juste de satisfacție și individuale Detalii privind prejudiciile materiale Prejudiciu moral Costuri și cheltuieli Total Piron (n 36436/97) 100 000 euro 100 000 euro 119 euro 278 119 euro Pagate la 17/12/2001 Epoux Machard (n 42928/02) 000 euro 200 euro 200 euro Pagate la 16/03/2007 b) Măsuri individuale 1) Caz Piron : După anularea la 29/03/2002 de către Conseil d’Etat a deciziei de 27/06/2000 privind compensarea reclamantului de către autoritatea competentă, Consiliul Național de Dezvoltare a Terenului ( Comisia națională de réaming foncier ), cel de-al doilea organism a reexaminat cazul la 16/12/2003 și, într-o decizie motivată luată în lumina raportului unui nou expert și a observațiilor orale ale reclamantului, a crescut compensația de la 28 730.85 la 93 741 euro.

Decizia indică faptul că noua sumă ia în considerare „printre alte lucruri, întârzierea anormală de la prima decizie de justiție cu privire la litigiu (...) și pierderea ulterioară a productivității”. Pe 10/08/2005, Consiliul d’Etat a respins apelul reclamantului împotriva hotărârii din 16/12/2003. 2) Cazul Epoux Machard: Acesta traduce din hotărârea instanței europene privind închiderea procedurii și că nu apar nici o întrebare cu privire la executarea deciziilor interne. Curtea Europeană a compensat prejudiciile morale rezultate din durata procedurii și a respins afirmațiile reclamanților privind posibilele prejudiciu material, având în vedere absența oricărei legături cauzale cu încălcarea constatată.

II. Măsuri generale 1) Violația articolului 1 din Protocolul nr. 1 : De la timpul material, codul Codul rural rural rural ) a fost reformată în mare măsură prin Legea nr.2005-157 din 23/02/2005 privind dezvoltarea rurală (care a intrat în vigoare la 1/02/2006). Această lege a schimbat, în special, procedura de recurs împotriva comisioanelor de dezvoltare a terenurilor departamentale (comisioane departamentale d’aménagement foncier ), care a fost în mare măsură responsabilă pentru durata excesivă a procedurii în acest caz. Înainte de intrarea în vigoare a Legii din 23/02/2005, Codul rural prevede că deciziile consiliilor de dezvoltare a terenurilor departamentale ar putea fi apelate în fața Tribunalului Administrativ, având în vedere afirmația că Consiliul departamental și-a depășit autoritatea.

În cazul în care decizia Consiliului departamental a fost anulată, a trebuit să ia o nouă decizie în termen de un an de la anularea devenind finală. Această nouă decizie a fost supusă aceleași reguli, adică, ar putea fi invocată încă o dată. Dacă Consiliul departamental nu a luat o nouă decizie în termenul de un an, acest caz ar putea fi introdus în fața Consiliului Național de Dezvoltare a Terenului. Aceeași posibilitate a fost deschisă, de asemenea, atunci când două decizii ale Consiliului departamental privind aceeași problemă au fost anulate de către judecătorul administrativ din același motiv. Alternativ, un caz ar putea fi trimis și la Consiliul Național în cazul în care anularea deciziei Consiliului departamental de către un judecător administrativ a provocat întârziere (de exemplu, Anularea, urmată fie de nu a luat o nouă decizie în termen de un an, fie de o a doua anulare.

Deciziile Consiliului Național ar putea fi înșiși apelate înainte de Consiliu d’Etat, având în vedere că Consiliul și-a depășit autoritatea. În cazul în care Consiliul Național a constatat că restituirea în natură a proprietarului terenului este imposibilă, aceasta are puterea de a acorda compensații. Această prerogativă a fost excepțională (rezervată în cazurile în care o modificare a distribuției terenurilor necesare pentru restituire în natură către proprietarul terenului ar fi avut un impact disproporționat asupra situațiilor altor proprietăți terenuri și ar fi compromis regruparea terenurilor). În conformitate cu noile norme, Consiliul Național de Dezvoltare a Terenului a fost abolit și articolul L. 121-11 din Codul Rural complet re-scris în consecință, simplificând astfel procedura.

Ca înainte, atunci când Consiliul Departamental se confruntă cu un nou caz, acesta trebuie să se pronunțe cu privire la legalitatea regrupării terenurilor. Deciziile comitetului de dezvoltare a terenurilor departamentale pot fi apelate în fața Tribunalului Administrativ. Articolul L 121-10 din Codul Rural încă menționează că, în cazul în care o decizie a Consiliului departamental este respinsă de către un judecător administrativ, acesta are un an în care să ia o nouă decizie. Cu toate acestea, ca și Consiliul Național înainte de a fi eliminat, Consiliul de Departamentului este acum împuternicit să ordone autorității locale (Departamentul ) să plătească daune în cazul în care consideră că modificările în distribuția terenurilor necesare pentru restituire în natură către proprietarul terenului ar avea un impact disproporționat asupra situației altor proprietari de terenuri.

Această modificare a legii are o serie de avantaje care răspund la concluziile Curții Europene cu privire la încălcări în aceste cazuri. În primul rând, procedura de consolidare administrativă nu mai este prelungită de intervenția unui consiliu național care a fost adesea confruntat cu întrebări juridice nereponzibile. Suprimarea acestui organism nu a cauzat dificultăți majore, în sensul că judecătorul însuși poate compensa absența hotărârii de către consiliul departamental în limitele de un an după ce decizia sa a fost anulată de jurisdicția administrativă. Judecătorul dispune de un număr de instrumente juridice care să asigure respectarea hotărârii sale, în special a competenței sale de a da direcții, dacă este necesar, celor coercitive, departamentului local în temeiul articolului L.911-1 din Codul de Justiție Administrativă.

În al doilea rând, dreptul consiliului departamental, după ce prima decizie a fost anulată, de a acorda daune proprietarului terenului interesat, îi permite să soluționeze litigiile mai rapid și mai ușor, fără a afecta drepturile altor terrieni (care ar putea deveni potențiali solicitanți) și fără a afecta coerența distribuției terenurilor. În sfârșit, atunci când Consiliul departamental acordă daune, procedurile nu mai pot fi prelungite de apelurile repetate împotriva diferitelor decizii ale sale care au făcut anteriora procedură interminabilă. De acum încolo, deși decizia de a acorda daune pot fi apelate, după ce soluțiile disponibile în fața instanțelor administrative sunt epuizate, procedura se încheie în sfârșit.

2) Încălcarea articoluluiui 6 alineatul (1) a fost luată o serie de măsuri pentru a evita durata excesivă a procedurilor înaintea jurisdicției administrative (recrutare, reformă procedurală, etc.). Aceste măsuri au fost prezentate în contextul cazului Raffi împotriva Franței și alte treizeci de cazuri similare (Rezoluția CM/ResDH(2008)12). Acest lucru este deosebit de interesant în ceea ce privește procedurile judiciare privind consolidarea, în ceea ce privește faptul că înainte de reforma din 2005, Codul rural a declarat că apelurile împotriva daunelor acordate proprietarilor de teren au fost aduse în fața judecătorului de expropriare (un judecător cu competență civilă care este paznic al dreptului de proprietate).

Acum, articolul L. 121-11 din Codul Rural conferă această competență judecătorului administrativ, care trebuie să evalueze licența întregii proceduri. Această unificare a acțiunilor de consolidare favorizează gestiunea de caz rapidă și coerentă și garantează eficiența cetățenilor. III. Concluzii statului contestat Guvernul consideră că măsurile adoptate au remediat pe deplin consecințele pentru reclamanții încălcării convenției constatate de Curtea Europeană în aceste cazuri, că aceste măsuri vor preveni noi încălcări similare și că Franța și-a respectat astfel obligațiile sale în temeiul articolului 46 alineatul (1) din convenție [1]. Adoptată de Comitetul de Miniștri la 9 ianuarie 2009 la a 1043-a ședință a Deputaților Miniștri

Resolution CM/ResDH(2009)3 [1] Execution of the judgments of the European Court of Human Rights Piron and Epoux Machard against France (Application No. 36436/97, judgment of 14 November 2000, final on 14 February 2001 Application N o 42928/02, judgment of 25 April 2006, final on 13 September 2006) The Committee of Ministers, under the terms of Article 46, paragraph 2, of the Convention for the Protection of Human Rights and Fundamental Freedoms, which provides that the Committee supervises the execution of final judgments of the European Court of Human Rights (hereinafter “the Convention” and “the Court”); Having regard to the judgments transmitted by the Court to the Committee once they had become final; Recalling that the violations of the Convention found by the Court in these cases concern the excessive length of certain proceedings concerning consolidation of parcels of land (violations of Article 6, paragraph 1) and breaches of the applicants’ right to the peaceful enjoyment of their possessions due to this excessive duration (violations of Article 1 of Protocol No.1) (see details in Appendix); Having invited the government of the respondent state to inform the Committee of the measures taken to comply with France’s obligation under Article 46, paragraph 1, of the Convention to abide by the judgments;

Having examined the information provided by the government in accordance with the Committee’s Rules for the application of Article 46, paragraph 2, of the Convention; Having satisfied itself that, the respondent state paid the applicants the just satisfaction provided in the judgments (see details in Appendix), Recalling that a finding of violations by the Court requires, over and above the payment of just satisfaction awarded in the judgments, the adoption by the respondent state, where appropriate, of - individual measures to put an end to the violations and erase their consequences so as to achieve as far as possible restitutio in integrum ; and - general measures preventing, similar violations; Having examined the measures taken by the respondent state to that effect, the details of which appear in the Appendix; DECLARES, having examined the measures taken by the respondent state (see Appendix), that it has exercised its functions under Article 46, paragraph 2, of the Convention in these cases and DECIDES to close the examination of these cases.

Appendix to Resolution CM/ResDH(2009)3 Information about the measures to comply with the judgments in the cases of Piron and Epoux Machard against France Introductory case summary These cases concern violations of the applicants’ right to the peaceful enjoyment of their possessions, due to the particularly lengthy duration (more than thirty years in each case) of certain consolidation proceedings (violations of Article 1 of Protocol No. 1). The European Court recalled that the duration of such proceedings “is material, together with other elements, in determining whether the disputed transfer was compatible with the guarantee of the right of property”. In the Piron case, the Court also found that the judicial proceedings had been excessively long, before administrative courts, concerning the consolidation proceedings (violation of Article 6§1).

I. Payments of just satisfaction and individual measures a) Details of just satisfaction Name and application number Pecuniary damage Non-pecuniary damage Costs and expenses Total Piron (n o 36436/97) 100 000 euros 100 000 euros 78 119 euros 278 119 euros Paid on 17/12/2001 Epoux Machard (n o 42928/02) - 20 000 euros 200 euros 20 200 euros Paid on 16/03/2007 b) Individual measures 1) Piron case : Following the cancellation on 29/03/2002 by the Conseil d’Etat of the decision of 27/06/2000 on the applicant’s compensation by the competent authority, the National Land Development Board ( commission nationale de réaménagement foncier ), the latter body re-examined the case on 16/12/2003 and, in a motivated decision taken in the light of the report of a new expert and the oral observations of the applicant, increased the compensation from 28 730.85 to 93 741 euros.

The decision indicates that the new amount takes into consideration “among other things the abnormal delay since the first decision of justice concerning the dispute (...), and the subsequent loss of productivity”. On 10/08/2005, the Conseil d’Etat rejected the applicant’s appeal against the decision of 16/12/2003. 2) Epoux Machard case: It transpires from the European court’s judgment that the proceedings are closed and that no question arises concerning the execution of the internal decisions. The European Court compensated the non-pecuniary damage resulting from the length of the proceedings and dismissed the applicants’ claims relating to possible pecuniary damage, in view of the absence of any causal link with the violation found.

II. General measures 1) Violation of Article 1 of Protocol No. 1 : Since the material time, the Rural Code ( code rural ) has been extensively reformed by Law No.2005-157 of 23/02/2005 on rural development (which entered into force on 1/02/2006). This law has, in particular, changed the procedure for appeals against Departmental Land Development Boards (commissions départementales d’aménagement foncier ), which was to a great extent responsible for the excessive length of the proceedings in this case. Before the Law of 23/02/2005 came into force, the Rural Code provided that decisions of Departmental Land Development Boards could be appealed before the Administrative Tribunal, on the contention that the Departmental Board had exceeded its authority.

If the Departmental Board’s decision was annulled, it had to take a new decision within a year of the annulment becoming final. This new decision was subject to the same rules, i.e., it could be appealed once again. If the Departmental Board failed to take a new decision within the one-year time limit, the case could be brought before the National Land Development Board. The same possibility was also open when two Departmental Board decisions concerning the same problem had been set aside on the same grounds by the administrative judge. Alternatively a case might also be referred to the National Board where the annulment of the Departmental Board’s decision by an administrative judge had caused delay (e.g.

annulment followed either by failure to take a new decision within a year, or by a second annulment). Decisions of the National Board could themselves be appealed before the Conseil d’Etat on the grounds that the Board had exceeded its authority. Where the National Board found restitution in kind to the landowner to be impossible, it had the power to award compensation. This prerogative was exceptional (reserved to cases where a change in the distribution of land needed for restitution in kind to the landowner would have had a disproportionate impact on other landowners’ situations and would have compromised the regrouping of land). Under the new rules, the National Land Development Board has been abolished and Article L. 121-11 of the Rural Code completely re-written accordingly, thus simplifying the procedure.

As before, when the Departmental Board is faced with a new case it must rule on the legality of the regrouping of land. The decisions of the Departmental Land Development Boards can be appealed before the Administrative Tribunal. Article L 121-10 of the Rural Code still states that if a Departmental Board decision is set aside by an administrative judge it has a year in which to take a new decision. However, like the National Board before it was abolished, Departmental Boards are now empowered to order the local authority ( Département ) to pay damages if it considers that changes in the distribution of land needed for restitution in kind to the landowner would have a disproportionate impact on the situation of other landowners.

This change in the law has a number of advantages which respond to the European Court’s findings of violations in these cases. First, the administrative consolidation procedure is no longer prolonged by the intervention of a National Board which was often faced with unanswerable legal questions. The suppression of this body has caused no major difficulties, in the sense that the judge himself can make up for the absence of decision by the Departmental Board within the one-year limit after its decision has been set aside by the administrative jurisdiction. The judge has a number of legal instruments to ensure compliance with his judgment, especially his power to give directions, if necessary coercive ones, to the local Département under Article L.911-1 of the Code of Administrative Justice.

Secondly, the Departmental Board’s right, once its first decision has been set aside, to award damages to the interested landowner, enables it to settle disputes faster and more easily, without affecting the rights of other landowners (who might become potential applicants) and without affecting the coherence of the distribution of land. Finally, when the Departmental Board awards damages, proceedings can no longer be prolonged by the repeated appeals against its different decisions which made the former procedure interminable. From now on, although the decision to award damages may be appealed, once the remedies available before the administrative courts are exhausted, the procedure finally ends.

2) Violation of Article 6, paragraph 1: A number of measures have been taken to avoid the excessive length of procedures before the administrative jurisdiction (recruitment, procedural reform, etc.). Theses measures were presented in the context of the case of Raffi against France and thirty other similar cases (Resolution CM/ResDH(2008)12). This is particularly interesting with respect to judicial proceedings concerning consolidation, in that before the 2005 reform, the Rural Code stated that appeals against damages awarded to landowners were brought before the expropriation judge (a judge with civil competence who is guardian of the right of ownership). Now, Article L. 121-11 of the Rural Code gives this competence to the administrative judge, who must assess the lawfulness of the entire procedure.

This unification of actions for consolidation proceedings fosters swift and coherent case-handling and is guarantee of efficiency for the citizen. III. Conclusions of the respondent state The government considers that the measures adopted have fully remedied the consequences for the applicants of the violations of the Convention found by the European Court in these cases, that these measures will prevent new, similar violations and that France has thus complied with its obligations under Article 46, paragraph 1 of the Convention. [1] Adopted by the Committee of Ministers on 9 January 2009 at the 1043rd meeting of the Ministers’ Deputies