SECȚIUNEA 2 CONCLUZIILE AVOCATULUI GENERAL GÜR ȘI YILDIZ c. TURCIA (solicitarea nr. 473/03) HOTĂRÂREA STRASBURG 13 ianuarie 2009 DEFINITIVF 13/04/2009 Această hotărâre poate fi supusă unor modificări de formă. În cauza Gür și Y Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, judecători, Sally Dolle, graffière de section Dupa ce a deliberat în camera Consiliului la 9 decembrie 2008, Rend la hotărâre că aici, adoptat la această dată procedural La origine a cauzei se află o cerere (n 473/03) îndreptată împotriva Republicii Turcia și dintre care doi resortisanți ai acestui stat, domnii La 2 septembrie 2002, Curtea a sesizat Curtea în temeiul articolului 34 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ( În special, recurentele invocă o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. 14 septembrie 2007, președinta celei de-a doua secțiuni a decis să comunice cererea guvernului. După cum permite art. 29 3 din Convenție, s-a decis, de asemenea, că va fi examinată în același timp admisibilitatea și fondul cauzei. Reclamanții s-au născut în 1935 și, respectiv, 1940 și au locuit în Ankara. În urma exproprierii bunurilor lor, reclamanții, în dezacord cu suma de la data la care a avut loc exproprierea, au sesizat Tribunalul de Mare Instanță din Tarsus cu o acțiune în creștere a dreptului de proprietate asupra parcelelor nr. 38 și 39. Detaliile referitoare la aceste două proceduri inițiate separat în fața instanțelor interne se găsesc în tabelul de mai jos, în ceea ce privește sumele care trebuie recuperate de la INIMNITE COMP SUPLIMENTARE în cărți turcești (TRL) date plecând de la catadioptri ai intereselor Moratoriu, data la care au fost efectuate plățile către Curtea de Casație, data la care au fost plătite plățile (TRL) nr. 134 047 500 000 12/10/1999. 18/06/2001 05/03/2002 309 172 560 000 Parcelle n 218 288 000 23/12/1999 02/07/2001 05/03/2002 483 538 860 000 II. DREPTUL ȘI PRACTICA INTERNE PERTINENTE Dreptul și practica internă relevantă sunt descrise în Hotărârea Turcia 27150/02, §§ 281/2001, 31 iulie 2007). ÎN DREPTUL VIOLATIEI ALIMENTARE A ARTICOLULUI 1 DIN PROTOCOLUL N Reclamanții se plâng de o încălcare a dreptului lor de a-și respecta bunurile din cauza întârzierii în plata despăgubirii pentru despăgubiri acordate prin hotărâri judecătorești. În acest sens, aceștia invocă o încălcare a articolelor 6 din Convenție și 1 din Protocolul nr. 1. Curtea examinează acest aspect numai din perspectiva articolului 1 din Protocolul nr. 1, astfel de formulare. Orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea proprietăților sale. Nimeni nu poate fi privat de proprietatea sa decât din motive de interes public și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional. Dispozițiile anterioare nu aduc atingere dreptului statelor de a pune în aplicare legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa utilizarea bunurilor în conformitate cu interesul general sau pentru a asigura plata impozitelor sau a altor contribuții sau amenzi asupra admisibilității 10. 39, Curtea consideră că, potrivit metodei deja adoptate în cauza Akkuș Turcia (9 iulie 1997, § 35, Rec., p. IV), trebuie să se ia în considerare, pentru a evalua prejudiciul material suferit de solicitanți, diferența dintre suma plătită efectiv persoanelor interesate și cea pe care ar fi primit-o dacă creanța lor ar fi fost ajustată pentru a ține seama de eroziunea monetară în perioada de întârziere. Având în vedere indiciii care figurează pe lista publicată de către Institutul de Statistică de Stat, Curtea constată că sumele totale plătite reclamanților sunt destul de mari. Curtea a considerat deja că o mică diferență care este produsă în calcul poate fi considerată ca o marjă de apreciere cauzată de metoda acesteia (a se vedea mutatis mutandis Arabac.c. (cc.), nr. 65714/01. În cazul în care plata în litigiu a unei sume ușor mai mici decât cea a compensației integrale nu pune în pericol echilibrul corect între protejarea interesului general și cea a drepturilor reclamanților, rezultă că această parte a cererii referitoare la terenul nr. 39 este vădit nefondată și trebuie respinsă în conformitate cu art. 35 3 și 4 din Convenție. 11. În ceea ce privește obiecția referitoare la parcela n 38, guvernul invită Curtea, în primul rând, să respingă cererea de nerespectare a termenului de șase luni. În al doilea rând, acesta susține că inculpații nu au epuizat, așa cum se prevede la art. 35 din convenție, căile de atac interne din cauza faptului că nu au exercitat în mod corespunzător acțiunea pusă la dispoziția lor prin art. 105 din Codul obligațiilor. 12. Curtea reamintește că aceasta a respins excepții similare în cauza Lgün și în alte cazuri c. Turcia 57399/00, 15-20, 29 noiembrie 2007). Curtea nu a primit niciun motiv de a se depărta de la concluzia sa anterioară. 13. Curtea constată că cauza referitoare la parcela n 38 nu este în mod vădit nefondat în sensul articolului 35 alineatul (3) din Convenție. Pe de altă parte, Curtea arată că nu se confruntă cu niciun alt motiv de nevinovăție. Prin urmare, este necesar să se declare admisibil. Pe fond 14. Curtea a tratat în repetate rânduri cauze care ridică probleme similare celor din speță și a constatat încălcarea articolului 1 din Protocolul nr. 1 (a se vedea hotărârea citată anterior Akkuș, §§ 30-31). 15. Curtea a examinat circumstanțele din speță și consideră că Ön a furnizat niciun fapt sau argument convingător care ar putea conduce la o concluzie diferită în cazul de față. Comisia constată că întârzierea legată de plata despăgubirii de către instanțele interne este imputabilă administrației, care le-a cauzat reclamanților un prejudiciu distinct. Această întârziere determină Curtea să considere că reclamanții au trebuit să suporte o sarcină specială și exorbitantă care a rupt echilibrul corect dintre cerințele de interes general și protejarea dreptului la respectarea bunurilor. 16. Prin urmare, a existat o încălcare a articolului 1 din Protocolul nr. II. PRIVIND PUNEREA ÎN APLICARE A ARTICOLULUI 41 DIN CONVENȚIE 17. În conformitate cu art. 41 din convenție, în cazul în care Curtea declară că a avut loc o încălcare a Convenției sau a Protocoalelor acesteia și în cazul în care dreptul intern al Înaltei părți contractante nu permite să se desprindă de consecințele acestei încălcări, Curtea acordă părții pârâte, dacă este cazul, o satisfacție echitabilă. 18. Instanța nu a prezentat nicio cerere de satisfacție echitabilă în termenul acordat (art. 60 din Regulamentul de procedură al Curții). Prin urmare, Curtea consideră că nu este necesar să li se acorde o sumă în acest sens. PE CESURI, CURTEA, ÎN L a avut loc o încălcare a articolului 1 din Protocolul n în limba franceză și a fost comunicat în scris la 13 ianuarie 2009, în conformitate cu art. 77 alineatele (2) și (3) din Regulamentul de procedură.
DEUXIÈME SECTION
GÜR ET YILDIZ c. TURQUIE
(Requête n
o
473/03)
ARRÊT
13 janvier 2009
13/04/2009
Cet arrêt peut subir des retouches de forme.
En l’affaire Gür et Yıldız c. Turquie,
La Cour européenne des droits de l’homme (deuxième section), siégeant en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
juges,
et
de
Sally Dollé,
greffière de section
,
Après en avoir délibéré en chambre du conseil le 9 décembre 2008,
Rend l’arrêt que voici, adopté à cette date
:
1.
A l’origine de l’affaire se trouve une requête (n
o
473/03) dirigée contre la République de Turquie et dont deux ressortissants de cet Etat, MM. İsmet Gür et İsmail Yıldız («
les requérants
»), ont saisi la Cour le 2
septembre 2002 en vertu de l’article 34 de la Convention de sauvegarde des droits de l’homme et des libertés fondamentales («
la Convention
»).
2.
Les requérants sont représentés par M
es
le Gouvernement
») est représenté par son agent.
3.
Les requérants allèguent en particulier une violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
4.
Le 14 septembre 2007, la présidente de la deuxième section a décidé de communiquer la requête au Gouvernement. Comme le permet l’article 29
§
3 de la Convention, elle a en outre été décidé que seraient examinés en même temps la recevabilité et le fond de l’affaire.
I.
5.
Les requérants sont nés respectivement en 1935 et 1940 et résident à Ankara.
6.
Suite à l’expropriation de leurs biens, les requérants, en désaccord avec le montant de l’indemnité d’expropriation, saisirent le tribunal de grande instance de Tarsus d’un recours en augmentation de l’indemnité d’expropriation concernant les parcelles n
os
38 et 39.
7.
Les détails concernant ces deux procédures engagées séparément devant les tribunaux internes se trouvent dans le tableau ci-dessous
:
MONTANTS DES INDEMNITES COMPLEMENTAIRES en livres turques
(TRL)
(TRL)
Parcelle n
o
38
134
047
500
000
12/10/1999
18/06/2001
05/03/2002
309
172
560
000
Parcelle n
o
39
218
288
000
000
23/12/1999
02/07/2001
05/03/2002
483
538
860
000
II.
8.
Le droit et la pratique internes pertinents sont décrits dans l’arrêt
Ak
c.
Turquie
(n
o
27150/02, §§
11-13, 31
juillet 2007).
I.
SUR LA VIOLATION ALLÉGUÉE DE L’ARTICLE 1 DU PROTOCOLE N
o
1
9.
Les requérants se plaignent d’une atteinte à leur droit au respect de leurs biens en raison du retard dans le paiement de l’indemnité allouée par des décisions de justice. Ils allèguent à cet égard une violation des articles 6 de la Convention et 1 du Protocole n
o
1.La Cour examine ce grief seul sous l’angle de l’article 1 du Protocole n
o
1, ainsi libellé
:
«
Toute personne physique ou morale a droit au respect de ses biens. Nul ne peut être privé de sa propriété que pour cause d’utilité publique et dans les conditions prévues par la loi et les principes généraux du droit international.
Les dispositions précédentes ne portent pas atteinte au droit que possèdent les Etats de mettre en vigueur les lois qu’ils jugent nécessaires pour réglementer l’usage des biens conformément à l’intérêt général ou pour assurer le paiement des impôts ou d’autres contributions ou des amendes
».
A.
Sur la recevabilité
10.
En ce qui concerne le grief portant sur la parcelle n
o
39, la Cour considère que, selon la méthode déjà adoptée dans l’affaire,
Akkuș
c.
Turquie
(9 juillet 1997, §
35,
Recueil des arrêts et décisions
1997
‑
IV), il faut prendre en considération, pour apprécier le préjudice matériel subi par les requérants, la différence entre le montant effectivement versé aux intéressés et celui qu’ils auraient perçu si leur créance avait été ajustée pour tenir compte de l’érosion monétaire pendant la période de retard. En tenant compte des indices figurant sur la liste publiée par l’Institut des statistiques de l’État, elle constate que les montants totaux versés aux requérants sont assez conséquents.
La Cour a déjà estimé qu’une petite différence qui s’est produite dans le calcul pouvait s’interpréter comme une marge d’appréciation provoquée par la méthode de celui-ci (voir,
mutatis mutandis
,
Arabacı c. Turquie
(déc.), n
o
65714/01). Le versement en l’espèce d’un montant légèrement inférieur à celui de la compensation intégrale ne compromet pas le juste équilibre entre la sauvegarde de l’intérêt général et celle des droits des requérants.
Il s’ensuit que cette partie de la requête concernant la parcelle n
o
39 est manifestement mal fondé et doit être rejeté en application de l’article 35
§§
3 et 4 de la Convention.
11.
Quant au grief concernant la parcelle n
o
38, le Gouvernement invite la Cour, en premier lieu, à rejeter la requête pour inobservation du délai de six mois. En deuxième lieu, il soutient que les requérants n’ont pas épuisé, comme l’exige l’article 35 de la Convention, les voies de recours internes faute d’avoir correctement exercé le recours mis à leur disposition par l’article 105 du code des obligations.
12.
La Cour rappelle qu’elle a rejeté des exceptions semblables dans l’affaire
İlgün
et autres c. Turquie
(n
o
57399/00,
§§
15-20, 29
novembre
2007). Elle n’aperçoit aucun motif de se départir de sa précédente conclusion.
13.
La Cour constate que le grief relatif à la parcelle n
o
38 n’est pas manifestement mal fondé au sens de l’article 35 § 3 de la Convention. La Cour relève par ailleurs qu’il ne se heurte à aucun autre motif d’irrecevabilité. Il convient donc de le déclarer recevable.
B.
Sur le fond
14.
La Cour a traité à maintes reprises d’affaires soulevant des questions semblables à celles du cas d’espèce et a constaté la violation de l’article
1 du Protocole n
o
1 (voir l’arrêt précité
Akkuș
, §§ 30-31).
15.
La Cour a examiné les circonstances de l’espèce et considère que le Gouvernement n’a fourni aucun fait ni argument convaincant pouvant mener à une conclusion différente dans le cas présent. Elle constate que le retard pris dans le paiement de l’indemnité accordée par les juridictions internes est imputable à l’administration, qui a fait subir aux requérants un préjudice distinct. C’est ce retard qui amène la Cour à considérer que les requérants ont eu à supporter une charge spéciale et exorbitante qui a rompu le juste équilibre devant régner entre les exigences de l’intérêt général et la sauvegarde du droit au respect des biens.
16.
Par conséquent, il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
II.
SUR L’APPLICATION DE L’ARTICLE 41 DE LA CONVENTION
17.
Aux termes de l’article 41 de la Convention,
«
Si la Cour déclare qu’il y a eu violation de la Convention ou de ses Protocoles, et si le droit interne de la Haute Partie contractante ne permet d’effacer qu’imparfaitement les conséquences de cette violation, la Cour accorde à la partie lésée, s’il y a lieu, une satisfaction équitable.
»
18.
Les requérants n’ont présenté aucune demande de satisfaction équitable dans le délai qui leur était imparti (Article 60 du Règlement de la Cour). Partant, la Cour estime qu’il n’y a pas lieu de leur octroyer de somme à ce titre.
1.
Déclare
la requête recevable quant au grief relatif à la parcelle n
o
38
;
2.
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus
;
3.
Dit
qu’il y a eu violation de l’article 1 du Protocole n
o
1.
Fait en français, puis communiqué par écrit le 13 janvier 2009, en application de l’article 77 §§ 2 et 3 du règlement.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente