A DOUA DECIZIE PARTIALĂ PRIVIND RECEVABILITATEA cererii nr. 9540/05 prezentate de Ahmet Mithat BAYKAL împotriva Turciei Curtea Europeană a Drepturilor Omului (secțiunea a doua), care are loc la 13 ianuarie 2009 într-o cameră compusă din Françoise Tulkens, președintele Ireneu Cabral Barreto, Vladimiro Zagrebelsky, Danutė Jočienė, Dragoljub Popović, András Sajó, Ișil Karakaș, judecători; Sally Dolle, graffière de secțiune, având în vedere cererea menționată mai sus formulată la 24 februarie 2005, după ce a intenționat acest lucru, face următoarea decizie FĂCÂND că reclamantul, dl Ahmet Mithat Baykal, este un cetățean turc, născut în 1957 și rezident în Ankara. El este reprezentat în fața Curții de către dl S. Azap, avocat în Ankara. Faptele cauzei, astfel cum au fost prezentate de solicitant, pot fi rezumate după cum urmează: la 29 noiembrie 1994, mai mulți uzurpatori care purtau uniforme de ofițeri de poliție au preluat vehiculul reclamantului și acesta din urmă a informat autoritățile și a depus plângere împotriva agresorilor săi. La 3 decembrie 1994, s-a comis un atac asupra sediului unui ziar prin introducerea unei bombe în mașina reclamantului a cărui plăcuță de înmatriculare fusese înlocuită cu o falsă. La o dată nespecificată, reclamantul a fost arestat și reținut în cadrul anchetei privind atentatul. La o dată nespecificată, procurorul Republicii a inițiat o instrucțiune preliminară privind atentatul. La 8 februarie 1995, reclamantul a depus o cerere de despăgubire la Ministerul de Interne, care a fost respinsă printr-o decizie din 7 aprilie 1995. La 22 mai 1995, reclamantul a introdus o acțiune în deplină jurisdicție în fața instanței administrative din Ankara pentru a obține despăgubiri pentru prejudiciul material cauzat de distrugerea mașinii sale de către teroriști, precum și pentru presupusa sa pagubă morală suferită din cauza custodiei sale. printr-o decizie din 21 februarie 1997, Tribunalul Administrativ din Ankara și-a declinat competența prin hotărârea din 24 decembrie 1999, pe baza principiului răspunderii depline (objective) a administrației și a teoriei privind riscul social, instanța a condamnat administrația să plătească reclamantului o despăgubire pentru prejudiciul material. Prin hotărârea din 15 mai 2001, Consiliul de Stat a pronunțat hotărârea din 24 decembrie 1999 pe motivul că acesta se baza pe principiul răspunderii obiective a statului, fără ca problema unei eventuale răspunderi vinovate a administrației să fi fost examinată de instanță. Prin hotărârea din 30 noiembrie 2001, Tribunalul a acordat reclamantului câștig de cauză, considerând că administrația nu și-a îndeplinit în mod corespunzător obligația de a asigura serviciile de securitate în măsura în care, în pofida depunerii unei plângeri, mașina nu fusese localizată timp de trei ani. zile și chiar și după distrugerea sa, autoritățile nu au stabilit imediat legătura dintre furt și atentat. Pe baza informațiilor furnizate de Uniunea de Asigurări a Turciei, instanța a precizat că valoarea vehiculului reclamantului în decembrie 1994 corespundea cu 154 000 2000 de lire turcești (TRL) (aproximativ 105 euro); ținând cont de climatul inflaționist care domnea în Turcia în acea perioadă, el a ordonat plata unei indemnizații de 180 000 000 TRL (aproximativ 123 EUR) cu dobânzi moratoriu la rata legală începând cu 8 februarie 1995, data depunerii cererii de despăgubire la Ministerul de Interne. El a respins cererea de despăgubire solicitată pentru prejudiciul moral. La 7 ianuarie 2005, reclamantul a primit suma acordată. La momentul depunerii prezentei cereri, procedura era încă în curs de desfășurare în fața Consiliului de Stat. Printr-o scrisoare din 4 august 2008, reprezentantul reclamantului a informat Curtea că procedura administrativă a încetat printr-o hotărâre a Consiliului de Stat prin care se confirmase hotărârea din 30 noiembrie 2001. GRIEFS Reclamantul se plângea de mai multe încălcări ale drepturilor sale garantate prin art. 6 din Convenție. În opinia sa, suma alocată de instanță nu corespundea pagubelor materiale suferite efectiv. El contestă, de asemenea, respingerea pretențiilor sale pentru prejudiciul moral legat de reținerea sa. În cele din urmă, se plânge de absența condamnării teroriștilor care au furat și distrus vehiculul său invocând art. 1 din Protocolul nr. 1, reclamantul se plânge de următoarele încălcări ale dreptului său la respectarea proprietăților sale, potrivit reclamantului, administrația nu și-ar fi îndeplinit obligația pozitivă de a-și proteja dreptul la respectarea proprietăților sale; în acest sens, el susține că autoritățile naționale nu și-au localizat mașina în timp ce le-a alertat imediat după furt. În plus, el denunță întârzierea administrației în constatarea legăturii dintre atacul terorist și furtul vehiculului său. Potrivit reclamantului, indemnizația acordată nu ar corespunde valorii reale a vehiculului său din cauza duratei excesive a procedurii, în măsura în care dobânda moratoriu acordată era insuficientă în raport cu rata ridicată a inflației în Turcia. Reclamantul susține că a fost arestat și ținut în custodie fără un motiv plauzibil, denunțând, de asemenea, durata excesivă a detenției sale și invocă art. 5 1, 3 din convenție. În cele din urmă, el contestă refuzul autorităților de a-i acorda despăgubiri pentru această privare de libertate. Invocând art. 2 din Convenție, acesta invocă o încălcare a dreptului său la viață. Potrivit reclamantului, durata procedurii administrative ar fi depășit un termen rezonabil în sensul articolului 6 1 din convenție. Acesta susține, de asemenea, că, din cauza duratei excesive a procedurii, indemnizația acordată nu se ridica la valoarea reală a prejudiciului pe care îl consideră a fi suferit în măsura în care, la momentul faptelor, dobânda moratorială legală era insuficientă în raport cu rata ridicată a inflației în Turcia. În situația actuală a dosarului, Curtea nu se consideră în măsură să se pronunțe cu privire la admisibilitatea acestor obiecțiuni și consideră necesar să comunice această parte a cererii guvernului pârât în conformitate cu art. 54 alineatul (2) litera (b) din Regulamentul său de procedură. Curtea a examinat celelalte obiecțiuni ale reclamantului, astfel cum au fost prezentate în cerere. Având în vedere toate elementele aflate în posesia sa și în măsura în care este competentă să cunoască afirmațiile formulate, aceasta nu a identificat nicio formă de încălcare a drepturilor și libertăților garantate de convenție. Prin urmare, această parte a cererii trebuie să fie declarată inadmisibilă în temeiul articolului 35 alineatul (3) și al articolului 4 din convenție. Prin aceste motive, Curtea, în unanimitate, amână examinarea obiecțiunilor reclamantului întemeiat pe art. 6 din convenție din cauza duratei procedurii și a articolului 1 din Protocolul nr. 1 privind presupusa pierdere de valoare a despăgubirii acordate din cauza insuficienței dobânzilor moratoriu în raport cu climatul inflaționist al economiei turce la momentul faptelor Declară cererea inadmisibilă pentru surplus. Sally Dolle Françoise Tulkens Grefier Președinte
de la requête n
o
9540/05
présentée par Ahmet Mithat BAYKAL
contre la Turquie
La Cour européenne des droits de l'homme (deuxième section), siégeant le 13 janvier 2009 en une chambre composée de
:
Françoise Tulkens,
présidente,
Ireneu Cabral Barreto,
Vladimiro Zagrebelsky,
Danutė Jočienė,
Dragoljub Popović,
András Sajó,
Ișıl Karakaș,
juges,
et
de
Sally Dollé,
greffière de section
,
Vu la requête susmentionnée introduite le 24 février 2005,
Après en avoir délibéré, rend la décision suivante
:
Le requérant, M. Ahmet Mithat Baykal, est un ressortissant turc, né en 1957 et résidant à Ankara. Il est représenté devant la Cour par M
e
Les faits de la cause, tels qu'ils ont été exposés par le requérant, peuvent se résumer comme suit.
Le 29 novembre 1994, plusieurs usurpateurs portant des uniformes d'officiers de police s'emparèrent du véhicule du requérant. Ce dernier en informa les autorités et porta plainte contre ses agresseurs.
Le 3 décembre 1994, un attentat fut commis contre le siège d'un journal par la mise en place d'une bombe dans la voiture du requérant dont la plaque d'immatriculation avait été remplacée par une fausse.
A une date non précisée, le requérant fut arrêté et mis en garde à vue dans le cadre de l'enquête menée sur l'attentat. Selon ses dires, «
environ
une semaine après son arrestation
», il fut libéré.
A une date non précisée, le procureur de la République déclencha une instruction préliminaire sur l'attentat.
Le 8 février 1995, le requérant adressa une demande d'indemnisation au ministère de l'Intérieur, laquelle fut rejetée par une décision du 7
avril
1995.
Le 22 mai 1995, le requérant introduisit un recours de pleine juridiction devant le tribunal administratif d'Ankara afin d'obtenir réparation du dommage matériel résultant de la destruction de sa voiture par des terroristes ainsi que de son dommage moral prétendument subi en raison de sa garde à vue.
Par une décision du 21 février 1997, le tribunal administratif d'Ankara déclina sa compétence
ratione loci
et renvoya le dossier devant le tribunal administratif d'Istanbul («
le tribunal
»).
Par un jugement du 24 décembre 1999, se fondant sur le principe de la responsabilité sans faute (objective) de l'administration et la théorie du «
risque social
», le tribunal condamna l'administration à payer au requérant une indemnité pour le préjudice matériel.
Par un arrêt du 15 mai 2001, le Conseil d'Etat cassa le jugement du 24
décembre 1999 au motif que celui-ci était fondé sur le principe de la responsabilité objective de l'Etat sans que la question d'une éventuelle responsabilité fautive de l'administration ait été examinée par le tribunal.
Par un jugement du 30 novembre 2001, le tribunal accorda gain de cause au requérant considérant que l'administration n'avait pas proprement accompli son devoir d'assurer les services de sécurité dans la mesure où malgré le dépôt d'une plainte, la voiture n'avait pas été localisée pendant trois
jours, et que même après sa destruction, les autorités n'avaient pas immédiatement établi le lien entre le vol et l'attentat. Sur la base des renseignements fournis par l'Union des assurances de Turquie, le tribunal précisa que la valeur du véhicule du requérant en décembre
1994 correspondait à 154
000
000 livres turques (TRL) (environ 105 euros). Tenant compte du climat inflationniste qui régnait en Turquie à cette époque, il ordonna le versement d'une indemnité de 180
000
000
TRL (environ 123 euros) assortie d'intérêts moratoires au taux légal à partir du 8
février
1995, date du dépôt de la demande d'indemnisation auprès du ministère de l'Intérieur. Il rejeta la demande d'indemnisation réclamée pour le dommage moral.
Le 7 janvier 2005, le requérant perçut la somme accordée.
Au moment de l'introduction de la présente requête, la procédure était encore pendante devant le Conseil d'Etat.
Par une lettre du 4 août 2008, le représentant du requérant informa la Cour que la procédure administrative avait pris fin par un arrêt du Conseil d'Etat confirmant le jugement du 30 novembre 2001.
1.
Le requérant se plaint de plusieurs atteintes à ses droits garantis par l'article 6 de la Convention
:
a)
Il se plaint de la durée excessive de la procédure administrative
;
b)
Il se plaint également de l'iniquité de la procédure. Selon lui, le montant alloué par le tribunal ne correspondait pas au dommage matériel effectivement subi. Il conteste par ailleurs le rejet de ses prétentions pour le dommage moral relatif à sa garde à vue
;
c)
Il se plaint enfin de l'absence de condamnation des terroristes ayant volé et détruit son véhicule
;
2.
Invoquant l'article 1 du Protocole n
o
1, le requérant se plaint des atteintes suivantes à son droit au respect de ses biens
:
a)
Selon le requérant, l'administration aurait manqué à son obligation positive de protéger son droit au respect de ses biens. A cet égard, il fait valoir que les autorités nationales n'ont pas localisé sa voiture alors qu'il les avait alertées immédiatement après le vol. Par ailleurs, il dénonce le retard de l'administration dans la constatation du lien entre l'attaque terroriste et le vol de son véhicule
;
b)
Selon le requérant, l'indemnité allouée ne correspondrait pas à la valeur réelle de son véhicule en raison de la durée excessive de la procédure dans la mesure où les intérêts moratoires accordés étaient insuffisants par rapport au taux d'inflation élevé en Turquie.
3.
Le requérant allègue avoir été arrêté et maintenu en garde à vue sans raison plausible. Il dénonce en outre comme excessive la durée de sa garde à vue. Il invoque l'article 5
§§
1, 3 de la Convention. Sur le terrain de l'article
5
§
5, il conteste enfin le refus des autorités de lui octroyer un dédommagement pour cette privation de liberté.
4.
Invoquant l'article 2 de la Convention, il allègue une violation de son droit à la vie.
1.
Selon le requérant, la durée de la procédure administrative aurait dépassé un délai raisonnable au sens de l'article 6
§
1 de la Convention.
Il allègue par ailleurs qu'en raison de la durée excessive de la procédure, l'indemnité accordée n'était pas à la hauteur de la valeur réelle du préjudice qu'il estime avoir subi dans la mesure où, à l'époque des faits, les intérêts moratoires légaux s'avéraient insuffisants par rapport au taux d'inflation élevé en Turquie. Il y voit une violation de l'article 1 du Protocole n
o
1.
En l'état actuel du dossier, la Cour ne s'estime pas en mesure de se prononcer sur la recevabilité de ces griefs et juge nécessaire de communiquer cette partie de la requête au gouvernement défendeur conformément à l'article 54
§
2 b) de son règlement.
2.
La Cour a examiné les autres griefs du requérant, tels qu'ils ont été présentés dans la requête. Compte tenu de l'ensemble des éléments en sa possession, et dans la mesure où elle est compétente pour connaître des allégations formulées, elle n'a relevé aucune apparence de violation des droits et libertés garantis par la Convention.
Il s'ensuit que cette partie de la requête doit être déclarée irrecevable en application de l'article 35 §§ 3 et 4 de la Convention.
Par ces motifs, la Cour, à l'unanimité,
Ajourne
l'examen des griefs du requérant tirés de l'article
6 de la Convention en raison de la durée de la procédure et de l'article
1 du Protocole n
o
1 concernant la prétendue perte de valeur de l'indemnité accordée à cause de l'insuffisance des intérêts moratoires par rapport au climat inflationniste de l'économie turque à l'époque des faits
;
Déclare
la requête irrecevable pour le surplus.
Sally Dollé
Françoise Tulkens
Greffière
Présidente